Ioan Botezătorul l-a prevestit pe Christos Iisus în mijlocul celei de-a patra subrase. Acum, în schimb, individualitatea Maestrului Iisus conduce omenirea dincolo, de la a cincea într-a șasea subrasă – din nou către Ioan Botezătorul, Vărsătorul.
Christos Iisus este Cuvântul viu. Toate ființele naturii se revarsă în om și formează în el Cuvântul. Acesta este Eul în om – Iisus Christos. Omul devine Christos atunci când trăiește în lăuntru faptul că întreaga lume se revarsă în el, este una cu el. Timpul în care Christos a apărut mai întâi printre oameni a fost acela în care el a reprezentat, primul în omenire, în încorporarea sa Eul. Aceasta a fost sămânța din care toată conștiența de sine, conștiența de Eu, tot ce e personal a răsărit.
El i-a dat însă Eul său înapoi lumii. Prin aceasta le-a arătat oamenilor calea spre altruism.
La Judecata de Apoi, când toți vor învia, atunci se va arăta dacă omul a condus Eul doar până la egoism sau până la altruism. Atunci are loc separarea între oameni. Cei care s-au dezvoltat în sus până la altruism, a căror ridicare din morți, trezire în Eu conține germenii viitori ai omenirii. Aceasta este a șasea subrasă, din care va proveni a șasea rasă-rădăcină. Cei care au condus Eul doar până la egoism nu trăiesc o adevărată reînviere; ei au în ei germenele morții – aceasta devine a șaptea subrasă, care se dezvoltă către domnia răului și devine Zgură. Aceasta este pleava care este aruncată în foc [Nota 43]; a șasea subrasă este grâul, din care poate răsări ceva nou.
Această separare este pregătită acum. Prin principiul iubirii frățești care își are reprezentantul în Maestrul Iisus este produsă unirea omenirii în cadrul celei de-a șasea subrase, care, bazată pe acest principiu de iubire frățească, crește înspre viitor.
Când a șasea subrasă ajunge la desăvârșire, atunci Cuvântul, Christos, nu va fi prezent doar într-o singură individualitate, ci în toți, iar oamenii individuali formează împreună literele pentru acest cuvânt, noul Christos, care atunci mai este și într-un sens cu totul diferit cel înviat. Ca Eu a fost viața sa cufundată în omenire deja în cea de a treia rasă-rădăcină. În deplina desfășurare învie el atunci în a șasea rasă-rădăcină, în întreaga omenire.
Cel care vrea să devină esoterist în sens teosofic, acela trebuie să-și școlească viața de gânduri până într-atât, încât fiecare gând să fie suficient de bine gândit. Gândirea scurtă, prea scurtă, este o caracteristică a omului care este materialist. Esoteristul teosofic nu trebuie să decadă în această gândire comodă.
Luați concepția social-democrației: Schimbați condițiile, iar omul se va îmbunătăți în condițiile sale sociale de muncă și de viață. – O credință a materialismului, scurtă și înșelătoare. Această credință este paralizantă în cel mai înalt grad pentru orice observare a [adevăratei] vieți sociale.
Cum poate acum un teosof să se elibereze din această credință materialistă, că existența, ba chiar și morala, s-ar îmbunătăți dacă ar fi îmbunătățite doar condițiile exterioare?
Haideți să ne gândim la faptul că fiecare modificare trebuie să aibă loc prin intermediul oamenilor și că, prin urmare, fiecare schimbare în ordinea socială rezultă din gânduri și din sentimente omenești. Dacă ținem acest gând strâns în mână, putem să ne desprindem cu el de punctul de vedere materialist că totul este produs prin condițiile exterioare.
Trebuie să ajungeți la trăirea unor astfel de fapte. Trebuie să și trăiți cât de paralizant acționează credința că omul ar fi un produs al condițiilor exterioare.
Următorul pas de realizat ar fi ca esoteristul în devenire să-și adune dovezi despre cum prin producerea condițiilor exterioare mai bune nu intervine nicio îmbunătățire a lumii. Nu e nevoie să mergem prea departe pentru a dobândi suficient material de studiu, pentru că schimbătorii lumii strigă peste tot în lume faptul că e suficient doar să schimbăm condițiile exterioare. Nu este așa de ușor de urmărit gândurile acestor schimbători ai lumii și să nu te lași paralizat. – Mulți oameni cugetă așadar, iar din gândirea și simțirea lor devin schimbători ai lumii. Acum suntem copți pentru a gândi mai departe.
Următorul gând este acesta:
Este indiferent oare, dacă un om bun sau un om rău gândește și simte despre îmbunătățirea lumii?
Teosofia ne spune că ordinea socială este creată de oameni și că este consecința gândurilor sentimentelor omenești.
Deci, gândurile și sentimentele omenești sunt de cultivat, nu de modificat ordinea socială.
Ce va face un adevărat social-democrat, dacă vrea să modifice ceva? El va schimba legile, pentru ca oamenii lipsiți de experiență să nu fie exploatați de acesta sau de alți oameni.
Verificați în fiecare situație, cum ia naștere o lege. Social-democratul nu vrea să instruiască omenirea, adică să-i curețe, să îi cultive gândurile, să-i înnobileze sentimentele pentru a crea o omenire cu experiență, care își determină singură faptele.
Esoteristul întreabă: De unde provine această stare care este demnă de a fi modificată? Iar dacă starea nu este impusă de natură, el recunoaște că starea este produsă de gânduri și impulsuri de voință din partea oamenilor care au trăit înaintea lui. Condițiile sunt, așadar, de așa fel cum sunt astăzi, pentru că oamenii le-au făcut astfel cu gândurile și sentimente lor necorespunzătoare.
Atunci când social-democratul, în calitate de cel mai radical teoretician social, vrea să creeze noi condiții, atunci aceste noi condiții vor fi la fel de inadecvate ca acelea de până atunci, tocmai pentru că se inspiră din aceleași gânduri și sentimente nesatisfăcătoare ca și cele care au produs înaintea lui această stare.
Ce vrea, așadar, știința spiritului? Ea vrea să producă o educare masivă a forțelor noastre sufletești cele mai interioare, pentru ca din alte gânduri și din alte emoții să se structureze viața socială. Asta nu înseamnă nimic altceva decât: știința spiritului nu are nicio rețetă standard despre cum trebuie făcut un lucru sau altul, în orice situație particulară; ea nu îi prescrie nimănui judecata ei, ci are încredere necondiționată că fiecare ajunge singur la o judecată corectă, atunci când este străbătut de adevărurile fundamentale.
Și am să vă scriu o astfel de maximă din adevărurile fundamentale: Necazul, mizeria și suferința nu sunt nimic altceva decât o consecință a egoismului.
Aceasta este de considerat ca o lege naturală. Dar această maximă nu este de considerat așa, că ar trebui să apară la un om în parte. Se poate să apară în locuri cu totul diferite.
Și aici contează să nu fie gândit prea îngust, ci mai degrabă să privești această maximă într-o sferă largă.
Eu am spus deja în public [Nota 44]: omul trăiește deja sub principiul egoismului, atunci când trăiește după principiul: Eu trebuie să fiu răsplătit personal; ceea ce muncesc trebuie să-mi fie plătit. Sau egoism ascuns: Voi trebuie personal să fiți răsplătiți, căci ceea ce lucrați trebuie să vă fie și plătit.
Esoteristul trebuie acum să gândească, dacă munca este într-adevăr ceea ce menține viața. Munca, ca atare, nu are niciun fel de semnificație dacă nu este condusă „înțelept”! Numai printr-o înțelepciune omenească se poate produce și crea ceea ce îi slujește omului. Cine nu înțelege aceasta și păcătuiește chiar și în cel mai mic lucru împotriva lui, păcătuiește împotriva gândirii sociale a timpului său.
A străbate cu gândirea în toate fazele sale posibile, acest lucru întărește gândirea. Cel care – precum social-democrații – se gândește cum să creeze muncă pentru a eradica șomajul, acela gândește în cel mai înalt grad nesocial. Contează, mai mult, doar ca munca să fie exclusiv folosită pentru oameni, pentru a produce bunuri de valoare.
Iar prin aceasta ajungeți la străvechea regulă a oricărui esoterism: într-o conviețuire socială, trebuie ca impulsul către muncă să nu constea niciodată în propria personalitate a omului, ci pur și simplu în dăruirea pentru întreg.
Din aceasta rezultă că adevăratul progres social este posibil doar atunci când lucrul pe care îl realizez îl fac în slujba întregului. Cu cuvinte: ceea ce lucrez nu este permis să-mi slujească mie însumi. Doar de recunoașterea acestei maxime, că cineva nu vrea să primească răsplata muncii sale sub forma unei remunerații personale, depinde progresul social.
Atâta timp cât social-democrația predispune muncitorimea la gândirea: omul trebuie să revendice întreaga plată a muncii sale, atâta timp omenirea va intra în situații din ce în ce mai rele.
Știința spiritului trebuie să dezvolte contrariul, pornind din gândire și din simțire: omul trebuie să vrea să nu aibă nimic pentru sine din ceea ce lucrează. Omul îi datorează comunității sociale muncă. Omul trebuie să-și limiteze existența sa numai și numai la ceea ce îi dăruiește comunitatea socială.
Dar gândirea complementară față de gândirea socială trebuie acum să fie și urmărită cu exactitate. Cunoașteți exemplul că o croitoreasă lucrează pentru plată puțină și că social-democrația le induce muncitorilor: sunteți exploatați! Dar acum cusătoreasa merge și își cumpără o rochie ieftină, pentru a merge duminică la dans. Ea cere o rochie ieftină. De ce este însă rochia ieftină? Pentru că o altă forță de muncă a fost exploatată. Deci cine exploatează, în final, forța de muncă? Cu siguranță acea cusătoreasă care poartă la dans sâmbătă rochia ieftină.
Cine poate să gândească aici clar, acela este deja eliberat de distincția între bogat și sărac, căci aceasta nu are chiar nimic de-a face cu bogăție și sărăcie.
Așadar, trebuie mai întâi create fundamentele pentru ca în viitor oamenii să lucreze destoinic și cu dăruire, fără să se gândească la folosul propriu.
Imaginați-vă că cineva ar inventa un medicament și s-ar duce imediat să-l patenteze. Ce arată cu aceasta? El arată că se gândește imediat la folosul propriu și deloc nu a fost condus prin iubire la această creare a medicamentului, că nu este deloc umplut de iubirea față de întreaga omenire. Căci dacă sănătatea oamenilor i-ar fi cea mai importantă, atunci ar fi bucuros dacă și alții ar produce medicamentul, pentru a-i sluji omenirii. Ba chiar ar fi nerăbdător să devină cunoscut ce este conținut în medicament și cum e produs. Și ar mai apărea încă faptul că ar fi convins că acel medicament de la el, produs cu atitudinea sa, ar fi mai bun.
Iar aici am ajuns la o regulă importantă, care joacă un mare rol în esoterism:
Trebuie produse mijloace prin care sufletul este înnobilat.
Cine aplică gândirea pentru a ajunge la un progres binecuvântat, acela trebuie să direcționeze înainte de toate forța gândirii asupra acelui fapt, ca sufletele omenești să fie înnobilate.
Cu aceasta noi încheiem, prezentând maxima rosicruciană:
De puterea care leagă toate ființele
Se eliberează omul care se depășește [Nota 45].
Tot ce e fizic în jurul nostru ia naștere și trece, doar imaginile primordiale ale lucrurilor nu iau naștere și nu trec; ele nu sunt create și nu trec, ele sunt eterne. Pământul fizic ia naștere și trece, dar imaginea primordială a Pământului nu ia naștere și nu trece. Imaginea primordială a Pământului este eternă. Iar în imaginea primordială a Pământului sunt cuprinse toate celelalte imagini primordiale ale lumii fizice. Precum imaginea primordială a Pământului, tot astfel ele nu se nasc și nu pier, ele sunt eterne. Așa cum Pământul își are imaginea sa primordială, tot astfel o are și fiecare mineral, fiecare plantă, fiecare animal, fiecare om pe a sa, care strălucește în eternitate, în frumusețe și slavă. Cu imaginile primordiale ale lucrurilor trebuie omul să învețe să se unească tot mai mult. La ele trebuie el să se urce. El învață să se unească cu acestea prin trăirea cu amintirea. Dacă elevul privește înapoi, în retrospectiva de seară, asupra zilei care a trecut și își aduce aminte de scenele zilei, de ceea ce a trăit, ce l-a bucurat și l-a îndurerat, când lasă să treacă din nou bucuriile și durerile care erau legate de evenimentele vieții, în amintire prin fața sufletului, atunci el se pune în legătură cu acea viață ce rămâne, care mai este încă prezentă și fără realitatea materială. Omul trebuie, prin fantezia sa, să cheme înapoi la sine evenimentele din viața sa proprie și din viața altora și trebuie să lase să unduiască prin sufletul său bucuria și durerea care erau legate de evenimente: prin aceasta el învață urcarea către ființele care încorporează în sine bucurie și durere și învață să trăiască conștient în lumea sufletească. Constant suntem înconjurați de astfel de ființe. Atunci învățăm să le percepem.
Când încercăm să ne aducem în amintire trăiri din trecut la care am participat, atunci e altceva decât când ne gândim înapoi la evenimente despre care am citit sau auzit. Diferența este aceea că la cele dintâi am fost prezenți cu sinea noastră. Iar aceasta e ceea ce contează. Este bine că exersăm faptul de a chema înapoi trăiri din trecutul nostru, în amintire. O durere, o bucurie pe care le-am trăit cândva arată în amintire cu totul altfel decât în prezentul de atunci. Prin această chemare înapoi ne apropiem de adevărata cunoaștere. Noi vedem lucrurile așa cum sunt cu adevărat, atunci când reușim ca o durere, o bucurie pe care nu le mai avem, să le simțim realmente. Atunci când suntem capabili să permitem să se ridice în noi imagini din ceea ce acum nu vedem, în acest fel ne apropiem de divinitatea creatoare.
În școlile rosicruciene le-au fost date astfel de învățăminte elevilor. Ei trebuiau să permită ca, din voința proprie, să lase să treacă acuma prin sufletul lor plăcerea și neplăcerea care erau legate de procese anterioare din viață, fără realitatea brutală. Dacă permitem în acest fel să se ridice plăcere și neplăcere în sufletul nostru, atunci trezim organele sufletești. Celui care nu putea încă să provoace acest lucru îi erau prezentate de către inițiați, pentru trezirea organelor sufletești, imagini dramatice, scene din viața omenească, la care omul învăța să simtă și fără realitatea brutală ceea ce de obicei este legat de evenimentele înseși. Aceasta este ceea ce rămâne din evenimentele din lume. Către aceasta trebuie omul să învețe să se avânte în sus.
Omul își va aminti de viețile anterioare în măsura în care a învățat să recunoască eternul din lucruri și în măsura în care el însuși aduce în lume acest fel de etern.
Elevul de yoga face exerciții de respirație. Respirația omului obișnuit este neregulată, neritmică. Elevul de yoga învață să își aducă respirația în ritm. Respirația neritmică este de fapt o ucidere. Prin respirația sa, pe care o emană omul, el omoară. Sieși și altor ființe le aduce moartea, atâta timp cât respirația nu a devenit ritmică și plină de viață prin intermediul exercițiului de yoga. Prin respirația ritmică, respirația omului devine și ea individuală. La cei sălbatici, chiar și acțiunile sunt mai puțin individuale. Cu cât mai sus urcă omul în dezvoltare, cu atât vor purta mai mult acțiunile sale o impregnare individuală. Dar respirația este mai întâi la fel la toți oamenii dezvoltați, acum trebuie omul să învețe să își individualizeze respirația. Prin aceasta, el se prelucrează pe sine în procesul de respirație, în mod caracteristic tot mai mult spre interiorul mediului înconjurător. Atât de mult cât se prelucrează pe sine în mediu prin respirația sa, atât rămâne de la el etern, nepieritor în urmă, atât de mult va regăsi din sine în toate încarnările următoare. El transformă mediul prin procesul ritmic de respirație și este în acest fel un colaborator la procese cosmice. Creează astfel și el pe Pământ.
În timp ce respirația omului obișnuit omoară, respirația omului curățat îi aduce mediului viață. Aerul din orașe nu este mai rău doar pentru că este viciat prin tot felul de lucruri fizice, ci și respirația neritmică, necurățită a oamenilor strică aerul. Aerul din orașe este plin de substanțe nocive datorită imoralității oamenilor. La țară, aerul este mai curat decât în orașe. Oamenii mai duc încă acolo o viață mai simplă, mai ritmică, într-o liniște mai mare. În timp ce omul din orașe este plin de gânduri despre mii de lucruri care se văluresc amestecate neritmic în viața sa, la țară omul se obișnuiește să-și includă viața în parcursul ritmic al naturii, al devenirii și trecerii, în ritmul anotimpurilor. Ritmic preia el în corelație cu natura, în fiecare an, la un anumit timp, anumite lucrări și se plasează astfel într-o legătură mult mai strânsă cu marile legi ale lumii decât o face orășeanul, care lasă aceste legi ale lumii cu totul neluate în seamă. Prin această ordonare ritmică în parcursul vieții lumilor, cel care trăiește la țară aduce și în viața sa ceva ritmic. Printr-un astfel de ritm, și aerul pe care el îl expiră devine mai ritmic, mai curat și mai bun.
Plantele emană aer curat. Ele sunt curate, fără dorințe, altruiste; de aceea ne simțim bine în lumea plantelor: ele emană viață. Dar omul obișnuit aduce cu respirația sa moarte în mediu. El trebuie ca, printr-o viață curată, morală, altruistă, să-și transforme respirația într-una curată, plină de viață, iar prin exercițiile de yoga trebuie s-o aducă în ritm. Atunci trebuie să învețe să-și emane individualitatea în respirație, să o impregneze în lume: el îi dă astfel mediului viață. Prin școlire continuă de acest fel, yoghinul învață să plutească pur deasupra fizicului, să se introducă în etern. El urcă astfel către imaginile Primordiale eterne, nepieritoare ale lucrurilor, care nu iau naștere și nu pier; și cu propria sa imagine primordială se unește el. Omul ia naștere și piere în mod fizic; dar pentru fiecare om există o imagine primordială; aceasta este eternă.
Dacă yoghinul învață să se unească cu imaginile primordiale, atunci el a urcat în lumea eternă a spiritului; el plutește peste ceea ce e trecător. Aceasta este starea despre care se spune că yoghinul odihnește atunci între aripile marii păsări, lebădă, Aum.
Aum este trecerea dincolo, înapoi din imaginile oglindite la imaginea primordială – dizolvarea în ceea ce e nepieritor. Această dizolvare în etern, această unire de sine cu imaginile primordiale este exprimată în mantra din Upanișade:
Aceasta este ceea ce se află și în gândul de Paște. Este reînvierea omului din înlănțuirea de trecător și material, înăuntru în regiunile eterne ale imaginilor primordiale. Natura servește drept simbol pentru aceasta. Așa cum din pământ, de Paște apare peste tot viață nouă după ce grăuntele de sămânță s-a jertfit și a putrezit în pământ pentru a-i da posibilitate vieții noi să ia naștere, tot astfel tot ce este inferior în om trebuie să moară. El trebuie să jertfească natură inferioară, pentru ca să se poată ridica la imaginile primordiale eterne ale lucrurilor. De aceea sărbătorește și creștinătatea, în timpul acesta al trezirii naturii din somnul iernii, moartea și reînvierea Mântuitorului.
Omul trebuie și el să moară mai întâi, pentru apoi să trăiască reînvierea în spirit. Numai cel care depășește înlănțuirea de ceea ce e trecător, acela poate să devină el însuși nepieritor, așa ca imaginile primordiale eterne, acela poate să se odihnească între aripile marii păsări, Aum. Atunci, omul devine unul care participă la progresul lumii. El o reconfigurează atunci pentru o existență viitoare; el acționează atunci magic din partea sa cea mai lăuntrică înăuntrul lumii.
O introducere demnă la observațiile noastre de astăzi este maxima pe care am discutat-o deja ultima dată. După conținut, ar suna în germană cam în modul următor:
Maxima în original sună astfel:
La aceasta mai adăugăm acea maximă care exprimă modul în care această Sine primordială acționează asupra omului, modul în care îi apare omului. Acest lucru e exprimat în germană în formula:
În prima parte este exprimată ființa Sinei superioare, iar în încheiere modul în care această Sine superioară se coboară în sufletul omului. Formula în sanscrită este:
Totul a apărut din această Sine superioară. Nu doar sufletul omului provine din această sine primară a lumii, ci tot ce există în jurul nostru în lume, chiar și trupul omenesc. Trebuie să ne scoatem din minte un lucru, anume că în lume ar exista ceva mărunt, inferior; nimic nu e mărunt, nimic inferior. Totul e dumnezeiesc. Chiar și grăuntele de nisip este ceva dumnezeiesc, o formațiune, provenită din dumnezeire.
În minerale vedem gânduri devenite formă ale dumnezeirii. Gândul dumnezeirii se exprimă în toate formele minerale ale lumii.
În plante, dumnezeirea a revărsat în afara formei și viața lor. Viață dumnezeiască trăiește în fiecare plantă.
În lumea animalelor și în forma oamenilor și în sufletul său inferior, dumnezeirea a mai revărsat, în afară de viața ei, simțirea. Totul în jurul nostru este expresie a forței dumnezeiești.
Cel mai desăvârșit lucru creat de dumnezeire la om este trupul său. Trupul omului este cea mai deplină formă pe care a modelat-o. El o unealtă prin care sufletul omului privește în afară în lume. În mod minunat este înzestrat trupul omenesc. Un templu sfânt trebuie să fie trupul omului pentru sufletul său. Dar sufletul nu este încă desăvârșit. El de-abia începe să se dezvolte. Trupul omului nu face erori; sufletul nedesăvârșit este cel care face tot timpul erori. În el trăiesc pasiuni, porniri și pofte, iar el utilizează corpul, pentru a potoli aceste pofte.
Dar așa cum în trupul omenesc se află simțurile prin care sufletul privește în afară în mediul înconjurător, astfel se vor forma și în suflet treptat organe care îl vor face tot mai înalt și mai desăvârșit. Astfel de organe se și dezvoltă deja acum în suflet.
În regnul animal găsim o pornire uriașă, care e independentă de organele de simț. Dacă aducem o pereche de fluturi din străinătate în Germania și punem, să zicem, bărbătușul în Frankfurt în libertate, iar femela, poate, în Magdeburg, atunci fără greș cei doi se vor găsi unul pe altul. Găsirea celuilalt este făcută posibilă de organele lor speciale, care sunt mai fine decât organele de simț.
Prin intermediul organelor sufletești se găsesc și acei oameni unii pe alții, care aparțin unul altuia. Când ne întâlnim pentru prima oară cu un om despre care nu știam nimic până atunci, și simțim la prima întâlnire o mare simpatie pentru acel om, așa cum se întâmplă între bărbat și femeie și chiar și între prieteni, atunci acesta este un semn că acești oameni aparțin împreună și că au organe sufletești care le anunță această apartenență împreună și îi conduc la un loc.
Tot mai mult vor dezvolta oamenii asemenea organe sufletești, și anume atunci când omul își curăță trupul astral și își înnobilează celelalte corpuri. Pentru aceasta, este neapărat necesar ca el să țină cont ce fel de alimente sunt favorabile sau dăunătoare pentru această dezvoltare superioară. Nu oricine poate să-și aleagă deja hrana exact corespunzător cu ceea ce este stimulativ pentru dezvoltarea sa ocultă. Este uneori mai bine să renunți cu resemnare la ceea ce ne stimulează în interior. De aceea rămâne totuși adevărat, că unele alimente au caracteristici care nu îi slujesc omului.
Omul trebuie să dezvolte pentru creșterea sa mai înaltă anumite organe. În exercițiile de yoga, se fac în acest scop anumite concentrări. Prin faptul că omul se concentrează asupra unui punct dintre ochi, la rădăcina nasului, cu gândul „eu sunt”, el dezvoltă organul pe care îl numim floarea de lotus cu două petale, și care îl face să fie „Eu”. Animalul nu poate să-și spună „eu”. Doar omul, dintre toate ființele naturii pe care le cunoaștem, poate să-și spună sieși „eu”.
Pe când se forma lobul frontal al omului, organul Eului a fost introdus în capul omului în locul de la rădăcina nasului. La om, Eul trăiește acolo. Dar la animal Eul nu este în cap, ci afară, în fața capului. El locuiește la animal în astral. Astfel au, de exemplu, toți câinii un eu în astral. În locul în care noi avem organul Eului, la câini se revarsă înăuntru un curent roșu din astral, iar acest eu se exprimă la câine în pornirile inferioare. La om se revarsă în acest loc Eul în afară.
Acum, însă, nu este suficient că este configurat la om organul Eului. Pentru ca Sinea superioară să se poată revărsa în el spre a-l face o ființă superioară, pentru aceasta găsim organul dacă din locul de deasupra centrului capului tragem o linie verticală până în creier. Acest organ este glanda pituitară. Prin glanda pituitară, omul intră în legătură cu Sinea dumnezeiască în lume. Un al treilea organ mai înalt, floarea de lotus cu șaisprezece petale, se află la om în laringe, iar un al patrulea organ, lotusul cu douăsprezece petale, în regiunea inimii. Pentru ca aceste organe să se poată dezvolta în mod corect, omul trebuie să-și aleagă cu înțelepciune hrana. Favorabil este pentru dezvoltarea sa interioară ceea ce are legătură cu procesul de viață al animalelor, laptele și tot ce se pregătește din el, iar de la plante tot ce crește înspre soare, adică flori și fructe ale plantelor, care se întind către Soare.
Planta este omul inversat. Pe când Soarele mai era încă unit cu Pământul, plantele erau înfipte cu florile în Soare, iar cu rădăcinile în afară. După ce Soarele a ieșit din Pământ, plantele
s-au răsucit și stau acuma cu rădăcina lor în Pământ și întind organele de fertilizare, caliciu, inflorescență, stamine și pistil, caste și curate înspre Soare 
. Animalul este planta pe jumătate întoarsă 
. Omul, însă, este planta cu totul întoarsă 
, pentru că toate acele organe pe care planta le îndreaptă către Soare, el le-a întors de la Soare. Rădăcina omului este
îndreptată spre Soare, capul său, creierul său. Plantă, animal și om formează împreună crucea [Nota 46].
Acuma, tot ce este întors dinspre Soare, la plantă, de exemplu rădăcinile care cresc sub pământ, nu este bun pentru dezvoltarea ocultă, în timp ce tot ce crește în sus este bun pentru om, dar cel mai mult fructele din pomi și cu semințe pe care le produc plantele fără ca să fie nevoie să le distrugem. Fructele cu teacă mai sunt și dintr-un motiv special dăunătoare pentru om, mai ales lintea și fasolea.
Laptele este favorabil pentru om, pentru că este corelat cu procesul de viață al animalului și este dat de bunăvoie de animale. Toată hrana animală, pe care omul trebuie să și-o facă rost cu forța, prin uciderea animalului, aceasta este dăunătoare pentru dezvoltarea ocultă.
Din regnul mineral, este pentru dezvoltarea ocultă un obstacol tot ce se decantează ca depunere din soluțiile minerale, de exemplu toate sărurile. Acestea trebuie pe cât posibil evitate.
Dacă omul se pregătește prin viața sa altruistă și prin curățarea corpurilor sale, atunci poate Sinea superioară să intre în el. Nu este suficient că el se cufundă în el. Sinea superioară nu este pentru început încă în om, ci afară în natură și la frații săi mai bătrâni, maeștrii și conducătorii omenirii. De acolo trebuie să intre în el. Apoi se lasă asupra lui pacea, care este mai înaltă decât rațiunea. Pe aceasta se bazează și formula:
Satyam jnānam anantam brahma ...
Adevăr, înțelepciune, nemăsurare, o, Dumnezeu,...
* * *
Modul cum acționează această Sine originară asupra omului se exprimă în formularea:
În prima parte este exprimată Trinitatea însăși, iar în final modul în care această Trinitate se coboară în sufletul omului.
Mantră:
(AUM = vocalizare pentru respingerea influențelor rele.)
Totul a pornit de la această Sine originară! Nu doar sufletul și spiritul omului provin din această Sine originară a lumii, ci și tot ce este în jurul nostru pe lume. Și trupul nostru omenesc provine de la această Sine originară.
[…]
Pentru ca Dumnezeu însuși să intre în noi, găsim un organ, dacă de la mijlocul capului tragem o linie verticală prin creier și o alta de la punctul de Eu de la rădăcina nasului înapoi (orizontal) prin creier. În punctul de intersecție a acestor linii întâlnim glanda pituitară.
Prin acest organ intră în legătură omul cu Dumnezeu însuși. Un al treilea organ de cunoaștere se află în laringe. Atunci când Soarele mai era încă legat cu Pământul, plantele de astăzi erau
înfipte cu florile în Soarele-Pământ. Ele s-au întors când Soarele a ieșit din Pământ și își întind astăzi organele de rodire, florile, cast și curat către Soare. Rădăcina omului, creierul său,
este îndreptată către Soare, iar îndepărtată de la Soare, îndreptată către Pământ, este la el partea genitală. Între ele este ca o acumulare animalul. Om , plantă și animal
formează împreună crucea ┼. (Ființă solară 
).
Din sufletesc omul trebuie să-și scoată la iveală forțele, care pot aduce la iveală în simbolul Sfântului Graal acea forță din omul dezvoltat, care este în regnul vegetal. Pentru aceasta, trebuie să lase să intre în acțiune regnul vegetal în sine însuși.
Tot ce crește sub pământ nu este bun pentru dezvoltarea ocultă a omului; tot ce crește la plantă în sus, ce primește forță solară, este bun pentru omul care vrea să parcurgă o dezvoltare ocultă.
* * *
Voință originară, înțelepciune originară, spațiu originar, Dumnezeu,
Beatitudine originară, nedualitate, fundament originar al frumuseții,
Izvoditor de pace, izvor de liniște, unicitate.
Om, pace, pace, pace
Omul participă indirect tot timpul la omorârea de ființe, la distrugerea lor. Prin faptul că el respiră, el omoară. Nicio ființă nu ar putea trăi pe Pământ, dacă ar trăi pe el doar oameni care expiră constant dioxid de carbon. Respirația ce conține dioxid de carbon, pe care omul o expiră, otrăvește atmosfera. Este aducătoare de distrugere, de moarte pentru tot ce e viu. Planta expiră oxigen, iar plantele dau prin aceasta posibilitatea să existe ființe vii.
Pe când Pământul mai era în starea pe care noi o numim Vechea Lună, nu exista încă un regn uman așa cum trăiește el azi pe Pământ, întreaga Lună era atunci un fel de ființă vegetală, ca o mlaștină de turbă, moale și vie. Din acest Pământ planto-mineral s-au dezvoltat acele ființe care sunt astăzi oameni. Acest terci de plante conținea și plantele și animalele de astăzi. Exista un regn intermediar între acestea două: plantele-animal ce aveau simțire. Exista pe vechea Lună
Pe această veche Lună trăiau ființele toate în mare măsură într-o atmosferă de azot.Luna era înconjurată de așa ceva, iar de o supradoză de azot a pierit vechea Lună. Ciupercile, care și acum mai trăiesc încă pe un pământ mai mult vegetal, sunt rămășițe ale regnului planto-animal existent pe vechea Lună. Ele conțin mult azot și sunt de aceea nefavorabile pentru dezvoltarea ocultă. Și vâscul, care crește pe alte plante, este un astfel de rest; el are calități oculte deosebite. (Hödur țintește cu vâscul, orb fiind, prin darul și îndrumarea lui Loki [Nota 47] și îl omoară pe Baldur.) [Nota 48]
După ce Luna a pierit datorită atmosferei sale, totul a trecut printr-o Pralaya, a apărut apoi din nou, iar dezvoltarea Pământului de astăzi a început. Apoi s-a separat după un anumit timp tot ce era neprielnic pentru continuarea dezvoltării și a format Luna de astăzi. Pe Pământ s-au dezvoltat din regnurile Lunii alte regnuri. Pentru ca să poată lua naștere plantele de astăzi, a trebuit ca o parte a regnului planto-mineral să fie împinsă în jos cu o treaptă, și a luat naștere încetul cu încetul, prin densificare și întărire a acesteia, regnul mineral de astăzi. Înainte, mediul nu fusese vizibil pentru oameni. Pe Lună nu puteau să perceapă lumea în mod obiectiv. Prin faptul că regnul planto-mineral a coborât și s-a format încetul cu încetul regnul mineral de acum, el a devenit obiectiv vizibil. De-abia prin densificare a ajuns într-o asemenea stare încât a putut să reflecte lumina, și a existat o lume care a devenit vizibilă pentru ochi fizici. La aceasta face referire povestirea biblică despre crearea luminii. Doar acele corpuri cerești sunt vizibile care au coborât până la regnul mineral și s-au solidificat [Nota 49]. Toate corpurile cerești care sunt vizibile pentru ochi sau pentru telescop, sunt așa tocmai pentru că sunt prezente mineralic. Prin ceea ce nu e mineral ochiul fizic trece cu privirea. El nu observă corpurile cerești care nu au devenit mineralice. Există mult mai multe corpuri cerești în lume decât putem noi percepe mineralic.
Imediat ce regnul mineral a coborât cu o treaptă, el a reflectat lumină pentru regnul vegetal. Plantele nu trăiesc doar pe regnul mineral al Pământului, ci ele trăiesc și din lumina care este reflectată de regnul mineral. Iar așa cum plantele trăiesc de la această lumină, trăiesc animalele și animalo-oamenii, adică neamul omenesc fizic pe Pământ, din oxigenul pe care îl expiră plantele. Animalo-plantele vechea Lună, pe de o parte au coborât o treaptă și pe de altă parte au urcat o treaptă. Au luat naștere în acest fel, pe de o parte, animalele. Există o înrudire între cele două regnuri, de aceea pot să trăiască ființele animale cu oxigenul plantelor (și invers, planta cu dioxidul de carbon pe care îl expiră omul). Oxigenul este în fizic ceea ce, în alt fel, trăiește drept Prana [trup al vieții] în plantă.
Și regnul oamenilor-animale s-a separat în două regnuri, în cele două sexe. Prin această separare ia naștere la om iubirea, deocamdată, încă fizică. Prin această iubire poate omul să se ridice în împărăția divinităților. Aceștia trăiau din iubirea fizică a oamenilor, așa cum om și animale trăiesc din oxigenul pe care îl emană plantele și așa cum planta trăiește din lumina care este reflectată din regnul mineral. Nectarul și ambrozia, hrana divinităților, aceasta este iubirea masculin-feminină a oamenilor (și cu toate acestea divinităților le e ciudă, se pare, pe om pentru fericirea lui, pe care i-o datorează acesteia – n.n.) Urcușul omului se desfășoară mai întâi prin depășirea iubirii fizice și apoi prin reglementarea procesului respirației: renunțarea la viața plantelor – oxigenul – și prin dezvoltarea luminii Kundalini. Aceasta este returnarea luminii reflectate de regnul mineral.
1. Depășirea iubirii fizice. O separare în două sexe a omului care înainte era unisexual, era necesară pentru ca în om să se poată dezvolta intelectul. Omul a fost separat într-o natură mai înaltă, spirituală și una inferioară, animală. Acum însă trebuie ca ceea ce leagă cele două sexe în natura inferioară să fie de asemenea jertfit. Este un urcuș, dacă omul depășește forțele iubirii fizice și le transformă în forțe mai înalte, mai spirituale prin forță proprie sufletească, interioară (acestea sunt forțele de viață eterice – forțe creatoare. Klingsor – Parzival, n.n.)
2. Trebuie ca omul, care se străduiește pentru o dezvoltare superioară, să jertfească forțele pe care le extrage din lumea plantele: Prin procesul de respirație, omul uzează oxigenul, aerul de viață pe care îl expiră plantele. (Floarea plantei are nevoie și ea de oxigen – tot ce e astral are nevoie de el. – n.n.) Prin ritmizarea procesului de respirație și prin munca sufletească interioară, respirația devine mai curată; ceea ce expiră omul conține atunci mai puțin dioxid de carbon. Atmosfera din jurul lui devine atunci mai puțin rapid uzată, iar el nu le ia celorlalte vietăți atât de mult din substanța de viață, oxigenul. Pentru a realiza acest lucru cât mai tare cu putință, yoghinii indieni se retrag în peșteri, unde respiră cât mai puțin oxigen. Ei pot asta, pentru că respirația lor este atât de curată prin munca lor sufletească, încât pot trăi mult timp fără aport de aer exterior. Cu cât mai spiritualizat este omul „cu atât mai lung timp poate să trăiască în aerul său și cu atât mai puțin dioxid de carbon expiră el”. Materialistul strică mult mai mult aerul prin respirație decât idealistul. Materialiștii de astăzi nu pot să trăiască fără aport continuu de aer proaspăt. Omul de la țară aduce, prin viața sa cu natura, un ritm exterior înăuntrul vieții sale; prin aceasta și aerul pe care îl expiră devine mai bun, pe când aerul de respirat în orașe devine plin de substanțe nocive datorită imoralității oamenilor. Plantele emană aer curat, oxigen. Ele sunt curate, fără pofte, altruiste, și de aceea omul se simte bine în lumea plantelor. Dar livrarea continuu de aer proaspăt acționează într-adevăr neprielnic asupra dezvoltării oculte, pentru că astfel le extragem plantelor prea multă viață. Elevul ocultismului învață să-și stăpânească procesul său de respirație, și astfel poate să permită apariția unor momente în care el nu participă la procesul de distrugere provocat de respirație.
3. Învață omul să reflecte conștient lumina pe care o emană regnul mineral. Lumina Kundalini [Nota 50] o dezvoltă el și o radiază înspre lume și îi dă astfel lumii lumina înapoi – lumina regnului uman (ca și ea să devină cândva Soare! [Nota 51]). Omul nici nu știe ce instrument important are el în organismul său. El cunoaște restul lumii mai bine decât pe sine însuși. El poate, într-adevăr, să dezvolte capacități minunate.
În el însuși are omul un organ care, atunci când inspiră, se umple cu acel aer care înainte era afară, și care se golește de aerul pe care îl are în el, atunci când expiră. Până în cele mai mici ramificații se umple el, la inspirație, de aerul de afară. Dar în acest aer din jurul omului trăiește spirit. Atunci când omul inspiră, el inspiră spirit și atunci când expiră el îi dă acestui aer expirat și ceva din spiritul care trăiește în el. Tot mai mult se dezvoltă în om, prin respirație ritmizată, umplută de spirit, spiritul în el însuși precum și afară în lume. Prin inspirație și expirație este stimulată creșterea omului spiritual. Contează ceea ce îi adaugă omul la expirație spiritului său. Prin gând se alcătuiește spiritul. Prin fiecare gând pe care îl adaugă omul expirației, el construiește, revarsă spiritul său.
Nu întotdeauna a avut omul un organ pentru a inspira aer. Pe vechea Lună trăiau ființele în așa fel, încât nu aer, ci foc respirau. Așa cum omul acuma inspiră oxigen și expiră dioxid de carbon, așa inspirau ei foc și expirau răceală. Iar în viitor omul nu va mai respira aer. Întocmai cum omul acuma pe Pământ își prepară căldura prin aceea că își hrănește organul de căldură, inima cu circulația sângelui, prin intermediul aerului care pătrunde de afară, tot astfel mai târziu va avea un organ interior pentru aer, prin care organismul va fi alimentat tot așa, cu ceea ce astăzi preluăm din aerul exterior. Omul își pregătește el însuși căldura care, înainte, a fost inspirată și aspirată de ființele de pe vechea Lună direct din mediul înconjurător. Omul va putea să prelucreze atunci el însuși în sine aerul uzat, în interiorul său (procese cu dioxid de siliciu – piatra înțelepților). Atunci nu va mai trăi într-un aer exterior. Pe Jupiter el va trăi în lumină, va inspira lumină, așa cum noi inspirăm acum aer, iar pe Lună am inspirat căldură.
| Depășirea iubirii fizice | Configurarea corpului astral Transformarea în Manas – înnobilare a regnului animal |
Înțelepciune |
| Ritmizare a respirației | Configurarea corpului eteric Transformarea în Buddhi – Ridicarea mai sus a regnului vegetal |
Frumusețe |
| Iradierea luminii Kundalini | Configurarea corpului fizic Transformarea în Atma – Ridicarea mai sus a regnului mineral |
Domnie |
Când se vor fi întâmplat toate acestea, regnul mineral va trece într-un fel de regn vegetal, regnul vegetal mai târziu într-un fel de reg animal etc. etc. în următoarea rundă.
***
În continuarea orei de dinainte, trebuie să mai vorbim încă ceva despre semnificația procesului de respirație. Omul crede de obicei că a făcut mult atunci când evită omorârea a ceea ce e viu, atunci când trăiește vegetarian, nu omoară ființe în mod direct. Dar, în realitate, el participă indirect mereu la omorârea de alte ființe, la distrugerea lor. Prin faptul că el respiră, el omoară. Nicio vietate nu ar putea exista pe Pământ, dacă doar oameni ar trăi pe el, care în permanență expiră dioxid de carbon. Respirația oamenilor, ce conține dioxid de carbon, viciază atmosfera și acționează distrugător asupra tot ce este viu. Plantele expiră oxigen. Ele le dau astfel ființelor vii posibilitatea să trăiască.
Când Pământul mai era încă în starea pe care o numim Lună, atunci nu exista încă pe Pământ un regn mineral. Întreaga Lună era atunci ca un fel de plantă, asemănătoare cu o mlaștină de turbă, moale și vie. Pe acest Pământ planto-mineral trăiau în el plante. Mineralicul nu exista încă. Doar că se întindeau prin ea părți mai solide, de felul în care sunt trunchiurile de copaci. Pe stânci nu s-ar fi putut urca atunci; ele nu existau. Solidul care s-ar fi întâlnit atunci ar fi fost numai așa cum este astăzi partea lemnoasă a plantelor. În acest pământ de plante viu trăiau astfel de plante care, dacă ar fi fost prinse, ar fi strigat; căci ele aveau simțire, erau plante-animal. Un rest din aceste plante lunare este vâscul, care de aceea și poate să crească numai pe alte plante, deci pe ceva viu, pentru că și-a păstrat această natură încă de pe Lună. De aceea este cu totul altfel configurat și are caracteristici culte deosebite, care stau în legătură cu dezvoltarea Lunii.
Existau deci pe Lună:
Pe Lună trăiau ființele toate, în mare măsură din azot. Luna era înconjurată de o atmosferă de azot. De o suprasaturație de azot a pierit Luna. Ciupercile care și acum trăiesc pe un pământ mai vegetal, conțin încă foarte mult azot și de aceea sunt neprielnice pentru dezvoltarea ocultă. Ele mai sunt încă un fel de planto-animal precum plantele-animal de pe Lună.
După ce Luna a pierit datorită atmosferei sale, ea a trecut prin Pralaya și s-a dezvoltat până la Pământul actual. Apoi s-a separat tot ceea ce era neprielnic pentru continuarea dezvoltării, dând Luna actuală. Ea a ieșit din Pământ. Acum s-au dezvoltat pe Pământ din regnurile Lunii alte regnuri. Pentru ca regnul vegetal de astăzi să poată lua naștere, a trebuit ca o parte a regnului planto-mineral să fie împins o treaptă mai jos. Aceasta a devenit regnul mineral de acum. Înainte, lumea nu era vizibilă pentru om. Pe Lună, ei nu puteau să perceapă mediul în mod obiectiv. Regnul mineral a coborât cu o treaptă mai jos, a devenit astfel vizibil obiectiv. De-abia prin solidificare a putut să devină vizibil. Astfel a putut să reflecte lumina. Numai din acel timp a existat o lume vizibilă pentru ochiul fizic. La aceasta se referă povestirea despre crearea luminii din Biblie. Atunci a apărut momentul: „Să fie lumină”. Doar acele corpuri cerești sunt vizibile, care au coborât până la regnul mineral și s-au solidificat. Toate corpurile cerești care sunt vizibile pentru ochiul nostru fizic sau prin telescop pentru astronom, sunt așadar prezente mineral. Căci ceea ce nu este mineral nu poate fi privit de ochiul fizic; acesta nu observă corpurile cerești care nu au devenit minerale. Dar există mult mai multe corpuri cerești în lume decât cele care pot fi observate fizic.
Pe când mineralul a coborât cu o treaptă, el a iradiat pentru plantă lumina spre afară. Plantele nu trăiesc doar în lumea minerală, Pământul mineral, ci și din lumina care este reflectată de regnul mineral. Așa cum plantele trăiesc din această lumină, așa trăiesc animalele și oamenii-animale, oamenii fizici, pe Pământ din oxigenul pe care îl răspândesc plantele. Plantele-animale au coborât și ele cu treaptă și animalele au urcat cu o treaptă. De aceea ființele-animale pot să trăiască din oxigenul plantelor. Oxigenul este în mod fizic ce trăiește în general drept Prana în plante.
Și regnul animalelor-om s-a separat în două regnuri, și anume în cele două sexe.* Astfel a luat naștere la oameni iubirea fizică, care a format iarăși legătura dintre cele două sexe și, pe de altă parte, posibilitatea spre dezvoltare superioară, spre cunoaștere spirituală. Prin faptul că regnul uman s-a separat și a luat naștere iubirea fizică, divinitățile au putut să se dezvolte în sus, pe seama oamenilor, pentru că pentru divinități iubirea fizică a oamenilor era în aceeași măsură aer de viață, precum oxigenul plantelor pentru om și animal, precum pentru plantă lumina care era reflectată de regnul mineral. Se povestește în mitologia greacă faptul că divinitățile trăiesc din nectar și ambrozie. Aceasta este iubirea masculină și feminină a oamenilor. În același timp s-a dezvoltat în oameni inima, plămânii și sângele cald – înainte oamenii respirau prin branhii. Ei trăiau într-o atmosferă care nu ar fi putut fi inhalată prin plămâni. – Acum s-au transformat treptat organele de respirație, pentru a putea inhala oxigenul aerului.
Urcușul și continua dezvoltare constă acum în faptul că oamenii depășesc iubirea fizică. Separarea în cele două sexe era necesară pentru ca în om să se poată dezvolta intelectul. El a fost separat, astfel, într-o natură inferioară și o natură superioară. Acum trebuie însă ca ceea ce leagă laolaltă cele două sexe să fie iarăși depășit. Este o treaptă a urcușului, atunci când omul jertfește forțele iubirii fizice și le transformă în forțe superioare. Prin faptul că el jertfește aceste forțe inferioare poate să iasă la iveală în el ceea ce e superior. În al doilea rând, trebuie să jertfească forțele pe care le extrage din lumea plantelor.
* Cu formulările ulterioare ale acestui pasaj se potrivesc două manuscrise; în alte două exemplare, care în rest sunt identice, el sună așa: „Astfel a luat naștere la oameni iubirea fizică. Prin aceasta a putut să se ridice peste regnul oamenilor și regnul divinităților. Acestea trăiesc din iubirea fizică a oamenilor, precum oamenii și animalele din oxigenul pe care îl emană plantele și precum plantele dm lumina reflectată din lumea minerală. Se povestește în mitologia greacă faptul că divinitățile trăiau din nectar și ambrozie, aceasta este iubirea masculină și feminină a oamenilor.
Urcarea omului se desfășoară mai întâi prin depășirea iubirii fizice; în al doilea rând, prin reglementarea procesului de respirație, renunțarea la viața plantei, oxigenul; în al treilea rând, prin dezvoltarea luminii Kundalini, darea înapoi a luminii reflectate de regnul mineral.”
Prin procesul de respirație utilizează omul oxigenul, aerul de viață pe care îl expiră plantele. Prin ritmizarea procesului de respirație și prin spiritualizarea interioară a omului, respirația sa devine mai curată; el conține atunci mai puțin dioxid de carbon; atmosfera din jurul lui este viciată atunci mai puțin rapid, iar el nu le extrage celorlalte vietăți atât de mult din substanța de viață, oxigenul.
Se povestește despre yoghini care locuiesc în peșteri. Faptul că pot acest lucru provine din spiritualizarea lor. Aceasta are ca efect faptul că respirația lor este atât de curată, încât pot trăi mult timp fără o nouă admisie de aer, pentru că aerul din jurul lor rămâne curat. Cu cât mai spiritualizat este un om, cu atât mai mult poate să trăiască în aerul său, cu atât mai puțin dioxid de carbon expiră el. Putem, într-adevăr, să spunem că un materialist strică mult mai mult prin respirația sa aerul decât un idealist. De aceea materialiștii de astăzi nici nu pot să trăiască fără o alimentare continuă cu aer proaspăt, în timp ce un idealist nu consumă atât de mult oxigen. Alimentarea continuă cu oxigen acționează într-adevăr neprielnic asupra dezvoltării oculte. Expirarea dioxidului de carbon viciază atmosfera și omoară. Ceea ce medicii moderni, naturiștii și alții îi prescriu omului, consumul constant de oxigen, este un impediment pentru dezvoltarea ocultă, pentru că prin aceasta omul îi sustrage lumii plantelor atât de multă viață.
Elevul ocultismului învață să-și stăpânească procesul de respirație, iar prin aceasta poate cel puțin să lase să apară momente în care nu participă la procesul de distrugere cauzat de respirație.
În al treilea rând, elevul învață să iradieze conștient lumina înapoi. Lumina Kundalini o dezvoltă el și o iradiază în lume. Așa îi dă el înapoi lumii lumina regnului mineral.
Omul nu știe în general deloc ce instrument important are prin propriul său organism. Toată lumea o cunoaște mai bine decât pe organismul propriu. Nu îi este încă clar, ce minunate capacități poate dezvolta.
Pentru ca omul să poată să-și formeze în mod corect organismul spre a deveni instrument pentru forțele sale superioare, el trebuie să-i dăruiască ceva atenție modului și felului în care el își hrănește corpul fizic. Nu este indiferent ce substanțe fizice îi sunt administrate corpului fizic.
La om se pot distinge două naturi, una inferioară și una superioară. Tot ce aparține de configurarea sângelui cald, a cărnii, a mușchilor etc., aceasta este de considerat natura sa inferioară; tot ceea ce ține de organele sale spirituale, aceasta e o parte a naturii sale superioare. O asemenea hrană trebuie omul să-și caute pentru dezvoltarea superioară, care nu stimulează creșterea naturii inferioare. De aceea ar trebui ca acela care vrea să se dezvolte în sens ocult să evite tot ce e în legătură cu sângele, cu carnea și mușchii. Carnea animalelor, sângele animalelor, mușchii și ceea ce s-a întărit, sistemul osos, toate acestea sunt ceva ce are legătură cu dezvoltarea lunară, deci indică spre stadii de dezvoltare anterioare. Dezvoltarea Pământului trebuie să devină dezvoltarea superioară. De aceea trebuie omul să savureze doar ceea ce are legătură cu progresul Pământului. Laptele, de exemplu, el are legătură la animale cu procesul de viață, este de aceea stimulativ pentru om spre dezvoltarea ocultă.
Acum, există în ziua de astăzi mulți oameni care sunt vegetarieni, pentru că nu vor să omoare. Ei caută însă, pentru că în fond consideră alimentația cu carne drept ceva important, un înlocuitor pentru substanțele conținute în carne și iau pentru alimentație mai ales astfel de plante care conțin substanțe asemănătoare. Astfel sunt mâncate de unii vegetarieni, din acest motiv, tocmai multe legume cu teacă.
Dar și hrănirea cu plante își are rostul său. Iar aici există lucruri care împiedică dezvoltarea ocultă. Acele lucruri din plante care mai provin din dezvoltarea lunară, acelea sunt o piedică pentru om, dacă vrea să ajungă mai departe din punct de vedere spiritual. Prin aceasta sunt distruși germenii spirituali fini. Toate acelea se îndreaptă în general la plantă în jos, în pământ. Acolo sunt substanțele care se solidifică, ce aparțin de dezvoltarea Lunară. De aceea, toate rădăcinile plantelor, tot ce crește sub pământ, sunt o piedică pentru om. Stimulativ este, în schimb, ceea ce crește deasupra pământului: inflorescențe, frunze și fructe. Aici sunt, însă, și câteva excepții, anume tot ce crește în teacă, deci ceea ce este înconjurat de o teacă, separat de lumina soarelui și tinde spre întărire, acestea sunt o piedică pentru dezvoltarea ocultă. Tocmai aceste substanțe ale fructelor cu teacă produc urmări grave în omul care vrea să se spiritualizeze. Prin aceste substanțe, viața sa de vis devine necurată; de aceea se poate observa adesea, că drept urmare a modului de viață vegetarian, oricum se dezvoltă forțele superioare, dar că oamenii, pentru că savurează ceea ce crește sub pământ, în privința cunoașterii superioare rămân limitați și că, prin savurarea de fructe cu teacă, viața lor de vis devine confuză și dezolantă. Și totuși, vederea în lumile superioare trebuie să înceapă tocmai cu vederea din vis. De aceea e de năzuit ca la această vedere să apară doar imagini curate, frumoase în om.
Din regnul mineral este pentru om o piedică tot ceea ce se depune ca sediment, cum ar fi sărurile etc.
Aceste lucruri trebuie ocultistul să le știe și să le respecte. Dar există unele cazuri în care omul este împiedicat de împrejurări, într-o încarnare, să se orienteze exact spre ceea ce este stimulativ pentru dezvoltarea ocultă. Aici, omul trebuie să învețe să exerseze resemnare și răbdare.
Pe de o parte trebuie să tindă necontenit să avanseze, dar pe de altă parte trebuie să stăpânească nerăbdarea. Nimic nu îi este o piedică atât de mare pentru dezvoltarea superioară cum este nerăbdarea. De aceea omul trebuie să învețe să aibă răbdare. El trebuie și să privească acea încarnare în adevărata ei semnificație. Și o viață de optzeci de ani este, în comparație cu marea dezvoltare a lumii și cu timpul pe care îl avem în fața noastră, doar o scurtă perioadă de timp. Noi avem timp, mult timp; nu este, într-adevăr, niciodată prea devreme spre a începe cu strădania pentru dezvoltare superioară, dar nici nu trebuie să credem că totul ar trebui sau am putea să atingem într-o încarnare. Din aceasta fac parte multe încarnări. Iar multe a atins omul care a învățat în răbdare să aștepte până i se oferă posibilitatea să trăiască și în exterior cu totul în sensul vieții superioare.
Toate acestea trebuie să conducă omul într-acolo, să se unească cu Sinea superioară. Acest lucru este exprimat în maxima pe care am discutat-o deja mai devreme, al cărei sens este aproximativ următorul.
Maxima însăși sună astfel:
Drept introducere despre cei patru maeștri care conlucrează mișcarea noastră:
| Maestrul Morya: Maestrul Kuthumi: Maestrul Saint-Germain: [Nota 52] Maestrul Iisus: |
forță înțelepciune către el ne îndreptăm în greutățile vieții zilnice ceea ce e mai intim în om. |
Într-un sens modest, smerit trebuie totuși să ne ridice sentimentul nostru de considerație față de sine faptul că am fost găsiți vrednici să participăm la Școala Esoterică. Nu din întâmplare am ajuns acolo. Faptul că am căutat-o, că am primit permisiunea să intrăm ne dovedește că această strădanie am simțit-o deja de mai multe vieți. Lumea de afară nu ne mai poate mulțumi, noi nu putem să ne desfășurăm în ea. Dacă am putea, nu am fi căutat calea încoace. Lumea de afară reprezintă deplina înflorire a celei de a cincea subrase; pe lângă această înflorire se ivesc deja zorii celei de a șasea zile, sau a celei de a șasea subrase. Aceasta va fi una mult mai spirituală; trupul spiritual va fi mult mai dezvoltat. Ea va fi deplina înflorire a ceea ce se va dezvolta deplin într-a șasea rasă-rădăcină. – Noi, cei care suntem în Școala Esoterică, aparținem de acești zori ai celei de a șasea zile; noi îl urmăm și îl slujim pe marele maestru care supraveghează configurarea lor; sarcina noastră este să creăm acest trup spiritual din noi și să îl naștem. Trupul nostru fizic nu este Eul nostru; nu este permis să ne identificăm cu el. Așa cum este el acuma, în această densitate minerală, noi l-am primit ca unealtă pentru sarcinile celei de-a cincea rase-rădăcină. Drept unealtă trebuie să îl mânuim și să îl formăm; Eul nostru trebuie să aibă stăpânire asupra lui. Mai înainte, Eul noștri avea o unealtă de alt gen, trupul celei de-a patra rase-rădăcină, cea atlanteană, care nu cunoștea încă separarea dintre soare și ploaie, care se mișca prin vălătuci de neguri, era în multe privințe configurat diferit, dar Eul nostru era la fel; și mai diferite erau trupurile rasei lemuriene, mai ales în stadiile ei de început, care se mișcau plutind în elementul apos și în cel aerian. Același Eu lucra asupra lor. Trupul nostru fizic s-a născut din macrocosmos. Lumea exterioară l-a format; pornind din trupul nostru fizic Eul nostru trebuie să nască trupul spiritual. Atma înseamnă trupul nostru spiritual. Atma înseamnă respirație. Prin respirația reglementată în meditație noi ne construim trupul nostru spiritual. În fapt, noi inspirăm sau expirăm Eul nostru cu fiecare respirație.
Acest desen* ne ajută să ilustrăm ceea ce se întâmplă în fapt. În cadrul trupului nostru exterior, construit de divinități, noi formăm trupul spiritual. Eul se revarsă în el cu fiecare inspirație, și iarăși în afară la expirație. Prin faptul că reglementăm respirația și o concentrăm în diferite locuri ale corpului nostru, aprovizionăm trupul nostru spiritual cu forțele care sunt necesare pentru construirea lui. Cu locul din partea frontală a capului, dinapoia și puțin deasupra rădăcinii nasului Eul însuși stă în legătură directă; cu laringele gândirea, cu mâinile simțirea, cu picioarele și în general cu structura inferioară a corpului voința. Când străbatem corpul nostru cu aceste forțe, cu ajutorul respirației regulate, atunci construim la trupul nostru spiritual.
În spirit se afla germenele trupului meu... **
* Desen și scriere de Rudolf Steiner.
** A se vedea, privitor la aceasta, pagina următoare, precum și p. 82-86.
Maximă: Manuscris de Marie Steiner; data scrisă de mână de către Rudolf Steiner
***
Trebuie să ne ținem odată clar în fața ochilor ce semnificație are în general faptul că suntem în această Școală Esoterică și pentru ce suntem chemați drept aparținători la această școală.
Ceva ce trebuie să învețe elevul neapărat, aceasta este independența și libertatea interioară. În niciun fel elevul nu trebuie să se simtă dependent de vreun om. Chiar dacă situația în viață, ocupația aduc cu sine faptul că în viața zilnică trăim într-o anumită dependență, trebuie totuși în interior să nu simțim această dependență. În interior trebuie omul să se facă pe deplin liber. Toată simțirea de supunere, de subordonare, de nelibertate trebuie să dispară din interiorul elevului. Au existat mereu oameni în viața exterioară care s-au separat drept cei liberi, nobili dintre ceilalți. Acum trebuie elevul să se simtă apartenent la cei liberi și nobili în spirit. El poate să simtă o anumită mândrie pentru faptul că aparține de ei în spirit, chiar dacă în același timp în deplină smerenie și modestie. El este ales de conducătorii omenirii pentru a trăi și a acționa în comunitatea celor liberi și nobili. Aceasta trebuie să fie pentru elev o bucurie și o mulțumire; trebuie să fie pentru el și o consolare, dacă el nu este înțeles de cei din jur, că el aparține la o grupă de oameni aleși. Așa sunt mulți admiși la școală, care întreabă ei înșiși de ea. Dar faptul că întreabă de ea este totuși un semn că în interior sunt îndrumați către aceasta, că sunt pregătiți să intre în această grupă aleasă.
Îi sunt date elevului, în decursul dezvoltării interioare, anumite exerciții prin care el urmează să-și configureze omul său spiritual. Exerciții de respirație trebuie să desfășoare el după indicațiile învățătorului său. Aceste exerciții de respirație sunt menite să îl conducă la spiritualizare. În sine, omul are un organ care, atunci când inspiră, se umple cu aer, iar când expiră devine iarăși lipsit de aer.
La inspirare, aerul pătrunde în acest organ până în cele mai fine ramificații. Acest organ este plămânul. În aer trăiește spiritul omului. Atunci când inspiră, el își inspiră spiritul, iar când expiră, el își expiră spiritul. Tot mai mult se dezvoltă spiritul omului. Așa este deci, pe rând, spiritul omului în el sau afară în lume. Prin inspirație și expirație este stimulată creșterea omului-spirit.
Contează foarte mult ce anume îi adaugă omul spiritului său la expirare [ca gânduri]. Prin acestea se construiește spiritul său. Prin fiecare gând pe care îl alătură respirației pe care o emană, el își construiește spiritul său. Nu întotdeauna avea omul un organ pentru a inspira aerul. Dacă mergem înapoi la planeta anterioară, la Lună, atunci trăiau acolo ființe care nu inspirau aer, ci foc. Și așa cum omul inspiră acum oxigen și expiră dioxid de carbon, așa inspirau acolo ființele foc și expirau răceală.
Va veni și un timp în care oamenii nu vor mai inspira și expira aer. Așa cum omul pe Pământ își prepară singur căldura prin organul său de căldură, inima cu circulația sângelui, tot așa va avea el mai târziu în interior un organ pentru aer, care va alimenta organismul, cu ceea ce preluăm acum din aer, după cum organul de căldură ne alimentează acum cu căldură, care înainte, pe Lună, era aspirată și inspirată de ființe din mediu. Aerul uzat, în viitor, oamenii înșiși îl vor putea prelucra în interiorul lor. Dacă se ajunge aici, atunci ei nu vor mai prelua aerul din mediu, ei nu vor mai trăi atunci în aer. Pe o treaptă ulterioară, pe Jupiter, acei oameni vor trăi în lumină și vor inspira lumină, așa cum inspiră acum aer și cum pe Lună au inspirat căldură.
Va veni și pe acest Pământ odată vremea, în care omul să trăiască doar în spiritul său, în care el să aibă nevoie de corpul său doar ca unealtă; deja acum își croiește drum acest timp. Noi trăim, într-adevăr, într-a cincea zi a omenirii, în a cincea rasă-rădăcină și a cincea perioadă de dezvoltare a Pământului nostru; dar în lumea spirituală a apărut deja timpul pentru zorii zilei a șasea. Aici trăiește omenirea deja în zorii zilei a șasea.
Elevat, delicios, lipsesc cuvintele pentru a exprima ceea ce am primit. Maeștrii înțelepciunii etc. au fost cu siguranță în mijlocul nostru. Forța care emana de la iubitul nostru învățător a fost mare, în final l-am văzut radiind și transfigurat în chip tineresc. Iar apoi cuvântul sfânt:
A trecutul
U prezentul, întreaga lume care ne înconjoară
M viitorul încă necunoscut, pentru care vrem să trăim.
Pionieri trebuie să fim, elita omenirii. Elevați trebuie să ne simțim, dar nu să ne exaltăm, ci să ne arătăm vrednici de o asemenea sarcină, de o asemenea poziție, nu în mândrie, ci în smerenie.
Despre cei patru maeștri ni s-a spus din nou: Maestrul Iisus a fost „Necunoscutul din Oberland”, care a venit la Tauler [Nota 53], care i-a învățat pe gnostici etc.*
* În document se spune aici: „Maestrul Iisus a fost «bătrânul de la munte» care a venit la Eckhart, care i-a învățat pe gnostici etc.”. Rudolf Steiner vorbește însă în rest întotdeauna de „Necunoscutul din Oberland” (Oberland = țara de sus – nota trad.), care a venit la Tauler.
Noi trebuie să cunoaștem tot mai bine ființele maeștrilor. Pentru aceasta ar fi necesar să ne transpunem în trecut.
Pe Lună nu existau încă ființe care respirau prin plămâni. Ele inspirau căldură sau o aspirau și cedau răceală. Prin aceasta îi extrăgeam Lunii căldura. Așa cum acum pentru noi, ființe ce respiră, plantele fac aerul respirabil prin aceea că inspiră dioxidul de carbon, dăunător, pe care oamenii și animalele îl expiră, și utilizează dioxidul de carbon conținut în el și apoi expiră oxigenul curat, tot astfel au existat pe Lună și ființe a căror funcție le corespundea plantelor noastre de acum: anume, ca prin expirație de căldură să frâneze procesul prea rapid al răcirii. Se numesc aceste ființe spirite ale focului. Acestea nu atinseseră treapta de om. În afară de aceasta existau pe Lună spirite care depășiseră treapta omenească și care ajutau la pregătirea respirației cu aer. Ele erau, într-adevăr, nevoite să se încarneze în trupuri care nu aveau plămâni, dar ele tânjeau după oxigen. Acesta a fost pregătit de-abia pe Pământ, prin lumea plantelor în devenire. De-abia pe la jumătatea perioadei lemuriene, ființa omului a fost atât de departe încât a putut să îi fie insuflat „suflul viu”. Primul inspir a tras oxigen înăuntru. Acest lucru a fost de mare importanță. Spiritele care provoacă acest lucru se numesc spiritele aerului.
Balaurul care aruncă flăcări este o imagine a spiritelor focului.
Iisus a fost un Chela de gradul trei. Când a împlinit treizeci de ani, s-au întâmplat următoarele cu el. El și-a părăsit corpul, iar Christos a luat în stăpânire acest corp curat, nobil: corpul fizic, eteric și astral. El însuși s-a retras pe planul astral, acolo unde a rămas unit cu frații din Loja Albă și a atins chiar nivelul de maestru etc.
Morya – adevăratul său nume le este comunicat doar elevilor care sunt mai avansați – întărește voința.
Kuthumi este maestrul adevărat al înțelepciunii.
Iisus, conducătorul bisericii sale, acționează îndeosebi asupra vieții de simțire.
Noi putem să îi chemăm atunci când avem nevoie de ei.
Cei doisprezece maeștri ai Lojei Albe au trecut prin întreaga dezvoltare a Pământului nostru. Ei nu pot să acționeze direct în planul fizic. Noi trebuie să ne ridicăm la ei. Ei acționează prin intermediul școlii asupra noastră și în noi și prin noi. Mijlocitorul, învățătorul școlii, nu are să-i dea nimănui socoteală decât celui în numele căruia vorbește.
***
Ca din știință și cunoaștere nemijlocită ne-a vorbit de marii maeștri care ne direcționează nouă viața și strădania: Kuthumi, Morya, Iisus și Christian Rosenkreutz – „Maeștrii înțelepciunii și ai armoniei sentimentelor”.
Legile corespondenței dintre microcosmos și macrocosmos. Meditație, concentrare și scopul lor.
Formele celor cinci curenți eterici, „Tattwa” (a se vedea privitor la aceasta, orele din 13 noiembrie și 1 decembrie 1906):
*
Acesta este un semn al scrierii oculte [Nota 54], semnul omului; nimic aleatoriu, nimic inventat nu este acest semn, ci din cosmos este el citit:
Sub rosa = sub trandafir, pentagrama
În sus îndreptat vârful pentagramei, este semnul magiei albe; ea exprimă dezvoltarea forțelor solare în sine. În jos îndreptat vârful pentagramei, este semnul magiei negre, exprimând influența forțelor terestre rele. Magicianul negru își concentrează voința asupra omului respectiv, pe care el vrea să-l influențeze, și prin aceasta trezește în el anumite, foarte precise imagini de gânduri.
Omul trebuie să provoace transformarea a ceea ce s-a revărsat în interior și emiterea modificată din interior în lumea exterioară. Doar la ureche mai este menținut ceea ce era originar, iar laringele îl exprimă. A produce armonia cu sine și cu cosmosul, a produce curenții săi, ai cosmosului în sine, acesta este scopul meditației și ai concentrării.
Pe Saturn rămân în urmă Asuras. Pe Soare, spiritele focului. Regentul spiritelor focului este Christos. Cetele satanice sunt spiritele decăzute ale focului. Pe Lună sunt cele luciferice. Lucifer a intervenit în dezvoltarea omului în rasa lemuriană, a putut fi inclus în dezvoltarea Pământului și a acționat ca eliberator prin faptul că le-a dat oamenilor autonomie și entuziasm pentru înțelepciune. Ființele satanice au intervenit cu „munca” loc în rasa atlanteană (magie neagră). Ele sunt divinitățile obstacolelor. Asuras [Nota 55] intervin acum de abia într-a cincea rasă. Ei sunt de departe cei mai distructivi și acționează în principal în viața sexuală, deci în trupul fizic. Multele aberații sexuale din prezent se datorează acestui puternic influx.Toate forțele obstacolelor se exercită prin aceea că ele rețin ceea ce există în fapt, în prezent, încă incomplet și încearcă să-l mențină mai departe incomplet, să-l împiedice să devină perfect, să-l întărească, să-l dezvolte și să-l extindă în aspectele imperfecte. Forțele luciferice au mai acționat drept liberatori, căci au dat autonomie, egoitatea cu egoismul. Noi a trebuit să trecem prin egoism, care, cum se spune, a fost într-o anumită măsură prima expresie a egoității – precum eroarea a fost prima expresie a înțelepciunii într-o lume în devenire, iubirea animalică este prima expresie a celei mai înalte iubiri spirituale. Munca noastră este să transforme pe fiecare dintre ele. Într-a treia rasă-rădăcină a apărut separarea sexelor, într-a șasea rasă-rădăcină ea va fi depășită; într-a șasea subrasă trebuie să se pregătească aceasta. Forțele productive ale omului se transformă. Forța productivă în sine este cel mai sfânt lucru pe care îl avem, pentru că este direct dumnezeiască. Cu cât mai dumnezeiesc este ceea ce tragem în murdărie, cu atât mai mare e păcatul. Organele productive din noi vor fi inima și laringele. Așa cum Cuvântul a devenit carne în Christos, tot astfel trebuie ca în timpul desăvârșirii creștinismului carnea să devină Cuvânt.
Acesta este misteriul Sfântului Graal, sfânta suliță a iubirii, lumina solară ce aduce rodire, care se va uni din nou cu Eva. Frăția ocultă a rosicrucienilor este școala plantelor, în care trebuie configurat un material uman pentru timpul ce vine. Mereu trebuie ca în timpuri de întuneric deosebit să ia naștere o lumină deosebit de strălucitoare. În vremurile lui Orifiel s-a născut Christos; când va veni din nou Orifiel la domnie (în câteva secole), atunci trebuie ca lumina spirituală, care a fost adusă de Christian Rosenkreutz și care este acum răspândită, să fi produs și o multitudine de oameni clarvăzători, care sunt pionieri ce lucrează conștient spre acest scop. Aceasta va provoca separarea în două curente principale, o rasă a celor buni și o rasă a celor răi. A cincea rasă-rădăcină va decădea prin rău. Rău și bun sunt încă relativ puțin diferențiate. Totodată, ochii noștri pătrund încă relativ puțin forma uniformă a cărnii. Acum este un pas relativ mic de la rău la bine, de la bine la rău. Dacă forțele maeștrilor și ale oamenilor care li se alătură cu forță și voință depline, și forțele spiritelor obstacolelor, numite și Mammon (forțele lui Satan și ale lui Asuras), cu adepții lor din cadrul omenirii intervin tot mai dominator în viața omenirii, în dezvoltarea Pământului, atunci binele va evolua într-un bine dumnezeiesc, răul într-unul înfricoșător – Antrichrist. Atunci fiecare dintre noi, ajutătorii lumii (denumirea este rostită în cea mai profundă smerenie) are nevoie de întreaga forță care îi poate crește doar prin suferință și depășirea suferinței, prin rău și prin depășirea răului. Prin astfel de cunoștințe a chema oamenii la această luptă și a le da în luptă pacea, este scopul teosofiei, a rosicrucianismului.
A = trecut
U = prezent
M = viitor
Școlirea ocultă conduce omul la libertate. El devine prin aceasta stăpân al diferitelor entități care străbat unduind trupurile umane, intră și ies din ele, astfel ca omul să devină tovarășul lor [Nota 56].
Numele lor sunt: pentru trupul fizic: fantome; pentru trupul eteric: stafii; pentru trupul astral: demoni; pentru Eu: spirite.
Pentru a învăța să le stăpânească, omul trebuie să-și formeze un schelet, o structură stabilă a trupului eteric, așa cum trupul fizic o are în structura osoasă. Această structură este pentru trupul eteric pentagrama:
a. punct de cap (gândire)* b. brațe (simțire) c. picioare (voință)
* Într-o altă prezentare se spune aici: „Eu sunt”.
Tot astfel este de format o structură pentru trupul astral, aceasta este o hexagramă [Nota 57]:
a. punct de cap b. brațe c. urechi d. ?*
* Scris de mână de către Marie Steiner: „inimă”.
Pentru a ajunge la aceasta, sunt de dezvoltat următoarele patru principii:
Acestea sunt patru trepte spre care urcă omul.
Fiecare supunere produce o anumită putere.
Spiritele și entitățile care stăpânesc constant omul și îl fac neliber; dacă el le cunoaște, atunci nu mai trebuie să fie sclavul lor.
Atenția asupra sa însuși este primul lucru pentru elev, pe care trebuie să-l învețe și să-l exerseze.
În aceste considerații vor fi explicate mai îndeaproape exercițiile pe care le au de făcut cei care se află în școlire ocultă. Celui care nu are încă de efectuat aceste exerciții, explicațiile date trebuie să-i fie o pregătire pentru timpul în care și el va avea de efectuat aceste exerciții. Marii maeștri ai înțelepciunii și ai armoniei sentimentelor ne conduc în strădania noastră interioară pentru cunoaștere.
Un exercițiu cunoscut multora este acela că mai întâi ne concentrăm asupra punctului de la rădăcina nasului, între sprâncene, din interiorul capului, apoi asupra punctului din interiorul laringelui, apoi asupra unui punct extins într-o linie, care se întinde, de la umeri în brațe și mâini, asupra punctului și mai departe extins, care se extinde pe întreaga suprafață a corpului și legăm acest exercițiu cu un cuvânt foarte precis [Nota 59]. În știința ocultă se vorbește despre aceste linii și suprafețe ca un punct. Acest exercițiu vrem acum să învățăm să îl înțelegem mai bine.
Pentru aceasta, trebuie să mergem cu gândul mult înapoi și să ne transpunem în timpul lemurian. Atunci arăta Pământul încă cu totul altfel. Ceea ce sunt acuma stânci tari plutea în jur precum apa. Aerul sensul de astăzi nu exista încă, în aburi fierbinți era învăluit întregul Pământ. Multe metale care sunt astăzi tari erau prezente sub formă abur sau curgeau precum apa; atmosfera de abur era străbătută de curenți eterici, precum astăzi este străbătută de curenți de aer. Pe acest pământ trăia deja omul. Dar el era un fel de animal-pește-pasăre care se deplasa plutind, înotând. Pe atunci, așadar, a intervenit un eveniment important în devenirea umană, prin aceea că omul a format o piele și astfel s-a izolat ca ființă autonomă. Până atunci, omul nu fusese separat de mediu, ci curenții întregii lumi pătrunseseră în el; acum însă s-a separat prin piele. Această separare a fost provocată printr-un curent eteric foarte specific. După un anumit timp a apărut un alt eveniment semnificativ. Omul s-a ridicat și i-a dat astfel întregii sale strădanii și acțiuni o anumită direcție. Înainte, corpul omului era orientat în același fel ca la animalul de astăzi. De-abia acum a putut omul să-și configureze membrele anterioare, brațele și mâinile sale cum sunt ele astăzi, adică pentru muncă în sensul propriu-zis. De-abia acum a început omul să lucreze autonom, de-abia acum a putut să dezvolte karmă individuală. Niciun animal nu poate acest lucru. Dar o ființă cu mers în poziție verticală creează karmă proprie. Un alt curent eteric deosebit a provocat această transformare. – Un al treilea curent eteric a avut drept urmare o a treia transformare importantă. De-abia acum, când omul a dezvoltat un mers în poziție verticală, s-au putut forma plămânii, așa cum îi are doar omul, iar legat de aceasta s-a format din substanțe eterice gingașe laringele. Acum s-a putut dezvolta treptat vorbirea omenească. – Printr-un al patrulea curent eteric s-a format organul dintre sprâncene, la rădăcina nasului și de abia prin aceasta s-a trezit omul la conștiența de sine: înainte de conștiență de sine avusese doar simțire de sine.
Dacă acum ne îndreptăm atenția ferm și energic tot mereu doar asupra unuia din cele patru puncte, adică asupra rădăcinii nasului sau asupra laringelui sau asupra mâinilor și brațelor sau asupra întregii suprafețe a corpului și legăm acest exercițiu de un cuvânt foarte precis care este comunicat doar din gură în gură, de la învățător la elev, atunci intrăm în legătură cu respectivul curent eteric care a provocat transformarea în trupul omenesc. În aceasta constă, așadar, înainte de toate școlirea ocultă, ca să devenim conștienți de procesele care lucrează inconștient asupra corpului nostru. Noi trebuie să intrăm legătură directă cu forțele cosmosului.
Dacă ne încrucișăm mâinile în așa fel încât mâna dreaptă să fie pusă peste cea stângă și ne concentrăm asupra mâinilor așezate astfel, în legătură cu un anume cuvânt, atunci observăm curând, cu condiția ca exercițiul să fie făcut suficient de des cu cea mai mare energie și perseverență, că ambele mâini tind să se depărteze și că brațele se extind ca de la sine. Este poziția sfinților medievali. Și acest exercițiu are semnificația lui specifică. Circulă mereu curenți eterici din cosmos prin corpul omenesc. Un astfel de curent pătrunde prin cap, trece de aici la piciorul drept, apoi la mâna stângă, apoi la mâna dreaptă, apoi la piciorul stâng și de aici înapoi la cap. Dacă ne reprezentăm omul în poziția tocmai descrisă, stând cu brațele desfăcute, atunci curentul are forma pentagramei.
Rău ar fi pentru om dacă nu prin cap ar intra curentul în el, ci prin picioare. Prin picioare pătrund toate influențele rele în trupul omenesc. Magicienii negri folosesc acest lucru. – Dar acest curent nu circulă doar atunci în om când el se află în această poziție specială, ci mereu, chiar dacă mâinile sunt unite sau un picior este îndoit. Există cinci vibrații eterice diferite prin corpul uman. Una din ele circulă și în substanța solidă și se numește de aceea, pentru că poate străbate și pământul solid, „pământească”.
Cei cinci curenți se numesc Tattwas [Nota 60]. Tattwa pământesc se numește apoi și Prithivi Tattwa. Se poate vedea și atunci când permitem în mod deosebit la expirare să se îndrepte suflarea spre o oglindă netedă. Atunci se vede, cu condiția ca toate cerințele preliminare să fie îndeplinite în mod corespunzător, forma în care curge Tattwa. Pe oglindă se arată un pătrat, sau mai bine zis doar cele patru colțuri ale cestuia.
 |
Prithivi Tattwa: | dulce | galben |
 |
Apas Tattwa: | aspru | alb |
 |
Tejas Tattwa: | condimentat | roșu |
 |
Vaju Tattwa: | acru | verde |
 |
Akasha Tattwa: | amar | albastru închis-negru |
Tattwa pot fi și gustate atunci când ne direcționăm într-un mod anumit atenția asupra vârfului limbii. Prithivi Tattwa are gust dulce. Tot astfel pot fi și văzute Tattwa. Prithivi Tattwa arată galben. Al doilea curent eteric se numește Apas Tattwa, numit astfel pentru că nu mai poate să circule în pământ, dar mai poate încă circula în apă, în lichid. Tejas Tattwa mai circulă doar în aer; dar aceasta nu este ceea ce numim astăzi aer. Vaju Tattwa este și mai fin. Cel mai fin curent este Akasha Tattwa. Aceasta este substanța din care sunt țesute gândurile noastre. Forma acestui Tattwa constă din două vârtejuri care se rulează permanent unul în celălalt.
Acești cinci curenți circulă permanent în om și îl aduc în legătura cu întregul cosmos.
Din spirit este țesută entitatea omului, din spirit suntem născuți, coborâți în materie și curgem iarăși înapoi în spirit. Curenții care au acționat asupra noastră la coborârea noastră în materie, aceștia trebuie să ne devină acum conștienți. Mergem pe același drum înapoi pe cart am venit, dar conștient. O altă evoluție adevărată nu există. Ceea ce dezlănțuim în noi deja de acum prin asemenea exerciții, aceasta va dezvolta omenirea în general de-abia în a șasea rasă-rădăcină. O rasă rădăcină se numește în știința ocultă o zi de creație. Noi suntem pe cale să pregătim cea de a șasea zi de creație, noi suntem în zorii celei de-a șasea zile de creație. Coborârea din spirit, viața în materie – întoarcerea la spirit sunt reprezentate în trei litere:
AUM
***
Trebuia pornit de la descrierea de exerciții de meditație, pe care mulți dintre noi le aveau deja și alții încă nu. Cu acest scop a vorbit dr. Steiner de concentrarea asupra diferitelor puncte la meditație. Îndeosebi în exercițiul de concentrare asupra unui punct dintre sprâncene la rădăcina nasului, apoi laringe, apoi brațe și mâini, cu o maximă de meditație care i-ar fi dată elevului de învățător. Această meditație s-ar referi la faptul că ar fi mai întâi construit corpul fizic de corpul eteric, iar corpul eteric ar forma și ar pătrunde organele fizice.
Un exercițiu ulterior ar fi acela, mâna dreaptă pusă peste mâna stângă, de condus curenții sub forma pentagramei de la rădăcina nasului începând, prin corp, așadar din cap la piciorul drept,
brațul stâng, brațul drept, piciorul stâng și înapoi la cap. Omul ar fi pentagrama, curenții ar fi în acest fel de condus prin corpul său. Dacă exercițiul ar fi făcut foarte intens, atunci
brațele s-ar depărta involuntar, astfel că omul ar forma o cruce 
. Dar nu ar fi necesar ca să se mențină corpul mereu
numai în liniile unei pentagrame desenate, ci organele eterice nu ar fi ceva rigid, ci suple și maleabile și ar urma curburile opului. Magicianul negru conduce curenții, în loc să pornească de
la cap, de la picior spre interiorul corpului și produce astfel un efect cu totul diferit, prin faptul că prin aceasta forțele inferioare ar curge în om. De aceea magicianul alb nu va porni
niciodată altfel decât de la cap (Goethe: pentagrama care este deschisă) [Nota 61].
Un alt exercițiu ar fi exercițiul de respirație, pe care oricine ar vrea dezvoltarea ocultă ar trebui să-l facă. Dr. Steiner s-a referit înapoi la timpurile în care omul asemănător cu o meduză trăia într-o substanță asemănătoare cu apa, care consta din aceeași materie vâscoasă ca și el însuși; deci înainte ca omul să fie încheiat cu pielea și el era același lucru ca mediul său. Treptat s-a dezvoltat apoi omul înspre forma sa actuală. Un punct important în dezvoltarea sa este timpul în care a învățat să meargă în poziție verticală și din instrumentele anterioare de deplasare s-au format brațe și mâini. Prin utilizarea brațelor și mâinilor în lucru, în activitate, se diferențiază omul de tot ceea ce e animal, tot astfel precum prin mersul său în poziție verticală. Astfel s-au format acum treptat laringele și plămânii, iar omul a început activitatea de respirație așa cum o exercită el astăzi. Există acum diferite grade din ceea ce respiră omul. Dacă ia o oglindă, atunci cel care se află deja mai departe în evoluție, când expirația atinge suprafața oglinzii va putea face tot felul de observații despre aceasta.Tot ceea ce ne înconjoară acum drept ceea ce noi numim aer are denumirea de „pământesc”.
Pământesc = Prithivi Tattwa. Apoi vine ca al doilea apos (adică, în sens ocult apos) = Apas Tattwa, apoi ca aerul (în sens ocult ca focul) = Tejas Tattwas, apoi o substanță și mai fină Vaju Tattwa, în fine drept substanța cea mai fină Akasha Tattwa. Aceasta este materia din care sunt țesute gândurile.
Aceste Tattwa în parte au și formă, gust și culoare și se disting astfel:
| Formă | Gust |
Culoare |
|
| Prithivi Tattwa: | |
dulce | galben |
| Apas Tattwa: | |
aspru | alb |
| Tejas Tattwa: | |
condimentat | roșu |
| Vaju Tattwa: | |
acru | verde |
| Akasha Tattwa: | |
amar | albastru închis-negru |
Toate aceste Tattwa străbat corpul. Dacă omul se dezvoltă mai departe, atunci devin vizibili pentru el curenții eterici.
Ceea ce îi este încă ascuns omului obișnuit, ceea ce el atinge de-abia când este desăvârșită cea de-a șasea rasă-rădăcină, aceasta poate să atingă deja acum cel care vrea să se dezvolte repede, într-un timp care este numit de maeștrii Lojei Albe zorii de zi ai celei de-a șasea rase-rădăcină. Noi trăim în cea de-a cincea subrasă a celei de-a cincea rase-rădăcină, dar zorii zilei celei de-a șasea rase-rădăcină se arată deja. Cuvintele care ne sunt date despre aceasta de către maeștri, traduse în germană, sunt următoarele: Iată cuvintele!*
* Probabil: „Im Geiste lag der Keim meines Leibes…” (În spirit se afla germenele trupului meu).
***
Există cinci curenți eterici diferiți prin corpul omenesc. Unul dintre ei circulă și prin substanța solidă și, întrucât poate să străbată și ceea ce e solid, mineral, pământesc, în termeni oculți, se numește: pământesc. Tattwa cel pământesc se numește Prithivi Tattwa. Se poate și vedea, atunci când lăsăm ca respirația să se îndrepte într-un mod special la expirare spre o oglindă netedă. Atunci vedem, cu condiția ca toate cerințele preliminare să fie îndeplinite în mod corespunzător, forma în care curge acest Tattwa. Se arată pe oglindă un pătrat.
Se pot și gusta Tattwa, dacă ne îndreptăm atenția asupra vârfului limbii. Totodată le putem și vedea. (Dacă închidem ochii, vedem culorile, nu culorile complementare ale lumii exterioare. Dar ele însele se modifică apoi adesea în culorile complementare, de la sine. – n.n.)
Curentul lui Apas Tattwa nu circulă doar în pământesc, ci și în apă, adică în exprimare esoterică în tot ce e fluid, deci și în sânge.
Al treilea curent, Tejas Tattwa, mai circulă numai în aer, adică aer în sens esoteric. Vaju este și mai fin, iar Akasha este cel mai fin. Aceasta e substanța din care sunt țesute gândurile noastre. Forma acestui Tattwa este de două vârtejuri care se rotesc mereu unul în celălalt.
Aceste cinci Tattwa circulă permanent în corpul omenesc și îl aduc legătură cu cosmosul.
Despre pentagramă și cei cinci curenți, semnificația concentrării asupra simțurilor astrale. Simțurile terestre receptive, cele astrale active de la sine.
Unul din cele mai importante principii ale esoterismului sună în felul în care Maeștrii înțelepciunii și ai armoniei sentimentelor îl transmit elevului prin învățător, astfel:
Învață să taci, iar ție îți va fi puterea; [Nota 62]
Acest principiu ocult trebuie să și-l așeze elevul Școlii Esoterice înaintea sufletului la orice faptă și acțiune, iar atunci va trăi el însuși adevărul celor patru versuri. Totuși, este însă bine de luat aminte că aceste forțe diferite pot fi cucerite numai una după cealaltă; așadar, nu se poate atinge niciodată mai întâi cunoașterea, iar apoi eventual simțirea, iar apoi voința și apoi puterea; ci din renunțarea la putere ia naștere voința etc.
Un exemplu s-ar putea da din viața unui englez bogat, Oliphant [Nota 63], care a trăit în Anglia la mijlocul secolului trecut și care avea o avere foarte mare. El era însuflețit de o iubire nobilă pentru concetățenii săi mai nevoiași, și pornind de la acest sentiment au împărțit el și soția sa, mânată de aceleași sentimente, întreaga lor avere printre sărmani și au emigrat, dotați cu un bănuț sărman, în America. Acolo și-au câștigat cu munca mâinilor o avere modestă, iar cu aceasta au plecat la Muntele Tabor. Aici și-a făcut acum apariția la ei un aspect ciudat. Oliphant a început să scrie, prin intermediul inspirației pe care o avea soția sa din lumea spirituală, câteva cărți nespus de interesante și ciudate despre Geneză, care, privite din punct de vedere pur ocult, reprezintă cel mai ciudat lucru care a fost scris în acea vreme despre Biblie. Dar numai cu ajutorul soției sale a fost el capabil să aibă aceste gânduri. După o viață intensă de cunoaștere spirituală, a murit mai întâi soția sa. Doar scurt timp după moartea ei a putut Oliphant să-și continue lucrarea; apoi s-a stins complet capacitatea de a scrie, deoarece inspirația soției sale decedate nu mai atingea nivelul fizic. Acesta este, așadar, un exemplu pentru adevărul celui de-al doilea vers al strofei menționate mai sus.
În lumea care ne înconjoară, peste tot pe Pământ suntem înconjurați permanent de cinci curenți eterici. Curenții eterici sunt desemnați în modul următor, în sensul școlilor rosicrucienilor: Eter de Pământ, Eter de Apă, Eter de Foc, Eter de Aer și Eter de Gânduri. Denumirile indiene corespunzătoare sunt: Prithivi Tattwa, Apas Tattwa, Tejas sau Agni Tattwa, Vaju Tattwa și Akasha Tattwa. Așa cum acum sunt permanent prezenți acești curenți eterici în natura înconjurătoare, tot astfel sunt și în om, într-un mod foarte precis, activi acești curenți eterici, și anume Eterul de Pământ pornește de la cap către piciorul drept, de aici Eterul de Apă la mâna stângă, apoi de la mâna stângă Eterul de Foc la mâna dreaptă, de aici Eterul de Aer la piciorul stâng, iar de acolo Eterul de Gânduri înapoi la cap. Astfel ia naștere următoarea figură:
Aceasta este pentagrama esoteristului, pentagonul sacru, „semnul omului". Vârful său este îndreptat în sus și se sugerează prin aceasta că spiritualul curge din înălțime înspre om. Peste tot în natură unde se găsește o formație simetrică pe baza cifrei cinci, de exemplu la flori etc., este prezentă pentagrama.
Dacă întoarcem acum pentagrama în așa fel încât vârful ei să fie orientat în jos, atunci numim aceasta „semnul magiei negre".
Magia neagră atrage spre ea, prin intermediul vârfului, forțele inferioare rele ale Pământului, iar prin cele două coarne de sus magicianul negru trimite, prin mijlocirea voinței sale rele, aceste influențe rele în mediu, spre a-și aservi forțele naturii și ale sufletului pentru scopurile sale rele, în mod egoist.*
* Observație personală a celui care a făcut însemnarea, netransmisă în ora esoterică: „În Evul Mediu a fost numită pe bună dreptate «semnul dracului», așa ci, și pentagrama inversă, dumnezeiască, în forma semnului crucii a fost utilizată drept arma cea mai eficientă împotriva influențelor diabolice.”
În cele ce urmează sunt prezentate sub formă de tabel și alte caracteristici și corespondențe deosebit de remarcabile ale curenților eterici. Găsim aici secțiunile transversale ale celor cinci curenți diferiți, corespondența lor cu gustul, cu culoarea etc.
Prin trădare au fost făcute publice unele din aceste caracteristici deosebite, dar aici s-au auzit bătând clopotele, însă nu au fost văzute lovindu-se. Cu totul greșită și înșelătoare este transmisă figura în secțiune transversală a Eterului de Gând, Akasha Tattwa. Aici s-a spus că această figură ar semăna cu o ureche [Nota 64]. În realitate nu este așa, ci este un vârtej de culoare albastru închis, în care intervine un alt vârtej mai puțin vizibil. Deoarece acest al doilea vârtej nu este clar vizibil, s-a născut părerea că secțiunea transversală pentru Akasha Tattwa ar forma figura unei urechi. Dar aceasta este forma adevărată:
Astăzi vrem să căutăm să ne aducem mai aproape ființa celor trei Logoi. Prea pe nedrept vorbesc mulți teosofi despre aceste lucruri deja de la început, când de-abia dacă știu ceva despre teosofie. Acest lucru poate produce doar nedumerire și daune. De fapt, niciun om în care nu s-a trezit conștiența mai înaltă nu poate să-și facă o reprezentare despre ființa celor trei Logoi. Dar, cu toate acestea, prin evocarea imaginilor corecte se poate pregăti sufletul pentru vederea corectă în viitor. Tot ce este spiritual se impregnează și în fizic. Astfel, vrem să observăm ceea ce le corespunde în fizic acelor forțe înalte.
În viața obișnuită se spune că omul ar avea cinci simțuri [Nota 65]. Ocultismul numește doar trei, și anume: miros (gust), văz (simțul căldurii), auz. Simțurile gustului și al căldurii se află între acestea. Când miros ceva, atunci preiau în nas părticele foarte fine ale substanței respective. Deci eu percep la miros materia însăși. Atunci când văd cu ochii mei, eu nu percep însă obiectul însuși, ci doar o imagine a obiectului, care este provocată printr-un proces chimic din ochi. Între miros și văz se află la mijloc gustul; el este un simț intermediar. Eu preiau, atunci când gust, într-adevăr părți ale obiectului însuși în mine, dar eu nu percep aceste părți nemijlocit ca la miros, ci trebuie să parcurg mai întâi un proces chimic cu ele, pentru a le gusta. La auz nu percep niciun fel de obiecte, ci vibrații ale aerului. Anumite vibrații percep și atunci când simt căldură, dar întregul meu corp le percepe atunci când la auz perceperea de vibrații are loc într-un organ configurat special pentru aceasta.
Cu aceste trei simțuri stau cei trei Logoi în legătură. Al treilea Logos este atât de altruist, încât își lasă ființa să răsune prin lume. Al doilea se revarsă în imagini. Primul Logos, însă, se lasă pe sine, propriul său trup, să se reverse. Aceasta înseamnă cel mai înalt grad de altruism, atunci când poți să-ți lași propria ființă să se reverse.
La începutul lumii, primul Logos a început să-și lase să se reverse ființa sa; atunci a umplut, am putea spune, un parfum spațiul cosmic. Aroma lumii să ne fie primul Logos. Tot ce e material și-a luat originea din el, din trupul său. El este aroma lumii. Apoi a început al doilea Logos să se reverse și a întrețesut în aroma lumii imagini și forme. Atunci a început lumea să se formeze; lumină și culori s-au aprins. Apoi a străbătut cu sunet al treilea Logos lumea în devenire. Aroma lumii inundă spațiul; forme minunate apar lucitoare, iar această lume sclipitoare, parfumată este străbătută de unduirile sunetelor celui de-al treilea Logos.
În acest fel putem acum să pricepem întregul mediu ca o revărsare a celor trei Logoi și, prin aceasta, să pătrundem treptat la adevărata lor ființă.
Acuma, însă, nu acționează fiecare din cei trei Logoi pentru sine însuși, ci ei trăiesc și se întrețes cu totul unul în celălalt, astfel că unul din cei trei se exprimă și în fiecare din ceilalți doi. Dar efectul celor trei nu se percepe imediat clar pentru noi la fiecare dintre ei. Acest lucru are de-a face cu timpul revărsării lor.
Când lanțul nostru de planete a ieșit la lumină, atunci a început, în același timp, și revărsarea celui de-al treilea Logos. Iar răsunetul lui își va încheia reverberațiile de-abia atunci când lanțul nostru de planete își va fi încheiat sfârșitul evoluției noastre. Dar valurile celorlalți doi Logoi nu s-au revărsat abia la începutul lanțului lumii noastre; ele au venit până la noi din dezvoltări anterioare de lume. Valurile de curenți ai acestora doi au o durată mai lungă decât cele ale celui de-al treilea Logos. Dar până să-și atingă lanțul nostru planetar țelul, răsună radiația celui de-al doilea Logos și începe unul nou*. Această nouă revărsare este cea care aparține de fapt de sistemul nostru planetar, la care noi conlucrăm. Cu mult timp înainte ca noua radiație a celui de-al doilea Logos să se fi revărsat complet, ea se pregătește. Astfel de curenți pregătitori au fost cei care i-au adus în lume pe marii întemeietori de religii: Buddha, Zoroastru, Hermes etc. Dar atunci când pentru ultima oară a strălucit pregătitor lumina celui de-al doilea Logos, ea a luminat cel mai intens, iar aceasta a fost în Christos Iisus. Când va străluci acum din nou, atunci este al doilea Logos însuși cel care își emite ființa sa din nou. – Și mai prelung decât valul curentului celui de-al doilea este al celui dintâi Logos. Când deja de mult cel de-al doilea Logos se unduiește, atunci de-abia primul Logos și-a încheiat răsunetul și începe cea de-a doua sa emitere, care de-abia atunci aparține, de fapt, de lanțul nostru planetar. Cel mai limpede perceptibil ne devine, așadar, cel de-al treilea Logos. El răsună plin și tare, iar când vrem să îi caracterizăm ființa spunem că are un sunet deschis, vocalic: A ...
* Într-un alt document, identic în rest, această propoziție are forma următoare: „Dar încă înainte ca lanțul nostru planetar să-și fi atins țelul pe Soare, curentul celui de-al doilea Logos se terminase și atunci a început o nouă revărsare.”
Deci așa cum în fiecare dintre cei trei Logoi ceilalți doi sunt perceptibili, tot astfel sună apoi în al treilea Logos și primul și al doilea Logos împreună ca sunete, la fel cum în al doilea Logos primul și al treilea strălucesc ca imagini și în primul Logos își revarsă primul și al treilea parfumul lor. Pentru noi sunt recognoscibile însă, deocamdată, doar interacțiunile dintre primul și al doilea înăuntrul celui de-al treilea Logos. Dacă putem acum să auzim acel A deschis, plin al celui de-al treilea Logos, atunci mai răsună în el și un alt sunet, sunetul celui de-al doilea Logos. Al doilea Logos al nostru este încă în devenire. De aceea sunetul său mai răsună încă înfundat, dar totuși vocalic plin, așa ca U. Primul nostru Logos, care se ridică de-abia în viitorul îndepărtat, răsună împreună ca un sub-ton ușor zumzăit. Nu vocalic este sunetul său, pentru aceasta este încă prea departe de noi, ci înfundat consonantic: M.
Astfel am exprimat sunetul puterilor celor mai mărețe în:
AUM
Acesta este țelul către care tindem cu toții: a avea parte de ființa acestor forțe preasfinte ale lumii. Numai în așa măsură sufletul omenesc are o valoare pentru dezvoltarea lumii, cât el este părtaș la aceste puteri:
AUM
Primul și al doilea Logos sună împreună în cel de-al treilea Logos.
***
[...]
Cu mult timp înainte ca noua emisie a primului Logos să radieze deplin aroma lumii, ea se pregătește. Dezvoltarea sa a avut loc într-un Manvantara anterior, iar până într-al nostru pătrund doar resturile acestuia, până la Soare. Al doilea Logos (lumină, lumina lumii, Christos) a ajuns cu evoluția sa, care a avut loc, de asemenea, într-un Manvantara anterior, până în Manvantara nostru, până la ... (Pământ). Atunci a început evoluția unui nou Christos în timpul lui Krishna, Zoroastru, Hermes, Buddha, Moise (??), iar în Christos Iisus și-a aflat continuarea. (A se vedea evenimentele despre Pistis Sophia și dublul Mântuitorului. – n.n.)
Al treilea Logos, sunetul, este cu totul pe planul fizic. Noi putem să producem sunetul, să îl scoatem din noi și să îl preluăm. Al treilea Logos (armonia sferelor, sunetul lumii) și-a început evoluția odată cu Saturnul nostru, și ea va fi împlinită cu încarnarea Vulcan, cu Manvantara nostru. Ceea ce primul Logos (aroma lumii) respinge în evoluția sa este întrupat în toate spiritele rele, care – așa cum se spune deja în mituri și legende – răspândesc un miros rău; iar aceștia coboară în al optulea regn [Nota 66]. Cei care sunt mai puțin răi, care se încorporează în ceea este respins în evoluția celui de-al doilea Logos,sunt opozițiile spiritului luminii: spiritele întunericului. Singur regnul celui de-al treilea Logos, sunetul, poate omul să-l preia în sine și din nou să-l scoată din sine – și anume prin faptul că el preia prin auz sunetul și prin laringe îl scoate din nou. Mai apoi omul, ceea ce a receptat prin lumină, imaginile lumii exterioare, pe care le preia în sine prin ochii săi, va putea să le trimită înapoi în lume, ca imagini, ca forme prin glanda pineală, și anume prin sângele său (eterizat), pe care atunci îl va fi adus sub controlul voinței sale. El va fi atunci mai altruist, nu va mai prelua în sine din afară ceea ce îi dau plantele astăzi, oxigenul, ci produce oxigenul în el însuși. Sângele albastru, care merge către inimă, îl va transforma în el însuși în sânge roșu, fără aer de afară. Iar pe acesta îl dăruie pentru crearea imaginilor și formelor. Iar mai târziu, când va fi devenit și mai altruist, el va fi capabil să dea din propria sa materie și să creeze ființe din ea, iar prin intermediul glandei mucoase, care se află aproape de glanda pineală, să le scoată afară din sine.
***
În fiecare din cei trei Logoi sunt conținuți toți trei. O imagine de umbră a fiecăruia în substanța sa este conținută în celălalt.
AUM
Primul Logos, Al Doilea Logos, Al Treilea Logos
AUM
