Formulele pe care am încercat să le prezint ieri nu sunt fireşte nişte formule matematice, ci ele sunt formule ca acelea despre care am vorbit deja mai înainte, care trebuie propriu-zis să fie verificate în viață. Şi nu numai asta, ci ele trebuie concepute astfel încât să trăiască cu adevărat înăuntrul economiei naţionale.
Astăzi trebuie să vă spun câte ceva, care ne poate conduce treptat să înţelegem cum trăiesc aceste lucruri din punct de vedere economic. Dacă privim pur şi simplu faptul că în întregul proces economic, tot ceea ce circulă trebuie să aibă o valoare, atunci pe de altă parte va trebui va trebui totuşi să ne fie la fel de clar că în organismul economic se pot petrece multe lucruri care nu-și exprimă imediat valoarea lor în procesele economice.
Aş dori să vă lămuresc aceasta cu ajutorul unui exemplu, care ne va conduce apoi la prezentarea unor alte noţiuni economice. Astfel de lucruri, care explică într-o oarecare măsură corelaţii economice ascunse, a prezentat într-adevăr foarte frumos Unruh [ Nota 12 ] în cărţile sale economice. Dar eu redau aici numai ceea ce am cercetat eu însumi, şi despre care pot spune cu siguranță că sunt conform observaţiei pure, căci deşi Unruh este cu totul pătruns de economia politică, totuși prin aceea că el de fapt nu gândeşte economic, ci politic, nu știe nici să aducă lucrurile în corelaţia corespunzătoare.
Ceea ce ne poate atrage atenţia cât de complicat se desfăşoară lucrurile în procesul economic este de exemplu, în anumite regiuni ale Europei centrale, preţul secarei. Când ascultăm ce spun marii fermieri, îi vom auzi foarte des spunând: Cu preţul secarei nu se câştigă nimic; dimpotrivă, se pierde prin preţul secarei. – Ce înseamnă de fapt aceasta? Aceasta înseamnă în primul rând că pentru aceşti oameni secara nu poate fi vândută aşa cum trebuie vândut ceea ce de exemplu – cel puţin în principiu – îşi compune preţul de regulă din costurile pentru produsele brute, din costurile de fabricaţie, şi un anumit câştig. Dacă s-ar lua preţurile secarei în acest fel, atunci s-ar descoperi simplu că ele nu corespund costurilor de producţie plus un câştig. Sunt mult sub acest nivel. Și dacă s-ar face un bilanţ în acest fel pentru o agricultură, introducând pur şi simplu preţurile secarei cu valorile care sunt pe piaţă, atunci s-ar introduce valori care cu siguranță ar influenţa bilanţul în sens negativ. După cum s-a spus, se poate urmări această chestiune, şi este absolut corect că – aşa cum s-ar putea spune – se vinde sub preţ. Ei bine, aceasta nu poate fi totuşi în realitate. Este imposibil să se întâmple aceasta în realitate. Pe dinafară însă acest lucru se întâmplă. Ce se petrece aici, este aceasta: Secara nu furnizează numai rodul, ci şi paiele. Paiele sunt vândute numai într-o foarte mică măsură de către acei agricultori, care dau secara sub preţ. Ei le utilizează în propria fermă. Anume, cu acestea hrănesc vitele. Iar apoi ei îşi fac bilanţul astfel, că ceea ce pierd la secară compensează cu îngrăşământul pe care îl obţin de la animale. Acum, acest îngrăşământ este într-adevăr cel mai bun îngrăşământ care poate fi obţinut pentru a fi folosit în agricultură. Este extraordinar de bogat în bacterii. Și în acest fel de fapt ei capătă în schimb îngrăşământul pe gratis, dăruit – dăruit din perspectiva bilanţului. Astfel că se poate într-adevăr face o echilibrare corectă a bilanţului în acest fel.
Vedeţi, aici are loc ceva ce ne obligă să stabilim o noţiune economică, care este extraordinar de importantă, dar de care veți găsi că puțin se ține seama în literatura economică. Această noţiune, pe care aş dori să o stabilesc aici este aceea a economiei interne în cadrul economiei naţionale. Aşadar, când o entitate economică face economie în ea însăşi, deci când face schimb de produse în cadrul ei înseşi, astfel că produsele nu sunt vândute în afară şi nu sunt cumpărate din afară, ci ele circulă numai în cadrul acestei entități economice – aceasta aş dori să numesc economie internă prin comparaţie cu economia naţională generală. Acolo unde se face economie internă avem acum de a face pe de-a-ntregul cu posibilitatea de a vinde produse chiar sub preţul care altfel ar fi necesar din punct de vedere economic. Prin aceasta desigur formarea preţului în cadrul unei regiuni economice devine un şir de fapte extraordinar de complicat.
Acum însă noi putem, pornind de la aceste corelaţii care, așa cum am spus, au fost remarcate ca realităţi deja şi de economişti, să trecem la un alt şir de realităţi, pe care le-am tratat deja dintr-un anumit punct de vedere, care acum trebuie însă considerate și dintr-un alt punct de vedere. Cu câteva zile în urmă v-am spus că nu cuprindem ușor cu privirea corelaţiile economice. Spuneam că dacă ne gândim la faptul că un cizmar se îmbolnăveşte şi dă de un medic nepriceput, atunci el rămâne bolnav trei săptămâni, el nu mai poate fabrica încălțăminte; aşadar din circulaţia economică va lipsi încălțămintea pe care acesta ar fi fabricat-o în trei săptămâni. Și eu v-am spus că dacă ar da peste un medic priceput, care îl face sănătos în opt zile, el putând aşadar să fabrice încălțăminte timp de paisprezece zile, atunci se poate pune întrebarea: Din punct de vedere economic, cine a fabricat deci încălțămintea? – Din punct de vedere economic, indubitabil medicul este cel care a fabricat-o în acest moment al procesului economic. Nu te poţi îndoi deloc de acest lucru.
Însă acum aici se mai petrece şi altceva, anume se pune întrebarea dacă medicul a fost de asemenea plătit pentru această încălțăminte. Pentru aceasta medicul nu a fost plătit. Căci aţi putea acum face următoarea socoteală: Ați putea calcula cât face conform pieţei această încălțăminte pe care medicul a fabricat-o. Și dacă aţi întocmi o situație de venituri și cheltuieli ceva mai lungă, aţi putea înscrie această sumă și pe de altă parte cheltuielile pe care le-a făcut pentru educaţia sa. Și atunci aţi vedea că aceste cheltuieli pentru educaţia sa nu ar fi probabil prea diferite ca valoare de toată încălțămintea pe care a fabricat-o, de toţi cerbii pe care i-a împuşcat – deși după cum se știe medicii nu au întotdeauna particularitatea de a retrage numai pentru opt zile pe cineva care altfel ar fi fost retras din viață timp de trei săptămâni. Însă în orice caz, oricum s-ar prezenta bilanţul general, nu am întocmi corect socoteala dacă am face-o într-un asemenea mod încât nu am compensa educaţia sa cu încălțămintea pe care o fabrică, cerbii pe care îi împuşcă în cazul în care vindecă mai devreme un vânător, grânele pe care le recoltează şi aşa mai departe. Numai că firește procesul economic este atunci unul foarte complicat, iar plata se dovedeşte şi ea a fi una extraordinar de complicată.
Puteţi aşadar să deduceţi din aceasta că nu poți deloc să spui cu siguranță într-un loc de unde se plăteşte efectiv un anumit lucru în procesul economic. Câteodată trebuie mers până departe pentru a descoperi de unde se plăteşte un lucru. Cine caută o simplitate fără nicio dificultate în procesul economic, acela nu va ajunge niciodată la concepţii economice care să fie cumva congruente cu realitatea. El nu se va duce niciodată la ceea ce am spus eu că se află de fapt în spatele formulelor: preţ, ofertă, cerere şi aşa mai departe. El nu se va duce va la acestea. Însă la acestea trebuie mers. Acum însă, prin aceasta procesul economic devine deosebit de dificil de estimat în mod corect, deoarece exact din motivul că de multe ori cheltuielile și încasările aferente se află foarte departe unele de altele, nu se ajunge uşor în situaţia de a vedea cu precizie în totalitatea procesului economic ce se plăteşte, ce este cumpărat, ce este împrumutat şi ce este donat. Căci, presupunând acum că se realizează ceea ce am spus acum câteva zile, că acele capitaluri care se formează într-un fel oarecare, sunt scoase din starea de stagnare din cadrul proprietăţii funciare şi sunt împinse în cultură, atunci aceasta se poate întâmpla de exemplu sub forma înfiinţării unor burse şi fundaţii. Aveţi în acest caz donaţii. Şi deci acum puteţi vedea pe de o parte în marea dumneavoastră contabilitate, care cuprinde însă şi economia reală, că în ceea ce medicul a fabricat ca pantofi de-a lungul unei perioade de două săptămâni, există poate un post pe care trebuie să-l căutaţi pe de altă parte la rubrica donaţii de exemplu, dacă a avut o bursă, dacă a fost implicat într-o fundaţie.
Pe scurt, dumneavoastră puteţi, pornind de aici, să puneţi întrebarea esenţială: Care sunt de fapt cele mai productive redistribuiri de capital în procesul economic, cele mai productive dintre toate? – Iar dacă urmăriţi aceste corelaţii mai departe, aşa cum le-am prezentat eu aici, când urmăriţi aşadar capitalurile disponibile ce pot fi introduse în fundaţii, în burse școlare, în alte bunuri culturale spirituale, care acţionează apoi din nou în mod fecund asupra întregului patronat, asupra întregii producţii spirituale, atunci veţi găsi că cel mai rodnic lucru din cadrul procesului economic sunt tocmai donaţiile, şi că se poate ajunge de fapt la un proces economic cu adevărat sănătos, numai dacă în primul rând există posibilitatea ca oamenii să aibă ceva de dăruit, de donat, şi în al doilea rând ca ei să aibă buna voinţă de a face donarea în mod judicios. Astfel că ajungem aici la ceva ce se încorporează în viața economică într-un mod specific.
Iar lucrul surprinzător aici, este ceva ce nu poate ieşi la iveală din noţiuni, ci îl poate da numai o experiență vastă; însă o o experiență vastă vi-l va da cu cât cercetați mai mult acest lucru – şi eu chiar v-aş sugera să încercaţi să orientaţi cât mai mult temele de disertaţie tocmai în sensul întrebării: Ce iese din donaţii în procesul economic? Ce se face din ele? – Veţi găsi atunci că donaţiile sunt lucrul cel mai productiv, astfel încât capitalurile donate sunt aşadar cele mai productive lucruri în procesul economic. Mai puţin productive în procesul economic sunt capitalurile împrumutate, și cel mai puțin productiv în procesul economic este ceea ce este supus nemijlocit cumpărării şi vânzării. Ce se plăteşte nemijlocit prin cumpărare şi vânzare este cel mai nerodnic lucru din procesul economic. Ceea ce se bazează pe împrumut, deci ceea ce este introdus în procesul economic prin funcţia capitalului împrumutat este, s-ar putea spune, de productivitate medie. Ceea ce este introdus prin donaţii este de cea mai mare productivitate, chiar și numai din motivul că este într-adevăr scutită acea muncă, adică sunt scutite realizările acelei munci care altfel ar trebui indeplinită pentru a câştiga respectivul lucru, care în acest caz este donat. Este donat disponibilul rezultat din procesul economic şi care ar dăuna procesului economic dacă ar stagna în proprietatea funciară.
Putem vedea astfel că într-un moment al evoluţiei, procesul economic nu dă nicio lămurire despre sine însuşi, ci trebuie să fie luat în considerare neapărat ceea ce este înainte şi ceea ce este după. Dar aceste înainte şi după, cu certitudine nu pot fi luate în considerare dacă nu sunt supuse judecății oamenilor care se unesc asociativ, şi care aşadar pot avea şi o înţelegere corespunzătoare asupra trecutului şi viitorului. Dumneavoastră vedeţi că procesul economic trebuie construit pe priceperea celor care se află în interiorul economiei naţionale. Aceasta rezultă şi din aceste lucruri. Este greu în general să se cântărească așa imediat cum sunt implicați în întreaga viaţă umană, în măsura în care acesta este materială, factorii individuali din procesul economic.
Dintr-un anumit punct de vedere putem vorbi în procesul economic de capital comercial, de capital împrumutat, şi de capital industrial. Capitalul circulant este aproximativ epuizat prin împărţirea lui în capital comercial, capital împrumutat şi capital industrial. Acum, în modul cel mai variat sunt conținute aceste trei lucruri în procesul economic: capital comercial, capital împrumutat, şi capital industrial. Este cu adevărat extraordinar de dificil – întrucât pretutindeni în procesul economic sunt răspândite astfel de economii interne, aşa cum am discutat astăzi pe baza unui exemplu –, este extraordinar de dificil de spus, într-un proces economic care se desfășoară înăuntrul unui întreg mai mare, care este participația – vorbind din punct de vedere cantitativ – capitalului împrumutat, capitalului industrial şi capitalului comercial la prosperitatea economică. Însă treptat putem ajunge totuși la noţiuni durabile, dacă examinăm aceste lucruri la dimensiunile unui orizont mai larg.
Să privim mai întâi economii naţionale în întregul lor, economii statale, aşa cum trebuie să spunem în conformitate cu viaţa economică mai nouă. Să luăm de exemplu Franţa. Evidenţiez Franţa doar ca exemplu. La Franţa, în întregul ei context economic mondial, aşa cum era mai ales înainte de război, şi cum s-a arătat apoi în efectele sale în timpul războiului, se poate observa cum în procesul economic privit în mare acţionează capitalul împrumutat. Franţa a avut de fapt mereu, am putea spune, o anumită înclinație de a investi cu adevărat capitalul în împrumuturi, deci de a trata capitalul de împrumut ca atare. Fireşte, dumneavoastră ştiţi că în cele din urmă tot ceea ce a pătruns atunci în sfera politică, putându-se vedea atât de clar pagubele produse prin cuplarea vieţii economice cu viaţa juridică, deci de fapt cu viaţa politică, s-a petrecut la acordarea împrumuturilor de către Franța atât Rusiei cât şi Turciei. Franţa a exportat extraordinar de mult capital de împrumut Rusiei şi Turciei. Chiar şi Germaniei, deşi altfel în toată Franţa nu se vorbea de fapt niciodată prea bine de Germania, i s-a exportat capital de împrumut, de exemplu la începutul construcţiei căii ferate Bagdad, când Anglia se retrăsese; însă Franţa a dat cu împrumut capital oamenilor care se aflau la vârful întreprinderii, de exemplu lui Siemens şi Gwinner [ Nota 13 ]. Deci Franţa era de fapt în esenţă o ţară creditoare, astfel că se putea vedea cum capitalul împrumutat era de fapt amestecat în întregul proces economic.
Nu vreau să vorbesc acum deloc pentru ceva sau împotriva a ceva, ci doar să prezint obiectiv. Într-un fenomen istoric exterior puteţi vedea în mod real ce interese are de fapt capitalul împrumutat. Dacă ne îndreptăm privirea asupra unor unități economice private, atunci la acestea fără excepție vom găsi pretutindeni: întreprinzătorul privat va fi un om iubitor de pace; căci el ştie negreșit că încasarea dobânzilor sale se dă peste cap dacă şi-a distribuit capitalul de împrumut iar războiul mătură relaţiile economice. În acest fel și socotesc toţi economiştii, că cei care acordă împrumuturi sunt oameni paşnici. Acesta este şi motivul pentru care este mereu posibil să se spună, în legătură cu Franţa, că ea nu are nicio vină în privinţa războiului. Poți spune aceasta din simplul motiv că, dacă vrei să dovedești că în Franţa nu s-a vrut războiul, ai nevoie doar să indici interesele micilor rentieri, nu interesele acelora care au incitat la război. În Franţa avem mereu în fundal oameni care nu au dorit deloc războiul. Tocmai această realitate istorică ne poate arăta în mare ceea ce este prezent pe deplin şi în mic: Cel care împrumută, deci cel care se bucură de capitalul de împrumut, care poate da capital de împrumut, este de fapt un om care ar dori să se preîntâmpine pe cât posibil ca economia să fie perturbată atât prin evenimente care nu aparţin ele însele economiei, cât şi prin astfel de evenimente din cadrul economiei înseşi, care provoacă în viaţa economică zguduiri deosebit de puternice. Acela care are de distribuit capital de împrumut va agrea cu atât mai mult o desfășurare liniştită lucrurilor cu cât ar dori să se scutească în mod substanțial de a judeca el însuși, de a-și forma propria opinie, şi ar aprecia mai mult ca cineva să-i spună: Acolo și acolo este investit bine. – În timpul nostru, în care opinia publică este foarte plină de ea, dar cu toate acestea este în esență foarte puţin prezentă, în același timp al nostru, am putea spune, probabilitatea de a da capital de împrumut este legată de o credinţă în autoritate extraordinar de puternică, în viaţa economică şi în viaţă în general. Și aceasta tulbură la rândul său extraordinar de puternic judecata economică. Primesc uşor bani cu împrumut acei oameni care sunt însemnaţi într-un fel sau altul. Creditul personal este dat cu predilecție aceluia care este însemnat într-un fel oarecare. În raport cu aceasta se decide chestiunea. Şi după cum acest principiu autoritar este în general cultivat sau nu, în funcţie de aceasta vedem şi că ori persoanele care sunt personal mai capabile se pot implica productiv în viaţa economică, ori aceia care nu prin capacitățile lor, ci prin alte corelaţii – trebuie fireşte să existe şi acestea – devin consilieri comerciali, de exemplu. Dacă aceşti oameni pot să intervină în viaţa economică, atunci aceasta va merge altfel decât dacă oamenii depind de faptul că lucrurile sunt puse la cale numai prin remarcarea capacităților personale în opinia publică pură. Aici intervine din nou în viaţa economică ceva ce nu este foarte tangibil. A devenit chiar prea obişnuit într-o anumită comunitate, în ultima vreme, să se folosească un cuvânt oriunde nu se mai ajunge prea uşor cu noţiunile, și de aceea în ultima vreme mi-a răsunat mult prea des în urechi, în cele mai diferite locuri, cuvântul „imponderabile”. Aş dori să subliniez în mod expres că vreau să evit aici acest cuvânt. Aș vrea să indic modul în care ceea ce este mai mult liniar se ramifică în ceea ce va trebui să urmărim pe căi ceva mai întortocheate; însă nu este necesar ca imediat peste tot să trebuiască să apară termenul imponderabile, aşa cum a trebuit el auzit în ultimul timp într-un loc sau altul, până la saturație. Deci, a fost mai întâi o mică perspectivă asupra capitaluilui de împrumut.
Dacă mergem mai departe, la capitalul industrial, atunci, dacă vrem să studiem capitalul industrial în esenţa sa – chiar dacă acest capital industrial a suferit o soartă foarte puţin înălțătoare – vom putea să studiem foarte de bine funcţia capitalului industrial, în special în avântul industriei din Germania în deceniile de dinainte de război. Putea studia deosebit de bine din motivul că în fapt capitalul industrial a apărut direct din capitalul împrumutat, prin transformarea acestuia sub influenţa spiritului întreprinzător – în Germania ultimilor decenii de dinainte de război mai mult decât în orice altă regiune a lumii. Este chiar pe deplin adevărat ceea ce am menţionat deja în prima conferinţă, că de exemplu în Anglia capitalul comercial s-a transformat treptat în capital industrial, pentru că industrialismul din Anglia, pornind de la comerţ, s-a dezvoltat într-un mod mai lent decât în Germania unde industrialismul a țâșnit în sus cu o rapiditate uriaşă. Astfel că în fapt ceea ce, aş spune, înfățișează industrialismul în formă pură – şi el este în formă pură atunci când nu transformă capitalul comercial în capital industrial, ci când transformă capitalul împrumutat în capital industrial –, atunci când vrei să studiezi aceasta, o poți studia îndeosebi în economia germană.
Acum, capitalul industrial este practic introdus între ceea ce aş dori să numesc două tampoane. Primul tampon este produsul brut, celălalt sunt pieţele. Capitalul industrial este dependent de a căuta pe cât posibil sursele de produse brute şi de a organiza pe cât posibil pieţele. Acest lucru nu este așa de uşor de studiat în industria germană. În industrialismul german puteţi studia mai mult pur economic cum, aş spune, lucrează în sine capitalul industrial; însă puteţi totuși, pentru că apariţia industrialismului în toate ţările în cursul secolului XIX şi XX este desigur semnificativă în viaţa economică, să studiaţi pretutindeni această aflare între cele două tampoane. Trebuie doar să căutaţi faptele corespunzătoare ale vieţii economice. Atunci vă va rezulta – şi, aşa cum s-a spus, este bine să stăpânim direcţia, orientarea necesară pentru noţiunile noastre, menținându-ne la lucruri ușor de cuprins cu privirea –, dacă examinaţi regiuni economice mai mici, că pentru determinarea noţiunilor, pentru caracteristicile noţiunilor trebuie să mergeți pe căi extraordinar de dificile. Vă înlesniți aceste căi dacă priviţi economiile la scară mare, dacă la economiile pe scară mare dezvoltaţi viziuni asupra modului cum de regulă noţiunile de putere, şi noţiunile de putere mascate uneori în noţiuni juridice, se concretizează cel mai puternic îndeosebi atunci când este vorba de a deschide sursele de produse brute. Putem desigur studia aceasta la scară mare, să zicem în cazul Războiului Burilor, unde a fost în esenţă vorba de a scoate metale preţioase. Acesta a fost un război al produselor brute în toată regula. Bineînțeles, s-a înfățișat mereu într-o anumită deghizare, dar a fost un autentic război al produselor brute. Apoi aveţi un exemplu despre cum se desfăşoară viaţa economică într-un mod politic, jucând un rol în politică, în puterea politică, să zicem în ceea ce Belgia a întreprins prin forța militară pentru a obține fildeş şi cauciuc în Congo. Puteţi vedea aici cum se desfăşoară în economia deschiderea surselor de produse brute. Sau luaţi modul în care America de Nord şi-a anexat posesiunile spaniole din Indiile de vest, deoarece căuta acolo surse de zahăr brut. Deci putem vedea peste tot cum căutarea produsului brut împinge cu uşurinţă dintr-o parte economicul pur în domeniul politic, spre o extindere a puterii prin folosirea forței. Aceasta este o latură, un tampon, aş spune.
Altfel este cu căutarea pieţelor. Şi, prin intermediul istoriei se poate dovedi lesne cum căutarea pieţelor nu duce la intrarea în viața politică în acelaşi mod. Pur şi simplu nu este în natura umană tendința înspre folosirea forței în acest caz. Un exemplu evident trebuie căutat în secolul XIX, pe vremea când Anglia cucerea piaţa de opiu chineză prin aşa-numitul Război al opiului. Însă chiar şi acolo nu a mers aşa uşor, cu războiul, ci acolo, aș zice, și-a spus cuvântul şi politica paşnică prin faptul că atunci când chestiunea s-a încins, s-au găsit o sută patruzeci şi unu de medici care au emis o opinie a experților în sensul că consumul de opiu nu are efect mai nociv decât consumul de tabac sau de ceai. Deci în acest caz a intervenit politica, politica paşnică; însă politica este întotdeauna dificil de ţinut la distanţă. Cunoaşteţi afirmaţia lui Clausewitz [ Nota 14 ], că războiul este continuarea politicii prin alte mijloace. Ei bine, astfel de definiţii se pot da mereu: căci cu acest fel de definiţie suntem îndreptățiți de exemplu şi să facem afirmaţia că divorțul este continuarea căsătoriei prin alte mijloace. Da, tot felul de contexte ale vieţii se pot pune într-o lumină sau alta mergând pe această logică, iar apoi oamenii admiră aceasta. În mod ciudat, oricui îi bate la ochi când spun: Divorțul este continuarea căsniciei prin alte mijloace. Atunci toată lumea observă cum stau lucrurile. Însă când peste tot se declamă: Războiul este continuarea politicii prin alte mijloace – atunci oamenii nu observă ciudăţenia logicii, ci admiră aceasta. Dacă o astfel de logică este utilizată mai ales în economie – aceasta aș spune-o din punct de vedere metodologic – atunci nu se va înainta niciodată, dacă se alcătuiesc astfel de definiţii. Dacă examinăm acest al doilea tampon, căutarea pieţelor, atunci trebuie fără îndoială să ne spunem: La căutarea pieţelor joacă un rol semnificativ mai mare deșteptăciunea umană aflată între polii viclenie, şiretenie şi conducere economică înţeleaptă. Este foarte mult din toate cele trei categorii în organizarea pieţelor, aşa cum au fost ele organizate mai ales din marile regiuni economice, care au devenit însăși statele atunci când politica s-a unit cu economia; în acest proces s-a procedat foarte mult de către statele însele, atât prin conducere înţeleaptă, cât şi prin şiretenie, viclenie şi aşa mai departe. Astfel că, pentru noţiunile pe care vrem să ni le formăm acum pentru regiunile economice mai mici, privind corelaţia dintre fiecare întreprindere industrială şi raportul ei cu sursele de materie primă şi cu piaţa, se pot forma noţiuni clare de fapt abia atunci când aceste lucruri sunt examinate la scară mare.
Dacă vrem să studiem funcţia capitalului comercial este bine să studiem Anglia, şi anume mai ales în acea perioadă în care Anglia a făcut marele progres economic prin comerţ, prin care capitalul comercial a fost mereu sporit, astfel că propriu-zis Anglia a intrat foarte lin şi treptat în industrialismul modern. În perioada în care industrialismul transforma totul, Anglia avea deja capitalul său comercial, astfel că pentru această perioadă mai timpurie putem studia capitalul comercial în economia Angliei. Pentru timpurile mai recente, îndeosebi Marx a vrut să studieze funcţia economică a industrialismului în Anglia; însă pentru timpurile anterioare, care sunt direct premergătoare creării industrialismului modern, în ultimele decenii ale secolului XVIII, dacă ne întoarcem la acestea, atunci vom găsi în special funcţia capitalului comercial în destinele economice ale Angliei. Și fără îndoială trebuie spus că acolo totuşi esenţialul este întotdeauna, fie manifestându-se mai mult sau mai puţin fățiș fie ascuns, atât în marea economie naţională, când aceasta este axată în principal pe comerţ, cât şi în cadrul comerţului în sine, concurenţa. Sigur, prin faptul că sunt introduse tot felul de noţiuni de conduită etică, aceasta poate fi una foarte corectă. Însă ea rămâne totuşi concurenţă. Căci acel lucru pe care se bazează tocmai productivitatea în comerţ, prin care capitalul comercial poate fi tratat în procesul economic astfel încât să devină apoi activ, de exemplu sub formă de capital industrial, acest lucru se bazează pe faptul că capitalul comercial conduce la acumulare, iar această acumulare nu este realizabilă fără concurenţă. Astfel că funcţia capitalului comercial va putea fi studiată foarte bine dacă se are în vedere funcţia concurenţei în viaţa economică.
În acelaşi timp însă, aceste lucruri se află în conexiune şi cu transformările istorice. Este pe deplin astfel încât putem spune că aproximativ până în prima treime a secolului XIX, dacă examinăm economia mondială ce lua naştere treptat ca un întreg – înainte de război era în mare măsură un întreg –, putem spune că până atunci rolul cel mai proeminent în viaţa economică îl jucaseră procesele economice ale comerţului şi industriei.
Perioada de înflorire, aş spune, epoca clasică a capitalului împrumutat a început de fapt abia în secolul XIX, şi anume de fapt abia către a doua treime a secolului XIX. Iar cu aceasta se poate consemna în evoluţia istorică apariţia acelor instituţii care servesc în special împrumutării, apariţia sistemului bancar. Astfel că epoca clasică a capitalului de împrumut şi cu aceasta a dezvoltării sistemului bancar se situează în ultimele două treimi ale secolului XIX şi în primele decenii ale secolului XX. Odată cu dezvoltarea sistemului bancar s-a dezvoltat din ce în ce mai mult împrumutarea ca cea care, aş spune, acum intră ca un prim factor în procesul economic. Însă cu aceasta s-a arătat în acelaşi timp ceva cu totul deosebit, exact la împrumutare, anume faptul că acum prin împrumutarea în stil mare odată cu răspândirea sistemului bancar, oamenilor le-a fost propriu-zis retrasă dominația asupra circulaţiei monetare, că treptat procesul circulaţiei banilor a devenit un proces – nu găsesc nicio altă expresie – care se desfăşoară impersonal; astfel că – ceea ce am menţionat deja în prima conferinţă – practic s-a apropiat timpul în care banii fac ei înșiși economie, iar omul se află ba deasupra, ba dedesubt, după cum este atras în acest întreg curent al economiei financiare. El va fi atras, va să zică, mult mai mult decât crede el; căci circulaţia monetară s-a obiectivizat exact în cursul ultimelor decenii ale secolului XIX, a devenit impersonală. Cu aceasta ajung – şi pentru că în știința economică este important să se judece imparțial întreaga viaţă, trebuie date perspective asupra întregii vieţi – cu aceasta ajung la un fenomen specific secolului XIX, mai ales sfârşitului secolului, la un fenomen care se prezintă la început psihologic, dar care apoi joacă un important rol economic. Și anume, acele fenomene ale vieții care sunt inaugurate din forţe care sunt pe deplin forţe reale în contextul vieţii, aceste fenomene ale vieţii continuă să se rostogolească apoi ca printr-un fel de inerție, se rostogolesc mai departe ca o bilă căreia i-am dat un impuls. Rostogolirea mai departe are loc apoi chiar fără ca impulsurile iniţiale să mai fie active în interior. Astfel, am avut pe de-a-ntregul impulsuri economice în sistemul de creditare deja până în prima treime a secolului XIX. Atunci, prin sistemul bancar, aceste impulsuri economice încep să devină impulsuri pur financiare. Cu aceasta întregul nu numai că devine impersonal, ci chiar nenatural; totul este aspirat în curentul banilor care se mişcă singur. Economie financiară fără subiect natural şi personal, spre aceasta a tins către sfârşitul secolului XIX ceea ce la origine era purtat pe de-a-ntregul de subiectul personal şi natural.
Şi este caracteristic că această economie fără subiect, această circulaţie monetară fără subiect a fost însoţită de un alt fenomen. Și anume: statele au început desigur să facă afaceri pornind de la impulsuri economice, de exemplu pornind de la impulsuri economice au încercat să colonizeze. Vom vedea mâine ce fel de influenţă are această colonizare asupra vieţii economice; de asemenea şi decolonizarea trebuie examinată odată cu aceasta. Putem de exemplu observa foarte bine într-un proces economic real ce semnificaţie are colonizarea pentru Anglia; în esență Anglia nu a trecut aproape niciodată dincolo de colonizare, deci să spunem dincolo de imperialismul cu substanţă obiectivă. – Adică procurarea, obținerea de conţinuturi economice reale prin imperializare. Când însă examinaţi de exemplu colonizarea germană – trebuie doar să luaţi o dată bilanţurile coloniale –, atunci veţi vedea că la început colonizarea germană era împovărată cu totul de un bilanţ negativ. Existau numai foarte mici localități cu bilanţ pozitiv. Însă şi la alte state s-a strecurat treptat cel puţin tendinţa pur și simplu să se extindă prin intermediul coloniilor. Acest fapt a fost apoi denumit de anumiţi oameni precum Hilferding [ Nota 15 ] în cartea sa „Finanzkapital”, care a apărut în 1910 la Viena, „imperialism fără obiect”.
Aşadar putem vorbi de aceste două fenomene ca fiind fenomene extraordinar de instructive din epoca modernă: pe de o parte despre circulaţia monetară fără subiect atât în privinţă naturală cât şi personală, iar pe de cealaltă parte despre imperialismul fără obiect în marea economie. Acestea sunt două fenomene pe deplin prezente în epoca modernă, ca şi cum primul l-ar fi condiţionat pe al doilea în întregul context. Se poate spune: Este pur psihologic lucrul de la care se pornește; însă în desfăşurarea ulterioară el devine economic; căci dacă coloniile sunt neproductive, atunci acest lucru trebuie plătit. Deci el intervine ulterior în viaţa economică.
Acum, acestea sunt lucrurile pe care le-am avut de discutat astăzi.
