Retrospectivă: Să ne transpunem, la retrospectivă, în cele trăite în așa fel încât să percepem corect diferența dintre trăirea sufletească și adevărata întâmplare din lumea exterioară, deci așa, ca și cum am privi imaginea unui peisaj cu ochii închiși, deci ca amintire, și ca și cum l-am privi cu ochii deschiși, deci ca vedere directă. Acesta e același raport ca cel dintre memorie și retrospectivă. (Memoria este amintire, iar retrospectiva trebuie să fie, în acest caz, vedere.)
Memoria dispare treptat la inițiat, iar vederea directă a ceea ce vrem să ne amintim apare în locul ei. Trebuie să ne așezăm o imagine a evenimentelor zilei în fața noastră, foarte exact și clar, a tuturor detaliilor, bluză, față, mod etc., toate foarte exact, și să ne uităm astfel la proces în imagine, cum s-a vorbit, ce s-a făcut etc. etc. Contează foarte mult ca evenimentele mici, care nu sunt atât de interesante pentru noi, să ni le rechemăm în memorie, cele la care ne străduim să ne amintim de ele, pentru că prin aceasta sunt stimulate forțele interioare. Prin capacitatea de reprezentare a imaginilor este formată forța imaginativă. Nu contează ca evenimentele să fie complete, ci ca imaginile să fie clare. Niciun mușchi nu va trebui încordat la toată această muncă.
Așa cum lumina a format ochii exteriori mai întâi, iar corpul a primit din afară stimularea pentru formarea altor organe, așa este el obligat să-i dea acum acest lucru mai departe trupului astral. Acest lucru are loc prin toată activitatea trupului fizic.Tot ce există la trup fizic este format din afară, chiar și stomacul și alte organe interne. – Așa sunt formate, prin intermediul reprezentării imaginilor, organele trupului astral.
Exercițiile secundare: Trebuie să începem aici din nou cu gândirea și să continuăm atâta timp, până ajungem să se instaleze sentimentul respectiv; pe acesta trebuie apoi să îl turnăm în trup și să exersăm astfel acest exercițiu timp de o lună sau mai mult până să trecem la al doilea și așa mai departe. Corpul astral primește prin turnarea înăuntru consistență, o configurație fixă, coloană vertebrală.
Primul dintre aceste exerciții secundare este controlul gândurilor. Luăm un obiect, la care încercăm să ne gândim cinci minute fără ca un alt gând să intervină. Apoi trebuie să apară un anumit sentiment, pe care apoi îl turnăm în trup. Obiectul este cu atât mai folositor drept exercițiu, cu cât mai neinteresant este pentru noi, deoarece menținerea acestuia timp de cinci minute constituie atunci un efort.
Al doilea este inițiativa faptei. Trebuie să fie o faptă care necesită efort ca să fie făcută.
Al treilea depășirea plăcerii și neplăcerii, asta nu înseamnă însă să nu simți bucurie sau durere, ci să nu te lași stăpânit de ele.
Al patrulea: a căuta pozitivitate în toate.
Al cincilea: detașare față de toate experiențele.
Al șaselea: repetarea ritmică a tuturor celor cinci exerciții.
Fiecare din aceste exerciții secundare e de făcut de atâtea ori, până ce putem turna în trup sentimentul corespunzător fiecăruia și îl putem trăi. Abia apoi trebuie să trecem mai departe, la următoarea lună.
Meditație: Ca primă muncă de dimineața vă este dată meditația; a fi trezitoare, trezitoare de forțe, pentru aceasta e ea destinată.
Crinul este expresia vizibilă a unui cuvânt rostit cândva de Creator. Depinde, într-adevăr, foarte mult de care cuvinte, care vocale sunt rostite, care gânduri, care simțăminte trimitem dinspre noi, căci celeași vor fi vizibile într-un timp în care Pământul va fi într-o altă are, în starea de Venus și Jupiter etc.
Astfel, ceea ce aici pe Pământ sunt cele trei regnuri, mineral, vegetal și animal, sunt expresia a ceea ce au vorbit și gândit cândva locuitorii Lunii.
De aceea sunt alese mantrele, precum și cuvintele meditației în formularea și în succesiunea literelor așa cum sună ele, pentru că doar în această succesiune își fac efectul.
Ceea ce este făcut și creat de noi, aceea va fi vizibil cândva pe Jupiter [Nota 67], așa, de exemplu, Domul din Köln, capodoperele lui Raffael [Nota 68], muzică etc. Domul din Köln va fi vizibil pe Jupiter într-o formațiune crescută.Tablourile lui Raffael, ele îl vor înconjura pe Jupiter asemenea unei Fata Morgana, drept nori. Muzica va răsuna ca muzică a sferelor acolo pe Jupiter.
Noi trebuie să gândim în exercițiile noastre că maeștrii au de gând ceva de genul acesta cu noi; acesta este scopul exercițiilor, iar formula: „În spirit se afla germenele trupului meu ...” ne explică acest lucru. Vechii adepți din Atlantida exprimau acest lucru pe scurt, în cuvântul sfânt AUM.
A este trecutul, răsună ferm și clar.
U este o vocală estompată și reprezintă prezentul. Este în ea ceva din claritatea trecutului și din libertatea prezentului pentru acțiune.
M este nedefinirea viitorului, la care se mai poate adăuga orice vocală, una sau alta dintre acțiuni.
Retrospectiva corectă trezește o forță mare în suflet, de care omul are nevoie dacă va putea cândva să se ridice la nivelul astral.
Din controlul gândurilor trebuie să ia naștere stăpânirea gândurile: Din inițiativă pentru faptă trebuie să se instaleze o pornire către muncă, către activare, pe care altfel nu am simțit-o. Meditația trebuie să fie prima muncă a zilei dimineața.
Pentru că astăzi se află printre noi unii care nu au mai asistat niciodată la o oră esoterică, vrem să încercăm să înțelegem mai îndeaproape împreună exercițiile pe care trebuie să le facem cu toții. Nu e niciodată destul să ni se prezinte în fața sufletului cum sunt de înțeles îndatoririle noastre.
Mai întâi vrem să vorbim de meditația de dimineață și să ne clarificăm care este de fapt efectul produs prin meditație. Tot mereu se unduiesc curenți de viață spirituală prin lume. Dar dacă ne ocupăm cu gândurile zilnice obișnuite, atunci acei curenți nu pot să se reverse în noi. Cuvintele noastre de meditație sunt însă ca niște uși, porți, ce sunt menite să ne conducă înăuntrul lumii spirituale. Ele au forța de a deschide sufletul nostru astfel ca gândurile marilor noștri conducători, ai Maeștrilor înțelepciunii și ai armoniei sentimentelor, să se poată revărsa în noi. Dar pentru ca să se întâmple acest lucru trebuie să domnească în noi o tăcere profundă. Trebuie să ne fie clar faptul că meditația este o orânduire de factura cea mai intimă a sufletului. Astfel, noi trebuie ca nemijlocit după trezire,când nu au trecut încă niciun fel de alte gânduri prin suflet, să permitem să trăiască în sufletul nostru cuvintele de meditație date de învățătorul nostru. Însă nu trebuie să le considerăm un subiect de speculație și filosofare, ba chiar cât mai puțin posibil să ne gândim la sensul și semnificația lor. Timp de gândire avem tot restul zilei. Acest lucru ar trebui să-l menținem la meditație cu totul departe. Dar nici să nu repetăm fără sens cuvintele, ci să ne fie clar că aceste cuvinte deschid sufletul nostru față de influxul entităților dumnezeiești, așa cum se deschide caliciul florii pentru a permite intrarea luminii. Ființe spirituale înalte se revarsă în jos spre noi, mai ales însă gândurile celor pe care noi îi numim maeștri. Vrem să ne fie clar că ei sunt, mai înainte de toate, cei care ne conduc și ne sunt aproape la meditație. De asemenea, ar trebui să știm că ei se preumblă întrupați în trup fizic pe Pământ. În acest fel trebuie așadar să lăsăm cuvintele de meditație să trăiască, fără să ne facem gânduri despre asta; trebuie, mai degrabă, să încercăm să cuprindem prin simțire conținutul spiritual al cuvintelor, să ne lăsăm pătrunși cu totul de acesta. Rezidă acea putere a cuvintelor acestora nu doar în gândul care se exprimă prin ele, ci și în ritmul și răsunetul cuvintelor. Pe acela ar trebui să-l ascultăm, iar dacă excludem într-aceasta tot ce e senzorial, putem să spunem: să ne lăfăim în sunetul cuvintelor. Atunci răsună lumea spirituală în lăuntrul nostru. Datorită faptului că depinde atât de mult de răsunetul cuvintelor, o formulă de meditație nu se poate pur și simplu traduce într-o limbă străină. Ceea ce am primit drept formule de meditație în limba germană a fost și adus jos direct pentru noi în acest fel. Fiecare formulă, fiecare rugăciune are în limba sa originară cel mai mare efect. Atunci când indianul dorește să-i ofere cea mai înaltă exprimare venerației sale pentru divinitatea care se manifestă prin cei trei Logoi, atunci el cuprinde sentimentul său în de trei ori trei cuvinte, care desemnează acțiunea celor trei Logoi. În germană, cuvintele sună după cum urmează:
Dar întreaga plinătate a forței spirituale este redată doar atunci când cuvintele sunt rostite în sanscrită, limba originară, mai ales când sunt rostite cu glas tare. Atunci se aude cum răsună până și aerul. Astfel sună cuvintele:
Tot așa este cu Tatăl Nostru. Rostit în limba germană, acționează aproape numai gândul care îi stă la bază. Deja mai bine acționează latinescul „Pater noster”, dar întreaga forță și plinătate se exprimă doar în limba originară aramaică.
Așadar, cu totul trebuie să ascultăm în sunetul cuvintelor. Dar, de asemenea, și îndeosebi reprezentări spațiale trebuie să ținem departe de noi, mai degrabă să ne ținem cu totul de impresiile care se leagă nemijlocit de simțurile noastre. În viața obișnuită reprezentările noastre sunt chiar goale și lipsite de conținut. Dar noi trebuie să aducem viață în imaginile noastre de gânduri. La cuvântul „a scoate”, de exemplu, trebuie să avem o reprezentare cât mai senzorial-reprezentantă, ca și cum am scoate dintr-un vas în altul. Atât de pline de conținut trebuie să fie toate gândurile noastre, pe cât de figurative este posibil. La meditație trebuie așadar și cuvintele de meditat să dobândească viață interioară; totuși, trebuie să excludem orice reprezentare spațială și să ne ținem cu totul de simțuri. Asta înseamnă că reprezentare spațială există doar pe planul fizic, dar nu și în lumea astrală. Dar tot ce se leagă de simțuri: culoare, lumină, sunet, miros și așa mai departe, acestea sunt prezente și în lumea astrală. De aceea trebuie să căutăm să trezim la meditație o reprezentare senzorială cât mai clară posibil, plină de conținut. În tot ceea ce percep simțurile, se exprimă ființe spirituale; în culori, sunete, în mirosuri își revarsă ele ființa lor. Iar prin faptul că ne punem în legătură cu anumite percepții senzoriale se revarsă anumite ființe în noi. Primul Logos se revarsă drept aroma lumii, drept miros clar perceptibil. În fiecare miros locuiește o ființă spirituală de natură mai înaltă sau mai joasă. Entități bune foarte înalte locuiesc în tămâie; ele ne trag direct spre înălțimi la Dumnezeu. Ființe de genul cel mai inferior sunt încarnate în mirosul de mosc. În timpurile mai vechi, când se înțelegea și mai mult despre este lucruri, atunci se utiliza moscul pentru incitarea senzorială inferioară. Astfel locuiesc și în sunete și culori entități spirituale. Și cât mai pline de culoare și de lumină, cât mai pline de răsunet trebuie să simțim noi în suflet cuvintele meditației, să le simțim cu totul și cu să trăim în întregime în ele. Dacă, de exemplu, formula meditației începe: „În razele curate ale luminii...” și așa mai departe, atunci trebuie să dobândim într-aceasta o reprezentare luminoasă, plină de lumină, trebuie să vedem și să simțim cum se revarsă în jos curenții luminoși asupra noastră. Apoi mai trebuie încă spus că nu contează deloc să primim cât mai repede exerciții noi. Dimpotrivă, tocmai că se arată forța sufletească a unui om atunci când el rămâne cât mai îndelung la un exercițiu – când are capacitatea de a scoate forță din el. Orice formulă de meditație este dotată cu forță ce se menține mult timp, pentru a trezi forțele sufletești latente. Dacă, însă, acum ne dorim tot mereu indicații noi, atunci distrugem forța exercițiului și ne lipsim singuri de roadele sale.
Există anumite școli esoterice elementare, unde elevii primesc îndrumări foarte simple. Acestea nu conduc totuși la niciun țel, dar putem învăța ce efect pot avea și astfel de exerciții simple, dacă sunt făcute corect. Aici primește, de exemplu, un elev sarcina să se gândească zilnic, timp de un sfert de oră doar la reprezentarea: sticlă, sticlă, sticlă. Acest lucru nu e ridicol, ci dacă elevul reușește cu adevărat să țină deoparte orice alt gând în acest timp din sufletul său, atunci sufletul său devine cu totul gol și curat, iar forțele latente din el se trezesc, în cazul în care nu cumva alte influențe sunt prea puternice. Astfel vedem că și asemenea exerciții simple pot avea efect. Dar astfel de exerciții nu sunt date la noi. Formulele noastre de meditație conțin forțe spirituale mari, ele sunt porți către lumea spirituală. Cu cât mai departe pășește acum un elev, cu atât mai simple devin exercițiile pe care le primește. Cu atât mai simple devin exercițiile, cu cât mai mult se trezesc forțele spirituale.
Acum vrem să vorbim între noi și despre retrospectiva de seară. În fiecare seară înainte de mersul la culcare trebuie să parcurgem viața noastră de zi de la capăt spre început. Ca niște imagini trebuie să treacă ziua pe lângă noi. Un lucru este important aici, și anume că niciodată nu este permis să lăsăm să apară sentimentul de regret. Regretul este întotdeauna egoist. Cel care regretă își dorește să fi fost el însuși mai bun, are o dorință cu totul egoistă. Noi nu trebuie să vrem să fim mai buni, ci să vrem să devenim mai buni. Noi trebuie să învățăm din viața noastră de zi. Dacă am făcut ceva prost, nu trebuie să regretăm, ci să ne gândim: atunci nu puteam dară să fac altfel, dar acuma pot mai bine și în viitor vreau să fac mai bine. La fiecare trăire a zilei trebuie să ne întrebăm: Am făcut bine, n-aș fi putut să fac mai bine? Vom afla întotdeauna că am fi putut să facem mai corect. Un lucru mai este important aici: să învățăm să ne privim ca pe o persoană străină, ca și cum ne-am privi și ne-am critica din afară. În general ar trebui să dobândim o reprezentare cât mai clară despre viața zilei. Este mult mai important să ne putem aminti de mici amănunte, decât de evenimente importante. Un conducător de oști care a dat o mare bătălie are seara imediat imaginea bătăliei în fața ochilor. Aceasta se lipește de la sine de sufletul său. Dar toate detaliile mici ale zilei, de exemplu cum și-a încălțat și descălțat cizmele, nu le mai știe. Iar acest lucru contează, ca să obținem o imagine cât mai completă a zilei. Ne vedem, de exemplu, trecând strada, încercăm în același timp să ne amintim cum arăta șirul de case, pe lângă ce vitrine am trecut, ce oameni am întâlnit, cum arătau, cum arătam noi înșine; apoi ne vedem intrând într-un magazin și ne aducem aminte ce vânzătoare ne-a întâmpinat, ce purta, cum vorbea, cum se mișca etc. La astfel de mici detalii trebuie să ne străduim puternic, iar aceasta întărește forțele sufletului.
Nu trebuie să ne gândim că pentru aceasta vom avea nevoie de o oră. Mai întâi ne vom aduce aminte doar de puține lucruri, iar apoi, treptat, cu mare strădanie, de tot mai mult și mai mult. În final, însă, putem ajunge prin exercițiu ca întreaga viață a zilei să treacă prin suflet ca niște picturi murale, clară și cu toate detaliile, în cinci minute. Însă cu răbdare trebuie să ne străduim. Cel care repetă evenimentele zilei numai așa, repede, superficial, le înregistrează doar fără culoare, aceluia nu-i folosește acest exercițiu la nimic.
Ce trebuie urmărit prin acest exercițiu este următorul lucru. Atunci când un om a făcut un drum lung și la sfârșitul drumului i-ar mai plăcea să cunoască încă o dată bucata parcursă, el poate să facă acest lucru în două feluri. Mai întâi poate să se oprească cu spatele la bucata drum parcursă și să încerce să-și aducă aminte ceea ce se află în spatele lui. Dar el poate să se și întoarcă și să privească asupra bucății de drum [parcurse]. Dacă am parcurs aceasta într-o perioadă de timp, atunci putem mai întâi doar să ne aducem aminte cu memoria și nu să trimitem înapoi la secvența de timp scursă. Însă această privire înapoi, pe care o cunoaștem doar în legătură cu spațiul, este posibilă și în timp, iar noi o învățăm prin faptul că ne străduim să lăsăm să treacă prin fața noastră ziua care s-a încheiat, cât mai clar posibil, figurativ, imaginativ. Niciun eveniment al trecutului nu a dispărut cu totul, toate mai sunt aici. Ele sunt aici în ceea ce noi numim Cronica Akasha. Pe aceasta învățăm să o citim doar pe această cale. Mai întâi cunoaștem din ea doar ceea ce are de-a face cu noi înșine, treptat și altele. De aceea retrospectiva serii este un exercițiu atât de important, de indispensabil.
Elevul esoterist poate să facă o observație ciudată asupra sa însuși: el va observa treptat că memoria sa devine tot mai slabă și mai slabă. Acest lucru e foarte natural. Dar curând va deveni iarăși mai bună sau, mai corect spus, memoria va dispărea și ceva nou va apărea în locul ei. Acest lucru nou este capacitatea de a vedea nemijlocit trecutul. Atunci nu mai este nevoie de memoria obișnuită.
În afară de meditație și de retrospectivă, elevul mai trebuie să facă anumite exerciții secundare. Acestea nu sunt pentru a-i dezvolta noi capacități, ci pentru a-i întări caracterul sufletesc și a-l aduce în forma corectă. Doar dacă sunt făcute aceste exerciții secundare poate să fie bun succesul meditației.
Primul exercițiu secundar este acela că, o dată pe zi, când tocmai avem un ceas nestingheriți, punem noi înșine un gând în centrul gândirii și cel puțin cinci minute rămânem la acesta. Aici trebuie să ne alegem pentru început reprezentări cât mai simple, aparent fără conținut și să gândim în succesiune liniștită tot ce se poate gândi despre și în legătură cu ele. Dacă alegem un obiect interesant, atunci gândurile se alipesc de la sine de el pentru mult timp. Dacă alegem însă, de exemplu, un chibrit, atunci trebuie să ne străduim destul de mult pentru a ne putea gândi un timp mai îndelungat la asta. Și tocmai această strădanie trezește forțele sufletului. Ne gândim aici cam la așa ceva: Cum arată un chibrit? Ce fel de chibrite există? Cum sunt făcute? La ce servesc? Unde sunt depozitate? Ce daune pot să provoace? și așa mai departe. Dacă facem acest exercițiu, atunci vom avea, după o vreme, în urma exercițiului un sentiment de siguranță interioară și tărie. Este acesta un sentiment foarte specific. De el să căutăm să devenim cu totul conștienți și să îl turnăm apoi, ca și cum ar fi apă, în cap și în măduva spinării. Acest exercițiu trebuie să îl facem zilnic, cel puțin timp de patru săptămâni. Putem să facem însă acest exercițiu și timp de câteva luni, până ce simțim că el aduce roade bune.
În al doilea rând ar trebui să exersăm inițiativă de acțiune. Pentru aceasta ne alegem acțiuni pe care în mod obișnuit nu le-am fi făcut și pe care le efectuăm doar datorită acestui exercițiu. Exercițiile cât mai simple, la care trebuie să ne silim, sunt aici pentru început cele mai eficace. Din nou observăm apoi curând un anumit sentiment, o tărie și impulsul de a deveni activi. Acest sentiment să ni-l aducem cu totul în conștiență și să-l turnăm precum apa, de la cap în jos către inimă, pentru ca astfel să ni-l încorporăm cu totul. Aceste exerciții le facem la timpul desemnat, iarăși timp de cel puțin patru săptămâni.
În a treia lună sau după a doua perioadă de timp începem cu oprirea tuturor fluctuațiilor vieții noastre sufletești. Orice „în al nouălea cer – întristat de moarte” [Nota 69] trebuie să dispară. Nicio durere nu trebuie să ne strivească, nicio bucurie să depășească măsura. Teamă, agitație, bulversare trebuie să dispară. Prin aceasta ne dezvoltăm un al treilea sentiment. Ca o căldură interioară se face remarcat acest sentiment de echidistanță. Sentimentul să îl concentrăm în inimă și să îl lăsăm de aici să emane în mâini, în picioare și apoi către cap.
După a treia perioadă de timp dezvoltăm în sufletul nostru ceea ce e numit pozitivism. Căutăm ca în tot ce este, chiar și în cele mai rele, nai îngrozitoare, mai hidoase lucruri să mai vedem binele și frumosul, așa cum ne învață legenda persană despre Christos cu câinele. Aici vom percepe un sentiment de beatitudine interioară într-o bună zi. Pe acesta îl concentrăm în inimă, îl lăsăm să emane către cap, iar de aici prin ochi afară, ca și cum am vrea să îl emitem prin ochi.
În a cincea săptămână ne vom exersa în a nu ne lăsa niciodată terminat viitorul de către trecut. Cu totul lipsiți de prejudecăți trebuie să devenim, să preluăm totul, să ne deschidem sufletul. Dacă cineva îi spune cuiva: turnul bisericii de acolo s-a răsucit astă-noapte, atunci nu trebuie să râdem de el, ci să gândim: se poate totuși să existe o lege a naturii pe care nu o cunosc. Atunci vom avea curând un sentiment ca și cum s-ar revărsa din afară, din spațiu ceva către noi. Acest ceva îl sorbim, cum ar veni, prin ochi, urechi și prin întreaga piele.
În a șasea perioadă de timp trebuie, apoi, toate cinci exercițiile făcute deodată, pentru a produce o consonanță armonioasă. Mai e de remarcat faptul că trebuie să ne străduim ca la meditația de dimineață și la retrospectivă să nu apară o diferență prea mare de timp.
Oricine vrea să devină un esoterist adevărat trebuie să fie lămurit asupra faptului că el atinge în cel mai scurt timp ceea ce va atinge cândva întreaga omenire. Iar ferm trebuie să își imprime faptul că va fi solicitat cândva de mari sarcini, că el cândva va trebui să fie folosit în viitor la continuarea dezvoltării omenirii. Acest gând, acest țel trebuie să trăiască cu totul în el, altfel el nu este esoterist în adevăratul sens. Iar dacă el se dezvoltă în așa fel înspre viitor, atunci i se vor deschide în același timp ochii și privitor la trecut, iar din viitor și din trecut va fi inteligibil prezentul. Trecut, prezent și viitor sunt astfel unite armonios. Aceasta au așezat marii maeștri și înăuntrul vorbirii, în silaba sfântă AUM. Aceasta e una din multele interpretări ce-i pot fi date acestei silabe. Atunci când rostim această silabă, marii maeștri sunt aici la noi iar aerul răsună și el de domnia spirituală a acestor sunete:
A U M
* * *
Asuras [Nota 70]: Acestea sunt entitățile care tind către sfera a opta [Nota 71]. Ele vor să densifice, să comprime tot mai mult materia, astfel încât să nu mai poată fi spiritualizată, deci condusă către starea ei originară. Ei sunt sedimentul întregii dezvoltări planetare care începe la Saturn și trece prin Soare, Lună, Pământ, Jupiter, Venus, Vulcan. Asuras populează deja de pe acum Luna și acționează de pe Lună asupra omului, pe care vor să-l tragă în jos în sfera a opta și astfel să-l smulgă din dezvoltarea progresivă și scopul ei – Christosul. Toți cei care tind spre a opta sferă își vor găsi în final existența pe o lună (Jupiter).
AUM: invocare pentru protecția față de influențe malefice. AUM, corect rostit, îl leagă pe om de divinitatea creatoare, de cei trei Logoi, acestuia nu-i poate ține piept nicio ființă malefică ce ar vrea să-l smulgă pe om divinității. A U M trebuie rostit cu conștiența:
„În dureri îți vei naște copiii” [Nota 72] este zicerea simbolică ce se referă pășirea înainte a omenirii prin reîncarnare, a cărei înnobilare este cucerită prin suferință.
Omul se eliberează pe sine și eliberează ființele luciferice prin adevărata cunoaștere a lui Christos: prin înțelepciunea care vrea să înțeleagă o dezvoltare a Pământului cu Christos în ea. Dar numai prin conștiența care vrea să-l cunoască pe Christos. Dacă omul se lasă eliberat inconștient, el nu contribuie cu nimic la eliberarea lui Lucifer.
Dumneavoastră puteți fi luminați prin Sfântul Spirit, noul Spirit. Acesta nu este niciun alt spirit decât acel spirit prin care Christos este înțeles. Lucifer este purtătorul făcliei acestei lumini, lumina lui Christos. El este spiritul care domnește asupra lojei celor doisprezece, în calitate de al treisprezecelea.
Manas este conștiență de sine spirituală ca atare și conștiența dumnezeiască, atunci când omul o unește cu Buddhi. Acest lucru îl poate doar omul care are născută Sinea superioară. În AUM este ascuns acest lucru:
Logos. Majoritatea oamenilor de-abia dacă știu mai mult despre asta, decât faptul că în cuvântul Logos sunt cinci litere. A vorbi despre aceste entități înalte, cei trei Logoi, este la oameni adesea doar o vorbărie diletantă. Pentru a privi în lumea celor trei Logoi este necesară o înțelegere pregătitoare cuprinzătoare. Dar oamenii cred adesea că ar putea înțelege mai întâi ceea ce este preaînalt. Adesea se vorbește în scrieri teosofice despre Logoi drept țesătura de viață a lumii. O astfel de înțelegere poate fi doar sărăcăcioasă față de cea către care trebuie să ne ridicăm dacă vrem să ne apropiem de lumea celor trei Logoi. Pentru a ajunge la o anumită înțelegere a ceea ce se vrea să se spună prin Logoi, trebuie ne ținem în fața sufletului odată începutul Evangheliei după Ioan: [Nota 73] „La începutul primordial a fost Cuvântul – Logosul –, și Cuvântul era la Dumnezeu, și Dumnezeu era Cuvântul. Totul s-a făcut prin acesta și fără acesta nu a devenit nimic din ce a fost creat.” Dacă lăsăm să răsune acestea în sufletul nostru, atunci presimțim că se atinge ceva sublim.
Dacă ne aducem aminte de ceea ce se spune despre dezvoltarea Pământului nostru, atunci știm că Pământul nostru s-a dezvoltat dintr-o altă planetă, vechea Lună. Pe vechea Lună erau toate entitățile altfel, chiar și starea Lunii era altfel decât starea actuală a Pământului nostru; ea nu era densă, ci în stare apoasă. Înaintea stării lunare era Soarele însuși întruparea Pământului nostru, iar tot așa înaintea sa a fost starea de Saturn. Astfel a străbătut Pământul nostru trei întrupări. Cum se raportează acum Soarele actual la acea planetă care înaintea stării de Lună era starea de Soare a Pământului nostru? A avut loc un avans. Soarele, care astăzi este o stea fixă, era înainte planeta Soare. Cele mai bune forțe și entități s-au separat de această planetă Soare, iar cele care erau mai puțin înalt dezvoltate s-au dus apoi cu Luna mai departe, au venit pe Pământ și au parcurs dezvoltarea lor pe Pământ. Din fiecare planetă se produce cândva o stea fixă.
Pământul nostru nu este doar un corp mort, el este o ființă însuflețită. Sufletele care sunt încorporate în cele trei regnuri ale naturii, sufletele omenești și chiar ființe spirituale mult mai înalte sunt legate de Pământul nostru.
Când o planetă se dezvoltă și devine o stea fixă, urcă mai sus și entitățile care sunt întrupate pe această planetă. Cele mai bune forțe și entități ale Soarelui anterior au devenit steaua fixă Soare. Când Pământul nostru va fi parcurs starea de Jupiter, iar în calitate de Venus va fi aproape Soare, atunci și entitatea noastră umană va fi asemănătoare cu entitățile preaînalte care locuiesc astăzi pe Soare. Și ce va deveni atunci un soare? Dintr-un soare se naște un cerc zodiacal. Când un soare și-a atins starea de maturitate, atunci se alcătuiește formațiunea pe care o numim Cerc zodiacal. Chiar și un Cerc zodiacal ia naștere și trece. Dinspre un Cerc zodiacal în jos acționează entități și mai grozave, mai preaînalte decât dinspre un soare. Soarele care astăzi își trimite razele asupra noastră va lumina cândva în jos în calitate de stele ale unui nou Cerc zodiacal. Ființe creatoare în dezvoltarea cea mai înaltă vor fi ființele spirituale ale acestui nou Cerc zodiacal: suflete creatoare.
Dacă privim asupra evoluției omenești, vedem și organele care se atrofiază, care se află la sfârșitul evoluției lor, în schimb și altele care se află de-abia la începutul evoluției lor; inima și laringele se a: de-abia la începutul evoluției lor. Inima va fi în viitor un mușchi volitiv. Această evoluție are loc prin aceea că Pământul se transformă în același timp dintr-o planetă într-un soare. Și ce poate astăzi laringele nostru? El poate să răspândească gândurile sufletului nostru prin cuvânt rostit, în mediul înconjurător. Gândurile sunt mai întâi în interiorul sufletului, apoi ele se transformă prin rostirea cuvântului în vibrații ale aerului; gândirea umană se încorporează în aer drept mișcare. Acesta este numai începutul unei dezvoltări. Se va atrofia ceea ce slujește astăzi drept organe ale reproducerii, iar laringele va deveni noul organ de reproducere. Așa cum omul astăzi își întrupează gândurile în mișcările aerului în cadrul vorbirii, tot așa va produce mai târziu ființe asemănătoare sieși prin noul organ de reproducere, laringele. Cu cuvântul care răzbate din el, laringele va emite creator urmași umani. Acest lucru va apărea când Pământul se va transforma din planetă în stea fixă și din stea fixă în Cerc zodiacal. Atunci va vorbi omul înspre interiorul lumii, iar cuvântul va fi creator. Așa a luat naștere și lumea noastră. Entități care au parcurs lumi anterioare, încă înainte ca Pământul să fi fost Saturn, au emis încoace cuvântul creator, pe când Pământul se afla la începutul evoluției sale. Cu totul literal trebuie considerat: „La început a fost Cuvântul.” Omul va fi el însuși, la sfârșitul evoluției, un Logos creator. El va fi o ființă care creează prin intermediul Cuvântului. El a reieșit dintr-un Logos creator, iar mai târziu va fi el însuși un Logos creator.
Noi vorbim de trei Logoi, de ceea ce noi numim Treimea. Cuvântul creator, acesta e al treilea Logos.* El este sunetul lumii, care sună prin lume dinspre entitățile care prin Cuvânt au devenit creatoare. Există puteri și mai înalte, mai mărețe, aceasta e lumina creatoare. Omul va fi și el cândva o ființă luminoasă. Căldura ridicată la un grad mai înalt devine lumină. (Toată căldura este jertfă!) Omul va fi în viitorul îndepărtat nu doar „sunet”, ci el se va transforma într-o entitate ce luminează strălucitor, care este lumină. Acea entitate măreață, ce este creatoare pentru lumea noastră drept al doilea Logos, aceasta este lumina creatoare. Ceea ce trece prin univers drept revelația cea mai înaltă, aceasta este Aroma Lumii. Acesta este un principiu și mai înalt al creației decât Sunetul Lumii și Lumina Lumii.
* Aici e posibil să fie vorba de o confuzie. Cuvântul creator este desemnat de obicei drept al doilea Logos; a se vedea însemnarea paralelă pentru această oră.
Sunetul Lumii este cel de-al treilea Logos. Lumina Lumii este cel de-al doilea Logos, iar Aroma Lumii este primul Logos. Acesta este cel mai înalt. Când ceea ce este creator în cel mai înalt grad se transformă în opusul său, atunci este distrugătorul. Aici avem opusul Aromei Lumii; atunci când în legendele populare îi este asociat dracului mirosul rău, asta vrea să sugereze faptul că se indică spre ființa distrugătoare a lumii.
Ceea ce rămâne mereu din om, ceea ce trece prin toate dezvoltările drept etern din om, acesta e numit în ocultism aroma spirituală personală a omului.
* * *
Vreau să încerc să rețin câte ceva din ceea ce am auzit. Poate ca la recitire să devină apoi din nou viu, mai târziu, un ecou al celor trăite.
Mai întâi a încercat Steiner să ne introducă în mai mare profunzime în modul în care ar trebui să medităm. Cât mai imaginativ ar trebui să ne reprezentăm ceea ce spunem. Să nu stăm să cugetăm despre cuvânt, căci atunci aflăm numai ceea ce știm deja, ci trebuie să privim cuvântul, să ne adâncim în el. Atunci el ne va spune treptat ceva. Prin exerciții, le pregătim ființelor divine superioare de deasupra noastră și maeștrilor, fraților noștri mai bătrâni, posibilitatea de conduce înspre interiorul nostru curenții de viață ce străbat lumea. Acesta este scopul exercițiilor.
Mai strălucitor decât Soarele ...
Retrospectiva: Memoria suferă la început la exerciții. Dar să nu fie teamă: aceasta e doar o trecere. Apoi putem să privim înapoi. De la cele trăite să învățăm, fără regret. Mai precis, regretul ar fi un fel de egoism, vanitate, mândrie. Ne-ar plăcea mai mult să fim mai b decât suntem. Acest sentiment trebuie să-l deconectăm cu tot timpul retrospectivei. Prin acest exercițiu consecvent, conștiincios îi creăm maestrului un organ de care are nevoie pentru a acționa în noi.
Dacă mergem printr-o zonă și ajungem la un punct de respiro și vrem să privim asupra drumului pe care l-am parcurs, atunci putem face asta în două moduri: putem să închidem ochii și să ne aducem aminte de tot ce a trecut pe lângă noi pe parcursul drumului. Sau putem să ne răsucim și să privim înapoi. Aceasta merge pe plan fizic. În spațiu cunoaștem acest lucru fizic, dar nu în timp. Ceea ce trebuie să învățăm este de a citi Cronica Akasha, memoria naturii. Este păstrat aici tot ce am făcut.
Despre cei trei Logoi
Dacă vrem să ajungem la o înțelegere corectă a acestora, atunci trebuie să ne facem o reprezentare senzorială, fără speculații. Primul Logos este Aroma Lumii, mireasmă din care aroma terestră este doar o slabă copie. Înăuntrul acesteia s-a revărsat al doilea Logos, lumina („Eu sunt Lumina Lumii”, literal vorbind). Toată lumina vizibilă, chiar și lumina Soarelui, este doar o slabă copie a luminii pe care al doilea Logos o emană. Al treilea Logos este sunetul, muzica sferelor. Despre sunet putem mai degrabă să ne facem o reprezentare, deoarece noi înșine avem sunetul, sunetul în vorbire, în sunetele care ies din laringele nostru.
Astfel instruiau vechii adepți turanieni acum mii de ani pe Atlantida. Fiecare sunet are o semnificație și posedă forțe magice. Vocala A, sunetul larg deschis, sunetul cuprinzător, al treilea Logos. Vocala estompată U – lumina despre care nu ne putem încă face o reprezentare, al doilea Logos. Și consoana M, cea inexprimabilă, Aroma Lumii, primul Logos.
Dragii mei surori și frați! Voi toți vă aflați mai mult sau mai puțin avansați într-o instruire esoterică. Despre ființa unei astfel de școliri oculte vrem să ne lămurim astăzi. Esoteristul trebuie să fie lămurit asupra faptului că el este înconjurat mereu de ființe invizibile, invizibile pentru omul obișnuit. Așa cum, spre exemplu, pășim prin aer, tot așa pășim mereu, oriunde ne-am întoarce, prin nenumărate ființe invizibile. Totul, tot ce ne înconjoară este expresia unor astfel de entități. Atunci când inspirăm, nu inspirăm doar aer, ci în același timp se revarsă o înaltă ființă spirituală, al cărei trup fizic este aerul, în interiorul nostru și umple întregul nostru organism. La expirare se revarsă iarăși această ființă din noi afară. Noi trebuie acum să devenim conștienți de acest lucru la fiecare respirație, de faptul că o ființă divin spirituală își face intrarea în noi și să ne fie clar că noi înșine vrem să devenim cândva o astfel de ființă. Ființa care este întrupată în aer se află mult mai sus decât noi astăzi, dar cu toate acestea se afla cândva aici, unde stăm noi acum și va veni timpul în care și noi ne vom fi dezvoltat atât de mult în sus precum aceasta.
Dacă acum suntem într-o școală esoterică, atunci rezultatul exercițiilor trebuie să fie, în orice mod ar fi ele date [Nota 74], ca noi să dobândim o conștiență vie a acestui spirit care se revarsă în noi. Ce anume rostește în noi „Eu”? Este curentul de aer inspirat. El creează sângele roșu în noi, iar doar de când sângele roșu străbate corpul nostru noi am învățat să spunem „Eu”. Dar nu doar în aerul ce pătrunde înăuntru acționează asupra noastră o ființă spirituală, ci și peste tot în corpul nostru, în mușchi, nervi și oase lucrează entități mai înalte. Dar pentru că noi cunoaștem acest fapt, nu suntem încă esoteriști. Dacă îmi spun: la inspirare pătrunde aerul în mine, atunci eu sunt un materialist. Dacă știu și cunosc faptul că o entitate spirituală curge în interiorul meu odată cu curentul respirației, atunci sunt un cunoscător, dar încă nu un esoterist. Dar când las să se reverse în mine plin de venerație fiecare curent de respirație, plin de venerație față de ființa divină ce îmi străbate organismul, atunci când un sentiment viu referitor la această entitate înaltă mă umple deplin, atunci sunt un esoterist.
Ce creează acum în mine acest spirit întrupat în aer? El pătrunde în aer, umplând întregul meu organism, astfel că în interiorul meu este format un trup de aer, înconjurat de oase, mușchi, tendoane și așa mai departe. De acest trup de aer trebuie să devin cu totul conștient prin exerciții, căci el este același care spune „Eu” în mine. Deci dacă ne facem exercițiile în acest sens, atunci devenim tot mai liberi și este ca și cum s-ar ridica în noi un om cu totul nou. Atunci nu mai spunem „Eu” către oasele, mușchii și tendoanele noastre, atunci ne simțim cu totul în acest trup de aer, în spiritul divinității întrupate în aer ne găsim Sinea noastră.
Dar ce face omul, de fapt, atunci când face exerciții? Acest lucru trebuie să ne fie foarte clar. El trăiește, atunci când exersează, așa cum vor trăi în viitor cândva toți oamenii. În timpul exercițiilor sale, esoteristul se află într-o stare din viitor a omenirii. În viitor vor respira toți oamenii precum esoteristul în timp ce face exerciții de respirație, dar ei o vor face doar în anumite condiții. De-abia într-un viitor și mai îndepărtat va fi pentru toți oamenii natural să respire în acest fel. Dar atunci corpul omului va fi devenit cu totul și cu totul altfel. El va fi în așa fel, încât va fi cu totul natural să respire așa cum o face acum esoteristul uneori. Ceea ce face elevul esoterist este așadar, de fapt, o anticipare a ceea ce se va întâmpla mai târziu. Este, într-un anumit sens, încă neactual. Corpul fizic nu este încă adaptat la aceasta. Esoteristul se grăbește, așadar, înaintea timpului său și creează înspre viitor.
Dar numai datorită acestui lucru este posibil un progres. Niciodată nu ar putea să se dezvolte Pământul nostru mai departe, dacă nu ar exista oameni pe el care ar trăi deja așa cum o va face cândva, într-un viitor îndepărtat, întreaga omenire. Dacă nu ar fi nimeni pe Pământ care să vrea să facă exerciții esoterice, atunci Pământul ar trebui să se solidifice tot mai mult. Desigur că toți oamenii lucrează în Devachan la restructurarea Pământului. Dar dacă acum cei întrupați pe Pământ s-ar strădui numai să mențină totul așa cum e acum, și în același timp cei ce trăiesc în Devachan ar vrea să restructureze Pământul, atunci nu ar exista niciun fel de armonie între acțiunile din cele două părți. Oamenii de pe Pământ ar ajunge să aducă Pământul la osificare și înțepenire totală, iar prin acțiunea celor din Devachan, care vor să restructureze Pământul rigid, Pământul s-ar sfărâma în final și ar fi distrus. De aceea fiecare esoterist trebuie să fie clar conștient despre ce fel de îndatorire sfântă îndeplinește el pentru progresul omenirii, atunci când face exerciții esoterice.
Ca atare, este totuși o contradicție față de condițiile actuale, dacă esoteristul trăiește așa cum poate fi natural de-abia în viitor. Dar numai datorită acestui fapt este posibil un progres. În permanență trebuie omul să folosească acel trup care este tocmai cel natural și posibil conform stadiului de dezvoltare. O ființă care aparține, conform evoluției sale spirituale, de Jupiter sau de Venus, trebuie totuși, pentru a rămâne printre noi, să se folosească de trupul fizic pe care îl avem cu toții. Dar, în spirit, el duce o viață care aparține de un viitor foarte, foarte îndepărtat și poartă astfel această stare din viitor treptat în interiorul nostru, face posibil ca acest viitor să fie atins de noi.
Acuma ar putea cineva zice: Dar, oare, oamenii nu ar putea să parcurgă și pornind din ei înșiși, fără școală esoterică, o astfel de evoluție? Cu siguranță că ar putea. Căci fiecare om va ajunge, spre exemplu, pe parcursul evoluției sale la o transformare a procesului de respirație. Dar asta e ca și cum cineva ar spune: Eu vreau să învăț matematică pornind cu totul din mine, fără învățător. – Ar trebui atunci, bineînțeles, să renunțe și la orice manual. Desigur că ar învăța și așa matematică, dar ar avea nevoie cam de 3000 de ani pentru învăța ceva ce ar putea învăța cu ajutorul unui învățător în cinci luni.
În sine ar fi foarte bine posibil, ba chiar cu siguranță, ca tot ceea învață omul drept exerciții esoterice să găsească și singur. Căci exercițiile sunt chiar toate fundamentate în natura umană. Doar că oamenii nu ar avea nevoie pentru asta de 3000 de ani, ci de multe sute de mii de ani. Scurtată trebuie să fie calea prin școlile esoterice. Ele nu au alt scop. Prin faptul că omul face astfel de exerciții esoterice, el crește spiritual înspre viitor, el trăiește în sine ceea ce va fi cândva în viitor, iar ceea ce trăiește el în acest fel este ceea ce noi cunoaștem drept lumile superioare. Ele reprezintă stări din viitor ale omenirii. În fiecare clipă trebuie, așadar, să fim conștienți de sarcina noastră sfântă, la fiecare respirație să simțim divinitatea care curge înspre interiorul nostru. Ea se revarsă în noi atunci când inspirăm, dar la expirare noi îi ucidem trupul prin faptul că facem aerul inutilizabil. Însă exercițiile noastre ne învață treptat să expirăm aerul din nou la fel de curat pe cât l-am inspirat. Cine nu vrea să învețe acest lucru prin exerciții, acela va putea ajunge și la aceasta cândva în mod natural, dar mai trebuie să aștepte până ce în viitor trupul omenesc va fi transformat în așa fel, încât o astfel de respirație va rezulta așa de natural, cum este la constituția actuală a trupului modalitatea actuală de respirație.
Aerul se revarsă astăzi înăuntru și în afară din noi și transformă sângele consumat într-unul folositor. A fost întotdeauna așa? Nu. A existat un timp în care ceea ce este astăzi căldura sângelui nostru încă nu era în noi, ci se revărsa tot așa înăuntrul și în afara organismului nostru ca aerul în ziua de azi. Așa cum astăzi spiritele aerului ne străbat cu undele lor, așa făceau atunci spiritele focului. Căldură inspira și expira omul pe atunci. Și așa cum sub influența spiritelor aerului s-a putut forma sângele roșu, așa se revărsa atunci, pe când spiritele focului lucrau în organismul nostru, o altă substanță drept sevă de viață prin toate ființele: laptele. Ceea ce astăzi curge drept lapte în toate ființele care își alăptează puii este o rămășiță din acele timpuri. Doar că astăzi funcțiile din trupul omenesc ce au de-a face cu laptele, sunt conduse de alte spirite.
Pe când tânăra omenire începea să se formeze pe Pământ, de exemplu pe vremea Atlantidei și a primelor rase ale maselor noastre popoare postatlanteene, atunci conducătorii care o îndrumau nu erau încă oameni, ci spirite de foc. Cu ei trebuie de aceea să și intrăm mai întâi în legătură, în strădania noastră înspre înalt. Dar așa cum și acum mai este, că nu toți oamenii se dezvoltă mai departe în mod egal, ci mereu rămâne o parte în urmă, așa era și atunci. O parte a spiritelor focului a rămas în urma celorlalte și a format apoi o rezistență împotriva noii evoluții. Deja își începuseră printre oameni spiritele aerului și vântului acțiunea lor, preluând locul vechilor spirite ale focului, când li s-au pus în drum, împiedicându-le, spiritele decăzute ale focului. Legenda nordică i-a oferit poporului o reprezentare a ființei lor în legendele despre zeul Loki. El este un astfel de spirit decăzut al focului și pășește dușmănos în fața Asilor. El este cel care provoacă moartea lui Baldur [Nota 75]. Wotan [Nota 76], cel adietor, este un zeu al vântului. Pe el îl simțeau vechile popoare nordice, atunci când auzeau vuietul furtunii, atunci când inspirau vântul în trupurile lor.
Aceste popoare nordice nu erau fără misterii [Nota 77]. Noi știm cum rasa noastră postatlanteană s-a revărsat dinspre vest, dinspre vechea Atlantidă [Nota 78], spre est. Așa cum înfloriseră în vechea Atlantidă școlile de misterii, tot așa s-au menținut și în noua rasă principală, aflată în formare. Patru sub-rase a dezvoltat mai întâi această a cincea rasă-principală sau rasă-rădăcină: în primul rând rasa indiană, în al doilea rând cea persană, în al treilea rând cea caldeeano-babiloniano-egipteano-semitică, în al patrulea rând cea greco-latină. Dar nu toate grupele de popoare provenite din Atlantida călătoriseră până în aceste teritorii către est. O parte a rămas în vest, în regiunile Europei de astăzi. Și aceasta avea misteriile ei, care s-au dezvoltat mai târziu ajungând la ceea ce învățăm să cunoaștem drept misteriile druizilor și trottilor. Dar nu a rămas izolată această cultură occidentală de ceea ce se forma în Orient. Ceea ce creștea înflorind treptat a dezvoltat drept cea mai înaltă coroană, ceea ce stă la baza înțelepciunii Vechiului și Noului Testament. Ca impact uriaș a venit acest lucru către vest și s-a unit cu ceea ce se dezvoltase aici în liniște. Nespus de plin binecuvântare a fost acest impact.
Izvorul întregii acelei înțelepciuni a Orientului, cât și a Vestului, acest lucru trebuie să ne fie clar, este Atlantida.
Atlantida era o țară învăluită în mase dense de neguri de apă. Aceste mase dense de neguri de apă aveau o relație cu totul definită față de om. Omul de atunci simțea ceva în prezența lor. Ele făceau sufletul său receptiv pentru vorbirea dumnezeirii. În susurul izvoarelor, în foșnetul frunzelor, atlanteanul îl auzea pe Dumnezeu vorbindu-i. Iar când devenea solitar și întors liniștit spre sine, atunci el percepea un sunet drept voce a lui Dumnezeu care îi vorbea. Atunci nu avea nevoie de legi și porunci, Dumnezeu însuși îi spunea ce ar trebui să facă. Iar acel sunet, care răsuna peste tot în Atlantida și care rezona din inimile oamenilor în orele liniștite de solitudine, acesta a fost așezat mai târziu în Egipt în semne, drept semnul Tau: T. Este aceasta și forma originară a crucii.
Deci, dacă ne este acuma clar modul în care masele de neguri de apă realizau legătura cu divinul, în așa fel încât omul putea să preia și să înțeleagă cu totul nemijlocit înțelepciunea Dumnezeului său, atunci vrem să ne îndreptăm puțin privirea asupra apei care curge prin țările noastre. Dacă vedem o picătură de rouă lucind în iarbă în strălucirea luminii din zori de zi, atunci inima e cuprinsă de evlavie. Iar această picătură lucitoare de rouă ne este un monument, un monument al acelor timpuri din Atlantida în care apa învăluia ca negură țara, iar omul percepea în jurul său înțelepciunea divinităților.
Înțelepciunea Atlantidei se întrupează în apă, în picătura de rouă. Tau [„rouă”, în 1b. germană – nota trad.], cuvântul nostru german Tau nu este nimic altceva decât acel vechi sunet atlantean. Așa vrem să privim cu venerație și devoțiune fiecare picătură de rouă care clipește pe firul de iarbă, drept moștenire sfântă a acelor timpuri în care legătura dintre oameni și divinități încă nu era ruptă. Semnul Tau, vechiul semn al crucii, se numește în latină „crux”. Și cum se numește „Tau”, picătura de rouă în latină? „Ros”. „Ros-crux” este crucea noastră cu trandafiri.
Acum recunoaștem adevărata sa semnificație. Este acel Tao al Atlantidei, înțelepciunea Atlantidei, care astăzi ne strălucește în picătura de rouă. Nimic altceva nu vrea să ne spună crucea cu trandafiri [Nota 79]. Este un simbol pentru viața nouă, care în viitor va înflori în mod spiritual.
În acest fel a rămas pentru rasa noastră nordică o corelație strânsă cu vechea Atlantidă. Altfel a fost pentru acele rase care călătoriseră către est și s-au dezvoltat până la cele patru sub-rase ale indienilor, perșilor, egiptenilor, greco-romanilor. Ele au parcurs o evoluție autonomă. Dar există o lege în lumea spirituală, că acea rasă ce s-a străduit în sus o vreme autonom trebuie să piară, dacă nu primește din nou o intervenție din acele regiuni din care a pornit, care fuseseră țara ei mamă. Astfel că a fost necesar pentru înalta cultură orientală să primească o intervenție din regiunile noastre, să se contopească cu cultura spirituală care se formase în țările noastre în liniște.
Acea individualitate spirituală înaltă, care a cunoscut acest lucru, a fost Christian Rosenkreutz [Nota 80]. El a fost cel care, în secolele al XIII-lea și al XIV-lea, a desfășurat marea lucrare de a contopi cultura spirituală a Orientului cu cea a Occidentului. El a trăit mereu printre noi și mai este și astăzi la noi în calitate de conducător în viața spirituală. Cultura spirituală a Orientului, așa cum se prezintă ea drept înflorirea supremă a înțelepciunii orientale în Vechiul și în Noul Testament, el a adus-o în armonie strânsă cu înțelepciunea veche, provenind din Atlantida.
Așa ne-a dat el creștinismul în forma în care fusese deja pregătită și introdusă de acel misterios „Necunoscut din Oberland” care a venit la Johannes Tauler [Nota 81]. „Oberland” [„Țara de Sus”, în lb. germ. – nota trad.] înseamnă lumea spirituală, Împărăția Cerurilor. Acea individualitate spirituală ce se ascundea în „Necunoscutul din Oberland” nu era nimeni altcineva decât Maestrul Iisus însuși, în al cărui trup trăise cândva Christos pe Pământ. Și el se mai află la noi în ziua de astăzi.
Maestrul Iisus și Maestrul Christian Rosenkreutz [Nota 82] ne-au pregătit două căi pentru inițiere, calea creștin-esoterică și cea creștin-rosicruciană. Aceste două căi au existat mereu din timpul Evului Mediu. Dar tot mai mult a dispărut, odată cu apariția materialismului, viața spirituală din conștiența oamenilor. Odată cu sfârșitul secolului trecut, materialismul ajunsese atât de sus, încât omenirea, dacă era să nu piară, avea nevoie de o nouă intervenție spirituală.
O singură personalitate s-a găsit, care prin predispoziția ei psihică era capabilă să perceapă vocile maeștrilor. Aceasta a fost H. P.Blavatsky [Nota 83]. Atunci când și-a început munca ei, nu erau însă pierdute încă toate tradițiile oculte. În plus, existau [în Vest] numeroase frății care primiseră [păstraseră] cunoașterea ocultă, dar într-o formă rigidă, osificată, fără viață vie. Așadar atunci când H.P.B. și-a scris Isis dezvăluită, aceste frății au insistat asupra faptului că asta ar fi chiar înțelepciunea lor, căci multe semne și învățături le erau cunoscute și căutau în toate felurile să-i pună piedici în cale.
În acest fel a fost deranjată H.P.B. în cel mai rău mod să-și desfășoare munca ei în sensul esoterismului creștin, așa cum fusese intenția ei inițială. Ea a trebuit, realmente, pe atunci să treacă prin lucruri îngrozitoare. Iar acele frății oculte au reușit, într-adevăr, ca ea să îmbrace ceea ce a avut de spus în a doua lucrare, Învățătura ocultă, într-o haină orientală. Chiar și astăzi mai suntem obișnuiți să avem majoritatea denumirilor contextelor oculte în limbaj oriental. Dar această formă orientală a adevărului nu este pentru noi, popoarele occidentale. Ea ar putea doar să ne frâneze și să ne întoarcă de la țelul nostru. Aici, în Vest se află popoarele care trebuie să formeze sâmburele pentru următoarele rase.
Aceasta trebuie dat ca răspuns real pentru ceea ce fusese făcut cunoscut drept glas al maeștrilor din Orient, acum câtăva vreme. Maeștrii noștri din Vest au vorbit și ei, chiar dacă mai puțin zgomotos. Iar ceea ce au spus ei, asta vrem să ne scriem adânc în inimile noastre. Ei ne-au chemat să conlucrăm la viitoarea evoluție a omenirii și să stăm fermi și să rezistăm în toate luptele care ne mai stau înainte; să ținem ferm de ceea ce posedăm ca tradiție vie, sfântă.
Această chemare trebuie să răsune tot mereu în sufletul nostru. Nimeni să nu creadă, însă, că ar exista vreo discordanță între maeștrii Orientului și cei ai Occidentului. Maeștrii trăiesc întotdeauna în armonie. Dar, cu toate acestea, s-a petrecut în ultima vreme o modificare profundă privitor la școala esoterică a Orientului și cea a Occidentului.
Până acuma erau unite ambele școli într-un mare cerc sub conducerea comună a maeștrilor. Acum, însă, școala occidentală s-a făcut autonomă și există în momentul de față două școli egale între ele: una în Orient, cealaltă în Occident; două cercuri mai mici în locul aceluia unul mare. Școala orientală este condusă de Mrs. Annie Besant [Nota 84], iar cine se simte atras în inima sa mai mult către ea, acela nu poate să mai rămână în școala noastră. Fiecare să verifice precis, pe ce cale îl conduce dorul inimii. La vârful școlii noastre Occidentale se află doi maeștri: Maestrul Iisus și Maestrul Christian Rosenkreutz. Iar ei ne duc pe două căi, calea creștin-esoterică și cea creștin-rosicruciană. Marea Lojă Albă conduce toate mișcările spirituale, iar Maestrul Iisus și Maestrul Christian Rosenkreutz aparțin de ea.
Acesta ar fi răspunsul, realmente răspunsul dat la întrebările pe care probabil unii și le-au formulat ca urmare a ultimelor evenimente [Nota 85].
Noi stăm în zorii celei de a șasea zile a creației [Nota 86]. Noi trebuie să dezvoltăm din noi sub-rasa a șasea și a șaptea. În noi se află deja viitorul, ca zori de zi. Cuprinzând acestea, preluați ceea ce vorbește Maestrul Christian Rosenkreutz către dumneavoastră. (Urmează citirea cuvintelor Maestrului [Nota 87].)*
* Probabil, „În spirit se afla germenele trupului meu…”
* * *
Întregul organism fizic al omului, această construcție minunată a trupului fizic cu toate organele sale, cu oasele, nervii, sistemul endocrin, circulația sangvină, nu ar fi luat ființă niciodată, dacă nu ar fi lucrat asupra omului entități spirituale pe parcursul întregii dezvoltări a lumii. Și acum mai lucrează entități spirituale în continuu asupra lui. Astfel de entități, care lucrau asupra configurării trupului omenesc, erau pe Lună spiritele focului. Acestea i-au cedat omului căldura lor pe Pământ; ea a trecut în sângele lui roșu, cald. Ele însele trăiesc acuma în aer. Iar când omul inspiră aerul, atunci el inspiră aceste entități înalte, dumnezeiești. Ele sunt cele care au configurat Eul din om, prin aceea că s-au revărsat în el prin intermediul aerului Acest lucru ne este înfățișat în cuvintele: „Dumnezeu i-a suflat suflarea vie în fața sa, iar prin aceasta omul a devenit un suflet viu.” [Nota 88] Divinitatea aerului sau a vântului este Iahve sau Iehova. Iahve înseamnă „cel adietor”. Același lucru înseamnă numele Wotan. El este și cel ce se învârtejește în furtună. El este divinitatea pe care o inspiră omul. Nu doar un proces fizic este procesul respirației, ci și un proces spiritual. El trebuie să ne devină un proces sfânt. Prin aceea că aerul pătrunde în noi, divinitatea își creează un trup fizic în noi. Acesta este constituit din ramificațiile organelor respiratorii, care îi dau divinității un organ fizic, în care ea poate acționa.
Noi trebuie să distingem între concepția exoterică, materialistă, care vede în preluarea aerului doar procesul fizic de ardere; mai apoi ocultismul exoteric, care înțelege că în procesul respirației lucrează divinitatea asupra omului; iar apoi ocultismul esoteric. Ocultism esoteric este atunci când percepem divinitatea în interior în timpul respirației; când trăim entitatea divină în toate lucrurile.
Nu trupul fizic al omului este de considerat drept Eu al său, ci în aerul inspirat trăiește Eul său. – Aerul pe care îl expirăm este aer ucigător, pe care divinitatea nu îl poate folosi. Prin aceasta, noi ucidem trupul acestei zeități. În viitor, procesul respirației se va desfășura în așa fel, încât noi înșine vom transforma aerul în noi, încât noi înșine să efectuăm ceea ce efectuează acum lumea plantelor pentru noi. Încetul cu încetul se va modifica respirația omului. Toți oamenii vor ajunge cândva să respire într-un cu totul alt mod. Dar pentru ca această stare din viitor să poată fi produsă, unii trebuie să înceapă deja de pe-acum să-și transforme procesul respirației. Dacă nu ar începe nimeni cu asta acum, atunci nici viitorul nu ar putea fi produs. Tocmai prin faptul că unii încep acum cu această transformare este posibil ca în viitor să existe oameni cu totul diferiți. Noi înșine trebuie să producem acest lucru, pentru ca aceasta să fie posibil. Ceea ce cunoaștem și exercităm în acest mod, aceasta este înțelepciune din viitor, nu doar înțelepciune străveche.
Dacă mergem înapoi într-un trecut îndepărtat al acestui Pământ, atunci condițiile erau încă cu totul diferite. Pe atunci, omul trăia în Atlantida, o țară neguroasă. Aerul era pe atunci străbătut de mase de apă și de nori de negură. O amintire a acestui fapt exista la strămoșii noștri în povestirile despre Niflheim, Nebelheim [„Nebel”– negură, germană – nota trad.]. În acest aer saturat cu apă trăiau strămoșii noștri umani. Ei nu erau încă instruiți despre lume în același mod în care suntem noi acum. Dar în apele care umpleau aerul locuia înțelepciunea însăși. Ea răsuna către ei dinspre ape. Tot ce aveau în natură în jurul lor avea pe atunci o vorbire perceptibilă de către oameni. În șopotul frunzelor, în foșnetul copacilor, în susurul pârâului, în adierea vântului, în duduitul tunetului, în clipocitul valurilor ei percepeau un sunet care le vestea înțelepciunea dumnezeiască. Din întreaga natură din jurul lor răsuna către ei un sunet. Acest sunet era înțelepciunea, cuprinsă în ape, desemnată prin Tao – T (crucea).
În limba noastră germană există și un cuvânt pentru asta. Dacă privim picătura de rouă de dimineața, cum se adună pe inflorescențe – numele „Tau” [rouă, în 1b. germană – nota trad.] este aceeași denumire precum cuvântul Tao pentru ceea ce le revelau oamenilor apele înțelepciunii. Cuvântul german „Tau” înseamnă aceasta. „Tau” se spune în latină „ros”, iar cruce înseamnă „crux”. Iar „roscrux” denumesc amândouă același lucru: semnul Tao, crucea, precum și roua de pe plante. Aceasta este semnificația esoterică a semnului exoteric, pentru crucea încununată cu trandafiri.
Dinspre Vest spre Orient s-a deplasat după epoca Atlantidei un mare șuvoi de oameni. O parte a acestor mase de popoare a rămas în Europa Centrală, o altă parte a șuvoiului s-a deplasat până către Asia și apoi spre sud. Din acestea provin popoarele culturale ale indienilor, perșilor, babilonienilor și asirienilor, ale grecilor și romanilor – primele patru sub-rase ale rasei-principale ariene. De la acestea a pornit mai întâi cultura. – Dar aceleași inițieri care fuseseră introduse acolo existau și în Europa Centrală la partea care rămăsese acolo. Și acolo existau preoți inițiatori, care acordau o inițiere corespunzătoare celei indiene, persane, egiptene și grecești. Aceștia erau trottii și druizii.
Pentru ca evoluția omenirii să poată continua, a trebuit ca după dezvoltarea primelor patru sub-rase să urmeze o nouă intervenție. În cadrul popoarelor Europei Centrale mai exista amintirea despre timpurile vechii Atlantide, despre înțelepciunea Tao a vechiului Niflheim. Pentru ca acum să aibă loc un progres în evoluție, a trebuit ca această veche înțelepciune atlanteană, înțelepciunea Tao, să se unească cu o altă înțelepciune, cu un curent care provenea din înțelepciunea orientală. Aceasta era înțelepciunea Vechiului și a Noul Testament, care fusese adusă prin Christos Iisus. Dacă nu ar fi venit această nouă intervenție, atunci ar fi apărut o stagnare, iar omenirea s-ar fi îndreptat spre decădere. Așa s-a unit înțelepciunea Vechiului și a Noului Testament prin Christos Iisus cu înțelepciunea Tao atlanteană în Europa Centrală.
În anul 1459 a fost Christian Rosenkreutz cel care recunoștea necesitatea faptului că înțelepciunea Tao, unită cu creștinismul, trebuia să aducă noua evoluție. El le-a adus oamenilor Europei Centrale înțelepciunea „Tau” sau Ros-crux, care se unea cu înțelepciunea Vechiului și a Noului Testament.
Pe timpul lui Johannes Tauler trăia o personalitate ce este numită „Necunoscutul din Oberland”. Această personalitate l-a instruit pe Johannes Tauler, care a predicat apoi atât de grozav, încât unii dintre ascultători rămâneau ca morți. Individualitatea care a apărut în această personalitate (a „Necunoscutului din Oberland”) era individualitatea Maestrului Iisus, care a condus mereu dezvoltarea Vestului, chiar dacă în ascuns. Împreună cu această individualitate a acționat în Vest cealaltă individualitate-maestru: Christian Rosenkreutz. Ei sunt și acum maeștrii Occidentului, care conduc în Europa Centrală evoluția. O uniune frățească o formează Loja Maeștrilor, dar munca este diferită, cea pe care o realizează pentru progresul omenirii. Așa cum ceilalți doi maeștri acționează pentru Orient, așa acționează aceștia doi pentru Occident.
Dintre toți învățații din ultima treime a secolului al XIX-lea care trăiau pe atunci în Vest, niciunul nu era potrivit să-i mijlocească lumii noua intervenție spirituală, care fusese recunoscută drept necesară de Marea Lojă Albă, pentru a proteja lumea Vestului de decăderea prin materialism. În H. P.B. maeștrii, însă, au găsit cel mai adecvat instrument pentru a-i aduce lumii noile învățături, înțelepciunea ce trebuie să producă viitorul. H. P.B. a redactat înțelepciunea occidentală ce îi fusese dată atunci pentru început, în Isis dezvăluită. Aceasta este o lucrare importantă, care conține mari comori ale celor mai mari adevăruri, dar ele sunt parțial prezentate ca într-o imagine deformată. De aceea H. P.B. nu a fost înțeleasă pe atunci în Occident.
Există și în Occident mari frății oculte. Multe dintre ele nu au fost de acord cu ceea ce făcea H. P.B. S-a ridicat printre ei o masivă urmărire împotriva ei, din cauza căreia H. P.B. a suferit extrem de mult, despre care niciun om nu are habar. Aceste frății oculte voiau să transmită înțelepciunea ocultă doar în sens ortodox. De aceea s-au unit împotriva lui H. P.B. Aceasta voia să-i aducă Occidentului tocmai înțelepciunea viitorului. Dar, pentru că nu a fost înțeleasă, ea s-a îndreptat către Orient și s-a lăsat inspirată de înțelepciunea Orientului, pe care a redactat-o în Învățătura ocultă. Aceasta este înțelepciune orientală.La început ea ar fi trebuit, însă, să aducă tocmai înțelepciunea occidentală a viitorului.
Un răspuns trebuie dat la întrebările care au fost formulate privitor la aparițiile (maeștrilor) în Adyar [Nota 89]. Nu este deloc de datoria ocultistului să decidă dacă aceste apariții au fost autentice sau nu. Mai puțin zgomotos decât maeștrii Orientului au vorbit maeștrii Occidentului. Chemarea acestora se îndreaptă către toți cei din Vest, dacă vor să se alăture conducerii celor doi maeștri ai Occidentului.
Dacă am vrea să introducem acea înțelepciune a Orientului aici, să urmăm școlirea orientală aici în Vest, atunci aceasta ar însemna pentru Vest decăderea. Noi avem nevoie de înțelepciunea viitorului, de școlirea occidentală, ce ne este dată de acești doi maeștri.
Înainte, școala occidentală era doar atașată de cea orientală, subordonată; acum însă cele două mai sunt doar legate frățește, însă merg cu totul independente una lângă cealaltă. Școala occidentală nu-i mai este de acum subordonată celei a Orientului, ci coordonată. Ceea ce este dat din însărcinarea maeștrilor Vestului prin mine merge independent alături de ceea ce Mrs. Besant instruiește din însărcinarea maeștrilor Orientului.
În vest există de acum înainte școlirea creștin-esoterică și cea creștin-rosicruciană. Prima educă prin sentiment, cealaltă prin rațiune. Rasele aflate pe moarte, din Orient, mai au încă nevoie de școlire orientală. Școlirea occidentală este cea pentru rasele viitorului.
* * *
Chiar și maeștrii trebuie, pentru a duce mai departe evoluția, să se afle în trup fizic. Maestrul pentru zorii celei de-a șasea zile este Christian Rosenkreutz. Iisus din Nazareth, Christian Rosenkreutz. Dacă încercăm să preluăm aceasta în simțirea noastră și să o lăsăm să devină emoție, atunci vom înțelege că trebuie să existe o școală esoterică a Occidentului și una a Orientului. Echivalente stau ele una lângă cealaltă. Fiecare își are proprii ei doi maeștri: Mahatma K(uthumi) și Mahatma M(orya); Maestrul Iisus din Nazareth și Maestrul Christian Rosenkreutz. Pe una din aceste școli o conduce doamna Besant, pe cealaltă dr. Steiner. O decizie însă, spre care dintre ele vrea fiecare să se îndrepte, trebuie să fie luată.
* * *
Picăturile de rouă sunt o amintire a apelor din poala originară dumnezeiesc-spirituală din care este născut omul, iar în același timp a botezului, ce este un botez de rememorare a acestor ape. Fiecare picătură de rouă în parte ne este un monument, o ultimă rămășiță a acestei conexiuni divine.
„Tau” și Tao este același lucru. – În Tao simțeau sufletele noastre cândva această așezare în dumnezeiesc. Noi am coborât în materie; din el ne-am curățit iarăși de această materie, astfel că am devenit transparent de clari precum picătura de rouă. Când trupul astral va fi devenit sufletul de diamant (a se vedea Stimme der Stille [Nota 90] — Glasul liniștii), atunci vom urca în cele trei triunghiuri, vom primi cuvântul creator divin care odihnește în I.A.O. Noi primim atunci pâinea vieții Buddhi, principiul lui Christos, care este exprimat în crucea de aur (aurul este culoarea pentru Buddhi). În același timp se petrece transformarea, ce se află în Cina cea de Taină, în Sfântul Graal drept ideea cea mai profundă. Focul sângelui, devenit nesfânt, devine iarăși sfânt, curat și cast. El devine iarăși de natură vegetală [Nota 91].
Iar dacă acționăm în întreaga roată a vieții, adică dacă voința noastră acționează în voința lumii, ce conduce evoluția, dacă ne-am cufundat propria noastră voință în voința Tatălui – atunci ajungem la unirea cu Tatăl. Acest lucru este sugerat în roata vieții.
Trebuie să ne devină odată clar care sunt de fapt fundamentele pentru o școlire esoterică și care este de fapt ființa lor. Școala de care aparținem noi este organizată în așa fel, încât în ea se află diferite cercuri. Toți cei care sunt nou-veniți sunt „căutătorii”. Cine avansează apoi mai încolo, ține de „exersanți”. Iar la aceasta se alătură „școlirea” propriu-zisă. În aceste trei cercuri se desface școala noastră [Nota 92]. Noi toți am intrat în Școala Esoterică pentru a dezvolta anumite organe în interior, care ne fac capabili să trăim experiența lumilor superioare înseși. Cum dezvoltăm oare organe în noi? Toate organele noastre au luat naștere printr-o activitate anterioară a noastră. Vrem să ilustrăm acest lucru printr-un exemplu: A existat un timp, în care noi toți nu aveam încă ochi. Pe atunci, omul se deplasa plutind-înotând printr-o mare originară apoasă. Pe atunci, el avea pentru orientare un organ care astăzi este prezent doar ca rudiment. Acesta este așa-numita glandă pineală [Nota 93]. Ea se află în mijlocul capului [sub calota craniană], răsfrântă puțin înăuntru. La anumite animale ea se poate vedea dacă este ridicată calota. Cu acest organ, omul preistoric putea să perceapă dacă se apropia de un lucru folositor sau dăunător. Înainte de toate, însă, acesta era un organ pentru perceperea de căldură sau răceală. Când lumina pe atunci Soarele asupra Pământului, omul nu putea realmente să-l vadă, dar glanda pineală îl atrăgea în locurile mării apoase unde soarele încălzea apa. Iar această căldură îi dădea un sentiment de mare beatitudine. În astfel de locuri ale apei rămânea omul multă vreme și ajungea până departe, aproape de suprafață, astfel că razele de soare îl puteau atinge. Și prin aceasta, pentru că razele de soare cădeau direct pe corpul său, erau formați ochii noștri de astăzi. Două lucruri erau, așadar, necesare pentru ca să ia naștere ochi: o dată, soarele trebuia să lumineze, pe de altă parte însă și oamenii trebuiau să înoate înspre locurile încălzite de soare și să se expună la soare. Dacă oamenii de atunci nu ar fi făcut acest lucru, ci și-ar fi spus: eu vreau să dezvolt doar ceea ce se află deja în mine –, atunci ar fi putut, într-adevăr, să dezvolte o glandă pineală din ce în ce mai mare, o monstruozitate de organ, dar ochi nu ar fi căpătat niciodată.
Întocmai așa trebuie să ne reprezentăm lucrurile la dezvoltarea ochilor spirituali. Nu trebuie să spunem: Aceia superiori se află deja în mine, trebuie doar să îi dezvolt. – Nici acei oameni nu puteau să dezvolte din ei soarele, dar puteau să dezvolte acele organe pentru a-l vedea. Tot astfel și noi puteam doar să configurăm organele pentru a vedea soarele spiritual, lumile superioare, dar nu puteam să dezvoltăm soarele din noi. Și niciodată nu am putea să dezvoltăm organele din noi dacă, pe de o parte, nu luminează asupra noastră soarele spiritual, iar, pe de altă parte, noi nu ne grăbim să ne expunem la el, pentru ca el să ne poată lumina. Locurile în care pentru noi strălucește soarele spiritual, acestea sunt școlile esoterice, iar toți cei ce se simt impulsionați să vină în școlile esoterice sunt luminați de razele lui, dacă se comportă corespunzător îndrumărilor școlii.
Fiecare organ ce a avut un trecut va avea și un viitor. Chiar și glanda pineală va deveni în viitor din nou un organ important. Iar cei care sunt în școlile esoterice lucrează deja de pe acum la configurarea ei. Exercițiile pe care le primim nu acționează doar asupra trupului astral și a celui eteric, ci și asupra glandei pineale. Iar când acțiunea devine foarte pătrunzătoare, atunci ea pornește de la glanda pineală înspre vasele limfatice și de aici în sânge. Dar nu doar cei care efectuează acum exerciții oculte vor avea în viitor o glandă pineală dezvoltată, ci toți oamenii. Iar la acei oameni care se vor constitui în rasa malefică, ea va fi un organ pentru cele mai rele și îngrozitoare impulsuri și va fi atât de mare, încât va constitui cea mai mare parte a trupului. Așa cum multe muște se văd de la distanță ca roi de muște, tot astfel, deoarece atâtea corpuri umane de gen glandular se vor preumbla pe Pământ, Pământul însuși va putea fi văzut din cosmos ca o mare glandă. La aceia, însă, care își configurează în mod corect glanda pineală, ea va fi un organ foarte nobil și desăvârșit.
Acum vrem să privim mai îndeaproape exercițiile care ne sunt date, cu gândul că aceste exerciții sunt cele ce ne fac sufletele receptive pentru razele spirituale de soare.
Într-un fel ca o pregătire pentru exercițiile oculte propriu-zise servesc cele șase exerciții secundare. Cine li se dedică plin de seriozitate și zel corespunzător, în acela ele produc acea atitudine fundamentală a sufletului care este necesară pentru a avea folosul corespunzător din partea exercițiilor oculte.
1. Controlul gândurilor: Cel puțin cinci minute ar trebui să ne luăm timp zilnic și să ne gândim la un obiect cât mai nesemnificativ, care nu ne interesa deloc înainte, în sensul să legăm într-o succesiune logică tot ce se poate gândi despre obiect. Este important să fie un obiect nesemnificativ, căci tocmai silința la care trebuie să ne supunem pentru a rămâne mult timp cu el este cea care trezește capacitățile latente ale sufletului. După câtva timp, observăm apoi în suflet un sentiment de stabilitate și siguranță. Acuma însă să nu ne închipuim că acest sentiment o să ne copleșească năvalnic. Nu, este vorba de un sentiment extrem de fin, de subtil, pe care trebuie să îl percepem ascultând cu grijă. Cei care afirmă că nu pot să perceapă nicidecum acest sentiment în ei, se aseamănă mai ales cu cei care pornesc pentru a căuta, printre multe alte obiecte, un obiect extrem de mic, de fin. Caută ei, dar numai așa, pe deasupra, iar aici nu pot să găsească obiectul cel mic, ci îl trec cu vederea. Foarte liniștiți trebuie să ascultăm în noi înșine și atunci percepem acest simțământ, iar el apare anume în principal în partea anterioară a capului. Dacă l-am simțit acolo, atunci îl revărsăm cu gândul în creier și în măduva spinării. Treptat avem impresia atunci ca și cum ar porni raze de la partea frontală a capului până înăuntrul măduvei spinării.
2. Inițiativa acțiunii: Pentru aceasta trebuie să ne alegem o acțiune pe care o gândim noi înșine. Cine a luat, de exemplu, drept exercițiu de activitate udarea unei flori, așa cum stă scris ca exemplu în îndrumări [Nota 94], acela face un lucru cu totul lipsit de sens. Căci o acțiune trebuie să apară din proprie inițiativă, așadar trebuie să fie gândită de noi. Atunci se poate observa curând o trăire la acest exercițiu, ca și cum: „eu pot să realizez ceva”, „eu sunt capabil de mai multe decât până acum”, „eu simt pornire spre acțiune”. De fapt în întreaga parte superioară a corpului simțim acest lucru. Încercăm apoi să permitem acestui sentiment să curgă spre inimă.
3. Înălțare deasupra plăcerii și suferinței: îi vine, spre exemplu, cuiva să plângă. Atunci este timpul să facă acest exercițiu. Se silește cu toată forța ca acuma, de data asta să nu plângă. Același lucru și despre râs. Să încercăm odată, când ne vine să râdem, să nu râdem, ci să rămânem liniștiți. Asta nu trebuie să însemne să nu mai râdem de-acum încolo, dar trebuie să ne ținem în frâu, să devenim stăpâni pe râs și pe plâns. Iar dacă ne-am stăpânit de câteva ori, atunci simțim curând și o trăire de liniște și echidistanță. Această trăire o lăsăm să curgă prin întregul corp, turnând-o din inimă mai întâi în brațe și mâini, ca prin mâini să iradieze în fapte. Apoi o lăsăm să se reverse către picioare și în final înspre cap. Acest exercițiu cere o serioasă observare de sine, pe care trebuie să o desfășurăm cel puțin un sfert de oră pe zi.
4. Pozitivitate: Trebuie să știm să găsim în tot ce e rău sâmburele de bine, în tot ce e urât frumosul, și chiar și într-un răufăcător scânteia de dumnezeire. Atunci dobândim sentimentul ca și cum ne-am extinde dincolo de pielea noastră. Este un sentiment că devenim mai mari, asemănător cu cel pe care îl are trupul eteric după moarte. Dacă percepem această trăire, atunci să o lăsăm să emane de la noi prin ochi, urechi și întreaga piele, în principal prin ochi.
5. Detașare: Trebuie să ne menținem mobili, mereu să fim capabili să mai preluăm ceva nou. Când ne povestește cineva ceva ce considerăm improbabil, trebuie totuși să rămână întotdeauna un colțișor în inima noastră în care să ne spunem: el ar putea totuși să aibă dreptate. – Acest lucru nu trebuie să ne facă necritici, căci putem verifica. Vine asupra noastră atunci un simțământ, ca și cum din afară s-ar revărsa ceva asupra noastră. Acest ceva îl absorbim prin ochi, urechi și întreaga piele.
6. Echilibru: Cele cinci simțăminte premergătoare trebuie acum aduse în armonie, dând atenție egală fiecăruia dintre ele.
Aceste exerciții nu e nevoie să fie făcute exact câte o lună. A trebuit doar să fie indicată o perioadă de timp oarecare. Contează în primul rând ca exercițiile să fie făcute exact în această succesiune. Cine face al doilea exercițiu înaintea celui dintâi, acela nu are niciun fel de folos din el. Căci tocmai succesiunea contează. Unii sunt chiar de părere că trebuie să înceapă cu exercițiul al șaselea, cu armonizarea. Dar oare se armonizează ceva, când nu există nimic? Cine nu vrea să facă exercițiile în succesiunea justă, aceluia nu-i folosesc la nimic. Ca și cum cineva trebuie să facă șase pași peste o punte și vrea să facă mai întâi al șaselea pas, așa de fără sens este să vrei să începi cu al șaselea exercițiu.
Apoi, majoritatea dintre noi au primit o meditație de dimineață. Aceasta trebuie făcută dimineața devreme, la o oră pe care ne-o stabilim singuri și pe care o respectăm cât mai strict cu putință. Ne adâncim atunci mai întâi în șapte rânduri. La unii dintre noi, ele sună după cum urmează:
Trebuie acuma să nu speculăm la meditație despre aceste șapte rânduri, ci să trăim cu totul în ele. Destul de pictural trebuie să ni le reprezentăm. Așadar:
În razele curate ale luminii.
aici ne simțim scăldați de revărsările de raze ale luminii, care pătrund din toate părțile asupra noastră, vedem lucirea lor cât de limpede ne este posibil.
Strălucește dumnezeirea lumii!
ne reprezentăm că Dumnezeu este cel care se revarsă în aceste raze asupra noastră, căutăm să îl simțim și să îl preluăm în noi.
Ne imaginăm cum lăsăm din nou razele dumnezeiești, pe care le-am preluat, să se reverse iarăși spre fericirea tuturor ființelor.
Rândurile de încheiere trebuie să trezească reprezentarea și trăirea că am fi în întregime învăluiți în razele dumnezeirii și că în ele ne-am găsi pe noi înșine. Cel care vrea să-și reprezinte acest lucru deosebit de imaginativ poate să-și imagineze în final și un copac pe care l-a îndrăgit și la care se întoarce cu plăcere.
După aceste șapte rânduri, ne este dat un cuvânt sau o propoziție [Nota 95] spre adâncire. Această concentrare asupra unei propoziții sau a unui cuvânt, de exemplu „tărie”, este foarte importantă. Acesta e un fel de lozincă, un cuvânt-forță, care este adaptat cu exactitate la starea sufletească a fiecăruia în parte. Acest cuvânt îl vom lăsa să răsune în suflet cam în același fel în care lovim un diapazon. Iar așa cum ascultăm cum răsună diapazonul, tot astfel trebuie ca, după adâncirea în cuvântul acesta, să-l lăsăm și pe el să răsune în liniște în suflet, să ne dedicăm la ceea ce a fost provocat în suflet prin intermediul acestui cuvânt.
La sfârșit ne mai adâncim cinci minute în propriul ideal dumnezeiesc. De ce gen este idealul nu intră în considerație, este vorba doar de provocarea stării sufletești juste. Fie că ne gândim atunci la maestru sau la cerul înstelat, e tot una. Au venit și ateiști care considerau că nu aveau niciun ideal dumnezeiesc. Dar li s-a putut arăta cerul înstelat, care îl silește pe fiecare să aibă un sentiment de venerație și devoțiune.
Cine a început odată cu aceste exerciții, acela ar trebui să rămână la ele și nu să le întrerupă, atunci când nu îi convine. Trupul astral și cel eteric se obișnuiesc curând cu aceste exerciții, iar dacă nu le primesc, se revoltă. O întrerupere sau chiar o oprire definitivă este foarte periculoasă, în orice situație.
Importantă este și retrospectiva de seară. Ea trebuie desfășurată de la coadă la cap, pentru că trebuie să ne obișnuim cu modul de percepere al planului astral. Trebuie să ne reprezentăm la retrospectivă totul cât mai imaginativ posibil. La început se poate, bineînțeles, dacă am avut optzeci de trăiri semnificative, să nu le chemăm pe toate optzeci în mod imaginativ în fața sufletului. Aici va trebui cumva să facem o selecție înțeleaptă, până când în final întreaga viață a zilei se desfășoară precum un tablou prin fața noastră. Din nou contează aici mult mai mult acțiunile mici, nesemnificative, căci tocmai strădania este cea care trezește forțele sufletului.
* * *
Ceea ce avem de gând astăzi este o oră de instructaj, și anume pentru discutarea unor fapte elementare ale esoterismului.
Distingem într-o școală esoterică între căutători și exersanți, și tot astfel distingem între trepte către care urcăm. Voi toți, dragii mei surori și frați, sunteți mai mult sau mai puțin căutători. Vreți să deveniți exersanți. Trebuie acum să dezvoltați organe pentru aceste exerciții, dar cum se întâmplă aceasta? Ceea ce este acum activitate la om, aceasta va deveni mai târziu organ. Ceea ce vă voi spune acum unii dintre voi au auzit deja, dar nu face nimic; auzirea repetată stimulează forța ocultă.
Un organ care astăzi este atrofiat este glanda pineală. Ea a jucat înainte un rol foarte important. Această glandă pineală este înglobată tocmai sub calota craniană, puțin răsfrântă; ea a fost înainte organul prin care omul, în locul ochiului, care pe atunci nu exista încă, putea să perceapă, să simtă căldură. Prin acest organ, omul, care pe atunci mai plutea sau înota, se simțea atras în marea rece a lumii de locurile mai calde ce se aflau în ea, care erau luminate de Soare. Acolo, omul simțea un fel de beatitudine. Dacă ființele de atunci nu ar fi vrut să facă nimic altceva decât să-și dezvolte ceea ce se afla în ei, adică glanda pineală, atunci ar fi devenit ființe cu o glandă pineală imensă, cu o monstruozitate de organ. Dar ei s-au lăsat conduși de acest organ spre locurile calde, încălzite de soare din spațiul lumii și și-au dezvoltat astfel ochii, pentru care pe atunci aveau doar germenele. Căci activitatea devine mai târziu organ. Ei simțeau o stare de bine în aceste locuri calde, dar când ochii lor au privit pentru prima oară la soare, ei au simțit durere. Prin depășirea acestei dureri și-au cucerit oamenii capacitatea vederii. Așa trebuie să faceți și voi cu exercițiile date vouă, iar prin aceasta veți dezvolta organele care vă conduc mai târziu în sus, spre lumile superioare. Nu în voi înșivă îl găsiți pe Dumnezeu, ci trebuie să dezvoltați organele pentru a ajunge sus la El. Două căi vă sunt arătate pentru aceasta:
1. prin studiu înaintați;
2. prin aceste exerciții, dacă nu sunteți prea comozi pentru a le face cu răbdare și perseverență.
Exercițiile se împart într-o meditație de dimineață, într-o retrospectivă seara și în acele exerciții preliminare care vă sunt date tuturor. Cele șase trepte ale exercițiilor secundare sunt de făcut în ordinea dată, căci numai în acest fel se dezvoltă forță ocultă. Dacă am terminat cu cele șase luni, atunci începem iarăși de la început. (Drept exemplu se spune că mergem peste un pod, cu o lungime de șase pași, pentru a ajunge la un țel. Nici acolo nu putem să facem mai întâi cel de-al șaselea pas, ci trebuie pe rând să facem cei șase pași, la fel și aici. Cel de-al șaselea pas le armonizează pe cele cinci dinainte; dacă am vrea să-l facem pe el mai întâi, atunci ar trebui să ne spunem: Oare se armonizează ceva acolo unde nu este nimic?)
Toată gândirea abstractă nu are niciun fel de valoare pentru dezvoltarea ocultă; gândirea în imagini este singurul lucru care are valoare aici.
Cele șase trepte ale acestor exerciții secundare sunt următoarele:
1. Controlul gândurilor: Ne luăm pentru aceasta un obiect nesemnificativ, căci contează efortul care produce forțele interioare și nu interesul nostru pentru obiect. Drept exemplu este dat: un chibrit, un ac de păr, un arc de oțel etc. Ne putem întreba: cum s-a format obiectul, din ce e constituit, cum este el produs, unde e el produs, cum ar fi dacă obiectul nu ar exista pe lume?
Cu cât mai mult trebuie să vă străduiți și să vă depășiți, cu atât mai bine este.
Este aceeași situație ca atunci, când a luat naștere ochiul! –
A susține timp de cinci minute un obiect care nu ne interesează, acest lucru contează; ce bucuroși sunteți atunci când puteți să-i dați drumul.
2. Inițiativa acțiunilor: Unii dintre elevii mei au făcut greșit acest exercițiu, prin faptul că au efectuat exemplul dat, de a uda flori, în loc de a realiza o acțiune, așa cum era de fapt gândit, pe care nu am face-o de obicei în viață; o acțiune scoasă de noi înșine din propriul suflet trebuie să fie. Utilitatea acesteia nu contează; ea nu trebuie să aibă loc din obligația față de condițiile exterioare sau din bunătatea inimii, de exemplu, să-i dăruim zece pfenigi unui sărman, și nici pentru că ar fi etică. Din proprie inițiativă și depășire de sine trebuie să aibă loc, să fie o activitate care creează organe oculte.
3. Depășirea plăcerii și suferinței: Trebuie să depășim cu voința puternică, astfel ca bucuria sau suferința să nu ne tragă după ele. Trebuie să devenim, din cal, vizitiu (Platon) [Nota 96]. Dacă ne vine să plângem pentru ceva, atunci să ne stăpânim cu tot efortul și să ne spunem: „Acum nu plângi”. – Același lucru și pentru râs. Toate acestea sunt gândite doar pentru un anumit timp din viață, drept exercițiu pentru aproximativ o lună.
4. Pozitivitate: Ce e de înțeles prin asta e exprimat în următoarea legendă: Christos Iisus mergea cu discipolii săi în plimbare, când au văzut întins pe drum un câine care era deja foarte descompus. Discipolii s-au întors cu spatele plini de scârbă și au zis: „O, ce animal hidos”. – Christos Iisus s-a oprit însă și a privit iubitor leșul și a spus apoi: „Ce dinți frumoși are animalul!”–
Astfel, din toate, chiar din ce e mai urât, din ce e mai rău, dintr-un răufăcător, din neadevăr să scoatem și să vedem frumosul, adevărul, aceasta e pozitivitatea. Subtil a se observa pe sine însuși, asta face parte de aici.
5. Deschidere: Deschiși suntem atunci când cineva ne povestește că un turn drept, vertical s-a înclinat peste noapte, să zicem, într-un unghi de 45 de grade, și noi nu spunem atunci: „Nu, asta nu cred, asta e chiar imposibil.” – Trebuie să formăm în noi sentimentul că nimic nu e imposibil.
6. Să aducem armonie în cele cinci trepte: Celelalte cinci trepte sunt premisa pentru această a șasea treaptă. Contează extraordinar de mult succesiunea. Nu este permis să vrem să facem al șaselea pas înaintea celorlalți cinci primi pași. Nu se armonizează nimic atunci când nu e nimic de armonizat!
În timp ce aceste șase exerciții nu sunt legate de nicio oră anumită a zilei, doar că trebuie făcute zilnic așa cum am descris, meditația trebuie efectuată mereu la același timp al zilei. Introducem meditația prin faptul că așternem în fața sufletului timp de circa două minute sentimentul de liniște. Treptat se va face remarcat un sentiment de liniște în întregul corp.
Elevul să se gândească mereu la principiul: Eu pot să aștept cu răbdare. – O strădanie nerăbdătoare nu duce înainte. Orișice ar face fiecare, își va arăta roadele în viitor. Această promisiune au făcut-o marii maeștri. Prima formulă trebuie să o mediteze elevul în fiecare dimineață la începutul zilei. Înainte trebuie să se detașeze de orice grijă și de orice gând. Când omul se ridică la începutul zilei, el vine din lumea astrală și se simte recompus.* El va simți liniște. Apoi prima meditație. Să nu ne gândim la cuvinte, ci doar să le lăsăm să se reverse în noi. Ele conțin forțe de cea mai înaltă factură, căci ele nu sunt alcătuite la întâmplare, ci cu cea mai înaltă înțelepciune. De meditat totul imaginativ. În final, retrospectiva. Nu privi înapoi la lucruri importante, ci, din contră, la cele neimportante, și anume de la sfârșit către început. Rememorarea este podul pe care suntem conduși către cronica nevăzută. Străzi, câmpuri, flori, pietre ș.a.m.d. le avem în așa fel în retrospectivă, încât fie că noi le chemăm înapoi în memorie sau ne uităm realmente înapoi asupra lor cu ochii. Acest lucru are loc în ordinea temporală anterioară. Dar există și un alt fel de retrospectivă: ca și cum desfășurările de timp ar fi în spațiu. Așa-zisa memorie se pierde, dar ceva mai înalt este câștigat. Înapoi, pentru că în lumile superioare totul curge de la sfârșit la început, iar așa este elevul de pregătit. Retrospectiva trebuie să aibă loc fără regret, pentru că regretul este egoism. – De văzut și gândit totul în așa fel încât să nu depindă de lumea senzorială; Luna de dinainte de închipuit în așa fel, nu cu mijloace senzoriale, ci așa încât un om, care consideră că materia este singurul lucru real, să spună că ar fi o fantezie.
Celălalt exemplu sunt cei trei Logoi: Sfântului Spirit este sunetul, Fiului este lumina, Tatălui aroma. Ele sunt mai limpezi în celelalte lumi. Iar aici sunt detașate de lucruri, iar sunetul, lumina și aroma lumii străbat spațiul. Această primă imaginațiune este modul prin care suntem conduși la realitățile mai înalte. Aceasta este doar o scurtă redare.
* A se vedea, privitor la aceasta, orele din 3 și 8 martie 1909.
Sunt printre dumneavoastră unii care fac deja de ani de zile exerciții esoterice, precum și unii care de abia acum încep cu aceasta. Ceea ce va fi spus astăzi este de importanță pentru voi toți. Dumneavoastră trebuie să vă gândiți la faptul că personalitatea care vă vorbește se face cu totul un instrument de transmitere al acelor individualități superioare, pe care le numim Maeștri ai înțelepciunii și ai armoniei sentimentelor.
Privitor la esoterismul către care tindeți cu toții, trebuie să vă clarificați foarte bine următorul lucru: este extraordinar de important ca omenirea să primească în aceste timpuri o intervenție puternică de viață esoterică. Molime, epidemii de boli, războaie îngrozitoare s-ar dezlănțui printre oameni odată cu preluarea supremației de către materialism, dacă omenirea nu ar primi o aprofundare pe plan spiritual, conform deciziei maeștrilor înțelepți. Chiar dacă acum răspândirea vieții spirituale este neapărat necesară, chiar dacă trebuie să existe neapărat în ziua de astăzi esoteriști în număr mult mai mare decât până acum (au existat întotdeauna esoteriști), cu toate acestea ar fi cu totul și cu totul greșit să vrem să facem propagandă pentru esoterism. Trebuie să existe esoteriști, dar nu toți oamenii trebuie să fie esoteriști. Un exemplu foarte simplu ne poate clarifica acest lucru. Nu-i așa, toată lumea are nevoie de pantofi, și de aceea este necesar să existe pantofari. Cu totul greșit ar fi însă dacă cineva ar vrea să tragă din aceasta concluzia că toți oamenii trebuie să devină pantofari. La fel de puțin trebuie să devină toți oamenii esoteriști. Însă toți cei care vor să devină dobândesc astfel sarcina de a răspândi teosofie în încarnarea aceasta sau într-una din următoarele încarnări și să promoveze viața spirituală a oamenilor.
În toate timpurile au existat trei feluri de esoteriști. În trei moduri puteau să fie formați în școlile de inițiați. Cele trei moduri ale pregătirii sunt [Nota 97]:
În vremurile dinainte, aceste trei moduri erau separate între ele destul de tranșant. Vrem acum, pentru a înțelege, să luăm din nou un exemplu din viața zilnică. Gândiți-vă la o țară în care nu există trenuri și locomotive, și închipuiți-vă apoi că un locuitor al acestei țări ar călători într-o altă țară îndepărtată, unde există asemenea locomotive și trenuri. Acest om este acum, privitor la locomotive și trenuri, un inițiat, iar când se întoarce acasă el poate să le povestească concetățenilor lui ce a văzut. Dar prin faptul că a observat locomotivele și trenurile și că poate să povestească despre ele, nu e nici pe departe în stare să-și construiască acum trenuri. Pentru a deveni inginer, e nevoie iarăși de un studiu îndelungat. Tot așa este cu inițiatul și cu adeptul. Inițiatul a călătorit în țara străină, în lumile spirituale, el știe cum arată acolo și poate să povestească despre ea, dar pentru a deveni apoi un adept, adică pentru a putea mânui el însuși forțele spirituale pe care le-a privit în acțiunea lor, pentru aceasta e nevoie mai întâi din nou de o perioadă lungă, lungă de exersare în lumea spirituală. La unii inițiați mai durează un șir lung de încarnări până ce ajung la calitatea de adept, căci forțele lumii spirituale sunt mai greu de mânuit decât cele ale lumii fizice.
Odinioară era așa, că inițiații și adepții se completau reciproc în frățiile esoterice în cel mai frumos mod în acțiunile lor. În ziua de astăzi, de exemplu, un inginer care știe exact cum trebuie construită o mașină nu e nevoie nicidecum să poată construi el însuși mașina. Pentru asta el are muncitorii săi. Iar muncitorii care se pricep nemaipomenit să construiască o mașină nu au nevoie să cunoască exact legile după care ea se alcătuiește. Tot astfel, cineva ar putea fi un inițiat și să vadă și să priceapă forțele și legile lumii spirituale în domnia lor, dar el însuși să intervină și să configureze ceva folosindu-se de ele, nu ar putea.
Un al doilea gen de esoteriști erau clarvăzătorii. Ei nu mai pot fi distinși în ziua de astăzi atât de clar de inițiați, precum în vremurile din vechime. Pe atunci însă, clarvăzătorii formau un grup deosebit printre esoteriști. Vă puteți cu toții reprezenta faptul că pot exista oameni foarte deștepți și învățați, care însă sunt destul de miopi. Poate că cineva chiar cunoaște legile opticii foarte exact, și cu toate acestea să fie miop, așa că trebuie să se bazeze, atunci când face experimentele sale, pe cei care văd bine. El le poate apoi explica ulterior ce au văzut, căci ei singuri poate că nu ar putea să înțeleagă fără el. Tot astfel este și cu acei inițiați și clarvăzători.
Inițiatul nu trebuie să fie în același timp și un clarvăzător, iar clarvăzătorul nu trebuie de la bun început să fie un inițiat.Tocmai în vremurile vechi, despre care vorbim acum, se întâmpla foarte des că unii oameni nu puteau fi aduși la clarvedere. Ei au devenit atunci inițiați, adică au dobândit o totală perspectivă și înțelegere pentru adevărurile și legile spirituale, dar nu puteau să le vadă. Acuma, erau în aceeași frăție cu ei și alții care erau clarvăzători, fără ca să fi putut înțelege în același timp ce vedeau. Ei le povesteau inițiaților ceea ce vedeau, iar aceștia le explicau.
Adepții, al treilea gen de esoteriști, erau apoi în stare să valorifice practic ceea ce era văzut de clarvăzători și explicat de inițiați.
O conlucrare cu totul minunat de frumoasă a existat în aceste frății dintre cele mai vechi. Aici domneau o iubire reciprocă și o toleranță, o încredere atât de mari, cum în ziua de astăzi nu mai e deloc posibil, ba chiar cum prea puțini oameni își pot reprezenta. Timpul nostru este mult prea egoist, neiubitor și neîncrezător pentru ca așa ceva să fie posibil. De aceea un inițiat este astăzi întotdeauna într-un anumit grad și clarvăzător, și invers, ba chiar nici nu e posibil să formezi astăzi oamenii în alt fel.
Adânc fundamentată în condițiile timpurilor noastre este însă și situația în care calitatea de adept trebuie să se retragă aproape cu totul. Vremurile noastre egoiste nu sunt în stare să se folosească just de astfel capacități înalte. Nimeni nu se reține mai mult în vremurile noastre decât adepții. Și chiar dacă ar vrea să intervină în rosturile oamenilor, adesea nu ar putea, deși au forța necesară și ar putea să îi transmită omenirii atât de multe lucruri ce aduc binecuvântare.
Chiar în domeniul medicinei, care este cel mai rău cufundată în materialism, adepții trebuie să privească adesea, am putea spune, cu inima sângerândă (dacă acest lucru ar mai fi posibil pe o treaptă de evoluție atât de înaltă) cum mulți, mii de sărmani bolnavi zac fără să li se poată da vreun ajutor. Dar chiar dacă vreun adept s-ar lăsa purtat spre a voi să ajute un bolnav, atunci ceea ce ar trebui el să facă ar contraveni atât de mult vremurilor de astăzi, încât cel puțin a doua zi ar fi închis la casa de nebuni, ba chiar s-ar indigna toți medicii întregii lumi împotriva lui.
În general, în viața spirituală este așa că cei mai înalți adepți și inițiați sunt cei mai reținuți. Cei mai înalți adepți intervin adesea doar de două ori la câteva sute de ani în rosturile popoarelor. Forța lor este ca și păstrată pentru ocazii foarte specifice. Căci există anumite lucruri pentru care omenirea încă nu este coaptă. Dacă s-ar vrea să-i fie date, atunci ar putea avea doar efect dăunător. Da, există anumite adevăruri supreme pe care nici voi, surori și frați ai mei, nu puteți încă să le primiți. Dacă v-aș comunica un astfel de adevăr, atunci în puține minute această încăpere ar fi goală. Anumite adevăruri omul de astăzi pur și simplu nu le poate suporta încă, chiar dacă a atins deja o anumită treaptă în școlirea esoterică. Și totuși, acestea sunt tocmai adevărurile cele mai înalte, iar evoluția dumneavoastră are scopul ca voi să le primiți cândva. Dar cine le primește prea devreme, acela pierde pur și simplu orice stabilitate în viață. Gândiți-vă că deasupra unei prăpăstii adânci ar fi întinsă o punte îngustă. Câți dintre voi ar putea trece dincolo fără să amețească? Cu siguranță nu toți. Deci dacă acum cineva măsoară pe podeaua unei camere o fâșie îngustă de lățimea punții și o însemnează cu culoare, atunci fiecare va merge cu ușurință pe ea, fără a se lăsa să cadă, să amețească și să devieze la dreapta sau la stânga de la fâșie. Și, cu toate acestea, el nu execută în acest timp nimic altceva decât ce ar trebui să execute pe puntea îngustă care conduce peste prăpastie. Continuarea podelei la stânga și la dreapta fâșiei înguste este ceea ce îi conferă siguranță. Puntea
îngustă sau fâșia de podea este cea pe care pășim noi, oamenii. Continuarea fâșiei este lumea fizică, lumea simțurilor. Ea îi dă siguranță omului, deoarece ea corectează în permanență gândurile, sentimentele noastre etc. greșite. Acum, să ne gândim că barierele lumii senzoriale ar fi căzut, atunci omul ar pluti într-adevăr în aer, fără niciun sprijin exterior. Aceasta este o trăire pe care fiecare trebuie să o parcurgă cândva.
Este nevoie atât de urgentă în timpurile noastre să se reverse tot mai multă teosofie în viață, și se va întâmpla acest lucru tot mai mult și mai mult în următorii ani. Tocmai în mediul dumneavoastră imediat se va putea observa acest lucru. Ca după pâinea zilnică vor tânji oamenii după teosofie. Căci adevărurile, așa cum sunt răspândite după metoda rosicrucianistă, pot fi cu totul pricepute de înțelegerea obișnuită. Oamenii care nu pot să priceapă învățăturile teosofice, aceia pur și simplu nu vor să-și pună suficient la lucru rațiunea.
Cu toții știți că inima omului se află de-abia la începutul evoluției ei și că în viitor ea va fi un organ extraordinar de important. Acest fapt, însă, nu e nevoie să îl accepte nimeni doar pe încredere, ci poate fi recunoscut prin cea mai simplă observare și cugetare. Noi distingem în corpul omenesc mușchii netezi și mușchii striați. Toți mușchii pe care omul poate să-i acționeze volitiv sunt striați, toți mușchii nevolitivi sunt netezi. Acum, însă, ca o mare taină pentru știința de astăzi, inima este striată ca și mușchii volitivi, deși ea este totuși un mușchi nevolitiv. Acest lucru trebuie să ne spună faptul că inima, dacă acum nu este un mușchi volitiv, va ajunge totuși să fie unul în viitor. Și așa și este. Fiecare om își va pune în mișcare inima după cum voiește, tot așa cum își mișcă astăzi mușchii brațelor.
Cu toate acestea, mulți oameni nu greșesc cu totul atunci când nu vor să accepte de la bun început anumite adevăruri. Contează foarte mult ca aceste lucruri să le fie făcute inteligibile oamenilor. Vrem să ne lămurim puțin acum despre modul în care ne putem dovedi nouă înșine adevărurile teosofice. Noi vorbim de teoria reîncarnării și de legea karmei. Acuma, vin oameni creduli și spun: teoria reîncarnării ni se pare foarte credibilă și inteligibilă, căci toate tainele vieții pot fi elucidate prin ea. Dacă privim în interiorul vieții și vedem cum un copil este născut de-a dreptul în șanț și deja de la naștere este predestinat să nu fie nimic bun de capul lui și să își petreacă viața în jale și mizerie, iar dacă vedem cum un alt copil vine pe lume într-un palat, este înconjurat din prima zi de iubire grijulie și este înzestrat cu toate darurile spirituale, atunci teoria reîncarnării va putea da o bună explicație, prin faptul că spune că cei doi copii și-au așezat ei înșiși, într-o încarnare anterioară, baza pentru viața actuală. Dar apoi vin cei gânditori și spun: numai pentru aceea că teoria voastră a reîncarnării poate să dea o explicație frumoasă pentru multe întrebări nelămurite ale vieții, noi nu credem nici pe departe în ea, căci o explicație nu este o dovadă. – Oamenii care vorbesc astfel au cu totul dreptate. Căci nu îmi este permis să consider o concepție despre lume numai de aceea corectă, pentru că îmi este confortabilă. Dar prea bine ar putea acești oameni, dacă vor în mod serios să-și dea cea mai potrivită dovadă pentru teoria reîncarnării. Dacă ne spunem așadar: eu vreau să presupun că există o reîncarnare. Eu nu cred de fapt, dar pot să presupun o dată acest lucru. Vreau să mă comport, așadar, cu totul ca și cum presupunerea mea ar fi adevăr și să aștept să văd ce reiese din asta. – Omul care gândește și acționează așa va face experiențe uimitoare. În toate lucrurile care i se întâmplă se va gândi: eu însumi am pus cândva, într-o viață anterioară, baza pentru asta și suport acuma urmările propriilor mele fapte. – Dacă un astfel de om a făcut cândva inconștient o prostie și îl ajunge pedeapsa, atunci va gândi: acum vreau să-mi conștientizez imediat această prostie, ca să văd că eu am fost acela care a produs cauza pentru aceste urmări hidoase. Căci dacă eu însumi sunt cauza, atunci ar trebui ca acum, când fac conștient această greșeală, să apară și urmările respective. – Acesta e adevăratul sens al acestui cuvânt biblic: „Dacă cineva îți dă o palmă pe obrazul stâng, atunci întoarce-i și obrazul drept.” [Nota 98]
Cine reușește ca, în tot ce i se întâmplă, să găsească în sine acel motiv, acela realizează mult. Cine parcurge acest lucru, va observa curând cum îl duce mai departe, cum începe să se desprindă din lanțurile karmice și să-și primească viața tot mai mult în mâinile sale. Liber și sigur merge un astfel de om pe calea vieții lui. În mod asemănător ne putem adeveri singuri toate învățăturile teosofice. Așa vrem cu toții să ne străduim să purtăm spiritualul tot mai mult înspre interiorul vieții și să lăsăm să devină viu în noi ceea ce lasă marii maeștri să se reverse în noi din lumină și viață. Iar dumneavoastră tuturor ar trebui să vă fie clar faptul că în viitor luptele, pe care le are de dat teosofia și îndeosebi esoterismul cu lumea exterioară, devin tot mai intense. Atunci contează să stai ferm și să taci. Munca în liniște este adesea munca mai mare. Învățați să tăceți, surori și frați ai mei, și stați fermi prin aceea că priviți asupra țelului vostru și asupra marilor maeștri care ne stau alături.
Pentru dezvoltarea interioară sunt importante trei lucruri oculte:
Cele trei flăcări cu care trebuie să pătrundem viețuind în învățături sunt gândirea, simțirea și voirea. (Studiul învățăturilor teosofice, al rapoartelor oculte, căruia trebuie să ne dedicăm. Nu trebuie să ne rezumăm la „exerciții”. Trebuie să pătrundem cu totul viețuind cu voire, simțire și gândire în învățăturile celor trei flăcări.)
„Mantia” este ca și pielea din care trebuie să ieșim. Pășirea în afară este a doua pliere a mantiei; iar răsfrângerea înapoi spre corp: a treia pliere (sau întoarcere).
Tot ce este rostit într-o oră esoterică ne este dat nemijlocit de către maeștri, iar cel care rostește este doar un instrument al intențiilor lor.
Diferența dintre o oră exoterică și una esoterică este aceea că acolo sunt primite învățături, cunoștințe; aici este trăit ceva. Maeștrii le vorbesc în continuu oamenilor; doar cei pregătiți, cei al căror suflet este deschis așa încât maeștrii găsesc intrarea către ei, pot să perceapă glasul lor. Munca esoterică este de cea mai mare importanță pentru dezvoltarea lumii – dar și pentru omul care se află în cea mai simplă poziție socială.
Anul 1879 este unul din cele mai importante momente în dezvoltarea omenirii, printr-un eveniment care a avut loc pe plan astral: de atunci, cultura noastră a luat o altă direcție.
În 1250 a început un curent spiritual [Nota 101] care și-a atins apogeul în 1459: atunci când Christian Rosenkreutz a fost ridicat la rangul de cavaler al Crucii cu Trandafiri. Atunci a început (1510) acea perioadă de timp ce se numește în ocultism epoca lui Gabriel. În 1879 a început cea a lui Michael; cea care urmează va fi numită epoca lui Oriphiel. Atunci se vor dezlănțui mari războaie printre oameni; de aceea este pregătit acuma un mic grupuleț care este desemnat să lase să lumineze, în acea epocă întunecată, făclia cunoașterii spirituale.
Discutarea formulei meditative: „În razele curate ale luminii”. – Reprezentare imaginativă a fiecărei strofe în parte:
Aici se revarsă dumnezeirea ca o lumină lunară argintie, lucitoare peste lumea exterioară: noi ne simțim ca străbătuți și înconjurați de curgerea acestei lumini.
După dizolvarea în mediu, unde căutam să cunoaștem dumnezeirea, ne cufundăm în propriul nostru interior, iar prin intermediul iubirii, care ne unește cu toate ființele, găsim corelarea cu dumnezeirea și simțim dumnezeirea propriului nostru suflet.
Eu odihnesc în dumnezeirea lumii.
Cuvântul odihnă are o forță magică: cel care reușește să se concentreze în el și să îl lase să acționeze asupra sa, acela simte ca și cum s-ar cerne peste tot prin el un sentiment de odihnă și de pace. Prin faptul că simțim în noi corelația cu divinitatea, găsim în interiorul nostru această odihnă și această pace: odihna tălăzuiește împrejurul nostru, pătrunde în noi.
Iar acum ia naștere în noi reprezentarea ca și a unui punct luminos, a unei scântei strălucitoare, care licărește din depărtare către noi și către care noi tindem – și înăuntrul căruia ne vom găsi în sânul dumnezeirii.
Semnificația vocalelor în parte și efectul lor ocult [Nota 102]:
Exercițiu pentru îndepărtarea fricii:
Să ne propunem dimineața să executăm o acțiune la o anumită oră din după-amiază; să o gândim până în cel mai mic amănunt. Să desfășuram acest exercițiu timp de patru până la opt săptămâni.
Un alt exercițiu (1:4:7) este să ne propunem o acțiune, să o gândim până la capăt în a patra zi, să o executăm în a șaptea zi.
Un alt exercițiu este următorul:
În l-a zi: Decizie și crearea tuturor condițiilor fizice – însușiri de caracter
În a 12-a zi: Reprezentare vie, străbaterea simțitoare cu gândirea. Imaginativ
În a 19-a zi: Trecerea cu gândirea prin propriile forțe și capacități
În a 23-a zi: Trecerea în revistă a piedicilor
În a 27-a zi: Pregătirea în iubire
În a 30-a zi: Executare
* * *
i – tinderea în sus, spre dumnezeire, spre sufletul lumii
ei – sfiala sfântă în fața dumnezeirii
a – măreția dumnezeirii
i – tendința în sus
ae – ceva mai puțină măreție
o – cuprinderea dumnezeirii
ö – sfiala față de cuprinderea dumnezeirii
u – odihnirea în dumnezeire
În noiembrie 1879 a fost câștigată victoria pe plan astral. Michael l-a învins pe spiritul piedicilor, Mammon. Pe plan fizic, lupta mai trebuie dusă până la capăt. Încă patru sute de ani va mai lupta Michael cu spiritul întunericului. Noi, elevi ai Școlii Esoterice suntem chemați ca, în această perioadă de timp, să răspândim lumină și viață spirituală. Dr. Steiner are însărcinarea de la maestrul Lojei Albe să ne vestească acest lucru. Mammon, spiritul piedicilor și al întunericului, are nenumărate ajutoare care se încorporează multe în bacterii și bacili. Frica de bacili și combaterea lor prin intermediul medicilor este ceva cu totul îndreptățit.
Michael își ia forța de la Soare.
Gabriel a pregătit timpul lui Michael. El își ia forța de la Lună.
Orifiel își ia forța de la Saturn. El a stăpânit Pământul până în vremea nașterii creștinismului și încă aproximativ 109 ani după aceasta.
Anael își ia forțele de la Venus. El a stăpânit lumea până aproximativ în vremea lui Constantin cel Mare. O mare dăruire a domnit sub el. Martiri și catacombe.
Zahariel ia forțele de la Jupiter. Puterea sa începe deja în timpul migrației popoarelor. Decăderea imperiului goților de vest.
[Rafael: Mercur.]
Samael își ia forțele de la Marte, așa-numita religiozitate războinică, Cruciadele etc.
După perioada lui Michael, sub care domnește viața spirituală actuală, începe apoi iarăși o perioada de timp a lui Orifiel. Un esoterist trebuie să-și însușească cunoștințe despre situațiile oculte.
Orifiel: lupta decisivă. Spirite Mammon întrupate în microbi. Necesar studiu.
* * *
Orifiel își ia forțele de la Saturn: el a domnit în timpul nașterii creștinismului până aproximativ în 109 după Christos.
Anael își ia forțele de la Venus: el a domnit până aproximativ în timpul lui Constantin cel Mare, în secolul al V-lea. Sub el s-a dezvoltat o mare devoțiune (a se vedea martirii, viața în catacombe).
Zahariel își ia forțele de la Jupiter; forța sa a început deja pe timpul migrației popoarelor. Decăderea acelui imperiu de vest al goților a avut loc sub Zahariel.
Samael își ia forțele de la Marte. Sub el s-a dezvoltat o religiozitate războinică, Cruciade și așa mai departe.
Michael își ia forțele de la Soare, așa precum Gabriel, ce i-a premers lui Michael cel ce domnește astăzi, și le-a luat de la Lună. După domnia lui Michael urmează din nou o domnie a lui Orifiel. O cunoaștere despre aceste situații trebuie să își însușească esoteristul.
În noiembrie 1879 s-a câștigat pe plan astral victoria asupra lui Mammon prin intermediul lui Michael. Mammon, spiritul piedicilor, care a fost învins în spiritual, trebuie acum să fie învins și pe Pământ. Pentru aceasta trebuie să ajutăm noi. Michael, care va domni la fel ca și ceilalți timp de 400 de ani, va fi înlocuit din nou de Orifiel. Atunci se va aprinde o luptă îngrozitoare. Pentru a le ajuta puterilor bune să învingă, sunt dezvoltați teosofii de astăzi spre a deveni ajutoare ale lui Michael. Mammon are milioane de spirite drept ajutoare. Ele sunt întrupate în microbi și în bacili; frica de ei este ceva foarte întemeiat. Nu este o coincidență faptul că bacilii sunt studiați și cercetați astăzi atât de mult. Când Orifiel va birui, atunci va fi pace. Cât de curând se va întâmpla acest lucru, depinde de noi, ajutoarele.
Studiul este la fel de necesar precum exercițiile. Trebuie să studiem și să exersăm spre a ne înarma pentru luptă. O singură meditație are adesea un efect mai mare decât vreo faptă în lume, care pare în afară foarte mare. Cine nu poate studia mult, acela să studieze puținul în mod serios.
Este un păcat dacă te opui înțelepciunii spirituale.
* * *
Orifiel – Saturn: el are forțele sale de la Saturn. Înainte și după secolul Golgotei până la 109 d.Chr. Este spiritul întunericului.
Anael (Ananiel) – Venus: timp al martirilor, Constantin cel Mare.
Zahariel – Jupiter: timp al migrației popoarelor, destrămarea imperiului gotic.
Samael – Marte: timp al Cruciadelor și al popoarelor germanice puternice; religiozitate războinică.
Gabriel – Lună: până în 1879.
Michael – Soare: 1879-2300. Mammon este biruit de Michael.
Orifiel – apoi lupta decisivă.
În noiembrie 1879 a fost biruită pe planul astral divinitatea Mammon de către Michael. În fizic această luptă mai trebuie să fie dusă până la capăt. Mammon este parțial întrupat în bacili. El are nenumărate ajutoare, toate perversiunile și viciile sunt de la el. Este un păcat împotriva Sfântului Spirit, dacă ne opunem înțelepciunii spirituale. Ea vrea să se reverse în omenire. Organul acesteia din frunte pentru acțiune s-a format pe timpul lui Gabriel, acum este prezent și vrea să fie folosit. Această cunoaștere superioară trebuie să vină în lume sub domnia lui Michael (aproximativ 400 de ani). Dacă domnia lui Gabriel ar mai fi durat, atunci acest organ nu ar fi putut dobândi niciun conținut și s-ar prolifera tot mai departe, s-ar configura în arabescuri și în final ar avea loc în omenire o înmuiere a creierului. Dacă însă acuma nu intră niciun conținut spiritual în el, atunci acest organ se va sfriji și va fi o sursă de boală, ba chiar de molime. Efectul lui Gabriel: construind din interior; al lui Michael: iradiind din afară înăuntru.
Deja în trupul mamei se lucrează în taină la acest organ. Gabriel este îngerul tainelor. Sub Michael se revelează tainele.
În afara acestor influențe însă, Pământul se mai află și în alt mod sub forțele planetelor. În afara forței solare a lui Michael, ce acționează spiritual, Pământul se află astăzi sub influența forțelor saturniene. Ele acționează asupra organelor de simț. De aici acum preferința pentru tot ce este senzorial. Aici acționează și Orifiel. Când vor apărea în curând împreună aceste două forțe egale, atunci timpurile vor fi mult mai rele decât cele de astăzi. Tot mai mult va ieși în prim-plan senzorialul. Noi suntem chemați să luptăm împotriva acestui lucru, sub influența lui Michael. A ne dezvolta spiritual, a folosi acest organ este sarcina noastră în calitate de elevi ai lui Michael.
Astfel, esoterismul este o misiune care trebuie îndeplinită. Esoterismul desprinde corpurile unele de altele.
După timpul michaelic vine cel al lui Orifiel. Acesta va fi un timp rău, cumplit, în care vor fi dezlănțuite toate forțele îngrozitoare ale egoismului, ale durității, ale asprimii și lipsei de iubire. Grămăjoara de suflete spiritualizate are sarcina de a permite să se reverse în acest timp cumplit adevărul curat, iubirea și bunătatea și astfel să îl curețe și să propulseze lumea către a șasea zi a creației [Nota 103], în ai cărei zori de zi ne aflăm acum.
Algele conțin masiv iodul care își are sarcina sa specifică în dezvoltarea omenirii. El a făcut în așa fel ca, la om, care înainte trăia în atmosfera de apă și al cărui trup eteric nu era încă atât de ferm unit cu corpul fizic, să fie reunite cele două componente ale ființei, în special la cap. Acest iod s-a concentrat în glanda tiroidă. În momentul în care aceasta nu e în ordine, apare cretinismul. La cretin, esoteristul vede cum capul eteric nu a pătruns cu totul în capul fizic.
| Michael Orifiel Anael Zahariel Rafael Samael Gabriel Michael |
își trage forța sa | din Soare din actualul Saturn din Venus din Jupiter din Mercur din Marte din Lună din Soare |
În noiembrie 1879 domnia lui Michael a înlocuit-o pe cea a lui Gabriel.
Un păcat împotriva Sfântului Spirit este atunci când ne opunem științei spirituale.
Gabriel a organizat, dezvoltat și transformat creierele oamenilor în așa fel, încât oamenii pot prelua acum această știință mai înaltă, care trebuie și este necesar să vină în lume sub domnia lui Michael. Dacă Gabriel ar domni mai departe, atunci creierele ar continua să se dezvolte în acea direcție și ar degenera în arabescuri.
Dacă acum, în aceste creiere astfel modificate și pregătite – niciun creier, chiar și al celui mai naiv țăran, nu mai e ca înainte – nu ar curge niciun conținut spiritual, atunci această parte a creierului, pregătită de Gabriel, s-ar sfriji. De acolo s-ar naște boli, care sunt contagioase – molime (urmări ale materialismului).
Gabriel, înger al tainelor; Michael poartă lumina în afară. Deja în trupul mamei sunt prelucrate creierele.
La contemplarea unui obiect, obiectul se află în afara capului nostru. Acesta radiază înspre interiorul ochiului nostru și produce în creier o reprezentare spirituală, prin intermediul imaginii din ochi, care creează o imagine fidelă în creierul nostru. Numai prin acest proces noi putem să percepem conștient obiectul.
La meditație lipsește acest obiect exterior; el trebuie să lipsească. Noi trebuie să ne creăm, datorită acestui fapt, singuri gândurile, imaginea, reprezentarea mentală.
Dacă facem doar speculații despre un lucru, atunci asta este munca rațiunii. Prin reprezentările spirituale pe care ni le creăm noi înșine poate să se reverse în noi forța acelui lucru privitor la care am produs imaginea („În razele curate ale luminii...”).
Prin forța pe care o preluăm în noi în orele esoterice, putem produce mai ușor astfel de imagini (imaginațiuni). Învățăturile pe care le primim în astfel de ore nu trebuie să le preluăm doar cu rațiunea, ci cu simțirea inimii; trebuie să le simțim.
Sub domnia lui Gabriel știința spiritului a fost ținută secretă, el este îngerul tainelor. Sub domnia lui Michael această știință trebuie să se reverse în public.** El este îngerul revelației.
* Într-o însemnare, în rest foarte asemănătoare, stă scris lângă desen și: „Deja din trupul mamei s-a lucrat asupra creierelor.”
** Într-o însemnare, în rest identică, această propoziție sună astfel: „Sub domnia lui Michael, această știință trebuie să iradieze către publicul din exterior”
Pământul se află acum (periodic) sub influența forțelor saturniene ale Pământului, adică a forțelor pe care Pământul le-a păstrat din vechiul Saturn unde au fost formate primele începuturi pentru organele noastre. (Sarcina lui Saturn a constat în dezvoltarea primilor germeni ai organelor noastre fizico-senzoriale.)
Pământul se află periodic sub influența forțelor planetelor a căror stare am parcurs-o. Astfel noi stăm acum sub influența forțelor saturniene ale Pământului. Forțele saturniene acționează asupra organelor senzoriale, care sunt dezvoltate până la un nivel neatins mai înainte. Astfel se explică faptul că tendința și căutarea omenirii sunt orientate în atât de mare măsură spre lumea simțurilor.
Orifiel își primește forțele din actualul Saturn. După patru sute de ani, el își va lua din nou în primire domnia. Când forțele saturniene ale Pământului se unesc cu forțele actualului Saturn, condițiile de pe Pământ vor fi mult mai rele. Perversiunile teribile pe care le vedem deja astăzi în domeniul sexual vor atinge o măsură mult mai înaltă; ele nu ar putea nici măcar să existe, dacă Saturn nu ar domina Pământul.
Tot mai mult va ieși în prim-plan senzorial-senzualul. Pentru a lupta împotriva acestui lucru atunci când va veni vremea, este necesar să fie formați luptători școliți. Noi suntem chemați să ne formăm pentru a putea duce la capăt lupta. Michael are nevoie de oștiri de ajutoare, care luptă până la capăt împotriva a ceea ce el a biruit deja pe planul astral.
Aceasta e marea sarcină pe care o avem de îndeplinit.
Mâna dreaptă este formată din adevăr și e menită pentru muncă. Mâna stângă este creată pornind din iubire și e menită pentru binecuvântare. Piciorul drept este format pornind din siguranță, cel stâng din statornicie. Inima este centrul trupului uman.
TAINA VOCALIZĂRII [Nota 104]
i – este centrul unei ființe, înseamnă înclinare.
a – înseamnă venerare, rugare.
ä – venerare ceva mai temperată.
o – a cuprinde ființele.
u – este a odihni în ele.
Îngerii ciclurilor timpului, fiecare conduce un anumit timp; numele lor sunt: Anael, Samael, Orifiel, Uriel, Gabriel, Rafael, Michael.* Adversarii lor sunt cetele lui Mammon, care aruncă tot felul de piedici în drum. Și maeștrii au de luptat cu piedici felurite.
Timpul peste care domnește Anael este perioada iubirii; atunci când vine Orifiel, el aduce mânia lui Dumnezeu. În perioada lui Orifiel va umbla din nou Christos Iisus pe Pământ, dar într-o figură cu totul și cu totul diferită. Noi trebuie să pregătim acest timp. Noi vom fi reîncarnați mai curând, pentru a acționa în perioada lui Orifiel. Gabriel este, în Biblie, vestitorul nașterii, Gabriel este cel care îl pregătește pe omul în devenire. El este pregătitorul, Michael este cel care lasă să se desfășoare.
Omul este întrețesut, împărțit, fragmentat prin întregul cosmos. Aceasta se și înțelege prin mitul lui Dionysos [Nota 105]. El a fost fragmentat, iar inima lui este salvată, Zeus o aduce înapoi.
* Deoarece în rest Zahariel este menționat întotdeauna drept aparținător la cele șapte Spirite ale timpului, în schimb niciodată nu e menționat Uriel, este de presupus că Zahariel a fost uitat, iar Uriel este de considerat același cu Orifiel.
Esoterismul este pe de o parte cunoaștere și misiune, pe de alta viață. (Esoteristul are îndatoriri față de sine însuși. În aceste patru ziceri este conținut tot ce îl poate preocupa pe esoterist timp de ani de zile.)
1. Gânduri pure sunt cele care nu se referă, precum cele actuale științifice, doar la obiecte vizibile, palpabile, ci numai la cele gândite, cum ar fi învățăturile teosofice fundamentale despre constituția omului, existența între moarte și viață, dezvoltarea Pământului etc. Gândurile pure îi dau omului o ținută interioară sigură; gândirea pur materială conduce la instabilitate și la nervozitate.
Meditația conduce la desfacerea corpului astral din cel eteric, a corpului eteric din cel fizic. (Dacă este desfăcut prea repede unul dintre aceste corpuri în raport cu celelalte, atunci apar mari disproporții, chiar și pe plan fizic; de exemplu, desfacerea prea rapidă a Eului provoacă nervozitate.) Dacă nu este exersată gândirea pur logică, atunci această desfacere poate duce la pericole.* Modalitățile de vedere din planul astral și cel devachanic sunt fundamental diferite de cele din planul fizic, așa că la pătrundere suntem ușor nedumeriți; doar logica gândirii rămâne aceeași. De aceea trebuie cultivată aceasta în mod deosebit. (Nu trebuie gândite gânduri care se leagă de lumea senzorială, nici să le experimentăm, ci gânduri abstracte care sunt pur spirituale. Gândirea logică și pură acționează întăritor și vindecător și asupra corpului fizic; îl face mai puțin expus la boală; cei obișnuiți cu aceasta, de exemplu matematicienii, au a se teme mai puțin atunci când vizitează spitale cu bolnavi de holeră etc. Acest lucru așa este, dar este mai puțin observat, deoarece nu sunt cunoscute corelațiile.)
* Într-o altă însemnare se mai spune aici: „Căci omul pătrunde prin această desprindere în lumea astrală și în lumea Devachanului.”
În acest fel este dobândită și siguranța în toate chestiunile vieții exterioare și interioare. Oamenii puternici vor asculta doar de vocea lor interioară, în schimb oamenii slabi vor apleca urechea mereu la sfatul și la propunerile altora.
2. Gândul pur trebuie să se transforme într-o imagine, să creeze o imagine, de exemplu reprezentarea unei plante, cum își răsucește ea floarea către soare în timp ce tinde în sus. Omul este o plantă inversată, în interior trece prin schimbarea ființei umane într-o ființă asemănătoare cu planta: transformarea treptată a substanței mai fine a plantelor în carne, care preia în sine pofte, pasiuni și impulsuri. Acum omul trebuie să devină din nou spiritual, adică în mod conștient, asemănător cu planta, de aceea trebuie să se curețe de toată zgura trupului astral, până ce a atins treapta pe care el însuși va fi mai târziu creator – prin intermediul cuvântului pe care îl rostește.
Un alt exemplu: Să ne reprezentăm diferitele planete în mod concret, Luna, spre exemplu, ca fiind făcută dintr-un fel de substanță ca turba sau spanacul viu (adică, substanță de plantă), în interior lignificate (de genul crustei sau scoarței copacilor din zilele noastre), care corespund cu structura noastră fizică de stânci; tot astfel, imaginați-vă starea Soarelui ca fiind plină de viață și dezvoltare spirituală. Dacă am fi rămas uniți cu Soarele, atunci ne-am fi spiritualizat prea repede; de aceea Soarele a fost expulzat; dar dacă am fi rămas apoi un corp ceresc împreună cu Luna, ne-am fi rigidizat treptat, pe de altă parte, și ne-am fi osificat. Astfel a menținut Pământul și, odată cu el, omenirea un echilibru.
Tot ce a fost creat de dumnezeire a existat mai înainte în imagine, așa cum pictorul are o reprezentare spirituală în fața ochilor, înainte să o aducă pe pânză.
3. Dacă, de exemplu, simțim și noi cum Soarele este doar spirit și bucurie de creație, iar Luna doar ceea ce e rece, aspru, astringent, osificat, atunci aceasta din urmă va produce un fenomen de lumină care trece dinspre portocaliu prin roșu în maro, în timp ce la Soare sentimentul se densifică într-un fenomen de lumină care trece de la albastru prin albastru-violet în roșu-violet. Dacă acest fenomen devine tot mai intens, atunci apar în final figuri-entități drept purtători ai luminii și ai culorilor; ele dobândesc chip și formă.
4. Dacă voința omului, care astăzi mai este încă impură, încă foarte puțin dezvoltată, a devenit mai puternică, atunci el poate să creeze prin forța voinței sale. Dacă el poate să se transpună cu gândul în ceva din viitor, ce nu e încă existent, de exemplu în starea lui Jupiter, acea stare viitoare a Pământului (Jupiter, Venus și Vulcan, care urmează să ia locul Pământului nostru; el poate să se transpună deosebit de intens în această creație) și să se atașeze la voința conducerii lumilor, atunci el ajută cu această voință la crearea noii stări și devine co-creator în existența lumii. Dacă întreaga omenire ar vrea ca Pământul să nu devină Jupiter, atunci el cu adevărat nu ar deveni. Asta ar fi magie – magie neagră.
Completare cu alt scris:
1. Toate patru corpurile omului trebuie dezvoltate simultan. Dacă, spre exemplu, Eul este desfăcut prea devreme, atunci apare nervozitate. Trupul astral se desface dar acesta ar trebui, simultan, să se desfacă în trupul eteric.
Logica este valabilă pe toate planurile. Gândirea abstractă produce sănătate. Matematicienii nu trebuie să se teamă de nicio contagiune în caz de epidemii. Oamenii puternici ascultă de glasul interior din ei, cei slabi de sfatul altora.
2. Tinderea în sus a plantelor către soare, de trăit în sine; dar omul este planta inversată. Experiența interioară este inversată. Prin aceasta omul își va curăți trupul astral. De asemenea, a se reprezenta și natura diferită a planetelor. Așa cum creează Dumnezeirea, tot astfel și artistul își aduce imaginile interioare în exprimare exterioară.
3. Soarele a fost și este spirit și bucurie de creație; Luna este rece, rigidă și astringentă; osificate. Soare: de la albastru prin violet către roșu. Lună: de la portocaliu prin roșu către maro.
4. Prin voința sa, omul determină formele, așa creează el. În măsura în care voința omului devine mai curată, ea se dezvoltă până la modul just de creație, odată cu puterea sa tot mai mare.
* * *
A gândi în gânduri pure este gândirea elevului esoteric atunci când, spre exemplu, se gândește la devenirea lumii sau la evoluția omului. Prin aceasta este pregătit ceea ce este atins prin meditare și concentrare: o desfacere a celor patru componente ființiale omenești, a trupului fizic, a trupului eteric, a trupului astral și a Eului. Dacă unul dintre aceste componente este prea repede desfăcut în raport cu celelalte, atunci apar mari dizarmonii și discrepanțe aici pe planul fizic. Desfacerea prea rapidă a Eului, spre exemplu, provoacă nervozitate. Mai întâi trebuie desfăcut, de aceea, Eul în trupul astral, apoi trupul astral în trupul eteric, apoi acesta în trupul fizic. Acest lucru este posibil prin studiul conștiincios, prin care Eul își dobândește mai întâi un punct de oprire și de sprijin, înainte să se desfacă în astral. Deoarece logica gândirii este aceeași pe toate planurile este atât de necesar să ne însușim mai întâi pe plan fizic această logică, pentru a nu ajunge să fim nedumeriți în lumile superioare. Însă nu trebuie să gândim doar gânduri care sunt preluate din lumea simțurilor, – și nici să nu experimentăm cum ne vine la socoteală –, ci gânduri abstracte, care sunt pur spirituale. Prin aceasta ne găsim propria Sine – Eul nostru –, care se poate ține și purta autonom pe sine în spiritual. Acesta este primul pas pentru a ne găsi pe noi înșine în pur spiritual!
După aceasta, gândul pur trebuie să se transforme în imagine:
Putem, spre exemplu, să ne reprezentăm o plantă cum își răsucește capul spre soare: omul este, în schimb, planta inversată. Să parcurgem acum în interior trecerea de la plantă la om: cum substanța fină a plantei se transformă treptat în carne și astfel sunt preluate porniri și pasiuni. Acum însă să încercăm din nou să devenim precum planta, dar conștienți spiritual, și să ne curățăm de toată zgura trupului astral, până ce am atins treapta pe care vom crea prin intermediul Cuvântului.
Un exercițiu asemănător, ce face gândurile noastre mobile și vii, prin care noi transformăm ideea abstractă în imagine, este următorul: să ne reprezentăm o plantă cum crește, dar că ea aparține în acest mod numai de Maya. Acum să ne reprezentăm frunzele într-o nuanță violet-roșiatică, tulpina albastră și chiar și poziția să ne-o reprezentăm invers, deci corola în pământ, rădăcinile în sus. Vom putea atunci, dacă simțim corect, să ne trăim pe noi înșine drept plantă și să creștem în lăuntrul ei și să creștem în acest mod cu ea în sus către înălțimile spirituale. Căci: „Toate imaginațiunile ne vor apărea în modul just, dacă ne reprezentăm lumea din noi înșine drept Maya!” – Foarte bine este să desfășurăm astfel de exerciții la animale. Animalul a efectuat doar pe jumătate răsucirea pe care a realizat-o omul, de la existența ca plantă (capul în jos) către existența ca om (capul în sus). De aceea el se află la mijloc între plantă și om – pe orizontală. – Aceasta e semnificația ocultă a crucii [Nota 107], în ale cărei trei direcții se exprimă planta, animalul și omul.
Mai departe trebuie să ne reprezentăm diferitele substanțe ale planetelor: vechea Lună într-un fel de substanță de turbă sau și un fel de spanac viu (salată de gătit), deci substanță vegetală: în aceasta depunerea de săruri, ce arată ca o crustă sau o coajă, așa cum o găsim azi la copaci.
După aceasta are loc trecerea spre Soare.
Aici să simțim modul în care Soarele era doar spirit, bucurie de creație, comparativ cu Luna ce este astringentul, recele, rigidul. De aceea a și trebuit să fie expulzată Luna. – Prin trezirea unor astfel de sentimente vom putea simți la Lună manifestări de lumină care trec de la portocaliu în roșu și maro, în timp ce la Soare putem trăi albastru și albastru-violet și roșu-violet. Dacă această trăire devine intensă, atunci apar entitățile, care sunt purtătoarele acestei lumini, în culori și dobândesc chipuri și forme:
Dacă voința omului, ce în ziua de azi mai este încă impură, devine ea însăși clară și purificată, atunci omul va stăpâni tăria voinței pentru a putea crea prin intermediul ei. Prin forța voinței sale, el poate să-și reprezinte planetele care i-au premers Pământului nostru și care îi vor urma: în această creație, mai ales în ceea ce privește viitoarele planete, a se transpune cu totul înseamnă: a-i da formă voinței nediferențiate și a contribui la creația existenței lumii! – Dacă oamenii, spre exemplu, nu ar vrea ca Jupiter să ia locul Pământului nostru, atunci acest lucru (deși ar fi magie neagră) nu ar putea să aibă loc. Acest lucru îl menționăm doar pentru a arăta cât de puternică și tare este și va deveni voința omului!
În aceste patru mantre este dată succesiunea treptelor cunoașterii superioare, cu următoarea lor corespondență:
1-a mantră gândirii pure, prin care noi cuprindem Eul,
a 2-a mantră imaginației (imagine),
a 3-mantră inspirației (lumină),
a 4-a mantră intuiției (ființă).
Exersate în acest fel, ele îl conduc pe elev de la gândire la ființialitatea însăși a spiritualului.
* * *
Crucea o trăim prin faptul că lăsăm să emane cu toată dăruirea forțele inimii:
Mai întâi în mâini și brațe. Pentru aceasta ne reprezentăm bârna orizontală a crucii. Gând de meditație: voință fermă, ca mâinile să facă doar ceea ce e bun, frumos și susținător pentru omenire;
În al doilea rând în picioare. Celei orizontale i se adaugă partea inferioară a bârnei verticale. Gând de meditație: numai acolo să stau ferm și într-acolo să merg, unde este corect, bine și frumos;
În al treilea rând în laringe. Crucea este întregită. Gând de meditație: cu voința fermă să rostesc doar ceea ce este corect, bun, frumos și folositor;
În al patrulea rând în creier. Cu cea mai intimă voință să gândesc doar gânduri curate și bune.
Trăirea pentagramei:
Mai întâi curentul de la cap în piciorul drept, apoi de acolo în mâna stângă, mai departe în mâna dreaptă, apoi în piciorul drept și iarăși înapoi în cap.
Trebuie să dezvoltăm treptat natura vegetală în noi. Ajungem la acest lucru prin apropierea de Dumnezeiesc în dăruire totală, cu voința de a face binele așa de firesc precum planta înflorește și emană parfum.
(Trăirea crucii și a pentagramei prin permiterea să se reverse înăuntru [forțele] cu toată dăruirea în fiecare membru în parte; în meditație, crearea de reprezentări imaginative în noi.)
Cine sunt maeștrii? Oameni care doar au mers mai repede pe calea dezvoltării omenirii decât ceilalți oameni; oameni care au anticipat evenimentele [dezvoltării spirituale] și de aceea pot fi conducători. O astfel de personalitate a fost „Necunoscutul din Oberland” [Nota 108] sau „Marele Necunoscut din Oberland”, care a acționat multiplu. Din „Oberland” se numea el, pentru că venise din lumea superioară. Era Iisus din Nazareth cel care a acționat și a trăit acolo sub numele de „Marele Necunoscut din Oberland” în secolele al XIII-lea și al XIV-lea. Johannes Tauler a fost instruit de el.
Esoteristul trebuie să ajungă într-un raport real cu maeștrii.
Despre tripla revelație a Tatălui, a Fiului
și a Spiritului în lumea fizică
Aroma lumii, care străbate cosmosul, este revelația Tatălui, este substanța originară. Astăzi noi îl numim miros. Mirosul, acesta ne este încă foarte puțin conștient, deja mai mult ni s-a revelat gustul.
Lumina lumii, acesta e Fiul, forța vieții.
Sunetul lumii, sunetul care străbate lumea cu trepidație și țesere, este revelația Spiritului, forma.
Misteriul vocalizării
În i avem mijlocul, spre care tinde trupul eteric,
a – este deplină venerație și devoțiune,
ä – venerație sfioasă,
o – ca o cuprindere, ca o înconjurare,
u – este a odihni, a fi învăluit.
Calea indianului merge direct în sus în lumea astrală. La început, elevul este aici foarte neajutorat, de aceea este nevoie de stricta îndrumare prin guru, pentru că elevului îi este imposibilă propria posibilitate de corectură a erorilor sale, chiar la perceperea unor fapte cras contradictorii în lumea astrală. În lumea astrală există doar o orientare interioară, de exemplu culorile obiectelor apar ca flăcări din obiecte sau ființe, se deplasează curgând, unduind, răsunând prin spațiu, după ce s-au desprins de obiecte. Aceste culori, mirosuri și sunete le însuflețesc acum pe altele.
Desprinderea culorii de floare trebuie să învățăm să o trăim, trebuie să ne reprezentăm culoarea plutind liberă în spațiu. Această trăire conduce în lumea astrală. Desprinderea sunetului, în așa fel încât el răsună plutind liber, aceasta conduce în lumea devachanică.
Trăirea mirosului drept aroma lumii conduce la Tatăl. Imaginația este desprinderea culorii de obiect. De aceea, imaginația este nespus de importantă pentru esoterist.
Sub forma unei pentagrame trece un curent prin corpul eteric: de la punctul Eului din frunte către ambele picioare, de acolo la mâinile antipolare și de la o mână la alta prin inimă.* Odată cu îndoirea corpului și a membrelor se îndoaie și curenții. Cu diferitele părți ale curenților stau în legătură diferitele planete, așa cum e arătat. Planetele sunt de înțeles mai mult ca principii, care acționează întotdeauna și pe toate globurile, doar că fiecare în parte în mod neobișnuit.
* A se vedea, pentru aceasta, ora din 1 noiembrie 1907, însemnarea C.
Corespund culorile indicate cu aceste planete [Nota 109], respectiv principii:
Hexagrama le corespunde unor curenți din corpul astral, însă nu e de considerat o figură liniară, ci dublul triunghi este doar o secțiune. (În timp ce curenții din corpul eteric formează liniile unei pentagrame, hexagrama reprezintă corpul astral în mod cu totul diferit, nu ca linii, ci ca suprafețe corporale.) Dacă se rotește figura în jurul axului vertical, apare aproximativ adevărata figură, chiar dacă secțiunea orizontală nu îi corespunde exact unui cerc (oval).Liniile orizontale formează de fapt o suprafață; linia de sus, de la nivelul brațelor, cea de jos la nivelul genunchilor.
Triunghiul cu vârful în jos are de-a face cu trupurile: trupul astral (Luna), trupul eteric (Soarele), trupul fizic (principiul Saturn). Celălalt triunghi, cu părțile mai înalte: sufletul senzației (Marte), sufletul rațiunii (Mercur) și sufletul conștienței, care este de-abia la începutul dezvoltării sale (Jupiter). Corespunzătoare lor sunt și culorile.
Trebuie să medităm privitor la aceste figuri și la semnificația detaliilor lor, pentru a deveni conștienți de adevărata noastră viață interioară și de relația ei cu cosmosul. Atunci vom trezi în noi sentimente deosebite.
* * *
Principiul lui Saturn (Orifiel. Verde. Plumb [Nota 110]): Fundamentul fizic, dar spiritual.
Principiul Soarelui (Michael. Portocaliu. Aur): Creștere eternă. Progres etern. Viață individuală.
Principiul Lunii (Gabriel. Violet. Argint): Ținere strânsă. Retardare. Rigidizare. Apariție în Maya.
Principiul lui Marte (Samael. Roșu. Fier): Curaj. Elementul agresiv. Conducerea în viața senzorială prin intermediul sângelui roșu. Conștiență.
Principiul lui Mercur (Rafael. Galben. Mercur): Conducerea afară din viața senzorială. Inteligență dumnezeiască. Sfântul Spirit.
Principiul lui Jupiter (Zahariel. Albastru. Staniu): Eliberarea Eului. Putere. Tatăl.
Principiul lui Venus (Anael. Indigo. Cupru): Absorbirea în iubirea pură. Iubire. Fiul.Trecere de la Dumnezeu la om. Mijlocitor.
Hexagrama corespunde unor curenți din trupul astral. Dar este doar o secțiune. Dacă figura ar fi rotită în jurul axului ei vertical ar reieși adevărata figură, a cărei secțiune orizontală nu corespunde întru totul unui cerc. Suprafața superioară este de trăit la nivelul brațelor, cea inferioară la nivelul genunchilor.
Triunghiul care arată în jos are de-a face cu corpul fizic, Saturn. Luna: trup astral. Soare: trup eteric. Triunghiul îndreptat în sus are legătură cu părțile mai înalte: Sufletul senzației: Marte. Sufletul rațiunii: Mercur. Sufletul conștienței: Jupiter.
Printr-o meditație puternică asupra acestor figuri, omul dobândește cunoștință despre sine și despre corelația sa cu macrocosmosul. Pentagrama reprezintă curenții corpului eteric și corelația lor cu planetele.
Corpul fizic stă în legătură cu toate forțele din univers. El este centrul spre care radiază toate forțele Cercului zodiacal.
Corpul eteric stă în legătură mai întâi cu centrul Pământului.
Corpul astral, cu centrul Lunii.
Eul nu este doar un punct care s-a unificat [cu corpul fizic] treptat prin creșterea în afară a porțiunii de frunte și din pătrunderea corpului eteric prin rădăcina superioară a nasului, ci mai există încă un al doilea punct al lui. Linia de unire spre acesta se modifică, direcția acestei linii indică spre centrul Soarelui. Cu cât mai mult se dezvoltă omul, cu atât mai mult se apropie cele două puncte unul de celălalt. Omul aflat în dezvoltare trebuie să se transpună în acest al doilea punct, adică în afară, și trebuie să învețe să privească asupra corpului său ca la orice altceva fizic din afara lui (Tat tvam asi*); acest lucru îl desface pe om din egoism. O retrăire intensă a Misteriului de pe Golgotha și a faptului că aici a curs sângele de prisos, egoist al omenirii, este de ajutor în aceasta.
Meditația trebuie să fie ca un fum de jertfă care se ridică la divinități.
* Acesta ești tu! Renumită formulă din Veda.
Este întotdeauna bine ca la începutul unei ore esoterice să ne lămurim asupra ceea ce înseamnă, de fapt, o oră esoterică. Ceea ce tratăm într-o astfel de oră esoterică nu se distinge ca material, de fapt, de ceea ce auzim într-o oră exoterică. Chiar tot ceea ce este explicat într-o oră exoterică stă sub influența acelor ființe superioare pe care le numim Maeștrii înțelepciunii și ai armoniei sentimentelor. Dar ceea ce trăim într-o oră esoterică stă sub influența absolut directă a maeștrilor măreți și este comunicat doar sub influența lor nemijlocită și în totală răspundere față de ei. De aceea contează mai puțin ceea ce auzim drept conținut într-o oră esoterică, ci mai mult ca sufletele noastre să trăiască ceva. Modul în care sufletul se raportează la ceea ce curge către el drept curenți spirituali, acest lucru contează. Starea sufletească dinainte și de după o oră esoterică trebuie să fie foarte diferită. Și nu este deloc important dacă sufletul are întotdeauna prezent ceea ce a trăit într-o oră esoterică, dar el trebuie să aibă senzația că a trăit, a luat ceva cu el. Trebuie să fie așa ca și cum un motor electric este încărcat o dată cu electricitate și o dată nu e. Așa cum ne știm numele, așa trebuie să purtăm în suflet ceea ce am primit în ora esoterică. Nu-i așa, că numele îl știm imediat ce suntem întrebați, chiar dacă nu ni-l repetăm în permanență? Așa trebuie să se odihnească și curentul vieții esoterice mereu în suflet. Viața esoterică va adânci atunci sufletul nostru tot mai mult și mai mult, iar acest lucru este necesar pentru timpul ce va veni.
Întreaga noastră cultură își are originea în lumea spirituală. Aici sunt configurate planurile după care se desfășoară apoi viața noastră pe plan fizic. Aici jos vedem doar cum, după legi fizice, se desfășoară un eveniment după altul, dar marile cauze spirituale ne rămân pentru început ascunse. Doar evenimentele de pe planurile mai înalte ale existenței noastre sunt cele care au ca efect evenimentele fizice. Să ne lămurim foarte clar acest lucru odată și să luăm un exemplu.
Un eveniment deosebit de important a avut loc în anul 1879 pe planul astral, și anume în noiembrie.
Din acest moment începând, viața esoterică a luat o direcție cu totul alta, foarte diferită de timpurile anterioare. Curentul esoteric ce trăia din secolul al XIV-lea în omenire a fost înlocuit atunci de un nou astfel de curent. Viața esoterică din secolul al XIV-lea până în noiembrie 1879 a decurs cu totul altfel decât cea din timpurile noastre. Pe atunci, întreaga viață ocultă se desfășura în cea mai mare liniște și taină față de exterior și se maturiza în totală izolare către acel an 1879, sub conducerea unei ființe spirituale înalte, arhanghelul Gabriel.
Gabriel înseamnă anunțare, profeție. De aceea și are arhanghelul Gabriel în Evanghelii rolul mesagerului. Sub conducerea sa s-a maturizat viața spirituală în toată liniștea și bine protejată și în siguranță, precum copilul în pântecele mamei. Iar în luna noiembrie a anului 1879, atunci a avut loc pe plan astral ceva foarte asemănător cu o naștere. Ceea ce se maturizase încet începând din secolul al XIV-lea era permis acum să fie purtat în mod mai liber afară în lume, chiar dacă numai pentru un număr mic de oameni.
Căci domnia lui Gabriel a fost preluată de un alt arhanghel, sub a cărui conducere noi ne aflăm astăzi, și anume de arhanghelul Michael. El este Soarele strălucitor care lasă înțelepciunea esoterică să lumineze în afară într-o ceată mică de oameni. Sub domnia lui Gabriel ea a rămas în ascuns, iar în viața exterioară s-a dezvoltat materialismul. Însă noi nu trebuie să considerăm materialismul drept ceva rău, căci el este cuprins în planul creației și are scop și însemnătate în întreaga lume. Dar acum a venit timpul aflat sub conducerea strălucitoare a lui Michael, în care soarele esoteric trebuie să strălucească luminos. Căci forțele întunecate ale materialismului devin dominante.
Domnia strălucitoare a lui Michael va fi și ea urmată de o perioadă de timp întunecată, îngrozitoare, care își are începutul în jurul anului 2400. Deja astăzi și-a preluat domnia, odată cu Michael, o divinitate întunecată: divinitatea Mammon.
Mammon este pentru ocultism nu doar divinitatea banului. El este, în plus, conducătorul tuturor forțelor inferioare, negre. Iar cetele lui atacă nu doar sufletele oamenilor, ci și trupurile lor fizice, pentru a le devora și a le nimici. În ziua de astăzi se vorbește atât de mult despre bacili, nu pentru că se știe mai mult despre ei, ci pentru că azi realmente au luat o formă cu totul deosebită. Iar în viitor vor predomina într-un mod înspăimântător. Atunci când se apropie acele vremuri negre, atunci cearta și războiul dintre frați vor stăpâni în mod înfiorător, iar săracele trupuri omenești vor zace într-o stare îngrozitoare loviți de boli și molime. Stigmatul păcatului va fi impregnat pe corpurile omenești în mod vizibil pentru fiecare. Atunci are un alt arhanghel domnia: Orifiel. El trebuie să vină pentru a-i zgudui pe oameni, să-i zguduie prin chinuri groaznice ca să se trezească la adevărata lor menire. Iar pentru ca acest lucru să se poată petrece în mod corect, deja astăzi trebuie să fie pregătit o mică grămăjoară de oameni pentru ca atunci, peste patru până la șase sute de ani, în vremurile negre, să poată răspândi viața esoterică și să conducă omenirea.
Cine simte în ziua de astăzi pornirea, sub domnia lui Michael, să participe la viața spirituală, acela este chemat să îl slujească pe arhanghelul Michael și să învețe sub el, pentru ca să fie cândva matur să îl slujească în mod just și pe îngrozitorul Orifiel. O jertfă se cere din partea celor care vor să se consacre unei vieți mai înalte. Doar cu această condiție trebuie să vrea cineva să primească viața spirituală și să trăiască trezirea, dacă pentru aceasta mai târziu vrea să se folosească pe sine, să își folosească voința, toate doar în serviciul omenirii.
În patru până la șase sute de ani, grupulețul de oameni care este pregătit astăzi pentru aceasta îi va sluji divinității Orifiel, pentru ca omenirea să fie salvată. Dacă ar vrea în acea perioadă să preia astfel de oameni conducerea spirituală, care nu au fost pregătiți să reziste în toate furtunile și să înfrunte cetele lui Mammon, atunci nu ar putea să îi slujească în modul corect arhanghelului Orifiel, iar omenirea nu ar fi ridicată din nenorocirea ei. Dar pentru ca aceasta să aibă loc, noi trebuie să lucrăm astăzi cu toată seriozitatea pentru a ne îndeplini atunci sarcinile noastre în mod just.
Dar atunci când puterile întunecate se dezlănțuie în modul cel mai îngrozitor, atunci strălucește și cea mai luminoasă lumină. Deja odată și-a avut Orifiel domnia. Aceasta a fost în timpul în care Christos a apărut pe Pământ. Pe atunci domneau peste tot pe Pământ puteri groaznice ale decăderii și decadenței. Și doar prin mijloace groaznice a putut fi scuturat neamul omenesc spre a se ridica. Orifiel va fi numit îngerul mâniei, care curăță cu mână puternică omenirea.
Un sens adânc îl are povestirea din Biblie, în care Christos lovește cu biciul [Nota 111] pentru a curăți templul de zarafi. Pe atunci, pe când era cel mai întuneric pe Pământ, a apărut Christos drept salvator al omenirii. La 109 de ani după apariția lui Christos s-a încheiat domnia lui Orifiel și a fost înlocuit de Anael. Apoi a urmat Zahariel, apoi Rafael. Pe vremea Renașterii a domnit Samael, începând din secolul al XVI-lea până în noiembrie 1879 Gabriel. Apoi a preluat domnia Michael, iar în jurul anului 2400 va prelua conducerea din nou Orifiel, îngrozitorul înger al mâniei. Și, ca odinioară, și atunci va străluci lumina spirituală luminos și radiant în întuneric: Christos va apărea din nou pe Pământ, chiar dacă în altă figură decât atunci. A-L primi pe El, a-I sluji Lui, la aceasta suntem chemați.
Dacă voi, surori și frați ai mei, lăsați să trăiască în voi ceea ce vi se revarsă așa în suflet ca viață spirituală, în așa fel încât să reverbereze în formulele voastre de meditație, atunci aveți fructul just. Voi trebuie să lăsați să reverbereze, să rezoneze ceea ce ați primit în meditațiile voastre. În timp ce faceți aceasta, puterile spirituale ale lumii se revarsă înăuntrul vostru. Lumea este străbătută mereu de curenți spirituali ce pornesc de la marii Maeștri ai înțelepciunii și ai armoniei sentimentelor. Maeștrii toarnă în permanență curenți ai iubirii și înțelepciunii asupra omenirii, dar sufletele oamenilor nu sunt întotdeauna pregătite și deschise să preia.
Cuvintele de meditație, însă, sunt cuvinte magice ce deschid porțile sufletului pentru ca să pătrundă viața dumnezeiască. De aceea trebuie nu doar să speculăm cu rațiunea despre cuvintele noastre din meditație, ci să ne deschidem sufletul pentru forțe mai înalte decât simplele forțe ale rațiunii. Dacă speculăm cu rațiunea despre aceasta, atunci intră în activitate doar forțele care se află deja în noi. Dar forțe mai înalte trebuie să devină treze. Trebuie ca la cuvintele proprii de meditație să nu vrem să rezolvăm taine, ci să le lăsăm pe ele să rezolve taine pentru noi. Căci ele sunt mult mai înțelepte decât poate fi vreodată rațiunea. De aceea trebuie să le lăsăm să acționeze întru totul asupra noastră și să preluăm ceea ce ele lasă să curgă înăuntrul sufletului, să le lăsăm să trăiască întru totul în suflet.
Cuvintele de meditație nu sunt rodul unor speculații, ci sunt născute din legile lumii spirituale. În fiecare vocală trăiește ceva cu totul deosebit. Vocalele au o anumită valoare de rezonanță, și nu sunt aceleași pentru fiecare. Și tot astfel precum sufletul simte efectul sunetelor, așa trebuie să se dedice și imaginilor pe care cuvintele i le transmit. La meditație să fim cât mai departe posibil de reprezentări abstracte, ba chiar să ne străduim să gândim cât mai concret.
Să luăm odată o formulă de meditație pe care o cunoașteți aproape toți: „În razele curate …”
La primul vers:
În razele curate ale luminii
putem să ne reprezentăm mai mult sau mai puțin lumina Lunii strălucind pal, care reprezintă lumina blândă a Dumnezeirii ce străbate unduind creația. Foarte clar și intens trebuie să trăiască această reprezentare în suflet, prin cuvintele:
Apoi urmează rândurile:
Acum căutăm să străbatem cu iubirea noastră blânda lumină lunară, să o vărsăm în noi, astfel încât prin căldura propriei iubiri să înceapă să radieze lumina blândă și să simțim în undele de raze cum lucește Dumnezeirea în propriul nostru suflet. La următoarele cuvinte:
Eu odihnesc în Dumnezeirea lumii
căutăm să ne reprezentăm că am fi înconjurați de unduirea spiritului dumnezeiesc. Putem să ne simțim ca într-o baie călduță, cu totul înveliți într-o substanță divină, ce ne cuprinde în întregime ca o baie blândă, călduță.
Cu aceste cuvinte am putea să ne gândim la un far îndepărtat care își trimite lumina spre noi și să ne pătrundem de sentimentul că ne vom găsi Sinea proprie în dumnezeiesc.
Dar nu doar imaginile care trăiesc în suflet în timpul meditației ne trag în sus spre dumnezeiesc și ne deschid porțile sufletului. Chiar și într-o vocală este așezată înțelepciune mai profundă și viață dumnezeiască mai înaltă. Nu este indiferent ce vocale răsună în suflet. Să luăm odată vocala i. I exprimă întotdeauna o centralizare, o tendință către punctul central, spre centru. Cu totul altceva înseamnă a. Ea este expresia venerației interioare a dumnezeiescului. I tinde spre punctul central al universului, iar în schimb a rămâne distanțat și se înclină în venerație în fața celui mai sfânt.
Să privim drept urmare formula noastră:
În primul i [în textul german], sufletul tinde către centrul dumnezeiesc, în a el se retrage în adorație, iar în al doilea i aleargă din nou în întâmpinarea Dumnezeiescului.
În al doilea rând avem vocala ä:
Ä reprezintă un a estompat. Dăruirea plină de adorație a lui a se transformă în ä în venerație sfioasă. Într-o venerație sfântă, sfioasă, omul nu îndrăznește să se apropie de Dumnezeu. În următorul o, însă, sufletul se grăbește într-acolo, pentru a cuprinde Dumnezeiescul în întregime, cu iubire sacră și ardoare. O exprimă întotdeauna cuprinderea plină de iubire. Următorul rând:
aici i conduce din nou sufletul în mod nemijlocit către centrul dumnezeiesc. Apoi, în a.
sufletul devine din nou adorație. Iar așa cum sfioasa venerație a lui ä din al doilea rând s-a modificat într-o cuprindere intensă a Dumnezeiescului, așa se estompează în al patrulea rând deplina, calda, smerita adorație a lui a într-o vrere sfioasă de a cuprinde, care de-abia îndrăznește să atingă Dumnezeirea: ö.
În al cincilea rând:
predomină u. El exprimă întotdeauna o odihnire, o stare de învăluire. Acum sufletul s-a contopit într-o liniște sfântă, una cu Dumnezeiescul.
În ultimele două rânduri revine mereu i:
Sufletul este în încheiere condus tot mai adânc în centrul dumnezeiesc al lumii.
Acesta este un punct de vedere asupra felului în care poate fi înțeleasă meditația, precum și o mică parte a profundei înțelepciuni care se află în ea. Ar fi derutant dacă aș vrea să vă transmit ce fel de secrete adânci mai sunt ascunse în ea. Nicio literă și niciun semn nu se află acolo, care să nu conțină un sens adânc, foarte adânc. Așa a răsunat cuvântul dumnezeiesc de creație, atunci când a lăsat să se nască universul cândva. L-ați auzit cândva răsunând, dar sufletele voastre nu erau încă conștiente de aceasta. Pe atunci voi coborați din spirit și vă veți întoarce în el în conștiență deplină. Din spirit născuți, în trupul pământesc trăind, vă veți întoarce prin forța spiritului înapoi la spiritul dumnezeiesc al lumii.
