Prea stimată asistență! Îngăduiți-mi ca astăzi, așa cum am făcut întotdeauna înainte de aceste încercări euritmice, să spun mai întâi câteva cuvinte introductive. Fac aceasta nu pentru a explica ceva din cele înfățișate – căci, firește, artisticul trebuie să acționeze prin relevarea nemijlocită și ar fi neartistic să sprijinim o asemenea încercare pe o explicație teoretică oarecare sau pe o explicație ideatică oarecare. Dar îmi este cu siguranță îngăduit să spun că această artă euritmică este o încercare de a coborî la anumite izvoare ale artei aflate în omul însuși și de a căuta anumite forme de expresie artistice care fac posibilă dezvăluirea cerințelor întregii arte: de a se extrage artisticul din lumea sensibilă-suprasensibilă.
Această expresie, „vedere sensibilă-suprasensibilă” [Nota 49] a fost creată de Goethe, din adâncurile concepției sale despre lume și a gândirii sale artistice. La baza întregii plăsmuiri a artei noastre euritmice se află acest sensibil-suprasensibil.
Veți vedea pe scenă tot felul de mișcări, executate de omul individual, executate de grupe de oameni. Și ați putea avea în prima instanță impresia că aici s-ar face încercarea de a adăuga la elementul poetic sau muzical, de care spectacolul euritmic trebuie să fie însoțit, pentru care prezentarea euritmiei este numai o altă formă de exprimare – ați putea avea impresia că la elementul poetic, la elementul muzical s-ar adăuga niște gesturi arbitrare, gesturi inventate, mimice. Dar lucrurile nu stau nicidecum așa. Ci, printr-un studiu sensibil-suprasensibil atent, s-a surprins cu adevărat în vorbirea umană în sunete ceea ce stă la baza organelor vorbirii ele însele ca tendință de mișcare.
În vorbirea obișnuită mișcările buzelor, tendințele de mișcare ale palatului (cerului gurii, n.tr.) ș.a.m.d. sunt transferate în mod nemijlocit aerului și aici, în mișcări vibratorii subtile, care stau la baza auzului. Bineînțeles că nu aceste mișcări vibratorii sunt esențialul, ci esențialul este ceea ce stă la baza unui întreg sistem de asemenea mișcări vibratorii.
Acest lucru a fost studiat și el este transferat de la organele vorbirii omului întreg, conform cu principiul goethean al metamorfozelor [Nota 50], după care întreaga plantă este numai o frunză complicat formată.
Astfel, am putea spune: ceea ce dvs. vedeți pe scenă nu sunt absolut deloc mișcări arbitrare, ci sunt mișcări strict legice, tot atât de legice chiar și în succesiunea lor, cum sunt mișcările organelor vorbirii în cazul vorbitului, prin sunetele vorbirii, prin sunetele muzicale în cazul cântatului și altele asemenea.
Astfel, această sculptură mișcată este într-adevăr ceva în care zace o necesitate lăuntrică, la fel ca la succesiunea sunetelor în cazul creației muzicale. Și este vorba aici într-adevăr de o vorbire vizibilă, de o limbă vizibilă absolut legică, oferită ca euritmie.
Cu această vorbire vizibilă epoca actuală va trebui mai întâi să se acomodeze. Căci epoca actuală are în ea cu adevărat foarte mult neartistic. Ceea ce se obișnuia, de pildă, încă în perioada romantismului, să se asculte cu mare dăruire creații poetice care nu erau înțelese deloc textual, ci care erau ascultate numai în ceea ce privește ritmul, tactul, plăsmuirea lăuntrică a cuvântului, acest lucru în zilele noastre a dat mult înapoi.
Vom vedea chiar la recitare, care, întocmai așa ca și muzica, trebuie să însoțească reprezentațiile euritmice, vom vedea la recitare, pentru că altfel nu s-ar putea sublinia absolut deloc acest element artistic-euritmic, că elementul propriu-zis artistic zace în poezia însăși; căci nu conținutul textual de proză este esențialul în poezie, ci ceea ce este modelarea formală, pe care o produce artistul însuși. Veți vedea astfel că așa cum încercăm noi acuma în mare măsură pretutindeni acolo unde sunt produse forme, forme spațiale de către grupe de oameni, că pretutindeni ajunge să se exprime ceva care nu este o expresie mimică a conținutului poeziei, ci care decurge din caracterul tratării poeziei, pe care l-a creat artistul însuși. Chiar când este vorba de lucrări grotești, comice, cum vom încerca astăzi să reprezentăm în partea a doua, veți vedea că nouă, cu adevărat, nu ne stă la inimă imitarea unui conținut oarecare, ci plăsmuirea contextului, a contextului armonios, astfel încât particularul să nu vrea să acționeze prin conținutul lui, ci întregul să vrea să acționeze prin forma coerentă în sine.
Întru totul ne este îngăduit să spunem că aici în euritmie ne întoarcem la izvoarele artisticului, pentru că acest artistic trebuie să se bazeze pe faptul că nu acționează asupra noastră gânduri, cum s-ar putea crede. Când cultivăm știința în sensul actual materialist, asupra noastră acționează numai gânduri. Dar prin aceasta noi putem pătrunde numai în conținutul sensibil al lumii. Aici însă este vorba de faptul că în euritmie artisticul acționează, de pildă, drept caracter sensibil-suprasensibil, în măsura în care întregul om este instrumentul sau grupuri de oameni sunt instrumentul pentru ceea ce urmează să fie exprimat. Așa încât putem spune: Omul, omul pătruns de suflet, omul spiritualizat pune suflet și spirit în fiecare mișcare – asemenea suflet și spirit cum le mai auzim încă din poezia care sună adevărat. Toate acestea ne arată că sensibilul, drept care îl vedem pe om în membrele lui, poartă totodată pe aripile lui spiritualul. El este, așadar, cu adevărat sensibil-suprasensibil. Și ajunge să se exprime atunci atât de frumos ceea ce Goethe cere de fapt de la orice artă, când spune: „Acela căruia natura începe să-i dezvăluie misterul ei manifestat sub ochii noștri, resimte un dor adânc după tălmaciul ei cel mai demn, arta” [Nota 51].
Arta este pentru Goethe într-un anumit sens o trăire afectivă a naturii. Și cum s-ar putea corespunde mai bine acestei naturi, decât făcând să se releveze însăși posibilitățile de mișcare ce zac în om, punându-l pe omul întreg să se miște pe baza voinței sale în așa fel, încât prin el să ajungă să se exprime o vorbire vizibilă. Elementul gândire, pe care de obicei arta îl respinge, este exclus tocmai prin aceasta: în mișcări se exprimă numai voința. Și prin faptul că personalitatea omului se transferă în aceste mișcări în mod impersonal, prin aceasta ajunge să se exprime în cele înfățișate ceva eminamente artistic, ceva sensibil-suprasensibil.
Atunci, această euritmie a noastră are și un important efect pedagogic-didactic, prin faptul că este realmente în același timp o gimnastică pătrunsă de suflet. Când oamenii vor gândi mai obiectiv despre aceste lucruri, ei își vor da seama că ceea ce este prețuit de multă vreme drept gimnastică – de care noi n-am vrea nicidecum să fim lipsiți –, că aceasta cunoaște o stimulare deosebită dacă-i punem alături, așa cum facem noi pentru copiii școlii Waldorf din Stuttgart – această gimnastică pătrunsă de suflet.
Câte ceva din această euritmie pentru copii veți putea vedea astăzi în partea a doua a reprezentației noastre.
În orice caz, gimnastica obișnuită fortifică trupul; de aceea noi nici nu am vrea să fim lipsiți de ea pentru fortificarea trupului; dar gimnastica pătrunsă de suflet, care nu activează numai asupra trupului, ci asupra trupului, a sufletului și spiritului, aceasta acționează în mod educativ cu deosebire asupra voinței, asupra energiei voinței. Iar energia voinței este ceva de care generațiile viitoare vor avea cu adevărat nevoie în viața care devine din ce în ce mai grea!
Apoi euritmia noastră are o importantă latură igienică. Mișcările omului, așa cum sunt scoase ele din posibilitățile lui de mișcare, sunt totodată acelea prin care omul se încadrează cel mai bine în întregul ritm, în întreaga armonie a lumii. Tot ce este nesănătos se bazează în fond pe faptul că omul se desprinde din acest ritm. Aici nu practicăm nimic reacționar, de aceea vă rog să nu înțelegeți ceea ce spun ca și cum aș vrea să mă ridic împotriva unor fenomene necesare ale civilizației. Există multe lucruri în epoca noastră de care avem nevoie, care sunt, bineînțeles necesare, pe care nu le putem nicidecum înlătura; dacă luăm seama la aceasta, trebuie să spunem: există multe prilejuri pentru oamenii actuali să se desprindă din ritmul necesar, din armonia necesară a lumii. De fapt de câte ori mergem cu trenul sau chiar cu automobilul, ca să nici nu mai vorbim de alte lucruri care se întâmplă în epoca noastră și ne scot din ritmul lumii: ele se furișează treptat în sănătatea omului, o subminează într-un mod care nu este observat. Acest lucru poate fi văzut numai de acela care cunoaște legătura mai intimă a omului cu lumea, când el ia seama la toate acestea. Lumea tinde azi impetuos să-i dea omului iarăși ceva însănătoșitor.
Unde se caută adeseori ceea ce este sănătos? Da, preastimații mei auditori, știu că, prin aceasta, vorbesc împotriva foarte multor lucruri; dar acestea sunt lucruri despre care lumea va gândi fără îndoială în mod mai obiectiv: s-a încercat – și aceasta s-a întâmplat, deja înainte de a se năpusti asupra noastră această îngrozitoare catastrofă mondială –, s-a încercat să se organizeze, de pildă, ici și colo „Jocuri olimpice”. Acesta este un gând îngrozitor, care se află cu totul în afara oricărei înțelegeri reale! Jocurile olimpice erau făcute pentru trupul grec. La asemenea lucruri nu se ține seama de faptul că fiecare epocă își are cerințele ei speciale.
Acesta este însă lucrul pe care noi tocmai îl încercăm în arta noastră euritmică: nu să punem iarăși în fața omenirii ceva vechi scos din teoria abstractă sau să cerem așa ceva pentru omenire, ci noi trebuie să dobândim ceea ce cere epoca actuală, din natura umană, trebuie să găsim pentru om ceva care este potrivit tocmai cu organizarea actuală a omului.
Sigur, asemenea lucruri nu pot fi dovedite din punct de vedere anatomic sau fiziologic, pentru că azi nu putem diseca exemplare de vechi greci; dar acela care are mijloace spiritual-științifice pentru a privi în intimitatea evoluției timpurilor știe că omul actual cere altceva potrivit cu organizarea lui fizică și mai ales cu cea sufletesc-spirituală. Începuturile unor asemenea cerințe, pe care le ridică epoca însăși, trebuie găsite prin euritmie; lor trebuie să li se dea satisfacție cu euritmia.
Dvs. știți, preastimați auditori, că ceea ce noi putem oferi se află astăzi abia la început, că este o încercare, poate numai începutul unei încercări. Noi suntem, de asemenea, convinși, pentru că ne străduim în mod cinstit să acționăm pe baza cerințelor epocii, de faptul că dacă, poate nu noi, ci alții, vor dezvolta ceea ce azi trebuie prezentat ca o încercare, va lua naștere o direcție artistică mai desăvârșită, care se va putea așeza în mod demn alături de celelalte arte-surori.
În acest sens, vă rog să priviți cu înțelegere și indulgență această reprezentație a noastră.
