Notat de Marie Steiner cu scopul de a întocmi un manual de arta modelării vorbirii
* Din raportul prezentat în legătură cu Congresul de Antroposofie și Pedagogie din Olanda, iulie 1924, în vol.: Constituirea Societății Antroposofice Generale 1924/25, GA 260 a.
Poți învăța să vorbești numai dacă înveți să asculți. Cea mai bună școală pentru începător este aceea de a imita el însuși o vorbire-model justă. În vechile școli bune, elevii erau puși, la început, numai să repete, să imite. În cazul vorbirii, singura metodă justă e aceasta: a repeta după cineva, a învăța să asculți. Fiecare trebuie să treacă prin aceasta și să-și găsească apoi stilul său propriu.
Exercițiile model trebuie repetate în așa fel încât elevul să intre el însuși în sunet; el trebuie să se transpună în fiecare silabă, în fiecare sunet. El trebuie să simtă că e susținut, cu vocea sa, de la un cuvânt la altul, și în acest timp să devină cu totul liber, astfel încât să aibă sentimentul: vorbesc nu cu gâtlejul, ci cu aerul din jur. El trebuie să simtă aerul vibrând din jurul său și să dea un ecou la această vibrație.
Elevul învață astfel să-și dea seama că vorbirea este un organism care se transpune în ceea ce el aude în mod just. El trebuie să audă sunetul în aerul exterior; acolo este terenul de rezonanță. Organele vorbirii nu fac decât să ofere solul necesar pentru formarea de vibrații. Trebuie să devenim conștienți de organele noastre de vorbire și să învățăm să simțim liniile de rezonanță. Orice căutare a rezonanțelor în nas, diafragmă, piept și cap nu fac decât să mecanicizeze. O vorbire firească, de la sine înțeleasă, trebuie să ia naștere prin faptul că elevul se transpune în fiecare silabă și, de asemenea, în asociațiile de consoane. Mai târziu, după ce a învățat acest lucru, îi va veni de la sine să accentueze, de exemplu, mai ușor, silabele secundare. Rezonanțele fiziologice duc la unilateralități. Putem realiza totul, dacă pornim de la sunete; dacă învățăm să modelăm sunetul, dacă învățăm cum se studiază un a și un o, cum sunt făcute ele să devină plastice prin faptul că aducem tonul din partea posterioară spre cea anterioară; dacă simțim că fiecare consoană devine plastică de-abia când am făcut-o mobilă în alt fel, prin vecinătatea vocalelor.
*
Sunetele vorbirii trebuie să fie simțite, să intre în conștiență; în acest scop folosim la început niște exerciții de articulare simple:
învățați să simțiți fiecare sunet, și atunci veți deveni conștienți de organele dvs. de vorbire.
* În cartea de față, exercițiile sunt reproduse pentru prima dată după originalul scris de Rudolf Steiner însuși.
*
Străluminarea conștienței, acesta e lucrul spre care trebuie să năzuim.
A ne transpune cu conștiența în organele vorbirii nu înseamnă a le simți puternic doar din punct de vedere fizic, ci a le elibera din fizic, prin faptul că le pătrundem cu conștiența, și a le așeza în curentul respirator. Conștiența sesizează fără îndoială esențialul și se lasă dusă de esențial, pe când intelectul poate să treacă, în mod atât de bizar, pe lângă esență. El oglindește, fotografiază și din această cauză ia atât de ușor un caracter mecanic, abstract, ca și cum ceva s-ar rarefia și dilua tot mai mult.
Astăzi oamenii înțeleg prin „spirit” ‒ intelectul; ei nu știu deloc că intelectul e doar o treaptă pe scara ce duce la spirit, cât timp face servicii procesului de trezire a conștienței. El se poate apleca în două direcții: spre spirit, spre luminare, spre iluminare; sau spre percepție, spre simpla deducție. Dacă se împotmolește pe această treaptă, va fi luat prizonier de materie și automatisme; el se închide în sine, își pierde legătura cu lumea de dincolo și devine cu adevărat sicriul gândirii; moartea sa interioară îl separă cu totul de spirit.
Dacă ne însușim esența reală a vorbirii, prin aceasta ne putem întoarce la viețuirea spiritualului. Să ne apropiem, tatonând, de ea, pornind de la elementele fundamentale.
Elementele fundamentale sunt perceperea pe bază de simțire a sunetului și a respirației; ridicarea lor treptată în sfera conștienței.
*
Căutați să deveniți conștienți de respirația dvs., prin faptul că o împărțiți în secțiuni și o urmăriți în curgerea ei. Nu e necesar să vă juruiți unei metode: atunci se va instaura aceea care e cel mai bine adaptată organismului dvs.
Avem aici niște versuri foarte scurte ‒ la fiecare vers dăm cu totul afară o respirație; respirația trebuie să fie pusă din nou în ordine în fața fiecărui vers.
Cu acest exercițiu trebuie să facem un fel de gimnastică, pentru a ne regla respirația.
Învățați, făcându-l, să deveniți maleabili pentru consoane și grupurile de consoane. Reușiți s-o faceți, dacă le simțiți în cadrul curentului respirator.
La exercițiile precedente trebuia să vă îndreptați atenția spre organele de care s-a izbit sunetul și ați avut astfel posibilitatea de a deveni conștienți de curentul dvs. respirator.
Câștigați mult dacă rostiți cuvintele invers, de exemplu: Wollen (voință) ‒ Nellow (ățniov).
Puteți exploata din plin valorile sunetelor, fără a vă lăsa stingheriți de sens. Încercați să vă avântați o dată cu acest l vibrare dublă, să simțiți ce face el în contact cu o și e. În contact cu sunetul însuși trebuie să învățați ce aveți de făcut ca să rostiți sunetul. Încercați să ascultați cu întreaga dvs. ființă și să auziți ce face aerul în timp ce vorbiți: ca și cum v-ați afla în interiorul unui balon de aer și ați fi atenți să vedeți ce se întâmplă în aerul din jurul dvs. când propriul dvs. curent respirator se revarsă în el. Bineînțeles, când altcineva vorbește, în ureche sună mai tare. Când ne ascultăm pe noi înșine, e ca și cum am simți sunetul: ca și cum ați vrea să percepeți în piept și în cap ceva care se revarsă prin urechi. Veți simți sunetul numai dacă vă mențineți senzitive mișcările timpanului, ca și vibrațiile ce sună prin trompa lui Eustache, pornind din gură. Le percepem, în primă instanță, în mod lăuntric, dar urechea sună și ea o dată cu ele. În acest fel trebuie să ne deprindem cu ascultatul, mai ales cu ascultatul a ceea ce recităm noi înșine ‒ și, dintr-un anumit punct de vedere, aceasta este o simțire.
Rostogolirea lui r trebuie simțită în alt mod decât valurile pe care le face să se nască l. Trebuie să ne deprindem să simțim ce face aerul în acest caz. Trebuie să simțim în natura lor specifică consoanele șuierătoare, ondulatorii, vibrante și explozive, și pe cele siflante; nu porniți de la poziționarea fiziologică a organelor, pentru a căuta sunetul ‒ așa ceva nu duce niciodată la o mânuire firească a funcțiilor organice -, porniți de la ascultat, de la autoascultare.
Ceea ce se petrece în diafragmă, în piept și în cap, trebuie să aibă loc în mod inconștient. N-ar trebui să avem deloc sentimentul că folosim gâtlejul și alte organe, ci să avem sentimentul că folosim aerul. Noi trebuie să ne deprindem a simți ce face aerul; de exemplu, atunci când ne pregătim să rostim un mm sau un nn sau ll.
În contact cu sunetul trebuie să învățați tot ceea ce aveți de învățat. Respirația însăși trebuie să se regleze de la sine, când simțiți sunetul și îl auziți simțind.
Vom face acum un exercițiu prin care veți învăța să înțelegeți ce înseamnă să te transpui cu toată ființa în ton, să-l faci să devină viu.
Faceți ca primele patru versuri să ia amploare treptat; în primă instanță, luați cu dvs. tonurile proprii, în așa fel încât totul să sune și să vibreze o dată cu ele; viețuiți apoi aerul ce sună în afara dvs., pe curentul căruia vă așezați cu propriul dvs. curent respirator; învățați să-l auziți; învățați să-l recunoașteți drept o entitate în care vă așterneți slabul sunet scos de dvs., care se fortifică în contact cu ea și, treptat, se obiectivează.
În primele patru versuri e conținută o așteptare, care face ca sunetul să ia amploare. Așteptarea devine împlinire în cel de-al cincilea vers, care exprimă cunoașterea liniștită, înălțându-se din conștiența ce voiește.
Trebuie să dobândiți o conștiență a respirației. Trebuie să dobândiți conștiența faptului că auziți sunetul din interior, nu din exterior. Dacă vă dați frâu liber, dezbărându-vă de intelect, sunetul cade în curentul respirator și acesta îl ia cu sine.
Conștiența ființei reale a sunetului pe care-l simțim e luată de curentul respirator; prin faptul că ne aflăm noi înșine în el, îl auzim din interior; și scrutăm astfel calitățile sunetelor care alcătuiesc acel cuvânt. Dacă rămânem la suprafață, dacă trecem doar cu intelectul pe deasupra cuvintelor, auzim doar zgomote, nu percepem sunarea interioară a vieții.
Primul exercițiu este foarte potrivit pentru a învăța să ne găsim atunci când ne lăsăm să cădem. E altceva ‒ o cufundare bruscă în elementul aer, ca o săritură în apă sau ca o conducere lentă a bărcii, în cazul celui de-al doilea exercițiu.
Apucați mai întâi cârma, conștienți de eul dvs., apoi lăsați-vă în voia valurilor, abandonați-vă elementului care vă susține. Dar simțiți cârma dvs.: forța eului. Ea își modelează barca ce vă susține și vă poartă, barca aeriană în care se așează curentul dvs. respirator. Încercați să simțiți cum el alunecă în mod ritmic, mereu mai departe, pe valurile și talazurile aerului. Dacă faceți aceasta, eliberați pe cineva care era captiv în dvs.
*
Repetarea celor două exerciții de respirație să constituie punctul de plecare pentru o nouă oră de curs. Țelul nostru să fie o simțire cu adevărat practică a celor spuse anterior:
A învăța să asculți.
A te transpune, tatonând, în ascultat.
A elibera respirația de noi înșine, a o lăsa în voia independenței sale, a o urma.
Și acuma, un exercițiu asemănător; structura e inversă:
Trebuie să se facă auzite „Die Fernen, die Hohen, die Tiefen” (depărtările, înalturile, adâncurile).
Pentru a realiza acest lucru, trebuie să luăm sunetele în curentul respirator. Și atunci sunetele și grupurile de sunete reglează curentul respirator. Coborâți foarte adânc în vocale și în grupurile de consoane care se unesc cu substanța aerului de afară și sunt purtate mereu mai departe de curentul respirator. Lăsați-l să vă ia cu el. Rostiți apoi textul în mod intelectual și fiți atenți la deosebire.
*
Acum un alt exercițiu, ca să învățați să articulați.
Reprezentați-vă o broască verde pe care o aveți în fața dvs., stând cu gura deschisă, și adresați-vă ei, într-un mod afectiv-umoristic ...
Exprimați îndemnul care e conținut în cuvinte; și atunci v-ați transpus totodată în situație.
*
Exerciții pure de articulare, în scopul de a face maleabile organele vorbirii. Ele trebuie să fie învățate pe de rost, pentru ca să putem face apoi cu ele o adevărată gimnastică. Le derulăm cu deplin folos de-abia după ce le-am învățat pe de rost.
Pfiffig pfeifen
Pfäffische Pferde
Pflegend Pflüge
Pferchend Pfirsiche
Pfiffig pfeifen aus Näpfen
Pfäffische Pferde schlüpfend
Pflegend Pflüge hüpfend
Pferchend Pfirsiche knüpfend
Kopfpfiffig pfeifen aus Näpfen
Napfpfäffische Pferde schlüpfend
Wipfend pflegend Pflüge hüpfend
Tipfend pferchend Pfirsiche knüpfend
Ketzer petzten jetzt kläglich
letztlich leicht skeptisch
Ketzerkrächzer petzten jetzt kläglich
Letzlich plötzlich leicht skeptisch
Schlinge Schlange geschwinde
Gewundene Fundewecken weg
Gewundene Fundewecken
Geschwinde schlinge Schlange weg
Zuwider zwingen zwar
Zweizweckige Zwacker zu wenig
Zwanzig Zwerge
Die sehnige Krebse
Sicher suchend schmausen
Daß schmatzende Schmachter
Schmiegsam schnellstens
Schnurrig schnalzen
Pentru a face maleabile organele vorbirii:
Nur renn nimmer reuig
Gierig grinsend
Knoten knipsend
Pfänder knüpfend
Klipp plapp plick glick
Klingt klapperrichtig
Knatternd trappend
Rossegetrippel ( erste Fassung: Rossegetrampel)
Marsch schmachtender
Klappriger Racker
Krackle plappernd linkisch
flink von vorne fort
Krackle plappernd linkisch
Flink von vorne fort
Marsch schmachtender
Klappriger Racker
*
Pentru bâlbâiți:
Nimm mir nimmer
Was sich wässerig
Mit Teilen mitteilt
Nimmer nimm mir
Wässerige Wickel
Was sich schlecht mitteilt
Mit Teilen deiner Rede
*
De obicei, în cursul acestor exerciții se arată deficiențele de vorbire sau anumite deprinderi deranjante ale diferiților oameni, care stau în calea vorbirii artistice. Aici, bineînțeles, totul trebuie individualizat. Nu putem da decât exemple izolate. Există, de exemplu, voci strivite, care trebuie să devină mai pline. Aici ar fi de ajutor următorul exercițiu:
Prima variantă:
Trebuie să fim atenți aici și la deosebirea dintre ei ‒ Blei, care se rostește mai mult în gură, și ai ‒ Maid, situat mai mult în gât.
Sau, tonul trebuie să iasă din nas. Acesta ar fi un exercițiu foarte bun:
Aveți grijă ca tendoanele, cartilagiile nasului să nu sune și ele.
*
A vorbi cu respirația. Respirația nu trebuie să se ascundă, ci să fie un curent ce curge mereu mai departe. De obicei, respirația se ascunde; modul obișnuit de a vorbi taie în bucăți curentul respirator. Trebuie să învingem această piedică, pentru a căuta acel nivel de vorbire la care auzim curentul respirator continuu. Întregul flux al vorbirii ar trebui să fie străbătut, parcă, de bătaia vântului. Cuvintele n-ar trebui să stea ca niște copaci izolați, ci ar trebui să auzim ceva ca un fel de vânt ce trece prin copaci.
Căutați, de asemenea, să percepeți niște diferențieri în însăși curentul vorbirii, înotând în el. De exemplu:
La prima propoziție puteți înota în curentul vorbirii. Încercați acum să distingeți, în simțire, că cea de-a doua propoziție este altfel; și, pe urmă, că cea de-a treia propoziție este cu totul altfel.
*
Aici trebuie să ne îndreptăm atenția asupra felului cum trebuie nuanțate cele trei versuri, fiecare vers cere o anumită nuanță.
Ca să ne pregătim pentru ceva, trebuie să pornim de la un exercițiu ca cel de mai sus.
Esențială este aici mișcarea în sus, înainte, înapoi.
Cu toate că mișcarea în sus pare a fi mai mult decât cea înainte și înapoi, din punct de vedere retoric însă trebuie consemnată o ușoară creștere.
Încercați să simțiți, rostind acest text, că limba trebuie să devină un fel de barcă, de-a lungul tuturor celor șase versuri.
Glasul se reglează singur, devine disponibil, se instalează, se așează dacă a fost adus în poziția justă.*
* Aici însemnările se întrerup.
