L. vorbește în legătură cu următoarele întrebări: în primul rând, cum se exteriorizează în copil temperamentul sanguinic și, în al doilea rând, cum trebuie să-l tratăm?
Rudolf Steiner: Aici începe individualizarea. Am spus că putem face o împărțire după temperamente. Sigur că trebuie să-l punem pe copil să lucreze împreună cu ceilalți în cadrul orei comune de desen și acum putem individualiza puțin la diferitele grupe. Esențialul ar fi să știți în ce privință vreți să individualizați munca la orele de desen. Imitarea o vom cultiva mai puțin. La desen, vom căuta să trezim simțul lăuntric al formelor. Numai în această privință vom putea individualiza. Vom putea face o deosebire între faptul că luăm niște forme mai mult liniare sau unele mai mișcate, că desenăm forme mai simple, ușor de cuprins cu privirea, sau altele cu multe detalii. La copilul sanguinic va fi bine să folosim forme mai complicate, cu mai multe detalii. Va trebui să reflectăm mai mult în ce fel vrem să lucrăm cu un copil sau altul, în funcție de temperament.
E. se referă la aceeași temă.
Rudolf Steiner: În cazul unor asemenea lucruri, nu-i așa, trebuie să ne fie întotdeauna absolut limpede faptul că modul de tratare a copiilor nu trebuie să fie unul uniform. Bineînțeles că, într-un anumit caz, un profesor poate să facă un lucru care este foarte bun, iar celălalt să facă un alt lucru, care este și el bun. Așadar, nu trebuie să tindem spre uniformizarea pedantă, totuși, trebuie să respectăm anumite linii orientative generale, pe acestea trebuie să le înțelegem.
Întrebarea dacă e greu sau ușor să tratezi un copil sanguinic este, fără îndoială, foarte importantă. În legătură cu aceasta ar trebui, desigur, să ne formăm o părere și să ne lămurim, de pildă, asupra următorului lucru: Se poate întâmpla să se ivească necesitatea de a-i prezenta, de a-i explica ceva copilului sanguinic. Copilul a preluat în sine, cu siguranță, lucrul respectiv, totuși, după un anumit timp observăm că el nu mai e atent la acest lucru, că îl interesează altceva. Așa ceva stânjenește progresul copilului. Ce ați face dacă ați observa că vorbiți la clasă despre cal, iar după un timp copilul sanguinic s-a îndepărtat foarte mult de la obiect și și-a îndreptat atenția spre cu totul altceva, astfel încât tot ceea ce spuneți la oră ar putea să treacă neauzit pe lângă urechile lui? Ce ați face cu un asemenea copil?
Într-un asemenea caz, mult va depinde de măsura în care puteți sau nu individualiza. Dacă aveți în clasă mulți copii, multe dintre măsurile care trebuie să fie luate nu vor fi ușor de luat. Dacă avem mulți copii, sanguinicii vor sta împreună, formând o grupă. În acest caz, va trebui să acționați asupra copiilor sanguinici oferindu-le drept model copiii melancolici. Dacă în grupa sanguinicilor ceva nu e în regulă, ne adresăm grupei melancolicilor și dăm acestui temperament ocazia să realizeze echilibrul! Tocmai când predăm „în masă” va trebui să ținem seama foarte mult de acest lucru. Aici e important nu numai să ne păstrăm noi înșine seriozitatea și liniștea, ci și să facem în așa fel încât seriozitatea și liniștea copiilor melancolici să interacționeze cu dispoziția copiilor din grupa sanguinicilor.
Să presupunem că vorbiți despre cal. Vă dați seama că un copil din grupa sanguinicilor de mult nu mai e atent. Acum, încercați să constatați acest lucru. Prin faptul că-l întrebați ceva pe copil, faceți să iasă cu adevărat la iveală faptul că el nu mai e atent. Apoi, încercați să constatați la un copil din grupa melancolicilor faptul că, dacă mai înainte vorbeați despre dulapul de haine, iar acum vorbiți deja de mult despre cal, el încă se mai gândește tot la dulap. Constatați acest lucru: „Vezi, tu ai uitat de mult și de cal, pe când prietenul tău încă nu s-a despărțit de dulap!”.
Asemenea lucruri exercită o influență puternică. Copiii se șlefuiesc în acest fel în contact unii cu alții. Faptul că se văd pe ei înșiși are un efect puternic. Sufletul subconștient are un sentiment puternic al faptului că nu se poate progresa în viața socială dacă oamenii nu merg împreună. Trebuie să apelăm foarte intens la acest subconștient al sufletului, și atunci chiar și predarea „în masă” poate fi un mijloc extraordinar de bun pentru a progresa, însușirile copiilor șlefuindu-se una de cealaltă. Ca să arătăm contrastul, trebuie să avem o mină cu adevărat ușoară și umor, în așa fel încât copiii să vadă: el nu se supără niciodată, nici nu poartă pică nimănui, ci face doar ca lucrurile să se arate așa cum sunt.
T. vorbește despre copilul flegmatic.
Rudolf Steiner: Ce-ați face dacă un copil flegmatic nu iese deloc din sine și vă duce la exasperare?
U. vorbește despre tratarea temperamentelor din punct de vedere muzical și în raport cu istoria biblică.
Rudolf Steiner: Multe dintre aceste lucruri sunt juste, și anume cele cu privire la instrumente și la alegerea felului de a se face muzică. La fel de bună este opoziția dintre cântul solo, la melancolic, orchestra întreagă la sanguinic, și cântatul în cor la flegmatic. Aceste lucruri sunt foarte bune și este foarte bună și asocierea evangheliștilor. Dar cele patru arte ar trebui mai puțin repartizate pe temperamente, din cauză că se poate acționa, în sensul armonizării, asupra fiecărui temperament tocmai prin multitudinea de aspecte ale artei. În cadrul fiecărei arte în parte principiul este foarte just, dar eu n-aș repartiza artele înseși. În ceea ce privește muzica, acest lucru este just. Dacă aveți, de pildă, un flegmatic, puteți acționa foarte bine asupra lui prin ceva care-i ia în stăpânire întreaga ființă, prin dans sau pictură. N-aș renunța la ceea ce poate să acționeze asupra lui din direcția diferitelor arte. În cadrul fiecărei arte, vom putea repartiza pe temperamente direcțiile și trăsăturile specifice artei respective. N-ar fi bine să cedăm aici prea mult în fața temperamentelor, de vreme ce e necesar să preparăm totul așa cum este just pentru fiecare în parte.
O. vorbește despre temperamentul flegmatic și spune că un asemenea copil stă în clasă cu gura deschisă.
Rudolf Steiner: Greșiți; copilul flegmatic nu va sta cu gura deschisă, ci cu gura închisă, dar cu buzele atârnând. Uneori putem nimeri drept la țintă cu un asemenea indiciu. A fost foarte bine că am atins această problemă. Dar de obicei nu așa stau lucrurile; copilul flegmatic nu va sta cu gura deschisă, ci dimpotrivă. Ajungem, astfel, înapoi la întrebarea: Cum ne putem comporta față de copilul flegmatic dacă ne duce la exasperare?
Ideal ar fi s-o rugăm pe mama copilului să-l trezească în fiecare zi măcar cu o oră mai devreme decât este obișnuit să se trezească și să-i dea în acest timp, pe care, propriu-zis, i-l răpește ‒ nu-i vom face nici un rău prin aceasta, căci de regulă doarme mult mai mult decât are nevoie ‒, să-i dea tot felul de ocupații. Din momentul când l-am trezit și până la ora când este obișnuit să se trezească îi vom da mereu câte ceva de făcut, aceasta ar fi vindecarea ideală. Pe această cale l-am scăpa de o bună parte din flegmatismul său. De obicei, nu vom putea face acest lucru, pentru că părinții nu vor fi de acord, dar s-ar putea face foarte mult pe această cale.
Se va putea face un alt lucru, care este un fel de surogat, dar care poate ajuta mult: Când grupa stă în bănci ‒ cu siguranță, nu cu gura deschisă ‒, iar dvs. treceți pe lângă ei, ați putea face așa ceva (dr. Steiner lovește în masă cu o legătură de chei), un lucru prin care provocați un șoc asupra copiilor, trezindu-i, ceea ce face ca ei să treacă de la gura închisă la gura deschisă. În acest moment, când le-ați provocat șocul, căutați să-i faceți să se ocupe cu ceva timp de cinci minute. Trebuie să-i scoatem din letargia lor printr-un procedeu exterior, trebuie să-i zgâlțâim. Trebuie să luptăm împotriva acestei legături dezordonate a corpului eteric cu cel fizic, acționând asupra inconștientului. Va trebui să găsim de fiecare dată un alt mijloc de a-i șoca, făcându-i prin aceasta să treacă de la buzele ce atârnă în jos la gura deschisă; așadar, un mijloc care să facă să se întâmple tocmai ceea ce lor nu le place. În acest fel ar trebui să fie tratată problema, atunci când copiii vă împing la exasperare. Dacă vom continua să procedăm cu răbdare și vom scutura mereu grupa flegmaticilor în acest fel, vom realiza foarte mult pe acest tărâm.
T.: N-ar fi posibil să cerem ca flegmaticii să vină la școală cu o oră mai devreme?
Rudolf Steiner: Ei da, dacă s-ar face acest lucru, și dacă s-ar face în așa fel încât copiii să fie treziți cu un anumit zgomot, bineînțeles că ar fi foarte bine. Ar fi bine, de asemenea, să-i punem alături de grupa flegmaticilor pe elevii care vin cel mai devreme la școală. La flegmatic e important să-i solicităm atenția pornind de la schimbarea stării sufletești.
Se abordează problema alimentației copiilor cu diferite temperamente.
Rudolf Steiner: În general, va trebui să avem grijă ca perioada digestiei celei mai intense să nu fie totodată perioada activității școlare, totuși, niște mese mai reduse sub raport cantitativ nu vor avea o importanță prea mare. Dimpotrivă, copiii vor putea fi mai atenți dacă au luat micul dejun, decât dacă vin la școală cu stomacul gol. Bineînțeles că, dacă-i supraalimentăm, nu vom putea să-i învățăm absolut nimic. Copiilor sanguinici n-ar trebui să li se dea prea multă carne, iar la copiii flegmatici ar trebui să se evite abuzul de ouă. Dimpotrivă, copiilor melancolici li s-ar putea da o alimentație mixtă, dar nu prea multe rădăcinoase, nici multă varză. La copiii melancolici, alimentația este foarte individuală, în cazul lor trebuie să observăm ce le face bine și ce nu. La copiii sanguinici și flegmatici, putem generaliza.
Urmează niște explicații ale lui D. în legătură cu temperamentul melancolic al copiilor.
Rudolf Steiner: Da, a fost foarte frumos. În ceea ce privește predarea, va mai trebui să ținem seama și de faptul că, de obicei, copiii melancolici rămân ușor în urmă, nu țin pasul cu ceilalți. Vă rog să țineți seama și de acest lucru.
A. vorbește în legătură cu aceeași problemă.
Rudolf Steiner: Aici este foarte bună observația că la copiii melancolici este esențial felul cum ne purtăm noi înșine cu ei. Ei rămân în urmă și cu nașterea corpului eteric, care la ceilalți copii se eliberează o dată cu schimbarea dinților. De aceea, asemenea copii sunt mult mai accesibili imitației. Ei rețin ceea ce facem în fața lor, cu condiția să ne fi îndrăgit. În cazul lor, trebuie să folosim acest lucru, faptul că mențin mai mult timp principiul imitației.
M. se referă tot la temperamentul melancolic.
Rudolf Steiner: Vă rog să țineți seama în mod deosebit de faptul că temperamentul melancolic va putea fi tratat foarte greu dacă nu aveți în vedere un lucru care se întâmplă aproape întotdeauna: melancolicul este prizonierul unei autoamăgiri ciudate; el crede că trăirile sale sunt unice. În momentul în care-l facem să-și dea seama că și alți oameni au aceste trăiri și altele asemănătoare, acest fapt reprezintă pentru el un fel de cură, deoarece observă că nu numai el este o individualitate atât de interesantă cum i se pare lui. El se află în prada iluziei că e un om de excepție, așa cum este el. Dacă-l facem să simtă cu putere acest lucru: „Tu nu ești un tip chiar așa de ieșit din comun, există multe asemenea exemplare care viețuiesc un lucru sau altul”, vom frâna foarte mult impulsurile care duc la melancolie. De aceea, e bine să-i prezentăm biografiile unor oameni de seamă. El va nutri mai puțin interes față de natura exterioară, dar îl vor interesa diferitele personalități. Ar trebui să folosim în mod deosebit asemenea biografii, ca sa-l vindecăm de melancolia lui.
Doi dascăli vorbesc despre temperamentul coleric.
Rudolf Steiner desenează la tablă următoarele figuri [Nota 8]:
Ce este aceasta? Și aceasta este o caracterizare a celor patru temperamente. Copiii melancolici sunt de regulă zvelți, subțiri; cei sanguinici sunt cei mai normali; copiii care au umeri mai scoși în afară sunt flegmatici; cei cu o constituție scundă și îndesată, astfel încât capul aproape că se scufundă în corp, sunt copii colerici.
La Michelangelo și Beethoven aveți un amestec între temperamentele melancolic și coleric.
Acum vă rog să țineți întru totul seama de faptul că, atunci când e vorba de temperamentul copilului, noi, ca dascăli, nu suntem nicidecum chemați să privim drept „defecte” temperamentele respective și să urmărim să le combatem. Noi avem datoria să recunoaștem temperamentul si să ne pune întrebarea: cum trebuie să-l tratăm, pentru a atinge cu el un țel de viață pozitiv, în așa fel încât să scoatem la iveală din temperamentul respectiv ceea ce are el mai bun și copiii să-și atingă, cu ajutorul temperamentului, scopul în viață. Tocmai în cazul temperamentului coleric ar fi de prea mic ajutor să vrem să scoatem acest temperament din copil și să-l înlocuim cu altceva. De fapt, din viața și din caracterul pasionat al colericului izvorăsc foarte multe lucruri și mai ales în istoria mondială multe s-ar fi întâmplat altfel dacă n-ar fi existat colerici. Dar tocmai la copil trebuie să avem grijă ca el să-și atingă scopurile în viață, în ciuda temperamentului.
În cazul copilului coleric trebuie să avem cât mai mult în vedere situațiile născocite, plăsmuite în mod artificial, pe care să le aducem în sfera atenției lui. Unui copil care se dezlănțuie cu putere, de pildă, ar trebui să-i îndreptăm atenția asupra unor situații născocite, pe care să le tratăm într-un mod coleric: de pildă, îi povestesc tânărului coleric despre un tip cu înfățișare și purtări sălbatice cu care m-am întâlnit, purtări pe care i le pictez în cuvinte ca pe o realitate. M-aș extazia, aș descrie felul cum m-aș purta cu acest tip, cum îl judec, în așa fel încât, prin cele născocite de mine, copilul să vadă la celălalt purtările colerice, să vadă fapta. Prin aceasta, vom face ca în el să se adune forța de a înțelege bine și alte lucruri.
Rudolf Steiner este rugat să povestească scena dintre Napoleon și secretarul său.
Rudolf Steiner: Atunci ar trebui să cerem mai întâi permisiunea comisiei de construcții! ‒ Persoana care vorbește ar trebui să picteze în cuvinte această scenă în așa fel încât să iasă în evidență elementul coleric. Acest lucru va face întotdeauna ca în copilul coleric să se adune forță, în așa fel încât să-l putem trata mai departe. Ideal ar fi acest lucru: să pictăm în fața grupei colericilor, prin cuvânt, o situație, pentru ca în acest fel să se adune iarăși forță. Ea ajunge întotdeauna pentru câteva zile. În acest caz, timp de câteva zile copiii nu vor fi împiedicați deloc să-și însușească lucrurile pe care le predăm. Altfel, ei luptă lăuntric cu lucrurile pe care trebuie să le înțeleagă.
Acum, eu aș dori să încercați următorul lucru: De la aceste ore în care ne-am ocupat de temperamente ar trebui să rămână ceva și de aceea aș ruga-o pe d-ra B. să facă o prezentare succintă, de cel mult șase pagini, despre specificul temperamentelor și modul de tratare al acestora, pe baza a tot ceea ce am discutat eu aici. Nu e nevoie să fie gata chiar mâine.
Iar pe d-ra E. aș vrea s-o rog să-și imagineze că are în fața ei două grupe: copiii sanguinici și copiii melancolici, iar ea să prezinte, la desen, prin felul de a preda, o alternare în desenarea unor motive simple, în așa fel încât prin aceasta să influențeze, când grupa sanguinicilor, când grupa melancolicilor.
Pe lângă toate acestea, aș mai avea o rugăminte: dl. T. poate să facă același lucru cu desenul pentru copiii flegmatici și copiii colerici, astfel încât mâine să ne fie prezentate aceste lucruri așa cum veți fi gândit s-o faceți.
Apoi i-aș ruga, poate pe d-ra A., pe d-ra D. și pe dl. R., să se ocupe de următoarele: Vă imaginați că aveți de povestit unul și același basm de două ori la rând, în așa fel încât să nu povestiți chiar exact, ci să înveșmântați totul în propoziții diferite ș.a.m.d. Prima dată căutați să aveți în vedere mai mult grupa sanguinicilor, a doua oară grupa melancolicilor, în așa fel încât fiecare să se aleagă cu ceva.
Apoi, i-aș mai ruga pe domnii M. și L. să se ocupe de sarcina dificilă de a ne oferi descrierea individuală a unui animal sau a unei specii animale, adaptând-o o dată pentru copiii colerici, a doua oară pentru copiii flegmatici.
Pe domnii O., N., și poate că-i ajută și dl. U., i-aș ruga să rezolve problema felului în care trebuie să se țină seama de cele patru temperamente la ora de socotit, numai la ora de socotit.
Nu-i așa, dacă vă îndreptați atenția spre asemenea lucruri cum sunt temperamentele, ca să împărțiți clasa în funcție de ele, trebuie să aveți în vedere în special faptul că omul ca atare este o ființă în permanentă devenire. Și noi trebui să integrăm neobosiți conștienței noastre de educatori ideea că omul este o ființă în permanentă devenire, că în decursul vieții sale el trece prin tot felul de metamorfoze. Și putem reflecta la ceea ce este în devenire în om, la fel de intens cum cugetăm la temperamentele diferiților copii, și ne putem spune: În fond, toți copiii sunt sanguinici, chiar dacă în particular unul e flegmatic, celălalt coleric. Toți adolescenții și toate adolescentele sunt, propriu-zis, colerici, iar dacă nu așa stau lucrurile, dacă în această perioadă ei nu sunt colerici, avem de-a face cu o dezvoltare nesănătoasă. În mijlocul vieții omul e melancolic. Iar la bătrânețe e flegmatic.
Faptul acesta aruncă iarăși puțină lumină asupra situației temperamentelor, căci aici vedeți un lucru de care e absolut nevoie să se țină seama în epoca actuală. În epoca actuală ne place să ne formăm noțiuni rigide, bine definite. În realitate, toate trec unele într-altele, așa că, în momentul în care am spus că omul constă din sistemul capului, sistemul pieptului și sistemul membrelor, trebuie să ne clarificăm și faptul că toate trec unele într-altele. Așadar, un copil coleric este doar în principal coleric, un copil sanguinic este doar în principal sanguinic ș.a.m.d. Omul are prilejul de a fi pe deplin coleric de-abia în adolescență. Unii rămân de-a lungul întregii vieți colerici, pentru că se mențin de-a lungul întregii vieți la vârsta adolescenței. Nero și Napoleon n-au depășit deloc vârsta adolescenței. Vedem de aici că lucrurile care alternează între ele în cadrul devenirii, ele și interferează în cadrul acestei deveniri.
Pe ce se bazează facultățile creatoare ale poetului, facultățile creatoare spirituale în general? Pe ce se bazează faptul că cineva poate deveni poet? Pe capacitatea de a-și păstra de-a lungul întregii vieți anumite însușiri ale adolescenței și copilăriei. Un om are cu atât mai mult predispoziția de a scrie poezii, cu cât a rămas mai mult tânăr. Într-un anumit sens, este o nenorocire pentru un om să nu-și păstreze posibilitatea de a-și menține pentru întreaga viață anumite însușiri caracteristice tinereții, ceva din temperamentul sanguinic. Pentru educator, este foarte important să poată deveni sanguinic din proprie voință. Este extraordinar de important să ținem seama, ca educatori, de acest lucru, în așa fel încât să cultivăm ca pe ceva cu totul deosebit această predispoziție fericită a copilului.
Toate facultățile creatoare, toate lucrurile pe care se va întemeia domeniul spiritual-cultural al organismului social, sunt însușirile ce țin de tinerețe ale oamenilor, aceste lucruri vor fi realizate de oameni care și-au păstrat temperamentul caracteristic tinereții.
Tot ceea ce ține de activitatea economică are la bază faptul că în om pătrund unele însușiri ale bătrâneții, chiar dacă el e tânăr. Căci întreaga gândire economică se bazează pe experiență. Iar omul adună experiență mai ales prin faptul că în el pătrund anumite însușiri ale bătrâneții, iar moșneagul e flegmatic. Omul de afaceri e destoinic la locul său de muncă dacă a integrat caracteristicilor și însușirilor sale un anumit flegmatism, care, propriu-zis, este ceva specific bătrâneții. În aceasta constă secretul multor oameni de afaceri, ei sunt niște oameni de afaceri foarte buni prin faptul că au integrat predispozițiilor lor ș.a.m.d. ceva care aparține bătrâneții. Acela care, lucrând pe tărâmul economic, și-ar dezvolta numai temperamentul sanguinic, ar reuși să facă numai proiecte adolescentine, care n-ar ajunge niciodată să fie finalizate. Colericul care a rămas adolescent ar dăuna, prin anumite lucruri pe care le-ar face mai târziu, unor calități avute mai înainte. Melancolicul, oricum, nu poate să devină om de afaceri. Dar o dezvoltare armonioasă a omului de afaceri este legată de o anumită facultate a bătrâneții, care ne face capabili să acumulăm experiențe în viața economică. Cel care are tendința să acumuleze experiență este întotdeauna un moșneag flegmatic. Niște temperamente armonioase în care este amestecat un anumit flegmatism dau cea mai bună constelație de însușiri pentru omul care urmează să desfășoare o activitate economică.
Vă dați seama că, dacă ne gândim la viitorul omenirii, trebuie să ținem seama de asemenea lucruri, trebuie să le avem în vedere. Un poet sau un pictor de treizeci de ani nu este doar un om de treizeci de ani, ci în el au pătruns, totodată, însușiri specifice copilăriei, tinereții. Când un om posedă facultăți creatoare, putem observa că în el trăiește un al doilea, prin care el a rămas mai mult sau mai puțin copil, prin care în el s-au menținut însușirile copilăriei.
Toate aceste lucruri pe care le-am prezentat aici trebuie să devină obiectul unei noi psihologii.
