Ieri am ales un exemplu oarecum extrem aş spune, un exemplu din viaţa economică, pentru a ilustra ceva. Şi se pare că acest exemplu puțin mai drastic a dat ceva dureri de cap câte unora. Este vorba despre exemplul cu croitorul, care lucrează mai puţin ieftin pentru sine dacă îşi face propriul său costum – dacă face costumul pentru uzul propriu – decât dacă, în timp ce fabrică costume pentru ceilalţi, îşi cumpără costumul pentru uzul propriu de la un comerciant. Acum este teribil de ușor, bineînțeles, să nu o scoți la capăt cu acest exemplu extrem; căci este foarte firesc ca cineva socotind așa, să spună: Da, pentru că trebuie să aibă un profit, comerciantul cumpără costumul de la croitor la un preţ mai scăzut decât cel cu care îl vinde; drept urmare, din cauza profitului comerciantului, croitorul trebuie bineînțeles să plătească mai mult pentru costumul său dacă îl cumpără, decât dacă l-ar face singur. Este atât de la îndemână această obiecţie, încât este normal să fie adusă; cu toate acestea am dat tocmai acest exemplu extrem pentru a ilustra cum este necesar să gândim asupra vieții economice de astăzi, tocmai să nu gândim din punctul de vedere al economiei casnice, ci din punctul de vedere al economiei naţionale – cum este necesar să se ia în calcul ceea ce ia naştere prin diviziunea muncii.
Nu este vorba că, să zicem, croitorul odată ce a terminat costumul, se confruntă cu faptul că pierde ceva dacă vinde acest costum unui comerciant şi apoi cumpăra pe de altă parte un alt costum; ci este vorba dacă, atunci când croitorul după ceva timp îşi face socoteala, iese mai bine atunci când şi-a făcut propria îmbrăcăminte, când și-a făcut îmbrăcămintea pentru sine însuşi, sau iese mai bine când s-a abținut să-și facă îmbrăcămintea pentru sine însuşi.
Când acţionează diviziunea muncii, atunci aceasta ieftineşte produsele în modul just; ele devin mai ieftine prin diviziunea muncii, devin mai ieftine tocmai în întregul context al economiei naţionale. Iar dacă se lucrează apoi împotriva diviziunii muncii, se exercită o presiune asupra preţului la produsele respective. Presiunea asupra preţului acţionează însă înapoi în procesul economic. Cu alte cuvinte: croitorul va ieși, ce-i drept, mai ieftin la acel costum singular; dar el, cu o valoare foarte mică la început – însă dacă mulţi croitori fac acest lucru, atunci se multiplică –, va exercita într-un anumit sens o presiune asupra preţurilor hainelor. Ele vor deveni mai ieftine. Atunci va trebui să le dea şi pe celelalte mai ieftin. Şi este doar o chestiune de timp până croitorul va putea vedea în bilanţ, cu cât a încasat mai puţin pentru celelalte haine decât ar fi încasat dacă nu ar fi exercitat presiune asupra preţului.
Nu intră deloc în discuție să amestecăm vreun pic gândirea economică casnică în această chestiune. Nici nu am vrut să spun că croitorul nu ar avea dreptul sau nu ar putea avea gustul să-şi fabrice propriul costum; dar nu trebuie să fie de părere că ar reuşi să iasă mai ieftin în acest fel, ci va ieşi mai scump. Va ieşi mai scump în bilanţul său general după un anumit timp. Nu iese mare diferență, fără îndoială, într-un astfel de caz extrem, pentru că diferenţa cu care este micşorat preţul se manifestă abia după o perioadă foarte îndelungată. Trebuie să-şi facă foarte multe alte costume, pentru ca rata de ieftinire să devină eficientă. Dar ea va exista la un moment dat în bilanţul său general. Aceasta este ceea trebuie să vă arate că nu e voie să se gândească deloc atât de, aş spune, îngrozitor de limitat, atunci când se examinează un proces economic care în prezent constă într-un număr imens de factori întrețesuți, interdependenți, astfel încât fenomenul individual este determinat de un număr imens de factori interdependenți.
Dumneavoastră ajungeţi fireşte imediat într-o calamitate a gândirii economice dacă vă construiți gândurile numai pe ceea se află, aş spune, în vecinătatea administrării gospodăriei. Prin aceasta nu o scoateţi la capăt deloc cu înţelegerea proceselor din economia naţională. Trebuie să învăţaţi să luaţi în vedere totalitatea organismului social, și examinarea totalității conduce în cele din urmă la faptul că eşti nevoit să prezinţi astfel de exemple extreme care într-adevăr nu într-o zi, dar probabil în decenii devin foarte observabile.
Este vorba să se pornească de la astfel de exemple pe jumătate absurde, aş spune, pentru a-ți schimba treptat gândirea cu care eşti obişnuit, într-o gândire cuprinzătoare, şi, prin faptul că ea cuprinde până în depărtare, mai pierde contururile precise, fiind astfel în măsură să înţeleagă ceea ce este fluctuant. Ceea ce se află în vecinătatea nemijlocită poate fi cuprins în contururi precise; însă lucrul de care este vorba aici, este de a dobândi viziunea, modul de a vedea lucrurile; și modul de a vedea este cel care furnizează pe deplin idei individuale mobile. Ele nu se suprapun cu ceea ce sunt ideile dobândite în vecinătate.
Aceasta aş vrea să vă menţionez astăzi în mod special, astfel ca dumneavoastră, dacă pornim acum de la lucruri relativ mai uşoare, să vedeți totuşi cum procesul economic se compune treptat din cei mai diverşi factori. Anume, pentru a ajunge din ce în ce mai mult să putem înțelege esența problemei preţului, vrem astăzi să derulăm procesul economic ca atare prin faţa ochilor, dintr-un anumit punct de vedere.
Vrem să-l începem astăzi cu natura. În primul rând munca umană trebuie desigur să înceapă de la natură, să transforme produsele naturii, astfel încât apoi acest produs natural transformat, acest produs natural transformat prin munca omului, prin imprimarea muncii umane în acest produs natural, capătă o valoare economică. Iar în economia naţională nu avem de a face cu substanţa. Aceasta ca atare nu are nicio valoare economică. Cărbunele, care încă se află în mină, sub pământ ca substanță-cărbune, nu are nicio valoare economică, şi nici nu capătă vreo valoare economică dacă acum migrează din mină în locuinţă, în odaia celui care face focul. Ceea ce face din substanţa cărbunelui o valoare este munca imprimată, deci ceea ce a trebuit înfăptuit pentru a scoate la lumină cărbunele, inclusiv pentru a pregăti mina, pentru a transporta cărbunele şi aşa mai departe. Tot ceea ce este muncă umană imprimată în substanţa cărbunelui îi dă, abia ea, valoarea economică. Şi numai cu aceasta avem de a face în economie.
Nu veţi putea înţelege niciun fenomen economic dacă nu veţi porni de la astfel de idei. Acum însă, prin faptul că se aplică astfel munca umană asupra naturii, odată cu înaintarea dezvoltării economiei naţionale intrăm exact în diviziunea muncii, care ia naştere prin aceea că oamenii conlucrează, colaborează în orice fapt care înseamnă ceva pentru economia naţională.
Să luăm un exemplu foarte simplu. Să presupunem că într-o anumită regiune un număr de oameni întreprind o anumită activitate, acest număr de oameni venind pe jos de la caselor lor, deci, să zicem, din diferite sate până la un loc de muncă comun, până la un loc de extragere a unor produse naturale. Să presupunem că am fi încă într-un perioadă foarte primitivă, şi că încă nu există nicio altă modalitate ca muncitorii să ajungă în locul unde prelucrează natura, decât mersul pe jos. Iar acum cuiva îi vine ideea să construiască o căruţă şi să folosească cai pentru a trage căruța. Atunci, ceea ce la început trebuia făcut de fiecare în mod independent, se face acum de către fiecare în corelație cu cel care furnizează trăsura. O muncă este împărţită. Ceea ce se efectuează, ceea ce este muncă în sens economic, se divide. Desigur, atunci chestiunea se desfăşoară astfel încât fiecare dintre cei care foloseşte căruţa trebuie să plătească o anumită cotă întreprinzătorului care o furnizează.
Însă prin aceasta, cel care a inventat căruţa a intrat în categoria capitaliştilor. Căruţa este pentru persoana în cauză adevărat capital. Veţi vedea, oriunde vreți să căutaţi, că într-un fel originea capitalului se află mereu în diviziunea muncii, în împărţirea muncii. Dar prin ce anume a fost inventată căruţa? Ea a fost inventată tocmai prin spirit. Şi orice astfel de proces constă în aceea că spiritul este utilizat în muncă, că munca este pătrunsă de către spirit într-o privinţă. Aşadar muncă spiritualizată, aceasta este ceea ce se manifestă în desfășurarea diviziunii muncii. Mai întâi nu avem de a face cu nimic altceva decât cu muncă spiritualizată, atunci când vedem capitalul luând naştere în desfășurarea diviziunii muncii. Prima fază a capitalului constă de fapt întotdeauna în aceasta, că în vreme ce înainte munca era realizată numai pornind de la natură, acum munca este organizată, structurată şi aşa mai departe din spirit.
Este chiar necesar, capitalul, formarea capitalului să fie privit clar din acest punct de vedere; căci numai din acest punct de vedere se poate înţelege funcţia capitalului în procesul economic. Formarea capitalului este mereu fenomenul însoţitor al diviziunii muncii, al împărţirii muncii.
Prin aceasta însă se desprinde ceva din contactul nemijlocit în care omul este cu natura atunci când el prelucrează natura. Atâta timp cât aveam de a face numai cu prelucrarea naturii, putem vorbi numai despre produse ale naturii care au fost modificate prin intermediul muncii umane, căpătând astfel o anumită valoare; însă în momentul în care vorbim despre faptul că spiritul organizează munca, munca în sine – căci acestui om, nu-i aşa, care creează capital în căruţa sa, lui îi este în definitiv indiferent în ce scop îi transportă pe acei oameni dintr-un loc în altul – se emancipează faţă de natură. Aici pretutindeni (desenul 2, stânga) este, aş spune, natura încă strălucind prin munca umană. Chiar dacă nu cărbunele ca substanţă produce valoarea, ci ceea ce este imprimat ca muncă umană în cărbune, totuși produsul natural străluceşte prin munca umană. Aceasta este o latură a originii valorilor economice.
Tabla 3Cealaltă latură constă în faptul că ceea ce este organizat dinspre spirit în muncă se emancipează complet de natură, se ridică cu totul în afară din natură. În cele din urmă ajungem la faptul că avem capitalistul, căruia poate să-i fie foarte indiferent cum se raportează la natură munca pe care o divide. Aceasta poate avea loc foarte uşor. Acestui om îi poate veni ideea: în timp ce până acum a transportat oameni din cele mai diferite locuri până la un ogor, la munca câmpului să zicem, acum dacă îi convine mai mult el poate, luându-și căruța de acolo, să transporte oameni în alt loc, la o cu totul altă muncă. Veţi constata că în folosirea spiritualului diviziunea muncii umane se emancipează complet de baza naturală. Cu aceasta aveţi însă şi emanciparea capitalului faţă de baza naturală.
Găsim susținută din diferite puncte de vedere economice opinia conform căreia capitalul ar fi forţă de muncă înmagazinată; dar aceasta nu este decât o definiţie care, pentru că lucrurile sunt fluctuante, se potriveşte de fapt doar pentru un anumit stadiu. Atâta timp cât, în sensul cel mai îngust, eşti legat cu organizarea spirituală de o muncă, natura încă va transpare. În momentul în care te emancipezi, când te gândeşti numai la cum fructifici prin folosirea spiritului ceea ce câştigi, în acel moment observi şi cum, în masa capitalului pe care o ai, munca devine treptat neclară, în particularitatea ei caracteristică ea dispare.
Presupuneţi că aţi capitalizat câtva timp şi că aţi câştigat prin aceasta un capital, care acum lucrează într-adevăr economic. Cineva care are întâi o căruţă poate lucra mai departe din punct de vedere economic, dobândind două căruţe şi aşa mai departe. Capitalul său lucrează economic. Însă în definitiv din natura muncii nu mai este nimic acolo. Dacă priviţi un miner, atunci acolo se află foarte mult din aceasta; dar în capital vedeţi întotdeauna mai puţin din muncă; iar dacă presupuneţi că acest om lasă acum toată această afacere altcuiva, atunci prin acest transfer este posibil pentru cel de-al doilea să se pună problema pur și simplu să fie fructificat ceea ce s-a făcut acolo prin spirit; dar lui îi va fi cu totul indiferentă natura muncii care este organizată astfel. Important este numai ca ea să fie organizată.
Cu alte cuvinte: avem în acest caz un real proces de abstractizare. Este exact același lucru cu ceea ce înfăptuim de altfel interior în procesul de abstractizare în gândirea logică. Aceasta înfăptuiește acel om în mod exterior. Particularitatea dispare, particularitatea substanţei naturale şi particularitatea felului de muncă dispar treptat în capital. Dacă urmărim mai departe procesul economic, vedeți că acolo deja nu mai este nimic din ceea ce a fost organizat iniţial ca muncă. Căci atunci când luaţi progresul procesului economic, el se va prezenta cam așa: Omul care a construit căruţa cel puțin și-a imprimat spiritul său în toată această invenţie; dar apoi el câștigă mai mult ca valoare decât poate stăpâni în vreun fel doar el singur. Să rămână acestea acum ca valori neutilizate pentru economia naţională? Ele nu trebuie să rămână astfel. Trebuie să vină un altul, care poate stăpâni aceste valori cu un alt fel de spiritualitate, care valorifică aceste valori într-un cu totul alt fel.
Puteţi astfel să vă reprezentaţi: Ceea ce a fost creat ca valori de către inventatorul căruţei, este transferat după ceva timp – deci ceea a rezultat ca fructificare –, este transferat unui artizan fierar. Artizanul fierar are spiritul necesar pentru a realiza un atelier pentru forjare; dar cu spiritul nu poate începe nimic. Însă celălalt a creat deja valori economice. Pe acestea trebuie să le transfere celui din urmă. Aici aveţi întregul proces de abstractizare afară în realitate.
De aceea și este necesar, pentru ca lucrurile să meargă mai departe – ele nu ar putea să meargă altfel mai departe, căci cum ar putea constructorul căruţei să transmită fierarului valorile sale? – ca aici să existe ceva care să se comporte ca un element abstract faţă de elementul particularul care trăieşte acolo în economia naţională. Iar aceasta sunt în primul rând banii. Banii nu sunt nimic altceva decât valoarea exprimată exterior, care este dobândită prin diviziunea muncii şi care este transmisă mai departe de la unul la altul.
Vedem aşadar în decursul diviziunii muncii apariţia capitalismului, vedem în decursul capitalismul, şi chiar destul de curând, apărând economia financiară. Banii sunt faţă de evenimentele economice particulare o abstracţiune deplină. Dacă aveţi cinci franci în buzunar, puteţi să vă cumpăraţi la fel de bine o masă de prânz şi o masă de seară, dar şi o piesă vestimentară. Pentru bani este irelevant ce se achiziționează în schimbul lor, contra ce sunt schimbați ei în procesul economic. Banul este absolut totuna, valabil la fel pentru factorii economici individuali, în măsura în care aceștia încă sunt influenţaţi de natură. De aceea însă banii devin expresia, modalitatea, mijlocul pentru spirit de a interveni în organismul economic care se bazează pe diviziunea muncii.
Fără crearea banilor este absolut imposibil ca spiritul să se angreneze în organismul economic, atunci când vorbim de diviziunea muncii. Astfel că putem spune: Ceea ce este laolaltă în stadiul economic inițial, ceea ce realizează fiecare în egoismul său, aceasta se împarte la totalitate. – Aşa este în diviziunea muncii. În capital elementele individuale sunt concentrate din nou într-un proces integral. Formarea capitalului este o sinteză, întru totul o sinteză. Astfel, cel care în acest fel a apărut ca producător de capital, care prin nevoia apariţiei banilor îşi poate transforma tocmai capitalul său în capital financiar, acesta devine creditor pentru cineva care nu are altceva în afară de spirit. Acesta din urmă primeşte banii. Acesta este reprezentantul veritabil al valorilor economice create prin spirit.
Trebuie să examinăm aceste lucruri într-un mod absolut economic. Din punct de vedere religios sau etic banii mai pot fi o chestiune oricât de rea; în sens economic banii sunt spiritul activ din cadrul organismului economic. Nu este altfel. Aşadar, în procesul economic banii trebuie creaţi pentru ca spiritul să poată să progreseze pornind din punctul inițial în care el se îndreaptă numai spre natură. Ar rămâne în stadii primitive dacă s-ar adresa doar naturii. Pentru a turna la rândul său în procesul economic şi realizările spiritualului, el trebuie să se realizeze sub formă de bani. Banii sunt spirit realizat, valorificat. Dar imediat intră din nou concretul. La început banii sunt o abstracţiune, despre care se poate spune: Este același lucru dacă cu cinci franci îmi cumpăr o piesă dintr-un costum sau dacă mă tund – nu trebuie să fie neapărat un singur tuns –, vreau să zic, din punct de vedere al banilor este egal. Dar în timp ce banul se întoarce la persoana omului şi astfel la spiritul omului, în acel moment banul devine ceva, care acum din nou în realitatea sa concretă particulară este activ din punct de vedere economic. Aceasta înseamnă: spiritul este activ din punct de vedere economic în bani.
Aici ia naştere însă un raport cu totul deosebit. Cel care a câştigat banii la început, acela devine împrumutător, devine creditor. Celălalt, care primeşte banii, care are numai spiritul, devine datornic, debitor. Aveţi aici raportul între doi oameni. Acelaşi raport poate fi cauzat și când creditorii sunt un număr de oameni care dau celui în cauză surplusul lor, astfel încât acesta produce o sinteză superioară prin spiritul lui; însă el rămâne datornicul. Acesta lucrează în totalitate pe terenul care s-a emancipat complet de baza naturală, căci chiar ceea ce el încă primeşte direct de la primii capitalişti, este la el de fapt un nimic; ceea ce primeşte, el trebuie să restituie după o anumită perioadă, căci aceasta nu îi aparţine. – El lucrează din punct de vedere economic propriu-zis numai pe de o parte ca datornic, iar pe de cealaltă parte este răspunzător din punct de vedere economic ca creator spiritual. Este probabil chiar una dintre cele mai sănătoase relaţii – trebuie să luăm acordăm deosebită atenție acestui lucru în problema socială –, atunci când cineva care munceşte cu spiritul pentru publicul larg, lucrează prin faptul că de asemenea publicul larg – căci pentru el este publicul larg – îi dă bani pentru aceasta. Ce rol joacă în aceasta posesiunea și proprietatea şi aşa mai departe, aceasta vom mai vedea. Aici este vorba numai de faptul de a urmări procesul economic. Nu contează deloc dacă-l concepeţi pe cel care împrumută ca fiind sau nu proprietar, şi dacă-l concepeți pe datornic în felul în care îl concepe jurisprudenţa sau nu. Important este pentru noi acum felul în care decurge procesul economic.
Vedem aşadar în final o parte a procesului economic unde se mai lucrează numai din ceea ce fost realizat spiritual, din ce s-a emancipat deja. Această realizare spirituală a luat naştere dinainte, din organizarea muncii, dar în prezent ne aflăm în cea de-a doua etapă. Dacă în această a doua etapă, în care un om care munceşte cu spiritul munceşte ca datornic, vreţi să mai spuneţi că ceea ce primeşte sub formă de capital pe bază pe credit este cumva muncă cristalizată, în acest caz aţi spune un enorm nonsens din punct de vedere economic, căci nu are nicio semnificaţie pentru procesul economic cum a luat naştere capitalul pe care acest om îl datorează, ci semnificativ este ce însușiri are spiritul aceluia care are acum banii, cum poate acesta să îi transpună într-un mod rodnic în procesele economice. Prima muncă, cea prin care a luat naştere capitalul, nu mai are în acest moment nici o valoare economică; valoare economică are numai ceea ce el ca spirit inventează, pentru a trage folos din acei banii. Gândiţi-vă, oricât de multă muncă este înmagazinată în capital: Vine un nătărău care face praf totul; în acest caz aveţi alt proces decât dacă vine un om inteligent care inițiază un proces rodnic.
Deci în această a doua etapă, în care avem de a face cu creditorul şi debitorul, trebuie să spunem: Avem de a face cu capitalul din care munca a dispărut deja.
În ce constă acum însemnătatea acestui capital din care munca a dispărut, în ce constă ea? Însemnătatea economică constă în nimic altceva decât că în primul rând se creează o posibilitate să se procure astfel de capital pe bază de credit, că se poate colecta astfel de capital pentru împrumut; iar în al doilea rând că acesta poate fi valorificat spiritual. În aceasta constă însemnătatea economică a acestui capital.
Lucrul real care rezultă din aceasta este relaţia dintre debitor şi creditorii săi. Iar în procesul economic care este iniţiat de către debitor, debitorul se află în centru. Pe de o parte avem de a face cu ceea ce tinde spre debitor, iar pe de cealaltă parte cu ceea ce porneşte de la cel care produce spiritual, de la debitor. Şi putem spune: În acest caz ceea ce este pe de o parte capital dat cu împrumut, prin simplul fapt că de cealaltă parte devine capital împrumutat, capital-datorie, trece în a doua etapă a procesului economic.
În aceasta nu aveţi nimic altceva decât o circulaţie a capitalului; dar această circulaţie a capitalului este înăuntrul unei activităţi social-organice, aşa cum aveţi sângele într-o activitate organică umană sau animală, atunci când curge prin cap şi este utilizat în ceea ce capul creează.
Şi aş spune: Ce este pricinuit prin faptul că avem de-a face cu apariția creditorilor şi debitorilor? Aceasta este ceva cu totul similar cu ceea ce avem de-a face în domeniul fizic în cazul unei diferenţe de nivel. Dacă aici deasupra aveţi apă, atunci ea ajunge acolo dedesubt datorită diferenţei de nivel. Tot astfel există o diferenţă de nivel socială între primul loc al capitalului şi al doilea, între locul creditorului, care nu ştie ce să facă cu acesta, şi locul debitorului, care poate să valorifice acest capital. Acest lucru generează diferenţa de nivel.
Însă trebuie să luăm în considerare ce este activ în această diferenţă de nivel. Ceea ce este activ nu este nici măcar ceea ce se exprimă ca spirit în cele ce se întâmplă; ci la această diferenţă de nivel sunt condiţionatoare diversele aptitudini ale oamenilor. Când cineva care este prost are capital, atunci într-un proces economic sănătos prostul va fi deasupra iar cel deştept dedesubt. Prin aceasta ia naştere o diferenţă de nivel. Capitalul este luat de curent în jos la cel deştept. Și prin diferenţa de nivel dintre aptitudinile umane intră de fapt în curgere capitalul. Propriu-zis nici măcar acţiunea umană, ci calitatea umană a oamenilor care sunt conexați între ei în organismul social este cea care pricinuieşte diferenţa de nivel şi numai atunci continuă procesul economic.
Priviţi acum în mod concret procesul economic, şi vă veți spune: Am pornit de la natură, care nu are încă nicio valoare. Că nu are nicio valoare reiese din faptul că atunci când vrabia îţi satisface necesităţile sale de la natură, ea nu plăteşte nimic pentru aceasta. Aşadar natura ca atare nu are încă nicio valoare economică. Acest lucru îl arată economia vrăbiilor, spre deosebire de economia naţională. Valoarea economică începe aşadar prin faptul că munca umană se uneşte cu natura. Continuarea procesului economic are loc prin faptul că munca se împarte, se divide. Numim mai întâi în modul cel mai nedefinit ceea ce avem aici: Muncă realizată asupra naturii. Pentru ca treptat să se contureze un sens economic deplin vreau ca ceea ce apare aici să notez cu Na = natură, prelucrată de munca umană. Ce însemnă în sens economic: natură prelucrată de munca umană? Aceasta este, după cum am văzut, valoare; în economia naţională aceasta reprezintă valoare. Vreau aşadar să spun: Natura prelucrată de munca umană, devenită valoare: Nav. Aceasta este primul lucru.
Acum ajungem la diviziunea muncii. Ce înseamnă însă în acest sens diviziunea muncii? Diviziunea muncii în acest sens înseamnă: separarea în părți a acelor procese care la început au fost efectuat ca procese de muncă realizate ca un întreg, asupra naturii, şi care apoi trăiesc mai departe separat. Nu-i aşa?, dacă fac mai întâi un cuptor întreg, atunci am executat cele mai diferite procese de muncă; dacă împart, atunci am decojit aceste procese, le-am despărţit unul de altul. Împart. Dacă Nav este produsul natural modificat prin muncă, care a devenit valoare, atunci ceea ce ia naştere prin diviziunea muncii, prin faptul că Nav este divizat – aş putea desigur nota şi altfel aceasta – trebuie să fie: Nav1, Nav2, şi aşa mai departe.
Acum, dacă acesta trece într-adevăr printr-un proces real, prin ce trebuie să fie el exprimat atunci când se manifestă diviziunea muncii? – Printr-o divizare, printr-o fracţie. Prin faptul că valoarea pe care am notat-o aici trece în diviziunea muncii, ceea există acolo în realitate trebuie să fie divizat în vreun fel. Se pune doar întrebarea prin ce anume este divizat? Care este elementul împărţitor? Ce divide acest proces? Acum, noi trebuie să privim la partea cealaltă. Nu-i aşa?, în matematica pură trebuie doar să luăm ceea ce este dat ca numere; dacă însă trebuie să căutăm astfel de procese în realitatea însăși trebuie să căutăm ceea ce divide cu adevărat. Deci, pe partea cealaltă, am găsit munca realizată de către spirit. Putem aşadar să opunem lui Nav munca realizată de spirit, care acum, din partea cealaltă, devine valoare: Msv, scrisă sub linia de fracţie.
Tabla 4Însă acum am ajuns deja să înţelegem ceva din această muncă realizată prin spirit. Dacă trebuie să acţioneze mai departe în procesul economic, dacă aceasta, Nav, este divizată, și ea trebuie să lucreze mai departe, am văzut desigur ce intervine de fapt pentru această muncă Msv organizată de către spirit, devenită valoare: Apar banii. Însă banii apar nu în caracterul lor total abstract – abstracţi sunt la început –, aş spune, apar ca substanţa de care se foloseşte spiritul; dar banii devin foarte individualizaţi, foarte particularizați atunci când spiritul îi modelează şi îi foloseşte într-un fel sau altul. Și spiritul făcând aceasta, spiritul ca atare determină valoarea banilor. Aici încep banii să capete o anumită valoare concretă. Căci, dacă cineva este un prost şi aruncă banii pe ceva care nu se fructifică, sau dacă îi foloseşte într-un anumit mod, aceasta se arată ca valoare cu totul reală în procesul economic. Astfel că dumneavoastră veți obține ca numitor ceea ce are ceva de a face cu banii. Ca numărător nu pot fireşte să obțin altceva decât ceea ce are de a face cu faptul că am în fața mea ceva în care s-a transformat substanţa naturii. Dacă însă o substanţă naturală s-a transformat prin muncă şi se află apoi în procesul economic, atunci aceasta este o marfă, introdusă în formulă: deasupra liniei de fracţie = marfă. Iar ceea ce este aici munca organizată, sunt banii, introduși în formulă sub linia de fracţie = bani.
Aceasta înseamnă că ne-au apărut valori noi: Valoarea mărfii şi valoarea banilor. Şi într-un proces economic care se bazează pe diviziunea muncii, trebuie să recunoaştem că câtul dintre mărfa prezentă în organismul economiei naţionale şi banii prezenţi în organismul economiei naţionale – dacă îi privim nu ca fiind ceea ce se numără la casierie, ci ca fiind ceea ce este cuprins de către spiritul oamenilor – reprezintă o interacțiune în care banii reprezintă divizorul. Iar în această interacțiune – însă într-o interacțiune care nu poate fi reprezentată de exemplu prin scădere, ci exact prin diviziune –, în această interacțiune constă propriu-zis sănătatea procesului economic. Şi va trebui să înţelegem, pentru a înţelege treptat sănătatea procesului economic, ce acţionează de fapt acolo în numărător şi ce acţionează în numitor:
Va trebui să înţelegem din ce în ce mai mult în ce constă de fapt esenţa propriu-zisă a mărfii pe de o parte, şi în ce constă esenţa propriu-zisă a mijlocului de circulaţie, a banilor, pe de cealaltă parte. Cele mai semnificative aspecte economice nu pot fi deloc soluționate dacă problema nu este abordată exact într-un asemenea mod, dar trebuie de asemenea să ne fie clar și că ceea ce se manifestă în economia naţională, întotdeauna trebuie să fie ceva fluctuant. În momentul în care marfa doar este dusă dintr-un loc în altul, numărătorul devine un altul şi aşa mai departe. Şi de fapt întotdeauna pot doar să fac dovada cât de fluctuant este totul în procesul economic.
Este o diferenţă foarte importantă între portmoneul pe care-l am eu în buzunar şi în care se află cinci franci, şi portmoneul pe care îl are un altul şi în care se află de asemenea cinci franci. Nu este indiferent dacă cei cinci franci se află în buzunarul unuia sau în al celuilalt; căci toate acestea trebuie luate în mod absolut în procesul economic real. Altfel nu veţi obține decât nişte noţiuni abstracte despre preţ şi valoare şi marfă și producţie şi consum şi aşa mai departe, şi nu veţi obține ceea ce conduce de fapt într-adevăr la înţelegerea procesului economic.
Aceasta este faptul atât de trist al prezentului nostru, că suntem într-o situaţie în care pur și simplu fiindcă de secole omenirea s-a obişnuit cu noţiuni precis conturate, care nu sunt utilizabile în proces, nu putem să realizăm ceea ce astăzi se prezintă în faţa noastră ca o cerință atât de necesară: ca noi să ne punem în mişcare cu noţiunile noastre, pentru a pătrunde cu înţelegerea procesele economice. Aceasta este ceea ce trebuie cucerit: mobilitatea gândirii, pentru a putea gândi lăuntric un proces ca atare. Desigur, în ştiinţele naturii sunt gândite şi procese, însă așa cum sunt ele privite din afară. Aceasta însă nu este de niciun folos. Ar trebui să vă urcaţi într-un balon la mare înălţime şi să priviţi procesul economic, aşa cum chimistul priveşte procesele sale din exterior. Ceea ce caracterizează procesele economice este faptul că ne aflăm înăuntrul acestora. Trebuie aşadar să le privim dinăuntru. Trebuie să ne simţim în procesele economice asemenea unei fiinţe care, să zicem, s-ar afla într-o retortă. Aici se prepară ceva prin degajarea de căldură. Această fiinţă, care ar fi acolo în retortă, aceasta n-ar putea să fie chimistul – această fiinţă pe care vreau să o compar cu noi –, ci ar trebui să fie o fiinţă care ia parte la căldură, fierbe și ea însăşi. Chimistul nu poate face aceasta, pentru chimist aceasta este ceva exterior. În ştiinţele naturii ne aflăm în afara proceselor. Chimistul nu ar putea participa la aceasta dacă în retortă s-ar dezvolta o temperatură de o sută cincizeci de grade. La procesul economic noi participăm lăuntric pretutindeni, trebuie să-l și înţelegem lăuntric. De aceea poate că un matematician va spune: Da, ne-ai scris ceva ca un fel de formulă. Nu suntem obişnuiţi să ni se construiască astfel de formule matematice. – Sigur, pentru că suntem obişnuiţi să se construiască formule matematice numai când privim procesele din exterior! Trebuie să ne dezvoltăm modul de a vedea lucrurile, astfel încât să obţinem un numărător şi un numitor şi să înţelegem că un anumit lucru trebuie să fie o împărţire şi că nu poate fi o scădere. Trebuie să încercăm să gândim procesul economic din interiorul acestuia. De aceea am şi ales ieri acel exemplu extrem, că nu v-am prezentat croitorul şi comerciantul examinându-i din afară, aşa cum face omul de ştiinţă din domeniul ştiinţelor naturii; căci atunci nu s-ar putea ajunge la acel lucru despre care este vorba. Dacă vrem să pătrundem, atunci ne pare straniu cu gândirea care priveşte numai din exterior, ca în cazul cercetătorului naturalist, care priveşte retorta exclusiv din exterior. Trebuie să ne reprezentăm în mod lăuntric întreaga sumă de procese care se petrec între croitor şi toate efectele care se desfășoară din punct de vedere economic.
Nu aş proceda veridic, în îndeplinirea a ceea ce aţi solicitat, dacă aş prezenta aceste lucruri altfel decât le prezint. Prin aceasta lucrurile sunt din capul locului ceva mai dificile.
