Biblioteca antroposofică

CăutareLucrări OnlineIndex GA265PrecedentaUrmătoarea

Rudolf Steiner
MYSTICA AETERNA

GA 265

TEXTE DE RITUAL

Text de ritual pentru deschiderea lojei¹

¹ Aceste cuvinte erau valabile atât pentru primul, al doilea, cât și pentru al treilea grad, cu mici modificări pentru fiecare grad.

Text după manuscrisul original al lui Rudolf Steiner
Carnet de notițe, nr. arhivă 611 completat cu câteva date privitoare la parcursul ritualului, din însemnări ale participanților

Instruire (Legenda Templului)²

² În funcție de situație, urma în locul instruirii ritualul pentru admiterea în gradul 1 sau pentru trecerea în gradul 2 sau pentru ridicarea în gradul 3.

Text de ritual pentru închiderea lojei ³

³ Putea fi folosit pentru gradul 1, gradul 2 sau gradul 3.

Încheierea magică

După manuscrisul original al lui Rudolf Steiner. Desemnările scrise în paranteze rotunde au fost adăugate conform însemnărilor participanților.

(Salz)

In isto sale sit sapientia et ab omni corruptione servet mentes nostras et corpora nostra, per Hochmael et in virtute Ruach-Hochmael, recedant ab isto fantasmata hylae, ut sit sal coelestis, sal terrae et terra salis, ut nutrietur bos triturans et addat spei nostrae cornua tauri volantis. Amen.

(Asche)

Revertatur cinis ad fontem aquarum viventium et fiat terra fructificans, et germinet arborem vitae per tria nomine, quae sunt Nezah, Hod et Iesod in principio et in fine per Alpha et Omega, qui sunt in spiritu Azoth! Amen.

(Wasser, Sah und Asche mischend)

In sale sapientiae aeternae et in aqua regenerationis et in cinere germinante terram novam, omnia fiant per Elohim Gabriel, Raphael et Uriel in saecula et aeones. Amen.

(Ex Deo nascimur. In Christo morimur. Per Spiritum sanctum reviviscimus)

(Exorcismus des Wassers)

Fiat firmamentum in medio aquarum et separet aquas ab aquis, quaе superius sicut quae inferius, et quae inferius sicut quae superius at perpetranda miraculum unius. Sol ejus pater est, luna mater, et ventus hanc gestavit in utero suo, ascendit a terra ad coelum et rursus a coelo în terram descendit. Exorciso te, creatura aquae, ut sis mihi speculum Dei et vivi in operibus ejus et fons vitae et ablutio peccatorum. Amen.

Încheierea magică, cuvintele în germană⁴

⁴  Dacă au fost rostite și cuvintele în limba germană nu este transmis. Ruach = spirit, aer; Hockma, Nezah, Hod, Yesod = sephiroth ale Cabalei. Azoth (conform Blavatsky, „Entschleierte Isis” – Isis dezvăluită) desemnare a alchimiștilor pentru „principiul creator al naturii (lumina astrală)”.

Salz

Weisheit sei in diesem Salz, und es bewahre vor aller Verderbnis unsere Geister und unsere Leiber durch Hochmael und durch die Kraft Ruach-Hochmael; verschwinden mögen die sämtlichen Illusionen des Stoffes und da sei das Salz des Himmels, das Salz der Erde und die Erde des Salzes, damit sich bilden könne der Arbeitsstier und zu ihm treten die Hörner des wollenden Widders. Amen.

Asche

Es komme zurück die Asche zur Quelle der Lebenswasser, und die fruchttragende Erde entstehe und die Bäume des Lebens sollen keimen durch die drei Namen Nezah, Hod und Jesod, im Anfange und am Ende, durch Alpha und Omega, die im Geiste sind des Azoth. Amen.

Mischen

Im Salz der ewigen Weisheit und im Wasser der Wiedergeburten und in der Asche der wiedererstandenen neuen Erde bilde sich «Alles» durch Elohim Gabriel, Raphael und Uriel, in Jahrhunderten und Jahrtausenden. Amen.

Exorcismus des Wassers

Es bilde sich das Feste inmitten der Wasser und trenne Wasser von Wasser, das Obere sei wie das Untere; und das Untere sei wie das Obere; und entstehen mögen die Wunder des Einen. Die Sonne ist dessen Vater, der Mond dessen Mutter, der es in seinem Schoße trägt und es steige auf von der Erde zum Himmel, und wieder nieder steige es vom Himmel zur Erde. Ich beschwöre dich, Geschöpf des Wassers, sei mir der Spiegel des lebendigen Gottes în dessen Werken und die Quelle des Lebens und der Läuterer in allen Hindernissen. Amen.

Încheierea magică

Din diferitele traduceri germane care sunt păstrate este redată cea aflată în scrierea Mariei Steiner, deoarece este de presupus că ea își are originea la Rudolf Steiner:

Sare

Înțelepciune să fie în această sare și să păzească de toată stricăciunea spiritele noastre și trupurile noastre prin Hochmael și prin forța Ruach-Hochmael; fie ca să dispară toate iluziile substanței și aici să fie sarea cerului, sarea Pământului și Pământul sării, pentru ca să se poată forma taurul de lucru și la el să pășească coarnele berbecului voitor. Amin.

Cenușă

Fie ca să vină înapoi cenușa la izvorul apelor vieții și Pământul purtător de roade să ia naștere și copacii vieții fie să germineze prin cele trei nume Nezah, Hod și Iesod, la început și la sfârșit, prin Alfa și Omega, care sunt în spiritul lui Azoth. Amin.

Amestecare

În sarea înțelepciunii eterne și în apa renașterilor și în cenușa noului Pământ reînviat fie ca să se formeze „Totul” prin Elohim Gabriel, Rafael și Uriel, în secole și milenii. Amin.

Exorcism al apei

Fie ca să se formeze solidul în mijlocul apelor și să separe apa de apă, ceea ce e sus să fie precum ceea ce e jos; iar ceea ce e jos să fie ca ceea ce e sus; și fie să ia naștere minunile Unuia. Soarele este tatăl lui, Luna mama lui, care îl poartă în poala ei și fie să urce de la Pământ la cer, și din nou să coboare de la cer la Pământ. Eu te conjur, creatură a apei, să îmi fii oglinda Dumnezeului viu în lucrările sale și izvorul vieții și limpezitorul în toate piedicile. Amin.

Încheierea rosicruciană ⁵

Text după manuscrisul original al lui Rudolf Steiner
Carnet de notițe, nr. arhivă 6978

⁵ Vezi și manuscrisul din anul 1923 de la p. 469 și urm.

Pietrele sunt mute; Eu am pus cuvântul creator etern în ele și l-am ascuns; caste și rușinoase îl țin ele în adâncuri.

M. Pr. [Materia prima]

Plantele trăiesc și cresc; Eu am lăsat cuvântul creator etern al forței Soarelui să se reverse în ele, ele îl poartă în jos, în adâncuri.

M. S. [Materia secunda]

Animalele simt și voiesc; Eu am configurat trăind în ele cuvântul creator etern; ele îl formează în adâncuri.

M.T. [Materia tertia]

Omul gândește și acționează; Eu las cuvântul creator etern să sufere în el și să se bucure în el; el trebuie să îl poarte în înălțimi.⁶

⁶ În acest moment erau transformate perdelele negre în unele roșii.

S.T. [Spiritus tertius]

Sufletul cunoaște și se dăruie; Eu las cuvântul creator etern al forței Soarelui să se ridice în el revărsându-se; el (sufletul) conduce zborul lui în înălțimile înțelepciunii și ale cucerniciei.

S.S. [Spiritus secundus]

Spiritul iubește desprinzându-se universul; Eu vorbesc în Spirit cuvântul meu creator etern, trezind și eliberând în curăție lumea; liniștit se revarsă el (cuvântul)⁷ în înălțimile luminii eterne.

⁷ În limba germană, „spirit” și „cuvânt” au genuri diferite și se poate distinge despre care este vorba. Același lucru e valabil și pentru celelalte formulări (n.tr.).

S.P [Spiritus primus]

K.A.P. [Konx Aum Pax]⁸

⁸ Conform unei însemnări de la un participant.

Încheierea rosicruciană, varianta veche

Filă din carnet de notițe, nr. arhivă 6977

Pietrele sunt mute – Eu am așezat cuvântul creator în ele și l-am ascuns; caste și rușinoase îl ascund ele.

anaramaya

Plantele trăiesc – Eu am lăsat să se reverse în ele cuvântul creator etern al forței Soarelui; ele îl poartă în jos.

pranamaya

Animalele simt – și vor – Eu am configurat cuvântul creator etern în ele trăitor; ele îl formează în adâncuri.

Omul gândește și acționează – Eu las cuvântul creator etern în el lăstărind să se bucure și să sufere; el (omul) îl învigorează în adâncuri.

manomaya

Sufletul cunoaște și se dăruie – Eu las cuvântul creator etern să se ridice în el revărsându-se; el (sufletul) își conduce zborul în înălțimile înțelepciunii și ale cucerniciei.

vijnanamaya

Spiritul iubește, desprinzându-se de sine, totul – Eu vorbesc în spiritul meu cuvânt creator etern, trezind și eliberând în curăție lumea; el (spiritul) se revarsă liniștit în înălțimile luminii eterne.

anandamaya

Atman

Despre desemnările în sanscrită:

Încheierea rosicruciană, proiect

Filă din carnet de notițe, nr. arhivă 6976

Muțenia devine vorbitoare – Eu las cuvântul meu creator etern să murmure în tăcere – eu îl iau, păstrându-l cast și rușinos în inima mea.

Viața și creșterea amuțesc – Eu las cuvântul meu creator etern să se reverse fără ton prin ele; virginal îl poartă ele în sus.

Simțirea și voința cresc fără dorință – Eu las cuvântul meu creator etern să locuiască în ele; el trebuie să lucească prin învelișul lor transparent.

Gândirea și acțiunea simt și vor – Eu las cuvântul meu creator etern să lucească în ele; ele trebuie să îl configureze în substanță de spirit.

Cunoașterea și dăruirea gândesc și acționează – Eu las cuvântul creator etern în ele să se îndumnezeiască – ele trebuie să mă conducă în viață.

Eu sunt – eu – Cuvântul creator odihnește în mine; lipsa de ființă și-o creează ca graniță.

Amin

Varianta valabilă din 1913 a cuvintelor rostite la cele trei altare

După redactarea unui participant

Est

În serviciul lui Michael este obligația mea ca, vouă, surori și frați ai mei, să vă atrag atenția asupra semnului său sfânt. În timp pământean semnificativ ați primit sensul lui sfânt. Din acesta știți că el vă spune cum răsună în cel mai lăuntric loc al ființei voastre numele sublim al lui Dumnezeu. Ale lumii sublime misterii le include tonul semnului sfânt.

Ceea ce v-a devenit din Est ca învățătură, va întări forța lui Michael în interiorul vostru.

Ceea ce v-a fost dat drept cuvânt al spiritului în semnul sfânt, să devină ființă a propriei voastre ființe.

La inimă v-a fost pus drumul semnului sfânt dinspre altarul estului, înscrieți-vă cuvântul, care atunci va fi rostit către voi ...

Sud

În serviciul lui Michael este obligația mea ca pe voi, surori și frați ai mei, să vă chem la muncă. Ceea ce muncitorul la construcția Templului Omenirii numește frumusețe, fie ca să inspire sarcina mea. Muncă să realizați la construcția care își vede în inimile voastre pietrele de construcție, în gânduri bine măsurate elementele sale de legătură, și în forța voinței chitul. Priviți în lumea care este în jurul vostru, a cărei viață mișcă inimile voastre, a cărei înțelepciune educă gândurile voastre, ale cărei forțe solare hrănesc voința voastră. O expresie frumoasă a ființelor spirituale ascunse sunt toate acestea. Preluați în voi forțele acestor ființe și va curge ca frumusețe în afară ceea ce vă trăiește în interior.

La inimă v-a fost pus prin Marele nostru Maestru dinspre altarul estului drumul către această frumusețe; înscrieți-vă cuvântul care atunci va fi rostit către voi ...

Vest

În serviciul lui Michael este obligația mea ca pe voi, surori și frați ai mei, să vă eliberez de la muncă. Ceea ce muncitorul la construcția Templului Omenirii numește tăria, fie ca să inspire sarcina mea. Munca învățată să o lăsați să acționeze, atunci când părăsiți către viața din afară poarta acestui templu.

Din inimile voastre să curgă în omenire ceea ce poate forma inimi ca să devină pietre de construcție ale marelui templu. Din gândurile voastre să acționeze ceea ce poate să creeze membre de legătură pentru această construcție. Din voința voastră să se reverse ceea ce poate să fie chitul pentru pietrele acestei construcții. Faceți numai, ceea ce vine din autenticitatea inimii voastre, spre ceea ce vă conduce grija gândurilor voastre, pentru ceea ce ați oțelit forța voinței

voastre.

Voi înșivă deveniți copie a imaginii voastre primordiale prin aceasta și tăria va veni de la voi, cea care configurează lumea.

La inimă v-a fost pus drumul către această tărie prin Marele nostru Maestru dinspre altarul estului; înscrieți-vă cuvântul care atunci va fi rostit către voi ...

Text de ritual pentru admiterea în primul grad

Text după manuscrisul original al lui Rudolf Steiner⁹
Carnet de notițe, nr. arhivă 612

⁹ Diferitele punctulețe în text, conform suportului de text original.

De la cel care trebuie admis se preiau toate obiectele din metal care au genul de valoare ce este determinată prin condițiile lumii exterioare: obiecte de podoabă, bani etc. El este ridicat astfel din raportul cu lumea fizică și legitatea ei. El trebuie să se simtă desprins de valoarea pe care nu i-o dă forța propriului suflet.

Apoi, cel de admis este condus la poartă, însoțit de personalitatea care îl introduce. Înaintea porții i se leagă o legătură peste ochi. La bătaia personalității care îl introduce (..-¹⁰) se țese între personalitatea care introduce și cea care primește în spațiul interior următoarea discuție:

¹⁰ ..- = scurt scurt lung.

Cel ce este de admis este condus, prin intermediul celui care îl introduce, în spirale în „spațiul cunoașterii de sine”. Aici el este apostrofat printr-un mistic mai în vârstă în modul următor:

Astfel suntem așadar la locul potrivit. Eu vin din cosmos de la Steaua Câinelui. Acest suflet l-am întâlnit pe drumul care duce dinspre nord. El s-a desprins de trupul lui. El a ajuns la poarta morții. Așadar, ascultă, tu, suflete, acum de spiritul care vrea și poate să te conducă la deplina ta demnitate umană. Deoarece nu mai ești atașat cu simțuri și cu o rațiune care își trage forțele dintr-un trup, privirea ta nu mai întâlnește în mediul tău obiectele și procesele prin care spiritul, pe care trebuie să îl combat de la începutul primordial al Pământului, îți fură libertatea și vrea să te facă doar o componentă slujitoare a propriei sale ființe. În mediul tău nu trăiește nimic din creația sa, pe care trebuia mereu să o întâlnești în trupul senzorial atunci când îți îndreptai privirea în afară. Astfel picura oponentul meu ființa ta în sufletul tău; tu nu erai tu însuți; tu erai umplut în interior de ființa sa. Acum poți ca tot ce ai trăit să scoți din tine însuți; acum poți să fii domn, singur domn în lumea care se creează din interiorul tău. Așa te vei ști abia acum în întregime, vei trăi în demnitatea ta de om. Simte-te, așadar. Să vrei să fii tu însuți. Dacă te înțelegi deplin, atunci nici nu poți altfel decât să găsești patria ta în lumea în care eu te-am condus. Astfel pătrunde cunoscător de sine aici, unde totul tace în jurul tău, dinspre creația oponentului tău în propria ta lume.     –––––

Rămâne acum o vreme deplină tăcere. Domnește liniște fără sunet ....

Aceasta este întreruptă după un timp prin lovituri puternice (..-).

Misticul care tocmai a vorbit, continuă:

Deja se apropie oponentul meu, pe care îl combat de la începutul primordial al Pământului. El vrea să mă împingă de la locul acesta. El este acela care vrea să facă din sufletul tău o componentă a entității sale. Dacă îl urmezi, vei pierde demnitatea ta de om. Sclav al ființei sale vei deveni. Dar pentru acest moment trebuie să mă dau deoparte din fața lui. Să nu îi cazi pradă, tu, suflete!

Misticul, care îndeplinește serviciul la altarul estului, începe acum să vorbească:

Eu am cunoscut la tine, tu, suflete, că ispitirile spiritului, care mă combate de la începutul primordial al Pământului, ți-au dat înclinația pentru cuvintele sale. El te-a putut aduce totuși la simțământul că ar fi bine pentru demnitatea ta de om să îl urmezi. Eu, spiritul din est, stau acum aici în fața ta. Oponentul meu a trebuit să se dea la o parte din fața mea. În jurul meu stau judecătorii înfricoșătoarei judecăți a morților. Eu îi întreb: Ce trebuie să se întâmple cu sufletul pe străfundul căruia văd înclinația către acel spirit care mă combate de la începutul primordial al Pământului?

Misticii din jur răspund:

Trebuie adus acest suflet în iad.

Misticul-servitor al estului:

Să fie adus acest suflet în iad.

Drept urmare, cel (cea) care e de admis este dus iarăși în cerc spiralat într-o încăpere ce reprezintă iadul. Se aude căderea unor lanțuri; și închiderea unui lacăt, atunci când cel de admis a ajuns în încăpere.

Misticul din est vorbește acum:

Tu, suflete, tu ești în locul în care dorul sufletului tău poate deveni împlinire. Tu ești în propria ta lume. Tu nu te vei mai lovi de acum încolo niciodată cu privirea ta de o creație care nu provine din propriul tău suflet. Tu vei trăi cu totul în propria ta lume și vei putea să fii singurul domn din ea. Dar să știi că vei trăi înăuntrul tuturor eternităților în lumea ta izolată. Nimic însă și din tot ceea ce ți-a devenit drag și scump în lumea în care te-am condus nu vei putea să regăsești vreodată. Tu nu vei afla în eternități nimic despre ființe pe care le-ai îndrăgit, pe care ai fi vrut cu drag să le ajuți. Ele nu vor putea să afle, în continuare, nici cel mai mic lucru de la tine. Tu nu vei ști în tot viitorul nimic decât numai despre tine însuți. Și vei cunoaște astfel și tăcerea, singurătatea care te vor înconjura fără sfârșit din afară. Și să știi că, cu cât mai departe vei trăi doar în tine, cu atât mai îngrozitoare va fi viața ta. Tu vei privi într-o eternitate viitoare goală, în care nu vei putea savura decât propria ta entitate! Această viață cu perspectiva în eternitate va fi tot mai plină de groază, cu cât mai departe trăiești astfel înspre ea. La aceasta te-а condamnat înclinația ta față de oponentul meu; judecătorii înfricoșătoarei mele judecăți a morților au adus doar în cuvinte lucrul la care te-а condamnat propriul tău suflet. — Dar mie îmi e permis, datorită harului care strălucește și din est, să-ți prezint acum încă o dată ceea ce ai trăit pe Pământ. Poate vine sufletul tău la altă înclinație, dacă tu, înarmat cu înțelegere pentru tot ce ți-a promis oponentul meu și pentru ce trebuie să impun eu aici asupra ta, mai vezi încă o dată ce ai devenit. De aceea te conduc prin trecutul tău pământesc și voi prezenta în fața sufletului tău ceea ce ți-au acordat pe parcursul tău pământesc mesagerii mei din est, astfel încât ai putut să devii ceea ce ești acum. Eu i-am trimis, acești mesageri înțelepți ai mei; fie ca acum să îți aducă încă o dată la auz ceea ce au desăvârșit la tine în parcursul tău pământesc.

Se aud iarăși lanțurile răsunând cu putere, și lacătul (iadului) deschizându-se cu zgomot puternic.

Un mistic chemat pentru aceasta strigă cuvintele:

Să înceapă acum călătoria înapoi prin viață.

În timp ce cel (cea) de admis este condus(ă) din nou pe căi spiralate, misticul chemat pentru aceasta, care a rostit și cuvintele dinainte, rostește următoarele:

1. Omul umblă prin întreaga sa viață în întuneric; doar cunoașterea spiritului poate să îl smulgă din întuneric.
2. Dacă sufletul este mânat doar de curiozitate sau dorință de cunoaștere către spirit, el nu va găsi spiritul. Căci numai asemenea ființe găsesc spiritul, care cunosc faptul că nu își aparțin sieși, ci lumii, și care drept urmare simt în ei îndatorirea de a se face cât mai desăvârșiți posibil drept componentă a întregului lumii. Îndatorirea cunoașterii spiritului: pe aceasta să o simți.
3. Dacă nu vrei să pătrunzi atât de adânc în suflete omenești, încât toate diferențele pământești să dispară din fața privirii tale, și să vezi toți oamenii așa cum se înfățișează fără diferențe, unul la fel ca ceilalți, nu poți să ajungi la cunoaștere; căci aceasta este atinsă doar de acela care vede toți oamenii egali, fără diferențele pe care le-a imprimat asupra lor lumea cufundată în întuneric. –
4. Dacă sufletul nu este înclinat să își țină în față slăbiciunile și erorile în observare clară, el nu va găsi drumul către cunoașterea spiritului; căci fiecare greșeală nerecunoscută este o piedică ce se pune în fața cunoașterii.

După ce cel de admis a auzit aceste patru propoziții în timpul mersului său spiral[at], sunt puse în drumul lui trepte pe care trebuie să urce. Ajuns pe treapta cea mai de sus, el este lăsat să cadă pe cealaltă parte. În timpul acestui urcuș și acestei căderi, sunt rostite următoarele cuvinte de către misticul chemat pentru aceasta:

Tu căutai și pe drumul tău de până acum să găsești lumina pentru sufletul tău; însă ai urcat pe înălțimea cărării vieții în întuneric în sus. Acest urcuș îți aduce imaginativ în percepție urcușul tău în întuneric. Tu poți să atingi numai prin conducerea luminii primite de la spirit înălțimea vieții în mod corect; fără aceasta, tu trebuie să te prăbușești, așa cum te-ai prăbușit acum.

După aceasta, cel de admis este condus la cele două coloane care se află la poarta de intrare a acelei încăperi ce simbolizează vechea țară atlanteană. În fața acestor coloane este pus cel de admis; iar misticul chemat pentru aceasta rostește următoarele:

Tu ai parcurs cu privirea sufletului tău încarnările invers, pe care le-ai trăit începând de la marea catastrofă atlanteană. Acum ai ajuns în epoca acestei catastrofe. Tu stai la Coloanele lui Hercule, care conduceau cândva din est către nord-vest în vechea țară atlanteană. Gândește-te la faptul că ai străbătut alte încarnări anterioare în această țară atlanteană. Pe acestea le-ai trăit în condiții cu totul diferite decât cele de mai târziu, din timpul postatlantean. Țara atlanteană era configurată astfel, încât solul pământesc era umplut cu aburi denși de neguri de apă. În lăuntrul negurii de apă permanente trăiai într-o formă umană cu totul diferită decât mai târziu, în timpul postatlantean. În acesta, aerul devenise liber de umplutura permanentă cu negură de apă. Drept pentru care întreaga percepție și trăire a omului devenise altfel. Timpul postatlantean este proba de aer a omenirii; pășirea prin încarnările timpului atlantean, proba de apă a omenirii. În timpul probei de aer, mesagerii bunului spirit din est au lăsat să se reverse în întreaga viață a sufletului tău principiile simple, dar profund semnificative auzite de tine. Aceste principii sunt impulsuri care conduc toate sufletele către bine, pe care înțelepții din Orient le-au văzut în fața lor mereu ca în litere de aur în scrierea lumii; prin ele au vrut să ducă sufletul tău către mântuire. Dar a amestecat, în tot ce era străbătut de aceste impulsuri, oponentul meu care mă combate impulsurile sale, care i-au implantat mereu mântuirii stricăciunea. Dacă ai putea să îți îndrepți acum privirea către est și ți-ar apărea realitatea în spirit, ai vedea în înălțimi luminoase vulturul meu, care ar vrea să îți aducă înțelepciunea estului. Dar sub el ai vedea vulturul pleșuv al oponentului meu, care a influențat gândirea ta așa încât înțelepciunea a trebuit să îți devină forță consumatoare, care te nimicește în acel grad în consumarea membrelor tale, în care cauți tu să atingi înțelepciunea în gândirea pământească.

Dacă ai putea să îți îndrepți privirea sufletească spre sud, ai vedea în înălțimi de lumină îngerul meu, care trebuia să îi aducă simțirii tale revelația frumuseții; oponentul meu, însă, îți arată dedesubt bufnița, care trebuie să amestece în revelația frumuseții spirituale forțele care, atunci când stă noaptea în somn în afara trupului, implantează pornirea ce se opune la frumusețe și vrea să ducă simțirea ta de la revelarea spiritualului. Dacă ai putea să îți îndrepți privirea sufletească spre vest, ai vedea în înălțimi luminoase leul meu, drept mesagerul care ar fi putut să îți doteze sufletul cu forța care provine din spirit și care te-ar face tare din punct de vedere spiritual; dar sub leul meu ai vedea corbul negru al oponentului meu, care îi implantează sufletului tău pornirea de a acoperi mereu forța spirituală prin tăria fizică.

Astfel nu a putut sufletul tău niciodată, în timp ce străbătea încarnările postatlanteene, să aibă neamestecat ceea ce vroiau să îți dea mesagerii înțelepți ai spiritelor progresiste ale lumii. Ei l-au primit amestecat cu darurile aducătoare de nenorocire ale oponentului meu, care mă combate de la începutul primordial al Pământului.

După aceasta intervine iarăși acel mistic care l-a condus pe cel de admis în „încăperea cunoașterii de sine”. El spune următoarele:

Este timpul catastrofei atlanteene, în care ai intrat cu privirea sufletească în timp ce călătoreai înapoi. Acesta e timpul în care spiritul nu mă poate aduce deplin la tăcere, cel pe care trebuie să îl combat de la începutul primordial al Pământului. Astfel pot acum să îi și spun sufletului tău ceea ce ai primit de la mine în încarnările tale postatlanteene. Fără mine nu ai fi dobândit niciodată știința pe care gândirea ta și-a însușit-o în observarea liberă a ființelor pământești și a proceselor pământești. Căci el, cel care îi indică direcția ordinii combătute de mine a lumii, vroia să îi infuzeze gândirii tale doar înțelepciunea sa; el vroia să trăiască în gândirea, simțirea și voința ta. În tine vroia să trăiască doar el însuși; tu trebuia să îl înfățișezi în viața ta numai pe el. Vorbirea ta trebuia să răsune doar de slava lui. Eu am străbătut vorbirea ta în așa fel cu entitatea mea, încât poți sa exprimi vorbind impulsurile tale de gândire, simțire și voire. Eu l-am îndemnat pe fratele meu, care la fel ca mine combate celălalt spirit de la începutul primordial al Pământului, ca tu să îți poți menține pe Pământ în scriere ceea ce sub conducerea unică a celuilalt spirit ar fi putut să trăiască doar în cuvântul străbătut de el, și care ar fi trebuit să piară odată cu cuvântul. Astfel judecă ce te-а făcut, pe parcursul încarnărilor postatlanteene, să fii ceea ce ești. Judecă, ce ai fi astăzi fără vorbirea care poate să exprime nu numai ceea ce e suprasenzorial, ci, prin mine, și ce e senzorial, ce ai fi astăzi fără scriere. Eu sunt aducătorul culturii pământene, fără mine ai fi copie a unui spirit dumnezeiesc; dar nu un om pământean liber, înfățișându-se pe sine.

După ce este rostit acest lucru, apare iarăși celălalt mistic vorbind, care a mai vorbit înaintea acestuia din urmă:

Acesta spune acum următoarele:

Eu vreau să conduc acum sufletul tău printre Coloanele lui Hercule în vechea țară atlanteană. În ea vei vedea în imagine sufletească ceea ce ai trăit în încarnările tale atlanteene dar ceea ce ai uitat cu totul, în timp ce te-ai obișnuit să consideri condițiile pământene în felul în care ți-a devenit posibil prin influențarea oponentului meu. De-abia în timpul postatlantean și în ultima epocă atlanteană a devenit remarcabil de mare influența sa. Înainte domnea în sufletul tău influența mea. Tu stăteai pe atunci, în viața negurilor de apă, mai aproape de ființa mea decât mai târziu. Astfel vei putea măsura, prin ceea ce a pășit în viața ta, ce reprezintă ea pentru tine; și ce poate să îți fie spiritul căruia eu îi slujesc. – Pentru percepția ta de atunci, înțelepciunea vorbea din toate lucrurile și procesele celor trei regnuri ale naturii cufundate în negura de apă. În prezent, sufletul tău cunoaște doar vorbirea articulată plină de sens, din gura umană. Nu vorbesc o limbă plină de sens: izvorul, undele apei, frunzele ce se răsucesc în vânt ale copacilor din pădure. Dar asta făceau în vechiul timp atlantean. Iar sufletul tău se putea sfătui cu toate ființele naturii. El mai stătea aproape de „înțelepciunea lumii” în timpul probei de apă a omenirii. – Iar când sufletul mergea în sine, când își retrăgea atenția de la ceea ce exprima din toate lucrurile ființa lor, atunci când omul se retrăgea în singurătate și unde nu lucrurile vorbeau, acolo sufletul auzea un ton fundamental sau intermediar, care răsuna prin toate. Atunci când sufletul auzea acest ton, atunci se revărsa în el, odată cu tonul, întreaga căldură a domniei lumii și se revărsa în el lumina forțelor creatoare de lume. Sufletul se umplea cu înțelepciunea atotdomnitoare. El spunea, simțind ce era acolo: „Marele Spirit vorbește”. Sufletul devenea pios și venerator atunci când simțea în el curgând „marele Spirit” vorbind. Astfel vorbea marele Spirit .............; și precum în ecou, rugând și venerând vorbea cu marele Spirit sufletul; ...............; astfel era dialogul sufletului cu marele Spirit în vechiul timp atlantean: ...................

Sufletul tău a uitat acest dialog; eu i-am adus aminte de el.

Acum însă ajungi, cu mersul tău înapoi prin viața Pământului, treptat-treptat acolo unde spiritul stătea foarte aproape, cel pe care celălalt îl combate de la începutul primordial al Pământului. Eu am așezat în acest loc, în acest loc la care se poate ajunge doar cu interiorul sufletului, această încăpere de templu. Când legătura va fi luată de pe ochii tăi, vei fi înconjurat de imaginile care îi arată sufletului tău ceea ce te-a înconjurat în clipa în care ai pășit din lumea spirituală pentru prima oară într-o încarnare terestră. Vei putea să „alegi” încă o dată. Când sufletul tău a ales pentru prima oară, în impulsurile dezvoltării lui el le-a preluat pe cele ale oponentului meu. Datorită acestui lucru a trebuit să îi fie învăluite tainele existenței spiritului.

Acum cel de admis este condus în încăperea propriu-zisă a templului, care este cu totul cufundată în întuneric.

Misticul care servește la altarul estului rostește acum cuvintele asemănătoare cu un angajament, care trebuie să îi aducă în conștiență sufletului direcția umblării lui prin spațiu și timp.

La acestea se adaugă cuvintele pe care sufletul trebuie să le simtă în el, pentru a ști cum trebuie să se simtă față de ființa primului grad:

Eu mă angajez și promit să mă comport fără duplicitate, fără slăbiciune și fără echivoc, în sensul spiritului primului grad ocult și în acest sens mă voi comporta și față de cei care stau în afara acestui grad. Dacă va fi să nu [mă] comport în sensul celor ce îmi promit astfel mie însumi, atunci se va împlini la sufletul meu ceea ce eu însumi va trebui să permit prin cunoaștere, cu deplină conștiență, ................¹¹

¹¹ A se vedea privitor la aceasta explicația de la p. 267.

Misticul care servește la altarul estului vorbește mai departe:

Tu, suflete, gândește-te că ai lăsat în fața porților acestei încăperi tot ce își dobândește valoarea de la lumea exterioară, în care odată cu mine acționează și oponentul meu. Aici nu poți să ajungi la nimic prin toate acestea, aici poate să acționeze doar sufletul tău, care nu se servește de nimic din toate acestea pentru a acționa. Ceea ce ție îți poate servi pentru a acționa se exprimă în veșmântul simbolic care îți este pus acum prin ajutoarele mele.

Îi este pus celui de admis veșmântul simbolic al primului grad.

În încăperea cu totul cufundată în întuneric este aprinsă acum o lumină. Cel care [stă] lângă Misticul care servește la altarul estului primește această lumină în mâna sa și se poziționează aproape, în fața celui de admis. În spatele acestuia stă un alt mistic desemnat pentru aceasta.

Misticul din est spune:

Ce caută în această încăpere sufletul?

Misticii din jur răspund în cor:

Lumina Spiritului.

Misticul din est spune:

Lumina Spiritului îi va apărea acestui spirit atunci când va pătrunde prin atitudinea justă în tot ce vorbește aici către el.

În această clipă, misticul care stă în spatele celui de admis îi ia acestuia legătura de pe ochi; lumina rămâne aprinsă doar pentru câteva clipa; apoi o stinge misticul care o poartă.

Cel de admis este în încăperea cu totul cufundată în întuneric.

La aceasta se adaugă nemijlocit actul de deschidere legat de aprinderea luminilor din est, sud și vest.¹² ––––   

¹² Vezi p. 171.

După aceasta are loc declararea și comunicarea semnelor și cuvintelor simbolice, care prin aceasta trebuie să îi devină conștiente celui de admis, în sensul de procese ale trupului eteric uman, astfel încât prin comunicarea lor el să se poată simți ca o componentă a primului grad.

Apoi cel de admis este condus în fața altarului estului prin doi mistici desemnați pentru aceasta. Misticul care servește estul ia semnul _____; se adaugă doi mistici din gradele mai înalte; aceștia încrucișează peste fruntea celui de admis simbolurile lor asemănătoare cu niște săbii: misticul estului spune:

În n.d.w.M.d.O. [În numele înțelepților Maeștri ai Orientului] și kr.d.G.m.w. [prin puterea cu care] eu îi servesc, eu te scriu în cartea primului grad al celor care tind aici către lumina misticii eterne.

Cel de admis este condus de misticii desemnați pentru aceasta către locul care îi este indicat.

Este întreruptă acum acțiunea și introdusă o acțiune de instruire, în timpul acesteia, un mistic ce instruiește îi comunică celui de admis:

1.  Legenda care interpretează simbolic evoluția omenirii.¹³
2.  Un semn al scrierii oculte.¹⁴

¹³ La p. 383.
¹⁴ O însemnare a Mariei Steiner sună astfel: „Acum am ca obligație comunicarea de semn, gest și cuvânt al primului grad. – Semn, gest și cuvânt nu sunt doar semne de recunoaștere, ele nu au doar o semnificație profund simbolică, ci un efect magic și o valoare magică. O veche zicere masonică spune pe bună dreptate: Celui care îi sunt familiare semnul, gestul și cuvântul, aceluia i se construiește templul; celui care îi sunt însă necunoscute acestea, acela rămâne în viață veșnic orb.”

După această instruire, acțiunea este din nou reluată, pentru a termina întregul cu acea încheiere triplă, simbolică, care sfârșește toate acțiunile primului grad.

Text de ritual pentru avansarea la al doilea grad

Text după manuscrisul original al lui Rudolf Steiner
Carnet de notițe, nr. arhivă 613

Cel de introdus este condus de misticul desemnat pentru aceasta în fața porții „încăperii de lămurire”. Se bate la aceasta (..- ..- ..-)¹⁵ După aceasta, următoarea discuție între misticul conducător, care stă în afară, și cel primitor, care stă înăuntru:

¹⁵ Conform unei însemnări a unui participant, bătaia avea loc la graful 1 o dată, la gradul 2 de două ori și la gradul 3 de trei ori.

Cine bate?

Un apartenent la primul grad al acestui curent spiritual, care este permis să fie trecut în al doilea grad.

Cum îl cheamă?

Se spune: Fratele (Sora) –––––

Sunt îndeplinite toate condițiile?

Ele sunt îndeplinite (respectiv, Maestrul a emis o dispensă).

La acestea, se deschide ușa și cel de admis este condus mai întâi în „încăperea de lămurire” în fața unui foc ce arde cu flăcări luminoase. La acesta stă un mistic desemnat pentru aceasta, саrе vorbește [drept Lucifer] următoarele cuvinte:

Privește în acest foc. Așa cum îl vezi și cum îți este desigur cunoscut, l-am făcut eu. Spiritul estului, pe care trebuie să îl combat de la începutul primordial, a vrut altfel. El vroia să îi imprime doar trăsăturile sale ale regnului elementar. Acolo trebuie să devoreze toate afectele, pasiunile, impulsurile care deviază numai puțin de la linia dreaptă a ordinii generale a lumii. Așa cum acționează asupra trupului tău fizic, dacă ai introduce acum degetul în el, așa ar acționa mereu asupra particularității tale sufletești. Numai pentru aceasta ar fi el, dacă ar fi condus după intențiile inițiale ale acestui spirit. Eu, însă, i l-am sustras. Eu l-am comprimat din forma sa elementară la densitatea fizică; prin aceasta a devenit elementul binefăcător din dezvoltarea culturală fizică a omenirii, care ție ți-a devenit astfel, tu, suflete. Gândește-te ce ai fi devenit tu, ca om, pe parcursul dezvoltării Pământului, fără foc. Dacă înțelegi acest lucru, atunci știi și ce anume sunt eu pentru tine și cum trebuie să te ții de mine dacă nu vrei să devii infidel față de dimensiunea ta umană, dacă nu vrei să o pierzi.

Gândește-te așa, că în mine nu a fost răutatea cea care s-a revoltat împotriva ordinii generale a lumilor, care era predeterminată înaintea intervenției mele, ci și o jertfă pe care am adus-o în fața dimensiunii tale umane. Eu m-am făcut pentru demnitatea ta oponent al acestei ordini a lumilor, pentru tine am luat asupra mea tot ce a trebuit să impună oponentul meu datorită faptei mele.

După aceasta, cel de admis este condus în fața unei a doua construcții asemănătoare cu un altar, la care deocamdată nu vede nimic. Misticul desemnat pentru aceasta rostește [drept Ahriman] următoarele:

Gândește-te, o, suflete, în ce ar fi vrut și ar fi putut spiritul estului, pe care trebuie să îl combat de la începutul primordial, să te facă numai. El vroia să implanteze în sufletul tău ființa ta. Vroia să umple sufletul tău cu totul cu această ființă. Acestui lucru a trebuit să mă pun eu de-a curmezișul. Prin fapta mea, simțurile tale întâlnesc în cercul tău pământesc ființele multiple ale regnului animal, vegetal și mineral, întâlnesc elementele, comprimate prin mine, ale aerului, apei, pământului, întâlnesc corporalitatea fizică a Soarelui și a Lunii și splendoarea largului spațiu stelar. Ceea ce îți vine în întâmpinare în lumea fizică în calitate de multitudine în înțelepciune, frumusețe și tărie: nu ți s-ar putea revela, dacă eu nu aș fi intervenit în ordinea generală a lumilor. Întreaga lume a mediului tău ar trebui să fie, sub conducerea singură a oponentului meu, doar o oglindă nesfârșită, din care tu te-ai fi revelat față de tine doar pe tine drept copie a ființei sale. Oriunde ai fi privit, fie în sus sau în jos, fie spre dreapta sau spre stânga, fie în față sau în spate, peste tot nu ai fi văzut nimic altceva decât aceasta:

În această clipă i se ține în față celui de introdus o oglindă în care își privește propriul chip, în timp ce răsună cuvintele:

Cunoaște-te pe tine însuți.

După aceasta, cel de introdus este condus în „încăperea estului”. Aici privirea sa este direcționată spre est, iar misticul care servește estul rostește următoarele:

Tocmai a stat în fața privirii tale sufletești puternicul meu oponent. El poate să se înghesuie mereu la sufletul uman, atunci când evoluția trece de la ciclu la ciclu prin stările ei intermediare. Tu ai fost pus în privire sufletească înaintea începutului evoluției tale pământene, când ai fost condus înapoi în viață la introducerea ta în primul grad. Aici ai putut cunoaște felul în care ai intrat tu din înălțimi spirituale și din mediu spiritual, pentru prima oară într-o încarnare terestră. Acesta a fost un timp de trecere în evoluție. Către rațiunea ta a vorbit puternicul meu oponent. Dacă lași să acționeze această rațiune a ta, atunci cuvintele sale nu pot să-ți apară altfel decât adevărate. Nu poți să contrazici cuvintele sale; și dacă aș vrea eu să mă apropii de tine doar cu contrazicere prin rațiune, atunci nici eu nu aș putea să fac nevalabil ceea ce a vorbit el. Căci în locul în care stătea el și în celălalt în care stai tu acum, încetează să fie valabilă singură cumpănirea rațională. Găsești posibilitatea, de a fi în mod just aici, doar dacă poți să înțelegi ce vei auzi acum de la mine. A vorbit către tine oponentul meu? Те-a convins pe tine, acum că de fapt a convins sufletul tău?

Înțelege: tot ce s-a desfășurat aici în mod fizic este doar aparență. El a stat în fața ta în imagine fizică; tu l-ai ascultat în imaginea ta fizică. Și totuși sunt toate acestea doar aparență. El nu a vorbit deloc cu tine. El a vorbit doar cu acea parte a ființei tale pe care a plantat-o în sufletul tău treptat, treptat de la începutul primordial al Pământului. El a vorbit doar către acela din tine care în tine este el însuși.

El s-a convins doar pe sine însuși în tine.

Gândește-te la aceasta și vei găsi posibilitatea să mă înțelegi și pe mine, care vreau să vorbesc cu acea parte a ființei tale care nu este el.

Dar cuvintele sale îți sunt mai simpatice decât ale mele. El vorbește în tine către ceea ce ești deja, către ceea ce vrei să recunoști drept propria ta ființă; eu trebuie să vorbesc către acela din tine care încă mai trebuie să devii; eu trebuie ca, înainte să mă poți înțelege, să îți solicit să înveți să te cunoști, prin întărire sufletească interioară, în acea parte a ființei tale care într-adevăr ești, dar despre care nu știi încă. Eu trebuie să îți solicit să te prelucrezi încă mai întâi. Deci urcă, așadar, înțelegând în sus la tine însuți și mă vei găsi pe mine în tine.

În fața celui de introdus stau trepte pe care trebuie să urce.¹⁶ În timpul urcușului, misticul care servește estului rostește următoarele cuvinte:

¹⁶ Vezi p. 434.

Formă
Forță
Număr
Armonie
Cuvânt
Gând
Eu

Caută în tine forța acestor cuvinte în succesiunea lor în șapte trepte și vei găsi în întărire sufletească interioară cheia care îți indică drumul în cel de-al doilea dintre gradele oculte.

Apoi același mistic vorbește mai departe:

Gândește-te, o, suflete, dacă înțelegi ceea ce s-a apropiat acum de tine, ești înarmat cu o nouă înțelegere a lumii, cu o înțelegere care nu are valabilitate doar în sfera de acțiune a existenței senzoriale, care este valabilă și acolo unde spirite interacționează cu spirite.

Înțelege acest limbaj și poți deveni dintr-un elev al lumii spirituale, un tovarăș al entității spirituale.

După aceasta se realizează o deschidere a acțiunii cu procedeul de deschidere al primului grad.

Acum urmează comunicarea de semn, gest și cuvânt, în sensul de forțe interioare de mișcare ale trupului eteric, către cel ce e de introdus.

Apoi este ordonată îmbrăcămintea simbolică în sensul celui de-al doilea grad.

După aceasta vorbește misticul din est:

Toți cei care din vechime au devenit conștienți de semnificația acestui grad ocult au depus față de sufletul lor legământul:

Eu mă angajez și promit ca, fără slăbiciune, fără echivoc și fără duplicitate să tratez just în sufletul meu tainele acestui al doilea dintre gradele oculte și că le voi ascunde față de toți cei ce stau în afară și care aparțin doar de primul grad. Dacă va fi să rup acest angajament al meu, atunci vreau să permit ca .............................................

După aceasta, cel de introdus este apropiat de altarul estului de către doi mistici desemnați pentru aceasta. Doi mistici ai gradelor mai înalte se apropie în stânga și în dreapta; încrucișează peste fruntea sa săbiile lor simbolice.

Misticul estului vorbește:

Î.N.d.w.M.d.O.u.K.d.Gew. [În numele înțelepților Maeștri ai Orientului și prin puterea] cu care eu îi servesc, eu te scriu în cartea celui de-al doilea grad al celor care tind aici către lumina misticii eterne.

Se transformă acum actul într-un act de instruire. În timpul acestuia, un mistic ce instruiește prezintă unul din mijloacele – o imaginațiune legendară, de exemplu –, care sunt potrivite ca, prin aplicare în meditație, să facă posibil pentru suflet drumul celui de-al doilea grad.

Apoi urmează a treia încheiere a întregului act, în simbolica celui de-al doilea grad.¹⁷

¹⁷ Formulările actului de deschidere și de închidere, a se vedea p.171 și urm.

Text de ritual pentru ridicarea în al treilea grad

Text după manuscrisul original al lui Rudolf Steiner
File din caiet de notițe, nr. arhivă 6981-6987

I. Introducere

Al treilea grad îl are acela care a dobândit o simțire a faptului că trăirile interioare ale omului se lasă observate dintr-un punct de vedere aflat în afara ființei umane, așa cum în rest faptele naturii se lasă observate dinspre punctul de vedere aflat în ființa umană. Pentru un punct de vedere aflat în afara omului, lumea exterioară dinainte încetează să acționeze ca lume de percepție. Ea devine trăire interioară, cum sunt înainte gândurile, sentimentele și impulsurile de voință. Și se deschide în fața omului o lume exterioară cu totul nouă. O lume exterioară care apare ca expresie a gândirii, simțirii și voinței unor ființe spirituale pe care omul le trăiește ca fiind acum în el, așa cum a trăit înainte gândirea, simțirea și voința sa în el însuși. „Eu sunt”, care înainte era doar ca un punct de gândire, devine trăire interioară bogată, în care își desfășoară activitatea lor ființe spirituale în conlucrare organică; iar această activitate pornește de la o multitudine, direcționată spre o unitate, drept țel al ei; iar acest țel este – omul. Omul învață să se cunoască pe sine însuși dintr-o perspectivă aflată în afara lui. Pentru aceasta este necesar să dezvolte un simțământ despre felul în care este trăirea lui atunci când nu este trăirea lui, ci se revelează introdusă în procesul natural continuu. „Memento mori” conține indicația asupra unei comutări a conștienței. Prin această comutare ia naștere în suflet un sentiment al felului în care poate să îi fie, atunci când întregul prezent al trăirii lui devine trecut, devine amintire. Un alt prezent trăiește acum în suflet. Și așa cum în viața obișnuită conștiența se simte ca subiect și о exterioară ca obiect, așa apare acum o conștiență ca trăire, pentru care un nou prezent este subiect și viața omenească obișnuită, ca trecut, este obiect. Această comutare a conștienței este de schematizat în modul următor:

Conducerea sufletului către această comutare a conștienței, cuprinsă în cuvinte, se află în următoarele propoziții:

1.  Gândește sfârșitul
2.  Gândește-te la moarte
3.  Gândește, cum tot ce e trupesc este trecător.

Aceste trei propoziții nu pot fi, de fapt, deloc cuprinse de conștiența I.¹⁸ Ele pot să aibă un sens pentru această conștiență doar atunci când aceasta vrea să se înșele în legătură cu propria sa trăire.

¹⁸ Vezi facsimilul de mai jos.

Căci 1. Această conștiență nu poate să se gândească la propriul ei sfârșit. Un asemenea gând poate fi cuprins numai atunci când cu adevărat se gândește fără gând. Față de gândirea trăită, îndemnul: „Gândește sfârșitul” este la fel de lipsit de sens ca acesta: smulge-ți ochiul, ca să îl ții în fața ta și să te poți uita la propriul tău ochi.

2. „Gândește-te la moarte”: moartea încheie gândirea așa cum este ea pentru conștiența I. Cerința este așadar pentru această conștiență cea cu totul lipsită de sens: gândește-te că nu gândești. Așa ceva poate să creadă conștiența că gândește, atunci când își închipuie că mai are încă un obiect al gândirii chiar și atunci când încetează să gândească. 

3. „Gândește, cum tot ce e trupesc este trecător.” Asta înseamnă pentru conștiența I „Nu gândi”. Căci conștiența I nu poate să „gândească” fără trupesc. Odată cu gândul la trupesc dispare gânditul însuși.

Așadar, când un om aude aceste trei cerințe adresate lui, atunci trebuie să își spună, dacă rămâne rațional: aici se vorbește așa cum este o imposibilitate pentru conștiența I a mea. Aici, conștiența I a mea nu are nicio posibilitate de înțelegere. Dacă a prelucrat bine impresiile celui de-al doilea grad, el formulează următoarele cerințe față de gândirea sa: Această gândire vrea să aibă la fiecare gând o trăire. Ea nu își permite să gândească atunci când gândul nu poate fi trăire. Ea își spune: cum să gândesc sfârșitul, dacă nu mai pot trăi gândind atunci când sfârșesc cu gândirea. Cum să mă gândesc la moarte, de vreme ce moartea aș putea-o vedea doar în gândirea ce moare? Cum să gândesc aspectul trecător al trupescului, de vreme ce trebuie să gândesc cu trupescul; așadar, fără trupesc gândirea mea piere?

Cine nu a trăit gradul al doilea poate să creadă că gândește cele trei propoziții de mai sus cu conștiența I, pentru că această conștiență are ca obicei să separe gândul de existența gândului. Prin aceasta, această conștiență își permite să mai gândească și acolo unde nu mai trăiește existența gândului. De aceea, această conștiență I nu cunoaște trăirea de interior a faptului că un gând se face prin propria sa natură un non-gând și astfel se pulverizează în țăndări de gânduri nesfârșit de mici. Însă așa trebuie să îi fie conștienței I atunci când, trecută prin gradul al 2-lea, aude cele trei propoziții care se gândesc pentru conștiența I numai fără de gând, dar nu se lasă gândite trăind.

Astfel stă omul în fața sfârșitului conștienței I. El a măsurat această conștiență. Înainte a fost un punct, de la care păreau să pornească raze în toate părțile, adică ce apărea ca și cum gândirea nu ar avea sfârșit, în toate părțile.

Acum se cuprinde gândirea conștienței I drept cerc ce este închis în sine. Și care trebuie spart dacă este să se întâmple un progres în continuare.

În cele dinainte este caracterizată starea sufletească în care trebuie preluat ceea ce este conținut al introducerii în gradul al treilea.

Deschiderea este parcursă ca pentru gr. 3.¹⁹

¹⁹ O însemnare a unui participant sună astfel:
    de 3 ori ciocănit
    1. Cine bate?
    2. O soră (Un frate) din gradul al doilea, care dorește să fie primit în gradul al treilea.
    3. Sunt îndeplinite toate condițiile?
    4. Marele Maestru i-a acordat dispensă.

Apoi:

Cel de introdus este condus prin poartă. Lui îi răsună în întâmpinare mai întâi:

„Memento mori.”

Apoi, în timp ce este condus mai departe în încăpere, care este întunecată atât de mult încât nu poate să vadă limpede ce este în ea:

„Gândește sfârșitul.”

Apoi:

„Gândește-te la moarte.”

Apoi:

„Gândește că tot ce e trupesc la tine este trecător.”

În timp ce cel de introdus aude aceste cuvinte, el este condus înainte într-un arc de cerc și răsucit în așa fel, încât nu poate să vadă dispozitivul asemănător cu un sicriu, de-a lungul căruia este purtat. Încă pe când se află la poartă i se pune la piept un obiect ascuțit (tijă de cupru cu vârf) și i se atrage atenția: „Ceea ce se întâmplă acum trebuie nu doar să auzi și să înțelegi, ci să trăiești simțind în străfundul sufletului.”

Acum stă cel de introdus în așa fel cu spatele față de sicriu, încât nu îl poate vedea.

Vorbește acum slujitorul. În timp ce până acum a vorbit cel care stă pe lângă slujitorul estului.

Slujitorul estului:

„Pe când Hiram Abiff desăvârșise construcția templului său, el trebuia să pătrundă în interior, pentru a vedea dacă totul era în bună ordine. A făcut acest lucru. Când văzuse totul, a vrut să meargă din nou în aer liber. A căutat pentru ieșire poarta de vest. Dar acolo stătea unul din cei trei conjurați. Aceștia trei erau conjurați pentru că maestrul nu le putuse da cuvântul de meșter și gradul de maestru, pentru care el considera că nu sunt maturi. Unul din conjurați, din vest – (el trebuie să fie reprezentat cu locțiitor prin servitorul vestului) – i-a dat maestrului Hiram Abiff cu un poloboc o lovitură pe tâmpla stângă, astfel că maestrului i-a curs sângele, datorită rănii, pe umăr în jos. – (Această acțiune este desfășurată figurat prin servitorul vestului.) – Maestrul a căutat, drept urmare, ieșirea prin poarta de sud. Dar acolo stătea cel de-al doilea dintre conjurați. El cere – (așa cum și la primul trebuie să fie cazul) – de la maestru grad și cuvânt, pe care acesta nu i le poate da. Atunci acest al doilea conjurat a ridicat mistria și i-a aplicat maestrului o lovitură la tâmpla dreaptă, astfel că acestuia i-a curs sângele pe umărul drept un jos. – (Acțiunea este desfășurată simbolic prin servitorul sudului.) – Ca urmare, maestrul a căutat să ajungă în aer liber printr-a treia dintre porți. Atunci s-a repetat procesul cu al treilea conjurat. Acesta a cerut grad și cuvânt, pe care maestrul nu putea să i le dea. Drept urmare, al treilea i-a dat cu rigla o lovitură pe frunte, astfel că maestrul a căzut la pământ. Dar înainte să moară – (procesul este înfățișat simbolic prin servitorul estului) – el a putut să arunce triunghiul de aur, pe care stătea scris străvechiul cuvânt al maestrului, într-o fântână adâncă de la poartă, astfel încât cuvântul este pierdut. Atunci a murit Hiram Abiff. Tu ești însuși Hiram Abiff. Sufletul tău este. După aceasta, cei trei trădători au luat leșul, l-au dus de acolo și l-au îngropat într-un loc singuratic. Așa cum ți se întâmplă ție acum” –

Este desfășurată acum o îngropare simbolică – cu locțiitor prin servitorul vestului – în mantie neagră –; prin servitorul sudului – în mantie roșie –; prin servitorul estului – în veșmânt alb sau mantie albă.

Când cel de introdus este culcat acum în sicriu, răsună mai întâi

o bătaie de clopot²⁰

²⁰ Prin lovirea unei plăci rezonatoare (conform însemnării unui participant).

după care (prin slujitorul estului) cuvintele:

„Sufletul maestrului parcurge acum drumul invers prin timpurile pământești, prin țara spiritelor. El aude muzica sferelor. El le aude în timpul în care în parcursul lumilor Pământul s-a desprins de Soare și de Lună și a devenit un corp al lumilor. Sufletul maestrului era deja acolo. Tu auzi lovitura acum, o vei auzi în deplină realitate cândva. Și mai departe merge sufletul tău înapoi în parcursul lumilor. Într-acolo unde Pământ, Soare și Lună mai erau unite. Sufletul tău era acolo.

(Răsună trei bătăi de clopot.)

Tu auzi, așadar, sunetul sferelor. Tu îl vei auzi cândva din nou, în realitate.

Și mai departe merge sufletul tău înapoi în parcursul lumii. Într-acolo unde Pământul mai era încă Soare. Unde era înconjurat de planete, o planetă printre planete, cele șapte împreună cu ele formând – tu auzi aceasta în răsunetul sferelor.

(Răsună șapte bătăi de clopot.)

Tu vei auzi aceasta cândva din nou, în realitate.

Și mai departe merge sufletul tău înapoi în parcursul lumii. La punctul în care Pământul era Saturn, înconjurat de cele douăsprezece domnii stelare. Era marea oră de la miezul nopții existenței, acolo unde eternitatea trece și devine timp.

(Răsună douăsprezece bătăi de clopot.)

Tu o auzi pe ea, marea oră de la miezul nopții existenței. Tu o vei auzi cândva în realitate.”

După ce au fost rostite acestea, cel care stă în stânga slujitorului estului ia cuvântul cu privire la următoarele:

„Deoarece tovarășii lui Solomon remarcaseră că Hiram Abiff nu era prezent, au trimis doisprezece dintre ai lor să îl caute pe maestru. Au găsit într-un loc singuratic o movilă de mormânt proaspăt săpată, pe care au recunoscut-o după o creangă de kassia²¹ ce se afla pe ea.”

²¹ Este considerată simbol al nemuririi.

(Această creangă a fost pusă pe scriu după îngropare.)

„Ei au început să sape.”

(Acum se face de către cei prezenți o procesiune în jurul sicriului.)²² În acest timp se rostesc următoarele, de către ajutorul servitorului din est:

²² Vezi, privitor la aceasta, însemnarea participanților de mai jos.

„La fel precum Hiram să fie el nou-născut.”

(În acest timp este iluminat sudul, în timp ce înainte era întunecat.)

„La fel precum Hiram să fie el învingător asupra morții.”

(În acest timp este iluminat vestul.)

„La fel precum Hiram să îi lumineze lumina din est.”

(În acest timp este iluminat estul.)

(Acum este deschis sicriul. Servitorul estului ia mâna celui de introdus.) El vorbește:

„Cu gestul de leu al maestrului te ridic din mormântul tău.”²³

²³ Despre simbolul leului se spune în conferința de la Berlin, din 16 februarie 1905, GA 53, că „principiul uman din alchimie, care se străduie mai întâi în particularitate, (este) reprezentat ca leu care, devenit liber de particularitate, de pofte și pasiuni, are voie să se unească cu crinul [spiritualul].” Vezi și conferința de la Berlin din 2 martie 1915, GA 157.

Apoi:

„Eu te găsesc așa, că oasele s-au desprins din trupul tău.”

Apoi i se șoptește în ureche celui de introdus:...…

La aceasta, ajutorul slujitorului din est rostește:

„Ceea ce ai parcurs acum în mod simbolic a trebuit să treacă astfel odată pe lângă sufletul tău. Însă tu trebuie să păstrezi asta desigur în cea mai adâncă amintire a ta. Tot mereu trebuie să reînvie în meditația ta. Nu prin faptul că reflectezi despre această trăire imaginativă poate să acționeze în sufletul tău, ci prin faptul că tu înnoiești procesul tot mereu imaginativ în amintire și trăiești cu totul în el. Imaginea va avea forța ca tu să găsești calea să vezi lucrurile lumii, propria ta viață și întreaga viață, din acel punct în care nu trupul, ci în care spiritul stă. Tu ai perceput gestul – acesta este repetat. – Tu ai auzit cuvântul – (acesta este din nou șoptit la ureche – pe silabe: prima silabă în urechea stângă – apoi a doua silabă de către celălalt în urechea dreaptă a celui dintâi – după aceea a treia silabă iarăși în cealaltă ureche a celuilalt de către primul – apoi în întregime de la celălalt la primul.)

Mai primește semnul.” (Acesta este arătat.)

Ca avertizare deosebită se mai adaugă:

„Nu cu capul să înțelegi imaginea profund semnificativă în care tu însuți ai fost întrețesut și [în] care tu trebuie să mai fii adesea întrețesut în amintire; înțelege-o cu întreaga ta ființă, astfel încât să intre viețuind în această ființă a ta; ca tu să poți învăța să cunoști simțământul care rezultă atunci când ești cu aceasta întru totul una și mai trăiești și țeși în aceasta cu totul pentru o vreme, atunci când deja este lăsată să dispară din conștiența ta. Atunci va dobândi imaginea pentru tine acel succes, prin faptul că trăiești ce înseamnă să cunoști lucrurile și pe tine însuți și întreaga viață din punctul de vedere al spiritului.” –

Mai urmează apoi din partea unui frate instructor o alocuțiune, care nu trebuie să fie o interpretare a imaginii introducerii, ci care trebuie să marcheze gânduri ce conduc sufletul în aceeași direcție precum imaginea. Trebuie să fie conținut în această cuvântare faptul că sufletul a fost deja la ființa evoluției lumii, înainte să se fi format sistemul solar actual. Faptul că a fost format acest sistem solar de către înaltele forțe ale lumilor, pentru desfășurarea în continuare a forțelor deosebite ale omului. Cum se poate simți legat de Christos omul, ca ființă spirituală în sistemul solar, fără trufie, este caracterizat.

Apoi actul se încheie cu ceremonia gradului al 3-lea. –

Despre ritualul de admitere în al treilea grad

Însemnare făcută de participant, din care rezultă că în acest ritual figura un al patrulea altar (la nord).

După ce răsunaseră sunetele de clopot, se spune:

(Către maeștrii prezenți):

„Haideți să căutăm acum mormântul lui Hiram Abiff.”

(Urmează o procesiune.)

„Aici este mormântul lui Hiram Abiff. O creangă de salcâm plantez eu pe acest mormânt, ca semn pentru faptul ca sinea ta mai înaltă să trăiască afară din sinea ta de jos, așa cum această creangă de salcâm trăiește din mormântul tău.”²⁴

²⁴ Salcâm = kassia (a se vedea p. 217).

(După aceasta vorbește unul):

„Memento mori! Gândește-te la moarte, gândește că tot ce este muritor la tine nu ești tu.”

(Apoi vorbește Marele Maestru General):

„Nou-născut să fie el, precum cândva Hiram Abiff.”

(Acest lucru este rostit din nou de către unul dintre Maeștri, care stă la altarul de nord.)

(Marele Maestru General vorbește).   

„Lumina să îi lumineze din est, așa cum odinioară lui Hiram Abiff.”

(Iarăși de unul dintre Maeștri, cel care stă la altarul de vest, rostit din nou.)

(Marele Maestru General vorbește):

„Învingător să fie peste moarte, așa precum odinioară Hiram Abiff.”

(Iarăși de unul dintre Maeștri, cel care stă la altarul de sud, a rostit din nou.)

(Acum se apropie Marele Maestru General de sicriu; acesta este deschis și Marele Maestru General rostește):

„Cu gestul de leu al Maestrului te ridic eu din acest mormânt.”

(El îl ridică afară și rostește către el, cu ton scăzut, cuvântul Maestrului):

„M.. b.. a..” [Mach ben ach] Oasele se desprind din carne – cu gestul Maestrului.

AcasăLucrări OnlineIndex GA265PrecedentaUrmătoarea