Am văzut că omul ajunge la un fel de hotare atunci când, pornind de la el, încearcă ori să pătrundă mai profund în fenomenele naturii sau când, pornind de la propria conștiență cotidiană se străduie să coboare mai adânc în ființa sa, pentru ca tocmai prin aceasta să descopere adevărata natură a conștienței. Am dat deja ieri unele indicații despre ceea ce se petrece la una dintre granițele cunoașterii noastre. Am văzut că omul se trezește la о conștiență deplină atunci când interacționează cu natura fizic-senzorială exterioară. Omul ar fi о ființă mai mult sau mai puțin adormită, о ființă cu suflet somnoros, dacă nu ar fi capabil să se trezească prin relaționarea cu natura din exterior. Și de fapt, în cursul evoluției spirituale a omenirii nu se întâmplă nimic altceva decât dobândirea unei cunoașteri despre natură, ceea ce se petrece în fiecare dimineață când noi, din somn sau din visul de noapte, ne aprindem la о conștiență deplină, de veghe. În cazul din urmă avem oarecum de-a face cu un moment al trezirii. Pe parcursul evoluției omenirii noi avuseserăm de-а face cu о trezire treptată, oarecum cu extinderea momentului trezirii.
Și am văzut că aici, la această graniță se activează un fel de forță inerțială a sufletului, că acolo unde întâlnim lumea răspândită a fenomenelor, nu facem ceea ce vrea fenomenalismul goetheanist, adică să ne oprim afară și să sintetizăm fenomenele numai conform cu reprezentările, noțiunile și ideile clare dobândite de noi, să le descriem sistematizându-le, etc.; și în loc de aceasta continuăm să ne rostogolim cu noțiunile și ideile noastre în spatele fenomenelor. Prin aceasta ajungem la a statua, de exemplu о lume a atomilor, moleculelor ș.a.m.d. „dindărătul”* fizicului care apoi, după cum a fost dobândită, reprezintă în esență о lume născocită, о lume în spatele căreia se strecoară imediat îndoiala, astfel că repede desființăm ceea ce abia urzisem ca un amalgam teoretic. Apoi am precizat că prin prelucrarea acurată (doar) a fenomenelor, este posibil să ne menținem în fenomenalism, evitând о astfel de încălcare a graniței cunoașterii noastre în direcția aceasta. Dar trebuie să atragem atenția că în această zonă a cunoașterii apare ceva ce, ca о necesitate vitală, se impune a fi folosit: Este vorba de matematică și de ceea ce în mecanică poate fi înțeles fără a se apela la experiment, deci de întregul domeniu al așa-numitei mecanici analitice.
* hinterphysisch în germană și cu nuanța de ceva ascuns, înșelător (n. trad.).
Dacă aruncăm о privire asupra a tot ce cuprinde matematica, mecanica analitică, ajungem la cele mai sigure sisteme de concepte cu care putem să facem о prelucrare а fenomenelor. Dar, după cum spuneam ieri, în acest caz totuși nu putem ascunde faptul că întregul mod în care ne formam atât reprezentările matematice cât și pe cele din mecanica analitică, că această muncă sufletească lăuntrică reprezintă cu totul altceva decât ceea ce facem atunci când pornim de la practică, de la experimente sau observații din lumea simțurilor și sintetizăm faptele experimentale sau rezultatele observațiilor: Atunci acumulăm о cunoaștere exterioară empirică. Pentru a ajunge la о deplină claritate privitor la asemenea lucruri, ar trebui să se reflecteze foarte serios, căci în acest domeniu nu există о altă cale de a obține claritatea, decât cugetarea intensă asupra lor.
Care este deosebirea dintre acumularea unei cunoașteri empirice în sensul lui Bacon* și modul de abordare a lucrurilor pe cale lăuntrică, așa cum este cazul în matematică și mecanica analitică? Se poate trasa о linie de delimitare precisă între ultimul mod menționat și ceea ce nu poate fi abordat pe cale lăuntrică, dacă ne reprezentăm clar conceptul de paralelogram al mișcărilor, și apoi pe cel de paralelogram al forțelor [Nota 14]. Faptul că din două mișcări efectuate sub un anumit unghi ia naștere о mișcare rezultantă, reprezintă о teoremă a mecanicii analitice. Dar a spune că dacă aici (v. Fig. 2) acționează о forță (a) de о anumită intensitate și aici (b) о altă forță de о altă intensitate, atunci se formează о forță rezultantă, care poate fi determinată în acest paralelogram, aceasta reprezintă un alt conținut de reprezentare, cu totul diferit. Luat în mod strict, paralelogramul mișcării aparține mecanicii analitice, căci el poate fi demonstrat ca orice teoremă din ma¬tematică, ca teoremă lui Pitagora de exemplu sau oricare alta. Faptul că există paralelogramul forțelor, poate fi numai un rezultat empiric, al unui experiment. Căci aici, în ceea ce prelucrăm lăuntric, noi introducem ceva, forța, care ne poate fi dată numai din afară prin experiență practică, în mod empiric. Aici avem de-а face cu о mecanică experimentală, nu cu mecanica pur analitică. Vedeți deci că aici putem trasa о linie clară de demarcație între ceea ce mai ține de matematica propriu-zisă – așa cum este concepută azi matematica – și între ceea ce ne conduce la empiricul convențional.
* Roger Bacon, 1214 — 1292 sau 1294, gânditor englez, promotor al cercetării experimentale (n.trad.).
Tabla 2Acum, să vedem cum este de fapt cu matematica. Noi cuprindem cu înțelegerea adevărurile matematice. Explicăm fenomenele matematice pornind de la anumite axiome. Din aceste axiome clădim toată această întrețesere din matematică, și ne aflăm în fața unei arhitecturi pe саrе о cuprindem, о înțelegem printr-o contemplare lăuntrică. Și noi trebuie, dacă avem capacitatea de a face aceasta, să trasăm prin gândire energică о linie clară de separare față de orice experiență senzorială, să vedem în această țesătură matematică ceva ce ia naștere printr-o cu totul altă activitate sufletească, decât aceea prin care noi facem experiență și dobândim cunoștințe exterior-senzoriale. Că noi pe de altă parte, printr-o – aș numi-o – experiență interioară, avem capacitatea să înțelegem clar deosebirea, de aceasta depinde de fapt foarte mult ca noi să dobândim о înțelegere satisfăcătoare a lumii. Deci trebuie să ne întrebăm: De unde ajunge matematica la noi? Dar această întrebare tocmai că nu este pusă în prezent cu suficientă pregnanță. Nu se întreabă: Cu ce este diferită această activitate sufletească lăuntrică ce nevoie are de matematică, cu conținutul și arhitectonica ei minunată, cu ce se deosebește această facultate sufletească de acea facultate sufletească prin care înțelegem cu ajutorul simțurilor exterioare natura fizic-sensibilă? Și în prezent această întrebare nici nu este pusă, nici nu i se dă în suficientă măsură un răspuns, deoarece tragicul concepției despre lumea materialistă este că ea pe de о parte insistă constrângător pe experiența senzorial-fizică, iar pe de altă parte ea însăși este mânata, fără să о știe, spre un intelectualism abstract, într-un domeniu al abstracțiunilor, prin care se produce tocmai о îndepărtare de о autentică abordare а proceselor lumii materiale.
Care este facultatea pe саrе о cultivăm, atunci când aplicăm matematica? Să ne punem aceasta întrebare. Cred că dacă vrem să obținem un răspuns, trebuie să fim de acord cu ceva. Și anume: Pe de о parte trebuie să luăm foarte în serios conceptul de devenire chiar privitor la viața omului, adică trebuie să pornim tocmai de la efectul de disciplinare dobândit prin preocuparea cu științele naturii moderne, trebuie să ne autoeducăm la metoda severă, la disciplina științifică a timpurilor noastre de о asemenea manieră, ca să ne putem înălța de la ea – cu aceeași convingere, dobândita între timp datorită științelor naturii – extinzând metodele respective asupra cu totul altor domenii. De aceea eu nu cred, și о spun fără niciun ocoliș, că cineva poate ajunge la о cunoaștere spiritual-științifica reală, dacă nu și-a dobândit, în sensul strict al cuvântului, competențe în vreuna din disciplinele științelor naturii, dacă nu a învățat să cerceteze și să gândească în laborator aplicând metoda științelor moderne ale naturii. Știința spiritului are în cea mai mică măsură motive să subaprecieze acesta știința a naturii moderna. Dimpotrivă, ea о apreciază pe deplin. Iar mie, dacă-mi permiteți această remarcă personală, mulți îmi reproșează, că eu, înainte să fi publicat pe teme spiritual-științifice, am scris mai întâi tocmai despre probleme ale științelor naturii dintr-o perspectivă care mi s-а părut mie a fi necesară. Este vorba deci, ca pe de о parte să ne însușim о asemenea atitudine și convingere conformă cu a științelor naturii, astfel ca ea să acționeze și când trecem dincolo de granițele cunoașterii naturii. Iar pe de altă parte trebuie chiar să luăm în serios atât calitatea acestei metode științifice, cât și rezultatele pe care le dobândește ea.
Vedeți Dvs., dacă luăm fenomenul simplu, la care prin frecarea unui corp cu un altul apare căldura, în cazul unui asemenea fenomen parțial în științele naturii ni se afirmă: Această căldură nu a apărut din neant, sau ea este pur și simplu aici –, ci noi căutăm condițiile în care această căldură s-а aflat anterior în mod latent, și apoi și-a făcut apariția prin intermediul corpurilor. Trecem de la un prim fenomen la celălalt și luam în serios procesul de devenire. Tot așa este necesar să procedăm și când intenționăm să introducem о noțiune în știința spirituală. Și trebuie mai întâi să ne întrebăm: Este această facultate de a „matematiza” mereu prezentă în om, în existența sa dintre naștere și moarte? – Nu, nu este întotdeauna prezentă. Ea se trezește cândva. Căci noi putem – și prin aceasta ne menținem în cadrul empirismului în raport cu lumea exterioară –, să observăm foarte exact cum, din straturi adânci ale conștienței umane, se trezesc treptat acele facultăți sufletești, care țin de gândirea matematică și de alte activități înrudite cu ea, despre care vom vorbi ulterior. Acest moment, dacă reușim să îl observăm corect prin aceea că procedăm la fel ca la cercetarea naturii, atunci când este vorba de exemplu de punctul de topire sau cel de fierbere, această perioadă este amplasată la vârsta la care copilului i se schimbă dinții, când se trece de la schimbarea dinților de lapte la dentiția următoare. Însă trebuie să observam acest moment al evoluției corporale luând aceeași atitudine, cu care am învățat de exemplu din fizică să abordăm punctul de topire sau pe cel de fierbere. Când vrem să pătrundem în complexitatea vieții umane, trebuie să ne apropriem competența de a practica această disciplină lăuntrică severă, pe care ne-о putem însuși în sensul științei moderne atunci când observăm fenomene simple ale lumii fizice. Și dacă facem aceasta, vom constata că în evoluția omului deja de la naștere, sau să luam mai bine de la concepție, până la acea perioada a schimbări a dinților, din organizarea umană sunt prelucrate treptat facultățile sufletești care mai târziu țin de gândirea matematică, dar ele nu sunt de la început prezente. Și după cum spunem despre căldura care se află latent într-un corp iar ajungând într-o anumită stare își face apariția, că ea anterior a lucrat în structura interioară a corpului, tot așa trebuie să ne fie clar, că ceea ce se manifestă cu pregnanță privitor la facultatea gândirii matematice în perioada schimbării dinților și de fapt și-a făcut treptat apariția, că acest ceva a lucrat anterior în interiorul organismului omului. Și noi dobândim astfel о noțiune importantă și într-un fel ciudată, despre aceasta gândire matematică, luata bineînțeles în sensul cel mai cuprinzător. Dobândim concepția că ceea ce după schimbarea dentiției folosim ca facultate sufletească umană, a fost mai înainte activ în plăsmuirea organismului nostru. Așa este, în copilul mai mic de șapte ani există о matematică lăuntrica, о matematică ce nu este așa de abstractă ca cea exterioară a noastră, ci este impregnata de forță care, dacă e să folosesc expresia lui Platon [Nota 15], nu numai că poate fi contemplată lăuntric, ci care este activ-plină-de-viață. Până la acest moment al vârstei există în noi ceva care acționează matematic, care lăuntric ne „matematizează” cu totul.
Dacă ne întrebăm la început, de о manieră aș zice cu totul superficială, privitor la ceea ce iese la iveală empiric aici, dacă ne referim la matematica latenta din corpul tânăr al copilului, atunci suntem conduși către trei lucruri, care spre interior au ceva ce ține de simțuri. Pe parcursul conferințelor vom vedea ca aici chiar putem vorbi realmente despre simțuri. Azi vreau doar să menționez faptul că ajungem la ceva, care dezvoltă o asemenea facultate de percepție spre interior, ce doar în primii ani de viața ne rămâne inconștientă, tot așa cum ochii, urechile dezvoltă spre în afară о viața de percepție. Și putem, dacă privim în interior, dar în interiorul organizării noastre nu ca misticul nebulos, ci privim această configurare interioară cu intensitate și cunoaștere trează, atunci putem descoperi trei funcții pe care le consider similare celor senzoriale, prin care este exercitată о activitate ce într-un anumit sens este de natură matematică și se desfășoară tocmai în primii ani de viață. Mai întâi este vorba de ceea ce doresc să numesc simțul vieții. Acest simț al vieții se exprimă la vârste ulterioare ca sentiment al stării globale din interiorul nostru. Ne simțim într-un fel bine sau nu. Avem о stare de bunăstare interioară sau un disconfort, exact așa cum avem facultatea de percepție a ochiului spre exterior, posedăm о capacitate de percepție către interior. Numai că această facultate de percepție este orientată spre tot organismul, fiind prin aceasta estompată și întunecată, dar ea este prezentă. Vom mai vorbi despre aceasta. Anticipând, mai vreau să spun doar ca acest simț al vieții este – daca-mi permiteți tautologia – deosebit de activ în vitalitatea copilului până la vârsta schimbării dinților.
Un al doilea lucru ce trebuie luat în considerare atunci când privim în interiorul omului este ceea ce doresc să denumesc a fi simțul mișcării. Trebuie să ne facem о imagine clară despre acest simț al mișcării. Atunci când ne mișcăm membrele, știm aceasta nu numai deoarece ne privim în afară, ci noi avem și о percepere interioară a mișcării membrelor. Și când mergem, nu avem conștiența mersului nostru doar prin aceea că trecem pe lângă corpuri iar imaginea lumii înconjurătoare se modifică, ci noi avem о percepție interioară a mișcării membrelor, a modificărilor interioare pe când ne mișcăm. De obicei nu remarcăm aceasta, deoarece datorită intensității impresiilor din mediul ambiant nu suntem atenți la viețuirile interioare, la perceperea interioară ce se desfășoară în paralel, tot așa cum о lumină mai puțin intensă este acoperită de о sursă luminoasă mult mai puternică.
| 1. Simțul vieții. 2. Simțul mișcării 3. Simțul echilibrului |
Tabla 2 |
Acest simț al echilibrului, este ceva în noi prin care ne amplasăm în lume astfel ca să nu cădem, să percepem cum să ne armonizăm cu forțele din jur. Iar noi percepem lăuntric această aducere în armonie cu forțele din ambianță. Astfel că realmente putem vorbi despre aceste trei simțuri interioare pe care le purtăm în noi: simțul vieții, simțul mișcării, simțul echilibrului. Ele sunt foarte active în perioada copilăriei dinainte de schimbarea dentiției; intensitatea acestei activități se reduce, cu cât se apropie momentul schimbării dentiției. Dar observați – pentru a lua doar un exemplu – simțul echilibrului, observați cum copilul, la începutul vieții, nu poate deloc să apeleze la poziția de echilibru ce i-ar fi atât de necesară. Gândiți-vă numai cum se ia treptat în primire copilul, târându-se mai întâi „pe patru lăbuțe” și cum apoi treptat, cu ajutorul simțului echilibrului ajunge să stea vertical, să meargă reușind în final să se mențină în echilibru.
Dacă cuprindeți acum întregul complex a ceea ce se petrece în perioada dintre concepție și schimbarea dinților, vedeți că avem aici о lucrare energică a acestor trei simțuri. Și dacă reușiți să pătrundeți cu înțelegerea ceea ce se petrece aici, atunci veți remarca faptul că ceea ce se desfășoară în simțul echilibrului și în simțul mișcării nu reprezintă altceva decât un proces viu de „matematizare”. Și pentru ca acesta să fie viu, se manifestă aici tocmai ca să-l pătrundă cu vitalitate. Vedem deci cum lăuntric о întreagă matematică lucrează în mod latent asupra omului, care apoi nu se stinge cu totul la schimbarea dinților, dar nu se mai manifestă așa de evident la vârstele ulterioare. Ceea ce lucrează lăuntric prin simțul echilibrului, prin simțul mișcării, prin simțul vieții devine liber. Matematica latentă devine ceva liber, tot așa cum căldura latentă poate să devină о căldură eliberată. Și vedem cum ceea ce a urzit în organism ca ceva sufletesc, însuflețindu-l, se eliberează ca viață sufletească, vedem cum matematica se înalță din starea anterioară ca ceva abstract, după ce ea mai înainte lucrase concret la plăsmuirea organismului. Și apoi, de la această matematica care am eliberat-o noi trecem – deoarece în existența umană suntem înhămați în relații temporale și spațiale –, ne ducem cu ea în lumea exterioară și abordăm natura cu ceea ce, mai înainte de noua dentiție, lucrase în noi. Se poate vedea deci că nu este vorba de о negare a științelor naturii, ci doar de о ducere mai departe a lor, iar aceasta se poate înfăptui numai dacă realmente se ține cont de convingerea și atitudinea care ar trebui să trăiască în știința spirituală.
Noi purtăm deci dincolo de granița percepției senzoriale ceea ce provine din noi înșine. Îl luăm pe om în devenirea lui. Nu abordăm separat matematica pe de о parte și experiența senzorială pe de alta, ci ne ocupăm de nașterea matematicii în evoluția omului. Și acum ajung la ceea ce ne conduce de fapt în domeniul spiritual-științificului. Vedeți Dvs., trebuie să recunoaștem că ceea ce prelucrăm din interiorul nostru, activitatea matematică, devine cu timpul ceva abstract. Dar de fapt, pentru viețuirea noastră nu ar trebui să rămână о abstracțiune. Numai că în prezent avem rar ocazia să viețuim matematica într-o lumină adevărată. Însă la un moment important al civilizației noastre occidentale își face apariția ceva care poartă un presentiment al spiritului particular din matematică. Este atunci când Novalis [Nota 16], poetul Novalis, care în perioada studiului său academic își însușise о formație matematică solidă și când – puteți citi aceasta în al său „Fragment” —, el vorbește despre matematică. El numește matematica о poezie măreață, о poezie minunată, înaltă.
Trebuie mai întâi să fi intuit о dată ceea ce ne conduce de la abordarea abstractă a formelor geometrice spre о viețuire admiratoare a armoniei lăuntrice care sălășluiește în această „matematizare”. Trebuie să fi avut ocazia de a lupta cu sine pentru a depăși acea activitate uscată, rece datorită căreia atâția oameni urăsc matematica, pentru a admira într-un mod – l-aș numi – novalic – armonia lăuntrică și dacă-mi este permis să folosesc această expresie pe care ați auzit-o aici referitor la un cu totul alt domeniu – melodia[melosul] matematicii.
În viețuirea matematică intervine ceva nou. Cu această viețuire matematică, ce altminteri este doar ceva pur intelectual și de care – exprimat metaforic – se interesează doar capul nostru, se combină ceva care antrenează omul întreg și care de fapt la asemenea spirite rămase tinere ca Novalis nu reprezintă nimic altceva decât sentimentul: Ceea ce intuiești tu drept armonii matematice care urzesc în fenomenele Universului, nu reprezintă în fond nimic altceva decât ceea ce te-а plăsmuit pe tine în perioada de început a copilăriei tale aici pe Pământ. – Asta înseamnă să simți concret relația omului cu Cosmosul. Și dacă reușim să prelucrăm prin viețuire lăuntrică ceea ce unii consideră doar creații ale fanteziei din cauză că în realitate ei nu au fost capabili să о pătrundă suficient, dacă ne pătrundem cu o asemenea viețuire, atunci ne facem о idee despre ceea ce viețuiește cercetătorul spiritului atunci când prin acea dezvoltare interioară, despre care voi mai vorbi și pe care о găsiți descrisă în amplu în cartea mea Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare?, atunci printr-o asemenea viețuire lăuntrică înălțăm viața matematicii din noi la о facultate mai avansată de pătrundere a lucrurilor. Atunci facultatea sufletească ce se exprimă prin gândirea matematică se transformă în una superioară. Ea devine ceva ce rămâne exact la fel ca gândirea matematică, dar care nu mai provine doar de la intelect sau de conceperea intelectuală a lucrurilor, ci care se formează din omul integral. Și învățăm pe această cale, lucrând neîncetat lăuntric, și anume efectuând lăuntric о muncă mai dură decât cea din laborator, din observatorul astronomic sau dintr-un alt institut științific, ajungem să descoperim ceea ce stă la baza matematicii, a acestei urziri sufletești a omului, ceva ce însă poate fi dezvoltat în continuare, devenind ceva mult mai cuprinzător. Prin matematică ajungem să cunoaștem ce este Inspirația. Învățăm să recunoaștem deosebirea care există între modul în care trăiește matematica și modul în care realitatea empiric-exterioară trăiește în noi. În cazul empiricului exterior avem impresiile senzoriale, care nu umplu cu conținut noțiunile goale. În cazul Inspirației avem о spiritualitate interioară care străbate deja această matematică dacă reușim să о pătrundem în mod corespunzător, spiritualitate interioară care ne vitalizează și urzește ca ceva spiritual în anii copilăriei. Și ea rămâne în om. Iar noi о viețuim atunci când gândim matematic, dar numai parțial. Începem să realizăm că modul în care ne însușim matematica se bazează pe о Inspirație, iar pe calea evoluției ca cercetător al spiritului putem cândva să viețuim însăși această Inspirație. Conținutul noțiunilor îl primim aici într-un alt mod decât cel prin care experiența senzorială intra în sfera reprezentărilor noastre. Ne putem inspira din ceea ce, din lumea spirituală, lucrează în noi în anii copilăriei. Ceea ce lucrează în noi în anii copilăriei noastre, este spirit. Dar se află în trupul omului și trebuie să fie privit în om prin intermediul trupului. În forma sa pură, liberă poate fi observat atunci când, cu ajutorul facultății inspirative se dobândește nu numai gândirea în noțiuni matematice, ci și perceperea a ceea ce trăiește ca ceva real pe când ne configurează pe noi până la 7 ani. Și este posibil – spuneam că voi mai vorbi despre metodele științei spirituale – să percepem partea care trăiește în matematică, sau partea care se manifestă mult mai amplu prin Inspirație. Prin saltul la Inspirație nu numai că se adaugă noi forțe de cunoaștere celor vechi, ci cu această ocazie se dobândește și о facultate nouă de percepere. Se dobândesc cunoștințe noi inspiratoare. Evoluția omenirii s-а desfășurat în așa fel, că aceste forțe de cunoaștere inspiratoare s-ar fi retras cu timpul, după ce cândva fuseseră într-o foarte mare măsură active. Dacă am reușit să înțelegem modul în care ia naștere Inspirația în interiorul ființei umane, ea fiind ceva ce la noi occidentalii s-а diluat oarecum până la intelectualism, a rămas doar în matematică, dar totuși ceva care poate fi extins dacă este perceput pe deplin lăuntric: Atunci se sesizează ceea ce a trăit în acea concepție despre lume ale cărei reminiscențe au ajuns la noi doar dinspre Orient, urme ce sunt așa de dificil de înțeles din ce a trăit în filozofia Vedantei și în filozofiile Orientului. Căci ce era ceea ce trăia de fapt în aceste filozofii ale Orientului? Era ceva care a luat naștere prin facultățile sufletești specifice matematicii. Era о Inspirație. Nu era о matematică propriu-zisă, era ceva dobândit sufletesc-lăuntric după mostra gândirii matematice. De aceea aș spune că atmosfera matematică ce se revarsă din gândurile filozofiei vedantice și ale altor concepții și reprezentări despre lume filozofice din vechiul Orient, toate acestea pot fi pătrunse numai dacă sunt abordate dintr-un punct de vedere dobândit prin accesul la Inspirație, dacă facem să trăiască viu în noi strădania inconștientă din științele naturii de a aplica gândirea matematică. Și dacă reușim să о ducem într-un domeniu mai cuprinzător, constatăm că această atmosferă matematică trăia în sufletul lui Goethe. – Goethe a recunoscut cu modestie că nu are о cultură matematică în sensul convențional. El a descris legătura sa cu matematica în cadrul unor eseuri [Nota 17] foarte interesante pe care le puteți citi în seria articolelor privitoare la „Relația cu matematica”, conținute în scrierile sale de științe ale naturii. Sunt deosebit de interesante! Căci Goethe, deși recunoaște modest că nu și-а însușit о îndemânare deosebită în folosirea noțiunilor și concepțiilor matematice, el pretinde totuși ceva, el face apel la folosirea unui fenomenalism, așa cum a fost practicat de el în lucrările sale de științe naturale. El pretinde ca, pornind de la fenomenele secundare pe care le întâlnim la început în lumea exterioară, să se meargă înapoi la fenomenul originar. Dar ce fel de „mers înapoi” pretinde el? El solicită о întoarcere la fenomenele originare, așa cum procedează matematicianul atunci când, pornind de la structurile – la prima vedere – complicate, se întoarce cu înțelegerea la axiome. Fenomenele originare trebuie să fie axiomele empirice, axiomele ce pot fi viețuite nemijlocit.
Și tocmai dintr-un spirit matematic autentic pretinde Goethe о inserare lăuntrică a matematicii în fenomene. Și el exprimă aceasta pe când spune: Noi căutăm fenomenele originare [Nota 18] atunci când suntem conștienți, că trebuie să le căutăm în modul cel mai consecvent în așa fel ca să-i putem da seama matematicianului pentru aceasta. – Ceea ce caută deci Goethe, este о gândire matematică modificată, metamorfozată, о includere a acesteia în fenomene. El pretinde aceasta în sensul unei activități conforme științelor naturii.
Prin aceasta Goethe a adus ceva lumină la acel pol, care devine atât de întunecat când vrem să instaurăm noțiunea de materie. Vom vedea cum a ajuns Goethe la acest unul dintre poli, și cum trebuie noi astăzi să ne străduim să ajungem la celălalt pol, la polul conștienței. Va trebui pe de altă parte și să descoperim modul în care facultățile sufletești se dovedesc a fi active în ființa omului, cum cresc din natura umană și ajung să se manifeste înspre exterior. Va trebui să căutăm aceasta. Vom vedea apoi că fenomenologiei lui Goethe, luată ca mod de abordare a lumii exterioare, trebuie să-i fie alăturată о abordare similară, о abordare care, precum Goethe în raport cu gândirea matematică, vrea să țină cont în modul cel mai riguros de lumea conștienței umane, lucru pe care cu modestie m-am străduit să-l efectuez în lucrarea mea Filosofia libertății.
În acest fel stau la polul materiei rezultatele provenite din goetheanism, iar la polul conștienței acele rezultate ce pot fi găsite parcurgând calea pe care m-am străduit modest să о clădesc.
Mâine vom vorbi mai departe despre aceste lucruri.
