Omul stă acum în așa fel în fața lumii, încât percepe ceea ce este fizic. Această percepție este numită „Aestimatio”. Prin intermediul „Aestimatio”, el dobândește interes față de lumea spirituală. Iar acest interes este cel ce îl țintuiește de lumea fizică. Se poate crește dincolo de acesta, prin cunoașterea spiritualului aflat în spatele lucrurilor lumii senzoriale. Pe o treaptă de conștiență anterioară, oamenii nu aveau încă „Aestimatio” pentru ceea ce este fizic; ei mai posedau pe atunci „Imaginație”, iar mai înainte de asta „Incantatio” sau „Inspirație”. Acum, omul are ziua, de obicei, „Aestimatio”; pe „Imaginație” el o are doar noaptea. Ziua, omul este de fapt neproductiv. Înainte, omul era mult mai productiv. Pe trupul fizic l-a creat omul spiritual pornind din sine. Acuma, omul este productiv doar noaptea în somn.
Noi trebuie să ne întrebăm: ce se întâmplă de fapt ziua, atunci când omul stă în mod conștient în fața lumii fizice?
Conștiența se naște prin intermediul faptului că trupul astral și Eul distrug ziua trupul eteric și trupul fizic. Acesta este un proces asemănător cu ruperea fibrelor nervoase în bucăți, atunci când trupul astral și Eul devin conștiente de mediul înconjurător fizic.
Trupul astral și Eul acționează ucigător asupra trupului eteric și trupului fizic. Prin acest fapt ia naștere oboseala în corpul uman. Revărsarea înăuntru a lumii fizice acționează în organismul uman ca o otravă; acționează distrugător.
Ce se întâmplă acum noaptea? Noaptea, Eul și trupul astral preiau forțele lumii spirituale și le revarsă în trupul eteric și în trupul fizic. Ele înconjoară trupul fizic cu imagini ce acționează vindecător asupra lui. Dacă omului i se arată pentru prima oară lumea spirituală, atunci el vede mai întâi propriul său trup fizic. Această imagine a trupului fizic acționează vindecător asupra lui. Astfel acționează și noaptea trupul astral și Eul dătător de forțe, vindecător asupra omului, prin intermediul imaginilor adevărate din lumea spirituală. Acestea se revarsă în fibrele nervoase rupte și în organismul distrus.
Astfel curg noaptea dinspre lumea spirituală asemenea forțe înăuntru, ce transportă afară oboseala din corp.
Oboseala apare în principal prin interesul față de lucruri. Dacă privim ceva fără interes, atunci nu este produs astfel niciun fel de oboseală*. Să spunem, spre exemplu, că un om are o plăcere deosebită pentru o mâncare bună. Prin acest lucru, el are un interes față de mâncare, pentru că îi stimulează gustul. Cu totul altfel acționează asupra omului când este lămurit asupra contextului în care se află el cu cosmosul, că se află acum pe o treaptă pe care are un corp fizic și are nevoie de hrană.
* Este vorba de interesul personal; vezi însemnarea B.
Dacă el savurează alimentele pornind de la acest sentiment, atunci acest lucru acționează cu totul altfel asupra organismului său, decât dacă și le procură doar din dependența de savurare. Omul trebuie să învețe să cunoască spiritualul străbătând prin fizic; atunci el pierde interesul pentru ceea ce este fizic.
„Aestimatio” este treapta pe care omul o are de considerat drept punctul cel mai de jos al evoluției. El trebuie din nou să crească din-colo de acest punct, în „Imaginatio” pe care o avea înainte.
Dar dacă el se unește cu lumea fizică datorită acestui interes, atunci el coboară sub această cea mai de jos treaptă și pierde posibilitatea de urcare.
Este foarte important pentru om să învețe să se preocupe de lucrurile care se află dincolo de fizic, cu reprezentări și noțiuni care sunt suprasensibile. Într-un asemenea scop sunt date exercițiile. Cu cât mai îndelungat și mai răbdător exersează elevul anumite reprezentări, cu atât mai bine învață să depășească interesul și să urce către „Imaginatio”. Atunci, în loc să preia doar din afară, omul devine el însuși productiv. Se revarsă atunci ceva din interior înspre lume. Se spune pe bună dreptate că omul are Soarele și Luna în el. Atunci când privește lucrurile fără interes, revarsă el însuși o lumină spirituală asupra lor; el devine Soarele ce luminează lucrurile. Ele reflectă lumina sa. Mediul, ce reflectă lumina sa, devine Lună.
Reprezentările juste acționează vindecător asupra omului, în timp ce reprezentările greșite îl îmbolnăvesc. La fiecare boală se poate găsi, dacă o urmărim retrospectiv, o reprezentare greșită. Individul în parte nu este răspunzător pentru acest lucru, ci omenirea în general.
Interesul nu e nevoie să se direcționeze doar spre lucruri exterioare. El acționează și acolo distructiv unde oamenii aleargă de la senzație la senzație, unde caută să prindă mereu o schimbare. Acest lucru îl îmbolnăvește pe om. Și acolo unde oamenii sunt ahtiați după cunoștințe superioare pornind din interes, acest lucru este o piedică foarte mare pentru progresul oamenilor. Ei devin astfel osificați. Omul nu trebuie să devină indiferent față de mediu. El trebuie să păstreze sentimentul și participarea față de mediu. Adesea se vorbește despre faptul că și mila ar putea proveni din egoism. Acest lucru este un caz frecvent. Multe genuri de milă pornesc doar din egoism, pentru că nu ne place să îl vedem pe celălalt suferind. Dar și acest lucru este necesar. Până ce oamenii nu au atins o treaptă mai înaltă, este mai bine ca uneori să îl ajute unul pe altul din milă egoistă, decât deloc. Trebuie însă să învățăm să ne formăm o astfel de milă, ce se află deasupra egoismului, ce îl ajută pe omul de lângă noi pentru că este o datorie să ajutăm.
* * *
Direcția senzorială* a omenirii de astăzi este numită în sens rosicrucian „Aestimatio”. Aceasta este o direcționare a simțurilor doar înspre impresiile și influențele lumii exterioare. În timpuri anterioare (Atlantida), în loc de „Aestimatio” era „Imaginatio”. Acum lăsăm ca totul să acționeze asupra noastră doar din afară, în timp ce înainte se ridicau înăuntrul nostru imagini. Întreaga școlire esoterică este constituită doar din lucrul în direcția și așteptarea momentului în care vom atinge, pe lângă „Aestimatio”, din nou „Imaginatio”.
* Într-un alt suport de text se spune aici: „Viața senzorială”.
În starea de conștiență trează, Eul și trupul astral exercită un efect distructiv asupra întregului organism. Știința naturii din ziua de astăzi s-a îndepărtat deja de părerea că viața de gânduri se bazează doar pe vibrațiile atomilor din creier; ea și-a dat seama că munca de gândire exercită un efect de descompunere asupra substanței nervoase. Nu este vorba de o amestecare învârtejită a unor atomi individuali în fibrele nervoase, ci o unduire de-a lungul fibrelor nervoase. Distrugerea este provocată de interesul personal, de simpatia și antipatia cu care întâmpinăm lucrurile din lumea exterioară. În starea de somn, distrugerea este iarăși ameliorată, prin faptul că astralul își reprezintă imaginativ sănătosul, vindecatul, lucru prin care nervii sunt din nou construiți just. Dacă ne-am dezvoltat atât de mult încât nu ne mai apropiem de lucruri cu interes personal, ci facem totul doar din pură datorie și ne reprezentăm entitățile spirituale ce stau în spatele lucrurilor, atunci nu mai apare nicio distrugere a organismului; atunci am atins starea pe care rosicrucienii o numesc „Imaginatio”.
În dezvoltarea spirituală, omul se vede mai întâi pe sine însuși în astral. Prin această vedere-de-sine imaginativă, el lucrează fără să vrea asupra sa în starea de trezie, lucru pe care îl făcea înainte doar în somn. – Lipsa de interes nu trebuie să ducă la indiferență, ci la detașare. Dacă de obicei omul simțea milă și apoi, pentru a nu mai suferi împreună cu celălalt, ajuta, acest lucru avea loc din egoism. Omul trebuie însă să ajute pentru a scoate din nevoie și din necaz. Dacă omul mănâncă doar pentru că mâncarea îi provoacă plăcere, atunci acesta este interes personal. De mâncat, omul trebuie să mănânce; însă numai pentru a putea umple cât mai bine locul pe care îl ocupă în lume trebuie să-și mențină corpul sănătos și puternic, să-și facă din el o unealtă cât mai utilă. Astfel, mâncatul devine o datorie.
Când ne apropiem cu interes personal de lucruri, vrem doar ceva pentru noi personal. Pofta și necesitatea, dorințele și impulsurile acționează în acest timp în noi, iar acest lucru acționează distructiv. Dar dacă ne străduim să acționăm, să făptuim și să gândim pentru tot ce se află în afara noastră, atunci dezvoltăm în noi forțe solare. Soarele își trimite razele pe Lună, iar aceasta le reflectă. Astfel trebuie să trimitem forțele solare, dezvoltate în noi, asupra lucrurilor și ființelor din jurul nostru; atunci ele ne trimit lumină, astfel încât totul devine luminos, clar și strălucitor în jurul nostru și nu mai există nimic urât, rău, lipsit de noblețe pentru noi, ci vedem în toate doar ce e frumos, bun, măreț.
Primul și cel mai important lucru într-o școlire esoterică este cunoașterea de sine. Învățătorul spune: Gândește-te că ai vedea propria ta oglindire. O imagine difuză vei vedea atunci când oglinda este proastă, una corectă, atunci când oglinda e bună. Dacă vrei să te vezi așa cum ești, trebuie tu însuți să îți faci oglinda bună și clară.
Cel care se lasă mânuit încoace și încolo de poftele și dorințele sale, care nu poate lua decizii proprii, care ascultă la ceea ce îi spun alți oameni, acela este ca unul ce se află într-o barcă mică pe mare și este aruncat în sus și în jos de valuri și de vânturi. Însă cel ce stăpânește dorințele și poftele, cel care nu se lasă influențat de alți oameni, acela se poate compara cu unul ce apucă vâsla cu putere și siguranță și duce barca spre țel, prin vânt și furtună.
Există ajutoare în ocultism pentru a putea lua o decizie justă, a face judecată corectă. Semnul pe care îl primiți era folosit de ființele spirituale are aveau de condus înțelepciunea Lunii dintr-o stare ce era, în prima epocă a vechii Luni, încă plină de erori, înspre o stare ce era înțelepciune, înțelepciune creatoare lipsită de eroare. Aceste entități au prelucrat înțelepciunea pură cu asemenea simboluri.
Așezați-vă în fața sufletului acest semn:
Întotdeauna ne influențează cu ce fel de oameni intrăm în relație. Oamenii, de exemplu, cărora le place laptele sunt altfel decât cei care consumă alcool, chiar dacă acest lucru se manifestă în afară doar cu timpul. Prin spațiu trec curenți cărora le suntem expuși, ce merg încoace și încolo de la și către oameni. Neliberi suntem în noi, datorită acestui lucru, atunci când ne influențează acești curenți. În calitate de adevărați esoteriști, noi trebuie să fim liberi de aceasta. Să ne clarificăm acest lucru prin intermediul a patru oameni.
A este un așa-numit om sensibil, ușor accesibil pentru tot ce se întâmplă în jurul lui, el prinde totul repede. El însuși este însă slab, nimic propriu nu iese din sufletul său. El stă în relație cu B. Acesta are o predispoziție pentru o anumită formă de nebunie, care însă nu ajunge să se manifeste. El este ferit de aceasta datorită naturii sale robuste, țărănești. C este un al treilea om, o natură puternică, spirituală, un geniu. D, al patrulea, este sensibil precum A, ușor influențabil.
La A, care preia ușor tot ce e în mediul său, izbucnește forma anumită de nebunie pe care a preluat-o de la B prin intermediul sensibilității sale. Devine nebun. Aceasta nu este însă propria sa nebunie, ci cea a lui B.
D, care este și el sensibil, nu preia nebunia lui B, ci genialitatea lui C, el apare drept om genial, spiritual, deși de fapt nu este. El este un fel de copie slabă a spiritualității lui C. Aici este o personalitate briliantă. El știe să spună ceva despre orice, el poate vorbi despre totul. De la sine, însă, nu are niciun fel de judecată justă.
O personalitate proprie puternică nu apare poate atât de briliantă, emite poate doar ezitant puține judecăți, însă acestea pornite din sine însuși, din cugetare interioară, din forță interioară. Cu siguranță ne va părea acest al doilea om drept cel mai valoros.
Elevul esoteric trebuie să se elibereze de toate influențele exterioare din jurul său, nu prin aceea că fuge de lume, ci prin faptul că face autonom propriul său adevărat Eu superior – Eul spiritual adevăratul om din sine. Căci noi nu avem în realitate doar patru componente, ci cinci: și anume trup fizic, trup eteric și trup astral și un Eu învelitor, iar de-abia în spatele acestuia Eul propriu-zis, adevăratul om. Înăuntrul Eului-învelitor revărsăm toate influențele ce vin din lumea exterioară, care rup și trag de noi încoace și încolo. Toate influențele ce trec de la om la om în modul tocmai descris, ele vizează Eul-învelitor. Adevăratul Eu, cel propriu-zis, care îl depășește pe celălalt cu foarte, foarte mult, pe acesta trebuie să căutăm să îl facem puternic. Atunci suntem imuni la influențele exterioare.
Cum facem asta? – Pentru aceasta se dă în buna școală rosicruciană un asemenea semn:
Iar învățătorul spune despre aceasta: într-adevăr, nu poți folosi pentru tot ce ți se întâmplă peste zi metoda pe care o primești prin acest semn, mai ales în aceste timpuri grăbite, dar măcar la unul dintr-o mie de cazuri ar trebui s-o faci. Acea unică oară vrăjește-ți această formă în fața ochiului spiritual, atunci când te afli în situația de a trebui să iei o decizie. Gândește-te atunci că de-a lungul unei linii stă scris: Comandă-mi! – Apoi lasă să treacă prin sufletul tău, cugetând, tot ce este de zis pentru fapta despre care e vorba. Totul trebuie gândit bine și consecvent: un fapt ce urmează din cel dinainte trebuie să corespundă adevărului, adică să fie gândit conform faptelor, până ce la sfârșitul liniei apare ceea ce este țelul, dintr-o decizie ce este pusă în faptă, în mod clar în fața sufletului. Atunci gândește-te la cealaltă linie. Pe aceasta stă scris: Interzice-mi. – Aici trebuie, tot așa, să așezi una după cealaltă toate faptele ce vorbesc împotriva deciziei.
La fel de clar, cu totul lipsit de emoție, fără simpatie și antipatie trebuie să aibă loc lucrul acesta. Apoi lasă privirea să alunece de-a lungul liniei nescrise. Aici, reprezintă-ți că stai tu însuți, dar că stă adevăratul tău Eu, nu Eul-înveliș al tău. Apoi așteaptă liniștit și compară ceea ce îți apare drept stare de fapt pe linia „comandă-mi” și pe linia „interzice-mi” prin faptul că privești de la una la alta. Iar aici va apărea decizia justă în tine, iar pe aceea ți-o va fi indus adevăratul tău Eu.
Tot astfel trebuie să procedezi atunci când ai de formulat o judecată. Aici este scris pe o linie „just”, iar pe cealaltă „nejust”. Eul tău superior stă la linia nescrisă. Aceasta e nemișcată în fața curenților care trec prin spațiu, fie că provin de la alți oameni sau de la entități spirituale. Acest Eu adevărat, propriu, interior, neinfluențat de Eul-înveliș, îți spune, atunci când asculți iarăși în liniște și în deplină tăcere interioară și izolare ceea ce îți spune el, judecata justă.
Astfel de forme și linii provin din spiritual. Maeștrii înțelepciunii și ai armoniei sentimentelor ni le-au dat pentru că știu că acționează asupra spiritualului din noi. O astfel de formă ca aceasta cheamă la trezire în om adevăratul Eu, îl ridică din inconștient în conștiență. Din forme, numere, linii – măsură, număr și greutate se spune în ocultism – a fost cândva creat omul de către divinități. Numere, forme, linii au influență asupra omului. Asta știe și magia neagră. Ea le utilizează în așa fel, încât fac omul lipsit de autonomie, încât îl fac sclavul influențelor ei de voință, prin intermediul formelor, numerelor, liniilor pe care înțelege să le mânuiască. Magia albă face omul autonom. Țelul ei este să ridice omul superior, adevăratul conducător interior în conștiența omului și astfel să facă omul o ființă liberă, puternică, autonomă.
* * *
Pentru a deveni liberi trebuie mai întâi să știm cât de neliberi suntem. Noi suntem în permanență înconjurați de spirite de tot felu Entități spirituale lucrează asupra corpurilor noastre. Noi nu știm cum se află pielea noastră în activitate permanentă, tot ce intră și iese prin ea. Oameni de cele mai diferite genuri ne înconjoară, ne influențează.
Patru tipuri de oameni ne-au fost prezentate, pentru a ne revela taine ale existenței:
A receptiv, sensibil; B predispoziție către nebunie. Relație strânsă între cei doi. B are o natură robustă, nebunia nu izbucnește la el; în schimb izbucnește la A nebunia lui B. C este asemănător cu A. C va prelua în el forțe și talente de la D. D este un om sănătos, energic, activ.
Amândoi se află într-o relație strânsă unul cu altul. C rămâne sănătos. Dacă A ar fi fost în locul lui C, atunci ar fi rămas sănătos.
Un alt exemplu: un om poate părea că este un om spiritual; el debordează de istețime și cunoștințe. Cercetătorul spiritual recunoaște, însă, că el este în fond slab de minte. Dar este receptiv pentru tot ce e în jurul lui și reflectă totul. Oamenii iubesc asta. Aici li se aduce totul concentrat, ce ar fi trebuit altfel să caute să adune cu multă trudă. De aceea e considerat un astfel de om o mare lumină. Dacă cercetăm mai îndeaproape, atunci observăm că nu are niciun fel de judecată personală etc. Dacă ar fi fost născut într-un sat, ar fi fost considerat slab de minte. Acolo nu există nimic ce ar putea el să reflecte. Un altul, care își face o judecată despre tot și îndepărtează ceea ce nu se potrivește cu convingerea sa interioară, este puternic în ochii ocultiștilor.
Noi trebuie să învățăm să devenim liberi de toate influențele. Pentru aceasta există un mijloc. Singurul mijloc este să fim autonomi în gândire și judecată, să nu fim dependenți de judecata familiei, lumii etc. Pentru aceasta, un ajutor:
Germeni de forță de la maeștri prin cunoașterea celeilalte ființe.
Dacă esoterismul ar limita propria libertate, aceasta ar fi magie neagră.
Nu retragere din lume. Esotericul trebuie să trăiască și să acționeze în lume.
Eu inferior și Eu superior. Eul inferior este, am putea spune, o haină, o piele. El constă din tot ce se revarsă asupra lui din lumea exterioară. În cei mai puțini se poate observa Eul superior. Marea masă este oglindă a mediului.
Cum putem aduce Eul superior la activitate și forță de acțiune? Școala esoterică oferă un mijloc simplu, de aplicat în primul rând asupra faptei, în al doilea rând asupra înțelegerii. Reprezintă-ți un cerc, împărțit în trei părți. Apoi lasă deoparte cercul. Unghi cca. 120°.
Acest lucru menține spiritul liber de influențe străine, iar Eul superior va putea fi perceput.
Mijloc simplu – nu e de neglijat. Obișnuință de a gândi în linii și puncte. Așa procedau entitățile spirituale ce au creat, spre exemplu, cristalul; și atunci când te-au creat pe tine.
Așa vom învigora Eul nostru superior și vom deveni conștienți de el. Iar în gândire și în acțiune vom urma ceea ce ne prescrie el.
Noi simțim și vom continua să simțim influențele lumii exterioare asupra interiorului nostru, dar noi creștem dincolo de aceasta. Noi nu le considerăm drept aparținătoare de noi. Noi trebuie să le suportăm în noi, drept o parte a muncii noastre în lume. Este otravă, dar trebuie să lăsăm să picure această otravă în noi, pentru a o putea transforma.
Pofta pornește astăzi de la trupul astral, interesul se află în Eu, savurarea în trupul eteric. Înainte, interesul era în trupul astral, pofta în trupul eteric, iar savurarea în trupul fizic. Imagini se ridicau în trupul astral, iar omul știa după acestea ce era bine și ce era dăunător pentru el. El avea un interes față de aceste imagini care se ridicau în interiorul său. Iar acest interes, conștiența față de aceste imagini, rămânea în el și atunci când corpul fizic se transforma, devenea altul. Această conștiență astrală – încă nu era conștiență de sine – era una durabilă. Acest lucru s-a schimbat atunci când Eul, care înainte mai era afară, în spiritual, s-a coborât în om și îl pătrundea tot mai mult. Interesul a pătruns în Eu. Eul a tras în sus interesul către el, el a tras totul în domeniul său propriu. Prin intermediul acestui fapt el s-a separat de divin. Urmarea a fost moartea. Tot ce se întâmplă doar pentru ceva singular, ce nu se întâmplă pentru întreg, ce are loc pentru ceva separat de întreg, așadar ce este egoism duce în final a distrugerea acestui ceva individual, la moarte.
Acest interes ce pornește de la Eu, rosicrucienii îl numesc: „Aestimatio”. Noi trebuie să ridicăm din nou interesul în astral: astfel dobândim „Imaginatio”. Atunci când pofta este transpusă din nou în trupul eteric, ajungem la „Incantatio” sau „Inspiratio”. Iar prin transpunerea savurării din trupul eteric în trupul fizic, ajungem la „Intuitio”.
Atunci când nu mai urmăm interesul personal în acțiunile noastre, atunci când facem ce avem de făcut în așa fel încât urmăm necesitățile interioare pe care le depune asupra noastră o lege a karmei just înțeleasă, atunci când îi predăm lumii exterioare faptele noastre conform acestei legi în detașare interioară, atunci depășim „Aestimatio” prin Eul nostru superior, care, atunci, este cel care acționează. Iar atunci când, ținuți prin forța acestui Eu, nu ne mai lăsăm purtați de curente și influențe ce năvălesc asupra noastră din lumea exterioară, de-abia atunci putem să dobândim judecăți juste despre lumea exterioară; noi adunăm atunci înțelepciune din ea. Ea ne revelează în imaginație, inspirație și intuiție propria ei entitate interioară, atunci când stăm cu relaxare în fața ei și dacă tot ce facem și gândim, în așa fel facem și gândim încât știm: are o influență asupra întregului – toate gândurile și sentimentele mele, la fel ca și acțiunile mele, nimic nu există pentru sine; vreau să dăruiesc totul pentru omenire, totul să fie închinat pentru serviciul omenirii. – Dacă acestea trăiesc ca sentiment fundamental în elev, atunci el dezvoltă Buddhi, principiul christic.
În acest fel lasă el să ia naștere, din figura dată, triada mai înaltă:
Într-o altă însemnare, acest paragraf sună în modul următor:
Dacă nu mai urmărim interesul personal în acțiunile noastre, ci ne gândim doar la cel mai mare bine al întregului, dacă lăsăm să acționezi principiul christic în noi, dacă nu ne mai lăsăm
conduși de influențele și curenții care năvălesc asupra noastră din partea altor oameni, ci îl urmăm pe „ordonă-mi” în forma 
și ne închidem, am putea spune, față de direcția aceasta împotriva acestor curenți: 
, de
asemenea față de direcția: „interzice-mi” 
și față de direcția de jos 
, atunci ne dezvoltăm înspre liniștea interioară și lăsăm astfel să ia naștere în noi triada superioară.
A fost dată forma prin care putem să facem ca Eul superior să ne fie conștient și activ în viața noastră zilnică. Oare cum putem să silim și să ucidem poftele noastre și totuși să scăpăm de pericolul de a ne înstrăina de viața zilnică?
În epoca lemuriană, înainte ca omul să fi dobândit un Eu, aflăm că 1, 2, 3 [trupul fizic, eteric, astral] erau stăpânite (conduse) de entități dumnezeiești-spirituale. Imaginile astrale se oglindeau în conștiența sa astrală. A cunoaște ce este folositor, dăunător etc.* În această perioadă, cele trei mari forțe erau:
| 4 [Eu] Interes al 3-lea trup [tr. astr.] |
3 [tr. astr.] poftă și al 2-lea trup [tr. et.] |
2 [tr. et.] epoca postlemuriană savurare 1-ul trup [tr. fiz.] epoca lemuriană |
* Sensul este: Imaginile astrale se oglindeau în conștiența sa astrală, astfel că putea să cunoască ce era folositor, dăunător etc. pentru sine.
Toate poftele erau în același timp fapte. Hrana intra și ieșea fără poftă. Ființele dumnezeiești se îngrijeau pentru hrană. Omul nu avea încă niciun interes pentru ceva exterior. El mai trăia în dumnezeire. De aceea nici nu existau încă boală și moarte. Avea loc doar o schimbare a trupurilor, ca și cum am da jos o haină. Apoi a intrat Eul în om și a provocat această mare diferență, și anume că el a început să se intereseze nu doar pentru ce se petrecea în sufletul său. Lumina, ce până atunci strălucea în el, lucea acum din afară asupra lui, dinspre obiectele planului fizic, iar Eul lui o trimitea înapoi, atunci când poftea lucrurile care erau împrejurul lui. Prin intermediul acestui lucru el a ajuns la ceea ce în ocultism se numește „Aestimatio”. Acest lucru i-a adus omului moartea. De fiecare dată când privim ceva cu interes, noi preluăm în noi otravă și moarte; iar aceasta a devenit sarcina noastră aici, pe Pământ. Înainte, omul acționase în astral. De când a dobândit interes față de obiectele fizice și le poftea, el desfășura muncă pe primul plan [cel fizic].
Elevul esoteric, care vrea să învețe să cunoască lumile superioare, poate atinge acest lucru prin faptul că își reprezintă o acțiune în mod viu, dar nu o desfășoară. Acest fapt întărește forța „Imaginatio”. Prin faptul că, în acest mod, nu oferă spațiu pentru poftă, prin faptul că nu o duce la îndeplinire, el ridică pofta de la al 2-lea tr. [trup eteric] la al 3-lea tr. [trup astral]. Odată cu excluderea tuturor lucrurilor exterioare ne reprezentăm figura: brațul stâng „ordonă-mi”, brațul drept „interzice-mi”. Linia de jos este decizia Eului.
Dacă ne privim trupul nostru ca pe unul dintre lucrurile care ne sunt încredințate, atunci vom hrăni trupul așa cum înainte divinitățile hrăneau trupul nostru pe Lună; iar prin aceasta aducem pofta din nou în corp.
Trebuie să lăsăm ca ceea ce am auzit în ore esoterice să treacă tot mereu prin fața sufletului, căci de-abia atunci vom desface încetul cu încetul forțele ce sunt ascunse în cele ce ni se dau. Învățăm în acest mod să distingem gândurile care acționează productiv în suflet de cele ce doar regândesc ceva deja dat, deci care sunt neproductive. – Dacă privim un ceas, putem să ne lămurim bine construcția lui în gânduri, de asemenea cum este pus în mișcare și menținut tot sistemul de rotițe; dar acestea sunt gânduri neproductive. Gânduri productive a avut cel care s-a gândit prima oară la alcătuirea ceasului – pornind de la acest gând a luat naștere opera sa. Întreaga preocupare cu lumea simțurilor, toate gândurile pe care ni le facem despre ea sunt neproductive. Majoritatea din știința noastră de astăzi este gândire neproductivă. Dar atunci când ne preocupăm cu cele transmise gândirii noastre în ore esoterice, ne preocupăm cu gânduri productive, iar aceasta este o sursă de forță pentru sufletul nostru. Asemenea gânduri trebuie să treacă în ordine corectă prin sufletul nostru. Așa cum un organism nu ar putea exista dacă ar fi amplasat un picior acolo unde se cuvine să fie un braț, tot astfel trebuie și în gândirea noastră să fie totul consecvent. O astfel de formațiune de gânduri vrem să ne așezăm astăzi în fața sufletului.
Se vorbește mult despre înțelepciune. Dar înțelepciunea nu este ceea ce este desemnat adesea, în viața zilnică, drept înțelepciune. Se crede că acel om ar fi înțelept, care știe multe. Prin știință multă nu avem încă înțelepciune. Știința locuiește în capetele care sunt pline de gândurile altora; înțelepciunea locuiește în inima care le ascultă pe cele proprii: asta nu înseamnă însă acele gânduri pe care ni le facem despre lumea exterioară, ci acel gând ce poate apărea din lumea spirituală în liniște. Prin știință multă ne dobândim viclenie.
Deșteptăciunea se bazează pe ceea ce ne însușim din experiențe, înțelepciunea este însă ceea ce se revarsă în noi drept forță din lumile spirituale și după aceea se revarsă iarăși afară. Aici poate să se reverse afară înțelepciune din sufletul cel mai simplu, „de pe buze de copii” [Nota 131]. Dacă ceea ce se revarsă aici pornește mai mult din simțire, atunci este înțelepciune, dar dacă stimulează omul spre energie, forță de acțiune, când predomină productivitatea, atunci este iubire. Dar aici trebuie să înțelegem ce este cu adevărat iubire. Cineva poate să simtă la nenorocirea altcuiva doar compasiune – dar aceasta nu este iubire adevărată. Compasiunea devine iubire doar atunci când devenim activi faptic și ajutăm. Înțelepciunea și iubirea constituie Eul. Eul este iubirea și înțelepciunea care au devenit voință. Astfel, avem
Tot ceea ce face Eul, adică Eul adevărat, nu oglindirea Eului, rezultă: din înțelepciune și iubire. Aceasta este trinitatea superioară. Reflectând puțin mai adânc, înțelepciunea devine – simțire, iubirea – voință, Eul – gândire.
În regiuni și mai joase, cele patru temperamente [Nota 132] apar ca reflectări. Aici e mai întâi temperamentul coleric. Există entități, entități îngerești, care nu au trup fizic. Printre acești îngeri sunt c care sunt tot timpul în activitate, în creație. Îngerii au întru totul neamestecate cele patru temperamente, în timp ce oamenii posed temperamente compuse. Toate cele patru genuri acționează asupra omului, doar că în măsură diferită.
Primul gen de îngeri sunt cei ce prelucrează spre lăuntrul omului temperamentul coleric. Astfel de oameni sunt activi, dornici de fapte.
Apoi, în al doilea rând, îngeri sangvinici. Temperamentul pe care aceștia îl inoculează în om îl face pe om ușor influențabil dinspre tot ce este înalt și frumos, fără ca să se transpună întotdeauna în faptă. Astfel de oameni nu sunt foarte activi, ci capabili de percepții, ușor entuziasmați; ei nu rămân însă mult timp asupra unui lucru.
În al treilea rând, îngeri flegmatici: oamenii influențați de aceștia nu au niciun interes față de ceea ce au creat alții. Ei nu lasă să se păstreze aceste lucruri, le transformă tot mereu; curgător, nedefinit fac ei totul. Acest lucru este exprimat deja în cuvântul flegma, flegma înseamnă mucus. Oamenii ce au caracter flegmatic nu au interes deosebit față de nimic. Atunci când trebuie să se decidă, nu pot s-o facă. Tot mereu spun: o, nu, asta nu și nici cealaltă. Nu se pot decide și hotărî, pierd mereu ocazia. Acest caracter se exprimă și în corp, forme moi sunt prezente, nedefinit este totul, și după mers se pot recunoaște oamenii flegmatici, ei merg legănându-se, domol. Cu toate acestea, astfel de oameni pot să aibă o preferință deosebită pentru o anumită plăcere, de exemplu feluri de mâncare și să o scoată peste tot în evidență. Prin aceasta ei pot fi colerici.
În al patrulea rând, îngeri melancolici: omul asupra căruia acționează vede totul tulbure, mohorât, în totul vede ce e mai rău. Un astfel de om lucrează și îndeasă în el totul, el se preocupă doar de sine însuși, el nu creează nimic în sensul progresului. El nu are, din acest motiv, nici bucurie de creație, el devine posomorât și trist.
Toate caracterele trebuie judecate din punctul de vedere ce vizează ceea ce creează fiecare în parte pentru progresul întregului.
Dacă oglindim aceste trăsături iarăși mai jos, atunci colerismul îi corespunde elementului foc; sangvinismul, aerului; flegmatismul, apei; melancolismul, pământului – aici totul devine rigid și solid.
Astfel de figuri trebuie să ne ținem iarăși și iarăși în fața ochilor. Ele au ca efect faptul că organismul nostru sufletesc este construit corect. Trebuie să pătrundem clar cu gândul în asemenea figuri. Printr-o pendulare încoace și încolo a gândurilor, interiorul nostru nu se poate întări. Aducerea unor astfel de forme, din când în când, în fața ochiului spiritual, acționează întăritor asupra sufletului.
* * *
| Coleric | ferm, determinat, activ; figură adesea adunată, măruntă, mică. – Napoleon coleric pronunțat, dar și alte laturi. |
| Sangvinic: | (phlegma: mucus); sânge flegmatic, sânge rece; are putere de dizolvare, nu-i place să țină la un loc, nu se atașează de lucruri anume. Este o trăsătură ce împiedică împietrirea. |
| Flegmatic: | (phlegma: mucus); sânge flegmatic, sânge rece; are putere de dizolvare, nu-i place să țină la un loc, nu se atașează de lucruri anume. Este o trăsătură ce împiedică împietrirea. |
| Melancolic: | strâmtorează, clocește în sine, raportează totul la sine; limitator, rigidizant. |
În lumea spirituală există entități ce reprezintă aceste patru caractere clar configurat, neamestecat. La oameni, aceste trăsături de caracter sunt amestecate. Și la Napoleon putem recunoaște, pe lângă caracterul său coleric, de bază, și alte laturi.
Ceea ce este dat în ora esoterică se diferențiază de ceea ce este dat în ore exoterice, mai puțin după conținut, cât după modul în care este dat acest conținut. Nu doar cunoștințe trebuie să preia esoteristul în sine, ci fiecare asemenea oră trebuie să fie trăire a sufletului său. Un altul trebuie să fim la sfârșitul orei, decât la început.
Deja în școlile originare era oferită învățătura: dacă ai de gând ceva și nu știi dacă să faci lucrul respectiv sau să îl lași, atunci lasă-l. – Această propoziție nu trebuie spusă unui exoterist, căci altfel ar fi delăsător. Ea se referă la viața esoterică. (Propoziția lui Confucius [Nota 133] – „Dacă ai de gând să facă ceva și nu ești sigur dacă trebuie să-l faci, atunci abține-te de la el!” – este valabilă doar pentru esoteriști, nu pentru exoteriști. Căci altfel, puține lucruri s-ar întâmpla în lume, și nici experiențe nu ar putea fi dobândite.)
În cartea originară a școlii rosicruciene este scrisă următoare discuție:* Inima elevului îl întreabă pe învățător: Cum găsesc calea căti. evoluția superioară? învățătorul răspunde: Prin aceea că găsești locul care este liber de tot ce e personal. Inima elevului întreabă: Unde găsesc acest loc? Învățătorul: În Eul tău, care vrea fără sine, care gândește fără percepție senzorială. Întrebare: Cum pot să vreau fără sine, cum să gândesc fără simțuri? Răspuns: Să vrei fără Eu, să gândești în afara sinei tale!
* A se vedea, privitor la aceasta, redactarea lui Rudolf Steiner de la p.332 ș.u. și ora din 14 martie 1908. Însemnarea C.
Adesea este formulată întrebarea, dacă nu ar fi mai bine ca, în timpul necesar pentru a te dezvolta, să făptuiești în lume, să acționezi în lume cu fapte bune. Din partea ocultismului trebuie răspuns: nu este un timp irosit cel care este folosit pentru dezvoltare; căci prin aceea că omul se face pe sine însuși mai desăvârșit, de-abia atunci devine el capabil să lucreze și să acționeze cu adevărat corect și bine pentru omenire. Fapte din viață, oricât de bune ar părea, pot totuși să dăuneze; doar că nu știm acest lucru. În sufletul nostru este acum un haos; noi trebuie să îl configurăm pentru a deveni un organism, așa cum a fost creat înainte corpul nostru prin înțelepciunea unor entități superioare, pentru a fi un organism bine configurat. Noi realizăm acest lucru prin faptul că aducem în fața sufletelor noastre anumite linii și figuri și ne lămurim semnificația lor. O astfel de figură este următoarea.
Cele trei puncte superioare 
s-au adunat laolaltă de bunăvoie; oglindit acest lucru în sufletesc, ele
se structurează în formă fermă:
Vocalele [Nota 134] i indică o anumită direcționare, a = dăruire, o = ceva aprinzător, dumnezeirea, u – liniște, a se simți ocrotit și a sta liniștit în dumnezeire.
Pentru ceea ce spune vorbitorul în ora esoterică, el e răspunzător numai și numai în fața Lojei Albe; ceea ce dă în conferințe exoterice, el trebuie să aducă în rezonanță cu întrebările actuale, cu evenimentele actuale, cu mediul și cu cerințele timpului.
Niciodată nu trebuie să simțim frică, să ne gândim doar la reușită. Și oricât de bolnavi am fi, mai este prezentă întotdeauna încă o parte fundamentală de sănătate și forță de viață, față de care trebuie doar să avem încredere.
* * *
a – dăruire, conducere în sus spre divin.
i – o anumită direcționare, ce trebuie să ducă spre divin.
o – ceea ce e cuprinzător, dumnezeirea și cuprinderea formei revelate.
a – liniște, sentimentul de a fi ocrotit în pacea divină. Dumnezeire.
e – ceea ce se revarsă din depărtări (depășirea greutăților).
ei – revelarea dumnezeirii în interiorul omului, în fața căruia se trage înapoi venerația sfioasă.
oe – exprimă acest lucru și mai mult. Aici se simte omul în interiorul formei sale ca încuiat, iar afară este dumnezeirea activă.
Nu există niciun punct în cosmos în care să nu fie forță. În ochiul omenesc este configurată activitatea din partea Atma-Buddhi-Manas.
Acest simbol acționează și noaptea asupra noastră. El ține acolo departe impresiile haotice ale zilei.
Timpul de așteptare prin care trebuie să treacă esoteristul până să-și atingă țelul, pășirea în lumi superioare, i se pare adesea foarte lung. Unii cred că tocmai la ei se dezvoltă organele spirituale deosebit de încet. Însă chiar și cea mai mică nerăbdare acționează întotdeauna încetinitor, tocmai asupra formării acestor organe, iar atunci când elevul se plânge în legătură cu un eșec, foarte adesea el nu are dreptate. Căci opt zecimi dintre elevi au deja formate organele spirituale, adesea deja înainte să aibă vreo idee, înainte să înțeleagă cum să le pună pe acestea în aplicare. Aici se întâmplă la fel cum îi merge omului adormit cu organele sale de auz. Urechea este deschisă ca întotdeauna, și în somn, și cu toate acestea omul nu percepe nimic din jur, pentru că Eul împreună cu corpul astral au părăsit trupul fizic și trupul eteric.
Trăirea impresiilor, pe care lumea exterioară le-o mijlocește necontenit simțurilor noastre, acționează distructiv asupra organelor noastre senzoriale. Dacă privim un trandafir, atunci culoarea roșie, forma etc. acționează distructiv asupra retinei noastre. Percepția trandafirului merge de-a lungul rețelei noastre nervoase și acționează distructiv asupra acesteia. Ceea ce recepționează retina, corpul astral aruncă drept impresie în trupul eteric, și astfel acesta primește zilnic nenumărate impresii din afară.
Ceea ce acționează distructiv în corpul fizic este constructiv în corpul eteric. Acesta se construiește prin intermediul impresiilor și experiențelor din afară. La trupul astral și la Eu este același raport. Trupul astral este în același fel distrus prin impresiile exterioare; Eul trebuie însă să acționeze construind din nou.
Trupul astral vine organizat armonios la o nouă încarnare și este făcut dizarmonios de-abia prin intermediul vieții. La pătrunderea în noua viață, trupul astral percepe acest lucru, iar aceasta este explicația ocultă pentru faptul că marea majoritate a copiilor țipă. Trupul lor astral percepe drept durere intrarea în viața care îi tulbură armonia. Această armonie poate fi restabilită doar prin intermediul Eului, prin crearea de imagini de gânduri ce sunt aruncate dinspre Eu prin corpul astral asupra trupului eteric și care sunt capabile de viață. Impresiile pe care le mijlocim trupului nostru astral în viața obișnuită sunt adesea lipsite de valoare, în ceea ce privește forța lor de viață. Trebuie acum să creăm imagini de gânduri care sunt structurate clar, corect și de aceea sunt capabile de viață. Putem să ne reprezentăm schematic cele spuse, în modul următor:
Ceea ce recepționează din afară organele de simț, ele aruncă (de exemplu, ochiul) pe trupul eteric, pe care ia naștere imaginea. Eul acționează acum din partea cealaltă asupra trupului eteric prin trup: astral, formează în acesta un gând, pe care îl aruncă pe trupul eter: drept impresie; iar aici contează ca aceste gânduri să fie juste, capabile de viață. Aceste gânduri viabile formează organele noastre spirituale ce trebuie să ne facă clarvăzători. Așa cum divinitățile au creat în mod armonios corpul nostru fizic, încât fiecare organ, fiecare membru este în locul său corect, tot astfel de armonios trebuie să ne formăm noi trupul astral și trupul eteric, să ne facem gândurile viabile. Timpul nu joacă aici niciun rol. Un esoterist exersat are nevoie adesea doar de un minut pentru a-și ordona din nou impresiile.
Prin intermediul meditației, a adâncirii în anumite noțiuni, în gânduri eterne, noi creăm astfel de impresii conținătoare de viață, formatoare de organe în trupul nostru eteric.
Este, spre exemplu, important pentru fiecare elev să mediteze despre noțiunea de înțelepciune. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ajungă la o definiție ferm conturată, noțională despre înțelepciune, ci dimpotrivă, să nutrească niște concepții flexibile, ușor de modificat privitor la aceasta. Înțelepciunea și deșteptăciunea sau educația sunt ceva foarte diferit. În lumile superioare, unde totul este mai specificat, există ființe ce sunt foarte înțelepte fără a gândi deloc. Ele pun în aplicare planuri într-un mod deosebit de înțelept, care sunt însă gândite de alte ființe.
Și printre oameni există unii care sunt înțelepți fără să fie deștepți, fără să posede vreo formațiune de rațiune. Dacă medităm acum în mod just despre noțiunea de înțelepciune, atunci se va revărsa dinspre înțelepciunea însăși ceva în noi, ne va veni din lumile superioare iluminare.
O a doua noțiune despre care trebuie meditat este iubirea. Ceea ce numește omul obișnuit „iubire” este adesea doar egoismul cel mai cras. Chiar și iubirea unei mame ce își îngrijește copilul bolnav este adesea doar expresia egoismului, care tremură în fața durerii de a-și pierde copilul. Adevărata iubire este întotdeauna productivă. De aceea, în zilele noastre, oricât de dur ar suna, aproape că numai artistul are vreo idee despre iubire, în timp ce se dăruiește cu totul, creând, lucrării sale. Așa au creat divinitățile Pământul nostru din iubire, prin faptul că s-au dăruit cu totul creației lor și au transpirat, am putea spune, din ele creația.
Ceea ce poate să unească iubirea și înțelepciunea, de la sine pornind, în sine, este Eul,
Eul care creează mereu asupra sa însuși, care trebuie tot mereu „euit” din nou, cum spune Fichte [Nota 135]. Filosofia lui Fichte [Nota 136] este înțeleasă doar de cel care o pricepe din această perspectivă, anume că Eul trebuie mereu să se creeze mereu pe sine [însuși], să se cunoască pe sine însuși. Același lucru înseamnă și atunci când Maestrul Eckhart spune [Nota 137]: „Dacă aș fi un rege și nu aș ști că sunt, atunci nu aș fi rege.” Așadar: ce folos să fii un rege, dacă nu ești conștient de asta.
Totul își aruncă umbrele de pe planuri mai înalte asupra planurilor inferioare, și tot astfel acționează acestea trei, Eu, înțelepciune și iubire, asupra planului imediat inferior, drept gândire, simțire și voire. Aici nu sunt specificate astfel, de aceea le desenăm ca un triunghi care este unit dedesubt.
Cine se gândește intens la aceasta, va constata că Eul se transpune în gândire, înțelepciunea trece în simțire, iar iubirea, cea productivă, devine voință, care este impulsul pentru creație, pentru dăruire.
În completarea acestor trei puncte, ale acestui triunghi, este bine de meditat asupra altor patru puncte (a se vedea desenul de la p.362).
Atunci când omul se grăbește spre o nouă încarnare, ființe superioare îi creează trupul său eteric din: entitățile sangvinice, colerice, flegmatice și melancolice. Fiecare om primește de la fiecare astfel de gen de entități ceva, chiar dacă una sau alta predomină. Acest temperament predominant se exprimă în întreaga atitudine a omului, îndeosebi a copilului. (Un copil sangvinic țopăie, privirea sa alunecă fără a da atenție, peste multe. Un copil coleric va prinde, spre exemplu o pară ce i se oferă, cu o fermitate cu totul diferită decât unul flegmatic.) De aceea (datorită conlucrării tuturor celor patru temperamente) oamenii au pentru un lucru o trăire flegmatică și pentru altul una colerică. Aceste temperamente își țin între ele echilibrul De exemplu, ființele flegmei sunt dușmanii oricărui filistinism, ai oricărei meschinării în care ar putea decădea oamenii dacă ar primi prea mult din partea melancoliei.
Aceste patru entități astrale au iarăși expresia lor în fizic:
cele colerice în foc,
cele sangvinice în aer,
cele flegmatice în apă,
cele melancolice în pământ.
Pământul nostru este expresia exterioară, devenită fizică, a melancoliei.
Dacă medităm la toate acestea, atunci vom ajunge în decursul timpului, într-o oră de liniște, în starea în care în deplină, clară conștiență pierdem totuși conștiența pentru lumea exterioară, iar în această stare vom cunoaște ceea ce este etern, că nașterea și moartea sunt doar transformări. Trupul eteric se va lumina dinspre cealaltă parte prin Eu, iar noi vom cunoaște gândurile eterne, vii pe care le impregnăm în el, în acțiunea lor și vom vedea că ele au creat organele clarvăzătoare de care ne putem acum servi.
Dacă grăbim acest proces în vreun fel din nerăbdare, atunci trupul eteric este iluminat prin Eu, iar noi vedem în el doar ceea ce ne-a trimis înăuntru viața drept impresii exterioare, imagini distorsionate care adesea sunt groaznice, sau miraje ademenitoare, frumoase*. De aceea este recomandată cea mai mare răbdare și prevedere, pentru a ne crea organe spirituale bine conformate, corecte; căci noi creăm astfel viitorul nostru, noul nostru Pământ. Planeta noastră de astăzi a fost meditată de divinități, și tot atât de plină de înțelepciune cum este ea, trebuie să devină și ceea ce creăm noi.
* Ar putea fi vorba despre: „... atunci trupul eteric este iluminat și aici prin Eu, dar noi vedem în el doar ...”
Organele pentru clarvedere sunt întărite și de orice savurare a artei. Atunci când privim, spre exemplu, o statuie, este bine să urmărim în gând formele și liniile. Acest lucru întărește capacitățile creatoare.
* * *
Deoarece acum omul modern trăiește așadar în lume, tot ce intră în el prin organele sale de simț acționează asupra corpului eteric și se impregnează în acesta.
Tot ce acționează acum spiritual asupra omului este provocat de Eu prin corpul astral al omului, iar aceasta se impregnează în corpul eteric.
Așadar, atunci când foarte multe imagini din lumea exterioară sunt impregnate în trupul eteric, acolo nu este niciun loc pentru imaginile lumii spirituale. De aceea este atât de important pentru dezvoltarea omenirii să facem exerciții de meditație și concentrare, căci astfel se impregnează imaginile spirituale în corpul eteric. Contează mai puțin să fie exersat mult timp la rând, cât să fie făcut intens, ca întreaga lume exterioară să dispară, iar omul să trăiască doar în spiritual.
Scopul acestor O.E. [ore esoterice] este introducerea tot mai aprofundată în esoterism, până ce se poate trece la exerciții, exerciții mantrice. Pentru a pătrunde până la marea taină a ...*, este necesar să ne debarasăm de iluzii. Pe anumite trepte de dezvoltare, iluziile îi sunt necesare omului. Elevul esoteric le depune treptat, în timp. Marea iluzie a Eului personal este de depus. Adevăratul Eu al omului nu este conținut în acesta, ci vine din nedeterminat și se desfășoară în timp înspre nedeterminat. Prin intermediul simțurilor ne devine conștient Eul în lumea fizică. Acest lucru pare a fi în contradicție cu faptul că la atlantean s-a suprapus un anumit punct din capul eteric cu unul asemănător în capul fizic și că, datorită acestui fapt, Eul a pătruns în om. Însă acest Eu a fost, într-o anumită măsură, doar ca o pieliță, ca un buzunăraș ce s-a cufundat, în care și-a trimis razele adevăratul Eu, care este extins în planete, de la Saturn până la Vulcan. Cel mai bun simbol: acest buzunăraș este ca o oglindă, în care se revarsă adevăratul Eu dinspre acest lanț planetar.
* Puncte de suspensie conform originalului.
Spuneam că se îndreaptă spre nedeterminat, deoarece el nu a început în Saturn și merge, după starea Vulcan, tot mai departe. Noi ni-l reprezentăm de aceea ca o linie, de-a lungul căreia viețile personale în parte se formează ca niște bucle.
Dacă reușim să stingem Eul personal, de care devenim conștienți prin intermediul simțurilor, atunci linia ce duce din nedeterminat înspre nedeterminat se află în fața noastră. „Iluzia senzorială acoperă iluzia timpului”. Însă ea se află doar prin iluzia timpului în fața noastră, sub formă de linie. Dacă ne reprezentăm această linie doar puțin îndoită, atunci ea trebuie să se închidă într-un cerc. [Mahamaya - [Nota 138]]
De aici, următoarea propoziție: „Iluzia timpului separă αω. Eu sunt αω, sau Iαω.” [Nota 139] Adevărata semnificație a șarpelui ce își mușcă coada. Acest Iαω = I A O, era baza lui Tau atlantean.
Începând de la München 1907 [Nota 140], coordonare în loc de subordonare [Nota 141]. Armonie în învățăturile esoterice. Diferența dintre expunerile exoterice și cele esoterice: la cele exoterice, vorbitorul poartă răspunderea; la cea esoterică, acea entitate a cărui voce este el când vorbește, ce stă în spatele lui. Ca un mesaj al acestor entități trebuie să considerăm orele esoterice.
Cele șase exerciții. Cel de-al șaselea = unirea celor cinci. Armonie la nivel intelectual, emoțional și moral. În toate trei elevul trebuie să fie întărit în aceeași măsură.
Dacă omul vrea să-și părăsească fără daune, de bunăvoie corpul său fizic, într-o stare ce nu e nici moarte și nici somn, atunci este necesar ca cineva să îl ajute și să îl sprijine. Iar acesta este Christos.
Prin impulsul christic, trupul eteric devine mai ușor [Nota 142], mai ridicat din trupul fizic. Trupul eteric este străbătut de Spiritul Sfânt prin Impulsul Christic. Iar Spiritul Sfânt – Eul nostru superior – lasă să curgă spre noi forțe din afară.
Fiecare esoterist care se străduiește să realizeze dezvoltarea interioară trebuie să se lămurească în privința corelației sale cu mediul și cu entitățile spirituale ce trăiesc în el și cu care stă în permanentă legătură și care se revarsă spre înăuntrul și afara lui.
Dacă privim omul, atunci avem mai întâi trupul său fizic. Faptul că trupul fizic este alcătuit în acest fel provine din acțiunile unor entități spirituale. Puterile ce lucrează asupra lui în cele patru elemente: pământ, apă, aer și foc sunt Arhaii sau Puterile originare. Ele se revarsă spre înăuntrul și spre afara trupului său. Astfel lucrează în trupul său eteric Arhangeloi sau Arhanghelii, în trupul astral Angeloi sau Îngerii. În acest interior s-a structurat sufletul senzației; asupra acestuia lucrează Puterile [Dynamis].
Asupra sufletului rațiunii lucrează Stăpânii (Exusiai)*, iar asupra sufletului conștienței Domniile sau Kyriotetes. Entități și mai înalte acționează asupra componentelor mai înalte ale omului: Serafimii asupra Sinei spirituale (Manas), Heruvimii asupra Spiritului vieții (Buddhi), Tronurile asupra Omului-spirit (Atma).**
* Textul are aici „Dynamis”. Expresia germană „Stăpânii” îi corespunde însă grecescului „Exusiai”.
** Este evident că s-a desenat la tablă. Însă relațiile dintre componentele ființiale și ierarhiile în parte au fost consemnate diferit în fiecare însemnare, se vedea diferitele versiuni la p. 381 ș.u.
Dacă elevul esoteric al școlii creștine voia să-și cunoască ființa, atunci trebuia să privească la această imagine, conform căreia omul
este configurat ca un copac ce își are rădăcinile în spiritual. Acest lucru era înțeles prin sintagma șederii sub smochim, sau a lui Buddha sub copacul Bodhi [Nota 143]. Când Iisus i-a spus lui Natanael: „Pe când ședeai sub smochin [Nota 144] te-am cunoscut”, asta înseamnă ca Natanael se așezase într-o astfel de relație cu mediul. La fel și Yggdrasil [Nota 145], frasinul lumii din mitologia nordică veche, este o reprezentare a acestui copac.
Forțele care acționează asupra trupului fizic sunt Arhaii. Ei nu sunt toți de același fel și se disting între ei patru feluri speciale de entități. Ele nu sunt încarnate în trupuri fizice, ci și-au adus corporalitatea doar până la eter. Aceștia sunt cei patru regi [Nota 146] ce acționează asupra omului în eter. Faptul că omul are un trup fizic, el îl datorează acestor entități ce trăiesc în eter. Noi ajungem la reprezentări cu totul greșite dacă vrem să înțelegem eterul în așa fel că ne imaginăm urcând de la solid la lichid și gazos substanțe tot mai fine. Natura eterică este esențial diferită de substanțele fizice.
Cele patru forțe ce acționează asupra omului în eter și intră și ies din el, după care s-a format trupul său fizic, trebuie înțelese drept cele patru temperamente. Substanța celor patru entități sunt cele patru temperamente. În acestea sunt ele întrupate. Noi avem entități ce acționează în temperamentul coleric, altele în cel sangvinic, altele în cel flegmatic și altele în cel melancolic. Toate au însărcinarea lor deosebită. Entitățile ce au colerismul drept întrupare acționează în elementul căldurii în om; entitățile ce sunt întrupate în sangvinism acționează în ceea ce are forma aerului în corpul uman; entitățile ce sunt întrupate în flegmatism acționează în fluid, iar entitățile ce sunt întrupate în melancolism acționează în solid sau pământesc.
Chiar dacă de obicei unul dintre cele patru temperamente predomină la fiecare om, celelalte sunt totuși și ele reprezentate în el. Toate au o importanță pentru om.
Temperamentul melancolic are importanța că predispune corpul fizic în așa fel, încât omul este capabil să formeze noțiuni solide, care rămân egale cu sine; astfel încât, atunci când astăzi gândește „cal”, acest cuvânt conține mâine aceeași noțiune pentru el. Temperamentul flegmatic, în schimb, are importanță pentru el deoarece noțiunile rămân totuși fluide, încât este în stare să preia tot mereu ceva nou. Când un om gândește, atunci se formează așa ceva în aura sa:
o masă uniformă și în ea părți mai solide, gândurile. La anumiți oameni, aceste forme de gând au proprietatea de a rămâne solide, la altele se schimbă în permanență.
Un om poate încerca să-i explice ceva altuia; ei nu se înțeleg, pentru că unul are forme solide de gânduri și nu poate prelua gândurile celuilalt. Dar dacă formele sale de gânduri sunt maleabile, atunci gândurile noi pot pătrunde, iar cei doi se înțeleg extraordinar. Un esoterist trebuie să cultive această mobilitate a formelor de gânduri. Acest lucru este de mare importanță pentru el. Faptul că omul poate să facă acest lucru se bazează pe flegma.
Este contrar faptelor să presupunem că omul ar avea un temperament sau altul pentru că are un corp fizic de un fel sau altul. E tocmai invers. Pornind de la temperamente este format corpul fizic, prin intermediul spiritelor care acționează în el. Din atitudine, după cum calcă cu piciorul, din mișcarea mâinii, din privirea ochiului se poate spune ce temperament predomină într-un om.
Important este să pătrundem simțirea noastră cu aceste adevăruri.
* * *
Dacă vrem să înțelegem omul ca ființă spirituală în lumile superioare, atunci trebuie să ne eliberăm de reprezentările științei materialiste, ce își reprezintă omul ca fiind compus din atomi. Este necesar să ne formăm noi reprezentări. Cu fiecare respirație fizică străbat și curenți eterici trupurile noastre, iar entități spirituale intră și ies și ne unesc cu lumea spirituală. O concepție în care ne reprezentăm componentele umane superioare formate doar din substanță rafinată rămâne tot numai materialistă. Pentru o perspectivă spirituală, entitatea umană poate să arate precum copacul lumii, care își are rădăcina în cosmos și este însoțit în creșterea sa de ființe suprasenzoriale. Aici există patru mari grupe de ființe eterice, ce lucrează și trăiesc în elementele pământ, apă, aer și foc. Temperamentul omului este determinat de acea grupă dintre aceste entități, care acționează cel mai puternic în el.
În limbaj figurativ esoteric, „șederea sub smochin” sau „sub copacul Bodhi” înseamnă că îți este cunoscută constituția esoterică a omului.
Important este temperamentul pentru dezvoltarea omului. Temperamentul coleric, care este considerat neprielnic de o concepție exterioară, servește la înzestrarea gândului cu fermitate; temperamentul flegmatic protejează față de o solidificare, cristalizare prea mare a gândurilor, lucru pentru care tocmai în epoca noastră de dezvoltare există multe posibilități. Forme de gânduri transmise de-a lungul multor secole, progresele științei materialiste, moștenirea provoacă pericolul cristalizării gândurilor omenești. Ocultistul trebuie însă să se străduiască să-și mențină gândirea mobilă, pentru a putea prelua impulsuri noi.
Clarvăzătorul vede în formațiunile de reprezentare ale oamenilor ce gândesc mărginit în idei fixe, neschimbătoare; într-o discuție cu un om ce gândește flexibil, aceste forme solidificate fac imposibil, înțelegerea. Cu cât mai mobile și mai capabile de transformare sunt gândurile noastre, cu atât mai multe cunoștințe preluăm. O criticare aspră dăunează, însă forța de judecare liberă este necesară.
Privitor la schemele următoare:
Corelația dintre mădularele ființei umane și ierarhiile individuale au fost reținute diferit în fiecare din însemnări. De aici diferitele versiuni, pentru o privire de ansamblu.
Copacul vieții, cum acționează divinitățile asupra corpului uman în mod individual:
Există mulți oameni care sunt de părere că se străduiesc de dimineața până seara pentru mântuirea umanității. Însă este discutabil dacă e chiar așa. Se poate arăta privirii clarvăzătoare faptul că, prin strădanii pentru mântuirea omenirii, care provin dintr-o gândire materialistă se face tocmai ceea ce acționează incorect, iar acest lucru poate să existe și în karma unui om, ca el să nu devină încă activ în acest serviciu, ci să aștepte până când a venit pentru el timpul maturizării pentru o anumită sarcină. Atunci poate să-i fie șoptită ușor o astfel de sarcină de către o ființă mai înaltă, așadar să nu fie provocată de circumstanțe exterioare.
În timpul vieții treze de zi, tot felul de impresii senzoriale acționează asupra omului. Pentru acei oameni care sunt cu totul sub impresia mediului exterior în timpul conștienței treze de zi, mediul exterior determină ceea ce este asimilat. Datorită acestui lucru, trupul astral al omului este apoi derutat și sfâșiat noaptea și nu poate fi adus în ordine prin intermediul ființelor spirituale. Viața este atunci pentru om un proces de distrugere.
Esoteristul se distinge prin faptul că meditează, se adâncește în propria trăire și astfel își lasă mai puțin determinată viața de împrejurările exterioare. Cel care tot mereu și mereu se străduiește meditativ nu este noaptea expus derutelor astrale și se face capabil să primească instruirea din partea ființelor spirituale. Și este foarte necesar să fim instruiți în acest mod. Căci din noiembrie 1879 am intrat într-un nou stadiu al evoluției omenești. Atunci s-a încheiat conducerea Arhanghelului Gabriel pentru omenire. Patru sute de ani a lucrat Gabriel la dezvoltarea unui nou organ în creierul uman, prin care reglează și determină nașterile. El este, de asemenea, cel care i-a vestit Fecioarei Maria nașterea Mântuitorului [Nota 147]. Noul organ, care este înzestrat așadar de-abia din timpul domniei lui Gabriel de patru sute de ani, îi dă omului posibilitatea să înțeleagă adevărurile spirituale. Un om al secolului al XVI-lea nu ar avea încă niciun fel de înțelegere pentru teosofia noastră de astăzi. Este acum de datoria Arhanghelului Michael, urmaș al Arhanghelului Gabriel, să stimuleze oamenii pentru a folosi organul nou dobândit. Cel care nu-l folosește, lasă organul să piară, să degenereze. Un astfel de om ajunge atunci sub influența adversarului lui Michael, Mammon sau Belzebut. Aceasta este divinitatea obstacolelor, care vrea să-l împiedice pe om să meargă mai departe. Sub influența ei iau naștere și bacterii și bacili. Prin acestea pot apoi, în viitor, lua naștere epidemii îngrozitoare, chiar și ciudate boli nervoase; copiii ar putea veni pe lume cu un sistem nervos distrus.
După alți patru sute de ani va fi urmată conducerea lui Michael de cea a Arhanghelului Orifiel, care a domnit și pe vremea nașterii lui Christos. Orifiel dă mânia divină; dar numai cei care au atins deja o dezvoltare înaltă au permisiunea de a exprima această mânie. Iisus alungă și el zarafii din Templu [Nota 148].
Ce atitudine trebuie să ia esoteristul față de chestiunea alimentației? Mai întâi trebuie să ne fie clar că, chiar și printr-o metodă deosebit de bună de hrănire, niciodată nu se poate atinge o dezvoltare spirituală, astfel că se poate spune, în mod radical, că este cu totul indiferent ce fel de hrană se folosește. Dar practic se poate îngreuna o dezvoltare spirituală printr-o hrană greșită sau chiar imposibilă.
Alcoolul nu era înainte – în vremurile atlanteene – pe Pământ; el a venit mai târziu, pentru a-l ajuta pe om în individualizarea sa. El îl izolează pe om de capacitățile sale mai înalte și îl face auto-închis în sine. De aici provine utilizarea alcoolului în misteriile dionysiace. Astăzi, însă, fiecare om din țările civilizate a atins deja această treaptă, iar alcoolul este astăzi doar un rău. Datorită utilizării, se pierde capacitatea de a te adapta la alții și a-i înțelege. Îndeosebi esoteristului îi face rău alcoolul, deoarece toate forțele superioare dezvoltate, el le transformă în forțe ale Eului personal și îl închide pe acesta tot mereu în sine și, precum prin cele două curente opuse – al forțelor superioare și al celor inferioare de Eu –, rupe în bucăți trupul astral. Prin venirea lui Christos pe Pământ a fost adus acel principiu prin care fiecare poate să ajungă în mod conștient la individualizarea sa. De aceea, Christos Iisus spune: Eu sunt adevărata viță de vie [Nota 149].
Prin faptul că se folosește alcool, se pregătește solul pentru numeroase cete de entități spirituale, așa cum o cameră prost curățată se umple de la sine de muște.
Carnea pe care o mâncăm este străbătută de trupul astral al animalului. Acest lucru are ca efect că propriul nostru trup astral trebuie să conlucreze pentru a o digera. Datorită acestui fapt, el este prea mult solicitat și nu poate să se dedice sarcinii sale propriu-zise: crearea de imagini. La aceasta se adaugă faptul că apoi nu poate să părăsească bine trupul eteric noaptea, ci este ținut cu forța de acesta. În felul acesta, el este împiedicat să-și facă și sarcina sa de noapte: fortificarea forțelor de viață.
Hrana vegetariană, ce este constituită doar din componente fizice și eterice, sprijină crearea de imagini mari și cuprinzătoare și oferă astfel o mai mare vedere, care poate să vadă mai bine lucrurile în ansamblu, fără prea multă estimare și cântărire. Totodată, prin ea este prelucrată în noi substanța solară pură. Efortul mai mare care este necesar pentru a digera hrana vegetală nu epuizează forțele, ci dimpotrivă, tocmai că cheamă forțe spirituale, așa cum și este întotdeauna: cu cât mai mult te străduiești pentru o cauză bună, cu atât mai multe forțe dobândești.
Alimentația vegetariană este extraordinară pentru medici și juriști, care vor pricepe astfel mult mai repede starea pacienților lor, respectiv afacerile clienților lor, dar ea nu este potrivită pentru bancheri, industriași, tehnicieni, comercianți, pe scurt, pentru tot ce are de-a face cu o muncă de calculare. Și anume pentru că se pierde, prin aceasta, capacitatea fizică de combinație. De aceea, vegetarianismul n-ar trebui niciodată să fie lăudat atât de general cum se întâmplă adesea în lume. De asemenea, este posibil să fi primit un astfel de corp prin intermediul moștenirii, care să nici nu poată suporta vegetarianismul. Atunci pur și simplu n-ar trebui să se vrea să se tindă către exercițiile mai înalte.
Chiar și multă gimnastică, exersare, baie, care sunt atât de mult recomandate, sunt greșite pentru esoterist; ele îl trag în jos, în centrul fizicului, în timp ce el ar trebui să se străduiască înainte de toate să se mențină liniștit, să nu alerge prea mult, să își miște membrele cât mai puțin posibil. (Anumite părți ale corpului fizic – păr, unghii – sunt și ele străbătute de trupul astral, dar acesta nu acționează asupra lor, așa că ele se pot tăia fără a simți durere. Tot astfel și laptele pe care îl dă vaca nu este străbătut de substanță astrală și astfel nu are influența dăunătoare pe care o are alimentația cu carne.)
(După o pauză urmează partea a 2-a.)
Atunci când un om începe să devină esoterist, el nu are nevoie de nicio „credință” deosebită, doar încredere în învățătorul său, așa cum este și necesar pentru fiecare învățământ; iar el are nevoie de rațiunea sa omenească sănătoasă. El va ajunge singur atunci la concluzia că ar trebui să existe maeștri ai înțelepciunii, pentru că ar fi nelogic să presupui că dezvoltarea s-ar încheia tocmai la noi; dar ce anume sau cum anume sunt acești maeștri, el nu poate deocamdată să știe. E vorba doar de faptul că învățătorul lui este pur și simplu cel care știe, în fața adevărurilor fundamentale, cum sunt karma și reîncarnarea, el stă în așa fel, încât își organizează de probă viața ca și cum aceste învățături ar fi adevărate. El poate apoi să facă proba pentru sine, dacă se potrivește. În acest fel, în tot ce i se întâmplă i se va așeza imediat înaintea sufletului faptul că el însuși trebuie să fi așezat cauza pentru acel lucru și se va comporta în modul corespunzător.
Așa și spune Iisus, că trebuie să întoarcem și celălalt obraz [Nota 150] atunci când cineva ne lovește pe un obraz; căci dacă suntem loviți apoi și pe celălalt, vom ști că noi înșine l-am întors cu acest scop și putem înțelege că, în fond, am făcut acest lucru și cu primul obraz.
Fiecărei școli esoterice îi sunt cunoscute mijloacele care – supuse la probe de mii de ani – îl aduc pe elev în cel mai bun mod la cunoaștere. De aceea sunt date anumite reguli generale pentru meditație și chiar și pentru fiecare elev reguli deosebite. Dar există și anumite exerciții secundare, care se pot face în plus față de exercițiile proprii obișnuite. Se poate continua fiecare dintre aceste exerciții pe timp de șase până la opt săptămâni, sau atâta timp cât considerăm că este necesar, iar apoi să începem din nou de la capăt. Există șase asemenea exerciții.
Acest exercițiu, dacă este continuat, conferă un sentiment de mare bucurie.
Trebuie vorbit despre locul ocupat de moarte în viața omenească. Nu întotdeauna a fost perioada dintre naștere și moarte una atât de autonomă pentru om, ca astăzi. Unul dintre Maeștrii înțelepciunii și armoniei sentimentelor a spus: omul este nemuritor atunci când vrea. – Prin faptul că omul s-a aruncat cu totul în lumea fizică, aceasta i-a acaparat întregul său interes. Aceasta a fost o treaptă de dezvoltare necesară. Astăzi, omul consideră adesea: Dacă mă străduiesc doar să trăiesc just aici pe Pământ, atunci voi afla eu după moartea mea cum stau lucrurile. – Asta pare foarte logic, dar este cu totul și cu totul incorect. Prin faptul că aici suntem indiferenți pentru spiritual, țesem un văl în jurul nostru, astfel încât după moarte nu vom vedea nimic. Gândirea despre lumea spirituală nu este, așadar, atât de nepractică și de nerealistă cum ar părea. Vechii rosicrucieni au numit acest interes pentru lumea fizică „Aestimatio”, acel interes pe care îl atașăm de lucrurile care îl leagă pe om de această viață. Nu vederea lucrurilor exterioare ca atare, ci interesul pentru ele este cel care ne leagă. Acest interes nu trebuie ucis, ci transformat.
Trebuie să avem tot atât interes pentru reprezentări spirituale cât și pentru lucrurile lumii fizice. Relatările pe care ni le dă învățătorul privitor la lumile suprasenzoriale trebuie să exercite o impresie mai mare asupra noastră decât dacă ne tăiem la deget. Atâta vreme cât nu se întâmplă acest lucru, interesul nostru este încă îndreptat în jos.
Această transformare a lui „Aestimatio” a fost instruită în toate timpurile, dar nu a fost, într-un anumit sens, niciodată atât de dificilă ca acum, când omul este unit atât de deplin cu lumea fizică. În acest scop este necesară pentru fiecare timp o altă metodă. Astfel este, într-adevăr, esoterismul oriental și cel occidental unul și același; aceiași maeștri care stau în fața unuia stau și în fața celuilalt, iar amândouă duc la aceeași înălțime, însă metodele lor trebuie să fie diferite [Nota 152].
I-a oră
Încredere trebuie să aibă esoteristul, asta e ceva ce trebuie să-și scrie adânc în suflet.
Patru pericole există pentru esoterist, pe care trebuie să le învingă și să le depășească:
A doua parte a orei a tratat despre oglindirea macrocosmosului și a microcosmosului.
A II-a oră
De expresii precum: „Am avut cele mai bune intenții dar a ieșit prost”, trebuie să ne dezobișnuim, în schimb trebuie să simțim greutatea cuvintelor: „Eu trebuie să cunosc!”
Este vorba în esoterism doar despre faptă, așadar numai despre ceea ce este îndeplinit. În lumile superioare, incapacitatea este vină.
Pericolul materialist este prezent atunci când Eul, Eul inferior, închide accesul în sus; egoismul crește tot mai mult.
Pericolul clarvăzător există acolo unde tragem în jos lumile superioare. Noi putem să devenim și mai răi prin exerciții, atunci când tragem în jos lumea superioară.
Pericolul magic se exprimă prin faptul că noi credem că am primi ordine și așa mai departe. Dar nu vom auzi niciodată vreun ordin din partea ființelor superioare; ele nu spun niciodată „Tu trebuie!”
Pericolul mistic este cel prin care confundăm propriile dorințe cu ceea ce vine de sus.
Exercițiile acționează în toate condițiile, prin ele primim organe noi. Trebuie să străbatem cu trăirea și simțirea lumea spirituală, pentru a ne acomoda la ea.
Ceea ce ni se vorbește în aceste ore trebuie să considerăm ca mesaj al maeștrilor, ce ne este încredințat nouă. Cu atitudinea justă, ceea ce ne este spus astfel poate să fie preluat de oricine; ce face el din acestea, depinde de gradul său de dezvoltare.
Atunci când omul se află în meditație, sufletul se află în lumea în care lucrează maeștrii și este unită la curentul pe care îl trimit maeștrii în lume. El contribuie atunci la faptul ca moartea omenirii să fie surmontată treptat de viață. Când ne separăm de percepția senzorială, atunci curenții astrali ai divinităților pot să se reverse în noi.
Să ne reprezentăm o plantă la soare, cum înflorește și prosperă, și o plantă ce se află în beciul întunecat. Și ea înflorește, dar se ofilește pentru că trupul ei eteric mic nu mai este atunci atât de puternic încât să se poată susține autonom; el se dizolvă în eterul lumii.
Percepția noastră senzorială provine de acolo, că trupul nostru astral a devenit atât de puternic, încât se separă de revărsările din partea divinităților. Noi le ucidem pe acestea la periferia trupului nostru astral, iar prin acest lucru ia naștere, prin frânarea curenților astrali, culoarea, sunetul.
Care sunt consecințele pentru cineva care dezvăluie, nepermis, misteriile ce îi sunt revelate elevului.
De ce trebuie să rămână esoterismul o taină în sensul înalt?
Deoarece calea are pericole care îi vor provoca daune celui nepregătit. Drept parabolă se prezintă faptul că există misterii într-un templu secret, dar că există, totodată, o cheie și o cale spre el. Spini are acest drum, dar la o meditație și pregătire justă el devine așa, ca și cum omul ar merge numai pe catifea, altfel, însă, spinii îi vor smulge carnea de pe el. Iar dacă cheia este luată și răsucită de o mână nepregătită, cel nepregătit este aruncat înapoi de o forță spirituală puternică. Celui pregătit, însă, cheia îi deschide și i se revelează misteriile templului.
Cel care dezvăluie unor nechemați tainele [Nota 153], este ca unul care își taie singur creanga pe care stă. Iar cel care cere nepregătit fiind tainele de la cineva, îi cere acestuia să-și taie creanga pe care stă. Dorește să o facă pentru sine, dar el se sustrage astfel îndatoririi de a efectua muncă în omenire.
Mai înainte, omul nu avea percepția senzorială, ci prin fizic, în spatele căruia stă spiritul, străbătea emanația divinităților înăuntrul trupului astral al omului, iar el vedea ridicându-se o imagine; o trăire interioară era aceasta, el simțea aici: asta și asta vor divinitățile în mine. Acuma, trupul astral al omului este atât de mult întărit încât, de când a pătruns Eul, omul poate să spună: eu vreau. – El se separă de influențele divinităților. Dacă acest lucru ar fi avut loc subit la pătrunderea Eului în om, atunci ar fi apărut toate acestea ca un fulger suprem în fața omului și ar fi ucis omenirea. Această irumpere a lumii spirituale se întâmplă acum lent, iar cel care meditează reține acest lucru pentru omenire și transformă sfera astrală cosmică. Prețul percepției senzoriale este ieșirea de sub influența divinităților.
Considerațiile esoterice nici nu trebuie să difere prea mult ca aspect exterior sau în conținut de prelegerile exoterice. La ele contează să se țină minte că într-o oră esoterică ne vorbesc Maeștrii înțelepciunii și ai armoniei sentimentelor. Depinde de „cum” este conștient și de faptul că lăsăm să trăiască în sufletele noastre efectele orei esoterice. Ele ne sunt date pentru ca să ne gândim în viață cu drag la ele și să le permitem să formeze în sufletele noastre un sâmbure central. Ele sunt completările la exercițiile pe care trebuie să le facă esoteristul.
Noi știm că trupul nostru astral cunoaște modificări colosale prin intermediul acestor exerciții, că noi înșine modificăm trupul astral, care până atunci era nestructurat și neordonat, cu toate că era un întreg armonios în sine noi formăm niște insule în el, astfel spus, diferite buzunare, prin care începem să formăm organe. Aceste organe astrale sunt canalele prin care maeștrii lasă să se reverse mesaje din lumile superioare înăuntrul evoluției și pot să o stimuleze pe aceasta. Prin această formare autonomă de organe astrale, noi intervenim în ordinea divină a lumii, am putea spune că o provocăm, prin faptul că utilizăm forțe pe care aceasta le folosea până acum în alte scopuri, și anume pentru protecția împotriva efectelor trăsăturilor negative asupra trupului astral.
Esoteristul trebuie să se străduiască, înainte de toate, să fie obiectiv față de însușirile oamenilor din jur, să poată observa și suporta caracteristicile lor negative fără să le judece. El trebuie să spună, spre exemplu: eu văd că acest om este vanitos, egoist, dar pe treapta actuală de dezvoltare sunt la fel de necesare aceste trăsături ca și cele pozitive. – Noi putem folosi aici comparația cu un copac. La un copac, coaja exterioară, deși este partea aflată în descompunere a acestui organism, este necesară pentru protecția interiorului, în care circulă sevele de viață și forțele de viață. O parte a forțelor trebuie să fie folosită pentru formarea scoarței. Dacă toate forțele ar fi folosite pentru aceasta, atunci copacul s-ar înlemni, s-ar scoroji, ar muri cu totul. Dar este orânduit de la natură astfel, încât forțele interioare de viață ale copacului lucrează împotriva acestui lucru, reglementează procesul. Așa este la omul obișnuit, privind trăsăturile sale negative, să zicem egoism și vanitate, și la efectul lor asupra trupului astral. Trupul astral are în sine, datorită ordinii divine a lumii, forțe ce lucrează tot mereu împotriva efectelor egoismului și vanității. El are, sub influența acestor trăsături, aproximativ aspectul ca și cum ar fi împănat cu raze de lumină sub forma unor ace, a căror luminozitate își pierde tăria în afară.
De faptul că aceste ace nu pătrund mai adânc în trupul astral la omul obișnuit, nu îl străpung și nu-l sfâșie cu totul, are grijă ordinea divină a lumii, prin faptul că trimite din interiorul trupului astral forțe către margine, așa cum face copacul către scoarța sa, iar în acest fel face din aceste ace un zid de protecție în afară.
Pe cât de obiectiv și grijuliu trebuie acum esoteristul să stea în fața acestor trăsături la alții, pe atât de sever trebuie el să vegheze la sine însuși pentru a nu le permite nicicum intrarea. Căci el folosește forțele de protecție în alte scopuri. Trupul său astral este așadar lipsit de protecție în fața pătrunderii acelor, iar prin străpungerea trupului astral cu acestea, corpul fizic poate să cadă pradă unei maladii.
O altă trăsătură negativă care le e adesea proprie oamenilor leneși este invidia. Ea ia naștere în suflet datorită faptului că ne comparăm pe noi înșine și realizările proprii cu alții și percepem superioritatea acestora în mod dureros. În trupul astral se manifestă această trăsătură prin faptul îl tulbură. Substanța sa devine lipsită de transparență, tulbure.
În acest caz, forțele divine restaurează ordinea dinăuntru în afară, la omul obișnuit.
O a treia trăsătură negativă este furia. Ea se manifestă în trupul astral, prin faptul că formează porțiuni mai dense cu ace ascuțite, aproximativ astfel:
Deoarece esoteristul nu mai are acum forțele de protecție la dispoziție ca alți oameni, trebuie el însuși, în mod conștient, să folosească altele. Există, într-adevăr, mijloace ajutătoare pentru el; doar că sunt de un gen cu totul diferit decât ar sugera binevoitorii. Adesea se spune, spre exemplu, că ar trebui depășite vanitatea, egoismul, invidia etc., prin faptul că sunt combătute, se intră în dispută cu ele. Acest lucru nu ar fi absolut deloc corect pentru esoterist. Remediile juste se află pe un cu totul alt câmp, nu au nicio asemănare sau vreun punct de atingere cu greșelile de eradicat.
Pentru a lucra împotriva efectelor dăunătoare ale egoismului și vanității, esoteristul nu are voie nicidecum să le combată pe acestea în el însuși; căci atunci el ar fi prea mult preocupat cu sine însuși, iar acest lucru este tocmai cel pe care îl solicită aceste greșeli. Remediul este doar ca, pentru îndepărtarea acestor greșeli, să nu se preocupe cu sine însuși, ci cu omul în general, adică să se gândească intens la om și la natura sa șapte-partită, la diferitele sale corpuri. Dacă facem acest lucru cu orice ocazie în care percepem aceste trăsături în mod deosebit, atunci vom observa cu timpul că ele dispar tot mai mult și mai mult.
Remediul pentru invidie este meditarea asupra frumuseții, fie în general în natură, fie cum se exprimă individual în opere de artă sau în oameni deosebit de desăvârșiți. Cu entuziasmul pentru frumusețe în orice formă ar fi, ar trebui să ne saturăm pe deplin. Cu totul eronat ar fi, să ne gândim în acest fel la omul pe care îl invidiem, sau să încercăm să combatem direct invidia față de el. Dacă ne ocupăm gândurile, cu fiecare ocazie dată, în acest mod cu ceva frumos, atunci vom simți cum invidia dispare încetul cu încetul.
Furia și mânia pe care le simțim în diverse ocazii, să zicem, față de zgomotul tot mai mare din oraș, esoteristul trebuie să le combată și în alt mod decât se încearcă acest lucru în ziua de azi. Căci acum se scriu cărți despre posibila îndepărtare a zgomotului din orașe și se înființează asociații. Dar nu contează să fie diminuat zgomotul urban, ci să dezvoltăm în noi forța de a ne închide față de el dinăuntru, prin meditație, prin liniște sufletească. Nu zgomotul, ci demonii care străbat orașele noastre sunt lucrul dăunător; iar aceștia sunt chiar ținuți în șah, într-o anumită măsură, prin intermediul zgomotului. Trebuie să putem trăi în mijlocul zgomotului, fără a ne lăsa iritați de el până să devenim mânioși. Acest lucru este realizat de esoterist prin faptul că meditează asupra unor cuvinte mari ce ni s-au dat, se adâncește intens în ele, de exemplu în primele patru propoziții din Lumină pe cale [Nota 154]. Atunci se va simți cum zgomotul devine încetul cu încetul tot mai estompat și mai îndepărtat și în final dispare cu totul, iar odată cu el și mânia. Mânia are și asupra corpului fizic o influență deosebit de dezavantajoasă la esoterist.
Recomandarea remediilor descrise pentru oameni obișnuiți ar fi cu totul lipsită de sens. Ele nu au niciun fel de semnificație pentru ei.*
* Într-un alt suport de text, de altfel identic, se spune aici: „Recomandarea pentru oameni obișnuiți a acestor remedii nu ar avea niciun sens, deoarece nu le folosesc la nimic.”
Dacă ne transformăm în acest mod meditativ greșelile, noi construim în noi un templu în care ne putem retrage întotdeauna din zgomotul vieții, în care adunăm forță, din care putem extrage tărie, liniște și entuziasm. Astfel vom simți tot mai intens faptul că suntem o familie mare, ce se adună în jurul punctului ei luminos central, Maeștrii înțelepciunii și ai armoniei sentimentelor, dinspre care se revarsă în jos către noi viață și lumină. Țelul nostru ne va pluti atunci mereu ca o stea luminoasă înainte, pe care nimic nu o mai poate întuneca.
Că noi, ca esoteriști, trebuie să învățăm, să privim tot ce este exoteric cât mai obiectiv. Dacă avem în fața noastră oameni la care percepem trăsături care nu ne plac, nu avem voie niciodată să condamnăm, ci trebuie să căutăm să cunoaștem totul în mod just. Egoism, vanitate sunt, într-adevăr, trăsături pe care un esoterist le combate în sine, dar fără ele nu ar exista multe lucruri pe care și le cuceresc oamenii în lume. Ele sunt preluate în planul lumii, ele au valoare și nonvaloare. De aceea nu ar trebui să emitem judecăți asupra oamenilor care au asemenea trăsături. Egoismul și vanitatea se fac remarcate în trupul astral ca niște țepi, ca niște curenți ascuțiți din afară spre înăuntru, ce pătrund adânc, apoi ies în afară și aici se pierd.
Acești țepi pot fi folosiți de esoterist pentru a respinge asemenea gânduri, el îi poate folosi ca dispozitiv de protecție împotriva gândurilor de egoism și vanitate. Însă dacă este pătruns de ele, acești țepi se împlântă mult mai adânc în el decât la exoteristul care le are tot mereu. Trebuie ca, atunci când avem încercări de acest gen, să ne îndreptăm imediat gândurile înspre ceva mare, frumos, nobil, ce a fost realizat de către geniile extraordinare ale omenirii.
La invidie, corpul eteric este atacat, poate să se ajungă până la blocarea circulației sangvine. Ia naștere în trupul astral ceva ca o ceață, ce nu te lasă să vezi clar oamenii, lucrurile și raporturile. Esoteristul trebuie ca, în momentul în care se anunță un sentiment de invidie, să se gândească la entități demne de venerație, la opere nobile de artă, la toate revelațiile frumuseții.
La ambele trăsături ar trebui să lăsăm să acționeze asupra noastră și reprezentări de natură schematică, așa cum le dobândim în munca noastră teosofică. Gânduri despre cele șapte componente fundamentale ale omului sau procese de dezvoltare ale Pământului. Datorită nevredniciilor de mai sus, capacitatea de gândire veridică și de reprezentare a omului are de suferit. Această capacitate este întărită și ordonată prin aceste mijloace de îndreptare, iar trupul astral devine iarăși sănătos și armonios.
Acest trup astral al omului este numit în ocultism Zero = Nulă, adică pielea acestui trup astral. Conținutul este un nimic pentru lumea spirituală, noi trebuie să transformăm acest nimic în ceva.
Influențe asupra trupului astral au loc și în caz de mânie, furie, îndeosebi furie oarbă. Aici se arată durificări noduroase, cu rădăcini fine în trupul astral. Învolburarea sângelui, umflăturile arterelor sunt măsuri de protecție, pentru a le dizolva pe acestea.
La curiozitate iau naștere cute în trupul astral, care îl fac flasc, lipsit de rezistență. Această flaciditate se poate extinde până în fizic. La flecăreală iau naștere în trupul astral tensiuni, raporturi de presiune.
Mijlocul de a ne opune acestor manifestări și a le depăși treptat este însușirea unei liniști interioare. Trebuie să învățăm să ne desprindem întru totul față de lumea exterioară, pe anumite perioade de timp. Dacă acest lucru îi vine greu elevului, atunci să-și reprezinte caduceul. Încetul cu încetul ne vom face insensibili față de neliniștea pe care o aduce cu sine marele oraș. La nimic nu ar folosi să scoatem din lume zgomotul exterior, căci efectele interioare dăunătoare ar rămâne prezente. Prin intermediul liniștii interioare vom ajunge să ținem încetul cu încetul zgomotul departe de noi.
Griji poate, desigur, să-și facă omul până la un anumit grad, dar dincolo de acesta apare o veștejire, o sfrijire a creierului fizic. Gândurile de grijă sapă brazde în el, care au ca efect faptul că astfel de gânduri trebuie gândite tot mereu. Astfel devine corpul fizic al omului un blocaj al progresării sale. Trăsăturile feței oglindesc aceste brazde. Există o anumită substanțialitate astrală în care trăiesc grijile, și există individualități de un gen înalt dezvoltat ce iau asupra lor această substanță de grijă a omenirii. Aceștia sunt Soter. Cel mai mare Soter, cel mai mare om al grijii a fost Christos.
* * *
De apropiat cu seriozitate și demnitate de teosofie; tot ce este exoteric, să fie privit cât mai obiectiv posibil. De exemplu, când vedem un om care este egoist și vanitos, trebuie să nu îl condamnăm, ci să ne spunem: egoism, vanitate sunt într-adevăr trăsături pe care un esoterist le combate în el însuși, dar fără ele multe lucruri nu ar exista, dintre cele ce sunt în lumea de astăzi; ele sunt preluate în planul lumii; de aceea nu trebuie să judecăm astfel de oameni.
Egoismul și vanitatea se fac remarcate în corpul astral sub formă de țepi (curenți ascuțiți din afară spre înăuntru), ce pătrund adânc și se pierd înspre exterior; în același timp, există însă și un dispozitiv de protecție pentru a-i respinge. Omul acela, care nu mai este supus acestor trăsături, poate să utilizeze forțele pe care le reprezintă dispozitivele de protecție într-un alt mod. Dar dacă vin astfel de gânduri de egoism și vanitate asupra esoteristului, astfel de țepi pătrund mult mai adânc. Tot așa este cu invidia, care produce în corpul astral o ceață și agresează corpul eteric până la blocarea circulației sangvine.
Cum ne putem opune gândurilor de egoism și vanitate, pe de o parte, și de invidie pe de altă parte?
În primul caz trebuie ca, de fiecare dată când vin asupra mea acest gânduri de egoism, de vanitate, să îmi concentrez gândurile asupra unui lucru mare, frumos; acest lucru mă va ajuta să le depășesc.
În al doilea caz, când mă cotropește sentimentul invidiei, trebuie să las să acționeze asupra mea arta, opere de artă cu adevărat bune, tot ceea ce este revelație de frumusețe.
*
Completări cu un alt scris:
Invidia este combătută prin venerarea ființelor înalte sau a operelor de artă înălțătoare. Egoismul și vanitatea sunt combătute prin reprezentări de natură schematică – cum ar fi membrele ființiale ale omului sau treptele cosmogoniei. Prin intermediul viciilor este slăbită forța de gândire și de imaginație, aceasta este întărită, ordonată și armonizată prin mijloace de îndreptare. Viciile sunt combătute printr-o liniște des exersată, intenționat indusă în viața sufletească.
Dacă esoteristul mai are în sine mânie sau furie oarbă, curiozitate sau vorbărie, aceste trăsături provoacă mari daune asupra corpului său. Atunci când se mânie, acest lucru se arată în corpul astral sub formă de noduri, de contracții. Învolburarea sângelui, umflarea arterelor sunt dispozitive de protecție pentru a dizolva acești noduli. Curiozitatea se arată ca o flaciditate, ca niște cute în corpul astral și are efect uscător în fizic.
Noaptea, corpul astral nu este atât de îngrădit ca ziua; aici el se comasează, am putea spune, cu materia astrală generală și astfel se pot absorbi celelalte corpuri astrale în el. La omul care se află în cele exterioare mai acționează însă puternic în viața astrală viața de zi care este limitată, iar el se mai comportă cât de cât rezonabil. Dar la elevul esoteric, această viață exterioară nu mai acționează atât de puternic și atunci el își urmează toate drăgălășeniile, le urmează pornirilor etc.
Vorbăria – atunci când omul află ceva și trebuie neapărat să povestească mai departe – se arată sub formă de fracturări. Atunci când, prin intermediul exercițiilor, sunt construite organele spirituale noaptea, aceste fracturări au ca efect faptul că sunt din nou rupte în bucăți; la flaciditate acționează în așa fel încât, am putea spune, rămân moi și nu au ținută.
Elevul esoteric trebuie să își facă un sfert de oră de liniște, liniște spirituală absolută prin intermediul voinței sale, chiar și în zgomotul cel mai mare. El poate să ajungă la această liniște spirituală mai bine, prin voința sa, în oraș, în zgomot, decât în cea mai mare izolare la țară, deoarece contează tocmai forța voinței. El trebuie să-și dobândească liniștea interioară prin faptul că se retrage în sine și lasă să dispară rumoarea în depărtări tot mai mari.
Nu doar că meditația ajunge să fie o binecuvântare pentru meditantul însuși, dar ceea ce este prelucrat în ea merge înapoi în cosmos și ajunge astfel să-i fie de folos întregii lumi.
* * *
Curiozitatea provoacă în trupul astral o constituție flască, cutată. Vorbăria, o puternică stare de tensiune a trupului astral. Mânia și furia, noduli cu extensii ca rădăcini în trupul astral:
Toate aceste vicii și urmările lor în trupul astral sunt combătute printr-o liniște frecvent exersată, provocată intenționat, în viața sufletească.
* Pentru aceste note foarte fragmentare, a se vedea pe cele mai detaliate din orele anterioare.
Adânc pătruns de oră, vreau să notez câte ceva. Mai târziu, nu am ajuns mai departe. Oare mai reușesc acuma?
Am aflat despre efectele pasiunilor oamenilor, despre faptul că este altfel pentru esoterist decât pentru exoterist. Vanitate, egoism, mândrie se arată în al treilea trup [trup astral] drept vârfuri ascuțite. Aceste vârfuri devin pumnale care străpung trupul astral și îl sfâșie în bucăți. La exoterist, efectele fizice (?) acționează (noaptea?) echilibrator asupra acestor devastări, astfel încât împiedică distrugerea. Altfel e la esoterist. Acela nu are forțe de opus, deoarece folosește aceste forțe altundeva. (Desen: trup astral, sus vârfuri, provocate de vanitate, egoism, mândrie.)
Cum poate el să combată vanitatea, egoismul, mândria? Nu direct, nu gândindu-se la aceste vicii, ci în momentul în care apare un sentiment de vanitate, să direcționeze gândurile asupra unui lucru înalt, pe care ni-l învață teosofia. Se poate obiecta că, totuși, unii care se ocupă exclusiv cu lucrurile înalte nu pot fi considerați liberi de vanitate și mândrie; există chiar un mare pericol, tocmai ca urmare a preocupării cu lucruri superioare, să se considere în inima lor superiori față de confrații lor. De aceea trebuie considerată justă tocmai aceasta avertizare. În acel moment trebuie desfășurat exercițiul.
Invidia produce o tulburare lăptoasă în al treilea trup; imediat ce vrea să apară invidia în simțire, noi trebuie să încercăm să admirăm, în ceea ce am dori să invidiem, binele și frumosul, să trezim în noi un deosebit respect, iar invidia va dispărea.
Dacă furia și mânia vor să cuprindă sufletul și sunt posibile manifestări de furie, este greu să temperezi în acel moment jarul. Dar și aici există un mijloc pentru cel care suferă de asemenea agresiuni. Acesta să se așeze zilnic liniștit, timp de o jumătate de oră și să nu se gândească la mânie, invidie și așa mai departe, ci la ceva cu totul diferit – adevăruri spirituale, legi ale lumii etc. – însă să se străduiască să rețină timp de un sfert de oră un anumit gând. Acest lucru îl va face să aibă, în situația dată, forța de a putea să sufoce furia și mânia imediat ce se învolburează, iar în final ele nu îl vor mai ataca deloc. Furia, violența se adună în bulgări în al treilea trup.
Curiozitatea creează cute în al treilea trup. Aici este cazul să se gândească la Sinea superioară.
*
Adaos în însemnare:
Completări și corecturi:
Vanitatea și egoismul sunt necesare pentru exoterist; ele folosesc drept impulsuri pentru a merge mai departe. Împotriva efectelor dăunătoare asupra primului trup se lucrează noaptea prin intermediul celui de-al treilea trup. Aici apare efectul contrar.
Sfântul Zarathustra nu ar fi putut să cugete despre ceea ce i-a fost dat în clipele înalte de extaz. El a primit aici acțiunea spiritului Soarelui în mod nemijlocit, el a văzut-o pe Ahura Mazdao și în ea pe Christos. El a pregătit impulsul pe care trebuia să îl aducă Christos pe Pământ. Pe discipolul său, Moise, l-a inițiat în acest mod: într-una din zile la amiază, era lună nouă, l-a lăsat să vadă spiritul Lunii, printr-o forță pe care i-a trimis-o pe capul său: sunetul devachanic al luminii reflectate a Soarelui. Iar pe Hermes [Nota 155] l-a inițiat direct în taina Spiritului Soarelui. El l-a lăsat să vadă la miezul nopții din noaptea de Crăciun, prin Pământul translucid – după ce primise prin el forța Spiritului Soarelui – Soarele de la miezul nopții [Nota 156]. Osiris-Isis Horus se revarsă de aici. Zarathustra a apărut din nou drept Zarathos sau Nazarathos [Nota 157] și a fost învățătorul lui Pitagora [Nota 158], care a condus misteriile în perioada grecească, ca ultimă pregătire pentru apariția lui Christos. Regele sub a cărui domnie a instruit Zarathustra s-a încarnat mai târziu drept Cirus [Nota 159]; iar mai târziu, în Evul Mediu, Cirus a fost din nou un rege (Carol cel Mare??) [Nota 160]*. Moise a fost inițiat cu forțele corpului eteric; Hermes, cu forțele trupului astral, Iisus ne-a vorbit prin Eul care pătrunde prin toate trei trupurile. De aceea el spune: Să îl iubești pe Dumnezeu [Nota 161] din toată inima ta = trup fizic, din tot sufletul tău = suflet (trup eteric), din toată puterea ta = trup eteric [astral **], din tot cugetul tău = Eu.
* Această mențiune este foarte îndoielnică, dacă se ține cont de afirmația despre Carol cel Mare în ora din 27 august 1909, însemnările B și D.
** Nu se poate determina clar, dacă e scris aici trup eteric sau astral deoarece cuvântul din manuscris este suprascris.
Zarathustra îi dăduse lui Moise forța propriului său corp eteric, lui Hermes forța corpului său astral, lui Iisus îi dăruise Eul său. Ca Zarathustra însuși, el a acționat prin intermediul trupului său fizic.
Zarathustra – protectorul său pământean a fost regele Viștaspa [Nota 162], cel care a răspândit și a consolidat ulterior, drept Cirus, învățătura lui Zarathustra.
Nazaras sau Nazaranos [Nota 163], inițiat caldeean, era Eul lui Zarathustra. El l-a inspirat pe Pitagora, care astfel a pregătit creștinismul în Grecia. Apoi s-a încarnat Eul lui Zarathustra în Iisus din Nazareth, care a fost astfel capabil să îl primească pe Christos însuși în trupurile sale.
Zarathustra și-a avut elevii săi: în Hermes a venit învățătura sa până la corpul astral, în Moise până la corpul eteric, în Pitagora până la corpul fizic.
Inițierea lui Hermes a avut loc în vremea Crăciunului, iar el a văzut ceea ce trebuia să le fie dat oamenilor mai târziu, în Misteriul de pe Golgotha. El a văzut întreaga dezvoltare a planetelor și ceea ce are legătură cu aceasta.
Inițierea lui Moise a mers în trupul eteric. Zarathustra a putut să-i dea din propriul său trup de lumină. El vedea doar slab Soarele pe vreme rea, cu furtună și ceață, însă vedea clar Luna în primul pătrar. De aceea i-a apărut mai târziu Iahve în rugul aprins [Nota 164].
Inițierea lui Pitagora a mers în corpul fizic, el le-a adus oamenilor acest lucru în teoremele sale.
Cei șapte sfinți Rishi [Nota 165] au fost conduși de Manu, fiecare dintre ei era inițiat în misteriile unei planete, Zarathustra însă a fost inițiat în misteriile Soarelui, ale lui Christos însuși.
