Împreună cu exprimarea celui mai deplin respect, subsemnatul îşi permite, în calitatea sa de secretar general al Secţiunii germane şi ca membru în General-Council al Societăţii Teosofice, să facă următoarele prezentări privind comunicările Preşedintelui fondator, din ianuarie 1907, deciziile unei părţi din General-Council, precum şi privitor la scrisorile lui Mrs. Besant.
Cu salutările cele mai pline de adânc
respect şi cu salutări teosofice
Dr. Rudolf Steiner
Secretar general al Secţiunii germane
Budapesta, 25 februarie 1907
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
La scrisoarea către secretarii generali vroiam să mai adaug numai pe o foaie ataşată separat următoarele rânduri: „Subsemnatul, Secretar general al Secţiunii Germane a T.S. [Theosophical Society] a răspuns la scrisorile din partea General-Council, a Preşedintelui fondator şi a lui Mrs. Besant din ianuarie 1907 în modul următor, ce se află ataşat. El îşi permite ca acest răspuns să ajungă şi la secretarii generali, ca opinie a sa privitoare la întrebările aflate în suspensie. Cu salut teosofic, dr. Rudolf Steiner.” Aşa poate să plece chestiunea deja de astăzi. Numai că pasajul referitor la trăirea mai departe a lui Olcott trebuie să fie pur şi simplu tăiat. În orice fel vor merge lucrurile acum: pentru T.S. va fi totul fatal, pentru mişcarea spirituală totuşi nu va fi nefavorabil. Și decăderea T.S. ca atare nu trebuie să ne sperie în niciun caz. Trebuie să pricepi faptul că chiar şi faţă de tine trebuie să rămân numai la sugestii cu privire la chestiunea Maeştrilor din Adyar. Dar un lucru va trebui să recunoşti faţă de mine, că acum aceasta ar fi mai mult decât o „orbire”, dacă ar fi de părere că s-ar putea impune o acţiune administrativă a Societăţii prin referirea la Maeştri. Mrs. Besant probabil că nu va putea să facă nimic mai rău în poziţia ei de acum, decât să facă din această referire propriile ei împulsuri. Tocmai pe cei care se consideră alături de ea îi va aduce prin aceasta într-o poziţie strâmbă. Căci dacă o alegem, va trebui să o alegem din motive care nu sunt deloc ale ei proprii. Poate oare să existe ceva mai absurd? Nu ar trebui abuzat de referirea sfântă la Maeştri pentru a sprijini o chestiune care este compromisă prin gândire filistină. Căci Maeştrii nu au nimic de-a face cu acea „iubire generală de oameni”, care este doar haina ipocrit întoarsă pe cealaltă faţă a egoismului mic-burghez al timpului nostru. Dacă se răsfrânge acest egoism, atunci din nuanţa de ruşine pe care o poartă pe partea sa din faţă nu reiese nimic la lumina zilei decât plăcerea milei şi a „iubirii frăţeşti generale” a celor de stânga! Maeştrii au de-a face cu cunoaşterea şi nu cu predicile moralizatoare.
Tu o să mă înţelegi. Fie că e Sinnett, fie că e Olcott: asta nu schimbă de altfel nimic. Trebuie să mergem înainte.
I-a fost recunoscut Preşedintelui fondator ca atare dreptul de a face după părerea şi voinţa personală o propunere privitoare la succesorul său. Vicepreşedintele preia între timp afacerile şi introduce actul de alegere. fiecare poate să aleagă pe cine vrea. Propunerea preşedintelui nu este obligatorie. Actul alegerii nu va începe înainte de 1 mai. Nicio hârtie de vot care va fi trimisă înainte de 1 mai nu are deci valabilitate. În cursul lunii mai au de votat toţi membrii cu privire la noul preşe dinte al Societăţii Teosofice. Sinnett este vicepreşedintele în funcţie până la noua alegere.
Eu nu voi face uz de ceea ce vreau să spun acum, deci nu voi spune nimic despre acest fapt, deşi în alte secţiuni s-a vorbit despre asta.
Dacă ne-ar fi fost făcută de Olcott comunicarea că el o propune pe Annie Besant, atunci am fi ales-o toţi pe Annie Besant. Propunerea colonelului Olcott apare însă în legătură cu manifestări psihice. A fost transmis într-un Communiqué, care a fost trimis către toţi secretarii generali, că în ultima zi de viaţă a lui Olcott i-ar fi apărut la patul de suferinţă cei doi Maeştri care şi-ar fi exprimat dorinţa lor în sensul ca Mrs. Besant să devină succesoarea colonelului Olcott.
Îmi permiteţi, desigur, să discut această chestiune, întrucât, eu cred că ştiu ceva precis despre aceste lucruri. Dar sunt, cu toate acestea, în situaţia deosebită de a nu putea să mă exprim mai departe despre toate aceste lucruri. Am ajunge într-o situaţie dificilă dacă ne-am raporta la acest Communiqué. De aceea trebuie să îl tratăm ca şi cum nu ar exista. Trebuie să îl considerăm aşa, ca şi cum ar fi vorba doar de dorinţa personală a colonelului Olcott. Vrem să trecem cu vederea conţinutul chestiunii şi să discutăm doar aspectul pur formal al chestiunii.
Trebuie să ne fie indiferent dacă Olcott a fost sfătuit de un Schulze sau de un Müller sau de un Mahatma. Se poate să-i fi fost dat de altfel sfatul de un Mahatma. Este vorba aici de o acţiune administrativă şi este adevărat că Maeştrii nu se preocupă cu chestiuni administrative pe planul fizic. Altfel am ajunge într-o situaţie stranie, dacă ne-am pune în contradicţie cu afirmaţia Maeştrilor. Deci, pur şi simplu, trebuie să scriem pe foaia de vot acel nume pe care îl vrem. Pentru cel care stă în viaţa ocultă, ar fi absolut obligatorie afirmaţia maestrului. Olcott se poate să se fi lăsat sfătuit. Asta îl priveşte pe el ca esoterist, dar nu Societatea. Dacă am considera-o dorinţa Maeştrilor, atunci am ajunge în calitate de teosofi în cea mai dificilă situaţie. Dacă ar fi corect comunicatul din Adyar, atunci ar însemna că preşedintele ar fi desemnat şi nu am mai avea nevoie să îl alegem.
Doresc să vă rog insistent să contribuiţi cu ceea ce depinde de dvs. la faptul ca despre această chestiune să se vorbească în general puţin sau deloc. Trebuie însă să se recunoască faptul că Secţiunea germană cel puţin înţelege că aceste lucruri nu îşi au locul în public şi că, dacă tot trebuie tratate, ele sunt considerate în Societate ca o chestiune intimă de familie. Putem să îi slujim adevăratului, marelui lucru doar dacă nu numai încercăm să tăcem despre această chestiune, ci dacă şi încercăm să păstrăm tăcerea în aşa fel încât chestiunea să nu ajungă în public, să nu poată ajunge niciodată în ziarele noastre. Gândiţi-vă numai ce şoc i-ar putea fi aplicat Societăţii noastre, dacă ar deveni cunoscut în lume că Societatea Teosofică lasă să-i fie desemnat preşedintele printr-o modalitate suprasenzorială. Această desemnare trebuie considerată ca inexistentă. Este greu acest lucru, desigur, pentru că peste tot poate fi citită şi se discută despre asta, dacă să fie considerat un lucru de valoare sau lipsit de valoare. Singurul lucru care poate fi făcut este de a nu se preocupa cu asta. Căci înaltele învăţături de înţelepciune nu au de-a face cu chestiunile administrative ale Societăţii. Conţinutul îl oferă înţelepciunea, cadrul pentru asta îl au de oferit şi de format oamenii.
Nu numai din conştiinţa mea, ci şi din cunoaşterea mea a trebuit să vă dau acest sfat: să ingoraţi Communiqué-ul.
München, 6 mai [martie] 1907
My Dear Colleague,
Mulţumesc frumos pentru scrisoarea dvs. din 3.3. cu textul inclus despre alegerea preşedintelui.
Mărturisesc deschis că eu consider în legătură cu întreaga chestiune lucrul cel mai rău faptul că a putut să apară în general în ca Societăţii ideea de a aduce în legătură o astfel de chestiune cum e alegerea preşedintelui cu vreun mesaj al lumii suprasenzoriale. Singur faptul că ceva a putut să fie făcut public este rău. Căci orice s-ar întâmpla acum: deruta pe care o provoacă acest lucru este greu de reparat. De aceea, aş fi preferat să tac în legătură cu întreaga chestiune despre Mahatma, aş fi ignorat cuvântul „Appointment”. Și aş fi anunţat nominalizarea lui Mrs. Besant ca o părere şi un act de voinţă personală a iubitului nostru Olcott. Astfel am fi trecut peste manifestările fatale din Adyar şi am fi discutat ordinea de zi. Acest lucru nu mi s-a părut neîndreptăţit, căci anunţurile lui Olcott referitoare la aceasta se datorează, desigur, numai stărilor de slăbiciune ale bolii sale.
Toate acestea le spun, desigur, doar cu privire la Secţiunea germană. Acum este făcută o astfel de politică tot mai mult o imposibilitate, prin aducerea la cunoştinţă a chestiunii şi discuţia din celelate secţiuni. Iar cel care, ca mine, are de acţionat într-o Secţiune tânără, ce tinde în sus, care în ultimul timp a făcut progrese frumoase, acela este pus în acest moment în faţa unei situaţii jalnice.
Acest lucru, datorită următoarelor:
1. Nu este permis să-i punem pe membrii noştri în faţa situaţiei că într-o alegere liberă, conform statutului, să poată fi influenţaţi prin vreun mesaj suprasenzorial.
2. Ne expunem batjocurii lumii extra-teosofice, dacă aceste mesaje devin cumva cunoscute. Eu nu aş sta pe gânduri nicio clipă să accept în linişte această batjocură şi dispreţul, dacă ar fi în joc un principiu relevant. Aici nu numai că nu este cazul, ci dimpotrivă, am renunţa la dreptul de a ne mai raporta vreodată la trăirile lumilor superioare, dacă am arăta intenţia de a ne raporta la aceste mesaje de la Mahatma. Iar după felul în care mişcarea teosofică germană a fost condusă de mine până acum, este aproape imposibil, pentru timp îndelungat, ca, la o întrebare privind aspectul conţinutului acestui lucru, doar să ridici din umeri. În fond, membrii au dreptul să audă o opinie despre asta. Dar în clipa în care eu spun această opinie a mea, eu distrug câte ceva din ceea ce am construit aici.
Din toate aceste motive, aşa cum până acum nu am făcut public în cadrul Secţiunii germane nimic din toate cele suprasenzoriale de la Adyar, trebuie să îmi rezerv deciziile mele şi în legătură cu publicarea onoratelor lor comunicări. Dar nu voi înceta să acţionez în acea direcţie, ca o chestiune pur administrativă să nu fie încurcată prin introducerea lucrurilor suprasenzoriale. I-am transmis d-lui Sinnett că nu voi începe alegerea înainte de 1 mai. Până atunci, totuşi ar apărea posibilitatea de a repara situaţia care ne-a fost creată de la Adyar.
Personal, doresc să mai observ cu privire la acel punct din circulara dvs. doar faptul că eu consider cu totul împosibil că preşedintele Societăţii noastre să fie capul unei şcoli Esoterice.
Yours very sincerely
[Rudolf Steiner]
Berlin, 12 martie 1907
Dragi prieteni!
Anumite procese care se desfăşoară în prezent în cadrul Societăţii Teosofice fac necesar faptul ca următoarele rânduri să le fie adresate membrilor Secţiunii germane. Aceste procese nu au jucat până acum un rol în cadrul Secţiunii germane şi aceasta pe bună dreptate. Acum însă lucrurile se învolburează în cadrul altor secţiuni – din păcate întru totul spre nenorocirea Societăţii –, ridicând mult praf şi desigur nu este imposibil ca lucrul să fie preluat din afară şi în Secţiunea noastră şi să neliniştească sufletele. De aceea, devine necesară această scrisoare. Procesele respective se referă la alegerea unui succesor pentru iubitul şi onoratul nostru Preşedinte-fondator H.S. Olcott. Conform statutelor Societăţii noastre, alegerea unui nou preşedinte ar fi putut fi cea mai uşoară, clară chestiune din lume.
Ea este încâlcită acuma, cu totul fără motiv.
Statutele spun:
Preşedintele-fondator, colonelul H.S. Olcott, ocupă funcţia unui preşedinte pe timpul vieţii şi are dreptul să-şi propună succesorul. Această propunere se supune recunoaşterii prin Societate. Acordarea votului urmează să se desfăşoare în modul prevăzut.
Preşedintele este ales pe o perioadă de şapte ani.
Cu şase luni înainte de încheierea mandatului unui preşedinte, este propus succesorul lui de către Consiliul General, la o adunare care este de ţinută pentru aceasta. Iar propunerea le este comunicată secretarilor generali şi secretarului Societăţii. Fiecare secretar general adună voturile din Secţiunea sa conform statutelor ei, Secretarul pe cele ale restului de membri ai acesteia. Pentru alegere este necesară o majoritate de două treimi din voturile exprimate.
Din aceasta se vede că Preşedintele-fondator avea drepturi deosebite, care în viitor vor dispărea.
În sensul acestor drepturi trebuie acum să alegem. Asta înseamnă că secretarul general al unei secţiuni are să le aducă la cunoştinţă membrilor ce propunere a făcut Preşedintele-fondator cu privire la succesorul său. De asemenea, secretarul general are de înmânat sau de trimis fiecărui membru al secţiunii sale un bilet de vot, pe care membru îl completează după libera sa estimare.
Bineînţeles că niciun membru nu e nevoie să se orienteze după propunerea Preşedintelui-fondator, ci pune pe biletul de vot numele care i se pare potrivit. Biletul de vot completat este de trimis secreta rului general.
Pentru Secţiunea germană s-a întâmplat în fond deja tot ce e conform statutelor, până la desfăşurarea alegerii înseşi. Iar aceasta trebuie realizată în sensul indicaţiilor vicepreşedintelui, care are de îndeplinit toate funcţiunile preşedintelui până la preluarea funcţiei de un nou preşedinte. Acest vicepreşedinte în funcţie este în prezent dl Sinnett. Se va realiza aşadar în Secţiunea noastră alegerea la timpul corect.
Cu aceasta ar fi deci totul în ordine absolută.
Dezordine este însă adusă în chestiune prin următorul lucru.
Onoratul nostru Preşedinte-fondator a trimis înainte de decesul său tot felul de circulare către secretarii generali şi către alţii, în care comunica faptul că din lumi superioare i-ar fi parvenit îndrumarea de a numi o anumită personalitate, şi anume pe Mrs. Besant, ca succesor al său.
Preşedintele-fondator afirmă că anumiţi Maeştri, care obişnuit sunt desemnaţi cu numele de M. şi K.H. în cercurile teosofice, i-ar fi apărut şi i-ar fi dat îndrumările numite.
A discuta despre autenticitatea sau neautenticitatea acestor îndrumări este o chestiune de esoterism. Și ar fi fost necesar să se ignore deplin toată această chestiune în administraţie. Căci de la cine acceptă Olcott un sfat pentru propunerea sa referitoare la succesorul lui, acest lucru nu priveşte pe nimeni în afară de Olcott. Aici nici nu contează deloc dacă Olcott s-a lăsat sfătuit de un om obişnuit sau de o putere suprasenzorială.
Se poate avea părerea că Olcott nu ar fi trebuit să comunice toată chestiunea. Doar că această comunicare este desigur de pus pe seama slăbiciunii ultimei sale perioade de boală grea. Tot pe seama acestei slăbiciuni este de pus faptul că a spus, contrar statutelor, că el îşi numeşte succesorul. Căci statutele nu îi dau un drept la numire, ci numai un drept la propunere.
De aceea ar fi fost just din circulara lui Olcott să se desprindă ceea ce era corect şi să se ignore toate celelalte lucruri.
Acest lucru nu s-a întâmplat în diferitele secţiuni.
Tocmai despre acel lucru se discută mult, care nu ţine de chestiunea alegerii. Datorită acestui fapt există pericolul ca o chestiune pur administrativă să fie pusă la un loc cu lucruri ale esoterismului. Tocmai atunci când este luată poziţia esoterică corectă, faptul că învăţăturile noastre provin din izvoare suprasenzoriale, atunci ar trebui să ne păzim cu grijă de a aduce o chestiune care ţine doar de Societate, cum este alegerea preşedintelui, în vreo corelaţie cu puterile suprasenzoriale. Ar fi contrar tuturor principiilor esoterice să se aducă elementul suprasenzorial în discuţia în care totuşi se poate ajunge întotdeauna la o alegere de preşedinte. Aici este de subliniat în mod explicit faptul că nu era deloc nevoie, în principiu, să se spună următoarele lucruri şi că aici sunt spuse doar pentru a preîntâmpina neînţelegeri, pot fi provocate prin discuţii de care conducerea Secţiunii germane nu este vinovată, dar care, din păcate, s-au ridicat acum.
Niciuna din acele individualităţi pe care le putem cunoaşte în vederea suprasenzorială nu se va amesteca vreodată într-o asemenea chestiune cum este actuala alegere de preşedinte. Asta ar însemna să lege voinţa noastră, însă aceste individualităţi tocmai că vor să facă liberă voinţa noastră prin modul în care stau faţă de noi, astfel că ea poate să nimerească în particular ceea ce e corect. De aceea nu vin niciodată curenţii de viaţă spirituală de la ei la noi în acea formă, că se poate afla în ei o îngrădire a liberei alegeri. Eu spun cu aceasta deja ceva ce trece dincolo de autoritatea secretarului general, însă trebuie să spun asta în calitate de prieten al membrilor.
Va veni şi timpul în care voi putea să spun cum este de fapt cu mesajele despre care se vorbeşte de la Adyar. Eu nu aş face ceea ce e corect, dacă aş vorbi despre asta deja acum.
Doresc să îi rog pe membri ca, chiar în timpul de acum, să distingă cu grijă între mesajele oficiale şi cele neoficiale. Un mesaj întru totul privat este, de exemplu, cel trimis acum de Mr. Mead către ramuri. El nu trebuie conceput drept altceva decât ca o părere personală a lui Mr. Mead. Toate comunicările oficiale pot să le parvină membrilor doar prin secretarul general al secţiunii. Și preşedintele locţiitor Mr. Sinnett va lăsa să ajungă toate comunicările numai la mine, iar eu voi lăsa să ajungă totul la membri, conform îndatoririi.
Acestea, pentru clarificarea stării de fapt.
Altele, în curând.
Cu cordiale salutări teosofice
Dr. Rudolf Steiner
Secretar general al Secţiunii germane
a Societăţii Teosofice
Berlin, 26 martie 1907
Privat!
Draga mea domnişoară Minsloff!
Sentimentul dvs. cu privire la ceea ce este răspândit de la Adyar drept comunicări despre procese oculte vă îndrumă corect. Acum însă ne aflăm într-un timp greu, nu numai pentru continuarea Societăţii Teosofice, ci şi pentru viaţa spirituală în general. Se află la lucru multe puteri întunecate, pentru a distruge tocmai cea mai onestă strădanie ocultă, care este atât de necesară în epoca actuală pentru mântuirea omenirii. În momentul de faţă trebuie să rămână încă închisă gura mea cu privire la fundamentele mai adânci propriu-zise ale luptei care este dusă în culise. Poate să devină o luptă îngrozitoare şi va trebui să stăm cu ochii deschişi faţă în faţă cu ceea ce vine de acolo. Va veni poate curând timpul în care nu va mai fi închisă gura mea cu privire la procesele din Adyar. Deocamdată rămâne cel mai bun lucru să fie pur şi simplu ignorat tot ce este răspândit de la Adyar sau în general despre procese oculte, dacă se mişcă în acea linie cu cele făcute public până acum. Realmente se cheamă că te legi la ochi dacă faci aşa ca domnişoara Kamensky şi eşti bucuros dacă găseşti undeva un pai pentru a-ţi lua cu acesta o piatră de pe inimă. Trebuie ignorat tot ce vine de la această sursă.
Ei bine, în momentul de faţă nu este importantă întrebarea cine va fi ales, ci lucrul principal este ca sfântul lucru al Maeştrilor să nu fie aruncat la un loc cu un asemenea lucru cum este o alegere. Nu contează dacă este aleasă Mrs. Besant sau nu, ci faptul că ea poate să aducă în general alegerea în corelaţie cu Maeştrii sublimi. Acest lucru este cel care trebuie să producă cea mai mare derută imaginabilă, şi care ar putea duce în viitor ca şi ultima corelaţie dintre Maeştri şi Societate să fie întreruptă. Căci Maeştrii poate că nu se vor mai preocupa deloc cu o Societate care se aşteaptă ca ei să joace un asemenea rol cum se afirmă în prezent dinspre Adyar.
Mult mai important decât dacă este aleasă Mrs. Besant este ca ea însăşi să revină pe drumul corect. Dacă nu mai intervin încurcături cu totul deosebite, atunci Mrs. Besant va trebui desigur să fie aleasă. Dintre toţi membrii mai vechi ai Societăţii ea trebuie să pară până acum ca fiind cea mai potrivită. Vă rog ca nu cumva să spuneţi vreunui om că vă gândiţi la mine, căci dincolo de faptul că acest lucru este lipsit de orice speranţă, sarcina mea este aşezată într-un domeniu cu totul diferit decât cel al administrării Societăţii. Trebuie totuşi căutat ca poziţia preşedintelui să facă din el tot mai mult o simplă personalitate administrativă. Acela va fi cel mai bun preşedinte, care ţine bine registrele, organizează hârţogăriile de la Adyar şi în rest nu deschide gura despre lucruri oculte. Faptul că Mrs. Besant nu va concepe postul ei în acest fel, acest lucru pare a fi cel mai important motiv împotriva alegerii ei. Numai că o asemenea concepţie despre poziţia preşedintelui va pătrunde de-abia după mulţi ani. De aceea va fi desigur cel mai bun lucru deocamdată dacă va fi aleasă Mrs. Besant. Practica, modul în care acţionăm după aceea şi cum respingem mereu cu severitate comunicări oculte care sunt răspândite aşa ca acelea de acum, de aceasta va depinde dacă Societatea va putea fi în viitor un cultivator al celor spirituale. Însă deocamdată să nu se decidă încă niciun membru. Alegerea în Secţiunea germană va avea loc de-abia pe 1 mai, iar acolo se mai pot întâmpla unele lucruri care ar putea duce votul într-o direcţie sau alta. Până atunci însă veţi mai auzi prin mine ceea ce consider corect.
Viaţa dvs. interioară merge mai departe pe drumurile corecte, aşa cum am discutat aici. Deoarece dvs. faceţi totul corect, eu nu am să vă dau nicio nouă îndrumare, ci doar să trimit din depărtarea fizică, dar apropierea spirituală, în gând ceea ce pot să vă trimit.
În acest sens, cu totul al dvs.
Dr. Rudolf Steiner
Berlin, 28 aprilie 1907
Dragi prieteni!
Din scrisorile pe care le-am adresat către unii membri în parte şi către responsabilii Ramurilor este cunoscut faptul că în timpul ce urmează ne va reveni îndatorirea de a alege succesorul iubitului nostru Preşedinte-fondator care a decedat. Au fost discutate şi condiţiile acestei alegeri în general, în aceste acte. Prin aceste rânduri mă adresez acum în această chestiune către dragii prieteni din consiliu. Subliniez încă o dată că în relaţie formală nu există deocamdată nicio neclaritate. Această neclaritate ar putea să rezulte doar mai târziu, dintr-o nedesăvârşire a statutelor, despre care vreau să vorbesc mai jos.
Aşez aici pentru început pasajele care au relevanţă pentru alegere, şi anume în acea formulare în care sunt stabilite acum, începând din aprilie 1905. Ele sună astfel:
Art.9 Preşedintele-fondator, colonelul H.S. Olcott, ocupă funcţia de preşedinte pe timpul vieţii şi are dreptul să nominalizeze succesorul său. Această nominalizare se supune confirmării de către Societate. Pentru aceasta, acordarea votului urmează să se desfăşoare în modul prevăzut pentru alegerea preşedintelui.
Art.10 Cu şase luni înainte de încheierea mandatului preşedintelui, Consiliul General, la o adunare care este de ţinută pentru aceasta, trebuie să nominalizeze succesorul lui, iar propunerea trebuie să le fie comunicată secretarilor generali şi arhivarului. Fiecare secretar general trebuie să adune voturile conform regulilor din secţiunea sa, iar arhivarul trebuie să preia voturile restului de membri ai Societăţii. Este necesară o majoritate de două treimi din voturile exprimate pentru alegere.
Acum mai vreau să enumăr aici şi numele membrilor Consiliului General:
Ex officio: A.P. Sinnett, Hon. Sir. S. Subramania Aiyer, W.A. English, Alexander fullerton, Upendra Nath Basu, Bertram Keightley, W.G. John, Arvid Knös, C.W. Sanders, W.B. fricke, dr. Theodor Pascal, Decio Calvari, dr. Rudolf Steiner, José M. Masso. În afară de aceştia, sunt următorii asesori: Annie Besant, G.R.S. Mead, Khan Bahadur Kaoroji Khandalwala, Dinshaw Jivaji Edal Behram, francesca Arundale, Tumachendra Row, Charles Blech.
Acuma este clar fără doar şi poate că aceste reglementări conţin neclarităţi regretabile, ba chiar că noi, dacă alegerea de acum nu evidenţiază imediat din primul tur un rezultat pozitiv, nu avem deloc o reglementare pentru acest caz, doar dacă nu vrem să considerăm, aşa cum par să facă unii, că este de la sine înţeles că atunci Consiliul General poate să procedeze la o a doua nominalizare. Dar în orice caz aşa ceva nu este exprimat în pasajele de mai sus. De asemenea, este de luat în considerare faptul că la o lectură literală a statutelor – iar noi trebuie să ne ţinem fără îndoială de o astfel de lectură – un membru nici nu poate face nimic altceva decât fie să aleagă acea personalitate pe care a desemnat-o Preşedintele fondator, fie să exprime pe biletul de vot faptul că nu o vrea pe aceasta. Deci nu ar avea nici cel mai mic scop să scrii un alt nume pe biletul de vot. Dacă mai poate fi desemnat ca alegere ceea ce urmează să se întâmple acolo, asta este cel puţin discutabil. Căci se poate spune doar „Da” sau „Nu”.
Acum bineînţeles că nu putem însă să facem nimic altceva decât să ne ţinem în cazul de faţă pentru început de statute.
În ianuarie a lăsat Preşedintele fondator o circulară să ajungă la mine, în care comunică faptul că la patul său de suferinţă ar fi apărut Maeştrii şi că l-ar fi determinat să o desemneze (appoint) pe Mrs. Besant ca succesoare a sa. Prin aceasta şi alte asemenea documente nu a fost transmis nimic altceva decât faptul că Preşedintele fondator o nominalizează pe Mrs. Besant ca succesoare a sa. Oficial nu era permis să se ia deloc în considerare faptul că preşedintele afirma că a primit de la Maeştri sfatul pentru aceasta. Căci printr-o astfel de luare în considerare am fi invocat întrebări esoterice, precum cea referitoare la Maeştri şi la adevărul apariţiilor lor la patul de suferinţă al lui Olcott, în cadrul rezolvării unei chestiuni pur administrative precum este alegerea preşedintelui. şi la ce a dus acest lucru, a trebuit să trăim destul de dureros. În alte secţiuni nu s-a făcut ceea ce mie mi s-a părut că este singurul lucru corect – de a tăcea în privinţa apariţiilor Maeştrilor, aşa cum sunt de tratat întrebările esoterice în domeniul pur administrativ –, ci s-a vorbit despre ele. Iar asta a produs ca atare şi un potop de scrieri şi contrascrieri, o discuţie regretabilă, în cadrul căreia se vorbeşte despre lucruri care pot fi discutate doar în muncă esoterică liniştită şi cu siguranţă nu la o alegere de preşedinte. Oficial chiar nu putea să fie luat nimic altceva în considerare decât nominalizarea lui Mrs. Besant de către Preşedintele fondator. Toate celelalte nu ne priveau din punct de vedere oficial, căci de cine s-a lăsat sfătuit Olcott la nominalizare, dacă de un muritor obişniuit sau de un Maestru, asta era treaba lui. Membrii nu aveau să ţină cont de nimic altceva, decât de faptul că această nominalizare era prezentă, apoi aveau să se decidă dacă o consideră pe Mrs. Besant personalitatea potrivită sau nu. Cu aceasta bineînţeles nu este de spus că nu ar fi putut fi aduse totuşi la cunoştinţă neoficial apariţiile Maeştrilor, pentru ca sfatul, care era unul pentru Olcott, să fi putut deveni unul la alegere şi pentru cei care cred în Maeştri şi care şi pot să creadă că apariţiile din Adyar au fost realmente Maeştrii. Astfel că din punct de vedere logic era foarte clar ceea ce aveam de făcut în calitate de secretar general. Mai întâi, să anunţ în mod oficial că este dorinţa lui Olcott de a o alege pe Mrs. Besant. Apoi, de a desfăşura alegerea, după moartea lui Olcott. şi, în acelaşi timp, să las să ajungă la membri în mod neoficial, în calitate de prieten, comunicarea confidenţială despre apariţiile Maeştrilor. A porni poate chiar alegerea înainte de decesul lui Olcott mi s-ar fi părut cu totul absurd. Căci dacă eventual în calitate de esoterist s-ar fi putut vorbi de moartea lui Olcott ce urma să survină în curând, a funda o acţiune administrativă pe aceasta nici nu mi-ar fi venit în minte. Căci, teoretic, Olcott ar fi putut totuşi să mai trăiască încă zece ani. Deoarece conform statutelor durata mandatului noului preşedinte ţine doar şapte ani, atunci noi, dacă Olcott ar mai fi trăit zece ani, am fi avut doi preşedinţi, dintre care al doilea de fapt nu ar fi putut niciodată să îşi intre în funcţie. Trebuie să recunosc că nu pot deloc să înţeleg cum unele Secţiuni au putut să pornească alegerea încă în timpul vieţii lui Olcott.
Imediat după decesul iubitului Preşedinte fondator am primit o scrisoare oficială datată 22 [21] februarie a vicepreşedintelui dl Sinnett, care dispunea ca alegerea să aibă loc în luna mai, şi ca numai acele bilete de vot să aibă valabilitate, care sunt predate după întâi şi înainte de ultima zi de mai la secretarii generali. Cu aceasta era dată pentru mine o directivă determinată, de necontestat. Aveam de desfăşurat alegerea în luna mai. Căci Mr. Sinnett conduce administraţia în mod îndreptăţit, după decesul preşedintelui. Este, aşadar, şi obligaţia lui de a conduce alegerea.
În sensul acestei scrisori a lui Mr. Sinnett se va proceda acum şi în Secţiunea germană.
Fiecare membru va primi un bilet de vot la momentul corespun zător, cu informaţiile necesare.
Dacă nu s-ar fi întâmplat nimic altceva, eu nu ar fi trebuit să adresez această scrisoare către iubiţii prieteni teosofi. Căci totul este de fapt clar.
Dar prin comunicările neobişnuite pe care le-am menţionat au avut loc discuţii ample. S-au exprimat în afara Secţiunii germane împotriva autenticităţii apariţiilor Maeştrilor. Chiar şi membrii cei mai vechi ai Societăţii Teosofice au făcut acest lucru. Parţial s-au îndreptat destul de vehement împotriva lui Mrs. Besant. S-a spus că Mrs. Besant ar avea deja prea multe funcţii. Că nu ar putea să mai aibă şi altele ş.a.m.d. În fine, au apărut atacuri vehemente împotriva lui Mrs. Besant datorită unui articol pe care l-a scris în caietul din februarie al „Theosophical Review”. Bineînţeles că aici nu este posibil să fie redat în detaliu conţinutul acestui articol, iar o scurtă indicare a conţinutului ar putea să stârnească mult prea uşor reproşul concepţiei subiective. De aceea nu doresc aici, în calitatea mea de secretar general, ci ca prieten al membrilor să redau ceea ce am spus despre asta în caietul 33 al revistei „Lucifer-Gnosis”.20 Acest articol ar putea fi considerat astfel, că nu conţine nimic decât următoarele.
20 Vezi p. 304 şi urm.
Societatea Teosofică solicită de la membrii ei recunoaşterea unei uniuni generale frăţeşti a omenirii. Cine recunoaşte faptul că Societatea are de realizat o astfel de muncă, că este potrivită pentru aducerea la îndeplinire a unei asemenea uniuni frăţeşti, acela poate să fie membru al Societăţii. şi nu ar trebui să se spună că un membru ar putea fi exclus din cauza unor asemenea acţiuni care produc ici şi colo deranj, cu condiţia să admită regula de mai sus a Societăţii. Căci Societatea Teosofică nu are un codex moral, iar la cele mai mari spirite ale omenirii se găsesc acţiuni de care unul sau altul ar putea să fie deranjat, conform condiţiilor epocii şi ale ţării sale.
Trebuie să mărturisesc că am considerat acest eseu drept o revărsare corectă, ba chiar de la sine înţeleasă, a unei atitudini de ocultist şi că am presupus că aşa gândesc şi alţi teosofi, până ce mi-a ajuns în mâini numărul din aprilie al „Theosophical Review”, în care se spune din multe părţi, într-o repetiţie fără sfârşit, că o asemenea atitudine este culmea imoralităţii şi că ar submina toată buna moralitate. şi tot mereu refrenul rostit sau nerostit: Oare poate să fie cineva preşedinte al Societăţii, care predică o astfel de imoralitate? Probabil că acum nici nu este timpul pentru a formula întrebarea cu toată modestia: Unde rămâne transpunerea învăţăturii despre karma în viaţă, care ne arată că omul este dependent de karma sa în acţiunile sale din prezent, că va fi dependent cu privire la viitoarele sale acţiuni de gândurile sale din prezent. Trebuie noi ca teosofi să judecăm aşa cum fac oamenii care nu ştiu nimic despre karma, sau trebuie să considerăm acţiunile semenilor condiţionate prin viaţa lor anterioară? Mai ştim că gândurile sunt stări de fapt şi că cel care lucrează pentru gânduri corecte în rândurile noastre pune tocmai fundamentul pentru depăşirea celor care sunt ataşate de oameni dintr-un timp anterior? Ceea ce a discutat Mrs. Besant în acest eseu nu este nimic altceva decât un străvechi principiu al ocultiştilor, care este exprimat în romanul Zanoni,21 care în rest cu siguranţă poate fi contestabil, cu următoarele cuvinte: „Gândurile noastre sunt partea de înger din noi, faptele noastre partea de Pământ”. În timpuri mai liniştite, probabil că eseul lui Mrs. Besant ar fi fost considerat ceea ce ocultistul trebuie să exprime adesea faţă de morala obişnuită: Din toate acestea şi din încă altele s-a arătat că în cadrul Societăţii a fost prezentă o opoziţie împotriva lui Mrs. Besant. Acest fapt le-a fost însă cunoscut de mult timp acelora care au avut ocazie să observe anumite procese. El doar a ieşit la suprafaţă acum, când prin nominalizarea neaşteptată de către Olcott a lui Mrs Besant trebuia să urce la postul de preşedinte. Ciudat pentru mulţi va fi însă şi faptul că chiar şi vechi prieteni ai lui Mrs. Besant s-au îndepărtat acum de ea, respectiv sunt împotriva ei.
21 De Edward Bulwer-Lytton, în partea I, cartea a 2-a, capitolul 5.
Acum doresc, în cât mai mare măsură, tocmai în acest caz să fiu departe de a influenţa pe cineva în cel mai mic mod. Dar trebuie să mă consider obligat să spun câte ceva, care poate să fie tocmai pentru aceasta util, de a-şi forma o judecată proprie.
Faptul că ea acţionează la sfatul Maeştrilor sau chiar la comanda acestora i-a fost reproşat lui Mrs. Besant. Cu siguranţă acesta este un fapt derutant. Unii au indicat cu toată forţa asupra faptului că existenţa Maeştrilor nu este o dogmă pentru Societate, că totuşi poţi să fii un membru foarte bun al Societăţii fără a crede în Maeştri. De asemenea, s-a spus că în general se poate să fii convins că există Maeştri, dar că revelaţiile de la patul de suferinţă al lui Olcott totuşi ar putea fi considerate iluzii sau altele asemenea. S-a subliniat în continuare că ar duce la o tiranie psihică dacă într-o chestiune cum este o alegere care trebuie să fie lăsată pe seama liberei aprecieri a fiecărui membru, este dat ceva ca nişte ordine girate cu autoritatea Maeştrilor.
Acestea sunt lucruri pe care le-au prezentat oponenţii. Acum este de menţionat aici ceea ce spunea ea însăşi despre acest punct principal. Cuvintele ei proprii, într-o scrisoare datată Benares, 24 martie, sunt:
„Referitor la afirmaţia care a fost făcută în scrisoarea sa informatoare” – este vorba despre scrisoarea menţionată mai sus, din ianuarie, despre apariţiile Maeştrilor – „că Maestrul lui l-ar fi determinat să mă facă succesoarea lui, eu declar cu toată fermitatea – având în vedere scrisorile primite de la câţiva dragi prieteni, care doar din acest motiv vor să voteze împotriva mea – că într-adevăr şi cu conştienţă sănătoasă a făcut colonelul aceste comunicări şi că eu însămi în mod special pentru mine, ca şi în prezenţa sa am primit ordinul de a prelua acest lucru. Mai degrabă aş vrea să fiu eliminată pe cuvântul Maestrului meu, decât să am succes prin negarea acestui lucru, care după părerea mea duce la cinstiri mai înalte decât vreo alegere prin aplauzele mulţimii. În timp ce mulţi membri nu cred în Maeştri şi alţii neagă această revelaţie deosebită, Societatea Teosofică îşi extrage fiinţa ei, viaţa ei, forţa ei din Maeştri şi la fel ca H.P.B. Și colonelul Olcott sunt şi eu servitorul lor şi numai în calitate de servitor al lor îmi desfăşor munca mea în cadrul Societăţii. Eu nu-i cer nimănui să creadă, dar eu trebuie să îmi afirm propria mea credinţă. Să se separe Societatea de Maeştri şi e moartă. Cei care nu doresc ca al doilea preşedinte să aibă această credinţă, să voteze împotriva mea.”
În aceste propoziţii sunt exprimate clar două lucruri. În primul rând, că Mrs. Besant vrea să facă tot ce face în sensul Maeştrilor şi că ea crede în Societate numai în măsura în care în aceasta se exprimă lucrarea Maeştrilor. În al doilea rând însă şi faptul că ea consideră că revelaţiile Maeştrilor care se află acum de faţă sunt absolut hotărâtoare.
Acum, se poate să fii de acord întru totul cu primul punct, dar nu cu al doilea. Eu pot să dau aici numai asigurarea faptului că mie însumi nu îmi este încă permis în prezent să spun ceea ce îmi este cunoscut despre apariţiile din Adyar. Dar cu siguranţă că va veni timpul în care voi putea să vorbesc deschis faţă de prietenii teosofi despre chestiune.22 Alegerea nu va putea deci să depindă de această cunoştinţă a mea.
22 O exprimare univocă despre acest lucru nu este transmisă; a se compara totuşi însemnarea lui E. Schuré, care a fost redactată puţin mai târziu în septembrie, vezi p. 336 şi urm.
Acuma trebuie să spun imediat deschis că tocmai prin lucruri care, spre durerea mea, au legătură cu poziţia ocultă a doamnei Besant şi cu altele de la ea, eu prevăd unele dificultăţi care ar putea să vină tocmai asupra muncii noastre din Secţiunea germană. Deci nu ţin sub tăcere faptul că şi eu am grozave reţineri. Iar puţini sunt cei care intuiesc cât de greu îmi este să exprim acest lucru aici.
Doresc să spun acum ceva ce poate să le fie util şi altora. Se poate să vrei să fii un servitor al Maeştrilor, se poate susţine faptul că Societatea are un sens numai atunci când ea face lucrarea Maeştrilor, şi totuşi nu este nevoie să iei ca linie directoare revelaţiile care sunt anunţate acum dinspre Adyar. Căci nu este corect ceea ce par să creadă mulţi, că aceste revelaţii fie provin de la Maeştri, după care trebuie să te orientezi, fie că ele sunt miraje. Căci există, aşa cum ar trebui să ştie de fapt fiecare ocultist real, şi o a treia situaţie. Dar pentru că, aşa cum am spus, nu pot vorbi despre revelaţiile înseşi, atunci trebuie să rămân deocamdată la aceste sugestii. În orice caz însă, chestiunea stă aşa, că eventual nu e nevoie să fii de acord cu direcţia spirituală deosebită a lui Mrs. Besant şi totuşi ai putea să admiţi că în condiţiile actuale ea este acel candidat pentru preşedinţie care este singurul şi unicul ce poate să fie luat în considerare. Căci trebuie să ne gândim că opoziţia împotriva lui Mrs. Besant nu se referă la personalitatea ei, ci la faptul că cei care se îndreaptă acum împotriva ei se îndreaptă împotriva vieţii spirituale în general. Aceştia cu siguranţă că nu vor admite acest lucru fără doar şi poate, dar este totuşi aşa. Căci există un curent în cadrul Societăţii care, dacă ar străpunge, ar aduce treptat viaţa spirituală la stingere. Prin el Societatea ar deveni poate o asociaţie pentru compararea religiilor, pentru consideraţii filosofice, pentru cultură etică sau altele asemenea, dar nu ar rămâne o uniune frăţească spirituală. Se poate, aşadar, lua şi poziţia că nu se poate merge împreună cu direcţia spirituală a lui Mrs. Besant, dar că se vrea ca spiritualitatea în general să se păstreze pentru Societate şi că de aceea ar trebuie aleasă Mrs. Besant în condiţiile actuale, chiar dacă este posibil ca mai târziu să se ajungă la conflicte legate de direcţia ei spirituală. Acest fapt trebuie să îl acceptăm, ca fiind determinat chiar prin condiţiile Societăţii.
În timpul ce urmează voi trimite către fiecare membru biletul său de vot însoţit de informaţii, şi voi porni astfel alegerea în modul corespunzător. Dacă vreţi să îmi scrieţi acum în legătură cu aceste prezentări ale mele, v-aş fi foarte recunoscător dacă acest lucru s-ar întâmpla destul de curând, pentru ca să ajungă încă înainte de alegeri în mâinile mele.
Cu un cordial salut teosofic, cu loialitate,
al dvs. dr. Rudolf Steiner
Secretar general
al Secţiunii germane a Societăţii Teosofice
München, 4 mai 190723
Dragul meu domn Selling!
Alăturat vă trimit lucrurile care mai sunt necesare pentru alegere şi vă rog să le multiplicaţi.
1. O scrisoare confidenţială către toţi elevii mei esoterici. Pe aceasta vă rog să o faceţi în 250 de exemplare. Este de trimis de sine stătătoare – deci nu împreună cu altceva – în plic închis la acele adrese pe care cel târziu mâine-dimineaţă (duminică) vi le trimit cu scrisoare rapidă. Deci puteţi să multiplicaţi mâine, duminică, această scrisoare şi domnişoara Boesé poate apoi să scrie adresele pe plicuri şi să organizeze luni expedierea. Cheltuielile de timbru le socotiţi cu mine.
2. Bilet de vot şi informaţia aferentă. Acestea sunt de dat împreună într-un plic închis şi trimise la fiecare membru al Secţiunii germane. Pentru a menţine ordinea nu putem totuşi să facem altfel. Deci către fiecare membru al Secţiunii germane se trimite prin scrisoare biletul de vot şi informaţia aferentă.
Circulara către esoterişti trebuie să plece cel puţin cu 24 de ore înaintea expedierii biletelor de vot. Deci dacă sunteţi în situaţia de a expedia luni scrisoarea către esoterişti, atunci biletul de vot poate să plece marţi sau, dacă e nevoie de o amânare, la timpul corespunzător.
Domnişoara Boesé vă va ajuta în orice caz la toate, iar eu vă rog să ţineţi lucrurile foarte exact. Scrisoarea confidenţială bineînţeles că niciun [non-]esoterist nu poate să o primească în mână.
Cu cele mai cordiale salutări al dvs.
Dr. Rudolf Steiner
23 Rudolf Steiner se afla pe atunci la München, pentru pregătirea Congresului teosofic.
München, 4 mai 1907
Dragul meu domn Selling!
Aici sunt acum numele esoteriştilor pe numele cărora se trimite circulara. Mâine mai urmează încă unele într-o scrisoare rapidă. Atunci probabil va fi gata chestiunea aceasta până luni şi poate să plece luni seara. Iar marţi, biletele de vot.
Restul circularelor vă rog să mi le trimiteţi mie aici. Voi avea nevoie de ele. Apoi cu aceasta am încheiat deocamdată chestiunea alegerii.
Cordial al dvs.
Dr. Rudolf Steiner
Adresele esoteriştilor vă rog să mi le trimiteţi imediat, după ce sunt scrise plicurile. O rog pe domnişoara Boesé să scrie adresele – şi cele esoterice.
München, 5 mai 1907
Dragul meu domn Selling!
Alăturat vă mai trimit restul de adrese ale esoteriştilor, rog să le daţi să fie copiate şi expediate şi acestea de domnişoara Boesé şi să-mi trimiteţi mie restul exemplarelor.
Cordial salut
Dr. Rudolf Steiner
München, 4 mai 1907
Confidenţial
Apropiata alegere a preşedintelui Societăţii Teosofice
Către toţi acei membri ai Secţiunii germane care caută o şcolire esoterică prin mine
Este obligaţia mea în aceste zile, în care trebuie să se desfăşoare votul Secţiunii germane privitor la viitorul preşedinte al Societăţii Teosofice, să le vorbesc unele lucruri îndeosebi acelora care aparţin de curentul esoteric.
Esoteristul stă de altfel faţă de viaţa spirituală încă într-un alt raport decât este cel care condiţionează calitatea de membru în Societatea exoterică. Membrii Societăţii Teosofice exoterice nu au de-a face cu nimic altceva decât cu statutele. Iar conform statutelor, există nominalizarea lui Mrs. Besant prin col. Olcott. Membrul va avea doar să se întrebe dacă el consideră că Mrs. Besant este preşedintele potrivit sau nu, şi pe baza acestui lucru să îşi depună votul. Cu aceasta este epuizat din punct de vedere exoteric tot ce este de luat în considerare.
Altfel stau lucrurile dacă le priveşti în calitate de esoterist. Aici există faptul că dinspre Adyar s-a anunţat că nominalizarea s-a desfăşurat prin col. Olcott la îndemnul Maeştrilor săi, care ar fi apărut cu puţin timp înaintea plecării sale de pe planul fizic, la patul său de suferinţă. Iar Mrs. Besant a subliniat cu toată claritatea posibilă că ea acceptă alegerea pentru că Maestrul ei i-ar fi spus că trebuie să facă asta.
Le vorbesc acum în această scrisoare numai acelora care au încredere faţă de mine. Căci numai aceştia s-au îndreptat către mine cu privire la sfaturi esoterice. Dacă nu ar avea această încredere, nu s-ar fi îndreptat către mine. Iar eu solicit încă o dată aici, ca numai aceia să audă aceste cuvinte ale mele, care au această încredere. Ceilalţi să le lase pur şi simplu neluate în seamă.
Corelaţiile oculte sunt încurcate. Și de aceea nici nu trebuie să creadă cineva că este uşor să vorbeşti despre ele. Va veni timpul în care voi avea permisiunea să vorbesc mai limpede decât astăzi despre apariţiile din Adyar.
A fost până acum principiul meu, să nu prezint în cadrul mişcării teosofice niciun lucru pentru care nu pot să port răspunderea eu însumi cu cunoaşterea mea. Acest lucru trebuie să rămână şi mai departe principiul meu. Cu aceasta nu trebuie spus ca alţii să nu instruiască ceea ce ei acceptă pe bază de încredere. Eu subliniez explicit că ei au dreptul să facă acest lucru. Doar principiul meu trebuie să fie cel de mai sus. Din acest singur principiu pornind, mă simt îndreptăţit să mă poziţionez esoteric faţă de teosofi şi faţă de oameni în general, aşa cum o fac.
Pornind de la aceste premise spun acum ceea ce am de spus privitor la nominalizarea lui Mrs. Besant.
Din toate discuţiile care s-au desfăşurat despre apariţiile de Maeştri din Adyar, răsună tot mereu: fie sunt adevărate, atunci ar fi o rebeliune împotriva Maeştrilor să nu le urmezi; fie sunt greşite, atunci nu poate fi vorba de a ţine cont de ele, şi atunci trebuie pus în general sub semnul întrebării tot ce are legătură cu aspectul conducerii din partea lui Mrs. Besant. Dar nu există deloc o asemenea contradicţie. În cadrul adevăratului ocultism nu ar trebui deloc să se vorbească de o eventuală lipsă de autenticitate a apariţiilor din Adyar. A contesta autenticitatea lor nici nu îi va veni în minte unui real ocultist.
Eu însumi trebuie acum totuşi să am o altă părere despre aceste apariţii decât Mrs. Besant. Dar acest lucru nu schimbă următoarele stări de fapt.
Mrs. Besant stă în cadrul vieţii spirituale. În ea trăieşte acea viaţă spirituală care porneşte de la puterile spirituale. Iar cine vrea să aibă în cadrul Societăţii Teosofice această viaţă spirituală, pentru acela apare în momentul de faţă Mrs. Besant ca personalitatea potrivită pentru preşedinţie.
Eu am alte trăiri cu privire la multe lucruri care au greutate, decât Mrs. Besant. Eu trebuie să presupun că prin ea pot să vină unele greutăţi în conducerea chestiunilor esoterice central-europene. Și nu mă voi comporta niciodată altfel faţă de cei care au încredere în mine, decât aşa cum pot să îmi asum răspunderea cu cunoaşterea proprie, cum pot să îmi asum răspunderea chiar şi în faţa acelor individualităţi pe care le desemnăm drept Maeştri. Încă o dată subliniez: Cine nu are încredere în mine în această direcţie, să nu asculte de mine. Eu vreau să îi dau fiecăruia mesajul pe care pot să îl dau; dar doresc ca nimeni să nu îl primească altfel decât din decizia cu totul liberă a inimii sale.
Tocmai pentru că mă simt atât de deplin independent de orice credinţă în autoritate faţă de Mrs. Besant, tocmai pentru că eu pe o cale oarecum diferită trebuie să găsesc previzionat credinţa prin individualităţile sublime pe care le numim Maeştri: tocmai de aceea pot să şi spun că sunt cu totul de o părere cu Mrs. Besant în faptul că Societatea Teosofică are tăria, forţa, ba chiar conţinutul ei de la Maeştri şi că trebuie să moară dacă ar vrea să nege Maeştrii şi cu aceasta viaţa spirituală.
Chiar dacă în cadrul preşedinţiei lui Mrs. Besant ar trebui să merg pe o cale oarecum diferită faţă de Mrs. Besant, totuşi ar trebui să spun: ea îmi apare ca fiind preşedintele corect. Și chiar dacă am spus: eu am alte trăiri despre apariţiile de la Adyar decât Mrs. Besant, totuşi trebuie să spun: din punct de vedere esoteric, Mrs. Besant are dreptate cu raportarea ei la Maeştri.
Toate acestea sunt hotărâtoare numai pentru mine, dacă exprim aşa de clar şi de deschis faţă de cei ce se străduiesc din punct de vedere esoteric faptul că pentru mine Mrs. Besant este personalitatea potrivită pentru preşedinţie, dar, pe de altă parte, şi că, pentru toţi cei care au încredere în mine, niciodată nu va putea să se exercite prin vreo personalitate o „tiranie psihică”.
Însă discuţia despre faptul că apariţiile de la Adyar sunt autentice sau nu, esoteristul o poate desemna doar drept neesoterică şi să se abţină de la ea.
Având în vedere răspunderea pe care o preiau faţă de înţelepţii omenirii cu această scrisoare,
vă salut
Rudolf Steiner
REFERITOR LA APROPIATA ALEGERE A PREȘEDINTELUI SOCIETĂȚII TEOSOFICE
Mi-ar plăcea să nu fac niciun fel de observaţii mai aprofundate despre această chestiune în cadrul acestei reviste, şi doar să comunic ceea ce este de interes pentru chestiunea teosofică generală. Căci este vorba aici totuşi despre lucruri interne ale Societăţii; iar această revistă trebuie să fie dedicată muncii teosofice obiective, iar chestiunilor administrative numai în măsura în care acestea au de-a face cu acea muncă.
Însă nu pot să urmez întru totul acest punct de vedere, în condiţiile actuale. Această chestiune legată de alegeri stârneşte atât de multe lucruri, a provocat deja atât de multe discuţii, încât din multe părţi ar fi luat în nume de rău dacă aş tăcea aici cu totul.
Răposatul Preşedinte-fondator avea dreptul statutar de a nomi naliza succesorul său. Această nominalizare se supune confirmării prin Societate. Iar dacă nominalizarea este să aibă valabilitate, atunci trebuie ca pentru candidatul nominalizat, două treimi din toate voturile exprimate în cadrul actului de alegere să fie: „da”. Acum, Preşedintele-fondator a propus-o pe Mrs. Besant. Vicepreşedintele care funcţionează acum statutar le-a solicitat secretarilor generali să desfăşoare alegerea în luna mai. Acest lucru va avea loc în cadrul Secţiunii germane, în forma legală indicată. Cu aceasta ar putea, de fapt, dacă în rest nu s-ar fi întâmplat nimic, nicio chestiune să nu fie mai la ordine decât aceasta.
Da, desigur, dacă în rest nu s-ar fi întâmplat nimic. Din păcate s-au întâmplat diferite lucruri, iar acest lucru face simpla chestiune complicată.
Vreau să povestesc pentru început ce s-a întâmplat. Răposatul preşedinte Olcott nu a transmis aşa pur şi simplu că o nominalizează pe Mrs. Besant ca succesoare al lui, ci a lăsat să ajungă prin cele mai diferite circulare către secretarii generali comunicarea care apoi a găsit drumul şi în presa teosofică şi din păcate nu numai în acesta, că acele individualităţi înalte care sunt desemnate drept Maeştri, şi anume cei care stau într-o relaţie deosebită cu chestiunea teosofică, ar fi apărut la patul său de suferinţă şi i-ar fi dat însărcinarea de a o nominaliza pe Mrs. Besant în calitate de succesor. Nu numai aceasta, ci i-au făcut şi o comunicare importantă despre Mr. Leadbeater, cel care de curând a ieşit din Societate. Acum, acest adaos la nominalizarea lui Mrs. Besant ar fi putut să fie pur şi simplu ignorat. Căci fie că se crede în acest caz în autenticitatea apariţiei Maeştrilor, fie că nu: ce îi interesează pe membrii care aleg în sensul statutelor, din ce parte a fost sfătuit Olcott atunci când a făcut nominalizarea? Dacă că el s-a lăsat sfătuit de Maeştri sau de vreun muritor obişnuit, asta îl priveşte doar pe el. Alegătorii au să se ţină de statute şi să nu se întrebe de nimic altceva, decât dacă consideră că Mrs. Besant este personalitatea justă sau nu. O dificultate a rezultat însă imediat prin faptul că Mrs. Besant a făcut comunicare despre faptul că a fost îndemnată de Maestrul ei să accepte alegerea şi că din acest motiv ia povara asupra ei, ba chiar că ea consideră de-a dreptul ordinul Maestrului ca fiind ceva decisiv pentru alegere. Acest lucru provoacă o calamitate obiectivă. Căci Mrs. Besant se bucură de încrederea esoterică din partea multor membri. Pentru aceştia, o chestiune pur administrativă a devenit prin procedeul ei o chestiune de conştienţă. Căci dacă ar fi să se pună cu sentimentul lor pe terenul statutelor, atunci s-ar pune în opoziţie faţă de personalitatea care trebuie să se bucure de încrederea lor esoterică. De asemenea, unii îşi spun: dar oare poate fi aleasă Mrs. Besant, dacă înainte de preluarea funcţiei confundă o chestiune pur administrativă cu o chestiune esoterică, ca şi cum este un mesaj de la Maeştri? Nu se stă oare aici în faţa pericolului ca în viitor să se primească de la Adyar în locul simplelor note prezidenţiale, ordine de la Mahatma? E de negândit încurcătura care ar trebui să intervină dacă s-ar întâmpla asta. În cadrul Secţiunii noastre germane, bineînţeles, pericolul nu a fost mare, pentru că munca noastră din ultimii ani a reuşit să ţină deoparte unele din furtunile care vuiau pe dinafara Societăţii. Chiar şi cazul Leadbeater a trecut pe la noi fără o furtună inutilă. Despre revelaţiile din Adyar va fi timp să vorbim mai târziu. Acest lucru s-ar fi întâmplat şi se va şi întâmpla, căci tocmai cel care, precum scriitorul acestor rânduri, stă sever pe solul că înţelepciunea mai înaltă este doar o revărsare de la individualităţile mai înalt dezvoltate, care nu va spune niciodată în învăţătură lucrul pentru care nu ar putea să poarte răspunderea faţă de aceste individualităţi, tocmai o asemenea persoană va simţi necesitatea să vorbească la timpul potrivit despre acele lucruri cum vor să fie revelaţiile comunicate de la Adyar. Dar el tocmai că nu are voie să-şi aleagă un timp nefavorabil pentru aceasta.
La toate acestea se mai adaugă ceva. Dacă cele discutate deja au dus în Societatea din afara Germaniei la discuţii care au ca rezultat faptul de a fi împotriva alegerii lui Mrs. Besant, a fost mărit şi mai mult cuprinsul acestor discuţii printr-un articol pe care l-a scris Mrs. Besant în numărul din martie al „Theosophical Review” despre fundamentele Societăţii. Acest articol ar putea fi considerat astfel, pentru că nu conţine nimic altceva, în afară de următoarele. Societatea Teosofică solicită de la membrii ei recunoaşterea unei uniuni generale frăţeşti a omenirii. Cine admite faptul că Societatea are de realizat o astfel de muncă, că este potrivită pentru aducerea la îndeplinire a unei asemenea uniuni frăţeşti, acela poate să fie membru al Societăţii. Și nu ar trebui să se spună că un membru ar putea fi exclus din cauza unor asemenea acţiuni care sunt deranjante ici şi colo, cu condiţia să admită regula de mai sus a Societăţii. Căci Societatea Teosofică nu are un codex moral, iar la cele mai mari spirite ale omenirii se găsesc acţiuni de care unul sau altul ar putea să fie deranjat, potrivit condiţiilor epocii şi ţării sale.
Scriitorul acestor rânduri trebuie să mărturisească faptul că a considerat acest eseu drept o revărsare corectă, ba chiar de la sine înţeleasă a unei atitudini de ocultist, şi că a presupus că aşa gândesc şi alţi teosofi, până ce i-a ajuns în mâini numărul din aprilie al „Theosophical Review”, în care se spune din multe părţi, într-o repetiţie fără sfârşit, că o asemenea atitudine este culmea imoralităţii şi că ar submina toată buna moralitate. Și tot mereu refrenul rostit sau nerostit: Oare poate să fie cineva preşedinte al unei societăţi decente, care predică o astfel de imoralitate? Probabil că acum nici nu este timpul pentru a formula întrebarea, cu toată modestia: Unde rămâne transpunerea învăţăturii despre karma în viaţă, care ne arată că omul este dependent de karma sa în acţiunile sale din prezent, că însă va fi dependent în viitoarele sale acţiuni de gândurile sale din prezent. Trebuie noi ca teosofi să judecăm aşa cum fac oamenii care nu ştiu nimic despre karma sau trebuie să considerăm acţiunile semenilor ca fiind condiţionate prin viaţa lor anterioară? Mai ştim că gândurile sunt stări de fapt şi că cel care lucrează pentru gânduri corecte în rândurile noastre pune tocmai fundamentul pentru depăşirea celor care sunt ataşate de oameni din vieţi anterioare? Ce a făcut Mrs. Besant în acest eseu altceva decât să discute un străvechi principiu al ocultiştilor, ce este exprimat corect în romanul Zanoni,24 care în rest cu siguranţă poate fi combătut, cu următoarele cuvinte: „Părerile noastre sunt partea de înger din noi, faptele noastre partea de Pământ.” În timpuri mai liniştite, probabil că eseul lui Mrs. Besant ar fi fost considerat ceea ce ocultistul trebuie să exprime adesea faţă de morala obişnuită. Aceasta arată că actuala alegere de preşedinte ameninţă să îndepărteze discuţia de pe solul liniştit, obiectiv. Din întrebarea dacă este permis să fie atrasă o chestiune pur administrativă înspre domeniul esoteric, ar putea uşor să rezulte una principială, despre cum ar trebui să se comporte Societatea pe mai departe faţă de ocultism? Și dacă ar fi vorba despre acest fapt, cei care trebuie să vadă în menţinerea fundamentului ocult o condiţie de viaţă a Societăţii nu ar putea să aibă nicio clipă îndoiala despre faptul că alegerea unei personalităţi care porneşte de la punctul de vedere ocult este lucrul corect, chiar dacă ei sunt de părere că această personalitate se înşeală în momentul de faţă cu privire la statute şi constituţii. O asemenea eroare ar putea să fie remediată, dar nu ar putea să fie făcut iarăşi ceva bun dacă cumva Societatea, prin alegerea actuală de preşedinte, ar fi să fie înstrăinată de ocultism. Pentru astăzi, aceasta, să fie suficient. Despre ceea ce este de spus mai departe cu privire la alegerea însăşi, o să mai vorbim. Dacă acest lucru se va întâmpla în această revistă sau numai în cercul membrilor, aceasta va depinde de condiţii. Trebuie să se întâmple.25
Și aceste rânduri ar fi fost inutile, dacă nu s-ar vorbi atât de mult în afara Germaniei despre chestiune. Însă, cititorii acestei reviste pot să ceară să nu se tacă întru totul cu privire la ceva despre care se vorbeşte atât de mult în altă parte.
24 De Bulwer-Lytton, vezi p. 295.
25 Acest lucru nu s-a întâmplat în „Lucifer-Gnosis”.
