Viețuind cuvântul, ajungem la aspectele intime ale cunoașterii spirituale, care este ca o despecetluire a misterelor ascunse în om. Aici, omul ne întâmpină așa cum este el în ființa sa cea mai
lăuntrică, din străfundurile existenței care-l creează, așa cum l-au alcătuit forțele dătătoare de direcție ale stelelor călătoare, ale planetelor, ale stelei fixe, ale Cercului Zodiacal,
care-și au în sunetele vorbirii semnele lor, iar în semne, pecețile lor. Dacă reușim să percepem sonoritatea lor sintetizatoare în cadrul vorbirii date omului de către zei, viețuim noi stări de
conștiență. Iar aceste stări de conștiență ne smulg din încremenirea cauzată de intelectualizarea excesivă, ne duc mai aproape de izvorul originar al existenței. Dacă ne cufundăm în sunetele
vorbirii, eliberăm și gândul din starea sa de încapsulare în creierul cel cenușiu, care-i suge viața, care, din instrumentul supus, maleabil ‒ cum trebuia să rămână ‒, s-a transformat într-un
vampir ce ucide gândul. Dacă readucem gândul în sfera vorbirii care i-a dat naștere, în sunetele ei, în culorile, imaginile, pulsațiile ei, în suișurile și coborâșurile sonorităților ei, în
tendințele ei de mișcare, în direcțiile ei care merg în jos, în largurile lumii, în înalturi, în zonele ei, în forța ei plastică, elastică, de adunare în interior, de accelerare ‒ ei bine,
atunci viețuim niște lumi care sunt cu atât mai frumoase și mai bogate, cu cât suntem mai mult în măsură să le separăm de trăirile noastre subiective și să ne scufundăm în viața Universului. Cât
de săraci ne simțim noi înșine, cu sentimentele noastre înguste, în comparație cu bogăția pe care o percepem scufundându-ne într-o trăire obiectivă a lumilor. Vorbirea ne indică niște căi
ce duc spre o asemenea percepere. Fiindcă în vorbire noi atingem forțele divine care ne-au creat și care sunt maeștrii și conducătorii noștri. Atingem niște puteri creatoare, care și-au creat în
om o imagine.
Marie Steiner
