Dragi prieteni,
Voi completa tema de ieri abordând-o dintr-un alt punct de vedere, ceea ce îmi va permite să răspund la întrebările dvs.
Cursul general al destinului v-a condus spre medicină, spre profesia de medic. Această profesie conține în prezent un anumit curent la care vă asociați nu fără un soi de aversiune, pe deplin justificată. Această aversiune are cauze obiective, care vi se vor revela când veți înțelege că acest curent al medicinei actuale este, într-un anumit sens, și în multe privințe, un corp străin în civilizația noastră europeană, occidentală. Veți înțelege mai bine acest lucru când veți afla că știința noastră, la fel ca multe aspecte ale vieții spirituale moderne, au apărut sub influența unor personalități marcante, care sunt reîncarnări ale unor individualități provenind din cultura arabo-mahomedană. În ultimul timp, aceste lucruri au fost adesea abordate la Goetheanum și puse în legătură cu ceea ce traversează în prezent mișcarea antroposofică [Nota 35]. Ele sunt foarte importante și pentru medic. Cu diferite ocazii, am spus cât este de necesar să ne îndreptăm privirea spre acel centru de cultură care a înflorit în epoca în care, în Europa, sub Carol cel Mare, domnea încă o viață spirituală foarte primitivă. Departe, în Orient, înflorea pe atunci această cultură pe care o conducea Harun al Rașid [Nota 36]. El adunase la curtea sa un mare număr de savanți, dintre care mulți medici. Rețineți că în epoca despre care vorbim, creștinismul își exercita deja influența de mai multe secole. Ei bine, creștinismul s-a răspândit în lume în mod treptat și nu a putut fi înțeles decât încetul cu încetul, și unei priviri superficiale – nu privirii interioare – i se poate părea ciudat că, până acum, omenirea nu a pătruns aspectele profunde ale creștinismului. Creștinismul a intrat în lume ca un fapt obiectiv și facultățile umane, receptivitatea, erau insuficiente pentru a face să înflorească conținutul său în toate direcțiile. Pretutindeni, în subconștient, creștinismul trăiește, dar oamenii l-au denaturat de trei-patru secole; acesta este cursul obiectiv al lucrurilor. Oamenii au denaturat creștinismul prin cunoașterea lor, prin intelect și conștiență. În ultimul timp, se practică un diletantism înspăimântător în universitățile noastre. În mod tradițional, existau odinioară patru facultăți: filosofia, teologia, dreptul și medicina. Ceea ce s-a adăugat la acestea s-a făcut în virtutea celei mai sumbre neînțelegeri. O facultate de științe politice, o facultate de economie politică, acestea sunt rodul unei gândiri care nu știe absolut deloc despre ce este vorba. Lucrul care nu a mai fost înțeles și s-a cufundat în întunericul cel mai adânc este faptul că patru au fost cei trimiși în lume pentru a răspândi creștinismul: Matei – teologul, Marc – juristul, Luca – medicul și Ioan – filosoful. În această relație profundă își are rădăcinile ceea ce va trebui să izvorască în viitor. Acesta nu este decât un germene care va trebui să-și aducă florile și fructele. Textele Evangheliilor nu pot concorda, căci una este scrisă din punctul de vedere al teologului, cealaltă, din acela al filosofului, a treia din cel al juristului și a patra din acela al medicului; acest fapt este adânc înrădăcinat în viața spirituală. Trebuie să-l înțelegem cu adevărat. Din cauză că Evanghelia lui Luca nu a fost considerată, în realitate, o relatare având legătură cu voința de a vindeca – acest lucru nu a fost înțeles –, în modul nostru actual de a gândi nu trăiește o voință christică de a vindeca, ci acest mod de a gândi s-a impregnat de arabismul care a strâns creștinismul ca într-un clește. Acest fapt este demn de toată atenția! Apărut în Asia, creștinismul își croiește drum spre Europa și se răspândește aici. Dar la curtea lui Harun al Rașid, unde se practica o medicină izvorâtă din trecut, în modul de a concepe omul trăiau vechile Misterii. Acest lucru făcea încă parte din tradiție. Existau doi oameni la această curte: Harun al Rașid însuși, care organiza totul, și sub influența căruia s-a dezvoltat această academie grandioasă; un altul, care fusese în trecut un inițiat, dar care în acea epocă nu a ajuns la inițiere. Harun al Rașid s-a reîncarnat în persoana Lordului Bacon, Baco de Verulam, care, din Occident, a reînnoit gândirea științifică printr-o turnură de spirit impregnată cu totul de arabism. Între moarte și noua naștere, acest suflet a făcut drumul pe care îl desenez aici (vezi figura: roșu). Dacă îl studiați pe Baco de Verulam [Nota 37], veți fi surprinși văzând tot ce a moștenit medicina de la acest curent.
Tabla 14Pe de altă parte, vechiul inițiat s-a reîncarnat în persoana lui Amos Comenius [Nota 38]. Găsim în el un suflet care aspiră spre spiritual, dar el a procedat peste tot în mod intelectualist. O altă personalitate, tot impregnată de arabism, care nu a trăit chiar în aceeași perioadă cu Harun al Rașid, ci a jucat un rol în bătălia de la Xeres de la Frontera, a revenit în persoana lui Darwin. Astfel, toți cei care au influențat știința, și îndeosebi medicina, sunt reîncarnări a ceea ce se exprima în aceste tradiții vechi din care creștinismul era exclus, ale acestui arabism introdus în Europa care strângea creștinismul ca într-un clește. Medicina a fost cel mai mult impregnată de arabism, în timp ce impulsul pentru medicină pe care îl conține Evanghelia lui Luca rămâne să fie înțeles în viitor. Acest mod de a înțelege omul pornind de la Cosmos trebuie să fie luat în considerare în modul cel mai serios; atunci vă veți simți angrenați temeinic în sarcinile pe care vi le fixează karma. Dacă examinați această medicină care se practica la curtea lui Harun al Rașid, veți găsi în ea, pe de-o parte, ceea ce era bun în concepția hipocratică. Dacă ați citit primul meu curs pentru medici [Nota 8], ați putut constata că l-am prezentat pe Hippocrate ca fiind ultimul care vindeca pe baza vechilor Misterii. Transportată în Asia, această medicină hipocratică s-a amestecat cu un puternic curent ce venea din nord-estul Asiei, cu un mod de a vindeca propriu mongolilor. Din acest curent provin multe din elementele împotriva cărora trebuie să lupte, în mod obligatoriu, nu doar modul european de gândire, ci, de asemenea, însăși organizarea umană. Organizarea umană nu concordă cu această influență tătaro-mongolă care s-a infiltrat în gândirea medicală. Acest fapt reiese atunci când suntem în stare să regăsim un mod originar și cosmic de a concepe ființa umană.
Amintiți-vă cursul evoluției așa cum l-am descris în Știința ocultă, trecând prin stadiile Saturn, Soare, Lună. Omul a parcurs toate aceste etape. Pe de altă parte, așa cum s-a spus în aceste ultime zile, în om găsim mai întâi curentul ereditar, care acționează conform modelului, și curentul individual, provenind din viețile anterioare. Ceea ce acționează în ereditate vine din epoci îndepărtate, a rămas în urmă în mod ahrimanic, s-a secătuit. Medicina oficială se ocupă doar de acest curent ereditar; ea nu ține seama deloc de ceea ce, pe de altă parte, se elaborează în a doua perioadă, între schimbarea dinților și pubertate, în această perioadă care, chiar statistic vorbind, poate fi considerată cea mai sănătoasă, căci omul este atunci mai puțin supus bolilor, predispoziția la boli fiind atunci înlăturată. Am fi tentați să spunem că medicina actuală se interesează cât mai puțin posibil de sănătate, preferând să scormonească în boală. Aceasta, dacă ne exprimăm în mod radical, dar chiar așa stau lucrurile. Pentru a te interesa de sănătate, este necesar să împingi această concepție despre Cosmos până în punctul în care să regăsești Cosmosul în om. În acest scop sunt necesare amănuntele care să fie capabile să ne informeze despre perceperea evoluției cosmice în om. Mai găsim încă în ființa umană evoluția vechiului Saturn, a vechiului Soare și a vechii Luni, și doar asociindu-le pe cele trei precedente cu evoluția Pământului înțelegem omul pământesc așa cum ni se înfățișează el. Există astăzi atâtea științe, dar nu există o adevărată știință despre Saturn, o adevărată știință despre Soare, despre Lună, căci noi suntem incapabili să ne amintim, în mijlocul vieții generale a naturii, că a existat o înțelepciune originară instinctivă. Astfel, noi suntem incapabili să sesizăm ceea ce, la Hippocrate, mai trăia încă în mod intens și pentru noi nu mai este decât vorbărie goală. Acest lucru trebuie să reînvie. Astfel, veți auzi răsunând un cuvânt ce vine din adâncul erelor, dar nu-i veți acorda nici o atenție, în special modului admirabil în care se poate el aplica medicinei. Iată acest cuvânt: „Puterile divine au ordonat viața după măsură, număr și greutate.” E un cuvânt din Biblie [Nota 39]. Dar acum, cine să-i mai dea atenție și să vadă aici altceva decât cuvinte, decât imaginea unui bătrân arhitect măsurând, socotind, cântărind? Pentru medic, se pune în mod real problema de a găsi măsura, numărul și greutatea în ființa umană. Să examinăm natura lui Saturn. Omul poartă în el această evoluție saturniană, dar noi nu o găsim în omul actual așa cum apare el efectiv în fața noastră, căci în el toate etapele evolutive sunt condensate într-un tot; astfel, treptele evolutive izolate dispar în unitatea, în armonia întregului. Boala, în schimb, face să reiasă una sau alta dintre aceste manifestări în aspectul său particular. Devine atunci necesar să înțelegeți indicațiile pe care le-am dat în Știința ocultă nu cu rațiunea pură, ci așa cum le-am descris: Trebuie să simțim cum acționa în cursul evoluției saturniene căldura care pătrundea totul; studiind această perioadă, trebuie să recurgem în permanență la elementul caloric, să mergem spre el. Saturn acționează în om, și evoluția saturniană acționează în el, totuși, acest fapt nu se manifestă în mod vizibil atunci când toate elementele se articulează în el în mod armonios. Dar acest fapt se vede la omul bolnav. Ceea ce, altminteri, este în mod armonios asamblat, se separă, și elementul saturnian acționează atunci pe cont propriu în febră. Nu va exista știință despre febră decât atunci când ea va fi cosmică, atunci când vom putea ține seama de modul de a acționa al vechiului Saturn. Trebuie să înțelegem cu adevărat cum acționează elementul cosmic în febră, pe calea vechiului Saturn, acest element cosmic pe care l-am regăsit impregnând Pământul. Forțele lui Saturn, pe care le regăsim răspândite pe întreaga suprafață a Pământului, și concentrate în forțele plumbului, ne vor face să înțelegem, în forul nostru interior, febra și vom vedea aici cum ordinea divin-spirituală ordonează după măsură. În măsura febrei se reflectă măsura care trăiește în ordinea universală, prin faptul că în ea se revarsă căldura, această măsură care se confundă cu cealaltă, armonizându-se cu ea. Dar măsura trebuie să o găsim, înainte de toate, în manifestările febrile. Astfel, să lăsăm să acționeze intens asupra noastră:
Ceea ce apare, de fapt, în febră, este spiritul omului, acest spirit care, atunci când omul nu are febră, rămâne cufundat în celelalte elemente. În febră, spiritul uman care iese în evidență își exercită influența. În febră, elementul cel mai vechi al naturii umane se manifestă la suprafața existenței.
După evoluția saturniană, urmează evoluția solară. În acest stadiu, elementul pur caloric se condensează, pe de-o parte, în aer și, pe de altă parte, se face mai subtil, în lumină. Lumina și aerul acționează unul asupra celuilalt, își corespund. O dată cu respirația, noi preluăm în noi ritmul aerului. Absorbim, de asemenea, lumina și, în sens ocult, lumina nu este doar ceea ce acționează asupra ochiului, ci expresia generală a tot ceea ce acționează din Soare. Ceea ce era activ în Soare era numit, în Evul Mediu, tinctură spirituală. Această evoluție solară pe care o abordăm acum se află, de asemenea, în om și ea este simțită în mod direct atunci când palpăm în mod corect pulsul. Dar ea este simțită nu ca un efect actual, ci ca un efect cu acțiune întârziată al vechiului Soare în noi. Astfel, vom spune, în al doilea rând:
Nu este indiferent că progresăm sau nu în această direcție. Putem lua sau nu problema în serios. Există o deosebire imensă dacă citim temperatura reprezentându-ne – trebuie să dobândim un reflex prin practică – imaginea pe care o oferea evoluția în perioada lui Saturn. Lumea întreagă vă apare atunci ca un dar al spiritului, căci totul este supus influenței curenților de căldură, ca un dar al spiritului, în care, prin intermediul căldurii, se revarsă iubirea până în cele mai infime părți. Dacă, în această ambianță de devoțiune, realizați cum se revarsă în lume, cu ajutorul căldurii saturniene, iubirea, dacă simțiți în acest sacrificiu crearea lumii revărsând căldură și iubire, dacă, luând temperatura în această stare de spirit, simțiți toate acestea, veți avea intuiția a ceea ce trebuie să faceți.
La fel, nu ar trebui să luăm pulsul – acest lucru este frecvent – într-un mod mecanic, neglijent, indiferent, ci adâncindu-ne în elementul ritmic ce izvorăște din Soare. Luând pulsul, ar trebui să putem simți cum este omul integrat aerului și luminii, luminozității radiante a Universului. Și acest lucru face apel, la rândul său, la voința de a vindeca. Această voință de a vindeca nu ar putea fi obținută printr-o obligație interioară, ci îndreptând spre lume un suflet plin de devoțiune.
Urmând, în continuare, examinarea simptomelor, căutați ceea ce, în loc să aibă un caracter uman, începe să manifeste tendințe proprii. Stările diabetice, de exemplu, pe ce se bazează ele? La omul armonios, zahărul este umanizat și nu acționează pe cont propriu, dar în diabet, omul e prea slab pentru a impregna zahărul cu omenesc până în cele mai mici particule, și organizarea Eului se supune forțelor zahărului, care sunt forțe extraumane. Observați toate forțele care se manifestă în diabet, care apar în reziduurile urinare, cele care formează depozite în organism cu ocazia unei migrene și a altor stări. Observați toate substanțele care apar în organism, care ascultă de propriile lor legi și nu de legile umane, și veți ajunge să vă puneți două întrebări:
În primul rând: Cum e posibil ca o substanță să-și poată manifesta efectele proprii în interiorul omului? Dacă nu așa ar sta lucrurile, niciodată evoluția lunară nu și-ar fi putut exercita influența ei. Această influență se exercită tocmai atunci când substanțele prezente în om nu ascultă decât de ele înseși. Forțele lunare pun atunci stăpânire pe aceste forțe substanțiale și creează, în calitate de forțe lunare, forma umană. Tot ceea ce este în om structură este pătruns de forțe lunare. Tot așa cum Saturn este „cel care încălzește”, Soarele, „cel care ritmizează”, Luna este „cea care modelează”.
Așa stau lucrurile cu întregul om. Amintiți-vă acest fapt asupra căruia am insistat de mai multe ori: Creierul nu-și are propria sa greutate; scos din trup, el ar avea cam 1.500 de grame, iar în trup el nu cântărește decât aproximativ 20 de grame. Aceasta, în virtutea principiului lui Arhimede, care spune că un corp scufundat în apă pierde o greutate egală cu aceea a volumului de lichid dislocuit. Astfel, creierul, care plutește în lichidul cefalo-rahidian, este propulsat în sus cu o forță egală cu greutatea lichidului dislocuit, și nu mai exercită asupra bazei sale decât o presiune de aproximativ 20 de grame. Așa este cu toate. E necesară prezența forțelor cosmice, a acestor forțe cosmice care anihilează, în măsura necesară, greutatea substanțelor pe care omul le poartă în el. Greutatea trebuie să fie reglată, și reglarea substanțelor de către Cosmos constituie al treilea factor. Astfel, atunci când examinați dacă un element material se manifestă sub influența propriei sale greutăți, sau dacă greutatea sa se integrează greutății din Cosmos, atunci examinați ordinea divină a Universului după greutate, ceea ce vă conduce la a treia formulă:
Să ne lăsăm pătrunși de această dispoziție. Când vorbim de reumatism, gută, constipație, diabet, de migrenă și de toate stările legate de o depunere oarecare, în care substanțele se manifestă prin propria lor greutate, putem să exprimăm acest lucru astfel: Greutatea pământească a pus stăpânire pe om. Aceste cuvinte sunt pline de semnificații. Lăsați-vă observațiile impregnate de asemenea sentimente. Realizați în ce mod abstract și vulgar examinăm în prezent aceste fapte, mecanic, fără să ne gândim la ele, și veți vedea ce lipsește – în ciuda a tot ceea ce s-a păstrat din vechea înțelepciune, din vechea virtute – din știința provenită din arabism; veți înțelege ce a fost distrus. Căci această trinitate formată din Lună, Soare și Saturn, ascunsă de o altă trinitate, aceea a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, a dispărut, pur și simplu, înlăturată de islamism. Aceasta, în numele principiului enunțat, nu de Mahomed, ci de îngerul care l-a inspirat, care, deși era foarte înțelept, nu era chiar perfect: „Ce ne pasă nouă de toată această trinitate, nu există decât un Dumnezeu, acela pe care trebuie să-l anunțe Mahomed.” Astfel se estompează orice diferențiere în lume, astfel se întunecă noțiunile care ar trebui să fie cunoscute și, din această cauză, medicina noastră a luat un caracter arabo-islamic. Omenirea europeană devenise prea slabă pentru a descoperi adevărul. Astăzi, toate acestea trebuie să fie cunoscute, altfel riscăm să vedem omenirea pierind. Și dvs. puteți spune:
Vedeți dvs., dacă percepem lumea sub acest aspect, punem toate acestea la inimă. Dezvoltăm un simț pentru această tendință care apare în viața umană, născută dintr-o viață anterioară, de a pune stăpânire pe ceea ce îi aduce ereditatea sub formă de model. V-am vorbit deja despre această luptă care se dă între ceea ce se conformează modelului și al doilea organism. În fața unui om la care simțim această muncă de modelare de la suprafață, știm că elementul activ este această individualitate venită dintr-o încarnare precedentă. Într-adevăr, așa stau lucrurile: cel care se dăruiește trup și suflet acestor noțiuni este mai apt să simtă sau să presimtă ce anume provine din încarnările precedente la un bolnav. Pe ce se bazează, așadar, manifestările patologice? La omul sănătos, distingem organizarea cefalică, aceasta fiind, deja din punct de vedere exterior, separată de restul organismului. Capul este un lăcaș osos care conține creierul. Ceea ce urmează după cap este, de asemenea, înconjurat de oase și există pentru sine. Restul omului se leagă de aceasta. Între aceste două părți există o separare și în organizarea subtilă a omului. Acest lucru nu poate fi pus în evidență cu ușurință de anatomia și fiziologia exterioară, dar este foarte important să ținem seama de el în transformarea substanțelor alimentare care nu pătrund ca atare în organizarea cefalică, nici chiar în sistemul nervos. Există o graniță precisă care nu trebuie să fie trecută. Dar de ce oare nu trebuie să fie trecută? Vedeți dvs., în organizarea cefalică, ceea ce acționează cel mai intens de la începutul vieții umane sunt forțele care provin din viețile anterioare, forțele care s-au păstrat între moarte și o nouă naștere. Forța individualității copilului izvorăște din cap, dar ea nu trebuie să se extindă la restul organismului fără a fi filtrată. De unde, necesitatea unui filtru, a unui strat intermediar care nu este exterior vizibil, dar există în organizare. Nimic nu coboară fără a fi filtrat. Plămânul sau ficatul, ca elemente organice, nu trebuie să se afle sub influența nemijlocită a forțelor care provin din încarnările precedente; nu le-ar suporta, aceasta ar declanșa ceva înspăimântător. În perioada dintre moarte și o nouă naștere, această individualitate umană metamorfozează forțele plămânului, ale ficatului, în parte, de asemenea, cele ale sistemului ritmic, în organizare cefalică. Organizarea metabolismului și a membrelor îi este atașată din exterior. Nu este permis individualității umane – care este eternă – să pătrundă în aceste organe decât după moarte, când nu au mai rămas din plămân și ficat decât forțele, substanța lor fizică fiind înlăturată. Ar apărea leziuni dacă, în timpul vieții, individualitatea ar pătrunde, în mod ilicit, în aceste organe.
Abordând unele stări patologice cu o anumită devoțiune, ne vom putea spune: Individualitatea care provine din existența anterioară acționează, în absența unei separări corecte, asupra unui asemenea organ, care ar trebui să sufere doar influența existenței actuale. Această individualitate, care ar trebui să se exteriorizeze doar în domeniul moral, karmic, care ar trebui să se lege doar de ceea ce omul înfăptuiește și simte, și nu ar trebui să se atingă de organizarea părții în principal pământească a omului, această individualitate acționează în parte în sistemul său metabolic-locomotor, în parte în sistemul său ritmic, în parte în sistemul său nervos, pentru că limita a devenit defectuoasă. Știind că individualitatea acționează asupra plămânului, avem o altă atitudine față de un om. Vederea unui ftizic va trezi în mine o compasiune absolut concretă prin faptul că epoca noastră materialistă deturnează omul de la karma lui, îl împiedică să-și trăiască destinul și îl împinge din punct de vedere moral spre o viață trupească lipsită de spiritualitate. În loc să o orienteze spre domeniul moral, epoca noastră refulează individualitatea, care atacă atunci organele, în principal plămânul, această parte orientată spre interiorul organismului metabolic-locomotor, el însuși orientat spre exterior. Corporalitatea suferă influența directă a jocului individualității care provine din încarnările anterioare. Aici contează nu atât aspectul teoretic, cât faptul de a ne adânci în această stare sufletească. Astfel, va lua naștere voința de a vindeca, răspunzând nevoii de vindecare a omului. În epoca noastră de cultură și civilizație materialistă, cel care vindecă este net separat de cel care caută vindecarea. Nu se stabilește legătura, căci ar fi necesar un sentiment plin de înțelegere față de ceea ce este etern în om. Pe baza acestui sentiment se dezvoltă relația justă dintre terapeut și bolnav; înveți atunci să individualizezi, căci fiecare om își are propria karmă. Trebuie să individualizezi procesul terapeutic.
Acest fapt trebuie să-l punem la inimă. Lăsând aceste noțiuni să acționeze asupra noastră, ele exercită o acțiune esoterică, și în Evanghelia lui Luca găsim tot ceea ce ne trebuie pentru a progresa în acest sentiment. Au fost create, în mod absolut obiectiv, patru facultăți: o facultate a Sfântului Luca, o facultate a Sfântului Matei, o facultate a Sfântului Marcu și o facultate a Sfântului Ioan. Dar astăzi aceste relații nu mai sunt simțite, căci domnește arabismul, în special în medicină. O creștinizare se va manifesta când se va reveni la aspectele cosmice. Astfel, trebuie să fim conștienți, în calitate de medici, de poziția noastră cosmică. Ceea ce precede vă arată în ce măsură cooperează la structura umană forțele modelatoare lunare. Când aceste forțe acționează într-un mod prea neregulat, trebuie să fim atenți și să știm că vom putea obține vindecarea înlăturând această porțiune de neregularitate care bântuie în structură, ceea ce se întâmplă atunci când conștiența cosmică își joacă rolul său în tratament. De altfel, trebuie să vă creați un punct de vedere, să vedeți problema din exterior. Ceea ce ne permite să vedem totul din exterior, ne permite, de asemenea, să dobândim niște concepte clare, însă fără să se insinueze în ele imediat abstracțiunea. Inima noastră trebuie să se asocieze gândirii. Nu mai trebuie să ne împiedicăm în conceptele noastre în așa măsură încât să excludem inima din gândirea noastră abstractă. Pentru a fi om, trebuie să fim în întregime om, trebuie să gândească și inima. Trebuie să năzuim să nu mai pătrundem în lume prin gândirea abstractă, de fapt, în maniera întregii gândiri actuale. Trebuie să fim conștienți de necesitatea de a merge în profunzime cu gândirea noastră, de a-i asocia pretutindeni inima. Trebuie să cunoaștem ceea ce, venind din inimă, îmbrățișează gândirea, trebuie să reînvățăm a mânui caduceul și, pentru aceasta, să trecem de la Lună la Mercur. (planșa 15) Este ceea ce am avut în vedere pentru viața culturală în conferințele mele despre Rafael [Nota 41], Mercur creștin. Pătrundeți-vă de aceste idei și veți avea sentimentul just al impulsurilor necesare activității voastre de tineri medici. Pretutindeni în lume vedem agitându-se contrariul a ceea ce ar trebui să se realizeze, și ceea ce a apărut în ultimul timp pe plan medical este înspăimântător. Vreau să spun, asigurările medicale, care duc la excluderea medicului. Nu mai acționează medicii, se spune în Germania, ci abstracțiunile. În realitate, medicul este cel care vindecă, nu știința medicală, dar se crede că știința medicală plutește undeva în aer în afara oamenilor. Nu se ține seama de om, karma este lovită din plin cu biciul. Căci karma nu acționează orbește, ci situând un om în fața altui om. Ba chiar, libera alegere a medicului este un factor karmic. Dar, în instituția pur ahrimanică a medicilor de la Asigurările Sociale, karma este complet eliminată și bolnavul lăsat cu totul în prada forțelor ahrimanice care luptă împotriva karmei. Dacă ne vom mai întâlni încă o dată, o să vă spun cum fac forțele ahrimanice ca să ucidă karma, pentru a-și atinge scopul. Aceasta se manifestă în mod deschis în sistemul asigurărilor și în suprimarea liberei alegeri a medicului. S-a ajuns până la a se vorbi despre „meseria de medic”, în textul legii referitoare la asigurări; acest cuvânt trădează perfect ambianța asigurărilor și modul în care este considerată medicina.
Tabla 15Această boală a civilizației și culturii este proprie epocii noastre; asemenea simptome se manifestă în domeniile cele mai variate, astfel, medicul ar trebui să contribuie la vindecarea ei. Dar, situat cum este, el însuși, acolo unde această boală bântuie cel mai mult, el se află în imposibilitatea de a acționa. Cauza acestui fapt este această înspăimântătoare instituție care sunt Asigurările Sociale. Desigur, ele au și partea lor bună, ca tot ceea ce, în lume, vrea să inducă omul în eroare, trebuie să fie sclipitor, ca să nu displacă prea mult. Când se manifestă, diavolul se deghizează întotdeauna în înger. Cel care, într-o viziune, percepe diavolul sub forma sa de diavol, poate fi sigur că nu este el, căci diavolul apare întotdeauna sub înfățișare de înger. Când boala civilizației și culturii își concentrează atacurile sale asupra medicului, întreaga cultură și civilizație se îmbolnăvește. Astfel, trebuie să țineți seama de karma dvs., care vă îndeamnă să acționați nu doar în domeniul medical, ci în domeniul organismului social bolnav.
Vă rog să vă formulați întrebările, ne vom reîntâlni mâine. Vom putea completa ceea ce am expus astăzi, era util să o aflați, și acum rămâne ca dvs. să asimilați cele expuse.
Percepe, în măsura febrei,
Darul spiritual al lui Saturn.
Percepe, în numărul bătăilor pulsului,
Forța sufletească a Soarelui.
Percepe, în greutatea substanței,
Puterea formatoare a Lunii.
Atunci, în voința ta de a vindeca
Vei percepe nevoia de vindecare a omenirii.
