Pentru a nu amesteca lucrurile, doresc să continui prezentarea cazului de ieri. Este vorba de faptul că băiatul mai prezintă o serie întreagă de particularități psihologice. La venirea aici, începuse deja, acest lucru l-a adus cu sine, să poarte un spiriduș la degetul arătător de la mâna dreaptă. El îl numea cu stăruință „Bebe Assey”. El se întreținea cu acest spirit, așa cum te întreții cu o ființă. Vorbea cu el – nu-i așa? –, se întreținea așadar cu el și-l considera drept o ființă reală. Pe lângă aceasta, el prezenta particularitatea de a se transforma, așa cum se petreceau lucrurile pe vremuri cu vârcolacii: el se transforma subit. Băiatul își reprezenta pentru o bucată de vreme că ar fi un leu, și se comporta astfel, răgind ca un leu. Avusese și alte transformări? Animalul preferat era leul. De aici vedeți deja că el nu reușea să descindă cu corpul său astral în corpul fizic, așa cum trebuie, astfel rămânând unele resturi. Căci acest „Bebe Assey” este firește un rest al corpului său astral; desigur, este posibil ca atunci când o „zdreanță” astralică oarecare atârnă afară, ea să fie însuflețită de o ființă elementară obiectivă. Obiectul și subiectul confluează, se întrepătrund. Ceea ce este important pentru educator, este faptul că, datorită creșterii peste măsură a densității organismului, acesta nu poate fi pătruns de întregul corp astral. Dacă v-ați extrage corpul astral din corpul fizic, astfel încât el să nu pulseze în totalitatea sa în corpul fizic, acest corp astral s-ar manifesta în toate metamorfozele posibile, în forme asemănătoare animalelor. Căci forma animalului este ceea ce prezintă corpul astral atunci când se află, ce-i drept, în apropierea corpului fizic sau eteric, sau este chiar legat pe jumătate sau trei sferturi de ele, dar totuși este, într-o oarecare măsură, independent. Toate aceste manifestări sunt deosebit de caracteristice la acest băiat și arată că în cazul lui este deosebit de dificil să se realizeze o armonie între corpul astral și corpul eteric și corpul fizic.
Acum vrem să prezentăm un alt copil; în primul rând să aflăm anamneza. Mama afirmă că copilul s-ar fi născut patru săptămâni peste termen. Mama a activat ca actriță în primele patru luni de sarcină, și a sărit mult. Mai târziu a suferit o căzătură. La vârsta de doi ani și trei luni copilul a prezentat o tulburare digestivă. El a putut sta (în picioare) abia la doi ani. În primii patru ani a fost apatic, dar lacom la mâncare. Primul sunet pronunțat a fost R, ceea ce este o raritate. Plângea mereu cu R. Până la patru ani a „lălăit” doar cuvinte izolate. Apoi i-au fost prescrise exerciții de vorbire: propoziții rostite „înainte și înapoi”, la sfatul meu. Cu învățarea vorbirii a început să prezinte o neliniște motorie. El doarme puțin și adoarme greu, iar seara este iritat (nervos) și obosit. Nu poate dormi; și este lacom la mâncare.
Dacă vedeți un astfel de copil, nu-i veți putea aprecia vârsta. El are acum șase ani și nouă luni, deci aproape șapte ani. De aici vedeți că el prezintă o dezvoltare întârziată a întregului organism fizic. Se poate remarca, dar numai foarte discret, o supradimensionare a capului. Din aceasta se poate deduce că la vârsta pe care noi o numim prima epocă a vieții, de la naștere până la schimbarea primei dentiții, la care trebuia să acționeze organizația fizică, aceasta din urmă practic nu acționează. Aici trebuie să vă amintiți ce v-am spus despre organizația fizică în prima epocă de viață. Aici avem de-a face cu organismul ereditar. Organismul pe care l-a avut în această primă perioadă, l-a moștenit. Abia acum iese (din el) organizația eului, și nici ea nu are predispoziția de a se deosebi în mod considerabil și rapid de prima. Căci acum acționează corpul său eteric, și acest corp eteric s-a adaptat în cazul acestui copil foarte puternic la corpul-model din primii șapte ani. În privința schimbării dentiției el este întârziat. El nu și-a schimbat dentiția de lapte. Astfel încât și aici putem observa o întârziere în dezvoltare.
Acum trebuie să luăm în considerare tabloul clinic obiectiv. Avem un corp astral relativ foarte slab și o organizație a eului slabă, care nu pot domina organismul ereditar. Dar și organismul moștenit a crescut puțin. Dar ceea ce rămâne îndoielnic, căci nu este sigur că acest lucru corespunde realității, este afirmația că acest copil s-ar fi născut la patru săptămâni după termen. Dacă lucrurile stau așa, faptul că el nu a crescut suficient, este consecința acestei depășiri a termenului. El a rămas un timp mai îndelungat în stadiul embrionar, pentru că rămăsese prea mic, pentru că nu a fost complet dezvoltat la sfârșitul celor zece luni lunare. Și acum trebuie să ne întrebăm: de unde provin toate acestea? Iar soluția pe care o avem este că mama a jucat teatru în primele patru luni de sarcină. O activitate care, cu mare certitudine, în contextul în care a avut loc, a fost practicată cu un oarecare entuziasm și cu dăruire. Este vorba de o trupă de teatru liberă, care se dedică acestei activități cu entuziasm; aici avem de-a face cu o încordare (tensionare) neobișnuită a corpului astral al mamei, care configurează acest corp astral astfel încât el este activ în sensul că are prea puțin de-a face cu creșterea: în favoarea facultăților intelectuale. Astfel încât intelectualizarea are loc deja în timpul configurării corpului astral în perioada embrionară. Aici avem de-a face cu o dotare insuficientă (în ce privește forțele formatoare – n.tr.) condiționată deja prin perioada embrionară.
Acum se pune întrebarea: cum este de tratat un astfel de copil, care este întârziat în dezvoltare în totalitate. Vedeți de asemenea: corpul astral rămâne cu totul neputincios, băiatul este apatic în primii patru ani, el nu dezvoltă nimic altceva decât pure instincte animalice ale organismului fizic, este lacom la mâncare și învață târziu să vorbească. Iar primul sunet pronunțat este R-ul.
Către copil:
Spune: Robert rennt. (Robert aleargă)
Băiatul bombăni aceasta cu voce joasă.
Vedeți, el este cu totul orientat pe R. Nu uitați că într-o astfel de manifestare se exprimă o întreagă viață. Priviți-o pe mamă în timpul perioadei embrionare, cât este ea de dinamică la teatru, transpuneți-vă în caracterul lui R, așa cum este caracterizat acest sunet în Cursul de euritmie: „ceea ce se învârtește”, și astfel veți găsi continuându-se în vorbirea sa jocul de teatru al mamei. Tot restul se retrage, deoarece acest joc de teatru este atât de preponderent. Aici se poate privi extraordinar de adânc în contextul a ceea trebuie stăpânit, atunci când vrei să obții claritate în legătură cu aceste lucruri.
În primii ani ar trebui să fie reglat omul metabolic-motor dintr-un corp astral puternic și din eu. Dar corpul astral este, după cum vedem, slab, el nu funcționează cum trebuie, și de aceea vedeți la el două lucruri diferite, de care trebuie să țineți seamă. Vedeți – eu nu știu dacă toți dintre D-vs. au fost prezenți la conferințele în care am vorbit despre adevărata importanță a creierului omului [Nota 4] –, prin tot ceea ce are omul în organizația sa, organizația integrală a omului este divizată în construcție și deconstrucție. Deconstrucția este întotdeauna cuplată cu produse de excreție. Produsele excretorii sunt prezente ca urme ale deconstrucției. Luați acum capul: în el are loc un proces de deconstrucție, căci numai pe baza deconstrucției are loc activitatea intelectual-afectivă a sufletului, în măsura în care aceasta se folosește de cap ca organul ei de sprijin. Prin corpul astral slab se deconstruiește de așa natură încât și deconstrucția este dereglată. Produsele de deconstrucție nu sunt eliminate cu regularitate, ci stagnează, însă nu capătă densitatea necesară în măsura în care ar trebui. Fără a avea de-a face cu un hidrocefal autentic, avem de-a face cu un cap ce conține un creier prea „moale”. Luați acum imaginea oglindită a creierului: conținutul intestinal. Nici el nu poate fi în regulă, și nici nu va fi în regulă. Activitatea intestinală poate să fi fost în regulă. O activitate cerebrală dereglată și o activitate intestinală dereglată au loc, îndeosebi la copil, în paralel. Dacă veți spune de la bun început: în acest caz trebuie să regularizez activitatea intestinală a copilului – prin aceasta nu-i regularizați deja activitatea cerebrală. Aici trebuie intervenit terapeutic, dacă se intenționează armonizarea lor prin regularizare.
El prezintă și o oarecare tulburare în comportamentul psihic în raport cu lumea exterioară. Încercați să pretindeți ceva de la el, ceva ce el poate înțelege: el vă schițează o grimasă, dar nu asimilează. Vom conferi în continuare pe marginea acestui caz. Acum vreau doar să spun că aceste exerciții de vorbire au fost începute cu el deja la vârsta de patru ani, și trebuie să știți că atunci când se fac exerciții de vorbire, așa cum am spus, „înainte și înapoi”, se acționează regularizat asupra relației dintre corpul eteric și corpul astral. Ceea ce s-a exersat atunci cu el avea drept scop o conlucrare armonioasă a corpului astral cu corpul eteric.
Acum trebuie să îi facem posibil să își simtă bine-distinct propria organizație fizică. Căci în simțire, forța de creștere se adaptează, ca să zic așa, la organizația fizică. Așadar trebuiesc practicate cu el exerciții de euritmie curativă, care să-l determine să-și perceapă propria organizație fizică. Eu-l este foarte potrivit pentru aceasta, căci în E omul se atinge pe sine însuși în propria organizație; de asemeni U și Ö. Ö se ia pentru regularizare. U și E sunt apte de a-l face pe copil să se simtă în sine însuși. Căci tot ce duce la perceperea propriului organism, poate duce aici la progrese. Ce am mai făcut aici? Euritmie curativă și exerciții de vorbire. El pictează, de asemenea, într-o grupă. Desigur, el trebuie să picteze, căci în curând atinge vârsta școlară. Chiar dacă el avansează lent, el va progresa.
Este introdus următorul copil.
Cu acest băiat am făcut cunoștință în timpul unei călătorii. Este un copil relativ dificil. A împlinit unsprezece ani. Să vedem despre ce este vorba: El este singur la părinți. Nașterea ar fi fost normală, dar mama a dus o viață nesănătoasă în timpul sarcinii, când a consumat și alcool. Dezvoltarea în primii trei ani pare să se fi petrecut fără evenimente deosebite. Despre aceasta vom discuta mai târziu. Așa cum sunt lucrurile prezentate, nu se poate să se fi petrecut, căci la trei ani copilul s-a îmbolnăvit subit cu febră înaltă și cu o crampă nocturnă, de scurtă durată. Aceste accese s-au repetat de atunci foarte frecvent: de regulă tot noaptea, iar mai apoi în medie o dată la trei luni – deci manifestările caracteristice ale crampei, pe care le-am discutat. Crampele au apărut deci, începând din al patrulea an de viață. Până atunci organismul – sau anumite „granițe organice” –, nu este atât de avansat încât să respingă organizația astrală. Aceste crize sunt însoțite de pierdere de cunoștință completă. Acest lucru l-am putut constata, în general. El prezintă apoi puternice convulsii, și anume este afectată jumătatea stângă a corpului. El „își dă ochii peste cap” de partea stângă; după criză este foarte epuizat și adesea vomită.
Din cele relatate vedeți că la el, începând de la trei ani, granițele organelor nu permit pasajul organizației astralice, ceea ce duce la apariția crampelor. Aceste crampe sunt însoțite, din motivele pe care le-am expus, de pierderea cunoștinței. Dar la el este cazul că, după un anumit timp, organizația astrală străbate pereții [organului/organelor – n.tr.]: el face deci înainte [de criză] un efort subconștient sau semiconștient. Acest efort durează tot atât de mult ca și crampa. După ce a învins-o, în organism este un fel de vid, în comparație cu starea anterioară, și această iregularitate se exteriorizează sub forma convulsiilor puternice.
Știți desigur că partea stângă a corpului este mai slabă decât cea dreaptă. Din această cauză, corpul astral, care vrea să se elibereze, va devia, după încetarea crizei, către partea stângă (v. fig. 14, tabla 10 mijloc), ceea ce își găsește expresia în faptul că ochii se îndreaptă spre stânga. Conform afirmațiilor medicilor din Jena, el trebuie să fi avut acum un an, în ianuarie?, o gripă cerebrală; atunci el avusese o criză puternică, după o indispoziție gastrică premergătoare și febră. Așadar aici avem o criză puternică indusă, provocată de o indispoziție gastrică. Două săptămâni mai târziu, după ce copilul s-a refăcut, s-a manifestat o hemiplegie stângă, o manifestare caracteristică, care este cât se poate de simplu de explicat. Căci vedeți faptul că copilul, după ce s-a forțat permanent, vrea să preseze corpul astral, iar după aceea simte vidul din dosul locului de presiune; atunci apar convulsiile și el lasă corpul astral să devieze spre stânga.
Tabla 10Dar acum trebuie să ținem seama de ceva: În cadrul organismului uman, tot ceea ce vine din exterior, deci nu este preparat de organizația însăși, după penetrare, este de fapt otravă. Așadar, dacă aveți o organizație (v. fig. 15, tabla 10 stânga), și aveți o deplasare a organizației astrale de la dreapta la stânga, care se continuă, așa cum se poate întâmpla atunci când această deplasare este puternică, până în organizația eterică, unde ia cu sine apoi organizația fizică, atunci are loc o infiltrare subtilă cu otravă spre jumătatea stângă a corpului. O astfel de intoxicație se manifestă la exterior prin simptomul paraliziei. Copilul a fost tratat cu masaj, iar hemipareza s-a ameliorat după trei luni. A rămas doar o ușoară „slăbiciune”, care poate fi observată.
Întors către copil:
Apucă [creta] așa! – vedeți, el este neîndemânatic cu stânga.
Din ianuarie 1923, caracterul crizelor s-a schimbat în mod esențial. Ele sunt doar de scurtă durată și apar în majoritatea cazurilor la nouă ore după adormire. Atunci copilul țipă dintr-o dată, se trezește, se ridică. Se poate observa atunci că intestinul este puternic balonat - o manifestare caracteristică. La ora actuală are aproape în fiecare săptămână o criză, dar fără tulburări de cunoștință; și fără convulsii. După terminarea crizelor el sare în picioare. Aici trebuie menționat că în 1924 s-a practicat o intervenție neuro-chirurgicală, o lobotomie, dar fără succes. Iar apoi s-a făcut un tratament cu lactat de calciu. El adoarme târziu, vorbește adesea în somn, în special atunci când a mâncat târziu. Apetitul este bun, dar el are aversiune față de fructe, acizi, legume, în schimb preferă puternic carnea. Digestia este acum relativ în ordine, înainte avea tendința la constipație; obosește repede. El are o fantezie foarte vie; este foarte plin de încredere față de oricine, nu are preferințe pentru anumite persoane, nici față de părinți. Dar are accese de mânie; îi plac animalele și plantele. Și este foarte caracteristic faptul că sporovăiește cu plăcere. Aceasta aparține de istoricul bolii. Este o necesitate imperioasă, el trebuie să sporovăiască. El s-a făcut de așa manieră remarcat, încât ați putut vedea esențialul la el.
La acest copil avem de-a face – ce-i drept, acest lucru se prezintă într-un stadiu în care cel de-al doilea corp este deja de mult format, nu corpul-model ereditar, căci băiatul a împlinit deja unsprezece ani – și cu faptul că organismul-model este deja decadent, prin aceea că mama a dus o viață dezordonată în timpul sarcinii, când a consumat mult alcool. Este chiar foarte posibil, după modul în care se prezintă băiatul, ca acest prim corp-model să fi fost foarte dereglat. Se poate chiar presupune, ceea ce nu reiese din anamneză, că nașterea a avut loc două săptămâni înainte de termen, deoarece mama nu și-a întreținut organismul de așa manieră, încât el să fie un lăcaș în care embrionul să se poată dezvolta complet în toate direcțiile. Aceasta se întâmplă mai ales în cazul consumului de alcool în timpul sarcinii. Apoi se afirmă că dezvoltarea [copilului] în primii trei ani nu ar fi prezentat particularități. Eu însă bănuiesc că nu a fost prezentă facultatea de a observa particularități mai subtile. Oricum, copilul trebuie să fi avut relativ timpuriu necesitatea de a vorbi, fiindcă corpul astral și organizația eului i-au „atârnat” în gât sau gură. El trebuie să fi avut mereu dificultăți de a descinde, de a se „cufunda” [în corporal]. O oarecare agitație nervoasă, care se manifestă la exterior, care respinge, până într-o anumită măsură, principiul imitației, care determină predominanța impulsurilor organice lăuntrice în dezvoltare, trebuie să fi existat în primii trei ani.
Apoi avem, mai ales atunci când ne apropiem de vârsta de trei ani și jumătate – jumătatea a șapte ani, a primei epoci de viață –, manifestarea deosebit de pregnantă a consecințelor ce apar atunci când, în primii șapte ani, eul și corpul astral nu pot lucra în mod just, pornind de la organizația capului. Atunci, aceste organe, care iau naștere treptat – căci ele sunt dezvoltate complet la șapte ani –, apar atrofiate. De ce apar ele atrofiate în acest caz? Pentru că copilul nu a absolvit complet perioada embrionară. Organele ar fi mult mai bine dezvoltate, mai bine modelate, dacă copilul ar fi absolvit complet perioada embrionară. Dar aici nu este prezent un model complet dezvoltat. De aceea, tocmai în această perioadă importantă, la trei ani și jumătate, când organele ajung să se formeze mai bine, eșuează modelul însuși; astfel se dezvoltă predispoziția ca atunci când corpul astral – care acum vrea să descindă într-atât în întreaga organizație încât să penetreze granițele organelor –, nu poate pătrunde organizația, să apară, ca urmare, toate manifestările care au fost expuse. Faptul că într-un asemenea caz trebuie să apară o indispoziție gastro-intestinală, trebuie să vă fie acum accesibil. Căci dacă acest corp astral nu dirijează cum trebuie curentele de la cap spre membre, organizația intestinală – și cea a digestiei în general – rămâne debilă: Organizația eului nu se implementează integral.
Luați acum această organizație digestivă debilă, și anume în privința forțelor digestive: organizația eului nu este bine prezentă în ea. Această organizație digestivă debilă nu poate suporta tocmai ceea trebuie să acționeze în ea.
Lucrurile stau astfel: dacă privim planta, rădăcina își are acțiunea în organizația capului, tulpina și frunza în cea ritmică (v. fig. 16, tabla 10 dreapta). Ceea ce se dezvoltă ca fruct sau floare acționează în organizația intestinală, în organizația digestivă. Așadar nu este o înrudire între organizația digestivă prea slabă și ceea ce se dezvoltă în sus. Dimpotrivă, veți înțelege faptul că, deoarece acest corp astral este liber în abdomen, fără a se include în organizația digestivă, acest corp astral, care, ca atare, este înrudit în cazul fiecărui om cu carnea, produce aici preferința pentru carne. Apoi avem o aversiune față de acizi, care este, de asemenea, de înțeles. Căci acizii acționează deosebit de puternic asupra corpului astral. Și dacă acesta este cufundat cum trebuie în organism, el își descarcă acțiunea acidă asupra organismului fizic. Dar dacă nu este cufundat cum trebuie, el rămâne ca o rană deschisă, sensibilă la acțiunea acizilor. În astfel de situații se poate vedea în mod deosebit cum acționează în realitate organismul; căci în cazul unei astfel de iregularități nu este deloc de mirare că apare o indispoziție gastrică. Dar indispoziția gastrică este doar un simptom al iregularității metabolismului, pe care am descris-o. Dar în această iregularitate constă întreaga boală; din această iregularitate provin simptomele și, desigur, prin astfel de indispoziții digestive poate fi indusă întotdeauna o criză.
Începând din ianuarie 1923 avem schimbarea profundă a caracterului crizelor: ele sunt de scurtă durată, apar la nouă ore după adormire, copilul țipă, se trezește. Se poate constata un meteorism intestinal masiv, crizele se manifestă la ora actuală o dată pe săptămână. Acest lucru apare, la o primă vedere, amenințător, dar are, pe de altă parte, ceva consolator, prin aceea că arată un fel de vindecare, un fel de ameliorare naturală. Este o criză, care se „descarcă” lăuntric, un proces ce se desfășoară însă lent; nici nu era altceva de așteptat. De ce se manifestă aceste lucruri la nouă ore după adormire? Deoarece în acel moment corpul astral își caută din nou drumul către corpul fizic. Îi este greu acest lucru, el nu poate intra [în corpul fizic], și trebuie să se scufunde permanent, și trebuie să fie respins. Și astfel vă puteți imagina cum iau naștere aceste manifestări: trezire, țipete. Pe când, atunci când are corpul astral în interiorul întregii sale organizații fizice, băiatul suportă mai bine starea de veghe de peste zi. Faptul că este puternic balonat se datorează implementării încă imperfecte a corpului astral în organizația intestinală. De la această autonomie relativă a corpului astral provine tot ceea ce este deosebit de caracteristic pentru viața sufletească: sporovăiala lui neîncetată, iritabilitatea, fantezia vie. Acum se pune întrebarea: ce este de făcut într-un asemenea caz?
Într-un astfel de caz trebuie, înainte de toate, să-i fie sustrase corpului astral, care acționează foarte independent, toate posibilitățile de a dezvolta forțe ce îl împiedică în procesul de adaptare la corpul eteric și la corpul fizic. Așadar, imediat ce copilul se comportă în modul în care s-a comportat astăzi, devine evident care este prima măsură ce trebuie luată: trebuie să-i fie luată jucăria. Faptul că el are această jucărie, constituie pentru el o otravă sufletească. El trebuie, înainte de toate, să își incite fantezia prin lucruri pe care natura nu le-a modelat complet. El trebuie să fie stimulat să picteze, dar mai ales să imprime forme, să cioplească (sculpteze). El trebuie, așadar, să primească o bucată de lemn, și trebuie să fie stimulat să-i dea acestei bucăți de lemn o formă de om. Acesta este elementul pedagogic care trebuie aplicat pentru bun început. Trebuie evitat ca el să intre în contact cu obiecte deja finite. Trebuie încercat ca el însuși să facă cât de mult posibil, astfel încât propriile-i membre să intre în mișcare. Aceste prescripții nu au fost încă aplicate; aceasta este încă de făcut cu el.
Acum, acest băiat prezintă această particularitate că nu se poate spune: un anumit organ nu permite trecerea corpului astral, ci, în realitate, totalitatea organelor este astfel constituită. De aici provine și ușoara predispoziție la diverse deformații. Dar tocmai prin aceasta apare pericolul ca, tocmai în momentul în care corpul astral se cufundă, el deviază către partea stângă, cea mai slabă. Prin aceasta există permanent pericolul manifestărilor paralitice pe stânga. La această vârstă ele nu sunt încă dăunătoare, atâta vreme cât sunt slabe. Ele pot deveni [însă] puternice.
Apoi ar fi indicat ca tocmai acele alimente, față de care el prezintă aversiune, din cauza constituției sale, tot ceea ce conține suc de fructe [acizi], să fie adăugat, într-o doză pe cât posibil joasă, la alimentele pe care el le preferă, așa încât el să le digere împreună. Astfel încât, foarte simplu, înainte de a i se dea să mănânce carne, în vasul din care el mănâncă carnea, se va pune ceva, care conține su-curi de fructe [acizi]. El trebuie să se obișnuiască să mănânce, de pildă, cantități foarte mici de compot împreună cu carnea.
Apoi este vorba de a începe, respectiv de a continua procesul de învățământ conform unei metode apropriate, așa cum este cazul în Școala Waldorf – indiferent de repeziciunea cu care el progresează. Exercițiile euritmice vor consta din aceea că ele nu se vor rezuma în cazul lui la litere izolate, ci va trebui să se facă cu el tot ceea ce mobilizează membrele în mod deosebit, astfel încât să fie susținută tendința membrelor de a modela corpul astral. Așa cum se prezintă băiatul acum, el însuși contribuie la progrese.
În contrast cu aceasta, un copil ca cel dinainte este foarte dificil de tratat din cauza faptului că avem de a face cu un fel de mic demon. Gândiți-vă doar la faptul că, în măsura în care un copil rămâne mic în ce privește statura sa fizică, în aceeași măsură se mărește, fără a se adapta la organizația fizică, corpul lui astral. Atunci copilul devine în corpul astral într-adevăr un actor, fără să-și dea seama de aceasta. Dacă copilul ar putea fi educat în mod unilateral, dacă, de pildă, pentru teatru nu angajat doar un instructor, ci un întreg colegiu, iar acestui colegiu i s-ar da sarcini detaliate, acest copil, prin faptul că rămâne mic de statură, ar putea fi învățat să le predea actorilor sunetul R și sunete înrudite. El este, în ciuda aparenței sale liniștite, extraordinar de mobil. De aceea avem în față un fel de ființă demonică; în acest băiat este prezentă o autentică ființă supra-sensibilă. Lucrurile stau astfel: ceea ce a șezut în fața D-vs. este un prichindel. Dimpotrivă, actorul din el, care face toate tumbele și roatele posibile, este supradimensionat, chiar și atunci când băiatul se plimbă foarte lejer. Așadar aveți de a face cu un copil extraordinar de greu accesibil. Tot ce se încearcă cu corpul fizic – cu excepția euritmiei curative și a exercițiilor de vorbire, care abordează corpul fizic și determină elementul intelectual –, ar acționa numai asupra corpului astral, care este ca argintul viu. Dar prin corpul fizic nu ați putea aborda omul. Dimpotrivă, s-ar putea să pățiți ca „Ucenicul vrăjitor” [N.Tr. 30], când despică mătura – atunci sunt două mături. Dacă l-ați putea aborda, s-ar putea ușor să pățiți așa, că întețiți și mai mult mobilitatea. Este vorba că aveți de-a face cu un corp astral extraordinar de mobil.
Cum trebuie organizată aici educația? Educația trebuie astfel orânduită încât să se facă exact contrariul a ceea ce se face foarte adesea. Foarte adesea se pune mare preț pe faptul ca, în tot ce i se predă copilului, să se atingă o intensificare a elementului dramatic. La acest copil este vorba ca intensificării dramatice din predare să-i urmeze neapărat o atenuare. Dar acest principiu trebuie aplicat asupra întregii predări. Și astfel trebuie avută răbdarea de a antrena în mod just atenția acestui copil – el nu știe nimic despre ceea ce se petrece în corpul său astral; tot ce corespunde unei adevărate fantezii îi poate veni în întâmpinare unui astfel de organism. Inventați așadar cele mai savuroase povești pline de dinamism, deveniți un poet plin de fantezie în preajma unui astfel de copil. Iar după ce, prin faptul că ați adus povestirea la o înaltă treaptă de mobilitate, v-ați creat acces deplin la această organizație astrală inconștientă, încercați să întoarceți lucrurile pe dos. Încercați acum să ridiculizați ceea ce ați povestit înainte, astfel încât să „stricați jocul”. Atârnați-i ceva ridicol eroului căruia i-a fost dedicată povestea, și care-l entuziasmează pe copil. Spuneți: Păi da, când el face așa ceva, trebuie să-și tragă mereu nasul – ceva, indiferent ce, prin care ridiculizați tocmai ceea ce a constituit culminația povestirii, și continuați apoi, până ce totul se destramă ca un balon de săpun; dar nu de așa manieră încât copilului să-i fie stricată toată plăcerea, ci tot ce trebuie să se destrame în final, să decurgă cu umor, cu voioșie. Și în timpul acestei activități de inversare a lucrurilor, corpul astral are permanent tendința de a se adapta la corpul fizic. Așadar, dacă aveți răbdarea de a vă ocupa în acest fel de un astfel de copil, prin aceea că deveniți poet, care se ironizează singur în poezie, astfel încât să nu mai rămână nimic, atunci puteți obține ca el să înceapă până la nouă-zece ani să prezinte o creștere naturală. Prin aceasta s-ar câștiga extraordinar de mult. Prin aceasta, acest organism total ultra-fantastic, care a fost creat deja în perioada embrionară, s-ar putea transforma retrograd. Ceea ce este prezent, ar putea dispare prin ceea ce faceți. Cele mai ineficiente lucruri în cazul unor astfel de manifestări constau în abordarea directă a manifestărilor. Să-l dezobișnuiți de R ar fi la fel de imposibil ca unui actor din Weimar, deși nu era copil. El nu spunea „prieten”, ci accentua fiecare silabă; la el, acest principiu de a accentua totul, era foarte dezvoltat. El spunea: „pri-é-tén”, „cá-pú-șór”, „có-pí-láș”. Aceste manifestări nu pot fi abordate în mod direct. Să intenționezi dezobișnuirea copilului de R ar fi nepotrivit. Prin aceasta el ar deveni vidat, leneș, dezmățat. Dimpotrivă, această tendință la R dispare de la sine dacă aplicați lucrurile pe care le-am expus eu mai înainte.
