Dragii mei prieteni! Am urmărit ieri constituția omului, în măsura în care ea poate fi înțeleasă în contact cu omul însuși sau cu ambianța sa nemijlocită. Ei bine, noi trebuie să mergem dincolo de om, căci pretutindeni omul se află în legătură cu forțele Universului; și aceste legături cu forțele Universului pot fi înțelese numai dacă avem cu adevărat bunăvoința de a ne ocupa de marea diversitate de forme în care este plăsmuit Universul.
Gândiți-vă numai, dragii mei prieteni, în ce mod variat îi ies, de fapt, omului în întâmpinare forțele ancorate în Univers. Vedem, să spunem, o plantă ieșind din solul Pământului. Urmărim creșterea plantei din solul Pământului în direcția: tulpina în sus și rădăcina în jos. Prin aceasta ne sunt date două tendințe în cadrul plantei. Tendința în sus, tendința în jos. Și dacă noi am fi ajuns astăzi, într-adevăr, deja atât de departe cu cercetarea fizică a naturii, încât să aplicăm metodele de cercetare uneori aplicate la lucruri mai puțin esențiale la un fenomen cum e creșterea tulpinii plantei în sus, creșterea rădăcinilor în jos, atunci am găsi conexiunile din Univers, care, la rândul lor, apărând în legătură cu omul, abia ele fac inteligibilă această totalitate: om și lume, Macrocosmos și microcosmos. Căci noi am vedea că tot ceea ce are legătură cu creșterea tulpinii în sus se află într-o anumită relație cu dezvoltarea forțelor solare în timpul anului, în timpul zilei, și chiar dincolo de ciclul anual. Că tot ceea ce are legătură cu dezvoltarea forțelor rădăcinii are legătură cu evoluția lunară, cu forțele lunare, astfel încât, dacă privim o plantă în mod just, deja în formarea plantei trebuie să găsim legătura dintre Soare și Lună. Trebuie, ca să spunem așa, să descifrăm din Univers și din forțele acestuia imaginea cea mai simplă, imaginea originară a plantei. Cel care are clarvederea nu va vedea niciodată altfel rădăcina decât că ea, tinzând în jos, spre Pământ, se rotunjește totodată înăuntru, adâncindu-se în sol. Rădăcina care se rotunjește adâncindu-se în sol, aceasta este imaginea sub care trebuie să vedem rădăcina: imaginea care se rotunjește adâncindu-se în sol (tabla 9, stânga).
Tabla 9Altfel trebuie să vedem tulpina, desfășurarea în sus, pe verticală. În cazul tulpinii, dacă unim cu viziunea sentimentul și simțirea, trebuie să avem neapărat sentimentul: tulpina tinde în sus în mod radial, tulpina vrea să-și dezvolte direcția liniară. Rădăcina vrea să dezvolte rotunjimea direcției circulare, tulpina vrea să-și dezvolte direcția ei liniară. Aceasta este imaginea originară a ființei vegetale. Iar în direcția liniară care tinde în sus trebuie să vedem prezența forțelor solare pe Pământ. În direcția care tinde spre rotunjire a rădăcinii trebuie să vedem prezența forțelor lunare pe Pământ.
Ei bine, să vedem mai departe. Ne spunem: Soare e pretutindeni acolo unde planta tinde radial spre înalt. Acum ea se extinde iarăși în sus, ia amploare, are periferie. Aici, în ceea ce rezultă din tendința ce radiază în sus, găsim acționând, mai întâi imediat sus, în floare, un element la care cu forțele solare colaborează forțele lui Venus, iar prin faptul că florile se extind în jos, găsim forțele lui Mercur. Astfel încât, așadar, dacă vrem să înțelegem conformația plantei în tendința ei pe direcția solară radială, trebuie să înțelegem că forțelor Soarelui le vin în ajutor forțele lui Venus, forțele lui Mercur. Aceasta, pe de o parte.
Trebuie să ne fie clar, pe de altă parte, că aceste forțe nu ar fi în stare să plăsmuiască singure plantele. Esența plantei ar fi orientată, aș spune, numai conform tendinței convergente. Pentru a se dezvolta conform direcției divergente, cum vedem, de exemplu, sub formă extremă în dezvoltarea coroanei pomilor, acestor forțe ale lui Venus și Mercur li se opun forțele lui Marte, Saturn, Jupiter. Astfel că o dată cu cele două polarități fundamentale, acțiunea solară și acțiunea lunară, intervin și restul influențelor planetare ale Universului (tabla 9, stânga).
Cu aceasta eu nu vreau să spun, în primă instanță, decât atât: Uitați-vă mai întâi, dragii mei prieteni, la o plantă. Aveți întregul sistem planetar al plantei. El se află aici, pe Pământ, e prezent aici, și nu mai apare atât de absurd dacă un cunoscător pe jumătate sau pe trei sferturi, cum era Paracelsus [Nota 9], face o afirmație ca aceasta: Cine mănâncă o plantă, mănâncă o dată cu ea întregul sistem planetar, căci forțele respective sunt în ea. Paracelsus exprimă aceasta cu felul lui de a vorbi cam grosolan și așa și simte, că o dată cu planta noi mâncăm întreg cerul. Ei bine, lumea e atât de variat plăsmuită, încât, de fapt, pretutindeni avem, în imediata apropiere, forțele Macrocosmosului, în creștere, în ordinea lucrurilor, în toate.
Să revenim la om. Am arătat ieri cum din sfera respirației ne înălțăm în acea zonă din trăirea omului în care, dacă putem spune așa, inspirăm mai fin, și am descoperit în cadrul acestei inspirații mai fine perpetuarea acțiunii curentului karmic care vine din trecut. Ei bine, noi putem merge mai departe. Dacă avem, bineînțeles, desenat în mod absolut schematic (tabla 9, dreapta), acționând ceea ce aș numi, în primă instanță, un curent respirator mai subtil din om, ne putem spune următorul lucru: Dacă omul ar dezvolta ceea ce zace în corpul său astral și în Eul său, el nu ar ajunge niciodată să se apropie de Soare, așa cum e constituția actuală a omului. Omul nu ar ajunge niciodată în apropierea Soarelui. Când se află în Eul său și în corpul său astral, între adormire și trezire, el nu ajunge să se apropie de Soare. Pentru el este întuneric. Astfel, omul, dacă s-ar afla în corpul astral și în Eu, fără legătură cu corpul eteric și cu corpul fizic, nu ar ajunge să se apropie de Soare. Ei bine, cum ajunge el să se apropie de Soare?
Să vedem mai întâi cum stau lucrurile în această privință. Corpul astral și Eul se apropie de corpul eteric, dar, dacă realizăm pe cale vizionară această stare – ceea ce putem obține relativ ușor, dacă fortificăm foarte mult gândirea –, dacă fortificăm gândirea printr-o meditație temeinică, foarte energică, putem ajunge foarte ușor în acea stare, e starea inițierii incipiente. Ușor putem ajunge în starea în care omul se cufundă în corpul său eteric, dar fără a-și putea lua încă în stăpânire corpul fizic. El trăiește în corpul eteric. Vedeți dvs., în această stare, când trăiești în corpul eteric și încă nu poți să-ți aduci aproape corpul fizic, în această stare poți foarte, foarte bine gândi. Numai că nu vezi nimic, nu auzi nimic, dar poți foarte bine gândi. Gândirea nu este nicidecum anihilată, numai văzul, auzul și celelalte impresii senzoriale sunt suspendate. Dar gândirea îți rămâne, în primul rând așa cum o aveai: poți gândi, dar poți gândi mai mult decât înainte. Poți gândi lucruri ca acestea de aici și poți gândi asupra Macrocosmosului. Gândirea rămâne și se extinde, și știi absolut precis: tu ești acum în sânul eterului cosmic. Așadar, când suntem în corpul nostru eteric, suntem în sânul eterului cosmic. Dar, intrând în acest eter cosmic, avem foarte precis experiența, trăirea, că acum ne aflăm în acea lume spirituală din care izvorăște și lumea sensibilă. Dar nu am individualizat nici lumea spirituală, nici lumea sensibilă. Din lumea sensibilă individualizată am ieșit. Soarele nu mai strălucește, stelele nu mai strălucesc, Luna nu strălucește. Nu mai există o distincție clară între regnurile naturii de pe Pământ. Putem face această distincție clară numai când suntem în corpul fizic, când suntem în viața normală sau în cadrul unei inițieri mai înalte. Dar, în schimbul faptului că pentru noi contururile lumii sensibile s-au întunecat, avem spiritualitatea generală, urzirea și viața spiritualului.
Dacă ajungem apoi mai departe, ne luăm în stăpânire și corpul fizic în mod conștient, astfel încât începem să trăim în organe, dacă ne luăm în stăpânire acest corp fizic în mod conștient, atunci ființele stinse, dispărute, cu excepția elementului pământesc, încep să apară din nou, dar ca entități spirituale. Acolo unde mai înainte, în condițiile de conștiență obișnuită, am văzut Soarele care se întuneca, se încețoșa, dar eram în sânul urzirii spirituale generale, apare acum suma entităților celei de-a doua ierarhii. Individualizăm acum în lumea spirituală. Luna, stelele apar din nou, dar apar în aspectele lor spirituale și sunt acum colonii spirituale sau ceva asemănător, așa putem să le numim, și acum știm cum am văzut afară, mai întâi în conștiența obișnuită, Soarele, de exemplu – la alte lucruri e tot așa –, în imaginea lui fizică, cum acum, după ce am luat în stăpânire corpul fizic în mod conștient, îl percepem acum și în spiritualitatea lui, vedem Soarele ca ființă spirituală și la fel întreaga lume. Dar acum știm, de asemenea, că ziua intră luminând în noi cu fiecare rază de soare, căci cu fiecare rază de soare intră și spirit. Prin fiecare impresie senzorială intră în noi spirit, astfel că noi trebuie să privim această respirație mai subtilă din partea de sus ca pe o respirație necontenit impregnată cu spirit, și noi percepem că în fiecare senzație care se revarsă în noi trăiește Soarele. E tocmai spiritul Soarelui, sau spiritele Soarelui. Soarele trăiește în fiecare impresie senzorială, astfel că în om, în respirația mai subtilă, se revarsă viața solară nemijlocită, forțele solare nemijlocite.
Vedeți dvs., așa avem raportul omului cu Soarele. Când o rază de soare se revarsă în ochiul dvs., o dată cu raza de soare înăuntru se revarsă spiritul Soarelui. Spiritul Soarelui este substanța respirației mai subtile. O dată cu senzațiile, noi inspirăm variatele ingrediente ale Soarelui spiritual. Dar acum aveți o viziune importantă asupra omului în direcția unuia dintre poli. Dezvoltându-se potrivit cu corpul său eteric (tabla 9, galben), el dezvoltă în cadrul corpului eteric gândurile Cosmosului. Iar aceste gânduri ale Cosmosului, în care se găsește cel care trăiește conștient în corpul său eteric, sunt, în primă instanță, lipsite de căldură, lipsite de răceală, lipsite de sunet. Ele sunt ca un sentiment general, sentimentul de sine coincizând cu sentimentul Macrocosmosului. Dacă intrăm acum în spiritul simțurilor prin faptul că luăm în stăpânire corpul fizic, gândul se tincturează din cele mai diverse direcții, din direcția ochilor inspirația se tincturează cu esența Soarelui, gândul, cu culoare, prin ureche gândul se tincturează în direcția sunetului, prin organul căldurii gândul ia nuanța căldurii și frigului, și aveți acum perceperea cosmică a relației dintre elementul gândire și elementul senzorial. Elementul gândire trebuie să fie prezentat drept elementul originar, iar cel senzorial apare prin impregnarea cu Soare, prin tincturarea cu Soare.
Aceasta, într-o anumită direcție în raport cu omul. Numai că omul nu percepe cum Soarele, cu ființa lui, se revarsă în el cu fiecare senzație. Și pe calea acestui Soare se revarsă, totodată, și karma care vine din trecut. Și nu e deloc o simțire copilăroasă să gândești Soarele, totodată, ca pe un rezervor care conține karma trecută. Astfel că, dacă privim cu înțelegere capul omului, trebuie să ne spunem: Aici se revarsă în mod ocult raza spirituală a Soarelui, care se remodelează revărsându-se spre fizic, care chiar apare drept rază fizică în lumea colorată, sonoră, plină de căldură. În același timp, pe calea razelor solare, care se strecoară din direcția simțurilor în nerv, în om pătrunde karma.
Să privim acum în cealaltă direcție. Să privim în direcția unde ieri a trebuit să înțelegem: karma iese afară acolo unde în organism se află limfa, acolo unde în organism acționează și urzește tot ceea ce încă nu și-a făcut intrarea în sânge. Aici găsim karma care iese afară. Ce căi sunt acestea, pe care karma iese afară? Ca să ne dăm seama de acest lucru, trebuie să facem cunoștință sub raport științific ocult cu forțele lunare.
Dacă trecem astfel treptat dincolo, prin etericul în care ne-am aclimatizat mai întâi, la luarea în stăpânire a corpului fizic în direcție periferică înspre simțuri, întreaga viață care se revarsă dinspre Soare ne apare, desigur, pe de o parte, pentru că poartă pe căile ei karma trecută, ne apare din această cauză cu destule reproșuri, cu lucruri care îl neliniștesc pe om. Dar cu mult mai important decât tot ceea ce îl neliniștește astfel pe om în karma sa, dacă el ajunge, într-adevăr, la această viziune, este tot ceea ce-i dă cunoașterea acestui fapt: Prin trecutul tău, tu ai devenit, totuși, ceea ce ești acum. Ceea ce purtăm în interiorul nostru, îl purtăm mult mai din belșug în noi dacă percepem pătrunderea Soarelui pe vehiculul căilor neuro-senzoriale. Dar, așa cum facem abstracție de karma și ne dăruim revărsării forțelor spirituale solare, prin primirea elementului solar apare o infinită beatitudine și avem sentimentul că elementul solar este de-așa natură încât trebuie să-i dorim necontenit prezența în noi, încât trebuie să-l dorim. Pe lângă aceasta, elementul solar este ceea ce pătrunde în noi ca iubire, când îl dorim, și ceea ce noi recunoaștem în viața fizică, sub o formă atenuată, drept viața și urzirea în iubire. Aceasta se întâmplă în schimbul reciproc dintre lumea interioară a omului și influențele solare, care se revarsă ca iubire în oameni și fac să pătrundă în oameni, o dată cu aceste raze solare care trăiesc în iubire, tot ceea ce vrea să acționeze în om sub aspectul creșterii și înmuguririi și înfloririi. Căci aici iubirea nu e numai o forță sufletesc-spirituală, aici e o forță care cheamă toate cele fizice la creștere, la înmugurire și prosperare, care sunt pentru om binefăcătoare, aducătoare de fericire în cele mai mici amănunte, dacă le poate prețui cum se cuvine, pe care însă le primește pe baza viziunii sale nemijlocite.
Dacă însă luăm în stăpânire corpul fizic în cealaltă direcție, în direcția acelor forțe care dezvoltă limfa, care pregătesc limfa pentru producerea sângelui, dacă luăm în stăpânire corpul fizic în această direcție, devenim conștienți de influențele lunare. Dar aceste influențe lunare au un cu totul alt specific. Așadar, putem spune că, pe de o parte, acționează influențele spirituale solare, așa cum am arătat, pe de altă parte, există influențele lunare. Captând în mod interior procesul formării limfei și a sângelui, noi ne transpunem tocmai în trăirea influențelor lunare. Dar aceste influențe lunare sunt de-așa natură încât noi avem în permanență sentimentul că ele vor să ne răpească ceva. Ele vor să scoată ceva din noi. În cazul Soarelui, avem sentimentul că el vrea să ne dea în permanență ceva, în cazul Lunii avem sentimentul că ea mereu vrea să scoată ceva afară din noi. Și, dacă nu suntem atenți la perceperea acestor influențe lunare, când ne adâncim în procesul formării limfei și a sângelui și captăm aici corpul fizic, dacă nu ne avem sigur în mână, dacă nu suntem foarte atenți cu adâncirea contemplativă, se poate să ne înșelăm, atunci firul se rupe brusc și în fața noastră stă o ființă spirituală, care ne seamănă, dar care de cele mai multe ori e schimonosită, caricaturală, pe care am făcut-o să ia naștere din noi înșine. Numai că, dacă nu suntem atenți, nu observăm această exteriorizare, această ființă care iese din noi. Nu trebuie să ne mirăm când vedem că ea se desprinde din noi și se postează în fața noastră. Nu e mai mult decât o imagine de oglindă puțin mai intensificată. Când ne vedem în oglindă, acest lucru se petrece în lumea fizică. Când, sub influența forțelor lunare, ne vedem oglindiți în eter, aceasta este o oglindire superioară, intensificată.
Să trecem în revistă întregul proces. Nu e nimic deosebit aici. Ni se arată numai că noi suntem în legătură cu Universul, că Luna desprinde în permanență din noi niște forțe, le face independente, niște forțe care trăiesc în noi, care intră în lumea spirituală, se revarsă în Macrocosmos; duc în permanență afară, în Macrocosmos, niște imagini din noi înșine. Dar, vedeți dvs., dragii mei prieteni, imaginați-vă că se inventează ceva prin care această imagine, pe care forțele lunare o creează necontenit în om și vor să o scoată afară, în depărtările cosmice, gândiți-vă că o asemenea imagine e păstrată în corpul uman, e menținută acolo, în interiorul lui. Nu e vorba de o simplă imagine de oglindă, care e o imagine abstractă, ci e vorba de o imagine deja străbătută de forțe. Ei, dar cum poate fi menținută o asemenea imagine în om? Avem aici forțele lunare care trag, care vor mereu să scoată afară din om imaginea sa. Cum poate fi menținută imaginea în interiorul omului, în loc să iasă afară din el? Cum poate ea să fie plăsmuită în interiorul lui? Dacă sunt aduse din cealaltă direcție forțele solare atât de adânc, încât imaginea să rămână în om. Atunci imaginea rămâne în interior, lucrează în el, atunci ia naștere o viață embrionară. Fecundarea nu constă în altceva decât în faptul că forțele solare sunt atrase, prin fecundare, atât de mult în jos, acolo unde forțele lunare intervin cu acțiunea lor asupra limfei, și că, prin aceasta, imaginea, care de obicei iese afară, ia în stăpânire materia fizică din trupul uman. Ceea ce de obicei e doar imagine, ajunge până în constituția fizică. Prin aceasta, are loc unirea forțelor lunare cu forțele solare în domeniul limfatic al organismului uman (tabla 9).
Să privim în cealaltă direcție. Noi putem de asemenea să aducem forțele lunare până sus, atunci ia naștere opusul, atunci în om nu se plăsmuiește din nou omul, atunci în interiorul omului se plăsmuiește Macrocosmosul solar. Atunci omul privește ceea ce este macrocosmic, într-un alt sens. Când se formează embrionul, în om ia naștere lume fizică, care trebuie să iasă afară din el. Dacă, pe de altă parte, acționează forțele lunare potrivit cu natura lor de poftă – ele vor să extragă sau să capteze forțele solare –, atunci în om ia naștere spiritul din Univers. Ia naștere spiritul Universului, elementul embrionar spiritual. Ei bine, ce aveți în acest caz? În acest caz aveți posibilitatea formării a ceea ce trebuie să intre în noi din lumea spirituală, ceea ce înainte de viața pământească era în lumea spirituală, care trăiește aici în mod spiritual-embrionar. Atunci are loc în om unirea celor două.
Numai urmărind aceste lucruri până când le vezi revărsându-se în mod direct unul într-altul, numai în acest fel ne putem explica, de fapt, legătura omului cu Universul. Ei bine, pretutindeni se găsesc niște ajutoare. Influențele solare, care se unesc aici cu influențele lunare, au în ajutorul lor pe Marte, Jupiter, Saturn. Dar ce misiuni au oare Marte, Jupiter, Saturn? Ei bine, dragii mei prieteni, amintiți-vă ceea ce v-am spus ieri. La această pătrundere a elementului solar: mai întâi trebuie făcut stop pentru lumină; a doua etapă: trebuie făcut stop pentru chimismul macrocosmic; a treia etapă: trebuie făcut stop pentru viață. Forțele lui Saturn fac stop pentru lumină, forțele lui Jupiter, în înțelepciunea lor, fac stop pentru chimismul cosmic, forțele lui Marte fac stop pentru viață. Aveți astfel în detaliu, în mod concret, pătrunderea forțelor solare, modificate de forțele așa-numitelor planete exterioare. Invers, în cealaltă direcție, au fost modificate forțele lunare, care, propriu-zis, dacă acționează după voia lor în puterea lor plenară, duc la embrion, așadar, la plăsmuirea fizică; dacă sunt atenuate în direcția spiritualului, dacă nu ajung la formarea materiei fizice, se rămâne la forțele de iubire numai sufletești ale lui Venus, și dacă sunt atenuate și mai mult, astfel că se pot uni în viața cotidiană tot mai mult cu ceea ce vine din cealaltă direcție, ele se transformă în forțele mercuriene ale solului zeilor, care, în viața pământească obișnuită, conduce forțele inferioare în sus, spre cele superioare.
Priviți imaginea din dreapta, imaginea din stânga (tabla 9). Dacă ne îndreptăm privirile afară, spre ceea ce se extinde, în primă instanță, în lumea vegetală; se extind Soarele, Luna și stelele. Dacă ne îndreptăm privirile spre interior, aici, în interior, se află Soarele, Luna și stelele, acestea își corespund din punct de vedere interior în mod absolut precis. Dacă ceva nu e în ordine în interior, atunci nu e în ordine ceva în conlucrarea interioară dintre Soare, Lună și stele. Dacă vrem să readucem ordinea, noi trebuie să căutăm, ca terapeuți, printre lucrurile pe care le găsim în exterior, pentru o acțiune nejustă a Lunii, o acțiune corespunzătoare a lui Saturn, și altele asemenea. Toate acestea se află afară, în natură. Așadar, dvs. vedeți, începutul încrederii față de medicină poate veni dacă observăm că omul cuprinde în mod interior lumea. Acesta e lucrul pe care am dori să-l reintroducem în medicină, căci acest adevăr a fost cândva prezent în ea. Încrederea interioară activă față de medicină va putea fi stabilită în lume numai dacă vor fi înțelese iarăși aceste lucruri.
Dar să privim în cealaltă direcție. Să privim mai întâi spre tot ceea ce e în om acțiune lunară, care tinde necontenit să scoată din om ceva ce e uman în el și să-l ducă afară, în Univers. Imaginea stă în fața noastră: omul, el tinde să iasă afară din om, el vrea să fie dus afară, în Univers. Acest lucru nu trebuie pus în fața omenirii sub formă abstractă, ci sub formă de imagine, acest mister extraordinar de zguduitor, faptul că influența lunară vrea să-l scoată mereu pe om din sine, ca să-i aducă în fața ochilor înrudirea lui cu Macrocosmosul. El ia naștere pe Pământ printr-o plăsmuire interioară embrionară, dar dacă această influență lunară directă devine mai subtilă din direcția influențelor lui Mercur și Venus, el nu se mai naște în mod fizic, ci în mod spiritual. Și dacă nașterii fizice noi îi adăugăm ceea ce îi putem adăuga invocând, pentru ceea ce s-a născut sub influența pur lunară, influențele lui Mercur și Venus, noi putem adăuga nașterii fizice a omului în om nașterea spirituală a omului în afara omului, în Univers: noi îl botezăm pe om.
La ceea ce există întotdeauna în om, influențele solare fizice, noi putem adăuga conștiența faptului că în el pătrund influențe solare spirituale, că pe calea razelor de lumină solare fizic-eterice, a razelor chimice, a razelor vitale, se tălăzuiește spiritualul, că pe aceste căi în om intră ființialitate spirituală, tot așa cum prin simțuri în el pătrunde influența solară fizic-eterică. Îl facem pe om să perceapă, așa cum el percepe în viața fizică obișnuită influența solară fizic-eterică, îl facem să perceapă influența solară spiritual-sufletească, adică îi dăm împărtășania, cuminecarea.
Dacă mergem de la împărtășanie mai departe, vom afla că pe de o parte se află ceva care are legătură cu ajutoarele pe care le are Soarele, cu întunecarea o dată cu lumina, cu necontenita intrare a morții o dată cu viața. Mergem spre exterior, spre planetele exterioare, care sunt unite cu Soarele, și adăugăm la împărtășanie, la ceasul cuvenit, maslul.
Sau, de asemenea, noi pătrundem în interiorul omului, ne oprim, înainte ca el să ajungă în Macrocosmos, în interiorul lui, nu vrem să-l situăm doar ca om în Macrocosmos, ci vrem să implantăm Macrocosmosul în el însuși sub formă de imagine, astfel încât Macrocosmosul să devină în el germene de evoluție. Îi dăm confirmarea.
Dacă aceste lucruri sunt scăldate în deplina conștiență, dacă cel care primește sacramentele trăiește având conștiența deplină a acestor sacramente, atunci omul este vindecat în permanență prin sacramente de boala generală în care se cufundă, sau în care amenință în permanență în stare incipientă să se cufunde, prin faptul că se cufundă în lumea fizică materială. Acesta este elementul sacerdotal.
Sau se poate întâmpla celălalt lucru, omul, prin natura lui, este în permanență în status nascendi, pe cale de a naște ceea ce vrea să devină liber în spiritual, ceea ce vrea să iasă afară din fizic, dar care trebuie să rămână în interior în timpul vieții, provocând, de aceea, în interior nu nespiritualitatea, ci superspiritualitatea, boala. Noi administrăm medicamentul drept celălalt pol al sacramentului, când apare boala. Atunci intervine medicul.
Noi întrevedem, pe de o parte, calitatea de medic a preotului, pe de altă parte, calitatea de preot a medicului, a medicului fizic, și dacă recunoaștem în acest fel coordonarea, înțelegem care e legătura dintre elementul pastoral, pe de o parte, și medicină, pe de altă parte. Atunci medicina pastorală cuprinde nu numai o învățătură teoretică, ci o conlucrare umană.
