Nu avem voie să închidem ochii în fața faptului că relațiile omului cu lumea înconjurătoare sunt mult mai complexe decât ceea ce cuprinde tărâmul de care suntem întotdeauna conștienți. Am încercat să vă explic, din cele mai diferite puncte de vedere, esența și importanța acțiunilor sufletești inconștiente și subconștiente. În special în domeniul pedagogiei, al activității didactice, este foarte important ca omul să fie educat nu doar corespunzător conștienței sale, ci și subconștientului său, forțelor sale sufletești subconștiente și inconștiente. Dacă vrem să fim cu adevărat oameni care educă și instruiesc, trebuie să ne adâncim în subtilitățile ființei umane.
Am făcut cunoștință cu cele trei trepte ale dezvoltării omului care se fac simțite între perioada schimbării dinților și pubertate și care se situează, în special, în perioada școlii elementare și la începutul școlii medii. Trebuie numai să ne fie limpede faptul că, mai ales în ultima dintre aceste epoci, subconștientul joacă un rol important, alături de conștient, un rol care își are importanța sa pentru întreaga viață a viitorului om.
Examinând problema dintr-o altă direcție, aș vrea să vă explic pe ce se întemeiază acest fapt.
Gândiți-vă numai ce mulți oameni călătoresc astăzi cu trenurile electrice fără să aibă habar pe ce se bazează deplasarea trenului electric. Gândiți-vă ce mulți oameni astăzi doar văd șuierând pe lângă ei mașina cu aburi sub forma locomotivei, fără să aibă habar de felul în care se desfășoară acțiunea fizică și mecanică ce pune în mișcare mașina cu aburi. Reflectați puțin la felul cum ne raportăm noi, de fapt, ca oameni, printr-o asemenea neștiință, la ambianța noastră de care chiar ne și slujim. Trăim în sânul unei lumi care a fost produsă de oameni, care este modelată conform unor gânduri umane, de care ne folosim și din care nu înțelegem nimic. Acest fapt, că nu știm nimic despre ceva care a fost format de către om, care este, în fond, rezultatul unor gânduri umane, are o mare importanță pentru întreaga dispoziție sufletească și spirituală a omului. Oamenii nu trebuie decât să se amețească, pentru a nu percepe efectele ce vin din această direcție.
Putem vedea întotdeauna cu o mare satisfacție cum unii oameni ‒ ei, da, cum să ne exprimăm ca să nu jignim pe nimeni ‒ din clasele sociale mai bune, intră într-o fabrică și nu se simt deloc în largul lor. Asta se întâmplă din cauză că ei simt cum din subconștientul lor se ridică un anumit sentiment: sentimentul că folosesc tot ceea ce se produce în această fabrică și că ei, ca oameni, nu au nici cea mai mică legătura cu cele ce se întâmplă în această fabrică. Ei nu știu nimic despre acestea. Dacă simțim stânjeneala ‒ ca să luăm un exemplu cunoscut ‒ pe care o simte acela care, fiind un fumător veritabil, se duce la fabrica de țigări Waldorf-Astoria și nu are habar de cele ce se întâmplă acolo pentru ca el să-și primească țigările, ne bucurăm de faptul că cel puțin omul respectiv mai poate să perceapă această neștiință a sa cu privire la ambianța rezultată din gândurile umane în care trăiește și de ale cărei produse se folosește. Iar dacă unii oameni, care nu înțeleg nimic despre modul de funcționare a tramvaiului electric, urcă și coboară din acesta întotdeauna cu un mic sentiment de stinghereală, suntem, desigur, bucuroși. Căci perceperea acestei stinghereli este, fără îndoială, începutul unei ameliorări în acest domeniu. Cel mai rău este să viețuiești lumea făcută de oameni fără să te sinchisești de această lume.
Putem face ceva pentru a preîntâmpina aceste lucruri numai dacă începem cu aceasta deja pe ultima treaptă a școlii elementare, dacă nu-l lăsăm cu adevărat pe copil să părăsească școala la 15 ani, la 16 ani, fără să-și fi însușit cel puțin câteva noțiuni elementare despre cele mai importante activități din viața omului. Astfel încât în el se trezește curiozitatea, dorința de a cunoaște, cu orice prilej, cele ce se întâmplă în lumea din jurul lui și de a-și dezvolta mai departe cunoștințele, mânat de această curiozitate și dorință de a ști. De aceea, către sfârșitul perioadei școlare, ar trebui să folosim diferitele materii de învățământ, într-un sens larg, pentru o modelare socială a omului, la fel cum, la geografie, folosim diferitele cunoștințe, după modelul pe care l-am expus în conferința precedentă, în sensul unui fel de sinteză a cunoștințelor de geografie. Cu alte cuvinte, noi n-ar trebui să neglijăm ca, pe baza noțiunilor de științele naturii din domeniul fizicii pe care le-am dobândit, să-l introducem pe copil măcar în felul cum funcționează întreprinderile care sunt mai aproape de el. În general, copilul de 15-16 ani ar trebui să-și fi format o noțiune despre cele ce se întâmplă într-o fabrică de săpun sau într-o torcătorie. Va fi important, firește, să procedăm aici în modul cel mai economic. Pretutindeni este posibil ca, în cazul unei mari întreprinderi, să se realizeze o sinteză care să redea într-un mod cât mai elementar ceea ce se petrece în mod complicat. Cred că domnul Molt îmi va da dreptate [Nota 74] dacă voi afirma că, dacă am proceda în mod economic, l-am putea învăța pe copil întregul proces de fabricare a țigărilor, chiar de la început până la sfârșit, sintetizat în câteva propoziții scurte, pe care copilul ar trebui să le poată înțelege pe baza cunoștințelor care i-au fost predate până acum. Pentru omul-copil de 13, 14, 15, 16 ani, o asemenea învățare a anumitor sinteze ale unor ramuri industriale este cea mai mare binefacere. Ar fi foarte bine dacă la această vârstă el și-ar întocmi un fel de caiet în care ar sta scris: fabricarea săpunului, fabricarea țigărilor, torcătorii, țesătorii etc. N-ar fi nevoie să-i facem cunoștință imediat cu o tehnologie mecanică sau chimică de mari proporții, dar dacă copilul și-ar putea întocmi un asemenea caiet, el ar trage foarte multe foloase de la acest caiet. Chiar dacă s-ar pierde caietul, rămâne un rest. Căci omul nu ar trage de aici numai folosul că ar ști aceste lucruri, ci cel mai important ar fi faptul că el va simți, trecând prin viață și exercitându-și profesiunea: eu am știut cândva aceste lucruri; am trecut cândva prin ele. Aceasta va influența siguranța modului său de a acționa. Va avea influență asupra siguranței cu care omul se situează în lume. Acest lucru este foarte important pentru voința și capacitatea de decizie a omului. Nu veți putea avea în nici o profesiune oameni cu o inițiativă destoinică, dacă acești oameni nu sunt situați în lume în așa fel încât și despre ceea ce nu ține de profesiunea lor să aibă sentimentul: cândva, ne-am însușit o cunoaștere, chiar dacă elementară, despre aceste lucruri. Chiar dacă le-am uitat, un rest, urmele acestora au rămas în noi. În orice caz, vom învăța multe și la școală. Iar în cadrul predării ilustrative, care degenerează atât de des în platitudini, și unde elevului i se transmite și așa ceva, putem vedea, totuși, mai târziu că el nu va avea deloc sentimentul: Am trecut prin toate acestea ‒ și a fost un noroc că am trecut prin ele ‒ , ci că există sentimentul: Toate acestea, mulțumesc lui Dumnezeu, le-am uitat și e bine că am uitat ce am învățat acolo. ‒ N-ar trebui niciodată să facem ca în om să ia naștere acest sentiment. Dacă în copilărie ni s-a predat ținându-se seama de ceea ce am spus adineaori, atunci nenumărate lucruri se vor înălța din subconștient, când mai târziu vom intra într-o întreprindere sau ceva de acest fel. Astăzi în viață toate sunt specializate. Această specializare este, de fapt, ceva îngrozitor. Și, în general, în viață atâtea lucruri sunt specializate mai ales din cauză că deja în predare noi începem să specializăm.
Am putea sintetiza cele expuse aici în cuvintele: Tot ceea ce învață copilul în cursul anilor săi de școală ar trebui să fie extins, în ultimă instanță, într-un anumit fel, și să-și întindă pretutindeni firele spre viața practică umană. Prin aceasta, foarte, foarte multe aspecte care astăzi sunt asociale, ar putea deveni sociale, prin faptul că vom încerca, cel puțin, să trezim înțelegerea pentru lucrurile care mai târziu nu vor ține în mod nemijlocit de profesiunea noastră.
Astfel, de pildă, lumea exterioară ar trebui să respecte și ea astăzi foarte bine ceea ce este respectat în unele ramuri ale vieții care se mai bazează pe o înțelegere mai veche, justă, chiar dacă poate atavică, a învățământului. Aici aș vrea să atrag întotdeauna atenția asupra unui fenomen remarcabil. Pe vremea când noi, care suntem acum deja oameni în vârstă, am intrat în Austria la școala medie, am avut niște manuale de geometrie și aritmetică relativ bune. Acum, ele au dispărut. Acum câțiva ani, eu am scotocit la Viena în tot felul de anticariate ca să găsesc niște cărți de geometrie mai vechi, pentru că aș fi vrut să am din nou în fața ochilor fizici ceea ce, de pildă, noi, băieții din Wiener Neustadt, am viețuit, spre bucuria noastră: Când am intrat în prima clasă a școlii medii, în prima zi, elevii clasei a II-a tot veneau la noi pe coridor și strigau: Fialkowskiy, Fialkowskiy [Nota 75], mâine trebuie să-l plătiți! ‒ Adică noi, elevii clasei I, preluam manualul de geometrie al lui Fialkowskiy de la elevii clasei a II-a și a doua zi le aduceam banii. Eu am făcut iarăși rost de un asemenea „Fialkovskiy” și m-am bucurat foarte mult, pentru că el dovedește că în cadrul acestei tradiții mai vechi se scriau cărți de geometrie mult mai bune pentru școli, decât mai târziu. Căci cărțile din zilele noastre, care au venit să le înlocuiască, sunt, de fapt, absolut îngrozitoare. Tocmai pe tărâmul predării aritmeticii, a geometriei, lucrurile stau foarte rău. ‒ Dar dacă ne întoarcem puțin în trecut și ne gândim la generațiile care au fost înaintea noastră și care au existat și mai înaintea noastră, atunci odinioară existau manuale și mai bune [Nota 76]. Ele proveneau aproape toate din școala benedictinilor austrieci. Benedictinii au fost aceia care au scris cărțile de matematică și de geometrie și ele erau foarte bune pentru că benedictinii sunt acel ordin călugăresc catolic care acordă foarte multă importanță faptului ca membrii săi să primească o bună instruire în domeniul geometriei și matematicii. O credință generală a benedictinilor spune că, propriu-zis, este o absurditate ca cineva să urce la amvon și să vorbească poporului fără să cunoască geometria și matematica.
Acest ideal al unității care umple sufletul uman trebuie să pulseze în întreaga predare. În fiecare profesiune trebuie să trăiască ceva din lumea luată ca întreg. Și, în special, în ea trebuie să existe ceva din ceea ce este în opusul profesiunii respective, ceva din ceea ce credem că aproape nu putem aplica în profesiunea noastră. Trebuie să ne preocupăm de ceea ce este, aș zice, contrariul propriei profesiuni. Dar această dorință se va naște în noi numai dacă ni s-a predat în felul pe care l-am sugerat.
Tocmai în vremea în care materialismul s-a răspândit peste tot, în ultima treime a secolului al XIX-lea, acest materialism a pătruns într-o măsură atât de mare și în didactică, încât specializarea a fost considerată foarte importantă. Să nu credeți că exercitați o acțiune ideală asupra copilului dacă, în ultimii ani ai școlii elementare, în primii ani ai [Nota 77] școlii medii, veți evita să-i prezentați materialul de predat în legătura sa cu viața practică. Să nu credeți că el va deveni mai idealist pentru viața de mai târziu dacă în acești ani îl veți pune să scrie compuneri despre tot felul de lucruri sentimentale în legătură cu lumea, despre bunătatea mielului, despre sălbăticia leului, și altele asemenea, despre natura străbătută de lucrarea lui Dumnezeu. Prin aceasta nu-i faceți copilului o educație în sensul idealismului. Veți acționa cu adevărat mult mai bine în sensul cultivării idealismului la copil, dacă nu vă veți repezi atât de direct, atât de brutal de direct la acest idealism. De ce au devenit oare atât de nereligioși oamenii epocii moderne? Pur și simplu, pentru că se predică într-un mod mult prea sentimental și abstract. Oamenii au devenit atât de nereligioși pentru că Biserica respectă atât de puțin poruncile divine. Există, de pildă, porunca: „Să nu rostești în deșert numele Domnului Dumnezeului tău”. Dacă ținem seama de acest lucru și nu pomenim după fiecare a cincea propoziție numele lui Iisus Christos și nu vorbim tot timpul de ordinea divină a lumii, ni se fac imediat reproșuri din partea oamenilor așa-ziși bisericoși, din partea acelora care ar vrea să audă că în fiecare propoziție se spune Iisus Christos și Dumnezeu. În zilele noastre, acea stare plină de sfială în care ești pătruns lăuntric de existența lui Dumnezeu, care evită să rostească din buze în fiecare clipă Doamne, Doamne! ‒ este considerată tocmai în cercurile de oameni bisericoși drept mentalitate nereligioasă. Și dacă ceea ce prezentăm omenirii este impregnat de acest divin care acționează cu sfială, pe care nu-l purtăm mereu pe buze în mod sentimental, atunci, în zilele noastre, auzim din toate părțile afirmația născută din cauza unei educații greșite: Păi, ăsta ar trebui să vorbească mult mai mult despre creștinism, și alte lucruri de acest fel. ‒ De lucrul la care fac aluzie aici trebuie, de asemenea, să ținem seama foarte mult în predare, căzând mai puțin în sentimentalism, aducând ceea ce învață copilul tocmai la 13, 14, 15 ani mai degrabă pe linia vieții practice. Astfel, nici un copil n-ar trebui, de fapt, să fi împlinit 15 ani, fără ca la orele de aritmetică el să fi fost introdus măcar în cunoașterea regulilor celor mai simple de contabilitate. Și astfel, în acești ani, principiile fundamentale ale gramaticii și sintaxei ar trebui să fie mai puțin introduse prin acea formă de compunere care face ca viața lăuntrică umană să ne apară pretutindeni ca îmbâcsită de substanță gelatinoasă ‒ căci, în majoritatea cazurilor, acestea sunt compunerile pe care copiii trebuie să le facă în această perioadă de la 13 la 16 ani, drept infuzie mai bună din spiritul care domnește la halba de bere din pragul serii și la seratele de bârfă din jurul cafelei ‒ , ar trebui să avem grijă mai degrabă ca sintaxa să ducă în cele din urmă la compunerea pe teme de afaceri, la scrisoarea de afaceri. Și nici un copil n-ar trebui să depășească vârsta de 15 ani fără să fi trecut prin etapa scrierii unor exemple-model de scrisori de afaceri practice. Să nu spuneți că omul poate să învețe acest lucru și mai târziu. Sigur, cu biruirea unor piedici îngrozitoare, acest lucru se poate învăța și mai târziu, dar numai cu biruirea acestor piedici. Îi faceți copilului un mare bine dacă-l învățați să-și reverse cunoștințele de gramatică, cunoștințele de limbă, în compuneri de afaceri, în scrisori de afaceri. În epoca noastră n-ar trebui să existe, de fapt, nici un om care să nu fi învățat cândva să scrie o scrisoare de afaceri așa cum se cuvine. Sigur, poate că mai târziu în viață el nu va avea nevoie să aplice aceste lucruri, totuși, n-ar trebui să existe nici un om care să nu fi fost pus cândva să scrie o scrisoare de afaceri ca lumea. Dacă între 13 și 16 ani l-am suprasaturat pe copil cu un idealism sentimental, mai târziu el va fi scârbit de idealism și va deveni un materialist. Dacă în acești ani îl introducem deja pe copil în practica vieții, copilul își va păstra un raport sănătos și față de nevoile idealiste ale sufletului, care pot fi ucise numai dacă, la o vârstă fragedă, le cultivăm într-un mod lipsit de sens.
Acest lucru este extraordinar de important și în această privință unele aspecte exterioare ale structurii învățământului ar avea chiar o mare importanță. Cu privire la predarea religiei va trebui să facem, desigur, compromisuri, aceasta o știți. De aceea, în restul materiilor noastre nu se va putea revărsa, drept element religios, ceea ce va putea însufleți cândva predarea. E necesar să facem asemenea compromisuri deoarece comunitățile religioase se situează astăzi față de lume într-un mod dușmănos culturii. Dar dacă aceste comunități religioase ar încheia și ele compromisuri cu noi, învățământul religios, integrat celorlalte materii de predat, ar putea realiza unele lucruri. Dacă, de pildă, profesorul de religie ar binevoi să abordeze ici și colo câte ceva din sfera celorlalte materii, dacă i-ar explica, de pildă, copilului, incluzând-o cumva în ora de religie, funcționarea mașinii cu aburi, dacă ar face legătura cu ceva din domeniul astronomiei sau cu vreun alt lucru absolut lumesc și altele asemenea, atunci, pur și simplu, faptul că profesorul de religie face așa ceva, ar avea o imensă importanță pentru conștiența copiilor în creștere. Vă vorbesc de acest caz extrem, pentru că la restul materiilor va trebui să se țină seama de ceea ce, pe tărâmul caracterizat adineaori, se poate ține seama prea puțin. Nu vom avea voie să gândim în mod pedant: acum predai geografie, acum istorie, și nu te sinchisești absolut deloc de tot restul. ‒ Nu, noi vom avea grijă, când îi vom spune copilului cum a venit cuvântul „sofa” din Orient în timpul cruciadelor, să împletim în ora de istorie ceva referitor la procesul de fabricare a sofalei. Vom trece apoi la alte mobile, mai occidentale, vom scoate, deci, din așa-numitul obiect de predare cu totul altceva. Mai ales din punct de vedere metodic-didactic, aceasta va fi o binefacere imensă pentru copilul în creștere, din cauză că trecerea de la una la alta, însă în așa fel încât una să aibă legătură cu cealaltă, este lucrul cel mai binefăcător din toate pentru dezvoltarea spiritului și a sufletului, și chiar a trupului. Căci putem spune: un copil căruia la ora de istorie i se povestește pe neașteptate, spre bucuria sa, despre fabricarea sofalei și, poate, pornind de aici, despre modelele covoarelor orientale, dar totul în așa fel încât copilul să aibă cu adevărat o privire de ansamblu, un asemenea copil digeră mai bine decât unul căruia, pur și simplu, după ora de franceză i se predă o oră de geografie. El va fi mai sănătos și din punct de vedere trupesc. În acest fel, putem să dăm predării o formă igienică din punct de vedere lăuntric. În zilele noastre, oricum, majoritatea oamenilor au tot felul de tulburări de digestie, de tulburări ale trupului, care provin de multe ori de la predarea nenaturală de care am avut parte, pentru că, prin predarea de care am avut parte nu ne putem adapta la ceea ce cere viața de la noi. În această privință, cel mai rău organizate sunt școlile superioare de fete. Și dacă cineva va studia vreodată, din punctul de vedere al istoriei culturii, legătura dintre bolile de femei și didactica școlilor superioare de fete, acesta va deveni un capitol foarte interesant. Trebuie numai să îndreptăm astăzi gândurile oamenilor asupra unor asemenea lucruri, pentru ca prin evitarea multor greșeli care au apărut tocmai în perioada din urmă, să apară însănătoșirea în acest domeniu. Înainte de toate, trebuie să știm că omul este o ființă complicată și că de multe ori ceea ce vrem să cultivăm la el trebuie să fie mai întâi pregătit.
Dacă vreți să adunați în jurul dvs. copii plini de interes, pentru a le vorbi într-un mod pătruns de fiorul religios despre splendoarea forțelor divine din lume, atunci, dacă le veți vorbi, pur și simplu, în acest fel unor copii care au venit din toate părțile, fără alegere, atunci aceste lucruri le vor intra copiilor pe o ureche și vor ieși pe cealaltă și nu vor ajunge deloc până la simțire. Dacă, după ce i-ați pus pe copii înainte de masă să scrie o scrisoare de afaceri și după-amiază ei vin din nou cu ceea ce a luat naștere în subconștient prin scrisoarea de afaceri, și dvs. vreți să le transmiteți niște noțiuni de religie, veți reuși cu ele, deoarece în acest caz ați creat dvs. înșivă acea dispoziție care-și cere polul ei opus. Eu aduc în fața dvs. asemenea lucruri nu pe baza vreunui punct de vedere didactic-abstract, ci pentru că ele au, într-adevăr, o uriașă importanță pentru viață. Aș vrea să știu câți dintre cei situați în viață în lumea exterioară n-au aflat câtă muncă inutilă se face. Oamenii de afaceri ne vor da întotdeauna dreptate când vom spune: Iată, cineva este angajat într-o afacere oarecare; îl însărcinăm să scrie o scrisoare de afaceri către o branșă înrudită, sau către niște oameni care vor să plaseze niște mărfuri. El scrie o scrisoare, altă scrisoare vine înapoi; pe urmă, iarăși trebuie să se scrie o scrisoare și iarăși vine una înapoi, și tot așa mai departe. Tocmai în viața de afaceri din zilele noastre acest lucru s-a încetățenit foarte mult, obiceiul de a se irosi timp în acest fel. Este absolut adevărat că în acest fel în viața noastră publică se procedează într-un mod extraordinar de neeconomic. Putem și simți acest lucru. Căci dacă luăm astăzi în mână, într-o prăvălie, un caiet de notițe, dacă avem o minte umană sănătoasă, trecem, pur și simplu, prin adevărate chinuri. Nu din cauză că nu suntem înclinați să găsim simpatice exprimările și preocupările din aceste caiete, ci pentru că lucrurile sunt scrise într-un mod cât se poate de nepractic, pentru că, de fapt, acest caiet putea fi redus cel puțin la un sfert. Și acest lucru este cauzat numai și numai de faptul că predarea din ultimul an al școlii elementare n-a avut structura corespunzătoare. Pentru că, pur și simplu, acest lucru nu poate fi recuperat fără niște greutăți aproape de nebiruit la vârstele de mai târziu. Nu puteți recupera nici măcar la cursurile de perfecționare ceea ce a fost neglijat în această perioadă, pentru că forțele care se dezvoltă acum se împotmolesc și mai târziu nu mai există sub această formă. Pe aceste forțe trebuie să ne bizuim dacă vrem să ne așteptăm de la cineva să nu cârpăcească o scrisoare doar în mod exterior, cu jumătăți de gânduri, ci să fie cu totul concentrat asupra lucrului său și să formuleze o asemenea scrisoare cu prudență și având o perspectivă de ansamblu asupra lucrurilor.
Dacă la prima epocă de până la 9 ani, de când copilul intră la școală, esențialul este ca noi să ne situăm înlăuntrul naturii umane și să educăm și să predăm cu totul din lăuntrul acesteia, între 13 și 15 ani esențial pentru plăsmuirea planului didactic este ca noi, ca dascăli, să ne situăm în sânul vieții, să nutrim interes și simpatie față de viață, să predăm din sânul vieții. A trebuit să vă spun toate aceste lucruri înainte de a vă prezenta planul didactic ideal și să trec la compararea acestui plan didactic ideal cu planurile didactice, care vor avea un rol și în predarea dvs., pentru că noi suntem înconjurați pretutindeni de lumea exterioară și de organizarea ei.
