Când reușim să avansăm în ceea ce privește modul de a examina organismul uman, pe care, din păcate, nu am putut decât să-l schițez, se desprind niște noțiuni importante, care ne permit să apreciem starea omului, atât a celui sănătos, cât și a celui bolnav, noțiuni a căror importanță oamenii nu o înțeleg astăzi.
Astfel, încă nu se ține seama decât prea puțin de ceea ce am numit în cartea mea Despre enigmele sufletului [Nota 11] tripartiția ființei fizice a omului. Dar o justă cunoaștere a acestei tripartiții a omului fizic va oferi enorm de multe elemente pentru înțelegerea patologiei și a terapeuticii.
Iată cum trebuie înțeleasă această tripartiție: Tot ce aparține sistemului neuro-senzorial este localizat în principal în cap, deși această organizare a capului se extinde la întreg organismul, fie că este vorba de funcțiile neuro-senzoriale ale pielii, sau de alte organe. Dar nu ne putem face o reprezentare valabilă despre procesele organice fără a studia, din punct de vedere teoretic, sistemul neuro-senzorial în mod izolat.
Al doilea sistem pe care trebuie să-l distingem este sistemul ritmic al omului, care cuprinde tot ceea ce este supus unui ritm, așadar, în principal, sistemul respirator în relație cu sistemul circulator și, într-un sens mai larg, acest ritm, esențial pentru om, chiar dacă adesea el nu-l mai respectă, ritmul alternanței zi-noapte, veghe-somn și, în cele din urmă, toate celelalte ritmuri, cum este acela al hrănirii etc. Desigur, omul se abate adesea de la aceste ritmuri, dar ceea ce rezultă din aceste abateri trebuie să fie atunci compensat de anumiți regulatori ai organismului. Astfel, noi trebuie să studiem organizarea ritmică drept al doilea element al triadei umane. Al treilea este organizarea metabolică, la care eu adaug și membrele, căci procesele funcționale care se desfășoară în membre cu ocazia mișcărilor sunt în strânsă legătură cu metabolismul.
Dacă admitem această tripartiție a omului, observăm că ceea ce am desemnat în această dimineață drept organizare a Eului se află în legătură cu metabolismul omului, în măsura în care aceasta se extinde la întreg organismul. La fel, există un anumit raport între omul ritmic și ceea ce am calificat azi-dimineață drept sistem cardio-respirator. La rândul său, ceea ce emană din funcția renală, prezentată azi-dimineață, are un anumit raport cu organizarea astrală. Pe scurt, omul tripartit are un anumit raport cu diferitele părți constitutive suprasensibile ale naturii umane și, prin aceasta, cu diferitele sisteme organice despre care am discutat în această dimineață. Să examinăm acum aceste raporturi în detaliu, în așa fel încât ele să poată fi folosite în mod just pentru cunoașterea omului sănătos și a celui bolnav. În acest scop, cel mai bine este să pornim de la organizarea ritmică a omului. Această organizare ritmică are o proprietate a cărei importanță, în general, nu este sesizată. Este vorba de raportul dintre ritmul respirației și acela al circulației. La adult, acest raport se apropie de valoarea 4/1. Această valoare nu este, evident, decât aproximativă, o medie, iar modul în care acest raport se stabilește pentru fiecare individ în parte este un indiciu al gradului de sănătate sau de boală al organismului. Ceea ce ne apare în acest raport de 4/1 al omului ritmic se extinde, propriu-zis, la întregul organism. Astfel, există, cu certitudine, un raport de 4/1 între dezvoltarea sistemului metabolic – de care aparține și sistemul membrelor, eu spun sistemul metabolic pentru a simplifica – și dezvoltarea sistemului neuro-senzorial. Acest lucru poate fi verificat empiric. Acest raport are o extindere atât de generală, încât putem spune: Tot ceea ce are legătură cu procesul metabolic uman se desfășoară de patru ori mai repede decât tot ceea ce ține, în ceea ce privește dezvoltarea omului, de organizarea neuro-senzorială. Apariția celei de a doua serii de dinți la copil este expresia a ceea ce se desfășoară în metabolism prin faptul că acesta vine în permanență în întâmpinarea sistemului neuro-senzorial. Dar tot ceea ce, pornind din sistemul metabolic, se prelungește spre omul median, spre sistemul ritmic, se află într-un raport de 4/1 cu ceea ce se prelungește spre același sistem ritmic pornind din sistemul neuro-senzorial. De fapt, sistemul respirator poate fi considerat drept o prelungire a sistemului neuro-senzorial, iar sistemul circulator, drept o prelungire a sistemului metabolic. Acesta din urmă, al treilea element al organizării umane, își îndreaptă influențele spre cel de-al doilea, în sus, spre polul ritmic, ceea ce se manifestă prin ritmul circulației sanguine a vieții de zi cu zi. Sistemul neuro-senzorial își trimite influențele spre sistemul respirator, ceea ce se manifestă prin ritmul respirator. Astfel, în acest raport de 4/1 dintre ritmuri – cam 70 de pulsații pentru 18 respirații – se manifestă șocul, întâlnirea dintre sistemul neuro-senzorial și sistemul metabolic. Putem observa acest fapt în fiecare perioadă a existenței umane, ca efect al acestei întâlniri. Acesta este un raport foarte important, și putem adăuga: procesul de formare a celei de a doua serii de dinți a copilului este o înaintare în sens ascendent a metabolismului, până în cap, dar, în această întâlnire a metabolismului cu sistemul neuro-senzorial, predomină acesta din urmă. Apoi, la pubertate, se produce o nouă întâlnire dintre metabolism și sistemul neuro-senzorial, dar acum sistemul metabolic predomină, ceea ce se exprimă, de exemplu, la băiat prin schimbarea vocii. Vocea, care până acum era, în principal, expresia sistemului neuro-senzorial, se estompează sub efectul înaintării în sens ascendent a metabolismului. Putem înțelege aceste efecte observând în ele partea acestei activități radiante care se răspândește în organism pornind din sistemul renal și sistemul hepato-biliar, așa cum am văzut astăzi, și partea din ceea ce emană din organizarea cefalică și organizarea cutanată, baze ale sistemului neuro-senzorial. Această relație este extrem de interesantă și ne permite să pătrundem profund în tainele organizării umane. Astfel, ne putem reprezenta modelarea, structurarea organismului, drept rezultat al întâlnirii a ceea ce, să spunem, emană pornind din rinichi și din ficat, și forțele plăsmuitoare care emană din sistemul cefalic. Acest lucru poate fi reprezentat schematic (schiță). Ar trebui să spunem: asemenea raze pornesc din sistemul hepato-renal nu doar în sus, ci în toate direcțiile. Aceste radiații tind să acționeze în mod semiradial, dar ele sunt peste tot atenuate de către forțele plastice formatoare, provenind din sistemul cefalic, care vin în întâmpinarea lor. Astfel, forma plămânului apare ca structurată de către sistemul hepato-renal, în întâmpinarea căruia vine componenta forțelor care rotunjesc, provenite din sistemul cefalic. Ne putem reprezenta forma omului întreg drept rezultanta forțelor radiale ale sistemului hepato-renal, rotunjită de forțele care pornesc din sistemul cefalic.
Ne aflăm, astfel, în fața unui fapt extrem de important, pe care empirismul ne permite să-l verificăm în cele mai mici detalii, faptul că organizarea și, în special, creșterea omului, rezultă din acțiunea a două categorii de componente: cele care emană din sistemul hepato-renal, și cele care rotunjesc formele, care le modelează și le conferă suprafața, provenite din sistemul neuro-senzorial. Cele două categorii de componente se pătrund reciproc, dar nu în același ritm, în ritmuri diferite. Tot ceea ce provine din sistemul hepato-renal are ritmul omului metabolic, iar ceea ce emană din cap are ritmul omului neuro-senzorial. Aceasta înseamnă că, atunci când, în jurul vârstei de șapte ani, omul este gata, prin organizarea sa, să-și formeze a doua serie de dinți, organizarea sa metabolică, cu tot ceea ce provine din sistemul hepato-biliar și va fi, deci, expulzat, este supus acestui ritm. Acesta este ritmul inimii, care se stabilește, față de celălalt ritm, care-i vine în întâmpinare pornind din cap, în raportul de 4/1. Astfel, în ceea ce privește organizarea sa cefalică, omul atinge doar la douăzeci și opt de ani punctul în care a ajuns la șapte ani cu organizarea sa metabolică. Aceasta înseamnă că principiul modelator al omului înaintează mai încet decât principiul radiant. În privința a tot ceea ce emană din metabolism, noi atingem, spre sfârșitul celui de-al șaptelea an al vieții, punctul care nu va fi atins decât spre douăzeci și opt ani, în ceea ce privește creșterea generală, în măsura în care ea depinde de sistemul neuro-senzorial. În această privință, omul este o ființă de o asemenea complexitate, încât în el acționează doi curenți supuși unor ritmuri diferite. Astfel, a doua serie de dinți rezultă din întâlnirea a ceea ce emană din metabolism, ca forțe radiale, cu principiul modelator, mai lent, dar mai intens. Din această cauză, predomină elementul metabolic. La pubertate, predomină elementul metabolic, în timp ce elementul modelator se retrage întru câtva, ceea ce la sexul masculin se exprimă printr-o manifestare bine cunoscută.
De toate acestea se mai leagă și alte lucruri. Printre altele, faptul că în primii șapte ani omul este cel mai mult predispus la boli. Apoi, o dată cu a doua serie de dinți, predispoziția la boli se atenuează mult. Am fost condus spre un studiu riguros al acestor fapte în vederea dezvoltării pedagogiei. O pedagogie justă nu poate fi întemeiată în mod real fără o cunoaștere de bază a omului sănătos și a omului bolnav. Prin ființa sa interioară, în cursul celei de a doua perioade de șapte ani, între schimbarea dinților și pubertate, omul este cel mai sănătos. În cursul perioadei următoare, el se îmbolnăvește din nou cu ușurință. Dar predispoziția la boală existentă în primii șapte ani este foarte diferită de aceea a perioadei post-pubetare. Aceste predispoziții sunt, dacă putem spune astfel, tot atât de diferite una de alta cum este apariția celei de a doua serii de dinți față de schimbarea vocii la băiat. În cursul primilor șapte ani, totul pornește de la organizarea neuro-senzorială, atingând periferia cea mai îndepărtată. Organizarea neuro-senzorială, care predomină încă la schimbarea dinților, este, totodată, acea organizare de la care pornesc toate manifestările patologice ale primei perioade de șapte ani. Veți avea, aș putea spune, o viziune completă asupra acestor manifestări patologice dacă priviți lucrurile astfel: este clar că tot ceea ce radiază pornind din sistemul hepato-renal este întru câtva atenuat de principiul modelator al omului neuro-senzorial, și în acest element modelator acționează, în principal, ceea ce am caracterizat în aceste conferințe ca fiind în legătură cu organizarea Eului și cu organizarea astrală a omului.
Nu este oare surprinzător că am spus înainte că organizarea Eului acționează pornind din sistemul hepato-biliar, iar organizarea astrală pornind din sistemul renal, iar acum ajung să spun că tot ceea ce este în raport cu organizarea Eului și organizarea astrală emană din organizarea cefalică? Nu putem cuprinde vreodată întreaga complexitate a organizării umane dacă descriem lucrurile rigid, spunând: Organizarea Eului pornește din sistemul hepato-biliar, organizarea astrală din sistemul renal, cramponându-ne de această idee. Trebuie să vedem clar că în primii șapte ani, până la schimbarea dinților, aceste forțe radiante care emană din sistemul hepatic și din sistemul renal sunt atenuate pornind din sistemul neuro-senzorial, și că această atenuare are importanță. Astfel, ceea ce emană, pentru organizarea astrală, din sistemul hepato-renal, se manifestă în mod curios, sub forma unui efect de sens contrar, nu direct, de jos în sus, ci indirect, de sus în jos.
Trebuie să ne reprezentăm întreaga organizare a copilului în felul următor: astralul radiază pornind din sistemul renal, iar organizarea Eului, pornind din sistemul hepatic, dar nu aceste activități radiante sunt importante; ceea ce emană din sistemul hepatic și din sistemul renal este reflectat de sistemul cefalic, și doar această reflectare se manifestă ca principiu activ în organism. Cum să ne reprezentăm atunci organizarea astrală la copil? Considerând activitatea renală, dar în efectul său radiant reflectat de sistemul cefalic. Și cum să ne reprezentăm organizarea Eului la copil? Considerând activitatea hepato-biliară în efectele sale radiante reflectate de sistemul cefalic. Iar organizarea eterică și cea fizică propriu-zise acționează de jos în sus. Organizarea fizică își are punctul de plecare în omul digestiv, iar cea eterică în sistemul cardio-respirator. Acestea acționează de jos în sus, iar celelalte de sus în jos, în timpul primei perioade a existenței umane. Iar prin activitatea radiantă ascendentă se stabilește acest ritm într-un raport de 4/1 față de acela al activității radiante descendente.
Păcat că nu pot decât să schițez aceste lucruri, dar ceea ce vă indic este cu adevărat revelator în privință proceselor care au loc în copilărie. Astfel, pentru a studia bolile cele mai tipice ale copilăriei, puteți să le clasificați în două grupe. Veți descoperi atunci că ele rezultă, pe de o parte, din faptul că activitatea radiantă ascendentă a ritmului de 4, în întâmpinarea căreia vine activitatea radiantă descendentă a ritmului de 1, nu este compensată de aceasta din urmă. Iar atunci când activitatea radiantă ascendentă a ritmului de 4 nu vrea să se integreze individualității umane, în timp ce ritmul ereditar, ritmul cefalic, ritmul de 1, este normal, atunci apar toate bolile metabolice ale organismului infantil, dar e vorba de niște boli ale metabolismului caracterizate printr-o sufocare în fața barajului neuro-senzorial. Atunci, metabolismul nu ajunge să se adapteze în mod corect la ceea ce radiază din sistemul neuro-senzorial. Septicemia este un exemplu de acest fel, printre toate bolile pe care le putem califica drept metabolice. Dacă, dimpotrivă, metabolismul este adaptat individualității umane, dacă condițiile de igienă sunt satisfăcătoare, astfel încât copilul să fie adaptat mediului său ambiant, altfel spus, dacă el este alimentat în mod corect, dar dacă, din cauza anumitor factori ereditari, sistemul neuro-senzorial, care acționează de sus în jos, influențând activitatea radiantă a sistemului hepato-biliar și a sistemului renal, este perturbat, atunci apar toate bolile spasmodice ale copilăriei. Putem spune că ele iau naștere din cauză că organizarea Eului și organizarea astrală nu se integrează așa cum trebuie în organizarea fizică și eterică.
Bolile copilăriei au, astfel, o dublă origine. Dar noi putem, totuși, să remediem aceste boli, îndreptându-ne atenția spre organizarea neuro-senzorială. De fapt, trebuie să organizăm metabolismul în așa fel încât el să se adapteze nu doar la condițiile exterioare, ci și la organizarea neuro-senzorială. În cursul acestei prime perioade de șapte ani, care merge până la schimbarea dinților, este necesar să avem o cunoaștere aprofundată, o cunoaștere practică a sistemului neuro-senzorial, și să fim atenți la faptul că la copil totul radiază pornind de la organizarea cefalică și că metabolismul nu se poate impune decât dacă, deși normală, organizarea cefalică este slăbită de niște factori ereditari.
Când începe a doua perioadă a existenței umane, care se întinde de la schimbarea dinților până la pubertate, totul radiază pornind de la organismul ritmic și, în principal, sunt active organizarea astrală și organizarea eterică. Între schimbarea dinților și pubertate, în organizarea astrală și în cea eterică radiază tot ceea ce îndeplinesc, prin funcțiile lor, sistemul respirator și sistemul circulator. Deoarece aceste două sisteme pot fi menținute, de fapt, în ordine din exterior, omul este în această perioadă într-o stare de sănătate mai bună. În cursul perioadei școlii primare putem aduce prejudicii sănătății copiilor supunându-i unor condiții igienice și sanitare proaste, în timp ce în timpul primei perioade de șapte ani noi nu putem acționa din exterior în același mod. De unde imensa responsabilitate care ne revine prin aspectul medical al pedagogiei, revelat printr-o cunoaștere a omului: Tu, pedagogul, tu ești, în realitate, răspunzător de principalele boli care apar între șapte și paisprezece ani. Tocmai în cursul perioadei școlarității omul depinde cel mai puțin de sine însuși și se adaptează mediului său ambiant prin respirația sa, prin aerul pe care-l respiră, și prin ceea ce se manifestă în circulația sanguină, prin intermediul metabolismului. Acesta este întotdeauna în relație cu membrele. Dacă nu-i facem pe copii să practice o gimnastică și niște mișcări corecte, cultivăm niște cauze exterioare de boală. Aceasta constituie baza pentru un studiu serios al pedagogiei primare. Toate condițiile, inclusiv cele ale predării și învățării, trebuie să fie organizate ținându-se seama de aceste fapte.
Nu aceasta se întâmplă în prezent, așa cum veți vedea din cele ce urmează: Psihologia experimentală care, de altfel, își are măreția ei, pe care o respect, păcătuiește îndeosebi când declară că orarul școlar trebuie să fie organizat într-un fel sau altul, deoarece anumite cursuri provoacă un anumit fel de oboseală, iar altele, alt fel de oboseală. Dar problema nu este pusă în mod just, ea trebuie pusă în alt mod. Între șapte și paisprezece ani, ne aflăm, din fericire, în fața omului ritmic, care, în principiu, nu obosește absolut de loc. Căci, dacă el ar obosi, inima noastră, în decursul vieții, n-ar putea să bată atunci când dormim. La fel, noi săvârșim fără încetare mișcările respiratorii. Așadar, dacă se declară că trebuie să ținem seama de o oboseală mai mică sau mai mare care apare în cursul unei experiențe, trebuie să conchidem că ceva nu a fost cum trebuie. În cursul celei de a doua perioade de șapte ani, idealul nostru trebuie să fie acela de a nu acționa niciodată în primul rând asupra sistemului cefalic, ci asupra sistemului ritmic. Noi realizăm acest lucru dând educației o formă artistică. Atunci, noi acționăm asupra sistemului ritmic și corectăm în acest fel tocmai niște cauze de oboseală pe care le aduce cu sine o predare care nu se face în mod just. O supraîncărcare a memoriei poate acționa mai ales asupra mișcărilor respiratorii, fie și numai ușor, având niște consecințe care nu se vor manifesta decât într-o perioadă ulterioară a existenței. După pubertate se întâmplă exact contrariul. Cauza bolilor se află din nou în interiorul omului, și anume în sistemul metabolic-locomotor. Alimentele ingerate au acum tendința de a-și impune legile lor proprii. După pubertate, în organismul uman predomină organizarea fizică și cea eterică.
Astfel, în organismul copilului mai mic, organizarea Eului și organizarea astrală se manifestă prin intermediul sistemului neuro-senzorial. În cursul celei de-a doua perioade de șapte ani, predomină organizarea astrală și cea eterică, pornind din sistemul ritmic. După pubertate, predomină organizarea fizică și cea eterică, acționând din sistemul metabolic-motor. Vedeți cum patologia vine să confirme aceste fapte. Să luăm exemplul bolilor tipice ale sexului feminin. După pubertate, vedem apărând afecțiunile metabolice propriu-zise, predomină metabolismul. Ceea ce, emanând din metabolism, ar trebui să fie stăpânit de organizarea neuro-senzorială, nu ajunge să se armonizeze în mod corect. La copil, înainte de schimbarea dinților, bolile copilăriei rezultă dintr-o predominanță inadecvată a sistemului neuro-senzorial. Apoi, între schimbarea dinților și pubertate, vine perioada sănătății, iar după aceasta predominanța organismului metabolic-locomotor, cu ritmul său mai rapid. Acest ritm accelerat se manifestă atunci prin tot soiul de depuneri rezultate din metabolism, care se formează, pur și simplu, din cauză că forțele modelatoare provenind din cap nu vin, cum ar trebui, în întâmpinarea lor, pentru că metabolismul se impune în mod absolut.
Regret nespus că trebuie să prezint aceste lucruri în mare grabă, în mod aforistic. Aș dori, cel puțin, să indic țelul urmărit, pentru ca să se înțeleagă că în om elementul funcțional trebuie să fie considerat elementul primordial, și că formațiunile și deformările patologice sunt rezultatul acestuia. Acest lucru se manifestă în exterior, la copil, prin faptul că forțele modelatoare sunt deosebit de active până la șapte ani. Această structurare care pornește din sistemul neuro-senzorial atinge, o dată cu formarea dinților, un nivel care nu va mai fi atins niciodată mai târziu. În schimb, dominația metabolismului asupra organismului intră într-o fază nouă o dată cu pubertatea, atunci când o parte a acestui metabolism este cedată organelor sexuale, ceea ce îl modifică profund.
Este extrem de important să studiem în mod metodic cele expuse mai sus, chiar până în cele mai mici detalii. Ceea ce va rezulta de aici va completa ceea ce am spus la sfârșitul conferinței de azi-dimineață, și toate acestea, puse în legătură cu procesele exterioare ale omului, vor alcătui un întreg cu mare valoare științifică.
Toate aceste procese complexe care emană pornind din sistemul renal, din sistemul hepatic, nu pot fi studiate decât modificându-le pornind din exterior. Le putem stăpâni observând ceea ce, la plantă, emană din principiile de creștere din anul sau anii precedenți, și ceea ce provine din principiile de creștere actuale, directe. Să revenim la plantă. Rădăcina, ovarul, formarea grăunțelor, sunt pentru plantă niște procese care provin din anul precedent. Ceea ce, printre altele, se formează în jurul petalelor, aparține prezentului. Formarea frunzelor verzi ne arată o cooperare dintre prezent și trecut. Trecut și prezent sunt, de fapt, două elemente componente unite într-o rezultantă. Dar în natură totul se înlănțuie, exact așa cum în organismul uman totul se înlănțuie – am spus acest lucru – în mod complex. Așadar, noi trebuie să învățăm să cunoaștem aceste înlănțuiri. În natură, totul se raportează la întreg și, dacă studiem aceste raporturi la plantă, unde ele sunt mai simple, mai schematice, am putea spune, vom găsi în floare ceea ce o medicină instinctivă a trecutului numea sulfur. Scopul nostru nu este acela de a face să reînvie această veche medicină; eu nu o amintesc decât pentru a facilita înțelegerea. Denumirile de fosfor sau sulfur desemnau tot ceea ce se formează sub influența prezentului în floare, în afară de ovar și pistil. Preparând o infuzie din aceste organe florale, eliminând ceea ce acționează la modul mineral, obținem elementul fosforic, sulfuric. Este absolut greșit să credem că sub numele de fosfor și sulf cei vechi aveau în vedere ceea ce desemnează chimiștii actuali prin aceste cuvinte. Cei vechi înțelegeau prin aceasta ceea ce am caracterizat eu. Astfel, o infuzie preparată din niște petale de maci de câmp era, pentru cei vechi, ceva fosforic sau sulfuric.
Dacă, în schimb, prepar niște frunze verzi – există, evident, o deosebire considerabilă între un decoct din ace de pin și din frunze de varză –, obțin ceea ce vechiul stil califica drept principiul mercur, nu mercurul în sens actual.
Iar tot ceea ce are legătură cu rădăcina, cu tulpina, cu sămânța, era pentru cei vechi principiul salin. Aceasta, pentru a clarifica lucrurile. Noi nu putem, cu noțiunile științifice actuale, să reînnodăm firul cu aceste vechi cunoștințe, dar noi trebuie să facem, totuși, o serie de experiențe, care să ne arate cum acționează un decoct dintr-o anumită rădăcină asupra organizării cefalice și, prin aceasta, asupra bolilor infantile.
Vom descoperi un principiu călăuzitor extrem de semnificativ cercetând, pur și simplu, efectele a ceea ce este înrudit cu rădăcinile, de asemenea, cu semințele, asupra organismului copilului înainte de schimbarea dinților. Vom folosi apoi, pentru tot ceea ce este stârnit din exterior – acesta este, în principiu, cazul afecțiunilor din a doua perioadă de șapte ani –, niște remedii care să acționeze asupra a ceea ce vine din exterior, preparate din frunze, vom folosi principiul mercur în sensul în care înțelegeau cei vechi acest element, care există, efectiv, sub formă concentrată în mercur, dar nu trebuie confundat cu el. Aceasta explică utilitatea mercurului ca remediu pentru anumite boli venerice care au cauze exterioare. Toate bolile venerice sunt, de fapt, o prelungire intensificată a unor boli care se pot manifesta în cursul celei de-a doua perioade de șapte ani sub o formă atenuată. Prin natura lor, bolile venerice nu sunt altceva decât o formă intensificată a ceea ce poate fi provocat din exterior, în a doua perioadă de șapte ani, mai exact, până la maturizarea sexuală. Înainte de pubertate, de aici nu rezultă boli venerice, căci nu este încă atinsă maturitatea sexuală, altfel, o bună parte din bolile care pot fi contractate ar afecta organele sexuale. Cel care știe să observe în mod real această trecere de la vârsta de unsprezece ani la cea de cincisprezece-șaisprezece ani, va putea vedea cum ceea ce apărea înainte sub o formă absolut diferită se manifestă apoi sub forma unor anomalii ale vieții sexuale. Apoi vin bolile care își pot avea sediul principal în metabolism, în măsura în care metabolismul este legat de organizarea fizică și de cea eterică a omului, și care trebuie puse în legătură cu efectele a tot ceea ce, în plantă, are un caracter floral.
Prezentate în mod schematic, așa cum sunt constrâns să o fac, multe lucruri pot părea fantastice, dar ele pot fi verificate în amănunt. Dacă în prezent este dificil să abordăm medicina oficială cu aceste noțiuni, acest lucru provine din aparenta imposibilitate de a avea o vedere de ansamblu asupra organismului uman, din cauza complexității sale, de care trebuie să ținem seama. Probabil ca v-a frapat faptul că am expus niște lucruri care păreau să contrazică cele expuse de azi-dimineață. Lucrurile s-au clarificat atunci când am văzut că ceea ce emană din organizarea hepato-renală se manifestă în primul rând prin efectul său reflectat. Acest lucru este important în ceea ce privește organizarea Eului și organizarea astrală a omului, și se manifestă în mod deosebit de intens. La fel, există o acțiune conjugată și o acțiune antagonistă între ritmul circulator și ritmul respirator din omul median, ceea ce ne obligă să cercetăm multe lucruri care provin din ritmul sanguin în reacția ritmului respirator, și invers. Așadar, faceți legătura dintre cele de mai sus și faptul că organizarea Eului trăiește în căldura umană și că aceasta impregnează organismul gazos. Un efect cum este cel suscitat de organizarea Eului și de organizarea astrală se va manifesta din punct de vedere fizic în organismul caloric și în organismul gazos. Acest lucru trebuie observat la copilul mic. Studierea organismului de căldură și a organismului gazos va revela originea bolilor de copii. Efectele pe care le vor exercita preparatele din rădăcini și din semințe asupra organismului de căldură și asupra organismului gazos vor rezulta din întâlnirea unor acțiuni polare, antagonice, una stimulând-o pe cealaltă. Ceea ce provine din rădăcină sau din sămânță, introdus în organism, stimulează tot ceea ce emană din organizarea calorică și din organizarea gazoasă a omului. Astfel, dacă studiem efectele care se desfășoară, pe de o parte, de sus în jos, veți constata că am trezit la copil, din capul locului, o vibrație caloric-gazoasă de o intensitate maximă. De fapt, nu este vorba de o vibrație, ci de o structură organică de natură temporară. Pe de altă parte, ceea ce se desfășoară de jos în sus este organizarea solidă și lichidă a omului. Cele două curente intră în reacție prin întrepătrunderea organizării lichide și a organizării gazoase spre mijloc, dând naștere în organismul uman unei stări intermediare între starea lichidă și cea gazoasă, care vă este bine cunoscută. La fel, trebuie să cercetăm în organismul viu și sensibil al omului o stare intermediară între starea lichidă și cea solidă, precum și o stare intermediară între starea gazoasă și cea calorică.
Toate aceste manifestări, pe care le-aș califica drept fiziologice, își au importanța lor pentru patologie și terapie. Observarea omului în organizarea sa atât de complexă ne revelează faptul că un sistem organic își transmite în permanență efectele în alt sistem organic. Dacă studiați ansamblul efectelor organice care se manifestă într-un organ de simț, urechea, de exemplu, iată ce veți constata: Organizarea Eului, organizarea astrală, organizarea eterică și cea fizică, toate acționează împreună în așa fel încât metabolismul pătrunde procesul neuro-senzorial, ritmat, la rândul său, de procesul respirator, în măsura în care el pătrunde acolo, precum și de curentul sanguin, la fel, în măsura în care acesta îl străbate. În fiecare organ izolat se manifestă, într-o proporție definită, ceea ce am caracterizat în diferite moduri când am încercat să explic organizarea tripartită și cea împătrită a omului. Dar, la urma urmelor, în el totul este metamorfoză. Ceea ce este normal pentru ureche, de ce îl calificăm drept normal? Pentru că ceea ce se manifestă aici, se manifestă în așa fel încât omul să se poată realiza, și să se realizeze în așa fel încât el să evolueze pe Pământ. Nu există alt motiv să calificăm acest lucru drept normal. Dar, atunci când condițiile particulare care acționează asupra structurii urechii, datorită poziției sale, în special la periferia organismului, creează, prin metamorfoză, o dispoziție similară într-un punct oarecare din interiorul organismului, în locul celei care ar trebui să existe în acel punct, este ca și cum acolo ar vrea să se formeze o ureche. Iertați-mi acest mod schematic de a spune acest lucru, dar este singurul potrivit. Asemenea condiții apar, de exemplu, în regiunea pilorului, în locul a ceea ce ar trebui să existe acolo. O asemenea metamorfoză cu caracter patologic se află la originea tumorii.
Într-adevăr, toate tumorile, inclusiv cancerul, sunt niște încercări de a se forma niște organe de simț aberante. Când vă găsiți în prezența unei asemenea formațiuni patologice, și dacă aveți o viziune clară asupra organismului uman, veți descoperi în ce măsură participă organismul de căldură și organismul gazos, încă din copilărie, și chiar din perioada embrionară, la formarea acestor organe. Acestea, într-adevăr, nu pot fi formate corect de organismul de căldură și organismul aer decât dacă organismul lichid și organismul solid vin în întâmpinarea lor, și din aceste elemente componente ia naștere o rezultantă. Astfel, este necesar să examinăm relația care se stabilește în sânul organismului fizic între manifestările metabolismului și forțele modelatoare, care provin din sistemului neuro-senzorial. Trebuie să vedem, întru câtva, cum din metabolism radiază ceea ce duce substanțele în direcție radială și cum acestea sunt apoi modelate de forțele care le sunt aduse în întâmpinare de sistemului neuro-senzorial.
Ținând seamă de aceasta, vedem cum devine posibil să abordăm tumoarea. Putem să o abordăm dacă știm că există o perturbare a relației dintre organismul fizic-eteric, pe de o parte – în măsura în care acesta se manifestă prin metabolismul cu acțiune radiantă – și, pe de altă parte, organizarea Eului și cea astrală, în măsura în care ele se manifestă în organismul de căldură și în organismul gazos. Dacă împingem lucrurile la extrem, trebuie să avem în vedere raportul dintre metabolism și organismul de căldură al omului, și vom obține cele mai bune rezultate, în caz de tumoare internă – dar este posibil și pentru cele externe – dacă vom crea un înveliș de căldură în jurul tumorii. Trebuie să reușim să învăluim această tumoare într-un înveliș de căldură. Acest lucru produce o modificare radicală a întregii organizări. Dacă ajungem să învăluim tumoarea într-un înveliș de căldură – la modul elementar vorbind –, vom reuși s-o dizolvăm. Acest lucru poate fi realizat în mod efectiv, cu ajutorul remediilor indicate de prietenii noștri medici, aplicate sub formă de injecții. Dacă efectul specific a fost obținut asupra unui sistem organic sau altul, putem fi siguri că preparatul din vâsc pe care îl folosim va crea un asemenea înveliș de căldură în jurul organului anormal despre care este vorba, în jurul carcinomului. Nu putem folosi același preparat pentru un cancer de sân, de uter, sau de pilor. Trebuie să studiem în ce direcție se îndreaptă reacția provocată de injecție. Nu veți avea rezultate în absența unei veritabile reacții. Aceasta se manifestă prin febră. Așadar, injecția trebuie să fie urmată de o stare febrilă, în absența căldurii, eșecul este sigur.
Am expus aceste fapte în principiu, pentru ca să vedeți dacă ele au o bază logică, însă aceasta nu constituie decât un principiu călăuzitor. Veți vedea că ceea ce afirmă el poate fi verificat, ca toate faptele de acest fel, prin metodele obișnuite practicate în medicină. Nu cerem niciodată ca aceste indicații să fie acceptate ca un articol de credință, înainte de a fi fost verificate. Dar cel ce se va ocupa de aceste lucruri, va putea face descoperiri uimitoare.
Tot ceea ce v-am expus astăzi, oarecum în mod schematic, și uneori tulburător, va fi confirmat din două direcții de către medicina actuală. Dacă veți merge până la miezul lucrurilor, dacă veți cerceta literatura medicală, veți găsi niște indicații apropiate de ceea ce v-am spus eu, îndeosebi dacă le confruntați cu ceea ce, în literatura medicală, se încheie cu această remarcă: „Iată unde am ajuns, nu am mers mai departe!”
Îmi voi permite să adaug mâine câteva elemente de terapeutică, și atunci se vor limpezi unele lucruri care au rămas nelămurite, pentru că erau prea sumare.
