Este necesar ca astăzi să fie discutat aici ceva ce ieri a fost deja indicat unora dintre dumneavoastră. Este vorba despre raportul dintre munca din economie şi ceea ce se află la bază atunci când natura este transformată prin prelucrare într-un obiect cu valoare economică. Apoi mai departe are loc faptul că munca organizată sau divizată este captată într-un anumit sens de capital, și capitalul apoi se emancipează şi, s-ar putea spune, trece complet în spiritualitatea liberă. Astfel că dumneavoastră puteţi deduce din aceasta faptul că în muncă nu avem ceva dintr-o valoare economică nemijlocită – acest lucru l-am explicat deja –, în schimb în muncă avem ceea ce pune în mişcare valoarea economică. Produsul natural ca atare intră în circulaţia economică prin faptul că este prelucrat. Și prelucrarea, care îi dă valoare, aceasta este de fapt motivul pentru care bunul economic se mișcă iniţial, cel puţin într-o anumită zonă. Ulterior spiritul uman care acționează în capital este cel care continuă mişcarea. În primul rând avem de a face cu mişcarea; căci imediat ce intrăm în sfera capitalului avem de a face cu mişcarea care a luat naştere prin intermediul capitalului comercial, apoi prin capitalul împrumutat, iar apoi prin capitalul de producţie propriu-zis: prin capitalul industrial.
Când vorbim acum de această mişcare, trebuie mai presus de toate să ne fie clar că acolo trebuie să fie ceva care introduce valorile în circulaţia economică. Iar pentru a ne descurca în această chestiune, astăzi trebuie să ne ocupăm de un aspect economic dificil, aş spune, care nu este ușor de înțeles dacă nu încercăm să căutăm tot mereu în experienţa economică ceea ce poate fi spus despre aceasta şi într-un fel să verificăm lucrurile.
Mai întâi să examinăm ceea ce poate fi numit profit economic. Problema profitului însă este una extraordinar de dificilă. Căci, să presupunem că are loc o cumpărare. A cumpără de la B. Acum, în gândirea profană se foloseşte în mod obişnuit noţiunea câştigului doar în privinţa vânzătorului. Vânzătorul trebuie să câştige. Avem propriu-zis doar schimbul între ceea ce dă cumpărătorul şi ceea ce dă vânzătorul. Însă, dacă chibzuiţi la această problemă, nu veţi putea în niciun fel admite că la o cumpărare sau de asemenea la un barter câştigă exclusiv vânzătorul; căci dacă ar câştiga numai vânzătorul în contextul economic, atunci cumpărătorul ar trebui desigur să fie mereu cel dezavantajat când ar avea loc un schimb. Cumpărătorul ar trebui mereu să fie cel dezavantajat. Veţi admite însă din capul locului că nu acesta este cazul. Altfel ar însema că la fiecare cumpărare cumpărătorul este jupuit de bani; însă în mod clar, nu acesta este cazul. Căci noi ştim desigur că acela care cumpără vrea să cumpere avantajos, nu dezavantajos. Neapărat. Deci şi cumpărătorul poate cumpăra astfel încât să aibă şi el un câştig. Avem aşadar fenomenul remarcabil, că doi oameni fac schimb şi fiecare din ei trebuie de fapt – cel puţin în cazul cumpărării şi vânzării obişnuite – să câştige. În economia practică este cu mult mai important să se ia în considerare acest lucru decât se crede de obicei.
Să presupunem aşadar că eu vând un lucru oarecare, primind bani în schimbul acestuia; astfel, trebuie să câştig prin aceea că dau marfa pe care o am, și primesc bani în schimbul ei. Trebuie să doresc mai mult banii decât marfa. Cumpărătorul trebuie să dorească mai mult marfa decât banii. Astfel că la schimbul reciproc are loc faptul că ceea ce a fost schimbat, atât ceea ce merge într-o parte, cât şi ceea ce merge în partea cealaltă, devine mai valoros. Deci prin simplul schimb ceea ce este schimbat devine mai valoros, atât de o parte cât şi de cealaltă parte. Ei bine, cum este de fapt posibil acest lucru?
Acest lucru este posibil doar prin faptul că, atunci când vând ceva și primesc bani pentru aceasta, banii mie îmi oferă posibilitatea de a face mai mult cu ei decât cel care îmi dă banii; iar celălalt, care primeşte marfa trebuie să facă mai mult cu marfa decât pot eu face cu marfa. Avem aşadar faptul că noi – fiecare, cumpărătorul şi vânzătorul – trebuie să ne aflăm într-un alt context economic. Această preţuire mai înaltă poate lua naştere numai prin ceea ce se află în spatele vânzării şi cumpărării. Deci eu trebuie, când vând, să mă aflu într-un asemenea context economic, încât prin acest context economic banii să aibă la mine o valoare mai mare decât la celălalt, iar la el marfa să aibă o valoare mai mare decât la mine, prin contextul economic.
Din aceasta, pentru dumneavoastră rezultă deja că în economie nu poate fi relevant numai dacă se cumpără sau dacă se vinde în general, ci important este în ce context economic se află cumpărătorul şi vânzătorul. Aşadar, dacă privim problema cu exactitate, suntem conduşi de la ceea ce se desfăşoară nemijlocit într-un loc, din nou, aşa cum am fost deja conduşi adesea, la întregul context economic. Acest context economic ni se mai dezvăluie însă şi cu o altă ocazie.
Aceasta se poate observa dacă se porneşte mai întâi de la troc. În definitiv, tocmai o astfel de examinare, precum cea pe care tocmai v-am prezentat-o, poate să vă spună: De fapt, chiar şi prin faptul că se introduc bani într-o economie, trocul nu este depășit complet; căci doar se face schimb între mărfuri şi bani. Iar tocmai prin faptul că fiecare câştigă vom vedea că important este cu totul altceva decât faptul că unul are marfa, iar celălalt banii. Cel mai important este ce poate face fiecare cu ceea ce primeşte, prin contextul său economic.
Însă, pentru a înţelege această problemă mai exact, să ne îndreptăm atenţia în urmă, spre cel mai primitiv troc. Acesta ne va lumina atunci ceea ce se află într-un context economic complicat. Presupuneţi că eu cumpăr mazăre. Ei bine, dacă cumpăr mazăre, cu această mazăre pot apoi face tot felul de lucruri. Pot să o mănânc. Să presupunem aşadar că dacă fac troc iau mazăre în schimbul a ceva ce am fabricat, ceva ce este aşadar o marfă. Deci dau ceva în schimbul mazării. Eu pot să o mănânc; dar pot şi să iau la schimb chiar foarte, foarte multă mazăre, atât de multă mazăre încât apoi nu o voi putea mânca, chiar având o familie numeroasă nu o voi putea mânca. Acum mă adresez cuiva care poate folosi această mazăre şi îmi dă în schimbul ei ceva ce îmi poate folosi. Îi dau mazăre pentru acel lucru pe care îl pot folosi. Mazărea a rămas substanţial acelaşi lucru; din punct de vedere economic ea nu a rămas însă deloc acelaşi lucru. Din punct de vedere economic ea s-a schimbat prin faptul că nu am consumat eu însumi această mazăre, ci am pus-o mai departe în circulaţie, şi la mine doar am creat trecerea în cadrul procesului economic. Ce a devenit oare această mazăre la mine, din punct de vedere economic, printr-un astfel de proces? Vedeţi dumneavoastră, este nevoie, să zicem, doar de anumite premise, şi în afară de acestea de stabilirea prin lege că totul trebuie dat la schimb contra mazăre – ar trebui atunci să fie produsă destulă mazăre şi ar trebui să existe dispoziția legală că totul poate fi dat în schimbul mazării –, atunci mazărea ar fi banii. Aşadar, în procesul economic mazărea a devenit bani, în adevăratul sens al cuvântului mazărea a devenit ban. Aşadar, ceva nu devine bani prin faptul că, să zicem, este altceva decât celelalte lucruri care sunt în procesul economic, ci prin faptul că într-un anumit loc din cadrul procesului economic suferă o transformare din marfă în bani. Și prin această transformare au trecut toţi banii. Toţi banii s-au transformat la un moment dat din marfă în bani.
Şi din aceasta putem vedea din nou că ajungem cu procesul economic la om, că aşadar nu putem deloc altfel decât să-l plasăm pe om în procesul economic. Acum, desigur chiar şi fără acest lucru omul este deja plasat în procesul economic drept consumator. Prin aceasta el se află deja acolo de la bun început. Iar atunci când este activ din punct de vedere economic în ceva ce nu se află în domeniul consumului, atunci el se plasează într-un cu totul alt raport prin contextul său economic decât o face în calitate de pur consumator. Aceste lucruri trebuie toate luate în considerare dacă se doreşte să se ajungă la o judecată economică. Iar judecăţile economice trebuie să fie formate în ceea ce eu numesc asociații. Trebuie aşadar ca în asociații să fie neapărat oameni care pornind de la practică îşi formează judecăţile conform acestor principii.
Este vorba acum de faptul că, dacă avem natură prelucrată sau muncă divizată în procesul economic, noi trebuie să cercetăm ce anume pune în mişcare aceste elemente economice, ce le pune în circulaţie. S-a pus în discuție ieri într-un alt loc [ A doua discuție de seminar ] că în gândirea economică ar trebui tratată munca, care este activă în procesul economic, tot aşa cum de exemplu fizicianul tratează munca în gândirea sa asupra fizicii. Atunci trebuie spus: Da, fizicianul tratează în gândirea sa munca stabilind o formulă în care sunt cuprinse masa şi viteza. – Nu-i aşa?, masa noi o determinăm cu ajutorul cântarului. Avem aşadar o posibilitate de a determina masa cu ajutorul cântarului. Dacă nu am putea determina masa cu ajutorul cântarului, atunci nu am avea nimic care înaintează acolo, în procesul fizic de muncă. Pentru noi trebuie să se nască întrebarea: Există acum ceva asemănător şi în procesul economic, astfel încât munca să dea valoare lucrurilor şi de asemenea mai târziu intervenţia spirituală să dea din nou valoare lucrurilor? Este în procesul economic ceva ce poate fi comparat oarecum cu greutatea pe care o are un obiect, dacă vrem să vorbim în privința lui de munca în sensul fizicii? Acum, dacă desenez schematic progresul proceselor economice individuale, aceasta îmi arată că acolo trebuie să fie ceva care pune în mişcare întregul ansamblu, care oarecum presează elementele economice de aici (desenul 6), înspre aici.
Tabla 8Iar chestiunea ar fi încă şi mai definită dacă nu doar s-ar presa de aici încoace, ci dacă separat de aceasta, din partea opusă ar avea loc o aspirare, deci dacă întregul ar fi mânat mai departe printr-o forţă existentă în procesul economic. Atunci, în acest proces economic ar trebui să existe ceva ce mână mai departe.
Ei bine, ce este acest lucru, care conduce mai departe? Tocmai v-am arătat mai devreme că în permanență iau naştere anumite forţe, atât la cumpărător cât şi la vânzător; la fiecare din ei care are ceva de a face cu celălalt în procesul economic, deloc în sens moral, ci în sens pur economic, apare avantaj şi câştig. Astfel că nu există niciun loc în procesul economic, unde să nu trebuiască să se vorbească despre avantaj şi câştig. Și acest câştig nu este ceva pur abstract; de acest câştig este ataşată dorinţa economică nemijlocită a omului, şi ea trebuie să fie ataşată de el. Indiferent dacă respectivul este cumpărător sau vânzător, dorinţa sa economică atârnă de acest profit, de acest avantaj. Iar această atârnare de acest avantaj este ceea ce generează de fapt întregul proces economic, ceea ce este forţa din el. Este ceeea ce înseamnă masa în procesul de muncă în sensul fizicii.
Gândiţi-vă că prin aceasta s-a scos de fapt în evidenţă ceva extraordinar de important în procesul economic, am spune ceva care are o mare greutate. Nu-i aşa?, greutatea se evidenţiază cel mai mult la produsele pur materiale, la produsele pe care le dorește stomacul. Prin urmare stomacul explică faptul că, cel puţin pentru cumpărător, să zicem, fructele sunt mai avantajoase decât banii, în momentul în care are loc schimbul. Avem aşadar pe deplin în omul însuşi acest motor, care pune lucrurile în mișcare acolo. Însă noi avem acest motor şi pentru altele decât cele care reprezintă doar bunuri materiale. Gândiţi-vă doar că această stare de spirit de a avea un avantaj, un câştig, este prezentă şi atunci când vând, când primesc bani: eu ştiu acum că prin capacitățile mele pot face mai mult cu aceşti bani decât cu mărfurile pe care le am. Aici deja intervin cu capacitățile mele de spirituale.
Dacă transpuneţi acum aceasta asupra întregii sume a capitalului împrumutat dintr-un organism economic, atunci veţi putea vedea foarte repede că aceia care vor să întreprindă sau să realizeze ceva şi care pentru aceasta au nevoie de capital împrumutat, chiar în nevoia de capital împrumutat au exact acelaşi forță motrice care se află şi în urmărirea profitului. Doar că, dacă consider profitul ca pe o forță de împingere, capitalul împrumutat acţionează de fapt ca şi cum ar aspira; el acţionează aspirând, însă tot în aceeaşi direcţie în care presează și câştigurile. Astfel că, în câştiguri şi în capitalul împrumutat avem pe deplin forțele care presează şi aspiră în procesul economic.
Dobândim prin aceasta o viziune clară a faptului că, în măsura în care procesul economic constă de fapt exclusiv în mişcare, și prin mişcare în procesul economic trebuie generat de fapt tot ceea ce poate fi generat prin el, că peste tot în acest proces economic trebuie să introducem omul, să integrăm omul.
Fireşte, pentru economia obiectivă aceasta poate fi cam incomod, pentru că omul este un fel de mărime incomensurabilă, pentru că el este schimbător, pentru că trebuie ţinut cont de el în diferite moduri; însă așa stau lucrurile şi trebuie ţinut cont de el în diferite feluri.
Acum însă am văzut că la creditare are loc un fel de efect de aspirare în cadrul procesului economic. Dumneavoastră ştiţi desigur că au existat timpuri în care a lua dobândă pentru împrumut era considerat ca fiind imoral. Iar moral era considerat doar a a oferi împrumut fără dobândă. În cazul acesta nu era niciun avantaj în a da cu împrumut. Într-adevăr: la origine, împrumutul nu a pornit de fapt de la avantajul, beneficiul pe care îl are cineva dând cu împrumut, de la dobândă; ci împrumutul a pornit, în condiţiile mai primitive decât sunt cele de astăzi, de la premisa că, atunci când eu împrumut cuiva ceva și el poate face astfel ceva ce eu nu pot face – să zicem doar: el este la ananghie și poate remedia situația dacă eu sunt în stare să-i împrumut ceva –, el nu-mi plăteşte o dobândă mare ci că, dacă pe de altă parte eu am nevoie de ceva, el mă va ajuta la rândul său. Oriunde vă uitaţi înapoi în istorie veţi vedea că premisa împrumutului este aceea că celălalt mă împrumută și el la rândul său, atunci când este necesar.
Aceasta se aplică chiar şi în cazul raporturilor sociale mai complexe. Aveţi aceasta de exemplu atunci când, să zicem, cineva face un împrumut la o instituţie de creditare, și are nevoie pentru aceasta de doi garanţi, care vin acolo trebuind să garanteze pentru el. – Instituţiile de creditare au avut mereu experienţa specifică a faptului că reciprocitatea joacă un rol extraordinar de însemnat chiar şi pentru acest serviciu. Căci, atunci când A vine la o instituţie de creditare şi îi aduce cu el şi pe B şi pe C, care sunt garanţi, care îşi înregistrează aşadar numele ca garanţi, atunci instituţiile de creditare se bizuie mereu pe faptul că ulterior va veni B împreună cu A şi cu C, iar dacă B a plătit, va veni apoi C, aducându-i cu el pe A şi C ca garanţi. Și pentru anumiţi oameni acest lucru este ceva de la sine înţeles. Astfel că economiştii susțin că o astfel de legitate se poate afirma cu aceeași îndreptățire ca ceva care se stabileşte printr-o formulă matematică. Fireşte, aceste lucruri trebuie tratate cu circumspecţie, trebuie trebuie înțelese păstrând mereu o rezervă. Însă și faptul că se poate ține cont de aceasta face parte de fapt din mobilitatea procesului economic.
Astfel că se poate spune: La origine răsplata pentru împrumut era pur şi simplu premisa că cel împrumutat ne va împrumuta și el la rândul său, sau atunci când nu ne împrumută și el, cel puţin să ne ajute la împrumut nostru, dacă noi l-am ajutat la împrumutul lui. Când este vorba de împrumutare, tocmai reciprocitatea umană este cea care intră într-un mod eclatant în procesul economic.
Atunci, dacă lucrurile stau așa, ce este oare dobânda? Dobânda este – de altfel acest lucru a fost observat deja de către anumiţi economişti –, dobânda este ceea ce eu primesc atunci când renunţ la reciprocitate, aşadar când îi dau cuiva un împrumut, şi stabilesc cu el că nu este necesar ca el să-mi împrumute vreodată ceva; atunci, dacă eu renunţ deci la această reciprocitate, el îmi plăteşte în schimb dobânda. Dobânda este într-adevăr achitarea a ceva ce are loc între om şi om, este răsplata pentru ceea ce se petrece în procesul economic ca reciprocitate umană.
Acum vedem apărând aici ceva ce trebuie doar să integrăm în modul potrivit în întregul proces economic. Trebuie fireşte să avem mereu în vedere că în prezent are sens numai examinarea unor astfel de procese economice, care stau pe deplin sub semnul diviziunii muncii; căci cu astfel de procese avem de a face în esenţă. Când munca este divizată, atunci se întâmplă faptul că oamenii depind într-o mult mai mare măsură de reciprocitate decât atunci când fiecare nu numai că îşi cultivă varza pentru sine, ci îşi şi fabrică propriile cizme şi pălării. Odată cu diviziunea muncii vine şi dependenţa de reciprocitate. Şi vedem astfel în diviziunea muncii un proces care se desfăşoară de fapt așa încât curenții individuali se desprind unul de altul.
Însă, în întregul proces economic vedem pe de altă parte manifestându-se faptul că toți acești curenți vor să se unească, numai că în alt fel, prin schimbul corespunzător, care se petrece va să zică, în complicatul proces economic, cu ajutorul banilor. Într-o anumită etapă diviziunea muncii face aşadar necesară reciprocitatea, adică acelaşi lucru în relaţiile umane ca ceea ce găsim de exemplu în cazul împrumutării. Acolo unde se fac multe împrumuturi, acolo avem înăuntru acest principiu al reciprocităţii, care poate însă fi înlocuit acum prin dobândă. Atunci, în dobândă avem reciprocitatea realizată, îndeplinită. Numai că noi am transformat-o în forma abstractă a banilor. Însă forţele reciprocităţii sunt exact dobânda, sunt metamorfozate, au devenit altceva. Ceea ce vedem aici foarte clar în plata dobânzii, acest lucru se petrece pretutindeni în procesul economic.
De aici vine marea dificultate care există la formarea reprezentărilor economice; căci nu vă puteţi forma reprezentări economice în niciun alt fel decât concepând ceva în imagini, plastic. Noţiunile nu vă permit deloc să cuprindeți procesul economic, trebuie să-l cuprindeți în imagini. Acesta fapt este perceput de către întreaga ştiinţă în ziua de azi ca fiind extraordinar de incomod, dacă undeva se cere ca ceva să treacă de la pura abstracţiune a noţiunilor la caracterul imagistic. Ce toate acestea, nu vom putea întemeia niciodată o ştiinţă a economiei adevărată fără să trecem la reprezentări plastice, fără să ajungem aşadar în situaţia de a ne reprezenta în mod plastic procesele economice în detaliu, şi să ni le reprezentăm astfel încât să avem în imaginea însăşi ceva dinamic şi să ştim cum acţionează un asemenea proces economic detaliat, atunci când este constituit într-o formă sau alta.
Veţi înţelege corect ceea ce este luat în discuţie aici, atunci când veţi ajunge să vă spuneți că, da, la urma urmelor în procesul economic – chiar dacă în stadii mai primitive –, se află oameni care de fapt nu pot gândi în sensul în care aţi învăţat, sau cel puţin se punea problema să învăţaţi pe parcursul studiilor dumneavoastră. Aceşti oameni pot fi câteodată economişti excelenţi, pot simţi câteodată în mod admirabil dacă un lucru mai poate fi cumpărat sau nu poate fi cumpărat, dacă există sau nu un avantaj, atunci când cumpăr un lucru oarecare. Astfel, se poate întâmpla ca un fermier, care n-are nici cea mai vagă idee în ceea ce priveşte noţiunile economice, dar care atunci când a atins o anumită vârstă, şi doar a privit situația pieţii din apropierea sa, să ştie foarte precis – desigur, el se poate şi înşela, însă te poţi înşela şi atunci când te foloseşti de logica economică, se pune problema doar ca erorile să nu fie predominante, – să ştie cert, fără să se bazeze pe noţiuni, ce semnifică imaginea dacă el dă o anumită sumă de bani pe un cal sau pe un plug. Aceasta imagine care i se formează – o anumită sumă de bani şi un plug –, aceasta generează nemijlocit în el simţământul: el poate da cutare sumă de bani sau nu o mai poate da. El îşi dă seama de aceasta în mod nemijlocit din experienţa pe care o are prin intermediul simţirii. Fireşte, chiar şi în cel mai complicat proces economic, această experienţă prin intermediul simţirii nu trebuie eliminată. Ea este însă reprezentare plastică, gândire în imagini.
Reprezentarea abstractă ar fi rodnică dacă am putea spune: Ceva este marfă, ceva este bani, iar noi facem schimb de marfă contra bani şi de bani contra marfă. – Dacă am putea spune acesta, lucrurile ar fi simple; însă tocmai v-am arătat mai devreme: chiar mazărea ar putea fi folosită ca bani. Nu este deloc adevărat că ne alegem cu ceva, că înțelegem procesul economic dacă introducem noţiuni în el. Ne alegem cu ceva abia atunci când introducem viziuni în el. Dacă avem de exemplu viziunea: aici mazărea migrează de pe tarabele din piaţă numai în gurile oamenilor, atunci avem o anumită imagine. Dacă avem cealaltă viziune: aici mazărea este folosită ca bani, atunci avem o altă imagine.
Şi în vederea unor astfel de imagini – imagini din ceea ce este observabil nemijlocit – trebuie lucrat, chiar şi în economie. Aceasta înseamnă cu alte cuvinte: Dacă vrem să facem economie în mod corect, trebuie să consimţim să intrăm cu mintea în mod plastic în evenimentele legate de producţie, comerţ şi consum. Noi trebuie să intrăm cu mintea pe deplin în procesul real, și atunci dobândim reprezentări aproximative – numai reprezentări aproximative, dar totuşi astfel de reprezentări aproximative, care ne sunt de un folos dacă trebuie să acţionăm noi înşine în viaţa economică, şi care ne sunt de folos mai ales dacă acele lucruri pe care nu ştim să le simţim noi înşine, din care nu ne-am făcut noi înşine imagini care țin de simţire, dacă acele lucruri ne sunt corectate prin ceilalți, care sunt uniți cu noi în asociații. Nu există nicio altă posibilitate, decât ca judecata economică să nu o construim pe teorie, ci să o construim pe asociațiile vii, unde judecăţile simţitoare ale oamenilor sunt eficiente în mod real, unde, pornind de la asociații se poate fixa, din experienţele nemijlocite, care poate fi valoarea unui produs.
Chiar dacă sună ciudat, nu poți spune: Se poate determina în mod teoretic în ce poate consta valoarea unui produs – ci spui: Un produs intră prin operațiunile economice în procesul economic și cât valorează el într-un anumit loc trebuie să evalueze asociația.
Pe ce se bazează oare faptul că se pot forma astfel de judecăţi, care, dacă iau naştere în mod corect în procesul economic ajung la ceea ce este potrivit, pe ce se bazează oare acest fapt? Acel lucru pe care se bazează îl puteţi înţelege cel mai bine printr-o analogie cu un organism uman sau animal. Acest organism uman sau animal prelucrează hrana pe care o ingerează. Dacă este să aduc în atenţia dumneavoastră ca exemplu ceva ce este ştiinţific în acest domeniu, atunci aş spune: Omul asimilează hrana, o îmbibă cu ptialină, pepsină, conducând-o prin stomacul său, conducând-o prin intestinele sale. Ceea ce este necesar aici, indiferent dacă alimentele sunt carne sau plante, ceea ce este mânat înăuntru, trebuie mai întâi omorât, paralizat. Viaţa trebuie eliminată din ceea ce avem în intestinele noastre. Atunci, ceea ce avem în intestine este absorbit prin ganglionii limfatici şi vitalizat din nou în noi înşine, astfel că ceea ce apoi de la ganglionii limfatici prin vasele limfatice intră în sânge, sunt produsele naturale animale sau vegetale, omorâte şi revitalizate. Dacă aţi vrea să determinaţi doar teoretic cât trebuie să preia un ganglion limfatic pentru revitalizare, nu aţi putea să o faceţi; căci la un om un ganglion limfatic trebuie să absoarbă mai mult, la alt om mai puţin. Însă nu numai aceasta, ci la acelaşi om un ganglion limfatic dintr-un anumit loc trebuie să absoarbă mai mult, un alt ganglion, situat în alt loc trebuie să absoarbă mai puţin. Digestia este un proces extraordinar de complicat. Nicio ştiinţă umană nu ar putea ţine pasul cu această înţelepciune a ganglionilor limfatici, care îşi împart munca așa de bine. Aici avem de a face nu cu judecăți formale, ci cu judecăţi care funcționează în mod real. Realmente între intestinele noastre şi vasele noastre sanguine se desfăşoară o sumă atât de mare de rațiune, încât nu veţi găsi în ştiinţa umană încă multă vreme ceva ce poate fi comparat cu aceasta.
Numai astfel este posibil, dacă se manifestă în acest mod rațiunea autoactivă în procesul economic, ca el să aibă o constituţie sănătoasă. Aceasta nu se poate întâmpla însă altfel decât ca oamenii să fie uniţi, oamenii care deţin atunci într-adevăr în imagini, bucată cu bucată, procesul economic, şi prin faptul că sunt uniţi în asociații, se completează reciproc, se corectează reciproc, astfel încât să se poată desfăşura circulaţia așa cum trebuie în cadrul procesului economic.
Fireşte, este vorba acum de faptul că pentru o asemenea chestiune este nevoie de atitudinea corespunzătoare, însă atitudinea singură nu este suficientă. Puteţi înfiinţa să zicem asociații care au pricepere economică foarte puternică; dacă în aceste asociații nu este un anume lucru, atunci nici priceperea nu va ajuta prea mult. În aceste asocieri trebuie să fie ceea ce chiar vom avea în ele, dacă astfel de asociații vor fi recunoscute ca fiind necesare; în aceste asociații va trebui să existe simț al comunității, simț pentru binele public, simț adevărat pentru întregul mers al întregului proces economic. Căci omul individual, care consumă nemijlocit ceea ce cumpără, nu poate decât să-şi satisfacă simțul său egoist. De fapt lui i-ar merge foarte rău dacă nu şi-ar satisface egoismul. Lui îi este desigur imposibil, aflându-se ca om individual în economie, să spună, atunci când cineva îi oferă o haină, să zicem pentru patruzeci de franci: Nu mi se pare potrivit, îţi dau şaizeci de franci. – Acest lucru nu se poate. Este un lucru în privinţa căruia omul individulal nu poate face nimic în procesul economic. Dimpotrivă, în momentul în care se introduce caracterul asociativ în procesul economic, în acest moment interesul personal nemijlocit nu va mai fi prezent, ci va fi activă privirea de ansamblu asupra procesului economic; interesul celuilalt va fi şi el inclus în judecata economică. Şi fără aceasta nu poate lua naştere o judecată economică, astfel că suntem împinşi în sus, din operațiunile economice în reciprocitatea dintre om şi om, şi în ceea ce se dezvoltă apoi mai departe din reciprocitatea dintre oameni: aceasta este simțul comun obiectiv ce acţionează în asocieri – simț comun ce rezultă nu din predică moralizatoare, ci din recunoaşterea necesităţilor procesului economic.
Aceasta este ceea ce aş dori să se remarce la astfel de dezbateri, cum sunt ele expuse de exemplu în Punctele centrale ale problemei sociale. În prezent nu lipsesc oameni care umblă de colo colo şi spun: Economia noastră naţională va fi bună, teribil de bună atunci când voi oamenii o să deveniţi buni. Voi oamenii trebuie să deveniţi buni! – Reprezentaţi-vă un moment oameni ca Foerster şi alţii de același gen [ Nota 16 ], care umblă peste tot şi predică faptul că, dacă oamenii doar vor deveni altruişti, dacă vor îndeplini imperativul categoric al altruismului, atunci economia va fi deveni bună! Însă astfel de judecăţi nu au de fapt mai multă valoare decât are faptul: Dacă soacra mea ar avea patru roţi şi în faţă o oişte, atunci ar fi un tramcar, – căci practic premisa nu se află într-o legătură mai bună cu consecinţa decât aici, numai că aici este exprimată ceva mai radical.
Ceea ce stă la baza Punctelor centrale ale problemei sociale nu este această predică moralizatoare, care poate desigur juca rolul său important în alte domenii; ci, la bază stă faptul că trebuie arătat din chestiunea economică însăşi cum altruismul trebuie să se afle în circulaţia elementelor economice. Aceste este cazul chiar şi în exemple. Aşadar, când cineva este în situaţia de a primi capital pe credit, putând prin aceasta să înființeze o întreprindere, o instituţie cu care să producă, atunci el produce atâta vreme cât propriile sale capacități sunt împlicate în această instituţie. După aceea, printr-o donaţie care este făcută nu de la om la om, ci care se înfăptuieşte în desfăşurarea economică în modul cel mai raţional, ceea ce a funcţionat acolo trece asupra celui care are capacitățile necesare pentru aceasta. Şi este doar de reflectat cum, printr-o tripartiţie a organismului social exact raţiunea poate intra în această donaţie. Aici economicul se învecinează cu ceea în general, în sensul cel mai cuprinzător, este social în om, ceea ce trebuie gândit pentru întregul organism social.
Şi acest fapt îl puteţi confrunta desigur şi din partea opusă. V-am arătat că la simplul schimb, prin faptul că este vorba din ce în ce mai mult despre bani, sau prin faptul că schimbul este acceptat în general, economia intră în mod nemijlocit în domeniul juridicului. În momentul în care raţiunea trebuie să intre în economie este vorba de faptul de a putea lăsa să curgă din nou în economia naţională ceea ce figurează în viaţa spirituală liberă. Pentru aceasta trebuie tocmai ca cele trei mădulare ale organismului social să se afle în relația corectă, ca ele să acţioneze unul asupra altuia în modul corect. Acesta este propriu-zis înţelesul tripartiţiei; nu scindarea în cele trei membre! Scindarea este de fapt mereu prezentă; este vorba numai de a găsi modul în care cele trei membre pot fi aduse laolaltă, astfel ca ele să lucreze efectiv în organismul social cu o asemenea raţiune interioară, precum, să zicem, lucrează în organismul uman natural sistemul neurosenzorial, sistemul cardiopulmonar, şi sistemul metabolic. Despre aceasta este vorba. Mâine vom vorbi mai departe despre aceasta.
