Dragi prieteni,
În cele trei conferințe precedente am încercat să schițăm o concepție care să poată sluji drept bază medicului, scurtă schiță, din cauza timpului disponibil. Dacă am vrea să intrăm în detalii, ne-ar trebui mult timp. Acest timp ar fi, desigur, necesar unor studii medicale.
Pentru dobândirea acestor cunoștințe de bază ar fi nevoie de cel puțin un an de studii medicale serioase. Nu vă pot oferi aici decât caracteristicile a ceea ce ar trebui să fie un asemenea învățământ, astfel că dvs. ar trebui să considerați cele trei conferințe precedente drept o schiță a cunoștințelor pe care medicul trebuie să și le cucerească. Aceasta va fi partea exoterică a cunoștințelor medicale.
Dar acestei părți trebuie să-i urmeze partea esoterică a științei medicale, despre care vom vorbi acum. Această parte esoterică trebuie să se clădească pe cea exoterică. Dar să nu disprețuiți în cursul studiilor dvs. această parte exoterică, ci dimpotrivă, străduiți-vă să o stăpâniți, cu toată seriozitatea de care sunteți capabili. Acest lucru este astăzi greu de realizat, dar organizarea Secției medicale a Universității noastre de la Goetheanum, din Dornach, poate remedia această situație. Ceea ce am prezentat pe scurt poate fi îmbogățit cu numeroasele detalii aflate în ciclurile mele de conferințe și în scrierile mele. Acest lucru nu a fost realizat, până în momentul de față, decât într-o mică măsură și nu va atinge o anumită anvergură decât cu lucrarea pe care o pregătesc în prezent în colaborare cu Doamna Doctor Wegman, și care va fi publicată în curând [Nota 14]. Aici se va vedea ce impuls poate aduce antroposofia pentru domeniul medicinii și al studiilor medicale.
Dar studiile medicale, trebuie să fiți conștienți de acest lucru, au un caracter foarte deosebit, comportând niște cerințe foarte speciale; sunt niște studii în cadrul cărora nu se poate face abstracție de rezultatele cercetării spirituale. Nu poate exista medicină fără datele științei spirituale. Haosul care domnește în acest domeniu este rezultatul unei orientări a studiilor și cunoștințelor absolut inadecvată medicinii. Cunoștințele noastre actuale despre natură sunt adecvate necesităților tehnicii, dar nu unei cunoașteri a omului. Acest lucru este adevărat atât pentru teologie, cât și pentru medicină. Vedeți dvs., o adevărată știință medicală are niște cerințe speciale, veți realiza acest lucru când vă voi spune cum se formează omul.
Ieri, pe plan exoteric – vom face trecerea spre esoteric în zilele următoare –, v-am făcut atenți la faptul că substanțele sunt, de fapt, niște procese. Sarea, de exemplu, este precipitatul, rezultatul unui proces. Procesul-magneziu și procesul-fier se află în natura exterioară, procesul-plumb și procesul-mercur, de asemenea, dar pe acestea din urmă omul nu trebuie să le poarte în interiorul său. Însă doar în aparență omul nu poartă aceste procese în interiorul său. Cum se formează omul? La început, este creată schița fizică prin fecundare. Această schiță trebuie să se unească apoi cu corpul eteric al omului, dar acest corp eteric nu rezultă prin fecundare, el se formează în jurul a ceea ce va fi ulterior organizarea Eului și organizarea astrală, în jurul complexului sufletesc-spiritual care exista înainte de viața pământească și coboară din lumile spirituale. Astfel, noi avem de-a face cu sâmburele central al entității umane, cu elementul său sufletesc-spiritual, care provine în primul rând din încarnările precedente și în al doilea rând din perioada dintre moarte și o nouă naștere, perioadă cu mult anterioară fecundării. Înainte de a intra în legătură cu germenele ce rezultă din fecundare, acest sâmbure sufletesc-spiritual își atrage mai întâi corpul eteric. Această triplă organizare – Eu, corp astral și corp eteric – se unește cu rezultatul fizic al fecundării. Trebuie să considerați corpul eteric ca fiind format din Cosmos. Dar acest corp eteric de proveniență cosmică comportă, în momentul în care se unește cu organizarea fizică, niște forțe care nu sunt valabile pentru organizarea fizică: cele ale plumbului și cele ale staniului. Doar în aparență omul nu este un microcosmos pentru că nu conține anumite substanțe. Substanțele pe care omul nu le are în corpul său sunt cele mai importante pentru constituția corpului eteric și, de fapt, procesele plumb, staniu, mercur se desfășoară în corpul eteric înainte de unirea acestuia cu corpul fizic.
Ei bine, corpul eteric se unește cu corpul fizic; celelalte părți constitutive fac, bineînțeles, la fel. Această unire se realizează doar într-o anumită măsură în timpul perioadei embrionare, ea se va realiza pe deplin la naștere, când apare respirația. În acest moment, când apare o veritabilă respirație, toate forțele corpului eteric provenind de la substanțele neîncorporate corpului fizic, toate aceste forțe migrează în corpul astral, iar corpul eteric primește, la rândul său, forțele cu care opera corpul fizic. Corpul eteric suferă astfel o metamorfoză foarte importantă, care constă în adoptarea constituției corpului fizic și renunțarea la constituția sa proprie – înrudirea cu mediul înconjurător –, pe care o cedează corpului astral. Dar corpul astral e strâns legat de tot ceea ce este omul capabil să știe. Astfel, dragi prieteni, de îndată ce începeți să asimilați o adevărată cunoaștere medicală transformată din punct de vedere interior și nu pur teoretică, dvs. faceți să trăiască acest conținut deja prezent în corpul astral, deși inconștient, acest conținut care exprimă relațiile corpului astral cu mediul înconjurător.
Iată un exemplu în acest sens. Considerați o regiune melancolică prin constituția sa geologică, prin prezența, în subsol, a gnaisului, care conține mica, un mineral pe care îl cunoașteți. Mica exercită o influență foarte puternică asupra constituției fizice a omului, a unui om care trăiește într-o anumită regiune. Omul are un corp fizic diferit când se naște într-o regiune unde abundă mica. Această mică acționează pornind din sol asupra corpului fizic. Ei bine, veți constata că în regiunile foarte bogate în mică există mulți rododendroni. Această plantă este răspândită în Alpi și în Siberia. Substanța rododendronului este strâns înrudită cu corpul eteric înainte de intrarea sa în corpul fizic. Corpul eteric cedează atunci corpului astral această afinitate cu rododendronul. Când la locuitorii unor asemenea regiuni apar anumite boli cauzate de această acțiune preponderentă a micăi, prin intermediul apelor subterane, corpul eteric a cedat corpului astral ceea ce a primit de la mică. De aici putem trage concluzia că rododendronul conține un suc care are virtuți curative pentru aceste boli. De aceea, adesea, dar nu întotdeauna, remediul specific al unei boli se află chiar în locurile respective.
Reflectați, dragi prieteni, la faptul următor: În fiecare noapte, în timpul somnului, vă cufundați cu corpul dvs. astral în mediul ambiant, care era înrudit cu corpul dvs. eteric, iar acum este înrudit cu corpul astral. Ca medic care își cucerește niște cunoștințe medicale, simțiți în permanență aceste forțe de vindecare ale mediului. Ceea ce ați învățat din punct de vedere exterior prin dialectică, vă este în mod constant confirmat în timpul somnului. Este un fapt de care trebuie să ținem seama în privința studiilor medicale, căci orice învățământ exterior, dialectic, nu ar sluji la nimic, ar fi disociat, dezorganizat, dacă nu ar avea loc în fiecare noapte, în timpul somnului, confirmarea, atât de necesară, în sânul corpului astral și al mediului înconjurător. Astfel, în cazul în care cunoștințele medicale nu sunt dobândite în așa fel încât corpul astral să poată intra în conversație cu mediul și să consimtă la ceea ce a învățat medicul, ar fi ca și cum ar asculta un limbaj neînțeles, care nu ar face decât să-l zăpăcească. Cunoașterea medicală este legată în mod real, din punct de vedere interior, de viața omului care trece prin somn. Dar aceste fapte trebuie să treacă prin întregul om, prin omul viu, prin omul care simte, căci din această legătură nocturnă cu substanțele terapeutice mai rezultă încă ceva, cu adevărat imposibil de cucerit prin dialectică: impulsul real de a da ajutor. Fără acest impuls, fără această compasiune pentru bolnav, fără această dorință de a veni în ajutor, nu există, de fapt, vindecare.
E necesar să vă spun acum ceva care vi se va părea absolut paradoxal, dar va trebui să acceptați multe paradoxuri. Vedeți dvs., poate că ar fi nevoie să ne protejăm remediile preparate în laboratorul nostru farmaceutic, pentru ca să nu poată fi imitate. Acest lucru mi s-a spus de nenumărate ori. Am răspuns că nu mă tem de imitații, dacă reușim să introducem în curentul nostru niște veritabile impulsuri esoterice. Se va recunoaște atunci că remediile noastre sunt preparate cu un substrat esoteric și că nu este indiferent dacă ele sunt astfel preparate cu tot ceea ce trăiește în esoterism, sau imitate de vreo fabrică oarecare. Așa ceva poate să vi se pară paradoxal, și totuși așa stau lucrurile.
Crearea unei anumite ambianțe, care să impregneze remediile cu o forță spirituală de vindecare, contează mult mai mult decât anumiți factori exteriori și o anumită dibăcie profesională. Acest fapt nu e o superstiție și, așa cum veți vedea, poate fi perfect întemeiat pe știința spirituală. Oamenii cu o înțelegere subtilă vor observa că prin administrarea remediilor pe care le preparăm aici este făcut un pas spre ceva care trebuie să se realizeze.
Obiecțiile care mi-au fost făcute în acest sens vin de la niște persoane care nu știu cât de mult trebuie să fie luată în serios viața spirituală. Trebuie să sesizați importanța faptului că există aici o universitate, un loc în care se cultivă învățământul medical. Această creație va trebui să fie o realitate, nu o formă goală. Veți înțelege, de asemenea, că unui prim curs medical exoteric va trebui să-i urmeze, înainte de toate, un al doilea curs, absolut esoteric, care să vorbească inimii omului, prin care cunoașterea medicală să pătrundă în ceea ce va deveni o atitudine interioară cu adevărat medicală.
Anumite personalități au căutat întotdeauna, din instinct, o asemenea atitudine interioară. În ultima treime a secolului al 19-lea, când nimic nu predispunea la o asemenea atitudine, aceasta s-a manifestat, totuși, în mod sporadic, la anumite personalități izolate, considerate originale. Astfel, renumita Școală de la Viena [Nota 15], contemporană cu tinerețea mea, se bazează pe această componentă a vindecării în care terapeutica nu contează deloc, cum se întâmplă în cazul pneumoniei, la care tratamentul este, practic, fără influență asupra elementului central al afecțiunii. Este ceea ce a dat naștere nihilismului de care ați auzit, desigur, vorbindu-se. Tocmai medicii cei mai cunoscuți ai acestei școli vieneze au devenit, cu bună știință, campionii nihilismului; ei erau de părere că nici un remediu nu e capabil să vindece. Până la un anumit punct, aceste idei au fost împărtășite de Wirchow, pentru care 50% din bolnavi s-ar fi vindecat la fel de bine fără medicamente; în 30% din cazuri, se poate afirma că medicamentul a dăunat în mod cert, iar în rest, întâmplarea poate a condus la alegerea unui remediu folositor. Nu eu, ci Wirchow [Nota 16], o celebritate medicală a secolului trecut, a spus acest lucru. Cunosc niște personalități ilustre care, la ora actuală, mai apără încă acest punct de vedere, fiind, poate, totodată partizani ai terapeuticii. Aceasta nu este o atitudine medicală interioară, dar așa ceva nu poate exista acolo unde e vorba doar de pur formalism. Trebuie să fie trezită cu adevărat acea atitudine de care vorbeam, ceea ce implică latura umană a celui de-al doilea curs, întemeiat pe primul, cel exoteric. Această latură umană atât de indispensabilă o găsim, deși sub o formă degenerată, totuși, uneori grandioasă, la o personalitate ca Paracelsus; desigur, multe lucruri i se pot obiecta într-o privință sau alta, dar el manifesta într-un mod grandios această atitudine medicală interioară. Ajungând într-o regiune unde abunda permianul, el știa că anumite boli pot fi atribuite acestei roci, în special anumite boli provenind dintr-o perturbare a sângelui. Desfășurarea procesului maladiv este absolut caracteristică. Se constată la bolnavii respectivi o vie activitate a splinei. Iar când vine cineva ca străin într-o asemenea regiune, întâlnește puțină simpatie; locuitorii sunt teribil de încăpățânați, cârcotași, naivi, și vă iau drept proști când considerați ca extravagante anumite obiceiuri de-ale lor. Da, este adevărat, oamenii se familiarizează cu permianul. Dar un străin care vine aici nu suportă permianul, și mai ales apa sa. El prezintă anumite simptome maladive. Paracelsus [Nota 17] spune că bolile care apar în aceste regiuni sunt ereditare și el adaugă: „Probabil că se petrece ceva în domeniul eteric” sau al „arheului”, cum îl numea el. Arheul a trebuit să sufere o influență înainte de a intra în embrion. Ei bine, se constată că drobul (Cytisus Henffelii) crește extraordinar de bine în aceste regiuni. Vom găsi ușor în drob – în flori, în frunze sau, eventual, în rădăcini, după constituția indivizilor – un suc care va fi un bun remediu pentru aceste afecțiuni.
Este vorba să ne cucerim, cu ajutorul acestei atitudini medicale interioare, un mod absolut diferit de a vedea natura. Când eram un băiețandru, am cunoscut un medic pe care îl întâlneai adesea pe pajiști și câmpii, unde se întreținea cu plantele, florile, insectele etc.... În regiunea în care profesa, medic modest, mai existau încă vreo trei sau patru care făceau pe corifeii, dar se poate afirma că activitatea acestui om modest, care iubea atât de mult florile câmpiilor, era infinit mai rodnică decât aceea a medicului oficial și a celorlalți, căci aceștia își dețineau știința din școli și din ceea ce este legat de ele. În schimb, el își dobândise cunoștințele despre remedii prin frecventarea naturii, care nu ne poate conduce la știința medicală decât atunci când iubim astfel natura în amănunt. Când o observăm sub microscop, nu o mai iubim; trebuie să o iubim, trebuie să fim în stare să o studiem din punct de vedere macroscopic. Veți înțelege astfel cât de necesară e viața inconștientă a corpului astral pentru a ajunge la cunoștințele medicale. Nu aș vrea, desigur, să fac să reînvie pentru dvs. niște vechi rețete de cumătră, ci vreau doar să vă spun ce se desprinde în prezent din observația directă. Dar, pentru că limbajul actual și terminologia medicală nu dispun de expresii adecvate, e necesar să recurgem la terminologia tradițională, dacă nu creăm una nouă. O astfel de terminologie nouă ar fi, poate, mai favorabilă propagării ideilor noastre, dar așa ceva ne-ar impune, cu siguranță, niște ani de studiu. Și cum dvs. doriți să fiți informați de pe-acum, voi folosi vechea terminologie, cu câteva modificări.
E bine să studiem mai întâi lumea vegetală, nu pentru că aș vrea să recomand plantele ca remediu universal, ci pentru că ele ne pot învăța o mulțime de lucruri și mai ales despre ceea ce are legătură cu aprofundarea esoterică. Ei bine, în ceea ce privește tradiția medicală, este extrem de important să studiem trei lucruri, dar să le studiem altfel decât o face știința curentă.
Când, astăzi, un student a învățat ceva, el crede că acest lucru este bun, că el poate aplica ceea ce știe. Dar un om religios, un om evlavios, învață Tatăl nostru; și el îl știe, dar el nu crede că e suficient să-l știe, ci repetă rugăciunea în fiecare zi. El spune zilnic ca rugăciune ceea ce știe. În fiecare zi, el face să-i treacă prin suflet ceea ce știe. Acesta este un mod absolut diferit de a concepe lucrurile, cu adevărat diferit. Gândiți-vă, de asemenea, la un inițiat; dvs. presupuneți că el cunoaște elementele științei oculte, dar el însuși nu acordă nici o importanță faptului că le cunoaște, că și le-a cucerit. Este mult mai important pentru el să facă din când în când să treacă prin fața sufletului său, cu convingere, primele elemente, și următoarele, pentru a face să țâșnească în sufletul său noi elanuri. Cel care este impregnat de un sentiment religios face cu totul alte experiențe decât acela care nu vede în natură decât ceea ce conține lumea fizică. Trebuie să ne regăsim în mod perpetuu în ritmul naturii, dacă vrem să ne cucerim cunoștințe vii și nu o cunoaștere moartă. Cunoașterea, activitatea cunoscătoare, trebuie să se reînnoiască în mod ritmic. Despre acest lucru e vorba atunci când vă spun despre atitudinea interioară ca bază a cunoștințelor medicale. Este atât de important, chiar pentru terapeutică, să ne cucerim aceste cunoștințe medicale despre natura omului și a mediului său înconjurător. Faceți în mod constant să renască planta în sufletul dvs., acest lucru are o însemnătate absolut deosebită.
Trei lucruri, la plantă, au o însemnătate deosebită. Primul este parfumul ei, legat de prezența uleiurilor eterice. Această aromă poate avea la unele plante un caracter foarte special. Parfumul unei plante exercită o atracție pentru anumite ființe elementare care încearcă să se cufunde în el. Ceea ce se află la originea acestei activități aromatice – nu a substanței – se regăsește sub forma minerală cea mai concentrată în sulf. Astfel, putem, după modelul vechilor medici, să dăm numele de Sulfur sau de sulfuric la ceea ce este activ în aroma plantei, acestui extract spiritual care trezește nostalgia ființelor elementare. A percepe elementul sulfuric din plantă înseamnă o reală înțelegere pentru parfumul ei, dacă recunoaștem ceea ce se petrece, spiritual, între sus și jos, când se răspândește acest parfum.
O a doua facultate pe care trebuie să o dezvoltăm este un sentiment interior pentru ceea ce crește în frunză; nu ne lipsesc ocaziile de a lega parfumurile de flori și formele de frunze. Frunzele au niște forme atât de variate: dantelate, netede, ascuțite, rotunjite, dințate etc.... Trebuie să ne cucerim o sensibilitate delicată pentru acest element foliar al plantei, care vivifică ființele spirituale pe care le-au atras parfumurile. În acest element foliar radiază, de la periferia Cosmosului, o tendință de a forma structuri sub formă de picături. Este posibil să dezvoltăm un minunat sentiment pentru această activitate modelatoare care, provenind din Cosmos, se află în frunze, atunci când, pur și simplu, contemplăm cu iubire tot ceea ce este frunză, dimineața, când roua le înstelează. Căci, în esența lor, aceste picături de rouă reflectă ceea ce se străduiește, pornind de la periferia cosmică, să dea naștere acestor forme ca picături. În mod incontestabil, picătura se află la originea a tot ceea ce este frunză în plantă. Dacă forțele cosmice periferice ar fi singurele active în mod spiritual, plantele ar lua întotdeauna această formă sferică. Forma sferică apare în plantă mai ales când cosmicul domină astfel în multe fructe bacă și, de asemenea, în multe frunze. Dar această formă de picătură este imediat luată în stăpânire de forțele terestre, smucită în toate părțile, dând naștere formelor celor mai variate. Această tendință de a forma picătura există, concentrată din punct de vedere mineral, în mercur. De aceea, medicina timpurilor străvechi o numea tendință mercuriană. În vechea medicină, Mercur nu era metalul cu acest nume, ci tendința de a forma picătura, această tendință dinamică spre picătură. Pretutindeni unde se regăsește această tendință, există elementul mercurian. Mercurul este metalul care pe Pământ ia forma de picătură, pentru că aici există condițiile favorabile pentru aceasta. Mercurul ia pe Pământ forma pe care o are argintul pe Lună, care ar trebui să se găsească aici sub formă de picătură. Medicina de odinioară numea mercur tot ceea ce are formă de picătură și, pentru vechii medici, toate metalele erau Mercur. Această medicină trăia în tot ceea ce este mobil, însuflețit, și noi trebuie să revenim la această mobilitate, la această viață. Trebuie să ne dezvoltăm un simț pentru această mobilitate și această viață. Când, dimineața, vă uitați de jur împrejur pe câmpii, când vedeți perlele argintate de rouă pe frunze, trebuie să vă spuneți: Aceste perle de rouă îmi revelează ceea ce trăiește din punct de vedere spiritual în frunzele înseși: tendința spre forma cosmică sferică. Dar trebuie să simțim acest lucru dacă vrem să înțelegem planta; trebuie să învățăm să o înțelegem în forma sa sferică. Vedeți dvs., atunci când învățați să înțelegeți planta în așa fel încât să stabiliți o relație cu tendința sa spre forma de picătură, și apoi să vă înălțați prin mireasmă, dvs. dezvoltați treptat o sensibilitate delicată, subtilă, pentru tot ceea ce, în om, acționează în direcție centrifugă. Creșterea unghiilor este o activitate centrifugă ce traversează omul. În timpul primilor șapte ani de viață, care se încheie cu formarea celei de-a doua serii de dinți, niște forțe centrifuge traversează în permanență omul. Acestea se manifestă la maximum prin transpirație. Ceea ce, în plante, se înalță sub formă de parfum și atrage spiritele elementare, trăiește în mirosul transpirației de direcție centrifugă. Astfel, dacă vreți să găsiți elementul vegetal din om, orientați-vă cercetările spre această tendință profundă spre exteriorizare, și veți avea o cunoaștere intimă a legăturii dintre ceea ce se află în exterior și ceea ce se află în interiorul omului. Căci, prin transmiterea proprietăților corpului eteric astralului, se petrece o inversare completă. Corpul eteric încearcă să-și îndrepte în sus ceea ce el ia din mediul înconjurător. Transmițând acestea corpului astral, el se desfășoară în direcție centrifugă, spre exterior, și, efectiv, în această direcție poartă omul elementul vegetal din el.
Observați cum își înfige planta rădăcinile în sol, cum intră ea în relație intimă cu tot ceea ce e sare, în sensul larg al cuvântului. Aici se efectuează un proces de sens contrar față de fenomenele însoțitoare ale proceselor senzoriale, care sunt niște procese-sare. Gândiți-vă la sarea de bucătărie, la gustul ei sărat când este în soluție și imaginați-vă procesul invers, imaginați-vă că procesul de dizolvare ar fi anulat, că ar exista un fel de aglutinare și că mirosul și gustul ar deveni latente. Dvs. v-ați afla atunci în prezența procesului care se desfășoară între plantă și sol. Este ceea ce cei vechi numeau procesul-Sare. Medicina de odinioară nu numea sare ceea ce se desemnează astăzi cu acest nume, de exemplu, carbonații etc. Ea numea sare ceea ce, în plantă, intra în legătură, prin extremitatea rădăcinilor, cu substanțele Pământului. Acesta este procesul-sare.
Îndreptându-vă în mod constant și ritmic atenția spre aceste minunate taine ale naturii, cunoștințele dvs. medicale vor deveni vii. Cu alte cuvinte, atunci când vă însuflețiți în acest fel cunoașterea, începeți să priviți natura și omul într-un mod care conduce la vindecare, pornind de la acest puternic impuls de a ajuta despre care v-am vorbit. Vindecarea nu poate rezulta cu adevărat decât dacă se pornește de la o asemenea bază, cu o totală obiectivitate. Aceste facultăți trebuie să fie stimulate în mod absolut concret printr-un studiu exoteric asiduu, conștiincios, altfel acționăm în confuzie. Dar trebuie să știm, totuși, că nu studiile teoretice constituie baza însăși a cunoașterii medicale, ci adâncirea în mod ritmic în contemplarea naturii înconjurătoare.
Cuvintele pe care le scriu acum pe tablă*, nu pentru a fi știute, trebuie să dea din nou viață, de fiecare dată când le rostiți, simțului medical în sufletul dvs.
* Această planșă nu s-a păstrat.
Acestea le primește, într-un fel, sufletul care, contemplând periferia, trezește în sine un simț pentru tot ceea ce-l înconjoară. Iar omul poate răspunde:
Iată, dragi prieteni, ceea ce puteți primi, vivificându-vă neîncetat aceste forțe ale sufletului, așa cum o fac cei care se roagă cu devoțiune, aceste forțe care au o virtute medicală. Căci
forțele obișnuite la care se face apel în zilele noastre în școli nu sunt capabile să trezească în om cunoștințele medicale; trebuie să facem ca acestea să izvorască din suflet. De aceea am pus
la începutul considerațiilor noastre esoterice modul de a trezi sufletul care permite să se ajungă la cunoștințele medicale.
