A. istorisește „povestea despre copilul Mariei", mai întâi pentru copiii melancolici și apoi pentru copiii sanguinici.
Rudolf Steiner: Cred că pe viitor va trebui să aveți grijă să articulați bine lucrurile. Ați prezentat amândouă variantele în același fel. Deosebirea trebuie să se facă simțită și în modul de articulare. Dacă veți prezenta aceste detalii într-un mod ceva mai pregnant, nu veți rata impresia asupra copiilor melancolici. La sanguinici, eu aș intercala mai multe pauze, în așa fel încât copilul să fie nevoit să-și reîmprospăteze mereu atenția, care se tot abate de la cele povestite.
Dar acum aș mai vrea să întreb: Cum ați folosi mai departe această povestire, dacă ați vrea să predați într-un mod cu adevărat concret? Imaginați-vă că vă aflați în fața clasei dvs., ce ați face atunci? V-aș sfătui ca după ce ați prezentat varianta pentru melancolici, să puneți un copil sanguinic să o redea cu propriile lui cuvinte, și invers.
D.: Vreau să spun că eu consider că e bine să-i punem pe copiii sanguinici să stea chiar în fața noastră și să-i avem mereu în raza privirii, iar pentru copiii melancolici să creăm pe cât posibil o dispoziție tihnită, plăcută.
Rudolf Steiner: O observație foarte bună.
D. spune „povestea despre maimuțică”, mai întâi în varianta pentru copiii sanguinici, apoi în aceea pentru copiii melancolici, și face observația că de fapt copiilor melancolici nu le place să li se povestească multe lucruri triste.
Rudolf Steiner: De așa ceva trebuie să ținem seama. Dar reliefarea contrastelor a fost bună.
Acum aș fi de părere că trebuie să trecem și la felul cum procedăm mai departe, după un anumit timp. Eu n-aș numi în ziua următoare sau a treia zi un copil care să povestească, ci aș spune (cu însuflețire): „Acum țineți minte asta! Vă puteți alege ce anume vreți să țineți minte, pentru ca apoi să repovestiți voi înșivă!” A doua sau a treia zi i-aș lăsa pe copii să se anunțe.
G. spune „povestea despre Muntele Simili”, în ambele variante.
Rudolf Steiner: Nu-i așa, aveți cu toții sentimentul că un asemenea lucru poate fi făcut în diferite moduri. Dar este cu adevărat de cea mai mare importanță să ne dezobișnuim, tocmai dacă vrem să lucrăm ca dascăli, de obiceiul de a critica în mod inutil; este de cea mai mare importanță ca noi, în calitate de dascăli, să dezvoltăm un sentiment puternic al faptului că, la urma urmelor, nu este esențial ca întotdeauna peste ceea ce am făcut să așezăm altceva mai bun. Un lucru poate fi bun în diferite feluri. De aceea, aș socoti că e bine ca lucrurile prezentate aici să fie considerate ceva care trebuie să fie făcut întocmai așa cum am auzit.
Aș vrea să leg însă de aceasta altceva. La toate cele trei povestiri cred că am observat ceva ‒ și anume, faptul că întotdeauna prima variantă a fost mai bună și în ceea ce privește scopul propus. Domnișoara A.: Ce ați dezvoltat mai întâi în sufletul dvs., ce ați simțit că ați putea face mai bine?
Se constată că varianta dezvoltată mai întâi de d-ra A. în suflet a fost aceea pentru temperamentul melancolic și că aceasta a fost cea mai bună.
Rudolf Steiner: Acum aș vrea să vă recomand un lucru: mai elaborați toți trei și varianta pentru copilul flegmatic. Aici, este de cea mai mare importanță forma, în ceea ce privește stilul. Dar vă rog să încercați, dacă se poate, să elaborați chiar astăzi această variantă, în mod provizoriu, apoi să dormiți o noapte cu ea în gând și să realizați mâine varianta definitivă. Experiența ne spune că, dacă vrem să facem așa ceva, vom realiza, într-un alt spirit, ceea ce ni s-a recomandat, numai dacă, după ce ne-am pregătit, facem ca materialul să treacă printr-o perioadă de somn. Aduceți-ne luni o variantă remodelată pentru temperamentul flegmatic, dar pe care s-o pregătiți, înainte de a-i da forma definitivă. Acest lucru este posibil, pentru că avem la mijloc duminica.
E. prezintă un desen, un motiv în albastru-galben pentru un copil melancolic (planșa colorată, fig.1). Rudolf Steiner desenează apoi același motiv în verde-roșu, pentru un copil sanguinic (planșa colorată, fig.2).
Rudolf Steiner: Aici le putem spune copiilor: „La albastru-galben e cel mai bine să ne uităm seara, când se face întuneric, înainte de a adormi. Acest lucru îl luați cu voi în somn, căci aceasta este culoarea cu care puteți apărea în fața lui Dumnezeu. Verdele-roșul îl luați dimineața la trezire, cu acesta puteți trăi după ce v-ați trezit. De acesta bucurați-vă ziua întreagă!”.
Acum E. arată un desen pentru un copil sanguinic, roșu pe fond alb (planșa colorată, fig.5). Rudolf Steiner desenează pentru un copil melancolic același motiv, lung și zvelt, albastru pe fond negru (planșa colorată, fig.6). Forma ce înaintează cu obrăznicie este numită de el „kickerling” ( de la germ. kicken = a da cu piciorul ‒ n. t.). La motivul melancolic, ea merge spre interior.
Rudolf Steiner: Ei, bine, vedeți aici un asemenea contrast, la care folosiți culorile ca să acționați asupra unui copil sau altul. Ar trebui să motivați faptul că prezentați de două ori același lucru. Ce le-ați spune copiilor?
E.: Eu i-aș întreba care le place mai mult.
Rudolf Steiner: În acest caz, ați face experiențele dvs. personale! Pe copilul sanguinic îl veți recunoaște după bucuria de a povesti despre acest contrast cromatic.
Firește, n-ar trebui să neglijăm să lucrăm, într-adevăr, cu copiii asemenea forme simple.
T. recomandă pentru colerici forme ascuțite înspre exterior, de exemplu 
, care să se transforme în ceva închis 
, sau 
să se transforme în 
.
Pentru flegmatici, el recomandă drumul invers: Să se pornească de la cerc și să se înscrie în el figurile sau să se taie cercul într-un fel oarecare.
Rudolf Steiner: Pentru copilul flegmatic, eu aș mai folosi, în ceea ce privește această
metodă, următorul lucru. Aș spune: „Uite, acesta este un cerc. Nu-i așa, el îți place foarte mult. Dar eu voi mai face și altceva. Ia te uită, eu scot, pur și simplu, afară aceste lucruri, șterg
marginea, abia acum e corect: Tu trebuie să te obișnuiești să nu faci tot felul de lucruri de-a valma. Încearcă să faci același lucru de la bun început”.
Copilul flegmatic poate fi scos din flegmatismul său prin faptul că-l punem să deseneze și să șteargă.
Acum, v-aș ruga să aplicați aceeași metodă de a trece prin somn ceea ce faceți și aș ruga-o pe d-na E. să elaboreze același motiv și pentru alte temperamente.
M. descrie o gorilă în două variante.
Rudolf Steiner: Bineînțeles că nu e nimic de obiectat împotriva tendinței de a născoci noi înșine unele lucruri, fără a ne sprijini pe naturaliști, de la care ne putem, totuși, inspira.
Dar v-aș ruga să vă creați un contact mai intens cu elevii, în cazul unei asemenea povestiri.
Ar fi posibil să folosim și o povestire lungă și să facem impresie cu ea asupra copiilor. Dar n-ar trebui să fiți cufundați în sine, ci să fiți mai mult în contact cu elevii. Dacă lucrați fiind cufundați în sine, ați putea pierde contactul.
L. descrie calul pentru copiii flegmatici și pentru cei colerici.
Rudolf Steiner: La descrierile de animale va fi deosebit de important să luăm seama, în cazul fiecărui amănunt, la faptul că omul este, propriu-zis, întreaga lume animală luată în totalitate. Nu-i așa, asemenea idei nu pot fi transmise copiilor în mod teoretic. Și nici nu trebuie să facem așa ceva. Să presupunem însă că cineva trebuie să expună forma pe care a abordat-o dl. L., dar să facă deosebirea dintre grupa flegmaticilor și cea a colericilor. Pe flegmatici îi veți putea aborda mai greu. Și nu vor prinde ușor ceea ce vreți să le transmiteți în legătură cu un animal cunoscut. Dvs. ați văzut deseori un cal, de aceea nutriți prea puțin interes față de el. Dar asemenea lucruri trebuie să ne inspire. Eu le-aș spune copiilor flegmatici: „Uitați-vă, cum vă deosebiți voi de un cal? Să luăm doar niște deosebiri mici. Nu-i așa, voi aveți cu toții un asemenea picior: degetele, călcâiul, partea din mijloc. Acesta este piciorul vostru. Uitați-vă acum la piciorul calului: Acesta este piciorul de dinapoi al calului. Unde sunt degetele? Unde e călcâiul și unde e partea din mijloc? La voi, mai sus, e genunchiul. Unde este genunchiul la cal? Ia uitați-vă: Aici sunt degetele, aici călcâiul e sus de tot, genunchiul e și mai sus. Aici totul e altfel. Gândiți-vă acum cât de altfel arată piciorul calului în comparație cu al vostru!” Aceste lucruri vor crea în copilul flegmatic o stare de tensiune și el le va reține, cu siguranță.
Copilului coleric i-aș spune o poveste despre copilul care găsește afară în pădure un cal. Calul aleargă, foarte mult în urma lui aleargă omul care l-a scăpat, iar copilul trebuie să-l prindă de frâu. Dacă știu că am un copil coleric, pot încerca să-l învăț cum să facă acest lucru, cum să pună mâna pe frâu. E foarte bine să-l transpunem cu fantezia în situația de a prinde calul. Și copilul coleric resimte în taină puțină frică față de acest procedeu, dar, de fapt, dacă îi cerem să facă ceva, noi venim în întâmpinarea a ceea ce dorește copilul coleric. Atunci, el se va rușina puțin, va deveni ceva mai modest. Am cerut de la el ceva ce nu i se poate cere decât unui copil coleric.
Apoi, aș vrea să fac observația că la început ar trebui să prezentați aceste lucruri foarte succint. De aceea, în acest caz, l-aș ruga pe dl. M. să-și prezinte povestirea și pentru copiii sanguinici și pentru cei melancolici, dar de fiecare dată în mod teribil de scurt. Tot așa și dl. L., dar el să scoată în evidență amănuntele, care apoi vor rămâne, și care slujesc la a crea în copil o stare de tensiune.
Trebuie să ne fie limpede că noi folosim în principal materialul de predat pentru a influența facultățile de voință, de simțire și de gândire ale copilului, că ne pare mult mai puțin important ce reține copilul în memoria lui și că ne interesează în primul rând felul în care își plăsmuiește copilul facultățile sufletești.
O. arată că la ora de socotit s-ar putea ține seama de cele patru temperamente, remarcă însă că nu s-a achitat chiar cum trebuie de sarcina lui.
Rudolf Steiner: E un lucru pe care eu l-am prevăzut deja, pentru că e o sarcină foarte dificilă. Va trebui să treceți în modul cel mai temeinic aceste lucruri prin somn.
Dar luați următorul lucru drept sarcină nouă: Imaginați-vă o clasă în care se află copii de opt-nouă ani. În activitatea școlară a viitorului va avea, firește, o mare importanță cultivarea cât mai intensă a instinctelor sociale, a voinței sociale, a intereselor sociale. Imaginați-vă acum trei copii, dintre care unul este în mod evident flegmatic, altul, pronunțat coleric, iar al treilea, melancolic prin excelență. Nu vreau să amintesc celelalte însușiri ale lor. Să zicem că acești trei copii vin la dvs., în cea de-a treia sau a patra săptămână după ce a început anul școlar, și vă spun: „Nici unul dintre ceilalți copii nu mă poate suferi!” Acești copii se vor dovedi a fi un fel de „cenușărese”, pe care restul clasei îi respinge într-o oarecare măsură, sunt înghiontiți, împinși, sunt dați peste tot la o parte. V-aș ruga să reflectați până luni la felul în care va căuta educatorul să repare cel mai bine lucrurile în această situație. A face din acești copii niște copii pe care toată clasa să-i îndrăgească e o sarcină importantă pentru întreaga educație. Vă rog să reflectați la acest lucru într-un mod cât mai spiritual și să-l priviți drept o sarcină pedagogică dintre cele mai importante.
