Biblioteca antroposofică

CăutareLucrări OnlineIndex GA316PrecedentaUrmătoarea

Rudolf Steiner
ARTA DE A VINDECA APROFUNDATĂ PRIN MEDITAȚIE

GA 316

CURSUL DE PAȘTI

CONFERINȚA A CINCEA

Dornach, 25 aprilie 1924

Dragi prieteni,

Astăzi voi completa considerațiile precedente, apoi voi aborda tema generală de care se leagă întrebările dvs. E bine să nu examinați ceea ce voi spune acum decât după ce ați luat cunoștință de ceea ce am expus înainte. La începutul expunerii nu trebuie situate niște adevăruri de ordin general. Doar după o anumită pregătire se poate trece la general, care își primește astfel adevărata sa nuanță. Să ne reprezentăm cele patru părți constitutive ale omului; fiecare își are structura sa particulară. Corpul fizic și cel eteric au o structură spațial-temporală, corpul astral și Eul, o structură pur spirituală. Ne putem reprezenta acest lucru spunându-ne: Această din urmă structură nu este nici spațială, nici temporală, spațiul și timpul au dispărut. Dar eu pot să-mi fac o imagine despre această structură spirituală având o reprezentare despre ea datorită conștienței imaginative. Rețineți, totuși, că noi avem, pe de-o parte, o structură fizic-eterică, cu totul separată în timpul somnului de structura spiritual-sufletească, și, pe de altă parte, această structură spiritual-sufletească.

Dacă luăm în considerare omul adormit, suntem în prezența, pe de-o parte, a unei structuri fizic-eterice la cel care doarme, care și-a îndepărtat Eul și corpul său astral, iar, pe de altă parte, a unei structuri sufletesc-spirituale distincte. Aceste două structuri, aceste două complexe, sunt foarte diferite. Structura fizic-eterică se structurează în organe izolate, organismul făcând, într-un fel, să apară organele izolate dintr-un centru vital. Structura astralului și a Eului au fost mai curând împinse dinspre exterior înspre interior, formând un fel de golf. Acest golf ocrotește un loc, creează un vid, atât spațial, cât și în temporal, și acesta este lucrul esențial. Lucrul esențial este deosebirea fundamentală dintre cele două structuri, cea fizic-eterică și cea sufletesc-spirituală. Ei bine, în ființa umană, așa cum apare ea în lume, în starea de veghe, sufletesc-spiritualul – Eul și corpul astral – este inserat – termenul nu este absolut adecvat, dar vă permite să vă faceți o idee despre ceea ce se întâmplă – în organizarea fizic-eterică. Cele două complexe se întrepătrund până la un anumit punct. În orice organ fizic, încălzit, transluminat și, de asemenea, impregnat de viață de către corpul eteric, în orice organ fizic al omului treaz își exercită influența organizarea Eului și organizarea astrală. Imaginați-vă acum că organizarea Eului și organizarea astrală impun unui organ propria lor structură; cu alte cuvinte, un element care ar trebui să aibă o structură fizic-eterică adoptă o structură spirituală, devine copia organizării astrale și a organizării Eului. Aceasta este, în general, cauza absolut generală a bolilor fizice; într-una din părțile sale sau în ansamblul său, trupul uman devine prea spiritual. Iată de ce o observare plină de grijă a omului bolnav pune atât de bine în lumină structura spirituală a ființei umane. Odinioară se ținea seamă de acest lucru în cel mai înalt grad. Odinioară, natura umană era simțită cu totul altfel decât la ora actuală, existau idei mai viguroase despre om. Astfel, dacă se considera că este necesar pentru binele sufletului atins de erezie, omul era ars pe rug. Ereticii erau arși pe rug, așa se pretindea, pentru mântuirea sufletului lor, pentru a-i elibera de ceea ce, după moarte, i-ar fi expus la cele mai grele suferințe. Ceea ce apăruse la origini dintr-o anumită clarvedere, s-a transformat ulterior într-o barbarie.

Existau niște idei mai viguroase despre om și se ajungea, de exemplu, să se administreze unui om considerat sănătos un anumit preparat pe bază de melisă. Acesta introducea în conștiența sa o ușoară tendință spre visare, trezea niște imaginațiuni discrete. Sau era tratat într-un anumit fel cu măselariță, ceea ce dispunea puternic la inspirații. Asemenea cercetări arătau, de exemplu, că măselarița stimulează plexul solar și îl spiritualizează. Când se administra un suc de melisă, era, într-adevăr, observată o puternică influență a corpului astral și organizării Eului asupra plexului solar, sau și o ușoară – dar semnificativă – creștere a irigării cu sânge a creierului, pentru că organizarea Eului exercită o puternică influență asupra creierului. Se experimenta astfel întregul om, cercetându-se cum poate el deveni mai spiritual, cum pot deveni mai spirituale organele sale izolate. Este o prejudecată să credem că noi gândim cu creierul, nu e deloc adevărat. Noi gândim cu picioarele și cu brațele, iar capul observă și ridică în gândire sub formă de imagini ceea ce se petrece în picioare și brațe. Am spus-o în timpul Cursului de Crăciun: Nu am putea cunoaște proprietățile unghiului dacă nu am merge; nu putem cunoaște legile echilibrului decât datorită propriului nostru centru de greutate pe care îl plimbăm în subconștient. De îndată ce abordăm corpul astral, care lucrează asupra întregului conținut al subconștientului, așa cum este el în realitate, putând să pară absolut fără rațiune în lumea fizică, el se va revela extraordinar de înțelept. Căci întreaga geometrie care se manifestă, de exemplu, în mers, sau în faptul de a te pipăi, este cunoscută, până în străfunduri – iertați-mi paradoxul – de către inconștient și percepută apoi de creier. Ei bine, când organizarea spiritual-sufletească exercită o influență prea puternică asupra organizării fizic-eterice, apare boala fizică. Se studia odinioară spiritul în organul fizic, căci tot ceea ce era numit dar de sus este spiritual, sufletesc-spiritual. Dar trebuie să distingem ce anume primea omul ca dar de sus prin viața spirituală. Aceasta era numit, în mod precis, un dar. Să luăm un exemplu: Belladonna.

De obicei, în plantă acționează fizicul și etericul. În schimb, în Belladonna, cosmic-astralul acționează foarte intens din exterior, și pretutindeni unde spiritualul sau astralul, sau și ceea ce în Cosmos corespunde Eului, acționează asupra plantei sau a animalului, se formează niște otrăvuri, în opoziție cu darurile spirituale. Ele sunt, totuși, un corelativ al spiritualului, căci depășesc planta și animalul, prin natura lor cosmic-astrală. Când, datorită măselariței, noi transferăm astralul, pur și simplu, atunci transferăm plexului solar și, totodată, diafragmei, ceea ce trăiește în învelișul de căldură al Pământului care mărginește atmosfera. În schimb, când luăm melisă, care, de fapt, nu este o otravă, obținem acest efect discret al spiritualului care se manifestă printr-o ușoară ațipeală. Am putea spune că în melisă otrava este în status nascendi. Acest fapt ne conduce la regula: O afecțiune fizică este opera unei spiritualizări excesive a organismului fizic sau a uneia din părțile sale. Se mai poate întâmpla și altceva. Se poate întâmpla ca în starea de veghe structura spiritual-sufletească să se instaleze prea solid într-un anumit organ fizic, fără să-i impună, totuși, structura sa, ci, dimpotrivă, ca aceasta să primească amprenta structurii fizice. În acest caz, atunci când omul doarme, el devine, în corpul său astral și în Eul său, copia fizic-etericului său, și ia în mod interior structura acestuia. Aceste două feluri de neregularități care apar la om se disting în mod esențial, chiar pentru simpla observație. La un bolnav, organul atins este intens spiritualizat. El devine mai luminos, apare ca prins în capcană de către spiritualitate, pornind din exterior, de la suprafața sa. Cu mult înainte de a se putea constata modificări ale tenului etc., un bolnav se revelează a fi, am putea spune, transparent pentru privirea ocultă și spiritual-sufletescul pătrunde în această transparență. În cazul invers, când sufletesc-spiritualul este cel care ia structura fizic-etericului, acest lucru se constată în timpul somnului, după aspectul sufletesc-spiritualului său, care devine o fantomă, o ușoară fantomă a corpului său fizic; el rămâne asemănător corpului său fizic. El devine, cu adevărat, un spectru al corpului său fizic. Iar experiențele grosiere la care se dedau spiritiștii cu ocazia pretinselor apariții, se bazează toate – acest lucru se petrece, efectiv, în mod invizibil – pe o slăbire a sufletesc-spiritualului provocat la medium. Acest lucru este notoriu. Corpul astral și Eul, slăbite, pot lua atunci forma organelor, în așa măsură încât să le facă vizibile în întunericul în care se desfășoară, de fapt, aceste practici. Aceste manifestări sunt, așadar, reale, dar rele. Ei bine, toate bolile așa-zis mintale provin din faptul că sufletesc-spiritualul – corpul astral și organizarea Eului – adoptă structura fizic-etericului. Și dvs. puteți spune: Bolile fizice sunt datorate unei spiritualizări a organismului fizic sau a părților sale, bolile mintale – unei structurări, în sensul fizic-etericului, a astralului sau a organizării Eului sau a uneia din părțile lor. Acesta este un adevăr de ordin general și de o valoare considerabilă pentru cunoașterea ființei umane.

De altfel, toate acestea se leagă de întrebările puse de unii dintre dvs. pe tema medicinei și a pedagogiei. Căci toate treptele intermediare dintre aceste două extreme se găsesc în organizarea copilului. La un copil, organizarea astrală și a Eului tind să spiritualizeze corpul fizic; la un altul, ea ar tinde să adopte forma fizic-eterică; între cele două există toate treptele intermediare. Acest principiu de bază se exprimă în temperamente. Când corpul astral și organizarea Eului au o tendință prea puternică de a adopta formele corpului fizic sau eteric – dar nu pe punctul de a provoca nebunia –, atunci sunteți în prezența temperamentului melancolic. Dimpotrivă, când corpul astral și organizarea Eului au o tendință puternică de a-și impune structura lor corpului fizic sau eteric, atunci avem de-a face cu temperamentul coleric. Flegmaticul și sanguinicul se situează între cele două. La flegmatic, corpul astral și organizarea Eului tind să adopte, dar în mod mai puțin vehement, structura corpului fizic și mai ales cea a corpului eteric. La sanguinic, vitalitatea corpului eteric este puternic influențată de către corpul astral. Aceasta este expresia proceselor respective în temperamente. Ceea ce va sluji drept linie de conduită medicilor, în cazurile extreme – modul în care se îmbină spiritual-sufletescul și fizic-etericul –, va sluji, de asemenea, de regulă, pedagogilor, în cazurile latente. Astfel, pedagogia și medicina se completează reciproc. Este vorba, pentru dvs., dragi prieteni, de a ajunge cât mai mult posibil la conștiența imaginativă în observarea omului. Vă mai ofer câteva puncte de reper în legătură cu acest subiect.

Cunoașteți perfect structura umană în stare embrionară, cel puțin sub formă de imagine. În prezent, s-au făcut eforturi, în măsura posibilului, să se obțină o reprezentare a primelor stadii și a transformărilor ei ulterioare. Așadar, vă puteți face o imagine coerentă despre om în stadiul embrionar. Vă puteți face apoi o imagine coerentă a omului în stadiul copilăriei. Trebuie să încercați să intensificați pe cât posibil prima și a doua imagine, în așa fel încât să aveți cu adevărat impresia că palpați embrionul cu ajutorul gândirii, că îi urmăriți formele în mod interior. Apoi, faceți să crească în gândire acest embrion, până la statura copilului, pe care îl observați cu aceeași intensitate. Dacă faceți cu adevărat acest lucru, veți întâmpina unele dificultăți interioare. Veți ajunge să vă spuneți: Dacă măresc capul embrionului până la stadiul copilăriei, el va deveni prea mare și voi fi nevoit să-l restrâng din nou. Mai trebuie să aduc, în mod interior, tot ceea ce este în stare lichidă la embrion, tot ceea ce aparține omului-apă, să se cristalizeze, să se coaguleze, pentru a se transforma în creier. Vă veți ocupa apoi de starea embrionară a membrelor, le veți întinde, le veți forma; va trebui să exercitați în mod interior o activitate modelatoare pentru a face să coincidă membrele informe ale embrionului cu acelea ale copilului.

Veți putea continua pe această cale, veți putea face aceeași experiență între copil și adult. Acest lucru devine mai dificil. Deosebirile dintre embrion și copil sunt foarte mari și cer o puternică activitate interioară. Când comparați copilul cu omul matur, deosebirile sunt mult mai puțin marcate și devine mai dificil să adaptați formele una alteia. Dacă reușiți, în interiorul dvs. va apărea o adevărată imaginațiune a corpului eteric uman, și aceasta relativ repede. ‒ Fiți atenți:

   Tabla 16

Iată un principiu pe care îl veți putea folosi, la fel ca pe cele pe care vi le-am dat ieri și în primul curs. Dar, fiți conștienți de faptul că nu puteți să vă cuceriți conștiența imaginativă fără eforturi. Nu o putem obține pe cale magică, trebuie să ne-o cucerim printr-o muncă intensă.

Puteți să faceți un pas mai departe. Încercați să vă reprezentați un moșneag, un moșneag sclerozat. Bătrânii sunt, într-un anumit grad, sclerozați. Încercați să aveți sentimentul că îl palpați pe acest bătrân sclerozat. Această pipăire spirituală o să vă dea impresia că bătrânul este întru câtva poros. Când îl pipăiți în mod spiritual, bătrânul sclerozat nu trebuie să vă dea impresia de a fi mai dens, mai dur, ci, dimpotrivă, de a vă aspira, oarecum. Pipăirea spirituală dă aceeași impresie ca atunci când îți plimbi degetul umezit pe magnezită (spumă-de-mare) sau pe argilă. O impresie de aspirare. Aceasta este impresia pe care ne-o dă bătrânul sclerozat. Trebuie să dezvoltați această senzație tactilă, această impresie legată de observație. Ea nu se referă doar la ochiul care observă, ci se poate manifesta prin toate simțurile, chiar prin simțul vieții. Dacă înțelegeți acest lucru, în caracterul compact al omului bătrân veți avea această impresie de aspirare. Așa cum ați făcut-o înainte pentru perioada embrionară, procedați acum la transpunere, dar în sens invers. Reprezentați-vă omul matur, care nu vă aspiră, omul în floarea vârstei, și transpuneți în acesta ceea ce ați palpat la bătrân. Când transpuneți structura embrionară în aceea a copilului, realizați o metamorfoză spațială; acum, când bătrânul vă apare ca o ființă vidată care aspiră neîncetat, transpunându-l în vârsta matură va trebui să procedați ca și cum ați încerca să-l umpleți de forță. În timp ce înainte, în faza de viață debordantă, simțeam ceva ca un fel de paralizie discretă, bătrânul, când îl transpunem înapoi, își reia forțele în oase și în întreaga structură a organismului său solid. Trebuie să dăm o mare atenție acestei transpuneri interioare; apoi, transpunem vârsta matură în tinerețe. Este din nou mai ușor. Ne vom reprezenta omul cu fața deja ridată și îl lăsăm să se transforme într-un tânăr dolofan; astfel se creează echilibrul. Dacă ajungem la aceasta, obținem impresia corpului eteric parcurs de valuri și începând să răsune. Ajungem astfel să avem impresia corpului astral din om. Acesta este un principiu care vă permite să ajungeți la inspirație:

Veți deduce din ceea ce v-am spus că indicațiile referitoare la meditație nu sunt date ca o poruncă, ele sunt întemeiate pe faptul că meditația îți permite să discerni. Cel pe care vrem să-l conducem în mod just spre meditație nu va fi tratat în mod autoritar, ca odinioară în Orient, unde educarea și creșterea copilului, precum și felul în care era considerată bătrânețea, se întemeiau pe alte baze decât ale noastre. La noi, cel căruia îi propui niște meditații le primește în deplină cunoștință de cauză privitor la ceea ce face el însuși. În Orient, copilul era condus de un dada [Nota 44], copilul era educat și instruit în funcție de modul său de a trăi. Adultul care voia să evolueze avea un guru, el era la bunul plac al acestuia, și acest guru îi dădea în loc de orice altă regulă: Lucrurile sunt așa, trebuie să faci experiența lor. Aceasta este deosebirea. În civilizația noastră occidentală se face apel la libertate, pentru ca omul să știe ce face.

Mai putem înțelege cum ia naștere inspirația dacă realizăm, bazându-ne pe bunul nostru simț, cum acționează bolile fizice și bolile mintale și făcând sinteza a ceea ce am explicat astăzi. Dacă mai evoluăm cu o treaptă, pentru a înțelege ce trebuie să facem în meditația interioară, ajungem la limita a ceea ce ne permite gândirea rațională să atingem. Bunul simț, rațiunea, ne permit să înțelegem tot ceea ce izvorăște din antroposofie. Acolo unde începe ceea ce nu mai este accesibil rațiunii, ea și-a atins limitele, și ne găsim ca pe marginea unui lac, al cărui țărm, de unde privirea merge în depărtare, este, totodată, o limită. Rațiunea ne conduce, în realitate, la toate acestea. Să nu vă lăsați să deveniți prada calomniei și să fiți acuzați că răspândiți o viziune mistică despre lume, de vreme ce ea este accesibilă rațiunii. Când am spus cândva acest lucru la Berlin, mi s-a pus sub nas un articol care trata despre conferința mea: Rațiunea sănătoasă este incapabilă să înțeleagă lumea spirituală și acela care înțelege ceva din ea este bolnav, nu e în toate mințile. Acest lucru mi s-a obiectat.

Aș dori să mai spun câteva cuvinte despre situația specială în care vă aflați: Prin studiile dvs. medicale, sunteți obligați să examinați natura umană în profunzime, deși sunteți tineri. Trebuie să luați absolut în serios încheierea erei Kali-Yuga, intrarea într-o eră de lumină, chiar dacă, prin inerția ei, omenirea trăiește încă în întuneric. Din universul spiritual radiază o luminozitate și noi intrăm, ca oameni, într-o eră de lumină. Ei bine, dacă tinerii, cu toată seriozitatea pe care o implică acest lucru, iau cunoștință de motivele care i-au făcut să se nască tocmai la începutul erei de lumină, ei vor găsi, în grade diferite, posibilitatea de a se adapta la ceea ce cere sensul evoluției omenirii. Și evoluția omenirii cere tocmai acest lucru: Să ne orientăm, în toate, spre om și să vrem să înțelegem lumea, tot așa cum până acum oamenii se orientau spre natură pentru a face din om un ansamblu de forțe și de procese naturale. Vom ajunge treptat să înțelegem omul și să înfățișăm procesele naturale izolate ca specializare a ceea ce se petrece în ființa umană. Acest lucru a fost deja încercat, dar într-un mod gălăgios. Gândiți-vă la modul în care tineretul a idolatrizat natura, în momentul când au apărut mișcările de tineret ale erei de lumină. Era o abstracțiune, deși resimțită ca ceva vital. Evoluția spirituală a tânărului trebuie să conducă, dimpotrivă, la o anumită intimitate a sentimentelor în relațiile sale cu Universul și ceea ce primește el pe plan spiritual nu mai trebuie să fie o știință pentru intelectul său. Dar oamenii rămân reci, mereu au rămas reci; știința trebuie, dimpotrivă, să ia o asemenea formă încât, în fiecare din etapele sale, omul să se transforme în sentimentele sale, în inima sa, și să cunoască din nou ceea ce a fost uitat. El cunoștea natura cu mult înainte de coborârea în lumea fizică, dar ea avea atunci un alt aspect. Astăzi se ucide ceea ce, la tânăr, provine dintr-o existență precedentă, și el este condus spre un mod exterior și grosier de a vedea. Dacă ajungem din nou să tratăm vederea senzorială exterioară ca pe o cunoaștere provenită din existența care precede venirea pe Pământ, atunci în știință, în cunoaștere, va apărea sentimentul: Aceasta trebuie să semene cu un curent sanguin spiritual, care vine să irige întreaga viață științifică, întreaga educație, întreaga instruire. Trebuie să ne cucerim în știință această intimitate cu realul.

În această privință, contemporanii noștri sunt cu adevărat tari de cap. Vedeți dvs., am încercat relativ de curând să arăt că omul, așa cum se situează el față de lumea sensibilă, nu percepe decât jumătate de adevăr, că el nu percepe adevărul întreg decât dacă se unește cu ceea ce ia naștere în interiorul său în contact cu realitatea senzorială. A trebuit să încep cu aceasta, pentru că vremurile erau foarte diferite în comparație cu momentul actual. Mai întâi trebuia pregătit terenul. A trebuit să exprim lucrurile la modul epistemologic. Dacă citiți lucrarea mea Adevăr și știință [Nota 45], veți vedea că ea încearcă să facă să renască în sentiment elementul spiritual care apare din străfunduri. Este un prim pas, în demersul științific, spre această intimitate, mai ales când abordăm lumea cu această căldură a inimii. Medicul, mai mult decât altcineva, are posibilitatea să facă experiența intimă a realității; pur și simplu, pentru că este medic, el va fi cel mai apt să corecteze tendința spre abstracțiune a altor tineri, a celor pe care destinul nu i-a condus spre medicină. Ca tânăr, orientat interior spre medicină, este posibil să aprofundezi datele medicale așa cum am făcut-o noi aici; nu am fi putut să o facem cu altcineva, cu un student în drept, de exemplu, acest drăcușor consacrat jurisprudenței. Până la începutul secolului al 19-lea, medicina mai avea încă un dram de spirit, pe când acesta a părăsit dreptul încă din Evul Mediu timpuriu. Nici nu ne mai putem măcar imagina că și aici a putut cândva să se găsească spiritul, în drept nu mai vedem decât niște paragrafe. E sigur că medicul, primul care intră în viața concretă, poate exercita o influență extrem de favorabilă asupra tineretului.

De aceea ar fi bine ca grupurile izolate care s-au format în mișcarea antroposofică de tineret să fie susținute tocmai de medici. Trebuie, evident, să ținem seama de realitățile karmice. Astfel, grupul din Tübingen, care desfășoară o muncă pedagogică, ar folosi enorm dacă ar exista în cadrul său și un medic, care să-și aducă luminile pe plan medical. Grupul de aici e condus, în mod temporar, de un medic, ceea ce va fi folositor. Pe de altă parte, ar fi bine dacă ați avea posibilitatea să vă aduceți aportul la munca pedagogică din mișcarea antroposofică. Nu există în acest sens nici un impediment, dacă există un impuls serios. Nu putem încredința oricui ceea ce se predă la Seminarul pedagogic al Școlii Waldorf, dar dacă cineva se interesează în mod serios de aceste lucruri, nimic nu ne împiedică să-i oferim posibilitatea de a cunoaște ceea ce s-a predat la cursurile acestui seminar, cu condiția ca aceste învățături să fie privite cu adevărat dintr-un punct de vedere medical, iar persoana respectivă să fie pătrunsă de ideea că, în trecut, vindecare și educare erau două lucruri intim înrudite.

Rețineți neapărat faptul că, la ora actuală, lumea s-a îndepărtat complet de ideea că omul este o ființă care vine pe lume încărcată de păcate, căci concepția modernă nu mai știe nimic despre semnificația păcatului. În ce s-a condensat noțiunea de păcat? Ceea ce v-am arătat în aceste ultime zile despre legea eredității se află în păcat, în păcatul originar. Iar omul trebuie să mai biruie, de asemenea, păcatul individual, în a doua jumătate a existenței, el trebuie să învingă modelul atins de păcat transmis prin ereditate – am mai putea spune, conform cu vechea concepție, modelul patologic, maladiv. Căci, dacă omul ar păstra ca trup ceea ce acționează în modelul său până la schimbarea dinților, dacă ar târî acest element după sine întreaga viață, atunci el, după 9 ani, ar fi acoperit de o eczemă purulentă deschisă, ar fi acoperit de ulcere ca un lepros, carnea și oasele s-ar desprinde de pe el, dacă ar mai putea supraviețui. Omul se naște bolnav, iar a educa înseamnă a recunoaște și a călăuzi ceea ce lucrează după model, a induce o ușoară vindecare. Când aveți în vedere educația, trebuie să vă considerați niște terapeuți, și dvs. trebuie să participați la viața mișcărilor de tineret fiind conștienți de acest fapt. Când copilul are o tendință patologică, dvs. propuneți, evident, niște remedii spirituale, dar care pot acționa intens asupra fizicului. Și, în fond, pedagogia este, de asemenea, o artă de a vindeca, dar pe un alt plan. Pe de altă parte, este extrem de greu să obții vindecarea când un bolnav nu ia în seamă linia de conduită pe care i-o propui, pentru a-i trezi conștiența în legătură cu modul în care ar trebui să-și privească boala, în legătură cu pesimismul sau optimismul său în fața vieții, când nu este deloc posibil să exerciți asupra lui o influență pedagogică. Atunci când bolnavul are – n-aș spune: o credință oarbă în remediu, ar fi exagerat –, dar când bolnavul simte că medicul, prin individualitatea sa, este pătruns de voința de a vindeca, acest fapt provoacă la bolnav un reflex, și trezește în el voința de a se vindeca. Această întâlnire, impactul dintre voința de a vindeca și aceea de a fi vindecat, joacă un rol considerabil în terapeutică și constituie, putem spune, o oglindă a pedagogiei. La rândul ei, pedagogia este o oglindă a terapeuticii. În epoca actuală, multe lucruri din lume depind de o întâlnire care să implice un nivel just de conștiență. Dacă tinerii medici îi întâlnesc pe ceilalți tineri într-o stare de conștiență adecvată, ei vor avea o influență benefică asupra lor. Dar trebuie neapărat ca, de ambele părți, conștiența să devină mai acută.

Am revărsat cu multă bucurie în inimile și sufletele dvs. ceea ce v-am spus și am încercat multe satisfacții datorită prezenței dvs. aici. Sper că această prezență va contribui la consolidarea legăturilor dintre sufletele dvs. și Goetheanum și că veți simți că tocmai pe terenul concret al medicinei poate găsi Goetheanum-ul oamenii capabili să răspândească în lume ceea ce se descoperă aici. Veți avea conștiența exactă a acestui fapt dacă vă veți îndrepta adesea gândurile spre ceea ce ar vrea Goetheanum-ul să aducă lumii și civilizației. Aceste legături de inimă vă vor fi de un prețios ajutor în sarcinile dvs. Cu acest sentiment am tratat pentru dvs. aceste probleme mai intime, și cred că veți obține niște rezultate atunci când vă veți întoarce în lume, pătrunși de sentimentul care a domnit la aceste întâlniri. Astfel, vom rămâne uniți și Goetheanum-ul va fi considerat un centru care are o misiune precisă. Goetheanum-ul va fi astfel cu adevărat Goetheanum, iar dvs. veți fi niște adevărați goetheaniști. Veți fi, totodată, punctele de sprijin de care are nevoie Goetheanum-ul în exterior, și vă rog, apelând la sufletul și conștiința dvs., să fiți niște adevărați goetheaniști. Atunci, totul va merge bine.

AcasăLucrări OnlineIndex GA316PrecedentaUrmătoarea