Printre scrisorile Mathildei Scholl, una dintre primele discipole ale lui Rudolf Steiner din perioada teosofică, s-au găsit notițele următoare. Este vorba de însemnări de mână, datate 22 și 23 ianuarie 1905, fără alte indicații în privința conținutului. Din punctul de vedere al conținutului, ele se încadrează în primele patru conferințe din acest volum. Ar putea fi vorba despre notițe din amintire relativ la aceste conferințe, dar s-ar putea la fel de bine să fie însemnări ale unor convorbiri cu Rudolf Steiner.
22 ianuarie 1905
Sculptura este arta lumii fizice, a spațiului și timpului, a mânuirii, formei, dezvoltării – succesive.
Pictura este arta lumii astrale, a culorii spațiului (fără timp), alăturate – a sentimentelor, poftelor, pasiunilor și impulsurilor.
Muzica este arta planului mental de dincolo de spațiu și timp. Toate sunetele ar putea fi auzite deodată, într-un singur sunet; ele nu sunt supuse nici spațiului, nici timpului. În eternitate, întreaga creație răsună laolaltă într-un singur sunet. Acest sunet creator este Cuvântul, care s-a încorporat în Christos în spațiu și timp, care a coborât în spațiu și timp.
În lumea fizică, punctul central este Soarele, prana.
În lumea astrală, punctul central este Pământul, kama.
În lumea mentală, nu există niciun punct central, căci acolo punctul central și periferia coincid. Acolo nu există diferențe nici de timp, nici de spațiu. Acolo totul răsună într-un singur sunet. De îndată ce trebuie ordonat alăturat ceva din lumea sunetelor, acel ceva trebuie să apară în spațiu, în culori, să apară alăturat pe scala culorilor – dar de îndată ce între acestea trebuie să intervină mișcarea, ele trebuie să se dezvolte succesiv în timp.
În lumea astrală sunetul individual devine acord, în lumea fizică el devine succesiune a sunetelor.
În lumea fizică omul are o formă caracteristică, în lumea astrală el are o culoare caracteristică, în lumea mentală un sunet caracteristic.
Forma caracteristică fizică se compune din, sau este produsul strămoșilor fizici. Ea este guvernată de naștere și moarte.
Culoarea caracteristică este produsul evoluției sale sufletești, guvernată de karmă.
Sunetul caracteristic este produsul reîncarnării, este esența experiențelor înmagazinate în spirit și este guvernat doar de sine însuși. Forma personalităților sale, culoarea sufletului său trebuie să se scufunde în cele din urmă în sunetul spiritului său, și să se contopească acolo. Numai acolo încetează separarea, numai acolo este unitatea; acolo poate el răsuna în acord, în unitate cu veșnicul.
23 ianuarie 1915
Atunci când Christos se naște în suflet, întreaga creație re-naște în suflet. În sunete, creația urcă din suflet. Întreaga creație se poate exprima în suflet într-un singur sunet. Atunci când omul aude acest sunet el cunoaște întreaga creație, iar în armonicele superioare ale acestui sunet el cunoaște mersul evolutiv al creației pe treptele multitudinii, în spațiu pe planul astral, în spațiu și timp pe planul fizic.
De aceea, ca unitate spirituală, Christos este un sunet, un Cuvânt, Cuvântul, care constituie imaginea primordială a tuturor sunetelor și cuvintelor ulterioare, a tuturor limbilor, a oricărei muzici.
Tot ceea ce a fost rostit la început, ceea ce a trăit în sunetele Universului, este acest Cuvânt în adevărata sa entitate. Fiecare gând din lume a provenit din acest Cuvânt al lumilor. Nu există niciun sunet în lume care să nu răsune din acest Cuvânt. De aceea, dacă omul vrea să se cufunde în adevărata esență a lucrurilor, în unitatea veșnică, el trebuie să cunoască Cuvântul; acesta trebuie să ia naștere în sufletul său, adică în sufletul său trebuie să se nască Christos. Acesta este Cuvântul despre care vorbește Ioan: „La început a fost Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și un Dumnezeu era Cuvântul”. Dacă omul a învățat să învingă Cuvântul fals, acela care rănește (reversul, imaginea de umbră a adevăratului Cuvânt divin, plin de iubire), atunci el învață să rostească Adevărul. Atunci Christos învie în el. Atunci el poate vorbi în fața Maeștrilor. Din glasul său răsună atunci Cuvântul cel veșnic, care îl aduce în cea mai deplină armonie cu oamenii.
