Vom începe azi încercând să arătăm, cu ajutorul unei recitări, că poate avea un efect mai puternic, pe de o parte, ceea ce, într-o lucrare literară, merge mai mult spre proză, iar pe de cealaltă parte, lucrarea literară modelată artistic. Există o posibilitate de a face acest lucru, fiindcă la Goethe întâlnim de multe ori creații literare care au fost scrise mai întâi sub formă de proză ritmată, creații în cazul cărora Goethe simte de la bun început materialul în mod poetic; el l-a scris sub o formă ritmată. Dar, când s-a apropiat iarăși, mai târziu, de aceste creații ale sale și era deja mai matur, a simțit nevoia să le rescrie, să le rescrie în așa fel încât, în ceea ce privește modelarea vorbirii, ele să devină lăuntric cu totul artistice. Și așa se face că ne-a rămas de la Goethe o „Ifigenie” germană și una romană. „Ifigenia” germană e născută din trăirea ne-mijlocită, în care mai există multă proză. Dar Goethe nu putea deloc să simtă asemenea lucruri doar în mod prozaic, ci, când vorbea de asemenea trăiri lăuntrice, totul devenea poetic, devenea proză ritmată. Modelarea artistică a făcut-o mai târziu când, trecând la forme romane, în el s-a trezit nevoia de a face ca întreaga modelare a vorbirii să devină cu adevărat plastic-artistică.
Așa că vom începe azi cu monologul Ifigeniei, pe care-l vom asculta mai intâi sub forma dată de Goethe în „Ifigenia” germană, în proză ritmată.
Doamna Dr. Steiner: Monolog din „Ifigenia”
Heraus in eure Schatten, ewig rege Wipfel des heiligen Hains, wie in das Heiligtum der Göttin der ich diene, tret’ ich mit immer neuem Schauder, und meine Seele gewöhnt sich nicht hierher! So manche Jahre wohn`ich hier unter euch verborgen, und immer bin ich wie im ersten fremd. Denn mein Verlangen steht hinüber nach dem schönen Lande der Griechen, und immer möcht’ ich übers Meer hinüber, das Schicksal meiner Vielgeliebten teilen. Weh dem der fern von Eltern ud Geschwistern ein einsam Leben führt; Ihn läßt der Gram des schönsten Glückes nicht genießen; ihm schwärmen abwärts immer die Gedanken nach seines Vaters Wohnung, an jene Stelle wo die goldne Sonne zum ersten mal den Himmel vor ihm aufschloß, wo die Spiele der Mitgebornen die sanften, liebsten Erdenbande knüpfen.
Der Frauen Zustand ist der Schlimmste vor allen Menschen. Will dem Manne das Glück, so herrscht er und erficht im Felde Ruhm; und haben ihm die Götter Unglück zubereitet, fällt er, der Erstling von den seinen in den schönen Tod. Allein des Weibes Glück ist eng gebunden: sie dankt ihr Wohl stets andern, öfters Fremden, und wenn Zerstörung ihr Haus ergreift, führt sie aus rauchenden Trümmern, durchs Blut erschlagener Liebsten, ein Überwinder fort.
Auch hier an dieser heiligen Stätte hält Thoas mich in ehrenvoller Sklaverei! Wie schwer wird mir’s, dir wider Willen, ewig reine Göttin! Retterin! Dir sollte mein Leben zu ehwigem Dienste geweiht sein. Auch hab’ ich stets auf dich gehofft und hoffe noch, Diana, die du mich, verstoßne Tochter des größten Königs, in deinen heiligen, sanften Arm geno-mmen! Ja, Tochter Jovis, hast du den Mann, dessen Tochter du fordertest, hast du den götter- gleichen Agamemnon, der dir sein Liebstes zum Altare brachte, hast du vom Felde der umgewandten Troja ihn glücklich und mit Ruhm nach seinem Vaterlande zurück begleitet, hast du meine Geschwister, Elektren und Oresten, den Knaben, und unsere Mutter, ihm zu Hause den schönsten Schatz bewahrt, so rette mich, die du vom Tod gerettet, auch von dem Leben hier, dem zweiten Tod!
Așa a simțit Goethe, la început, acest material literar. Dar noi trebuie să ne ima-ginăm că, după ce și-a reluat în Italia creațiile începute la Weimer, Goethe a găsit, după cum a spus-o el însuși adeseori, că ele sunt gotice, nordice, ca și cum ar fi fost cioplite în lemn, prin mii de tăieturi grosolane, în orice caz, cu spontaneitate originară, dar fără să fi fost cizelate până la liniile picturale ale lui Raphael sau până la liniile sculpturale ale lui Michelangelo. El simțea însă nevoia cea mai profundă de a-și cizela operele în acest fel. Nu trebuie decât să cugetăm la faptul că, mai târziu, Schiller, când și-a așternut pe hârtie „Scrisorile estetice”, privindu-l pe Goethe, s-a contopit atât de profund cu ideea de frumos, încât a putut găsi o formulare scurtă [Nota 46], care spune: Adevăratul secret artistic al maestrului constă în nimicirea materialului, prin formă.
Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că noi putem spune un lucru: vorbim atunci pe baza sentimentului nostru, a simțirii noastre. Acesta este un aspect. Dar noi putem găsi, de asemenea, o formă în care să nu mai rămână nimic din materialul inițial, din simțirea sau din sentimentul inițial, așa cum se exprimă ele în mod prozaic, în care însă, prin modelarea formei, prin imagine, prin ritm, să se ajungă tot la efectul care era realizat inițial cu ajutorul materialului. În acest caz, materialul a fost depășit prin procesul de plăsmuire a formei, prin modelarea artistică. În această depășire a materialului prin formă a căutat Schiller mai târziu, tocmai încercând să dezlege enigma felului în care evolua Goethe, misterul artei, misterul frumosului.
Așa că, ascultând acum cea de-a doua „Ifigenie”, varianta romană, ne vom putea întreba: Ce s-a întâmplat prin ceea ce a făcut Goethe? Goethe a încercat să depășească atât de total materialul originar prin formă, încât acum forma face aceeași impresie ca și materialul prezentat inițial în proză.
Doamna Dr. Steiner: Monolog din „Ifigenia”
Vedeți, deci, cum se naște poezia. Studiind un asemenea exemplu, unde poetul însuși ne-a arătat, prin modelarea vorbirii, cum se naște poezia, putem afla că, dacă încercăm să simțim, recitând sau declamând, natura intimă a unei creații poetice, vom ajunge să găsim în această creație poetică, așa cum ne apare ea, într-o modelare artistică deplină, și modul corespunzător de a ne folosi vocea, modelarea artistică a vocii ș.a.m.d.
În fond, lucrurile stau așa: dacă avem în fața noastră o creație poetică, modelată într-adevăr într-o formă artistică din punctul de vedere al limbii, să zicem, „Ifigenia” sau „Tasso” și dacă ne pregătim să rostim un asemenea text sau să-l interpretăm pe scenă, ca lucrare dramatică, ne vedem puși de la bun început într-o dificultate. Sărim prea mult peste sentiment, ca să zicem așa și modelăm mai mult sau mai puțin vorbirea, chiar din punct de vedere tehnic. De aceea, e bine să întreprindem câte ceva, ca pregătire; numai că nu avem întotdeauna timpul necesar, fiindcă viața scenei are un tempo foarte alert; putem să descriem, totuși, cum ar arăta pregătirea ideală într-un asemenea caz. Propriu-zis, într-o operă poetică perfect modelată din punctul de vedere al limbii, ar trebui să căutăm esențialul, ar trebui ca acesta însuși – așa cum Goethe a modelat versiunea în proză a „Ifigeniei”, dând versiunea romană, scrisă în versuri – să parcurgă drumul invers: opera scrisă în versuri ar trebui să redevină operă în proză. Ar trebui să facem acest lucru, propriu-zis, cu orice poezie pe care vrem s-o recităm, și să ne lăsăm cu adevărat în voia sentimentului și a simțirii, când rostim proza. Apoi însă, după ce am unit pe cât posibil sentimentul cu esența textului, trebuie să trecem la modelarea artistică a lucrării. Și vom constata atunci că, în mod absolut instinctiv, introducem simțirea nu numai în cuvânt, ci și în modelarea artistică a cuvintelor, dacă știm să folosim în mod just forțele de care omul dispune pentru a modela forme.
De aceea, pornind de la cele prezentate adineaori, va fi necesar să vorbim despre această modelare justă, despre forțele modelatoare existente în om. În parte, ele zac în adâncurile organizării umane, cele care plăsmuiesc vocalele se află chiar în partea pulmonară, dar aceste forțe se află mai ales în organele din vecinătatea laringelui. Ele sunt situate însă și mai spre partea superioară; ele zac în folosirea acelor organe care se află în nas ș.a.m.d, în procesele de modelare a spațiului din partea anterioară a gurii etc.
În acest fel, dacă ne îndreptăm privirile spre omul care vorbește, ne întoarcem în modul cel mai firesc de la vorbire la anatomia vorbirii, la fiziologia vorbirii. Și putem fi tentați atunci să facem cu totul abstracție de vorbire și să trecem la anatomie, la fiziologia organelor umane ale vorbirii. De ce să nu ne putem imagina așa ceva: Dacă învăț să mă folosesc în mod just de plămâni, de diafragmă, dacă învăț să-mi folosesc corect organele nazale, pornind de la aceasta, de vreme ce mi-a fost dată vorbirea, voi putea vorbi așa cum trebuie.
Dar, din nefericire – iertați-mă că folosesc această expresie – în epoca modernă a mai luat naștere și o fiziologie a vorbirii foarte ingenioasă, cu totul și cu totul științifică. Conform cu această fiziologie teoretică a vorbirii, se pot da, fără nici un fel de greutate, tot felul de sugestii în ceea ce privește modul de a se exersa și folosi organele, atât pentru recitarea unor texte, cât și pentru cântul vocal; în zilele noastre așa ceva nu e prea greu. Cel mult e de mirare că, în timp ce fiziologia vorbirii a ajuns deja, totuși, la o unitate destul de mare, fiecare din cei ce predau cântul vocal și vorbirea artistică înfățișează și orientează lucrurile în alt fel. E ceva care sare în ochi imediat, e un lucru ale cărui cauze, bineînțeles, nu vrem să le cercetăm mai departe. Dar în acest fel nu se va ajunge nici la însănătoșirea organelor vorbirii, nici la o vorbire sănătoasă. După cum am arătat adeseori, nu trebuie să pornim de la organismul fonator al omului, de la anatomie și fiziologie, oricât de mascat am face-o, ci trebuie să pornim de la vorbirea însăși, trebuie să concepem vorbirea obiectivă, separată de om, ca pe un organism.
În primă instanță, avem însă sistemul vocalelor, care ne ies în întâmpinare în așa fel încât le putem sesiza foarte bine din punct de vedere organic. Exact așa cum, în cazul unui om, facem bine dacă descriem: cap, gât, piept, picioare și nu cap, picioare, piept, gât, ci într-o ordine necesară, corespunzătoare organismului, tot astfel putem sesiza și organismul vorbirii – care doar că e mobil și amestecă între ele elementele vorbirii –, în așa fel încât organismul vorbirii să ne apară, aș zice, ca un fel de stafie umană, aflată în afara omului. Nu-l privim pe om așa cum îl privesc anatomul sau fiziologul, care-l caută în trupul uman; ci privim acel ceva aflat în afară, separat de om, care e vorbirea și care ia formă în ființa umană și prin ea.
Dacă studiem acest lucru, abordând mai întâi sistemul vocalelor, vom putea avea ordinea următoare:
Tabla 7Oare ce avem, de fapt, dacă rostim vocalele mai întâi în această ordine: a a e i o ä ö ü u? Avem, ca să zic așa, toate posibilitățile de modelare a organelor umane care slujesc vorbirii la rostirea vocalelor. Avem, în primă instanță, organismul vorbirii deschis cu totul în afară, când rostim a; organismul vorbirii se deschide total și se dăruiește înspre exterior.
La e deja nu mai e chiar așa. Spațiul pe care-l străbate sunetul e îngustat, dar vocala e este încă mult în spate. Vocala a ia naștere cel mai departe în spate, iar în față nu conlucrează nimic pentru ca vocala a să fie modificată într-un e în forma sa originară. La i spațiul pe care-l traversează sunetul este relativ cel mai mult barat în interior, cel mai închis. Vocala i trece printr-o fantă foarte îngustă, dar ne aflăm tot în regiunea posterioară.
Și acuma să mergem mai departe: o. Aici ne aflăm deja în fața fantei, dacă e vorba de esențialul acestei vocale. Și ajungem tot mai departe și mai departe, căutând esențialul în ceea ce privește formarea vocalelor, până când ajungem la ü și u, în cazul cărora procesul de modelare a vocalei are loc, în organism, în față de tot.
Am separat, deci aici, organismul vorbirii de om, dacă așezăm vocalele în această ordine: a e i o ä ö ü u. Dacă facem adeseori acest lucru, dacă suntem siliți să căutăm pozițiile, prin faptul că așezăm vocală lângă vocală, pentru ca vocalele să nu se reverse unele într-altele, atunci prin exercițiile de rostire a vocalelor iau naștere cele mai sănătoase poziții ale organelor. Când exersăm, pornim, deci, de la vorbire. Acesta ar fi un prim aspect.
Dar putem merge mai departe. Putem face exerciții – vă voi da exemple de asemenea exerciții, care nu trebuie să fie prea inteligente și pline de duh, fiindcă rostul lor e doar să slujească vocalizării; cei care s-au ocupat deja cu asemenea lucruri, stiu, că nu putem prea bine să oferim exerciții inteligente când e vorba de procesele plăsmuitoare ale limbii, ci numai exerciții la care sunetul potrivit stă la locul potrivit, pentru ca să nimerească pe organul corespunzător.
Imaginați-vă că exersați, punând un accent deosebit pe vocale, transpunându-vă în mod deosebit în vocale, următoarea succesiune de cuvinte:
| A. | Aber | ich | will | nicht | dir | Aale | geben |
| |
= = | – | – | – | – | = = | = = |
și că exersați în așa fel încât intonați mai ales vocalele: „Aber ich will nicht dir Aale geben”. Veți putea simți de la bun început – în timp ce faceți acest exercițiu participă tot ceea ce, în dumneavoastră, ține de modelarea organelor – veți putea simți dacă faceți acest lucru așa: procesul de modelare a organelor acționează în sensul că e situat dinspre organul anterior al vorbirii spre cel posterior. Vă veți exersa plămânii, laringele, până jos, la diafragmă, astfel încât acestea vor ajunge să aibă o constituție sănătoasă, dacă veți rosti, ca exercițiu, o asemenea succesiune de cuvinte: „Aber ich will nicht dir Aale geben”. Fiindcă, ce faceți atunci? Mergeți, în vocală, până acolo: a, e, i, unde se află închiderea cea mai mare și rostiți numai vocale situate în spatele celei mai mari închideri. Prin această cea mai mare închidere, care există în vorbire, dvs. presați înapoi, și anume numai de-a-ndărătelea. Exersați astfel în mod cu totul deosebit ceea ce este plămân, laringe, până la diafragmă, mergeți până la margini, până la limită, iar limita o rețineți în mod absolut clar. De aceea aveți la mijloc i i i i, începând cu a e, încheind cu a e și, pornind din sânul organismului vorbirii, n-ați făcut doar fiziologie, ci o fiziologizare a organelor. Avem aici niște puncte de reper pentru metoda prin care putem acționa spre interior. Îmi formez eu însumi limita, punându-l acolo pe i.
Luați o altă succesiune de cuvinte. Așa cum v-am spus, lucrurile acestea nu au un conținut inteligent, dar ele sunt făcute pentru a exersa.
| B. | O schäl und schmor muhevoll | mir | mit | Milch |
| |
Nüss` zu Muß. |
– | – | – |
Nu e ceva inteligent, dar e adaptat spiritului unui anumit proces, absolut precis. Această succesiune de cuvinte face să aveți în mijloc i i i, ea vă face să delimitați în mod clar ceea ce aveți de delimitat, și cu restul seriei de vocale să izbiți mereu ceea ce se află în fața acestei limite, în partea anterioară și veți avea toate rezonantele de care aveți nevoie, rezonanța nazală, rezonanța capului, veți avea totul, dacă veți încerca să rostiți această frază în mod corespunzător. Dat fiind faptul că orice vorbire rostită în partea anterioară, dacă o facem cum trebuie, e mai dificilă, această frază e ceva mai greu de rostit decât ceea ce rostim în partea posterioară a gurii, lucru pe care unii nu-l învață, dar aceia nu vorbesc bine în partea anterioară, ci prost. Această frază e cam greu de rostit, dar e o frază extraordinar de bună pentru însănătoșirea și mobilitatea acelor organe care sunt situate în față : „O schäl und schmor mühevoll mir mit Milch / Nüss zu Muß.”
Vedeți, deci, că aici încercăm să actionăm din vorbire însăși asupra formei organelor, că încercăm, deci, să facem în așa fel încât în organe să se dezvolte facultatea de a vibra necesară. Și e deosebit de bine dacă rostim mai intâi prima frază de zece ori, apoi cea de-a doua frază de zece ori și apoi impreună, iarăși de zece ori. Astfel încât să actionăm pe această cale asupra formei organelor, modificându-le foarte mult. Aceasta este folositor pentru formarea vocalelor.
Vreau să vă dau încă un exercițiu, care e folositor pentru procesul de formare a consoanelor, mai intâi ca exemplu; în cursul conferințelor voi mai adăuga câte ceva. Luați succesiunea de cuvinte: „Harte starke” – dar acuma nu continuați propoziția imediat, ci rostiți, oprindu-vă: a a a – „Finger sind”, oprindu-vă, rostiți: i i i „bei wackren” – a a a – „Leuten schon” – a a a – „leicht” – i i i – „zu finden – u u u. Așadar, rostiți următoarea frază monstruoasă:
C. Harte starke – a a a – Finger sind – i i i –
bei wackren – a a a – Leuten schon – a a a -
leicht – i i i – zu finden – u u u -.
Ce realizăm printr-un asemenea exercițiu? V-am spus deja că, dacă impărțim sunetele după felul în care ele sunt rostite, există sunete pe care le putem numi sunete siflante și sunete pe care le putem numi explozive. Bineînțeles că în vorbirea reală toate sunt amestecate de-a valma, iar noi trebuie să ajungem la o anumită fluență -dacă e să realizăm o vorbire artistică- astfel încât consoanele siflante și cele explozive să interactioneze în mod just.
Dacă vom face aceasta, vom mai realiza și un alt lucru: prin această interacțiune dintre consoanele siflante și cele explozive, vom ajunge iarăși să acționăm asupra fiziologiei organelor noastre, să „fiziologizăm” asupra organelor noastre. De astă dată pe cale consonantică, ne transpunem organele în vibrația justă, și dacă la momentul potrivit avem între acestea sunete vibrante și sunete ondulatorii – sunetul ondulatoriu l, sunetul vibrant r – dacă avem, deci, o succesiune justă – consoana siflantă h, cea explozivă t, sunetul vibrant r se află între ele, apoi iarăși sunet siflant, exploziv, vibrant, exploziv, dacă amestecăm astfel între ele consoanele siflante, explozive, în așa fel încât să alterneze temeinic, cu natura lor diferită și ca între ele să existe sunete vibrante, vibranta r, și dacă avem în exercițiul corespunzător și sunetul glisant l, sunetul ondulatoriu l, dacă avem toate acestea într-o asemenea combinație încât suntem nevoiți ca în decursul exercițiului, să alternăm în mod corespunzător suflatul și explozia, vom realiza o configurație justă a organelor. Dacă suflăm și facem explozii și, printre acestea, uneori vibrăm și mergem ondulat, dacă facem ca toate să se succeadă unele după altele și le împărțim în așa fel încât să mergem cât mai mult posibil de-a-ndărătelea în ceea ce privește odihnitul glasului, dacă mergem aici în mijloc și iar ne întoarcem, dar apoi iar ne îndreptăm spre mijloc – v. exercițiul –, iar apoi ne ducem cu totul în față, în ceea ce privește odihnitul glasului, atunci un asemenea exercițiu e ceva care, pentru că izvorăște din însuși organismul vorbirii, face să apară în noi fluența și ușurința vorbirii, variabilitatea în procesele modelatoare. Și dacă, în același timp, avem în diferite locuri ale organelor noastre fonatoare punctele de odihnă, pe cât se poate, în mijloc și ne odihnim tot pe mijloc, dar în rest ne ducem spre periferie, în spre partea posterioară, dacă mergem în față, avem posibilitatea să modelăm într-adevăr vorbirea, să modelăm vorbirea în așa fel încât ea să devină sănătoasă, ca vorbire, dar să acționeze, însănătoșindu-le, și asupra organelor.
Așa ceva poate fi exersat foarte bine, pentru a modela în mod corespunzător tocmai cu ajutorul consoanelor, în limba consonantică, dacă mă pot exprima astfel, organele vorbirii:
Harte starke – a a a – Finger sind – i i i –
bei wackren – a a a – Leuten schon – a a a -
leicht – i i i – zu finden – u u u -.
În această primă parte a cursului-conferință mă interesează în primul rând modelarea vorbirii.
Iarăși e bine dacă facem toate aceste lucruri foarte des, unul după altul. Dacă exersăm mai intâi, să zicem – voi numi acest prim exercițiu A, pe cel de-al doilea B, pe al treilea C – în felul următor: de 10 ori A, de 10 ori B, de 10 ori AB, de 10 ori C, de 10 ori ABC, dacă facem acest exercițiu unul după altul – dar trecem apoi la ceva care e în măsură să aplice imediat totul în mod concret.
E greu, fiindcă în creația poetică existentă nu găsim atât de ușor pasaje în care vocalele și consoanele să fie așezate, ca să zic așa, în virtutea purei configurații a organismului vorbirii. Poeții nu sunt poeți atât de buni încât să facă, în mod instinctiv, în așa fel încât organismul vorbirii să fie modelat cum trebuie. Dar eu m-am străduit să găsesc măcar câteva asemenea pasaje care, în anumite privințe, se apropie cel mai mult de ceea ce e just și din punctul de vedere al organismului vorbirii; și, de aceea, putem spune că ele sunt ceva care, de bine de rău, poate fi folosit pentru modelarea vorbirii. După ce vom fi terminat cu această procedură ne vom strădui – după ce vom fi dat fluență organelor noastre – să spunem următoarea poezie de Kugler [Nota 47]:
Tabla 8Veți simți un efect binefăcător recitând această strofă, fiindcă acest efect provine din organele vorbirii, mai ales dacă înainte ați făcut acest exercițiu modelator de vorbire pe care l-am descris adineaori. Veți constata atunci că organele dvs. se vor transpune ca de la sine – strofa nu e potrivită întru totul, eu aș fi preferat, de exemplu, ca aici să nu fie un e și un a, dar asemenea lucruri pot fi realizate numai aproximativ – veți constata, deci, dacă veți trece de la exercițiul făcut special pentru fluența vorbirii la o asemenea poezioară, că ajungeți cu adevărat, ca de la sine, să vă transpuneți atât în interiorul vocalelor cât și, – aici – puțin, în cel al consoanelor.
O altă strofă care poate avea un efect foarte bun în această direcție e o strofă de Freilingath [Nota 48], o singură strofă din „Poetul emigrat”
Faptul că aici ajungem de două ori foarte aproape de partea cea mai din față a organelor vorbirii – în vocalele i, ü, în asociație cu restul, în o și ö etc. – dă acestei strofe întregul caracter pe care l-am putut releva și în exemplificarea precedentă.
Ceva care poate fi folosit ca să exersăm bine organele anterioare ale vorbirii, situate înaintea lui i, am putut găsi într-o strofă de Johann Peter Hebel [Nota 49]:
E un exercițiu foarte bun pentru nas, ș.a.m.d. Și el ar trebui să fie făcut foarte des, iar eu vă recomand ca între aceste exerciții să faceți, de fiecare dată, totul împreună. Așadar:
Apoi: „Und der Wanderer zieht von dannen” – încă o dată ca mai sus, A, B, AB, C, ABC; apoi: „Ich sonne mich im letzten Abendstrahle” – încă o dată ca mai sus: A, B, AB, C, ABC; apoi: „Und drüber hebt si d’Sunne still in d’Höh”- spuneți, deci, acest ultim vers drăgălaș și subtil și veți vedea atunci ce minunate devin organele, astfel încât veți ajunge, într-adevăr, de la simpla exersare la arta modelării vorbirii.
