Nota editorului:
În publicația germană originală prima întrebare și răspunsul ei sunt din 1904, la Berlin [Nota 1]. Nu există întrebare înregistrată, numai aceea pusă de domnul Shouten [Nota 2], iar răspunsul este pur și simplu o replică a lui Steiner că va ține în curând o scurtă conferință despre a patra dimensiune.
O întrebare despre lucrarea Eului
Eul lucrează asupra corpului astral, asupra corpului eteric și asupra corpului fizic. Fiecare om lucrează asupra corpului astral prin autoeducație morală. Dar chiar dacă o persoană începe procesul inițierii sau educației oculte, rămâne multă muncă de făcut asupra corpului astral. Inițierea marchează începutul unei munci mai intensive asupra corpului eteric prin cultivarea simțului estetic și religios. Inițiatii muncesc conștient asupra corpului eteric.
Într-o oarecare măsură conștiența astrală este cvadridimensională. Pentru a vă da o idee aproximativă despre ea dați-mi voie să spun că orice este mort tinde să rămână în cele trei dimensiuni obișnuite, în timp ce orice este viu trece dincolo de ele în mod continuu. Prin mișcarea sa, orice lucru care crește încorporează cea de a patra dimensiune în cele trei dimensiuni ale sale. Dacă ceva se mișcă în cerc, iar acesta devine ca urmare mereu mai mare, ajungem în cele din urmă la o linie dreaptă (figura 61).
Dacă continuăm să ne mișcăm de-a lungul acestei linii nu vom mai putea să ne întoarcem la punctul inițial deoarece spațiul nostru este tridimensional. În spațiul astral care este închis din toate părțile, ne-am întoarce. În spațiul astral nu există nicio posibilitate de a ajunge la infinit [Nota 4]. Spațiul fizic este deschis pentru a patra dimensiune. Înălțimea și lățimea sunt două dimensiuni, iar a treia este înălțarea din și coborârea în dimensiunea a patra [Nota 5]. În planul astral domnește o altă geometrie.
ÎNTREBARE: Întrucât timpul a avut un început, este evident să presupunem că spațiul de asemenea are limite. Care este realitatea de fapt?
Aceasta este o întrebare foarte dificilă pentru că facultățile necesare pentru a înțelege răspunsul nu pot fi dezvoltate de cei mai mulți dintre oamenii de astăzi. Deocamdată va trebui să luați răspunsul ca pe o simplă comunicare, dar va veni o vreme când el va fi înțeles complet. Spațiul lumii fizice, cu cele trei dimensiuni ale sale, când este numai gândit de oameni este un concept iluzoriu. De obicei se crede că spațiul trebuie să fie cumva limitat, bătut în scânduri sau să meargă în infinit.
Kant a inaugurat aceste două concepte ale infinitului și-ale mărginirii spațiului și a arătat că există ceva de spus atât pentru cât și contra amândorura [Nota 7].
Nu se poate însă judeca atât de simplu. De vreme ce toată materia există în spațiu și toată materia este o parte condensată a spiritului, devine evident că putem obține claritate în problema spațiului numai urcând de la lumea fizică la cea astrală.
Matematicienii noștri, care nu sunt clarvăzători, au intuit existența a ceva foarte special legat de acest aspect, și anume: când ne imaginăm o linie dreaptă în spațiu, se pare că ea ar înainta în ambele direcții, până la infinit. Dar de îndată ce am urmări-o în spațiul astral am vedea că ea este curbată, iar că dacă ne mișcăm de-a lungul ei într-o direcție, ne întoarcem din cealaltă parte, ca și cum ne-am mișca pe un cerc [Nota 8].
Pe măsură ce cercul devine tot mai mare, timpul necesar pentru a merge de jur împrejur crește. În cele din urmă, cercul devine atât de mare încât orice secțiune dată se va apropia de o linie dreaptă și se va găsi că există o diferență foarte mică între circumferința cercului foarte ușor curbată și o linie dreaptă.
În planul fizic este imposibil să ne întoarcem din cealaltă parte, așa cum am face în planul astral. În timp ce direcțiile spațiului sunt drepte în lumea fizică, spațiul este curbat în lumea astrală. Când intrăm pe tărâmul astral trebuie să avem de-a face cu relații spațiale total diferite [Nota 9].
Lucrurile se prezintă astfel încât se poate spune că spațiul nu este formațiunea iluzorie, ci o sferă închisă în sine [Nota 10]. Iar ceea ce omului îi apare ca spațiu fizic este numai o amprentă a spațiului închis în sine. Astfel, nu putem spune că spațiul are limite bătute în cuie, ci că spațiul este închis în sine pentru că ne întoarcem mereu la punctul de plecare.
ÎNTREBARE: Se aplică conceptul tridimensionalității la ierarhiile spirituale, de vreme ce vorbim despre zonele lor de influență?
Despre om putem spune că se înfăptuiește ființa omului înăuntrul spațiului. Dar din punct de vedere esoteric, spațiul însuși trebuie văzut ca fiind de asemenea ceva produs creativ. Această creație se află înaintea activităților și acțiunilor celor mai înalte ierarhii, așa că putem presupune spațiul. Nu trebuie însă să ne imaginăm Trinitatea supremă în termeni spațiali pentru că spațiul este de asemenea produsul Trinității. Ființele spirituale trebuie să ni le imaginăm fără spațiu; spațiul este ceva creat. Însă acțiunile ierarhiilor în lumea noastră sunt limitate spațial, precum cele ale omului. Ceea ce se mișcă în spațiu sunt celelalte ierarhii.
ÎNTREBARE: Se aplică timpul proceselor spirituale?
Desigur, dar cele mai înalte procese spirituale din ființa umană conduc spre ideea că ele se desfășoară în afara timpului. Activitățile ierarhiilor sunt atemporale. ‒ Este extrem de dificil de vorbit despre geneza timpului deoarece în cuvântul „a apărea” este deja conținut conceptul de timp. Mai degrabă ar trebui să se spună: natura timpului ‒ și asupra acestui lucru nu este așa de ușor de discutat. Nu ar exista timp dacă toate ființele s-ar afla la același nivel de dezvoltare. Prin coacționarea dintre o sumă de ființe inferioare și o sumă de ființe superioare ia naștere timpul. În atemporalitate sunt posibile diferite grade de dezvoltare; prin acțiunea lor conjugată devine posibil timpul.
ÎNTREBARE: Ce este spațiul?
Trebuie să ne imaginăm Trinitatea fără spațiu pentru că produsul Trinității este deja spațiul. El este ca atare ceva creat. El aparține lumii noastre.
Spațiul este semnificativ numai pentru ceea ce se dezvoltă în existența pământească. Între naștere și moarte omul este în spațiu și timp izolat de spiritual, exact ca viermele sub suprafața Pământului.
Timpul ‒ Cele mai înalte stări ale omului sunt atemporale. Despre conceptul genezei timpului, despre esența timpului, nu este de loc ușor să se vorbească. Lucruri subtile intră aici în considerație. Timpul a avut semnificație numai de la despărțirea vechii Luni de Soare. (Nota traducătorului: autorul folosește terminologia din cartea sa Știința ocultă.) Tot ce este exterior este în spațiu și tot ce este interior se desfășoară în timp. Amândouă ne mărginesc.
Nu ar exista timp dacă toate ființele din Univers s-ar afla pe aceeași treaptă de dezvoltare. În atemporalitate ne putem imagina grade de evoluție de același fel. Prin faptul că ele devin diferite ia naștere conceptul de timp și prin faptul că multe grade de evoluție coacționează.
Evoluția este prezentă și în cazul Divinității. Pe masură ce evoluția continuă chiar conceptul de evoluție evoluează.
Formularea întrebării nu s-a păstrat.
Suntem în stare să vizualizăm spațului tridimensional. Un principiu important al școlii platonice este „Dumnezeu geometrizează” [Nota 12]. Conceptele geometrice de bază trezesc abilități clarvăzătoare [Nota 13].
Geometria analitică (cu coordonate) demonstrează că același punct este peste tot pe circumferință ‒ punctul infinit depărtat din dreapta este același ca și punctul din stânga. Astfel, în cele din urmă, Universul este o sferă și ne întoarcem la punctul de unde am plecat [Nota 14]. De câte ori folosesc teoreme geometrice ele ajung în concepte-graniță [Nota 15]. Aici spațiul tridimensional se întoarce la punctul de plecare. Din această cauză, în spațiul astral punctul A acționează asupra punctului B fără vreo conexiune între ele [Nota 16]:
Se introduce materialismul în teosofie atunci când se face greșeala de a presupune că, pentru a ajunge în spiritual, materia devine tot mai puțin densă. Prin aceasta nu se ajunge în spiritual, ci prin astfel de reprezentări ca punctul A ‒ punctul B se ajunge la reprezentări ale celei de a patra dimensiuni.
Ca un exemplu putem să ne gândim la viespea gogoșilor de ristic cu talie subțire (figura 63) [Nota 17], dacă legătura fizică dintre cele două segmente ar lipsi și cele două părți s-ar mișca împreună, fiind legate numai prin acțiune astrală. Extindeți acum acest concept: multe sfere de activitate (figura 64) în spațiul pluridimensional.
Formularea întrebării nu a fost păstrată.
Planta are patru dimensiuni. În direcția celei de a patra dimensiuni lucrează o forță de jos în sus, care este opusă forței gravitației; astfel seva poate urca în sus. Frunzele se comportă indiferent cu privire la cele două direcții orizontale. Acest fapt, în combinație cu direcția ascendentă, dă naștere aranjamentului spiralat al frunzelor. De aceea în plante direcția gravitației este anulată de a patra dimensiune. Ca urmare, planta se poate mișca liber într-o direcție spațială.
Animalul are cinci dimensiuni. Cea de a patra și cea de a cincea dimensiune sunt opuse celorlalte două dimensiuni. Din cauză că două dimensiuni sunt anulate la animale, ele se pot mișca liber în două direcții. Omul are șase dimensiuni. Dimensiunile a patra până la a șasea sunt opuse celorlalte trei dimensiuni. În consecință, trei dimensiuni sunt anulate la oameni. Ca urmare, omul posedă trei dimensiuni spațiale și se poate mișca în trei direcții [Nota 19].
ÎNTREBARE: Ce este electricitatea?
Electricitatea este lumină într-o stare submaterială, lumina comprimată în cel mai înalt grad posibil. Trebuie să atribuim, de asemenea, interioritate luminii; lumina este ea însăși în fiecare punct. Căldura se poate extinde în spațiu în trei direcții, dar în cazul luminii trebuie să vorbim despre a patra direcție. Ea se extinde în patru direcții, interioritatea fiind cea de a patra.
ÎNTREBARE: S-a ajuns pe calea Științei spiritului la ceva în legătură cu cea de a patra și cu alte dimensiuni superioare?
Nu este ușor să fac înțeles răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Omul pleacă de la ce știe din lumea fizică, perceptibilă prin simțuri și în care spațiul are trei dimensiuni. Matematicienii își formează, cel puțin la nivel teoretic, reprezentări despre o a patra dimensiune și dimensiuni superioare prin faptul că își pot lărgi analitic reprezentările despre spațiul tridimensional prin mărimi variabile. De aceea cel puțin în contextul gândirii matematice este posibil să se poată vorbi de multiplicități superioare [Nota 22].
Pentru cel care este familiarizat cu aceste chestiuni ‒ adică pentru cel care pune inimă și suflet în problemă și are, de asemenea, cunoștințele matematice necesare ‒ multe lucruri se luminează. Dați-mi voie să-l menționez pe Simony din Viena [Nota 23].
La început, dimensiunile superioare există numai în reprezentare. Vederea lor începe de fapt numai când se pătrunde în lumea spirituală, unde suntem imediat forțați să ne acomodăm cu mai mult de trei dimensiuni. Căci tot ce este reprezentat în imagini, adică orice posedă încă caracteristicile tridimensionalității, nu este nimic mai mult decât o reflecție a propriilor procese sufletești. Căci în lumile superioare predomină relații spațiale cu totul diferite, dacă vrem să le numim neapărat relații spațiale. Tot așa și în legătură cu timpul. Există întotdeauna mulți oameni care argumentează: „Cum putem fi siguri că tot ceea ce afirmați nu este bazat pe halucinații?”
Nu se ia în considerare faptul că în domeniul științei spiritului se lucrează cu fenomene care sunt cu totul altceva decât halucinațiile. Întrebarea dumneavoastră oferă o oportunitate pentru a completa cele spuse în cadrul conferinței, pentru că nu este niciodată posibil să se spună totul, iar conferința de astăzi a fost și așa foarte lungă. ‒ Și anume să indic schimbarea pe care o suferă lucrurile în privința timpului și spațiului atunci când ajungem în lumea spirituală.
Când imaginile pe care, cum s-ar spune, le-am dat pieirii, se intorc iarăși, atunci ceea ce revine are sens numai dacă se abordează pluridimensional. Aceasta este atunci tot atât de natural și de la sine înțeles ca și tridimensionalitatea în lumea perceptibilă prin simțuri. De aceea geometria obișnuită nu se potrivește pentru aspectele lumii spirituale.
Pentru matematicieni, trebuie spus că speculațiile despre a patra dimensiune încep atunci să aibă valoare reală. De obicei, spațiile pluridimensionale sunt numai generalizări deduse din spațiul euclidian tridimensional și nu dezvoltări din realitate, căreia aceste spații deduse nu-i corespund întru totul. Este nevoie de fapt de o matematică încă mai bună pentru a calcula ceva cu privire la chestiunile cu care are de-a face cercetătorul spiritual.
Și totuși răspunsul la întrebarea dumneavoastră este „da”. Corelațiile cu o lume suprasensibilă, ca și reprezentările matematice despre infinit, care domină în matematică, devin realitate, în mod special anumite aspecte de la domeniile de graniță ale matematicii. Iată un exemplu pe care îl știu din propria experiență, că am avut o iluminare subită privind un atribut foarte important al spațiului astral atunci când ‒ cu mulți ani în urmă ‒ studiam geometria sintetică proiectivă și mecanica analitică la Universitate [Nota 24].
Exista aici o relație cu conceptul că, pe o linie dreaptă extinzându-se în infinit, punctul infinit depărtat din stânga este identic cu cel infinit depărtat din dreapta, că o linie dreaptă, în privința dispunerii punctelor sale, este în realitate un cerc; dacă nu ne abatem și continuăm drumul în linie dreaptă suficient de mult, ne întoarcem din cealaltă parte [Nota 25].
Aceasta o putem doar observa, dar ar trebui să nu tragem concluzii de aici; concluziile nu conduc la nimic în cercetarea spirituală. Trebuie să lăsăm fenomenele să lucreze asupra noastră; aceasta conduce la cunoașterea lumii spirituale.
Este important să nu supraestimăm matematica atunci când avem de-a face cu lumea suprasensibilă. Matematica este utilă numai la un nivel formal, ea nu este o posibilitate de a ajunge la realitate; dar matematica poate fi înțeleasă prin forțele inerente sufletului însuși și are aceeași valablitate pentru orice alt om. Acest lucru îl are în comun cu știința spiritului.
ÎNTREBARE: Se bazează Secțiunea de aur pe legi oculte?
Deoarece este fondată pe efectul a ceea ce există în spațiu, Secțiunea de aur este într-adevăr bazată pe o lege ocultă. Goethe a spus că această lege este cea mai ascunsă și cea mai revelată, și invers, și anume este legea legată intim de constituția noastră umană, legea repetiției și a repetiției variate [Nota 27, 28]. Dacă analizați cuvântările lui Buddha, de exemplu, veți găsi că același conținut este adesea repetat, cu ușoare variații care nu trebuie omise, din cauză că nu conținutul este singurul factor important [Nota 29].
La Secțiunea de aur nu este pur și simplu vorba de o repetiție, ci de o regăsire în lucrul însuși, de vreme ce acolo sunt de fapt numai trei componente [Nota 30]. Caracterul de închidere în sine a repetiției, care nu este însă format în sine însuși, este motivul pentru care Secțiunea de aur acționează atât de atrăgător asupra noastră.
ÎNTREBARE: Are omul, între moarte și o nouă naștere, aceeași percepție a timpului ca și omul încarnat?
Conferința mea din 19 martie 1914 pe tema Între moarte și o nouă naștere va oferi mai multe informații asupra acestui subiect [Nota 32]. Pentru astăzi dați-mi voie doar să spun că viața după moarte înseamnă părăsirea relațiilor senzoriale, a lumii fizice și intrarea în cu totul alte legături cu spațiul și timpul.
În teoria relativității încep să fie dezvoltate deja alte concepte legate de timp [Nota 33]. Putem face tranziția de la factorii din formula mișcării spre circumstanțele lumii spirituale numai dacă-i folosim în forma: c = s ̸ t pentru că s și t sunt, așa cum îi știm, ceva ce aparține lumii senzoriale, în timp ce c (sau v pentru viteză) este un factor care aparține de fapt domeniului experiențelor interioare, chiar și în cazul unui obiect anorganic. Astfel, atunci când vrem să înțelegem timpul în lumea spirituală trebuie să vorbim întâi de o cantitate de viteză pe care o are ființa în cauză; apoi, prin comparație, noi ca observatori exteriori putem determina ceva despre relațiile temporale. Printr-un fel de comparație, de exemplu, putem descoperi că viteza este de trei ori mai mare în viața din Kamaloka. Asemenea investigații ne dau o impresie despre cum este relația cu timpul în viața spirituală și în viața sensibilă. În lumea spirituală guvernează alte principii legate de timp. În comparație cu acelea ale lumii perceptibile prin simțuri, aceste principii sunt interiorizate și variabile, deoarece timpul pe care îl experimentăm acolo este dependent de procesele de evoluție interioară și din această cauză nu poate fi comparat în termeni matematici clari cu perioade de timp din lumea fizică.
