Notițe ale participanților de la două expuneri ale lui Rudolf Steiner
Fără indicarea locului și a datei,
probabil, München, 19061
1 Vezi, privitor la aceasta, conferința ținută la Berlin pe 8 octombrie 1906, GA 96
Cunoașterea teosofică este accesibilă pentru omenire de-abia de câteva decenii, dar încă de când oamenii au gândit și au tins către cele supreme, au formulat întrebări referitoare la lumea primordială, la țelul vieții, de atunci există o teosofie. Dar nu întotdeauna a fost adusă teosofia în fața lumii așa cum este adusă de aproximativ 30 de ani încoace. Au existat întotdeauna mici cercuri de inițiați, frății oculte sau secrete, ai căror membri știau mult mai mult decât putea fi comunicat în public. Popoarele, omenirea în totalitate, trebuia să primească doar fructele cunoașterii inițiaților. Lumea nu îi recunoștea ca atare, ea recunoștea doar efectele. Se știa numai că acela și acela e tâmplar, celălalt lăcătuș, un altul poate era un om de stat de rang mai înalt. Asemenea persoane pot să întreprindă în lume acțiuni de asemenea gen, despre care lumea din afară să nu observe nimic. Un cuvânt din partea acestor inițiați avea în interior mult mai multă semnificație decât putea intui lumea.
Ceea ce lumea numește mărimi istorice nu erau cele mai mari. Acestea trăiau retrase. Astfel, de exemplu, în secolul al XVIII-lea, făcuse în treacăt cunoștință cu Rousseau un astfel de inițiat ocult. Cuvintele pe care le-a rostit acela, el nu le-a considerat ca ceva deosebit, dar ele au acționat ocult. Dacă lui Rousseau i s-a aprins o lumină, el a răspândit-o în cărți; el însuși nu era inițiat, ci inițiatul stătea în spatele lui.
Un alt exemplu: Cum a ajuns Jakob Böhme, sărmanul pantofar, la o cunoaștere atât de uimitoare? În biografia sa, oamenii citesc pe deasupra anumitor lucruri importante. Aici este scrisă următoarea mică istorisire. Micul Jakob stătea ca învățăcel în magazinul meșterului său, al instructorului său, care tocmai lipsea. Îi era interzis să vândă ceva, el trebuia doar să păzească magazinul. O personalitate fascinantă, care a avut un puternic efect asupra micuțului, a intrat și a rostit doar puține cuvinte. După plecarea ei, Jakob s-a auzit chemat pe nume de trei ori din fața magazinului: Jakob, într-adevăr ești astăzi mic, tu vei deveni cândva mare. Ține minte asta. – Acest lucru a rămas de neșters în amintirea lui Böhme.
Pe ici pe colo a vorbit cineva cu câte un om de stat; cuvintele care erau aparent nesemnificative au exercitat o putere de vrajă. Contează cuvintele corecte. Acestea sunt mijloace prin care au acționat inițiații. Ei trebuiau să dea gândul, impulsul. De exemplu: Cineva primise o scrisoare care conținea o cerere. Această persoană era foarte înclinată i să întreprindă ceva; trebuia să primească impulsul pentru aceasta. Dacă înțelegea să citească, putea să găsească lucruri ciudate în acea scrisoare, în care aparent nu era nimic deosebit. Trebuiau lăsate deoparte patru cuvinte, tot într-al cincilea se afla sensul mai adânc. Acestea erau cuvintele care puteau să acționeze.
Astăzi trebuie găsite alte căi. În clipa în care ar fi fost trădat acest lucru, cuvintele își pierdeau valoarea. Acestea erau mici lucruri elementare ale secretelor.
Un învățat german, care era inițiat, a fost Tritheim von Sponheim, învățătorul lui Agrippa von Nettesheim. În lucrările sale se găsește teosofie, dacă se lasă deoparte anumite cuvinte de la începutul și de la sfârșitul propoziției. Acest lucru a fost necesar, pentru că era permis să fie inițiați doar anumiți oameni în parte, care aveau suficient de multă pregătire. Cunoașterea nu trebuie să fie aviditate de cunoaștere, ci trebuie să fie transpusă în faptă.
Teosofia pentru aceasta este aici, ca să procedeze practic în lume, să pătrundă în viața de stat și cea socială. Cel ce urma să fie inițiat rebuia să se supună la probe drastice, pentru a se dovedi dacă era demn să fie inițiat. Numai cine depășea probele era inițiat treptat. Această metodă s-a lăsat deoparte în timpurile recente. Acum sunt instruite învățăturile elementare în mod public. Acestea sunt doar începutul înțelepciunii profunde. Tot mai mult îi va fi dat lumii, publicului mai mare, din înțelepciunea dumnezeiască. Înțelepciunea teosofică este cunoaștere străveche, doar modul pregătirii este nou.
Ceea ce vom auzi este un bun al cunoașterii ce le aparține tuturor celor care își făceau o imagine despre cele ce se petrec în lumea spirituală, nu prin speculații, ipoteze, ci prin stări de fapt.
De la spirit provine toată cunoașterea. Înainte, religia era mijlocul cel mai eficient. Religiile au oferit de mii de ani înțelepciunea și cunoașterea. Acum sunt numeroși oamenii care vor să știe. Prin cunoaștere, nu prin credință, vrem să urcăm. Astăzi există o scindare între știință și religie, cunoaștere și credință. Cauza propriu-zisă datorită căreia a devenit necesară teosofia este arta tipografiei. Odată cu popularizarea cunoașterii senzoriale a venit acea scindare. Aici au intervenit inițiații și au făcut o punte peste abis.
Köln, 7 mai 1912
Cine nu se unește cu lumea spirituală se aseamănă cu un somnambul care, fără conștiență, desfășoară tot felul de lucruri în somn prin intermediul unor forțe mai înalte (subconștiente). Sunt doi prieteni, unul se simte întotdeauna proaspăt și puternic, dimineața plin de forță pentru muncă, celălalt adesea istovit și fără vlagă. Într-o zi, cel puternic îi spune celui slab: Nu-i de mirare că dimineața te simți îngrozitor, căci noaptea mergi mereu afară și lucrezi timp de mai multe ore la biroul tău. – Și, într-adevăr, uitându-se au găsit tema pe care o avea de rezolvat cel slab, rezolvată pe birou.
În inconștient, omul a fost condus de forțe mai înalte, pentru a face ceea ce se simțea prea slab să facă în viața de trezie.
Ceva asemănător au realizat confesiunile religioase pentru omenire. Fără să îi vină în conștiență, ea a fost condusă prin puteri conducătoare în lumile spirituale și la cunoștințe spirituale. Bineînțeles, un lucru nu a fost atins, care se întâmpla în timpuri mult mai vechi, ca lucrurile cele mai obișnuite să fie într-o anumită măsură hărăzite din punct de vedere spiritual. Nici o piatră nu era prelucrată fără un anumit ritm, bătaie cu bătaie, iar acest ritm era perceput ca un ecou al muzicii sferelor din partea lumilor mai înalte.
Din aceste lucruri există astăzi doar rămășițe firave, de exemplu când la țară grâul este treierat în mod ritmic. Contează la toate aceste lucruri atitudinea. Să luăm, de exemplu, copiii care se bucură de sărbătoarea de Crăciun. Li s-a spus: noaptea vine tainic îngerul Crăciunului sau Moș Crăciun și pune la loc obiectele dăruite. Atunci, copilul îmboldit de un spin materialist, se preface că doarme și pândește cum părinții – persoane care trăiesc pe plan fizic – așază lucrurile. Credința sa în entități spirituale mai înalte este distrusă. Dar lucrul poate fi privit și din perspectiva părinților. Aceștia se pot simți ca intermediari, prin care puteri mai înalte lasă ca darurile și binefacerile să se reverse către copii.
Căci în ziua de astăzi lumea este des-dumnezeită și este greu să vorbești despre conducere și stăpânire dumnezeiască a lumii, dacă ne gândim la cei care au construit și au condus „Titanicul”.2
2 Pachebotul englez „Titanic” se scufundase cu scurt timp înainte de această alocuțiune, la data de 15 aprilie 1912, în timpul călătoriei sale inaugurale, după o ciocnire cu un aisberg în Atlanticul de Nord, având la bord aproximativ 1500 de oameni. Exista o convingere atât de mare privitoare la siguranța vaporului, încât nu s-a ținut cont de avertismentul pentru aisberg. Vezi Walter Lord, Die Titanic-Katastrophe (Catastrofa Titanicului), München, 1977.
Dar puterile mai înalte au fost active mereu și pe planul fizic, pentru a permite să se reverse forțe spirituale în viața umană, mai ales în misterii. Aici s-ar putea merge înapoi în timp până la Atlantida; dar să vorbim odată despre misteriile postatlanteene. Aici erau adunați elevi, ca să fie introduși treptat, treptat în tainele cosmosului și ale dezvoltării omenirii. Elevii erau prelucrați aici în așa fel, încât năvăleau asupra lor frica și sperietura. Unii deveneau prin aceasta liberi, curajoși și puternici și dobândeau deja în această încarnare legătura cu lumea suprasenzorială, ceilalți însă, care erau copleșiți și care se dovedeau prea slabi, aceștia simțeau: Tu ești acum prea slab încă pentru a urca în lumile suprasenzoriale, dar vei avea totuși un câștig de la acea încercare de a ajunge în lumile mai înalte, atunci când vei păși prin poarta morții. Mai târziu, astfel de mari inițiați precum Ormus și Marcu, redactorul Evangheliei după Marcu, i-au transmis omenirii fructele impulsului lui Christos în cadrul misteriilor; apoi călugării Culdee, care au tăinuit în domurile gotice înțelepciunile spirituale.3 Și tot mereu au existat frății oculte, care, sub tot felul de nume de acoperire, au condus pe planul fizic oamenii în lumile mai înalte. Astfel, de exemplu, frăția arturiană, de care aparținea Parzival și care mai târziu a acționat sub numele frăției rosicruciene.
3 Culdee = asceți vechi irlandezi, începând din secolul al VIII-lea în tovărășii spirituale, cărora le este atribuită o mare influență asupra francmasoneriei, a artei construcției și a obiceiurilor. Vezi Joseph Schauberg, lucr. cit., vol.I, ,р. 503.
Masa rotundă a lui Artur reprezenta forțele tinerești ale naturii, care apoi în frăția Graalului a îndeplinit metamorfoza în forțe spirituale conștiente. Aici avem legătura vechii înțelepciuni oculte cu cea nouă, christică. Pentru că legenda spune că lui Lucifer i-ar fi căzut o piatră din coroană la căderea din cer și că această piatră a fost prelucrată, devenind potirul Graalului, cupa sfântă și nobilă, în care a fost adunat sângele lui Christos de pe Golgotha.4
4 Despre raportul gradelor superioare ale francmasoneriei față de saga Sfântului Graal, vezi conferința de la Berlin din 2 ianuarie 1906, GA 93.
Omul care era matur venea prin conducerea puterilor mai înalte, așa ca Parzival, la întrebarea decisivă care îi deschidea poarta către inițiere.
Astăzi există o mare rezistență, tocmai din partea unor cercuri cucernice, creștine, care caută un urcuș în lumile mai înalte cu ajutorul impulsului christic, împotriva unor asemenea frății oculte. Ca față de Satana întrupat se împotrivesc acestui lucru, pentru că se spune că astfel l-ar pierde pe Christos. Aici nu se află doar rea-voință sau o aversiune principială împotriva aspectului ocult, ci cunoașterea simțită estompat, întru totul corectă, că numai acela îl găsește pe Christos în lumile mai înalte, care îl aduce cu el ca amintire de pe planul fizic. Căci numai aici poate să fie cuprins Christos și este foarte corect că asemenea oameni, care pășesc în lumile mai înalte neîntăriți, fără să aibă habar și cunoaștere despre Christos, se pot rătăci acolo.
În frăția noastră ocultă este, ca în toate, o ierarhie în locul democrației, deoarece nu poate să decidă un referendum ce este adevărul, ci despre aceasta pot să își spună o părere numai asemenea oameni cărora puterile spirituale le-au dăruit singura cunoaștere corectă. Este cucerită o îndumnezeire a muncii și a vieții, o lumină a înțelepciunii și o căldură a iubirii, și fiecare recunoaște în celălalt, în calitate de frate cu aceeași străduință, sâmburele ființial dumnezeiesc.
În cele trei grade de jos se trăiește simbolic tot ceea ce poate fi cucerit în calitate de cunoaștere a lumii entităților și forțelor mai înalte. În cele șase de mai sus se face apoi cunoștință mai intimă cu forțele oculte înseși.
Formulă de angajament
Două suporturi de text scrise de Rudolf Steiner, din carnetul de notițe nr. arhivă 611
Încerc să îmi fac inteligibil modul în care pot găsi în Serviciul Misraim dezvoltarea Sinei mele și să mă apropii de taina sfântă care cere tăcere reverențioasă. Să încerc vreau, prin grijă pentru sanctuarul simbolic, să le deschid semenilor mei cultivarea acestei dezvoltări, iar prin păstrarea sensului gradelor de adevăr să înțeleg natura interioară a bunului de înțelepciune umană.
Să încerc vreau, să-mi păzesc Sinea față de toate influențele care ar putea să-i micșoreze libertatea sa deplin conștientă și s-o jefuiască prin hipnoză, sugestie etc. pe vreo treaptă a vieții, de forța luminii interioare și determinarea de sine.
Sufletul poate să găsească țel și determinare în împărăția duratei, direcție și creștere în împărăția timpului: numai când se străduiește pe această cale.
Eu percep că acestea le sunt vestite ca învățătură celor pe care îi aud numiți cei cunoscători, care ar fi să aibă cheia pentru taine ascunse.
Eu ______ născut la ______ domiciliat în _________ mă angajez și promit cu acestea să respect și să urmez cu fidelitate regulile autenticului și adevăratului Serviciu Misraim; să păstrez cu severitate taina sfântă, să mă îngrijesc și să mă angajez după puteri pentru menținerea Sanctuarium-ului și să îl recunosc fără reținere pe Marele Maestru General drept instanță supremă de decizie în toate chestiunile legate de Misraim. Mă angajez și promit în continuare că nu mă voi lăsa transpus într-o stare de lipsă de libertate prin hipnoză, sugestie etc., astfel încât tot ce va acționa cândva în viața mea să mă găsească în stare de trezie, pentru ca prin mine să nu poată fi trădate niciodată tainele marelui Serviciu către cei ce stau în afară.
Dacă va fi să îmi încalc vreodată acest angajament solemn al meu, atunci fie ca sufletul meu să călătorească fără odihnă, fără țel și determinare în spațiu, fie ca el să fie fără direcție în timpul nemăsurat.
Pentru acest lucru mă angajez față de înțelepții Maeștri ai răsăritului, fie ca ei să își fixeze ochiul pe faptele mele.
