TEXTE PENTRU RITUALURI
LĂMURIRI PRIVITOARE LA RITUALURI,
LA SIMBOLICA ARANJAMENTELOR,
LA LEGENDA TEMPLULUI ȘI LA LEGENDA DE AUR
1 Din Die Stufen der höheren Erkenntnis (Treptele cunoașterii superioare), GA 12.
2 E.A. Karl Stockmeyer, un apartenent la cercul de lucru pentru cultul cunoașterii, în eseul său „Über die Einheit von Tempel und Kultus im Zusammenhang mit der Goetheanum-Bauidee”
(Despre unitatea dintre templu și cult în corelație cu ideea construcției Goetheanumului), cuprins în Bilder okkulter Siegel und Säulen. Der Münchner Kongreß Pfingsten 1907 (Imagini
de sigilii și coloane oculte. Congresul de la München de Rusalii 1907), GА 284.
Un motiv decisiv pentru care se lucrează în general cu simbolica de cult constă în cunoașterea ce există de la bun început a faptului că evenimentele din lumea superioară care se învecinează nemijlocit cu cea fizică – cea astrală sau imaginativă – se exprimă în imagini simbolice care corespund în același fel cu faptele astrale precum ceea ce e văzut în lumea fizică are corespondență cu faptele fizice. În acest sens, munca simbolic-cultică este de evaluat drept un mijloc practic pentru a se putea familiariza cu lumea astrală. Rudolf Steiner a subliniat categoric odată faptul că în niciun alt mod decât prin reprezentări simbolice nu se poate pătrunde în lumile mai înalte. Cuvintele sale sunt: „Domnește în diferitele curente oculte din prezent adesea opinia ca și cum în timpul nostru ar putea și pe altă cale decât prin aplicarea reprezentărilor imaginative și simbolice să existe un urcuș în lumile mai înalte. Iar la oamenii din prezent este legat de o anumită frică, ba chiar de aversiune, urcușul în lumea astrală cu ajutorul semnelor simbolice sau al altor mijloace de educație oculte. Dacă este formulată întrebarea: Sunt îndreptățite asemenea stări de frică? – atunci se poate spune: Da și nu. – Într-o anumită privință sunt îndreptățite, într-o altă privință sunt cu totul și cu totul nelalocul lor, pentru că în lumile mai înalte nu poate nimeni să urce realmente, fără a trece prin lumea astrală.” (Köln, 29 decembrie 1907, GA 101.)
Pentru afirmația cu privire la originea spirituală a cultului cunoașterii, din scrisoarea din 15 august 1906 (p. 77 ș.u.): „Acest ritual nu poate fi altul decât oglinda acelui lucru care este un fapt pe planurile mai înalte”, se găsește o completare esențială în unele conferințe din anul 1924, în care acest aspect al planurilor mai înalte este înfățișat astfel: „La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea plutește, de fapt învecinându-se nemijlocit, foarte aproape – sigur că în sens calitativ – de lumea fizic-senzorială, un eveniment suprasensibil care reprezintă acțiuni de cult suprasenzoriale, dezvoltări puternice de imagini ale vieții spirituale ...”, care au luminat în imagini miniaturale în spiritul lui Goethe și au fost configurate de către el în „Basmul despre șarpele verde și frumoasa Lilie” (Dornach, 16 septembrie 1924, GA 238). Unul dintre motivele centrale ale acestui basm este templul cu cei trei regi, reprezentanții înțelepciunii, frumuseții, domnia sau tăriei; caracterizați de către Rudolf Steiner și drept reprezentanți ai inițierii: regele de aur pentru capacitatea de reprezentare, regele de argint pentru capacitatea de cunoaștere a sentimentului obiectiv, regele de fier pentru capacitatea de cunoaștere a voinței (Berlin, 24 octombrie 1908, GA 57). În acord cu aceasta sunt cele trei altare cu slujitorii lor, atât în cultul cunoașterii, cât și în scenele din templu ale dramelor-misteriu. Iar când se spune mai departe în scrisoarea din 15 august 1906 că ritualul recunoscut de ocultism de 2300 de ani3 a fost pregătit pentru condițiile europene de Maeștrii „rosicrucienilor”, atunci corelația față de cultul suprasenzorial reiese din următoarele cuvinte: „Rosicrucienii (spuneau): Configurează lumea în așa fel, încât să conțină în ea înțelepciune, frumusețe și tărie, iar atunci se oglindește în noi înțelepciune, frumusețe și tărie. Dacă ai folosit timpul pentru aceasta, atunci tu însuți pleci de pe acest Pământ cu oglindirea înțelepciunii, frumuseții și a tăriei. Înțelepciunea este oglindirea lui Manas; frumusețea, cucernicia, bunătatea sunt oglindirea lui Budhi; tăria este oglindirea lui Atma.... Nu prin comoditate inactivă ajunge omul mai departe pe Pământ, ci prin faptul că îi întrupează Pământului înțelepciune, frumusețe și tărie” (Berlin, 25 octombrie 1905, GA 93a).
3 Conform unei însemnări de Günther Schubert, Rudolf Steiner a exprimat faptul că toate acestea provin de la Melchisedek.
Basmul enigmatic al lui Goethe, așa cum e numit adesea, a apărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea (1795). Un secol mai târziu, în 1899, când s-a încheiat așa-numita Kali Yuga, perioada de timp întunecată din punct de vedere spiritual, și iarăși trebuia să înceapă o perioadă de timp luminoasă din punct de vedere spiritual, Rudolf Steiner a luat decizia de anvergură, în sensul cuvintelor „A sosit timpul!”, care au fost decisive pentru întregul curs al evenimentelor din basmul lui Goethe, de a aduce ca prezentare publică dimensiunea esoterică ce trăia în el.4 Și fidel față de legea esoterică, de a păstra continuitatea, el a făcut legătura cu basmul despre șarpele verde și frumoasa Lilie, cu ale cărui imagini el trăise meditativ de 20 de ani. La aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui Goethe, pe 28 august 1899, el a publicat eseul „Revelația secretă a lui Goethe” și, după un an, în toamna lui 1900, a continuat interpretarea apocalipsei lui Goethe începută acolo, într-o conferință ținută în fața teosofilor berlinezi și a devenit acum „cu totul esoteric”5 După douăzeci de ani, în seara dinaintea întâiului eveniment din construcția primului Goetheanum, așa-numitul prim curs universitar, el a desemnat – privind retrospectiv asupra dezvoltării mișcării antroposofice – această conferință drept „celula primară” a ei (Dornach, 25 septembrie 1920, GA 250).
4 și 5 Cursul vieții mele (capitolul XXX), GA 28. Marie Steiner a notat într-carnet de notițe (nr. arhivă 21): „Când Rudolf Steiner a pășit pentru prima oară printre oameni cu intenția de a ridica vălurile de pe esoterism, el a luat ca punct de pornire basmul lui Goethe și a vorbit despre altarele înțelepciunii, frumuseții și tăriei. Pe acestea le-a pus în templele dramelor sale misterii și ne-a vorbit din nou și aprofundat despre semnificația lor. Și din nou le-a pus în școala noastră esoterică și ne-a lăsat să ne apropiem tot mereu de aspectele gândirii, simțirii și voinței, care sunt o expresie a acestor altare.”
Cu aceasta, bineînțeles că nu putea fi vorba doar de faptul că odată cu această conferință și-a făcut începutul exterior mișcarea antroposofică, ci, în mod neexprimat, faptul că atunci se începuse realizarea cerinței care stătea în punctul central al basmului lui Goethe, de a aduce misteriile – templelor – din ascunziș în deplina lumină a zilei, adică în fața publicului. Căci în acest sens mai profund fusese dezvoltată știința spirituală antroposofică, în calitate de vestitoare a epocii luminoase din punct de vedere spiritual, care pornise pentru omenire. Și de aceea în ultimul an al activității sale de conferențiere a fost făcută de către Rudolf Steiner afirmația ce avea atât de mare greutate în contextul prezentării cultului suprasenzorial: „Ce este antroposofia din perspectiva realității ei? Da, dragii mei prieteni, dacă străbateți cu privirea prin toate minunatele imaginațiuni maiestuoase care erau prezente în prima jumătate a secolului al XIX-lea ca un cult suprasensibil [deja și la sfârșitul secolului al XVIII-lea] și traduceți aceasta în noțiuni umane, atunci aveți antroposofie” (Dornach, 8 iulie 1924, GA 237).
Astfel trage o linie dreaptă de la perceperea cultului în lumea suprasensibilă – care fără îndoială are legătură cu străvechiul ritual pregătit de Maeștrii rosicrucienilor pentru condiții europene – trecând prin basmul lui Goethe, la traducerea acestor imagini ale vieții spirituale în noțiunile științifice ale antroposofiei și la configurarea cultului cunoașterii.
În acest sens a fost extras de Rudolf Steiner cultul cunoașterii cu cele trei altare ale sale, conform Mariei Steiner, drept semn și sigiliu al acțiunii sale, „din adâncurile templului în care au stat de când au existat misterii” și predate „omenirii” (p. 502).
De ce cultul cunoașterii a fost cultivat în uniune frățească
6 Din conferința de la Berlin, 23 noiembrie 1905, GA 54.
Pentru un răspuns la întrebarea de ce se lucrează cu simbolica de cult în uniuni frățești, trebuie ținut cont de anumite fapte spirituale. Primul este ființa unor asemenea uniuni, pe care Rudolf Steiner о caracterizează astfel în conferința sa despre frăție și lupta pentru existență, care a fost ținută în Berlin pe 23 noiembrie 1905 (GA 54), cu o zi înaintea intrării sale în masoneria Memphis-Misraim:
„Uniune înseamnă posibilitatea ca o ființă mai înaltă să se exprime prin membrii uniți. Acesta este un principiu general în tot ce e viață. Cinci oameni care sunt împreună, care gândesc și simt împreună în mod armonios sunt mai mult decât 1 + 1 + 1 + 1 + 1, ei nu sunt doar suma din cei cinci, după cum corpul nostru nu este doar suma din cele cinci simțuri, ci trăirea la un loc; trăirea întrepătrunsă a oamenilor înseamnă ceva cu totul asemănător precum trăirea întrepătrunsă a celulelor corpului uman. O entitate nouă, mai înaltă este în mijlocul celor cinci, ba chiar între doi sau trei. «Acolo unde doi sau trei sunt uniți în numele Meu, acolo sunt în mijlocul lor.» Nu este unul cu celălalt și al treilea, ci ceva cu totul nou, care ia naștere prin uniune. Dar ia naștere numai atunci când fiecare în parte trăiește în celălalt, când fiecare în parte extrage forța sa nu doar din sine însuși, ci și din ceilalți. Dar aceasta se poate întâmpla numai atunci când trăiește în mod altruist în celălalt. Astfel sunt uniunile umane așezăminte tainice în care se coboară entități spirituale mai înalte, pentru a acționa prin oameni în parte, așa cum sufletul acționează prin componentele corpului.
În epoca noastră materialistă nu se va crede asta ușor, dar în concepția din știința spiritului nu este doar ceva imaginativ, ci real în cel mai înalt grad. De aceea cel care cercetează știința spiritului nu vorbește doar despre lucruri abstracte atunci când vorbește despre Spiritul poporului sau despre Sufletul poporului sau despre Spiritul familiei sau despre Spiritul unei alte comunități. De văzut nu se poate vedea acest spirit care lucrează într-o uniune, dar aici este și este aici prin iubirea frățească a personalităților care acționează în această uniune. Așa cum corpul are un suflet, așa are o breaslă, o frăție și ea un suflet, și repet încă o dată că asta nu e doar o expresie imaginativă, ci e de luat ca deplină realitate.
Vrăjitori sunt oamenii care acționează împreună în frăție, pentru că trag ființe mai înalte în cercul lor. Nu mai este nevoie să se facă apel la mașinațiunile spiritismului, atunci când se acționează împreună cu iubire frățească într-o comunitate. Ființe mai înalte se manifestă aici. Dacă renunțăm la noi în frăție, atunci această renunțare, această dizolvare în totalitate este o oțelire, o întărire a organelor noastre. Dacă apoi acționăm sau vorbim ca membru al unei asemenea comunități, atunci nu acționează sau vorbește în noi sufletul singular, ci spiritul comunității. Acesta este secretul progresului omenirii viitoare, de a acționa pornind dinspre comunități. Așa cum o epocă o înlocuiește pe cealaltă și fiecare își are propria sa sarcină, așa este și cu epoca medievală în raport cu a noastră, cu epoca noastră în raport cu cea viitoare. În viața practică nemijlocită, la fundamentarea artelor utile, au acționat frățiile medievale. O viață materialistă a arătat de-abia după ce își primiseră fructele, dar dispăruse mai mult sau mai puțin fundamentul lor pentru conștiență, și anume frăția, după ce principiul abstract al statului, viața spirituală abstractă, pășise în locul unei simțiri reale întrepătrunse. Este obligația viitorului de a fonda iarăși frății, și anume pornind din spiritual, din cele mai înalte idealuri ale sufletului. Viața oamenilor a produs cele mai variate uniuni, a produs o înfricoșătoare luptă pentru existență, care astăzi a ajuns chiar la punctul său culminant. Concepția despre lume din perspectiva științei spiritului vrea să formeze cele mai înalte bunuri ale omenirii în sensul principiului frăției, iar în acest fel vedeți atunci că mișcarea mondială din perspectiva științei spiritului pune în toate domeniile acest principiu al frăției în locul luptei pentru existență. O viață de comunitate trebuie să învățăm să ducem. Nu este permis să credem că unul sau altul ar fi în stare să desfășoare una sau alta.
Desigur că fiecare ar dori să știe cum se unesc între ele lupta pentru existență și iubirea frățească. Asta e foarte simplu. Trebuie să învățăm să înlocuim lupta prin muncă pozitivă, lupta, războiul să le înlocuim prin ideal. Se înțelege astăzi doar foarte puțin încă ce înseamnă asta. Nu se știe despre ce luptă se vorbește, căci în viață se mai vorbește doar de lupte. Avem aici lupta socială, lupta pentru pace, lupta pentru emanciparea femeii, lupta pentru pământ și spațiu și așa mai departe, peste tot unde ne uităm vedem luptă.
Concepția despre lume din perspectiva științei spiritului se străduiește doar în direcția de a pune în locul acestei lupte munca pozitivă. Cel care a pătruns cu trăirea în această concepție despre lume, acela știe că nu duce la un rezultat real lupta din niciun domeniu al vieții. Căutați să introduceți în viață, să scoateți în evidență ceea ce se arată în experiența dvs. și din cunoașterea dvs. ca lucru corect, fără a-l combate pe oponent. Bineînțeles că poate fi doar un ideal, dar trebuie să fie prezent un astfel de ideal, care este astăzi de introdus în viață ca principiu din perspectiva științei spiritului. Oamenii care se alătură unor oameni și implică forța lor pentru toți, aceștia sunt cei care oferă fundamentul pentru o dezvoltare benefică înspre viitor. Societatea Teosofică [respectiv Antroposofică] vrea să fie ea însăși un model în această privință, nu este de aceea o societate de propagandă ca altele, ci o societate frățească. În ea se acționează prin munca fiecărui membru în parte. Trebuie doar înțeles corect acest lucru odată. Acela acționează cel mai bine, care nu vrea să își impună părerea, ci ceea ce vede în privirea confraților lui; cel care cercetează în gândurile și sentimentele semenilor și se face servitorul lor. Acela acționează cel mai bine în cadrul acestui cerc, care poate să facă în așa fel în viața practică încât să nu cruțe propria părere. Dacă încercăm să înțelegem în acest fel că cele mai bune forțe ale noastre izvorăsc din uniune și că uniunea nu este de menținut doar ca principiu abstract, ci este de activat înainte de toate în mod teosofic la fiecare strângere de mână, în fiecare clipă a vieții, atunci vom merge înainte. Doar că nu trebuie să avem vreo nerăbdare în această înaintare.”
Un alt fapt spiritual din care este fundamentată o conlucrare în comunitate asupra simbolicii de cult este aceea că forțele de gândire dezvoltate asupra simbolicii de cult autentice, dacă sunt gândite un timp îndelungat, se potențează în așa fel, încât în timpuri ulterioare devin realitate exterioară. În acest fel este realizat progresul. Căci totul se întâmplă pornind dinăuntru, nu din afară: „Ceea ce este gând și simțire într-un timp, este în timpul următor formă exterioară. Iar individualitățile care conduc dezvoltarea omenirii trebuie să planteze cu multe mii de ani înainte în omenire formele de gânduri care apoi trebuie să devină realitate fizică exterioară. Aici aveți funcțiunea formelor de gânduri care sunt stimulate prin astfel de imagini simbolice precum Arca lui Noe, Templul lui Solomon, până la cele patru figuri apocaliptice om, leu, taur, vultur.... Imagini care îl conduc pe om atunci când se dedică lor ... pentru a avea parte de lumea care se învecinează nemijlocit cu a lui”, se spune în conferința ținută la Köln, pe 28 decembrie 1907 (GA 101), în care, ca exemplu principal pentru aceasta, este înfățișat felul în care prin reprezentările despre Arca lui Noe și Templul lui Solomon este produsă transformarea corpului uman.
Prin aceste cunoștințe ale științei spiritului dobândește și următoarea afirmație despre francmasonerie un fundal concret: „Dacă mă întrebați pe mine în ce constă de fapt francmasoneria, atunci trebuie să vă spun în cuvinte abstracte: francmasoneria constă în faptul că membrii ei gândesc cu câteva secole înainte evenimentele care trebuie să ducă lumea înainte”, dintre care însă deja o mare parte sunt deja realizate (Berlin, 2 ianuarie 1906, GA 93).
Dacă se slujește astfel prin conlucrare frățească, simbolic-cultică, pentru progresul general, atunci se slujește și pentru progresul fiecăruia în parte. Asupra acestui lucru indică faptul menționat de Rudolf Steiner, că o conștiență reală despre nemurire este legată de frăția practică, pentru că legea care este decisivă pentru reala conștiență despre nemurire sună astfel: Numai toate acele lucruri contribuie la dezvoltarea conștienței despre nemurire, la o continuă trăire în spirit plină de conștiență deplină, pe care nu pentru el singur reușește să le facă omul în vederea atingerii acesteia (Berlin, 23 decembrie 1904, GA 93).
A realiza idealuri cere, după cum se știe, multă răbdare. Despre aceasta vorbea Rudolf Steiner lămuritor și consolator într-o oră de instruire, în modul următor:
Oră de instruire, Berlin, 28 octombrie 1911
Poate că există printre dvs. [câțiva] care se simt apăsați pentru că nu pot să transforme deja în viață ceea ce au învățat aici, în muncă exterioară, astfel că pot doar să preia tot mereu învățături spirituale și acum trebuie să se întrebe: Nu sunt eu oare un om care savurează în mod spiritual? La aceasta ne dau acest răspuns înțelepții Maeștri ai Orientului: Prin faptul că preluăm învățăturile spirituale are loc ceva ce este și pentru eternitate. Dezvoltarea spirituală a omenirii nici nu ar putea fi condusă mai departe prin „Spiritele timpurilor dinainte” – fie că sunt oameni care au trăit înainte, fie divinități care au pășit înaintea noastră în dezvoltarea Pământului –, dacă nu ar exista suflete în care să poată revărsa aceste învățături. Este ca și cu sămânța unei plante: atâta timp cât mai este încă în floare sau înăuntrul ovarului, nu are nicio valoare; de-abia când ajunge în pământ poate să se deschidă. De mult mai mare însemnătate pentru dezvoltarea Pământului sunt oamenii care lasă ca opere de artă cum este Madona Sixtină, Faust și așa mai departe să acționeze asupra lor, decât artistul însuși. Dacă Raffael ar fi pictat doar Madona [Sixtină] și nimeni altcineva nu ar fi văzut-o vreodată, atunci asta ar fi avut însemnătate doar pentru el, dar nu și pentru eternitate. Numai prin faptul că oamenii lasă să acționeze asupra lor opere de artă sau alte produse ale spiritului se produce ceva ce va dura mai mult decât Pământul și va fi luat mai departe în starea de Jupiter. Creatorul nu este cel mai important lucru, mult mai importanți sunt privitorii, cititorii și așa departe. Dacă unul care creează o operă de artă sau scrie o carte primește stimulul pentru aceasta din lumea spirituală, atunci, până în clipa primirii, și pentru el are o însemnătate eternă. Dar imediat ce începe să lucreze cu stiloul sau pensula, el lucrează doar pentru ceea ce e mărginit în timp, lucrul are doar pentru el însemnătate. Tot ce este produs înspre interiorul lumii decade sub temporal. Numai ceea ce este stimulat în sufletele umane rămâne. Cea mai mare pondere nu este, așadar, tocmai acolo unde am presupune că ar fi, conform judecății intelectuale obișnuite. Faptul că Evangheliștii au scris Evangheliile a fost de însemnătate pentru ei, dar nu ar însemna nimic pentru eternitate dacă nu ar fi existat nenumărate inimi asupra cărora aceste Evanghelii să fi acționat. Nesfârșit de mult mai bine este să citești o carte bună din vremurile dinainte și să o lași să acționeze asupra ta, decât să scrii tu însuți o carte proastă. Cine crede că trebuie să realizeze ceva în lume trebuie să aștepte până ce karma lui îl cheamă la una sau alta din lucrări. Iar cine a avut, de exemplu, o viziune spirituală și se întreabă dacă trebuie să o comunice lumii, poate să folosească pentru aceasta următorul criteriu: Dacă comunicarea îi produce bucurie, atunci cu siguranță trebuie să se abțină. Numai ceea ce produce dureri la comunicare are o valoare. Umoriștii care se bucură de inspirațiile lor nu oferă nimic ce ar putea avea o semnificație pentru omenire; doar cei care au trăit cu durere prin prostia oamenilor și s-au ridicat din aceasta la umorul lor produc ceva permanent pentru istorie. Nimic în afară de „dăruirea față de lumea spirituală” nu poate să configureze o operă în mod fructuos în lume.
Oamenii pot să fi adunat comori și să simtă nevoia să le folosească iarăși spre binele omenirii, dar fără înțelegere ocultă este imposibil să știi dacă una sau alta dintre organizațiile filantropice va sluji după scurt timp spre binele sau spre nefericirea oamenilor. Oricâtă muncă samariteană am întreprinde și oricât de mulți oameni am ferici, s-ar putea – iar fără dăruirea menționată către lumea spirituală este chiar foarte probabil – ca de exemplu deja pentru copiii acelor oameni, așadar pentru următoarea generație să se producă o mare nenorocire.
Aici, în loja noastră, pentru că oamenii participă cu gândurile lor aici, se petrece mai mult pentru binele lumii decât prin toată munca filantropică. Valorile fizice sunt nimicite prin faptul că sunt folosite pentru sine însuși; valorile spirituale, în schimb, sunt create prin faptul că sunt preluate. Astfel creatorul însuși nu este deloc cel important. Dacă am merge în Cronica Akasha în perioada lui Raffael, Michelangelo și așa mai departe și am fi atenți numai la aceștia, atunci nu am obține o imagine corectă. Tot așa dacă la cercetarea timpului atlantean am fi atenți în Cronica Akasha doar la ceea ce era în sufletele marilor conducători din misterii – lucru care de altfel este foarte dificil –: se vede ceea ce e corect de-abia când suntem atenți la ceea ce a fost trezit prin ei în inimile și sufletele elevilor lor.
Cine este capabil să scrie o carte mediocră este apoi de la sine și capabil să înțeleagă o carte bună din trecut și va produce nesfârșit mai mult folos din aceasta decât cu scrierea unei cărți mediocre.
Astfel că nu este o savurare nepermisă, dacă membrii se străduiesc să preia în ei ceea ce este oferit aici. Fără această primire prin membri nu ar putea să fie făcut nimic pentru dezvoltarea spirituală ulterioară a oamenilor. Atunci ar trebui oamenii să decadă cu totul în materialism; generațiile viitoare ar fi bolnave la trup și la suflet. Copiii care sunt născuți printre noi nu ar găsi în atmosfera spirituală gândurile de care au nevoie pentru dezvoltarea lor corectă, dacă nu ar exista cercuri în care este preluată cunoaștere spirituală, chiar dacă nu este purtată în afară. Materialismul păcătuiește atât de mult, încât nici nu putem face destul de mult în această direcție, încât exagerarea nici nu este posibilă. Și dacă s-ar studia de zece sau de o sută de ori mai mult decât este realmente cazul, nici atunci nu ar fi încă prea mult pentru a echilibra ceea ce este păcătuit în lume prin materialism.
Despre numele cercului de lucru
Cercul de lucru, din motive interne, nu avea un nume propriu-zis pentru Rudolf Steiner. De aceea a fost prescurtat odată „FM” (Francmasonerie), odată „ME” (Mystica aeterna), mai târziu, la dorința expresă a lui Rudolf Steiner, „MD” (Misraim-Dienst (Serviciu Misraim)) (vezi p. 109). Pentru publicația de față a fost aleasă desemnarea folosită mai târziu de Rudolf Steiner, „Erkenntniskult” (Cultul cunoașterii), pentru că prin aceasta se exprimă cel mai bine esențialul intențiilor sale. Era în anul 1923, când a răspuns la o întrebare ce i-a fost adresată de preoți de la „Comunitatea Creștinilor”, cu privire la raportul dintre cultul lor și cultul esoteric dinainte:
„Cultul dinainte era pur demonstrativ. Era un cult al cunoașterii cu grade. Primul grad aducea cunoașterea omului pământean, arăta omul din perioada lemuriană până în prezent, în imaginațiune. Al doilea grad realiza legătura cu lumea spirituală, al treilea, tainele de la poarta morții și așa mai departe. A fost acest cult unul atemporal, supraconfesional și interreligios; numai un anumit grad avea caracter creștin. Utilizarea acestui cult a trebuit să fie întreruptă, pentru că nu mai putea să rămână clarificat față de lumea exterioară caracterul demonstrativ.”7
7 Transmis de Emil Bock pentru preoții „Comunității Creștinilor”.
Deja înainte ca Rudolf Steiner să desemneze în cadrul acestui răspuns la întrebare cultul drept „cult al cunoașterii”, el indicase în conferința sa de la Dornach din 30 decembrie 1922 asupra semnificației cunoașterii pentru aspectul cultic, cu cuvintele: „Căci tot ceea ce are caracter cultic trebuie să se dizolve în final, dacă lipsește coloana vertebrală a cunoașterii”.
Despre pregătirea pentru admitere
8 Cursul vieții mele, vezi p. 111 și urm. din volumul de față.
Un exemplu pentru felul în care era căutată admiterea se găsește într-o scrisoare a conducătoarei muncii din München, Sophie Stinde, care îi comunica lui Rudolf Steiner la 24 februarie 1908, printre altele: „Contesa H. dorește să devină membru al F.M., vroia să vă întrebe însă înainte, la Stuttgart, dacă ar putea să intre deja la următoarea dvs. venire sau dacă considerați că ar fi mai bine să mai aștepte. Deoarece nu a ajuns să vă întrebe la Stuttgart în persoană, eu am propus să vă întreb eu pe dvs. Deoarece avem desigur admiteri, am putea să o admitem și pe ea, în cazul în care nu considerați că este prea devreme pentru Cnt. H. D-șoara L. a fost cu puțin timp înainte la noi și a repetat că ea și dr. W. ar dori să fie admiși în martie. Și d-șoara Kr. și domnul R. au repetat dorința. (...) Planul de lucru ni-l gândisem astfel: Pe 17 seara lojă. Pe 18 dimineața 0E. – Seara publ. Bărbat și femeie. Pe 19 dimineața admitere FM. Am fi pus admiterea cu siguranță înainte de instruire, pentru că știm că dvs. ați dori mai degrabă așa, dar pentru că pe 19 seara este conferință publică trebuie de data aceasta să le separăm, deoarece admiterea va fi totuși una foarte întinsă.”
În funcție de câți candidați erau admiși, admiterile durau adesea ore în șir; admiteri individuale erau realizate numai ca excepție, înaintea admiterii propriu-zise avea loc o oră de pregătire, în care candidații erau orientați cu privire la sarcini și îndatoriri. Despre prezentări ale lui Rudolf Steiner în cadrul unor asemenea ore de Pregătire sunt păstrate doar două însemnări (p. 161 și urm.). În cazuri de excepție erau configurate festiv și astfel de adunări preliminare, așa cum se poate deduce dintr-o scrisoare a lui Rudolf Steiner către Sophie Stinde din 10 iunie 1908, în care se spune: „Vor fi admiși St-ii în FM de data aceasta. Nu o să meargă ca luni să fie făcută o scurtă serbare preliminară dimineața pentru FM. St. are dorința cea mai fierbinte ca tocmai de ziua în care împlinește 50 de ani să fie admis. Admiterea poate să fie bineînțeles abia marți – o zi după ziua lui de naștere – dar s-ar putea pe scurt – poate fără dotarea lojei – luni, de făcut festivitate preliminară a admiterii, care ar fi configurată în mod deosebit.”
Despre grade
9 Berlin, 16 decembrie 1904, GA 93.
Despre îndreptățirea de a lucra în grade se spune într-una din conferințele ținute în timpul pregătirii cercului: „Adevărul nu este ceva despre care se poate avea opinii. Un adevăr îl știi sau nu îl știi _____ Pe cât de puțin se poate discuta dacă suma unghiurilor dintr-un triunghi are atâtea sau atâtea grade, la fel de puțin se poate discuta despre adevăruri mai înalte. De aceea principiul democratic este imposibil în chestiuni de cunoaștere” (Berlin, 16 decembrie 1904, GA 93).
În acest sens era construit în grade cercul de lucru pentru cultul cunoașterii. Un participant a transmis acest lucru după cum urmează: „Era o instituție în care erau grade diferite, la care participanții erau avansați în funcție de faptul că sufletele lor erau îndreptățite să acceadă, prin karma lor, la conținutul acestor grade. Avansarea la un grad mai înalt se desfășura parțial în forme care erau exersate în mod asemănător și în societăți oculte, de exemplu în francmasonerie – dar nu în imitarea unor asemenea ordine, ci pentru că rezultau din cercetarea spirituală.... Este ușor de înțeles că în urcarea la grade mai înalte impulsurile esoterice curgeau tot mai bogate, și că în cei aproape zece ani de activitate – și anume până la izbucnirea războiului – pentru unii participanți trăirile din aceste ore însemnau ceva grozav de profund pentru dezvoltarea vieții lor sufletești.”10
10 Adolf Arenson, în „Rundbrief an die Mitglieder der Anthroposophischen Gesellschaft” (Scrisoare-circulară către membrii Societății Antroposofice), octombrie 1926.
În total existau nouă grade, care se structurau în trei și șase, lucru prin care s-au format două secții sau clase, care împreună cu așa-numita „OE” formau cele trei secții sau clase ale Școlii Esoterice, așa cum a existat din 1904 până în 1914. În primele trei grade, ponderea o aveau actele cultice, în următoarele șase grade, de care aparțineau, conform celor transmise, doar puțini, era în principal realizată instruirea. În ce măsură nouă grade corespund cu un număr posibil astăzi într-o adevărată instruire secretă, a fost înfățișat după cum urmează:
...Acum este foarte important să știm că pe baza a trei grade se construiește orice înfrățire ocultă. În primul grad, dacă simbolica este folosită în mod just, și prin just înțeleg bineînțeles ceea ce tocmai am sugerat pentru perioada noastră a cincea postatlanteană, sufletele ajung atât de departe, încât au o trăire interioară exactă despre faptul că există o cunoaștere independentă de cunoașterea obișnuită fizic-senzorială. Și ar trebui ca la primul grad să posede o anumită cantitate dintr-o asemenea știință independentă de fizic. Aproximativ aceasta ar trebui să știe oricine se află în primul grad astăzi, în cadrul perioadei a cincea postatlanteene, lucru care stă scris aproximativ așa în scrierea mea Geheimwissenschaft (Știința ocultă). Ar trebui să știe – adică în mod viu în interior – oricine se află în al doilea grad ceea ce scrie în cartea: Wie erlangt man Erkenntnisse der höheren Welten? (Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare?). Iar cine este în al treilea grad și primește deja simbolurile pline de semnificație: semn, gest și cuvânt ale celui de-al treilea grad, acela știe ce înseamnă: să trăiești în afara trupului propriu. – Aceasta ar fi regula, asta ar fi ceea ce trebuie atins....
Dar apoi există persoane care ajung la așa-numitele grade înalte, la grade mai înalte. Ei bine, acesta este desigur un domeniu în care se strecoară îngrozitor de multă vanitate, căci există fraternități în care se poate ajunge până la nouăzeci sau peste nouăzeci de grade. Acum gândiți-vă odată ce înseamnă asta: să porți un grad de Ordin atât de înalt cu tine! Treizeci și trei de grade are, pur și simplu printr-o greșeală care provine dintr-o necunoaștere grotescă, așa-numitul sistem scoțian de grade înalte, care se construiește pe cele trei grade care se desfășoară în așa fel, cum am înfățișat. Așadar, aici există cele trei grade care, după cum vedeți, au semnificația lor adâncă. Dar după aceste trei grade mai urmează încă alte treizeci. Acum puteți să vă gândiți, dacă deja la al treilea grad se atinge capacitatea de a se trăi în afara trupului propriu, ce înaltă ființă ești dacă se mai parcurg încă treizeci de grade după aceea. Dar acest lucru se bazează pe o greșeală grotescă de cunoaștere. Căci în științele oculte se citește altfel decât în sistemul decimal: se citește așa, că nu se citește după sistemul decimal, ci după respectivul sistem al numerelor care tocmai sunt luate în considerare. Deci când se scrie: al 33-lea grad, atunci acest lucru înseamnă în realitate, după sistemul numerelor care sunt de luat în considerare: 3 ori 3 = 9.... Numai pentru că oamenii nu pot citi, ei citesc 33 în loc de 9.
Ei bine, dar noi vrem să facem abstracție de această vanitate. Mai sunt oricum încă șase grade care se construiesc pe aceste trei grade, de socotit ca grade îndreptățite. Iar ele dau, atunci când sunt parcurse, deja ceva foarte semnificativ. Dar ele nu pot să fie parcurse deplin, de fapt, în prezent. Este pur și simplu imposibil. Ele nu pot deloc să fie parcurse integral, pentru că omenirea din perioada a cincea postatlanteană încă nu este atât de departe încât toate acestea pot fi realmente parcurse, ce sunt de parcurs aici. Căci nu a ieșit încă atât de mult din lumile spirituale ca – nu vreau să spun cunoaștere, dar ca activare a cunoașterii. Acestea de-abia urmează să iasă.” (Berlin, 4 aprilie 1916, GA 167.)
Despre simbolica organizării încăperii
11 Oră de instruire ținută la Berlin pe 16 decembrie 1911, a se vedea p.109.
Organizarea lojei sau a templului este transmisă cu exactitate doar pentru primele două grade, dar s-ar putea să fi fost la fel, în principal, cel puțin pentru gradul al treilea: pereți drapați în negru, care la actul de final, la încheierea rosicruciană, erau transformați în unii de un roșu strălucitor.12 Pe peretele dinspre est se afla, într-un pătrat de stofă albastră, un soare strălucitor cu un triunghi în mijloc. De tavan era atârnată o lampă de care era fixată la al doilea grad o literă „G” din carton aurit sau tablă.13 Podeaua era acoperită cu un covor cu model alb-negru de tablă de șah. La marginile covorului mare stăteau trei altare: la est altarul înțelepciunii (Maeștri), la sud altarul frumuseții (2 paznici), la vest altarul tăriei (1 paznic).14 Fiecare slujitor la altar purta un toiag de crainic, probabil ca în dramele misterii. Lângă fiecare altar stătea un mare luminător. Pe partea din față a fiecărui altar era aplicat un fir cu plumb din tablă aurită. Mai aparținea de fiecare altar o lumină de lumânare, chibrite, o foarfecă pentru lumânare, un stingător pentru lumânare, precum și un ciocan și o mistrie. De altarul estului aparținea o cupă, așa-numita „Sfânta-Sfintelor”; de altarul sudului, un butoi pentru afumat, cu tipsie și un vinclu; de altarul vestului, două impasuri, un măsurător de țol și un cap de mort.
12 Transformarea din negru în roșu o indicase Rudolf Steiner și pentru „noaptea de Paște” din Faust de Goethe, pusă în scenă de el și de Marie Steiner.
13 Este transmis faptul că „G” avea diferite semnificații, cum ar fi de exemplu „gnoză” sau „geometrie”.
14 La altarul din est acționau întotdeauna Rudolf Steiner și Marie von Sivers împreună, în timp ce la celelalte altare erau tot alți ocupanți.
La altarul estului se afla o cruce cu o coroană de spini, care era înlocuită la actul de final, la încheierea rosicruciană, cu o coroană de trandafiri roșii. În apropiere stătea un altar ceva mai mic, cu o Biblie deschisă la capitolul 13 din Evanghelia după Ioan, pe care erau așezate un triunghi și o mistrie confecționate din tablă aurită și care erau întrepătrunse. La acest altar trebuia jurat la început că nu vor trăda secretele templului. Corespundea acest lucru cu o străveche tradiție în contexte oculte.15
15 Vezi, privitor la aceasta, p. 267.
După ce și aici se făcuse legătura cu cele vechi, mai târziu s-a renunțat la aceasta, după cum s-a transmis prin participanți. Pentru Rudolf Steiner, omul timpului modern trebuia să fie pus tot mai mult și mai mult și în viața esoterică în propria sa răspundere morală.
La nord, în afara covorului mare, stăteau cele două coloane rotunde Iachin și Boas, numite și coloanele lui Hercule. Cea din stânga (Iachin) era de culoare cărămizie; deasupra se afla o piatră cioplită, de formă cubică (albastră). Cea din dreapta (Boas) era de culoare albastru închis; deasupra avea o piatră necioplită (roșie). Între cele două coloane stătea tabla cu simboluri denumită în schița făcută de Elisabeth Vreede drept „covorul mic”, așa cum este folosită și în lojele francmasone în general (așa-numitul Tapis, Tableau). Participanții își aveau locul pe latura de nord și de sud a spațiului lojei.
La al treilea grad figura – la fel ca în anumite scene din templu în dramele-misteriu – un al patrulea altar la nord; de asemenea și un sicriu.
Schițele pentru ornamentarea de la primul și al doilea grad, precum și schițele cu detalii și lămuririle provin de la olandeza Elisabeth Vreede.
Despre vestimentație
Cu privire la aceasta nu există date autentice. Este transmis faptul că era purtată blana de șorț (șorțul mason, blana de miel) și că Rudolf Steiner purta o Alba (veșmântul lung și alb de preot), peste care îi era pusă, la schimbarea culorii încăperii din negru în roșu, o mantie roșie.
Despre semnificația simbolică a unor astfel de veșminte, vezi explicațiile din conferința pentru muncitori din 4 iunie 1924 (GA 353), redată la p. 293 sub „Semn, gest și cuvânt”.
Despre ritualuri
16 Cursul vieții mele, vezi p. 111 și urm. din volumul de față.
Tot ce este păstrat ca texte de ritualuri este cuprins în a doua parte a acestui volum. Este transmis faptul că, dincolo de aceasta, ar mai fi avut loc una sau alta dintre acțiunile ritualice mai mici: de exemplu, la gradul al patrulea așa-numitul botez al focului. În fața unei flăcări de sulf arzătoare îi era dat respectivului acel nume care îi revine în lumea spirituală;17 cu totul singular se pare că au existat și cununii. Însă pentru aceste mici ceremonii nu sunt păstrate texte. Probabil că nu au existat deloc pentru acestea, respectiv nu era nevoie de un text de ritual.
17 O ceremonie de botez cu apă exista la primul grad, vezi p. 231 și urm. din volumul de față.
În deplina lor totalitate nu se lasă reconstituite ritualurile, în măsura în care erau determinate nu doar de cuvinte, ci și, în mod la fel de esențial, de acțiuni, obiecte, îmbrăcăminte și așa mai departe. Dar tocmai despre acestea nu s-au păstrat suficiente date autentice.
La începutul anului 1913, după ce în contextul separării de Societatea Teosofică și fondării Societății Antroposofice autonome unii membri părăsiseră cercul de lucru pentru cultul cunoașterii și se pare că trădaseră câte ceva din acesta, Rudolf Steiner a anunțat că prin aceasta a devenit necesar să fie modificate ritualurile. În notițele de la ora de instruire pentru toate gradele, ținută la Berlin pe 8 februarie 1913, se spune: „Prin această trădare a devenit necesar să modificăm ritualul nostru și să îl metamorfozăm în așa fel, încât – în timp ce semnificația rămâne esențial aceeași – ritualurile vor suna totuși altfel decât înainte, astfel că nu vor răsuna împreună cu cele ale celorlalți.” Un alt participant a notat afirmația în modul următor: „Am vorbit despre cei care s-au desprins. Pentru ca ei să nu se joace cu gândurile lor în munca noastră de aici, este necesar să modificăm ritualul.” Pentru această modificare anunțată nu s-a păstrat niciun suport de text original. Prin intermediul unui participant a fost totuși transmisă măsura în care cuvintele rostite la cele trei altare au cunoscut o anumită modificare (vezi p. 190).
Evenimente ritualice aveau loc numai în asemenea locuri în care stăteau la dispoziție încăperi corespunzătoare, precum în centrele antroposofice din Berlin, Hanovra, Köln, München, Stuttgart ș.a., dar și în alte țări.18
18 Din suporturi de text aflate în Arhiva Rudolf Steiner-Nachlassverwaltung (Administrația moștenirii lui Rudolf Steiner) reiese că trebuie să fi existat traduceri ale textelor de ritual ale lui Rudolf Steiner (cel puțin parțial) în engleză și franceză.
Despre lămuririle pentru cultul cunoașterii și simbolica organizării încăperii
19 Din notițe ale Mariei Steiner de la conferința ținută la Bremen pe 9 aprilie 1906.
Orele de instruire sau de învățare, în care erau explicate ritualurile și simbolica de ornamentare și erau prezentate rezultate generale din cercetarea științei spiritului, aveau loc între începutul ritualic și încheierea ritualică a unei adunări. Existau însă și ore de instruire fără ritual; în majoritatea lor pentru un grad, uneori pentru mai multe, uneori și pentru toate gradele împreună.
Deoarece în timpul unor asemenea ore nu era permis să se scrie, trebuie ținut cont de faptul că toate însemnările transmise au fost făcute ulterior din memorie și sunt, drept urmare, fragmentare sau chiar numai ca scurte mențiuni, iar din punct de vedere stilistic, precum și eventual al conținutului, nu sunt nicidecum întotdeauna pe măsura lui Rudolf Steiner.
În documentația de față au fost preluate toate acele notițe care se referă nemijlocit la cultul cunoașterii, la simbolica ornamentării, precum și la Legenda Templului și Legenda de Aur. Deoarece aceste date se găsesc larg răspândite, ele au fost extrase pentru o mai bună privire de ansamblu și ordonate în funcție de noțiunile din domeniile la care se face referire. În anumite cazuri, pentru care nu există lămuriri din ore de instruire, au fost incluse prezentări din conferințe generale ținute mai târziu.20 Nu au fost preluate, în schimb, notițele despre prezentări generale din știința spiritului, deoarece acestea se găsesc, în mare parte într-o redare mai bună, pentru că se bazează pe notări stenografice concomitente, în acea parte a activității de conferențiere care există deja tipărită în ediția de Opere complete.
20 Dovezi pentru simbolica din istoria culturii se găsesc la Joseph Schauberg, op.cit.
Despre Legenda Templului și Legenda de Aur, așa cum au figurat în cadrul ritualurilor
21 Vezi pasajul „Lămuriri despre Legenda Templului”.
Legendele, în calitate de configurări imaginative ale unor adevăruri esoterice, joacă un mare rol în toate învățăturile secrete, deoarece asemenea imagini adună la un loc o sumă nemăsurată de reprezentări și nu acționează doar asupra intelectului, ci și asupra simțămintelor omului. În acest sens, cele două legende au avut o mare semnificație, pentru că imaginile lor redau avansarea, ce era considerată drept model, a individualității lui Hiram pe cărarea ocultă.
Legenda Templului – despre care se spunea odată că cel care o preia preia ceva „ce formează gândirea sa într-un anumit mod conform legităților, iar gândirea conform legităților este cea care contează”22 – figura în două feluri. Partea care indica evoluția omenirii era transmisă la admiterea în primul grad, drept conținut de meditație; încheierea legendei, care se referea la moartea și învierea lui Hiram, forma o parte a ritualului de ridicare la gradul al treilea. Legenda era tratată tot mereu în orele de instruire. Însemnările transmise sunt cuprinse la un loc în pasajul „Lămuriri despre Legenda Templului”. Datele conținute acolo, privitoare la reîncarnări ale lui Hiram Abiff, au nevoie de o completare, deoarece ele formează doar o parte din ceea ce se poate numi cercetarea despre Hiram făcută de Rudolf Steiner în domeniul reîncarnării. Această completare este adăugată ca anexă la pasajul „Lămuriri despre Legenda Templului”.
22 Berlin, 15 mai 1905, GA 93.
Legenda de Aur – desemnată, într-una din lămuririle transmise, drept „a doua” legendă a maeștrilor – figura simbolic prin cele două coloane rotunde, Iachin și Boas. Textul acestei legende și lămuririle transmise cu privire la aceasta se găsesc de aceea în pasajul „Lămuriri privitoare la simbolica organizării încăperii”.
