Dragii mei prieteni, ar mai fi încă, bineînțeles, foarte-foarte multe lucruri de spus în domeniul pedagogiei generale, numai că în asemenea lucruri totul trebuie să-și găsească o încheiere provizorie. Și astfel, ne propunem ca în această dimineață, în timpul care ne mai rămâne, să aducem toate cele prezentate pe tărâmul pedagogiei generale și al didacticii [Nota 51] la o tratare schițată a scopului nostru didactic pentru diferitele trepte de vârstă. Atât prin considerațiile pedagogice generale, cât și prin cele de didactică, noi am căutat să ne cucerim punctele de vedere necesare ca să putem studia în mod just repartizarea materialului de predat, având în vedere dezvoltarea omului în devenire. Și astfel, vom avea grijă ca predarea să fie cât mai concisă, în felul arătat, ne vom gândi la faptul că putem face trecerea de la mineralogie la geografie, că în cadrul tratării spirituale a istoriei civilizației și culturii putem lega istoria cu geografia prin caracterizări ale diferitelor popoare [Nota 52]. Ținând seama mereu de acest lucru, de faptul că putem face treceri de la o materie la alta, ne propunem să parcurgem materialul de predat, repartizat pe diferite categorii, așa cum vrem să-l transmitem elevilor noștri.
Aici intră pentru noi în considerare, pentru început, faptul că atunci când îi primim pe copii în clasa I trebuie să găsim materiale potrivite pe care să le povestim copiilor sau pe care aceștia să le repovesteacă. Povestindu-le copiilor basme, legende, dar și fapte exterioare reale și punându-i pe copii să le redea cu propriilor lor cuvinte, dezvoltăm vorbirea propriu-zisă. Facem trecerea de la dialect la limba uzuală cultă. Având grijă ca elevul să vorbească în mod corect, noi punem totodată bazele unei scrieri corecte.
Vom face în așa fel încât în paralel cu acest povestit și repovestit să aibă loc introducerea copilului într-un anumit limbaj plastic al formelor. Îl punem pe copil să deseneze forme simple, rotunde, colțuroase, pur și simplu de dragul formelor, și nu, după cum am spus, în scopul imitării unor realități exterioare, ci doar de dragul formelor. Și nu ne vom feri nici să legăm de acest desen niște elemente simple de pictură, așternând culorile una lângă alta, le așternem una lângă alta în așa fel încât copilul să poată simți ce înseamnă să așterni roșu lângă verde, roșu lângă galben ș.a.m.d.
Iar din ceea ce realizăm în acest fel, îl putem învăța pe copil scrisul [Nota 53], așa cum am discutat în cadrul considerațiilor noastre de didactică. Am merge pe o cale firească dacă am căuta treptat trecerea de la formele desenate la scrierea cu litere latine. Dacă avem posibilitatea să-i învățăm pe copii mai întâi scrierea cu litere latine, ar trebui s-o facem neapărat, căci astfel vom trece abia după aceea de la scrierea cu litere latine la scrierea cu caractere gotice. Și apoi, după ce copilul a învățat să scrie și să citească niște forme simple de scriere, cărora le dă viață cu ajutorul cuvintelor, trecem la literele de tipar. Firește, și aici luăm mai întâi literele latine și abia după aceea pe cele gotice.
Dacă procedăm în mod rațional în această problemă, vom reuși în primul an de școală să-l facem pe copil să aștearnă pe hârtie, într-un mod foarte simplu, în orice caz, un lucru sau altul pe care-l rostim în fața lui sau pe care-și propune el însuși să-l aștearnă pe hârtie. Rămânem la ceea ce e simplu și-l vom face pe copil să poată citi, de asemenea, lucruri simple. Nu e deloc nevoie ca în acest prim an copilul să ajungă la ceva rotunjit, încheiat. Așa ceva ar fi chiar absolut greșit. Esențialul este mai degrabă să-l facem pe copil, în acest prim an de școală, să nu stea în fața scrierii de tipar ca în fața unui lucru care-i este absolut necunoscut, ci să dezvolte din el însuși posibilitatea de a așterne pe hârtie ceva, într-un mod simplu. ‒ Acesta ar fi, dacă-mi e îngăduit să spun astfel, idealul pentru predarea elementelor de limbă și scriere.
Aici ar veni în ajutor un lucru care va trebui discutat mai pe larg: acea elasticitate și maleabilitate a organelor vorbirii, pe care copilul și le va dezvolta la orele de cânt, și din care va rezulta, fără ca noi să lucrăm în mod special în acest sens, un simț mai subtil pentru sesizarea sunetelor lungi, ascuțite ș.a.m.d.
Nu e deloc nevoie să urmărim acest lucru la orele de muzică, atunci când îl introducem pe copil în înțelegerea bazată pe auz a ceea ce produce un instrument muzical, într-un mod simplu, la început, și ‒ dacă-mi este îngăduit să formez acum cuvântul, dat fiind faptul că nu putem spune „supravizual” ‒ într-un mod „supraaudibil”; veți putea înțelege ce vreau să spun: „supraaudibil” este ceea ce viețuim într-un mod cu adevărat lăuntric drept „unul în multe”, când, în cadrul perceperii lăuntrice, lucrurile încă nu s-au condensat.
Acum, la cele spuse adineaori vom adăuga ceea ce-l poate stimula pe copil în gândire, prin faptul că-i explicăm lucruri ușor de înțeles: lucruri ce urmează să apară mai târziu, sub o formă ordonată, la geografie, la cunoștințele despre natură. Îi explicăm aceste lucruri, îl facem să le înțeleagă, pornind de la lucruri cunoscute ‒ de la animale cunoscute, de la plante cunoscute, de la configurații cunoscute ale solului, munți, râuri, pajiști. În școală, această materie se numește „cunoștințe despre locul natal”. Dar esențialul este ca tocmai în primul an de școală să realizăm o anumită trezire a copilului pentru lumea din jur; o trezire a elementului sufletesc, în așa fel încât să învețe să se unească el însuși în mod real cu lumea înconjurătoare.
Iar când începe al doilea an de școală, vom căuta să continuăm povestitul și repovestitul și să le dezvoltăm mai departe. În cel de-al doilea an de școală, copilul poate fi dus până acolo unde el poate să aștearnă pe hârtie ce i se povestește. Și pe urmă, după ce l-am format prin faptul că așterne pe hârtie ceea ce-i povestim, îl putem face să redea în descrieri mici de tot ceea ce l-am învățat în legătură cu animalele, plantele, pajiștile și pădurea din preajma lui.
Ar fi important ca în primul an de școală să nu prea facem gramatică ș.a.m.d. Dar în cel de-al doilea an școală ar trebui să-i transmitem copilului noțiuni despre ce este un substantiv, un adjectiv și ce este un verb. Și de acest lucru ar trebui să legăm într-un mod simplu, sugestiv, discuția despre alcătuirea propozițiilor.
În ceea ce privește descrierea, descrierea bazată pe gândire a lumii înconjurătoare, continuați cu ceea ce ați început în primul an.
Cel de-al treilea an de școală va fi, în esență, o continuare a celui de-al doilea, în ceea ce privește vorbitul, cititul, scrisul și multe altele. Vom dezvolta facultatea de a așterne pe hârtie lucrurile văzute și citite. Dar acum vom căuta să trezim în copil și un sentiment conștient pentru sunetele scurte, lungi, alungite, ale vorbirii ș.a.m.d. Această sesizare bazată pe simțire a articulației limbii și, în general, a configurației limbii, este ceva care poate fi făcut foarte bine în cel de-al optulea și al nouălea an de viață, când copilul este în clasa a III-a. Încercați atunci să-i transmiteți copilului o reprezentare despre părțile de vorbire, despre părțile de propoziție și despre alcătuirea unei propoziții sau fraze, așadar, despre folosirea semnelor de punctuație, virgulă, punct ș.a.m.d., în propoziție și frază.
Al patrulea an de școală va fi și el o continuare a celui de-al treilea, în ceea ce privește povestitul si repovestitul. Și va fi bine dacă vom avea grijă, în măsura în care ne ocupăm de opere în versuri ‒ poezii scurte ‒, să-i facem pe copii să simtă în mod instinctiv ritmul, rima, măsura și să sesizeze, în cel de-al treilea și al patrulea an de școală, modelarea interioară a poeziei, așadar, ceea ce se leagă de frumusețile interioare ale poeziei.
Căutați însă apoi să duceți mai departe ceea ce a învățat copilul cu privire la povestitul în scris, la descrierea în scris, trecând la compunerea de scrisori, scrisori de tot felul. Căutați apoi să faceți ca în copil să ia naștere, tocmai în această perioadă, o reprezentare clară despre timpuri, despre tot ceea ce se exprimă în metamorfozele verbului. Căutați, așadar ca elevul să primească tocmai în această perioadă, în noțiuni ‒ ne află între vârsta de nouă și zece ani ‒, ceea ce trebuie să primească, astfel încât în el să ia naștere un simț lăuntric care să nu-l lase să spună: Omul alerga ‒ atunci când ar trebui să spună: Omul a alergat. ‒ Deci, să nu confunde imperfectul cu perfectul. Să simtă când se spune: Omul stătea în picioare ‒ și când se spune: Omul a stat în picioare ‒, și alte lucruri asemănătoare cu privire la metamorfozele a ceea ce este exprimat prin verb. Tot așa, căutați să-l faceți pe copil să simtă întru câtva legătura, să zicem, dintre prepoziții și cuvintele în fața cărora stau prepozițiile. Dar peste tot aveți grijă ca elevul să-și dezvolte simțul care să-i spună că într-un anumit loc trebuie să spunem „lângă”, în alt loc „la” ș.a.m.d. Să-i dăm limbii o structură plastică, acesta este lucrul care trebuie exersat la limba maternă înspre cel de-al zecelea an de viață. Copiii trebuie să simtă limba din punct de vedere plastic!
În cel de-al cincilea an de școală va trebui să continuăm prin repetare ceea ce am făcut în cel de-al patrulea, și anume va trebui să ținem seama de deosebirea dintre formele verbale active și cele pasive, așadar, de formele active și pasive de folosire a verbului. Căutați apoi să-l faceți pe copil, tocmai în această perioadă, nu doar să redea în mod liber lucruri văzute și auzite, ci și să citeze pe cât posibil prin vorbire directă cele auzite și citite. Așadar, să citeze așa cum trebuie să cităm când scriem între semnele citării. Căutați să exersați mult cu copilul acest lucru, astfel încât să țină seama, în felul de a vorbi, când prezintă propria sa părere și când comunică părerea altcuiva. Căutați apoi ca și în ceea ce-l puneți să scrie să-l faceți să simtă o mare deosebire între ceea ce gândește și a văzut el însuși ș.a.m.d. și ceea ce comunică din gura altora. Și, în legătură cu aceasta, căutați să perfectați încă o dată folosirea semnelor de punctuație. ‒ Vom dezvolta în continuare deprinderea de a scrie scrisori.
Iar când copilul se apropie de cel de-al șaselea an de școală, noi continuăm, firește, repetând, tot ceea ce am făcut în clasa a V-a. Și căutăm acum să trezim în copil, sub raport stilistic, un sentiment puternic pentru ceea ce este conjunctivul. Vorbiți despre aceste lucruri cât mai mult posibil prin exemple, pentru ca elevul să învețe să facă deosebirea între ceea ce se poate afirma în mod nemijlocit și ceea ce trebuie exprimat cu ajutorul conjunctivului. Și căutați să faceți cu el exerciții de vorbire prin care să vegheați cu strictețe să nu treacă nimic neobservat din ceea ce copilul spune greșit când folosește conjunctivul. Așadar, dacă elevul ar trebui să spună: Eu am grijă ca surioara mea să învețe să meargă („Ich sorge dafür, daß mein Schwesterchen laufen lerne”) ‒ să nu-i permiteți niciodată să spună: Eu am grijă ca surioara mea învață să meargă („Ich sorge dafür, daß mein Schwesterchen laufen lernt”)*. ‒, pentru ca în simțul limbii să pătrundă un sentiment puternic al acestei plastici interioare a vorbirii.
*Traducerea este literală pentru înțelegerea diferenței, dar în limba germană actuală prima formă, în care este folosit conjunctivul (lerne), este ieșită din uz. Se foloseste a doua ‒ modul indicativ (lernt) ‒ și se traduce în română tot prin „sa învețe” ‒ n. t.
Faceți acum în așa fel ca scrisorile să devină ușoare compuneri sugestive în probleme de afaceri, unde sunt tratate cu adevărat lucruri cu care copilul a făcut deja cunoștință din altă parte. Putem extinde, în cel de-al treilea an de școală, ceea ce spunem despre pajiște, pădure ș.a.m.d., la relațiile de afaceri, astfel încât mai târziu să avem material pentru realizarea unor compuneri simple legate de afaceri.
În cel de-al șaptelea an de școală va trebui să continuăm iarăși ceea ce am făcut în clasa a VI-a. Și acum, căutați să dezvoltați în copil, pornind de formele vorbirii, un simț just pentru sesizarea formelor plastice de exprimare a dorințelor, uimirii, admirației ș.a.m.d. Căutați să faceți în așa fel încât copilul să învețe să formeze propoziții conform cu această configurație lăuntrică a sentimentelor. Nu procedați maltratând poeziile sau alte lucrări de acest fel, ca să arătați cum a format unul sau altul o propoziție optativă, ci procedați în mod direct, punându-l pe copil să rostească o dorință, apoi să formuleze propoziția. Puneți-l apoi să exprime o admirație și puneți-l să formuleze propoziția sau ajutați-l pe copil s-o formuleze. Să comparăm apoi propoziția care exprimă dorința cu propoziția care exprimă admirația, pentru a dezvolta în acest fel în continuare simțul de sesizare a plasticii lăuntrice a limbii.
Ceea ce am prezentat în cadrul orelor de cunoștințe despre natură îi va da copilului posibilitatea să facă la compunere catracterizări simple ale lupului, leului, albinei ș.a.m.d. Alături de aceste lucruri care țintesc mai mult formarea general-umană, ocupați-vă în această perioadă în mod deosebit de transmiterea unor cunoștințe practice de afaceri. Dascălul trebuie să facă efortul de a afla ce există în domeniul practic al afacerilor și să introducă apoi în capetele elevilor săi de această vârstă, într-o formă bine gândită, cunoștințele respective.
În cel de-al optulea an de școală, esențialul va fi să trezim în copil o înțelegere de ansamblu a bucăților de lectură în proză sau în versuri de proporții mai mari, astfel încât să citim în această perioadă cu copiii lucrări dramatice sau epice. Trebuie să ținem seama aici mereu de ceea ce am spus deja: să facem în așa fel încât toate explicațiile, toate interpretările, să preceadă lectura, astfel încât, atunci când ajungem să citim, acest citit să fie întotdeauna încheierea a ceea ce facem cu o bucată de lectură.
Dar, în acest al optulea an de școală, nu trebuie, mai ales, să scăpăm din vedere, la orele de limbă, lucrurile care țin de viața practică de afaceri.
Noi putem introduce limba latină, în mod liber, în planul de învățământ, când copii au ajuns în cel de-al patrulea an de școală [Nota 54], pe când limbile franceză și engleză le apropiem de copil, într-un mod foarte simplu, imediat ce intră la școală.
În ceea ce privește limba latină, vom începe când copilul este în cel de-al patrulea an de școală, cu ascultatul și, atât cât se poate, cu redarea ‒ care se va perfecționa treptat ‒ a unor mici dialoguri. Începeți și aici tot prin a vorbi în fața copiilor și căutați ca ei să realizeze, pentru început, în contact cu cele auzite de la noi, ceea ce se cere de obicei pentru primul an de școală. Vom continua apoi această predare a limbii latine conform cu indicațiile pe care le-am dat în conferințele didactice, în așa fel încât elevul să plece de la noi, din ciclul elementar, stăpânind limba latină așa cum o stăpânesc în școlile obișnuite elevii din „terția”. Așadar, în clasa a IV-a, noi trebuie să realizăm la limba latină cam ceea ce se realizează în „sexta”; în clasa a V-a de la noi, ceea ce se realizează în „quinta”; iar în clasa a VI-a, ceea ce se realizează în „quarta”; și atunci ne mai rămâne ceea ce trebuie predat în „terția”.
În paralel cu aceasta, continuăm predarea limbilor franceză și engleză, ținând seama de cele auzite în partea didactică a acestor conferințe.
Iar pentru aceia care vor să învețe acest lucru, începem din cel de-al șaselea an de școală, în mod liber, cu elementele de limbă greacă [Nota 55], procedând și aici așa cum am auzit în partea didactică a cursului. Vom căuta însă și aici să folosim scrierea literelor grecești, dezvoltând și această scriere cu ajutorul formelor desenate. Pentru aceia care vor să învețe acum limba greacă, va fi o binefacere extraordinară să repete prin alte forme de litere ceea ce s-a făcut mai întâi la dezvoltarea scrierii din desen.
Ei bine, ați văzut că noi folosim în mod liber ceea ce este cunoscut din mediul ambiant cel mai apropiat ca să predăm în mod liber materia „cunoștințele despre lucruri”. Când, în clasa a III-a, copilul se îndreaptă spre cel de-al nouălea an de viață, el poate să-și formeze, cu ajutorul orelor de „cunoștințe despre lucruri”, o impresie ‒ nu pot decât să scot în evidență câteva exemple ‒ despre felul cum se face mortarul, cum este folosit acesta la construirea caselor. El își poate forma, de asemenea, o reprezentare despre felul cum se îngrașă solul, cum se ară, despre felul cum arată secara, grâul. Într-un cuvânt, îi dăm copilului ocazia să pătrundă în acele domenii din lumea aflată în imediata lui apropiere, pe care le poate înțelege.
Apoi, în cel de-al patrulea an de școală, vom găsi posibilitatea de a trece ‒ tot în mod liber ‒ la discutarea a ceea ce ține de istoria cea mai apropiată. Îi putem povesti copilului, de pildă, dacă așa stau lucrurile în realitate, despre felul cum a ajuns cultura viței de vie în regiunea sa natală, sau pomicultura, despre felul cum a apărut o ramură industrială sau alta etc.
Pe urmă, trecem și la cunoștințele legate de geografia cea mai apropiată. Începem, așadar, așa cum v-am arătat [Nota 56], cu geografia locurilor din imediata apropiere.
În cel de-al cincilea an de școală vom depune toate eforturile pentru a putea începe să apropiem de copil noțiunile istorice. Și nu trebuie să ne sfiim deloc, tocmai în această perioadă în care copilul este în clasa a V-a, să-i transmitem copilului noțiuni despre civilizația și cultura popoarelor orientale și a grecilor. Sfiala de a ne întoarce în vremuri vechi a fost creată doar de oamenii epocii noastre, care n-au capacitatea de a face să ia naștere noțiuni corespunzătoare atunci când ne întoarcem în aceste vremuri vechi. Un copil de zece, unsprezece ani, poate fi făcut foarte bine să fie atent ‒ dacă apelăm în permanență la simțirea lui ‒ la tot ceea ce-i poate da o înțelegere a popoarelor orientale și a grecilor.
În paralel cu aceasta, începem, la geografie, în felul arătat, să-i descriem copilului configurația solului dintr-o anumită regiune a Pământului, cea mai apropiată de copil, și tot ceea ce se leagă de aceasta sub raport economic.
În cel de-al șaselea an de școală își au locul considerațiile istorice despre greci și romani și despre efectele istoriei greco-romane până la începutul secolului al XV-lea.
La geografie, continuați ceea ce ați făcut în clasa a V-a, observând alte regiuni ale Pământului, și căutați apoi să găsiți posibilitatea de a trece de la condițiile climatice la condițiile legate de fenomenele cerești, dintre care am prezentat ieri după-amiază câteva exemple.
În cel de-al șaptelea an de școală, esențialul va fi să-l facem pe copil să înțeleagă foarte bine ce fel de viață a omenirii moderne se ivește o dată cu secolul al XV-lea și să descriem apoi condițiile vieții din Europa ș.a.m.d., cam până pe la începutul secolului al XVII-lea. Aceasta este epoca cea mai importantă, de care trebuie să ne ocupăm cu multă grijă. E chiar mai importantă decât cea care urmează imediat după ea.
La geografie, căutați să continuați cu lucrurile legate de fenomenele cerești și cu studierea condițiilor culturii spirituale a locuitorilor Pământului, a popoarelor Pământului, întotdeauna în corelație cu ceea ce am predat deja referitor la condițiile culturii materiale, și anume la condițiile economice, în primii doi ani în care am predat geografia.
În cel de-al optulea an de școală, căutați să urmăriți mai departe cu copiii istoria până în prezent, ținând seama însă, într-adevăr, întru totul, de aspectele cultural-istorice. Cele mai multe dintre lucrurile care constituie conținutul istoriei care se mai face și astăzi, amintiți-le doar în treacăt. Este mult mai important ca elevul să afle cum au schimbat fața Pământului mașina cu aburi, războiul de țesut mecanic ș.a.m.d., decât să afle prea devreme curiozități, cum este corectarea depeșei din Ems, sau altele asemenea. Acele lucruri care sunt conținute în manualele noastre de istorie sunt cele mai neimportante pentru educarea copilului. Și însuși Carol cel Mare și alte personaje istorice importante ar trebui să fie tratate, de fapt, foarte în treacăt. Lucrurile pe care vi le-am spus ieri în legătură cu felul cum ne descurcăm pentru a transforma reprezentarea abstractă a timpului în ceva concret, practicați-le mult, mult de tot. Căci e necesar să le practicați cât mai mult.
Acum, fără îndoială, nu e nevoie să vă spun că deja cu ajutorul acestor materii de învățământ despre care am vorbit până acum la copil se va dezvolta câte puțin din conștiența faptului că spiritul pătrunde toate cele existente în lume. Că în limba noastră trăiește spiritul. Că spiritul trăiește în cele ce acoperă Pământul drept forme geografice. Că spiritul trăiește în viața istoriei. Dacă încercăm să simțim în toate spiritul viu, vom găsi și entuziasmul potrivit pentru a transmite elevilor noștri acest spirit viu.
Și apoi, le vom face bine elevilor noștri pentru viitor dacă-i învățăm de ce s-au făcut vinovate față de omenire, de la începutul erei moderne până în prezent, diferitele confesiuni religioase. Aceste confesiuni religioase, care n-au avut grijă nicăieri ca omul să se dezvolte cât mai liber, au contribuit din cele mai diferite direcții la dezvoltarea materialismului. Dacă nu ni se îngăduie să folosim întregul material al lumii pentru a-l face pe om să-și dea seama că în lume lucrează spiritul, orele de religie vor deveni un loc de cultivare a materialismului. Confesiunile religioase și-au propus, pur și simplu, să interzică restului materiilor de învățământ să vorbească despre spirit și despre suflet, deoarece vroiau să-și rezerve acest lucru ca pe un privilegiu al lor. Dar în aceste confesiuni religioase activitatea legată de aceste lucruri s-a ofilit și s-a uscat, și astfel, ceea ce este prezentat la orele de religie nu e decât vorbărie sentimentală. Iar ceea ce ni se arată într-un mod atât de îngrozitor în frazeologia care domnește în întreaga lume este, propriu-zis, mai mult un produs al culturii predate de la amvon, decât un produs al culturii universale. Căci în cadrul confesiunilor religioase sunt produse frazele cele mai goale, pe care instinctele omenirii le transferă apoi pe tărâmul vieții exterioare. Cu siguranță că viața exterioară produce și ea multă frazeologie, dar în această privință cel mai mult păcătuiesc, totuși, confesiunile religioase.
Vom vedea, dragii mei prieteni, că prima rubrică, „ora de religie” [Nota 57] ‒ pe care nici în cadrul acestei discuții de seminar eu n-o ating absolut deloc, fiindcă aceasta va fi sarcina comunităților bisericești ‒ va acționa, în cadrul activității noastre didactice din Școala Waldorf, asupra rubricilor următoare. Căci ceea ce avem drept primă rubrică trebuie să las cu totul necompletat. Sus va rămâne loc liber pentru „ore de religie”. Orele sunt lăsate, pur și simplu, la latitudinea celui care predă religia. El va fi liber să facă ceea ce crede de cuviință. El nu va asculta ceea ce spunem noi, bineînțeles. El ascultă de constituție, de buletinul oficial al administrației Bisericii sale sau de administrația bisericească a școlii. Noi ne vom face datoria noastră în această direcție, dar ne vom face liniștiți datoria și în ceea ce privește relevarea, pentru copii, a spiritului, la celelalte materii de învățământ.
