În anul 1923, Rudolf Steiner a fost rugat să-și scrie autobiografia și el a început să publice, în săptămânalul „Das Goetheanum”, seria de articole intitulate Viața mea, care s-au întrerupt apoi brusc în primăvara anului 1925, la 30 martie, prin moartea lui Rudolf Steiner. Cu puțin timp înainte, el descrisese, pentru a-și caracteriza evoluția, în care adversarii săi găsiseră contradicții, situația spirituală de la răscrucea dintre cele două secole și rechemase în amintire lucruri care-l mișcaseră în acea vreme. Și putem înțelege multe, dacă vedem asupra cărui domeniu al vieții atrage atenția Rudolf Steiner cu ocazia acestei retrospective. În capitolul 29 al autobiografiei sale citim:
«Pe tărâm spiritual, prin cuceririle din domeniul cunoașterii realizate în ultima treime a secolului, în devenirea omenirii se pregătea să răsară o lumină nouă. Dar somnul spiritual în care interpretarea lor materialistă transpunea aceste cuceriri, îi împiedica pe oameni să bănuiască măcar, și cu atât mai puțin să observe, această lumină.
Așa s-a ivit la orizont acea perioadă care, prin propria ei natură, ar fi trebuit să se dezvolte în direcția spiritului, dar care și-a negat propria ei esență. S-a ivit la orizont perioada care a început să ducă la imposibilitatea vieții.
Aș vrea să așez aici câteva fraze din expunerile pe care le-am scris în martie 1898 în revista „Dramaturgische Blättern”, care, de la începutul anului 1898, erau anexate „Magazinului pentru literatură”, ca supliment. În legătură cu arta de a vorbi în public”, eu scriu acolo: „Aici, mai mult decât pe oricare alt tărâm, cel ce învață e lăsat cu totul în voia propriilor sale puteri și a hazardului ... Forma pe care a luat-o viața noastră publică face ca aproape orice om să ajungă în situația de a trebui să vorbească adeseori în public ... Totuși, rareori vorbirea obișnuită e ridicată pe treapta de operă de artă ... Ne lipsește aproape cu desăvârșire simțul pentru vorbirea frumoasă și încă și mai mult lipsește simțul pentru vorbirea semnificativă ... Nimănui nu i se va acorda dreptul de a scrie ceva despre un cântăreț, dacă nu știe ce înseamnă a cânta bine ... În legătură cu arta dramatică, cerințele sunt mult mai mici ... Oamenii care înțeleg dacă un vers e recitat sau nu cum trebuie sunt din ce în ce mai rari ... Cei mai mulți consideră că vorbirea artistică e un idealism greșit ... Nu s-ar fi putut ajunge niciodată aici, dacă oamenii ar fi mai conștienți de capacitatea vorbirii de a se dezvolta în mod artistic ...
Idealul pe care-l întrezăream atunci și-a putut găsi un fel de împlinire mult mai târziu, în cadrul Societății Antroposofice. Marie von Sivers (Marie Steiner), cea entuziasmată de arta vorbirii, s-a dedicat mai întâi ea însăși unei vorbiri artistice autentice; și cu ajutorul ei a fost posibil apoi să se lucreze, în cadrul unor cursuri de artă a vorbirii și de interpretare actoricească, pentru ridicarea acestui domeniu pe treapta de artă adevărată.
Mi-a fost îngăduit să amintesc acest lucru, pentru a arăta că anumite idealuri își caută împlinirea de-a lungul întregii mele vieți, căci mulți oameni susțin că găsesc în evoluția mea lucruri contradictorii.»
Iar cuvintele următoare sunt aproape ultimele cuvinte pe care Rudolf Steiner le-a așternut pe hârtie, scriindu-și autobiografia: „în programul Congresului (München 1907) a fost inclus și un spectacol artistic. Marie von Sivers tradusese deja cu mai mult timp în urmă încercarea lui Schuré de a reconstitui drama de la Eleusis. Iar eu am pregătit-o, din punctul de vedere al limbii, pentru a fi reprezentată pe scenă. Și această dramă am inclus-o în program. Prin aceasta, există o încercare de a relua firul vechilor drame misteriale, chiar dacă într-o formă încă palidă ‒ dar, și acesta era esențialul, Congresul conținea un element artistic. Un element artistic care dădea expresie voinței de a nu mai lăsa în viitor ca viața spirituală a Societății Antroposofice să fie lipsită de artă. Marie von Sivers, care-și asumase rolul Demetrei, a atras atenția, prin modul de a-l interpreta, asupra nuanțelor pe care arta dramatică trebuie să le dobândească în cadrul Societății.”
Putem urmări această evoluție de la primul articol de critică teatrală scris în legătură cu un spectacol de la Burgtheater din Viena (1889) și până la ultimul curs prezentat în septembrie la Dornach despre „Arta modelării vorbirii și arta dramatică”. În „Lucrări publicate din opera literară de tinerețe” avem deja, sub formă de carte, ceea ce Rudolf Steiner a descris încă de la începutul secolului nostru pentru domeniul artei vorbirii, pornind de la vorbire și dând impulsuri noi. După moartea sa, au devenit curând accesibile publicului larg, datorită eforturilor depuse de Marie Steiner, și conținuturile cursului amintit, prezentat în toamna anului 1924.
Marea bogăție a ceea ce Rudolf Steiner a creat pentru acest domeniu de activitate, reiese din indicele bibliografic de la sfârșitul volumului de față. Ne lipsește, bineînțeles, o lucrare asupra căreia Marie Steiner a atras atenția încă din anul 1926, în cuvântul introductiv scris cu ocazia editării cursului „Modelarea vorbirii și arta dramatică”, în următoarele cuvinte:
„Această carte va fi urmată în curând de o a doua, care trebuie să ofere fundamentul a ceea ce este prezentat în aceste conferințe. Ea va cuprinde indicații practice, exerciții de vorbire, o construcție metodică, pentru a ne ajuta să ajungem pe o cale cât mai dreaptă la țel: stăpânirea artei modelării vorbirii și a stilului. În esență, acest volum va fi ceea ce mi-a fost îngăduit să ofer, cam comprimat, în cadrul câtorva ore de exerciții practice care au precedat aceste conferințe. Rudolf Steiner ne-a dat, cu alte ocazii, și acele exerciții de vorbire cu care participanții* și-au încercat puterile, precum și niște explicații și sfaturi care au umplut de viață multe dintre cursurile de arta vorbirii pe care le-am ținut eu însămi. Toate acestea constituie, împreună cu cartea amintită, un tot unitar și oferă astfel o imagine de ansamblu a ceea ce poate lua locul unor metode fiziologic-mecanice, eliberând din nou în om forțele vii, debordante, ale vorbirii și ridicându-le la rangul de artă.”
Oricât de necesar va fi fost un asemenea manual - în cursul unui sfert de secol de muncă neîntreruptă în serviciul Mișcării Antroposofice el n-a putut fi publicat. Cu aceasta s-a pierdut în mod irevocabil o carte pe care elevii Mariei Steiner și, împreună cu ei, mulți alții, o așteptau de ani de zile. În decursul timpului, Marie Steiner a făcut mereu încercarea de a da formă lucrării promise, ea a început deja să redacteze textul sau a încercat să fixeze câteva puncte de vedere esențiale, așa cum putem constata azi, la unele dintre textele pe care le dăm tiparului în volumul de față. Totuși, volumul de muncă pe care trebuia să-l depună și tempoul accelerat al fiecărei zile nu i-au lăsat răgazul necesar pentru a termina cartea. Lucrările publicate aici nu sunt în măsură s-o înlocuiască. Ce ar fi luat naștere, dacă Marie Steiner ar fi putut să scrie acest manual, din marea bogăție a experiențelor din viața ei? Ea, care stăpânea și vorbea curent limbile germană, rusă, franceză, engleză și italiană, fiind astfel în stare să se cufunde în profunzimile esențiale ale creațiilor literare ale diverselor popoare!
Pentru câți dintre cei care s-au numărat printre elevii ei, un singur cuvânt, sau o observație făcută în timpul unei repetiții, a dat naștere la ceva care s-a dovedit a fi rodnic mult dincolo de acea clipă. „Aprinzând viață, dăruind viață, revărsându-se în ființa noastră” ‒ așa acționau forțele artei sale, ale modului său de a preda. Cu puțin timp înainte de moarte, Marie Steiner se mai ocupa de planul acestui manual și ea a încredințat sarcina editării unui grup de elevi. Îi stătea la inimă în mod deosebit publicarea exercițiilor de vorbire pe care le crease Rudolf Steiner. Prin editarea acestei cărți, noi ne achităm astfel de o îndatorire pe care ne-am asumat-o.
Înainte de toate, sunt de interes general aceste exerciții, precum și explicațiile date de Rudolf Steiner, mai ales că ele sunt folosite adeseori fără a se spune cine e autorul sau fără a se face trimiteri la el. Aproape fără nici o excepție, exercițiile de vorbire, scrise de mână ‒ în unele cazuri izolate, într-o variantă necunoscută până acum ‒, pe care le facem cunoscute cu această ocazie, au fost găsite în opera rămasă de la Rudolf Steiner; textul a fost reprodus după manuscrisul original. E surprinzător felul cum au luat naștere aceste exerciții. Momentul în care au fost create, anul 1919, e un moment de importanță decisivă în cadrul Mișcării antroposofice, iar prilejul a rezultat în mod direct din viață. Nu ne putem adânci aici în istoria dezvoltării ‒ datorită Mariei Steiner ‒ a artei modelării vorbirii, în primele două decenii ale secolului, ci facem trimitere la cartea „Din activitatea Mariei Steiner”, care conține schița biografiei sale.*
*Vezi indicele bibliografic.
După sfârșitul primului război mondial, în Societatea Antroposofică au năvălit oameni din toate părțile. În Dornach se înălța Goetheanum-ul. Pentru vara anului 1923, Rudolf Steiner plănuise reprezentarea celor patru drame-misterii. În special tineretul era acela care purta pe atunci în suflet impulsul de a face ca antroposofia să devină neîntârziat rodnică pentru viață. Luase naștere mișcarea pentru „tripartiția organismului social”. Rudolf Steiner dăruia în toate direcțiile, cu amândouă mâinile.
În această perioadă, s-au petrecut următoarele: „Va fi fost prin luna mai a anului 1919”, ne relatează Emil Leinhas**, „când, din cauza solicitărilor la care-mi supusesem vocea, ținând multe conferințe și cuvântări în cadrul întrunirilor muncitorești, am simțit că vocea mea nu e deloc în ordine. L-am rugat deci pe Rudolf Steiner să-mi dea, mie și colegilor de la „Asociația pentru Tripartiție Socială”, dacă se poate, câteva îndrumări despre ceea ce am putea face pentru ca vocile noastre să devină mai rezistente. Rudolf Steiner a fost imediat de acord și a spus că o va ruga pe d-na dr. Steiner să ne dea câteva exerciții. Deja peste câteva zile ne-am întâlnit ‒ Emil Molt, dr. Carl Unger, Hans Kühn și cu mine ‒ în camera roșie a Societății antroposofice din Landhausstrasse 70, Stuttgart, cu Rudolf Steiner și cu doamna Marie Steiner ‒ și după aceea Rudolf Steiner a mai luat parte cel puțin de câteva ori la aceste ore ‒ și am primit, în prezența amândurora, primele exerciții de vorbire, care în parte chiar erau adaptate în mod cu totul individual unuia sau altuia dintre noi. Îmi amintesc astfel că Rudolf Steiner a dat exercițiul ‘Erfüllung geht ...’ în mod special pentru Emil Molt, care avea o respirație cam scurtă când vorbea”. Acesta a fost deci începutul acelor ore de îndrumări care sunt folosite deja de mai multe decenii în predarea artei modelării vorbirii. Un tabel cronologic de la sfârșitul cărții arată datele esențiale ale muncii de modelare a vorbirii.
*Vezi Emil Leinhas, „Din munca împreună cu Rudolf Steiner”, Basel 1950
Încă de la începutul acestei munci, Marie Steiner avea obiceiul să-și facă însemnări sau măcar notițe de la toate conferințele și îndrumările practice date de Rudolf Steiner; au luat naștere astfel multe caiete de studiu care azi prezintă pentru noi o valoare deosebită. Ne-au rămas o serie de stenograme, care constituie o parte esențială a acestei cărți, de la cursurile de vorbire pe care a trebuit să le țină și la care Rudolf Steiner a adăugat, de cele mai multe ori, explicații. Adeseori, ea nu copia doar o singură dată pe curat aceste însemnări, așa încât posedăm astăzi un material de lucru, ce-i drept, nu tocmai complet, totuși foarte vast pentru necesitățile vieții de-atunci, pe care ne-am hotărât să-l dăm tiparului, cu tot caracterul său aforistic. Bineînțeles, cititorul trebuie să se aștepte că va regăsi , poate, același exercițiu și în alt loc sau într-un alt context, dar tocmai prin aceasta el se poate transpune, probabil, în esența exersării, care se bazează, după cum știm, pe repetarea permanentă a ceea ce cunoaștem deja. Aceste materiale sunt deosebit de valoroase prin completările pe care Rudolf Steiner le-a adăugat, în diverse locuri, cu propria sa mână. Noi nu am adunat aceste însemnări în mod pedant, ci așa cum a rezultat în mod organic. E vorba aici în special de cursurile din anul 1922, care au fost prezentate în vara și toamna acelui an, corespunzând uneori aproape cuvânt cu cuvânt. Am mai preluat în carte și toate lucrările despre esența artei modelării vorbirii rămase de la Marie Steiner.
Ca o introducere în partea metodică a cărții, pot fi de ajutor, arătând direcția în care trebuie să se lucreze, observațiile cu care, foarte probabil, Marie Steiner a vrut să-și înceapă cartea și pe care, din acest motiv, le-am pus și noi la început. Expunerile s-au aflat într-un caiet din iarna anului 1927, când a avut loc la Dornach un seminar pentru cei ce predau arta modelării vorbirii. În acea vreme, Marie Steiner a adunat la un loc materialul pentru cartea ‒ de importanță fundamentală ‒ apărută sub titlul „Arta recitării și declamării”, niște stenograme luate în cursul conferințelor prezentate de Rudolf Steiner pe această temă ‒ o lucrare ale cărei exemple practice au fost lucrate de diferiți profesori și au constituit o parte esențială a orelor de seminar. S-au păstrat observațiile referitoare la primele exerciții fundamentale de vorbire, cu o introducere, al cărei scop era să-i ajute pe cursanți să devină conștienți de esența artei modelării vorbirii.
O altă încercare a fost prelucrarea notițelor care au prilejuit cursurile din vara și toamna anului 1922. Fără acest material atât de bogat, am fi fost nevoiți să ne limităm la „stenograme”, care n-au fost revizuite nici de Rudolf Steiner, nici de Marie Steiner, dar care se difuzează până în zilele noastre sub formă de „însemnări neautorizate”. A fost un concurs de împrejurări care a dus la aceste cursuri de arta vorbirii. Impulsul n-a venit în primul rând din direcția unor actori sau recitatori începători, care să fi căutat impulsuri noi în pregătirea lor artistică, ci mai ales de la prieteni din sânul Mișcării Antroposofice de Tineret, a căror năzuință era, așa cum am arătat deja, aceea de a înfăptui antroposofia în mod practic. Domeniul artei oferea posibilități în multe direcții. Demnă de atenție este însă indicația unui participant, care ne mai comunică următoarele: „Se spunea pe atunci că se plănuiește o reprezentare a dramelor-misterii la Goetheanum, că se caută interpreții potriviți și că scopul cursului prezentat de dl. și d-na dr. Steiner era acela de a pregăti acel eveniment.” În cadrul acestor cursuri au fost repetate la început exercițiile de vorbire date din 1919 și până în acel moment, apoi Rudolf Steiner a prezentat exerciții noi, extinzând astfel în cele mai diferite direcții sfera simțului pentru sunetele vorbirii. A rezultat un mod de a vorbi adecvat din punct de vedere stilistic pentru operele lirice și epice și au fost create deosebirile în ceea ce privește recitarea și declamarea. Toate acestea au oferit fundamentul necesar pentru a face primul pas spre arta dramatică. Aceste îndrumări mai dobândesc un fundal deosebit și prin faptul că Georg Kugelmann, care tocmai își asumase funcția de director al Spectacolelor de Artă Dramatică în Stil nou din Rostock, a fost prezent la curs, împreună cu soția sa, și că i-a pus lui Rudolf Steiner, în diferite scrisori, niște întrebări esențiale pentru pregătirea unor scenete populare și misteriale din Evul Mediu, cu studenți și cu tineri entuziasmați de arta dramatică. Și aici putem observa că Rudolf Steiner răspunde prin îndrumări practice, stimulatoare, numai atunci când viața însăși o cere, prin împrejurări reale, concrete. În acest fel au fost date primele indicații de „modelare pentru scenă a vorbirii”, cum au fost desemnate de el însuși; s-au exersat, de asemenea, câteva scene din literatura dramatică. Corecturile aduse de Rudolf Steiner atunci ne par atât de valoroase, încât le reproducem aici în locul corespunzător.
Avem astfel în fața noastră situația bizară că aceste indicații bogate pentru o vorbire adecvată stilistic, pe care el le-a extins și mai mult în anul 1923, în Olanda, n-au fost date în primul rând unor oameni care manifestau un interes profesional pentru așa ceva, cum fusese cazul, de exemplu, cu medicii și oamenii de știință. De-abia în toamna anului 1924 s-a ajuns la „Cursul de modelare a vorbirii și de artă dramatică”, despre care Rudolf Steiner a spus că are și el „o mică istorie”. De această dată, niște oameni din lumea teatrului, care-și desfășurau activitatea în diverse moduri, au organizat acest curs. Au luat parte la el aproximativ opt sute de persoane. Atât de pronunțat a fost interesul oamenilor de atunci față de arta teatrală. Curând după ce se anunțase acest curs, s-a văzut că numărul de participanți, limitat la început, nu putea fi respectat. Dacă s-ar fi întâmplat așa, scrie Marie Steiner, „poate că el ar fi avut un alt caracter, dar așa, cursul a avut respirul larg al unei activități desfășurate pentru omenirea întreagă.” Astfel, de la început de tot, arta modelării vorbirii s-a situat în acest context larg, al omenirii întregi.
Mai întâi, Rudolf Steiner le recomandase cu toată căldura, în mod insistent, oamenilor din cadrul mișcării Waldorf, cultivarea unei vorbiri artistice. Ni s-au păstrat exercițiile de vorbire date în 1919, care au fost tipărite deja, în cursul anilor, în publicații de natură pedagogică; le-am inclus în prima parte a acestei cărți. Pe parcursul seminarului, problemele de educație au ocupat cea mai mare parte a timpului, astfel încât Rudolf Steiner a putut da numai câteva exemple, însă foarte grăitoare, pentru arta recitării. În partea a doua a cărții de față sunt cuprinse apoi toate indicațiile care au fost date, în cadrul conferințelor pedagogice ținute de Rudolf Steiner cu cadrele didactice ale Școlii Libere Waldorf, despre arta modelării vorbirii și predarea limbii germane (ca limbă maternă). Cu toate că adeseori au un caracter aforistic, aceste observații au o valoare deosebită; dacă germenii conținuți în ele sunt cultivați în permanență, de aici se pot maturiza roadele cele mai frumoase. Și aici totul s-a născut din viața reală, din necesitățile care s-au ivit în diferitele clase ori prin întrebările puse de dascălii înșiși.
Un alt câmp de activitate important este educarea, în sensul unei vorbiri artistice, a celor ce vorbesc în public. Am arătat la început că exercițiile de vorbire au fost create datorită faptului că unii vorbitori au început să simtă nevoia de a-și educa glasul. Deja la începutul secolului, Rudolf Steiner subliniase în diferite articole faptul că o „Școală pentru cultivarea artei oratorice” este o necesitate imperioasă. Îndrumările pe care Rudolf Steiner le-a dat oratorilor în anul 1921, în „Cursul orientativ pentru munca antroposofică și pentru cea din domeniul tripartiției sociale în Elveția”, au dus mai departe spusele sale de atunci. Aici noi dăm tiparului părțile esențiale ale acestor conferințe, legate de tema noastră.
În ceea ce privește aplicațiile terapeutice ale artei modelării vorbirii, ne-au rămas doar câteva exerciții. Fără îndoială că și în acest domeniu Rudolf Steiner ar mai fi dat multe, dacă i-ar fi fost sortit să-și desfășoare activitatea mai mult timp. Într-o „conversație despre știința spirituală”, care a avut loc în perioada primului curs universitar de la Goetheanum, în toamna anului 1920, a fost găsită o stenogramă referitoare la tulburările de vorbire, care nu era cunoscută până în prezent. O publicăm acum pentru prima dată. Indicațiile cuprinse în acest text arată ce observații intime sunt necesare și în acest domeniu, în ceea ce privește modelarea vorbirii. Sunt deja general cunoscute cuvintele orientative ale lui Rudolf Steiner, cuprinse în conferința din 13 octombrie 1923*, în legătură cu forțele vindecătoare conținute în respirație. Cartea se încheie prin niște explicații aforistice pe care Rudolf Steiner le-a scris pentru membrii Societății Antroposofice Genarale în timpul cursului de „Modelarea vorbirii și artă dramatică”. E descrisă încă o dată calea pe care putem modela pornind de la vorbire.
* Rudolf Steiner, A trăi cursul anului în patru imaginațiuni cosmice, GA 229
Dorim ca epoca prezentă să aducă înțelegerea necesară în întâmpinarea celui mai uman dintre toate domeniile vieții. În acest fel s-ar putea mulțumi în modul cel mai adevărat, în sensul lui Rudolf Steiner și al Mariei Steiner, care au redat artelor vorbirii caracterul lor misterial și umanitar.
