Vom avea astăzi marea bucurie, o bucurie a inimii, de a ne umple, în aceste ceasuri, cu impresiile creației poetice a lui Friedrich Lienhard. Cu un prilej atât de drag nouă trebuie să atragem atenția, mereu și mereu, asupra faptului că suntem plini de cea mai mare recunoștință atunci când ni se oferă prilejul ca, o dată cu năzuința care ne însuflețește inimile, să sune și ceea ce poetul adevărat scoate din tărâmurile-patrie ale spiritualului, care sunt și patria noastră. Și trebuie să subliniem mereu cât de fericiți și adânc mulțumiți ne simțim în sufletul nostru, când poetul adevărat aduce în cercurile noastre ceea ce puterea spirituală pe care o recunoaștem și noi îi inspiră inima și sufletul, ca favorit al ei. De asemenea inspirații adevărate ne vom simți umpluți când ne vom întoarce urechea spirituală spre creațiile lui Friedrich Lienhard. Ne este îngăduit să ne simțim înrudiți tocmai cu sufletul său de poet, care-și ia inspirațiile din două izvoare alăturate, care ne pot fi atât de aproape, extraordinar de aproape. În câte din creațiile lui Lienhard nu trăiește ceea ce murmură, susură, clipocește, ceea ce face să se audă în inima umană cele mai diferite, cele mai variate spirite ale naturii alsaciene. Putem să ne exprimăm credința că, în cursul evoluției științei spirituale, tocmai în cadrul acestui curent ocult se vor regăsi din ce în ce mai mulți dintre aceia care sunt un public plin de recunoștință față de ceea ce ne vine din această direcție.
Este o mare greșeală să crezi că inspirațiile din lumea spirituală, așa cum le putem simți din creațiile poetului Lienhard, se revarsă doar în conținutul artei și abat atenția de la forma artistică propriu-zisă. Nu este așa. În realitate, simți tot mai mult cum cuvintele sunt duse în înalturile spirituale și cum, prin faptul că sunt duse într-acolo, dezvoltă ele înseși calitățile cele mai artistice în ceea ce privește forma, atunci când purtătorii cuvântului, purtătorii celorlalte mijloace artistice, sunt maeștrii veritabili ai realității spirituale. Acest fapt, cuvintele purtate de spiritul autentic al realității sufletești, este ceea ce ne salută mereu, în mod atât de minunat, din poeziile lui Friedrich Lienhard.
Cel de-al doilea izvor, care ne este atât de aproape, este faptul că poetul a găsit calea de acces spre acele izvoare ale inspirației spirituale care curge din vechile tradiții ale vremurilor germanice, în care mai răsună și murmură, ca ecou, în mod atât de grandios, vechi comori de înțelepciune. Este cu adevărat ca și cum uneori tocmai în poeziile de proporții mai mari ale lui Lienhard ar putea deveni prezent ceva din acea dispoziție, din acea dispoziția artistică a străvechii epoci germanice, care s-a risipit, de fapt, în așa măsură, încât nici chiar creațiile lui Wilhelm Jordan n-au mai putut să le reînvie. Am avut adeseori impresia că aud sunând, ca ecou, tocmai din poeziile lui Friedrich Lienhard, ceea ce stă în fața sufletului meu la fel de viu cum mai erau vii, în vremurile vechi, aliterațiile, aceste aliterații care, în vremurile germanilor, mai purtau în ele cuvintele în așa fel încât acestea erau cuvinte ce trăiau în orice suflet. Poetul dădea, ca semnal, un sunet sau altul, și comunitatea de oameni făcea să răsune ca ecou, sub formă de aliterații, sunetul dat de poet și pe care cântărețul îl făcea să răsune. După ce cântărețul dădea un ton, ascultătorii intrau pe firul acelui ton. Aceasta constituia legătura dintre sufletele oamenilor. E ceea ce răsună, ca ecou, în toate cântecele comunităților, care prezintă un slab ecou a ceea ce se făcea în misterii. Iar acum noi trebuie să fim recunoscători dacă un poet vrea, în sensul cel mai autentic al cuvântului, să se inspire din acest izvor. Un poet care, tocmai în epoca noastră, a știut să sublinieze într-un mod atât de minunat seriozitatea artei, prin legătura cu zilele grele de destin pe care le trăim.
Aș dori ca mulți dintre noi să citească scrierile lui Friedrich Lienhard, poeziile sale, în special „Misiunea Germaniei în Europa”, în care trăiește atâta cordialitate în legătură cu înțelegerea a ceea ce, în aceste zile, se apropie de noi atât de mult, în care trăiește atât de mult din marile impulsuri la înălțimea cărora trebuie să ne avântăm, dacă vrem să trăim în mod just, ca adepți ai științei spirituale, împreună cu ceea ce pulsează în epoca noastră. Și sufletul nu va fi mai puțin înălțat dacă va auzi afirmațiile unui poet autentic, care se simte unit în inima lui cu partea de vest a Germaniei, în scrierea „Alsacia germană”, în care a știut să găsească cuvinte atât de frumoase despre legătura dintre partea de vest a Germaniei și întreaga ființă a poporului german.
Vom avea mai întâi bucuria de a asculta, recitate de Friedrich Lienhard însuși, câteva poezii, extrase tocmai din acea culegere în curs de apariție care este consacrată epocii noastre. Le vom putea asculta cu adevărată recunoștință, fiindcă vom auzi un preludiu a ceea ce poate sta în fața sufletelor noastre, încă de pe-acum, ca o stare a viitorului, a unui viitor plin de viață. Căci se poate considera că aducem un salut în întâmpinarea a ceea ce ne va oferi acum Friedrich Lienhard, dacă amintim că noi simțim că în epoca noastră există multe, multe materiale poetice care vor ieși la suprafață, care vor țâșni la suprafață, când din acea dispoziție tragică de care trebuie să fim umpluți acum, văzând că deocamdată trebuie să vorbească în principal faptele grele, adeseori crude, când din această dispoziție se va fi dezvoltat o altă dispoziție, prin care simțirea durerii va trebui să conducă la exprimarea prin artă a multor lucruri ce acum trec pe lângă sufletele noastre, dar care, în mod absolut sigur, le vor oferi poeților noștri, tot așa cum le-au oferit și poeților din trecut, multe lucruri de modelat în formă artistică. În fața mea stă o imagine, care cred că trebuie să conțină multe inspirații pentru viitor, care va exprima ceea ce trăiește în prezent mult mai clar decât destule dintre lucrurile care sunt văzute deja acum în mod clar. Multe, multe impresii profunde au putut fi primite în epoca noastră. Pentru mine, o anumită impresie a pus în umbră multe altele, o impresie pe care am avut-o în primele zile ale lunii august. Dacă-ți îndreptai privirile spre Reichstagul german și spre partidele adunate acolo, cu șefii lor – pare ceva prozaic, dar chiar în mijlocul prozei impresia se va transforma într-o imagine poetică –, pentru a-ți îndrepta apoi privirile spre Răsărit, unde avea loc o altă întrunire, adunarea Dumei rusești, și dacă erai atent nu doar la ceea ce se petrecea acolo, ci dacă vedeai ca pe o aură dispoziția care se așternuse acolo, ei bine, e greu astăzi deja, să exprimi acea dispoziție în cuvinte. Întorcându-ți privirile spre Reichstagul german: ce domnea ca un herald, care merge în întâmpinarea unor fapte viitoare? Tăcerea. Tăcerea partidelor. Trebuia să-ți apară dispoziția care se înălța cu adevărat din această tăcere, în paralel cu cealaltă, care se înălța atunci când priveai în amănunt ceea ce avea loc aproape în același timp când fusese convocată și Duma, căci de toate părțile s-a vorbit mult, nesfârșit de mult, alături de heraldul cufundat în tăcere – cu adevărat, n-o spun în batjocură, cu ironie, simt cum în interiorul meu se înalță mâhnirea, când îmi evoc imaginea a ceea ce s-a petrecut în Duma în luna august – imaginea care ne pare o figură de carnaval, împodobită cu toate fleacurile și frazeologiile posibile – rostite, în orice caz, în beția entuziasmului. Eu mă știu capabil de întreaga obiectivitate, în momentul în care sunt nevoit să vă prezint aceste două imagini, deoarece ele stau în fața sufletului meu. Și va înflori o artă care va ști ce anume să comenteze din aceste imagini.
Vom auzi cu cea mai mare recunoștință începutul unei poezii care a fost concepută de Friedrich Lienhard ca un fel de imn, în care a fost plăsmuit sub o formă artistică ceea ce urzește și trăiește în mod karmic în epoca noastră. Și apoi, după ce vom fi primit acest imn, ne vom putea cufunda în continuare în niște creații mai vechi, dar care rămân veșnic tinere, ale acestui artist, ale acestui poet care a vrut să-și îndrepte calea spre noi.
Dar ceea ce simțim noi, dragii mei prieteni, poate să fie faptul că tocmai pentru felul de poezie pe care Friedrich Lienhard o dăruiește omenirii să existe un public deosebit de recunoscător în sufletele care și-au însușit știința spirituală.
Cu acest gând să-l salutăm pe Friedrich Lienhard, poetul pe care îl vedem și îl vom vedea întotdeauna printre noi cu atâta plăcere, cu atâta iubire caldă și venerație umană.
Friedrich Lienhard își prezintă poeziile.
