Întrebare: Punctele centrale [ Nota 1 ], par într-adevăr „logic închegate în ele însele”, dar criteriul „dacă este sau nu conform cu realitatea” nu se găseşte în ele.
Rudolf Steiner: Ar fi bine dacă prietenii s-ar exprima un pic mai clar în privinţa acestui punct. Trebuie să ţineţi cont de faptul că economia politică ca atare este de fapt o gândire foarte recentă, apărută abia de câteva secole şi că în domeniul vieţii economice, până la marii utopişti, totul s-a desfăşurat mai mult sau mai puţin instinctiv. Cu toate acestea, impulsurile acestea instinctive, pe care oamenii le-au avut, au fost ceva ce a intrat în realitate.
Pentru o mai bună înţelegere, luaţi în considerare următoarele. Astăzi oamenii spun de multe ori: ceea ce putem gândi asupra domeniul economic, rezultă de fapt în urma contradicțiilor economice dintre clase, dar şi din modul de lucru economic, s.a.m.d.. Şi prin aceasta nu vreau nici măcar să mă refer la extremul absolut, aşa cum este susținut de Marx şi adepţii săi. Ci chiar şi profesorii de economie care au o puternică tentă burgheză vorbesc despre faptul că, de fapt, totul rezultă ca o necesitate automată din fundamentele economice. Cu toate acestea, atunci când oamenii iau în discuţie fiecare lucru concret în parte, se dovedeşte aşa că, toate organizările concrete, care au intrat în acţiune, pentru a genera viaţa economică de astăzi, nu sunt nimic altceva decât rezultate ale gândirii medievale, desigur în contextul diferitelor realităţi. Însă gândiţi-vă numai ce a generat ca organizare noţiunea romană de proprietate, deci o categorie pur juridică, şi ce a luat naştere în domeniul economic prin această noţiune. Vedem că aceste lucruri nu au fost tratate ştiinţific, dar vedem că aceste categorii juridice, însă chiar ca juridice deja gândite din punct de vedere economic, au acţionat formator. Apoi au urmat mercantilii şi alţii, oameni care nu erau creativi ci teoreticieni. Putem spune că, de exemplu, consilierii împăratului Iustinian [ Nota 2 ], care au creat Codexul Corpus Juris au fost oameni mult mai creativi decât profesorii de economie de mai târziu. Aceşti oameni efectiv nu doar au creat un codex iustinian în înţelesul nostru actual, ci în cursul ulterior al dezvoltării medievale vedem impulsurile contradictorii dezvoltându-se tocmai pe baza celor ce au fost stabilite în această legislaţie iustiniană.
Şi astfel am ajuns în epoca contemporană la oameni care în gândirea lor economică nu mai sunt creativi ci numai contemplativi. Această contemplare începe cu adevărat de la Ricardo. Luaţi de exemplu legea fertilităţii descrescânde a solului. Aceasta este cu adevărat o lege care este corectă dar nu corespunde absolut deloc realităţii. Căci viaţa practică va demonstra mereu că, într-adevăr dacă vor fi luaţi în considerare toţi factorii de care a ţinut seamă Ricardo, în mod corect se va întâmpla ceea ce s-a enunţat prin legea fertilităţii descrescânde a solului, dar în momentul în care pe de cealaltă parte apare o cultivare tehnică mai intensivă, atunci această lege este dată peste cap. Ea nu se confirmă în realitate.
Să luăm alt exemplu, ceva mai banal. Să luăm „legea de fier a salariilor” a lui Lassalle. Trebuie să mărturisesc, percep ca pe o anume superficialitate economică faptul că încă găsim menţionându-se că această lege este „depăşită”; acest lucru nu s-a adeverit. Și anume situaţia este așa: Din modul de gândire a lui Lassalle şi din viziunea că munca poate fi plătită, nu poate fi dedus nimic mai corect decât această lege de fier a salarizării. Are o logică atât de riguroasă, încât se poate spune: Este absolut corect dacă gândeşti aşa cum a trebuit să gândească Lassalle, că nimeni nu are interesul să dea lucrătorului un salariu mai mare decât atât cât îi face posibilă subzistența. El nu-i va da, bineînţeles, mai mult. Dacă îi dă însă mai puţin, atunci lucrătorul se va „ofili” şi acest lucru îl va suporta cel ce plăteşte salariul. Nu poți practic să o scoți la capăt fără a admite teoretic legea de fier a salariilor. Deja chiar în cadrul proletariatului oamenii spun: Legea de fier a salarizării este greşită, căci nu este corect că în ultimele decenii salariul s-a păstrat la un anumit minimum, care în acelaşi timp ar fi un maximum al său. Bine, dar de ce este legea de fier a salarizării a lui Lassalle greşită? Dacă s-ar fi păstrat condiţiile în care el a emis această lege – vreau aşadar să spun, condiţiile existente în perioada 1860-1870, adică dacă activitatea economică ar fi continuat sub viziunea liberală, atunci legea de fier a salarizării ar fi intrat în realitate absolut corect. Acest lucru nu s-a făcut, s-a produs o întoarcere de la economia liberală şi astăzi legea de fier a salariilor este permanent îmbunătăţită, prin aceea că sunt emise legi de stat care realizează o corectură a realităţii ce ar fi rezultat din această lege.
Aşadar, vedeţi că o lege poate fi corectă şi totuşi în neconcordanţă cu realitatea. Eu nu ştiu un alt om care să fi fost un gânditor mai mare decât Lassalle. El a fost însă foarte unilateral. Dar el a fost un gânditor foarte consecvent.
Când te afli în faţa unei legităţi naturale, atunci ea poate fi constatată. Când te afli în faţa unei legităţi sociale, poate fi şi ea constatată, dar este valabilă numai ca un curent definit şi poate fi corectată. În măsura în care economia noastră se bazează exclusiv pe concurenţa liberă – şi mai sunt încă multe altele care se bazează numai pe concurenţa liberă – atunci legea de fier a salarizării este valabilă. Dar, pentru că în aceste condiţii ea ar fi valabilă, trebuie făcute corecţii prin legislație socială privind un timp de lucru definit s.a.m.d. Dacă lăsaţi întru totul mână liberă patronilor, atunci legea de fier a salarizării este valabilă. De aceea în știința economică nu se aplică metoda deductivă. Cea inductivă nu ajută nici atât. Pe aceasta a urmat-o Lujo Bentano. Ea spune că noi putem doar să observăm realităţile economice şi apoi să ne ridicăm treptat către legi. – Da, aşa nu ajungem deloc la nicio gândire creatoare. Aceasta este aşa numita economie politică modernă, care se numeşte ştiinţifică. Ea vrea să fie doar inductivă, însă cu ea nu veţi progresa.
În știința economică aveţi nevoie definitiv de o metodă de caracterizare, care caută să dobândească noţiunile prin aceea că vii din diferite puncte de plecare, le ţii împreună şi le lași să culmineze în noţiuni. Prin aceasta dobândeşti o anumită noţiune. Aceasta, probabil, va fi într-un anumit sens unilaterală, deoarece nu putem niciodată cuprinde cu privirea întregul ansamblu al faptelor, ci numai o anumită sumă de experienţe. Acum treceți cu noţiunea încă o dată prin diversele fenomene și căutați să o verificați. Atunci veţi vedea că acesta este de fapt un proces de modificare. Astfel, caracterizând ajungeţi la o noţiune pe care o modificaţi în timp ce o verificați, şi atunci dobândiţi o viziune economică, un mod de a vedea lucrurile din punct de vedere economic. Spre dezvoltarea de viziuni trebuie să vă străduiţi.
Un astfel de mod de a vedea lucrurile doresc să elaborez acum în conferinţele cursului de economie, prin faptul că vă arăt tot ceea ce intervine mereu în stabilirea preţurilor. Metoda în știința economică este una extrem de incomodă, deoarece în realitate împlică să asamblezi noţiunile din infinit de mulţi factori. Trebuie să vă străduiţi în direcţia imaginaţiunilor economice! Abia cu ajutorul acestora puteţi înainta. Dacă le aveţi şi ele abordează ceva, atunci ele se modifică de la sine, în timp ce în cazul noţiunii exacte nu este la fel de uşor să se modifice.
Cunoaşteţi aşa numita lege a lui Gresham: „banii buni sunt alungați de cei răi” [ Nota 3 ]. Acolo unde circulă banul rău, banul marcat cu o valoare inferioară valorii metalului din care este făcută moneda respectivă, acolo el înlătură banul din aliaj nobil, care atunci migrează spre alte ţări. Şi această lege este o lege inductivă, este pur şi simplu o lege care rezultă din experienţă. Dar, iarăși, aceasta este o lege despre care trebuie spus de asemenea: este valabilă numai atâta timp cât nu suntem în măsură să asigurăm banului însemnătatea sa. În momentul în care dumneavoastră, prin spiritul întreprinzător, aţi ajunge în poziţia de a asigura banului bun dreptul său, atunci această lege ar fi modificată. Nu ar dispărea cu totul. Nu există nici o lege economică care să nu fie valabilă până la un anumit punct; dar toate se modifică. De aceea avem nevoie de metoda caracterizării. În ştiinţele naturii avem metoda inductivă, care ajunge cel mult până la deducţie. Însă deducţiile, au în general în ştiinţele naturii o însemnătate mult mai mică decât s-ar crede. Acolo însemnătate are de fapt numai inducţia.
Apoi avem deducţiile pure care există de pildă în jurisprudenţă. Dacă aici vrem să procedăm inductiv atunci aducem în jurisprudenţă ceva care o distruge. Dacă cineva introduce metoda psihologică în jurisprudenţă, atunci dizolvă jurisprudenţa. Căci în acest caz fiecare om trebuie declarat nevinovat. Probabil că aceste metode pot fi introduse în realitate, dar atunci ele vor conduce la subminarea conceptului de jurisprudenţă existent. Poate să fie îndreptăţită, dar nu mai este jurisprudenţă.
Astfel, nu puteţi să vă descurcaţi cu deducţiile şi inducţiile în economie. V-aţi putea descurca cu deducţiile numai dacă ar fi posibil să dați reguli generale pentru care realitatea însăşi să dezvăluie cazurile particulare. Voi menţiona numai pe aceia care vor să procedeze pur deductiv, deși aşează totuși în faţă o inducţie principală. Oppenheimer [ Nota 4 ], de exemplu, pune o inducţie principală în capul poveștii sale cu cu cooperativele aşezărilor agricole şi din aceasta deduce o întreagă ordine socială. Ei bine, cu mulţi ani în urmă Oppenheimer era deja adeptul acestor așezări și a spus: acum am obținut capitalul, acum vom fundamenta colonia culturală modernă! – Atunci i-am răspuns: domnule doctor, vom vorbi despre aceasta atunci când ea va fi pierit. – Ea trebuia să piară pentru că era imposibil ca în cadrul economiei generale să fie fondată o mică regiune, care ar beneficia de avantajele sale prin altceva, fiind astfel un parazit în cadrul întregului corp economic. Astfel de întreprinderi sunt întotdeauna parazite. Ele dăinuiesc până când s-au hrănit suficient din celelalte – dar apoi pier.
Deci în economie puteţi caracteriza numai pătrunzând cu gândirea în fenomene. Acest lucru se întâmplă și din cauză că în economie trebuie să se lucreze continuu în viitor pe baza trecutului. Şi atunci, în timp ce lucrezi privind spre viitor, îţi vin în întâmpinare individualităţile umane cu capacităţile lor, astfel încât în principiu în economie nu poţi face nimic altceva decât să fii mereu cu ochii în patru. Dacă trebuie să intervii în practică, atunci trebuie să fii pregătit să-ţi modifici permanent noţiunile. Nu avem de a face cu o substanţă pe care o poţi modela, ci avem de a face cu oameni vii. Şi acesta este lucrul care face din economie o ştiinţă aparte, pentru că ea trebuie să fie pătrunsă de realitate.
Din punct de vedere teoretic veţi înţelege uşor acestea. Veţi spune: atunci este nespus de incomod să lucrezi în domeniul ştiinţelor economice. Însă eu nu vreau deloc să admit acest lucru. În anumite circumstanţe, când de exemplu sunteți pe punctul de a vrea să scrieţi dizertaţii, puteţi câştiga foarte mult, dacă urmăriți literatura relevantă de ultimă oră dintr-un anumit domeniu, și comparați diferitele punctele de vedere. În special în ştiinţa economică există cele mai incredibile definiţii. Încercaţi odată numai să puneți la un loc definiţiile capitalului din diferitele manuale de economie sau tratatele mai importante! Încercaţi să puneți una după cealaltă opt, zece definiţii! Mie îmi vine acum în minte una: „Capitalul este suma mijloacelor de producţie produse.” Trebuie să spun că nu înţeleg ce vrea adjectivul „produse” acolo. Opusul: mijloace de producţie neproduse – am putea să ne închipuim ceva cu aceasta, de exemplu natura, solul, și asta ar fi şi ceea ce vrea să spună respectivul. Însă, bineînţeles, el este incapabil să justifice în vreun fel cum se poate totuşi capitaliza solul. Totuşi el se capitalizează. Aşadar efectiv nu se ajunge la nici un rezultat şi lucrul acesta se întâmplă pentru că avem astfel de noţiuni, pe care trebuie să le căutăm şi apoi să încercăm să le îmbogăţim puțin. Lucrurile sunt privite toate prea îngust.
Dacă sunteţi de părere că vă va fi dificil să vedeți ce este în concordanţa cu realitatea în cazul aceste consideraţii, atunci doresc să vă spun: tocmai corespondenţa cu realitatea ar putea fi uşoară! Dumneavoastră spuneţi: „punctele centrale” sunt logice în sine, în mod independent. Ele nu sunt deloc aşa, nici „punctele centrale”, nici alte lucruri! Și la aceasta trebuie să accentuez că nu am vrut să prezint lucrurile doar din punct de vedere pur economic, ci din punct de vedere social şi economic. Prin aceasta firește este determinat întregul stil şi întreaga atitudine a acestor scrieri, astfel încât ele nu pot fi evaluate numai din punct de vedere economic. Acest lucru ar putea fi făcut cel mult în cazul unor articole separate din scrierile despre tripartiţia socială. Însă logic închise în sine eu nu le găsesc deloc, deoarece eu am indicat, cu destulă prudenţă, numai linii directoare şi exemple, sau de fapt numai imagini. Am vrut să trezesc o conştienţă pentru ceea ce poate fi realizat prin faptul că cineva gestionează un mijloc de producţie numai atât timp cât persoana poate fi prezentă, poate lua parte; apoi mijlocul de producţie trebuie transmis celui care iarăși îl poate gestiona el însuşi. Îmi pot foarte bine închipui că ceea ce ar trebui realizat prin aceasta, ar putea fi realizat şi pe o altă cale. Nu am vrut decât să dau nişte orientări. Am vrut să arăt că găsește o soluție atunci când această tripartiţie socială este aplicată în mod corespunzător, atunci când viaţa spirituală ca atare este eliberată, când viaţa juridică este aşezată pe baze democratice şi viaţa economică este aşezată pe obiectivitate şi profesionalism, lucru ce poate fi reprezentat în asociaţii. Şi eu am convingerea că atunci în domeniul economic se va și întâmpla ceea ce-i corect.
Eu spun că oamenii vor găsi ceea ce este corect în asociaţii. Eu vreau să iau oamenii în calcul şi aceasta este ceea ce corespunde realităţii. Un scriere despre „noţiunea de muncă” ar trebui să fie astfel concepută încât să găsiţi într-adevăr noţiunea de muncă în sensul economiei naţionale. Această noţiune trebuie eliberată de tot ceea ce nu este creator de valoare în muncă şi anume creator de valori economice. Aşadar acest lucru trebuie mai întâi îndepărtat. Prin aceasta se ajunge bineînţeles numai la o caracteristică. Şi această metodă de caracterizare este cea care contează. Acest lucru trebuie spus, desigur, din punct de vedere metodologic.
Întrebare: în ce măsură este necesară inspiraţia pentru cunoaşterea economică? [ Nota 5 ]
Rudolf Steiner: Este aşa că, atunci când cineva ia lucrurile în serios, această inspiraţie nu este de fapt aşa de extraordinar de dificilă. Nu este vorba de a găsi fapte suprasensibile, ci de a face inspiraţia să fie eficientă în domeniul economic, astfel încât ea nu ar putea fi deosebit de dificilă.
Modul în care trebuie delimitată munca, ar condiționa, ca eu să încep prin a arăta: omul poate executa muncă fără ca ea să aibă valoare economică. Acesta este un truism. Cineva se poate obosi teribil ținând un discurs şi cu toate acestea nu va rezulta nici o valoare economică reală. Apoi aş arăta cum munca, chiar şi atunci când începe să aibă o însemnătate economică, se modifică conform valorii sale. Să presupunem că cineva este tăietor de lemne şi îşi îndeplineşte munca, care este într-adevăr creatoare de valoare. Și altcineva este agent comercial pentru bumbac, nu are aşadar nimic de a face cu tăiatul lemnelor, dar tocmai datorită muncii sale devine nervos, astfel încât în fiecare vară merge la munte şi pentru paisprezece zile taie lemne. În acest caz lucrurile devin mai complicate, căci acest agent ar putea foarte bine să valorifice lemnul tăiat, ar câştiga ceva din asta. Dar nu se poate să evaluaţi ceea ce încasează el, la fel cum evaluaţi munca tăietorului de lemne. Eventual trebuie să presupuneţi că omul respectiv, dacă nu taie lemne vara paisprezece zile, atunci iarna nu va putea lucra ca agent decât mult mai puţin. Atunci trebuie ca pornind de la această muncă, să luaţi în considerare în cazul său şi stimularea. Valoarea economică a lemnului tăiat de agentul economic pentru bumbac este egală cu valoarea lemnului tăiat de către tăietorul de lemne; însă efectul economic al muncii sale, care se reflectă asupra activităţii sale, este acum cu totul altul.
Dacă în cazul agentului, tăiatul lemnelor își are valoarea sa prin faptul că se reflectă asupra activităţii sale de agent, atunci trebuie să cercetez dacă este adevărat și în cazul în care cineva se urcă pe o roată pentru exercițiu fizic [ Nota 6 ] şi pășește de la o treaptă la alta și astfel devine mai slab. Aceasta este pentru el un efort, însă pentru economia naţională nu este nici un efect aici. E adevărat, dar eu trebuie să fac deosebirea dacă cel în cauză este un rentier sau un întreprinzător. Cel din urmă devine mai eficient în crearea de valori economice.
Lucrurile trebuie elaborate caracterizând treptat şi apoi, când mergem tot mai departe şi mai departe, obținem o valoare directă a muncii şi o valoare indirectă, reflectată a muncii. În acest fel ajungeți la o caracteristică a noţiunii de muncă. Cu aceasta puteţi șă reveniți la tăietorul de lemne obişnuit şi să comparați ce înseamnă în procesul economic munca de tăiere a lemnelor efectuată de agent în comparaţie cu cea efectuată de tăietorul de profesie. Te poţi lăsa mereu purtat aşa de la o etapă la următoarea şi peste tot să cauţi să vezi cum funcționează lucrurile. Aceasta numesc eu concordanţă cu realitatea. Trebuie să arătaţi modul în care se desfășoară munca în diferitele domenii ale vieţii. Precum Goethe în cazul noţiunii de plantă primordială; el a desenat bineînţeles o schiţă, dar se referea la ceva în continuă schimbare. Noţiunile economice trebuie neîncetat să fie supuse în viaţă unor metamorfoze. Asta este ceea ce vreau să spun.
Bineînţeles că nu veţi avea prea mult noroc cu astfel de noţiuni. Conferenţiarii nu vor astăzi să aplice acest lucru, ei vor să aibă o definiţie. Însă eu nu am găsit ca noţiunea de muncă să fi fost clar înțeleasă în ştiinţele economice. Oamenii ar trebui să caracterizeze nu să vorbească tot timpul la modul negativ. De exemplu eu am găsit în disputele economice că munca nu ar putea să fie decisivă în stabilirea preţului pe motiv că ea este diferită în cazul fiecărei persoane, corespunzător puterii personale a acesteia. Cazuri negative găsiţi consemnate în mod sigur. Dar ceea ce este pozitiv lipseşte, mergându-se înainte în acest fel, caracterizându-se munca astfel încât ea pierde practic caracterul substanţial iniţial şi îşi primeşte valoarea din alte poziţii, în care este plasată. Dacă începem să caracterizăm astfel atunci se pierde substanţa; în cele din urmă obţinem ceva ce se petrece cu totul în structura economică.
Munca este elementul economic care iniţial rezultă din efortul uman real, dar care se revarsă în procesul economic şi prin aceasta dobândeşte cele mai diverse valori economice în cele mai diverse direcţii. Ar trebui vorbit despre procesele care conduc la evaluarea muncii în funcţie de diversele direcţii.
Inspiraţia se bazează pe faptul că ajungi să înţelegi cum trebuie să avansezi de la un lucru la următorul. Cere un pic de spirit ca să găseşti tocmai exemplele corecte.
Întrebare: Nu este totuşi necesară o noţiune generică? Şi în cazul metodei de caracterizare nu trebuie totuşi pus accentul pe cauzele care au condus la efectele observate?
Rudolf Steiner: În ce priveşte efectele sunt de acord că trebuie să ne întoarcem la cauze. Dar aşa cum stau deja lucrurile în anumite domenii naturale, şi anume că nici nu găseşti cauza altfel decât pornind de la efecte, aşa este cazul, într-un grad şi mai mare, în domeniul economic, că nu te ajută cunoaşterea cauzelor dacă nu ai dobândit-o observând efectele. De exemplu, efectele monstruoase ale economiei de război, ele sunt prezente. Dacă nu le-am cunoaşte ca efecte, atunci nici nu le-am evalua cauza. Aşadar este vorba de a-ţi însuşi un anumit simţ pentru calitatea efectelor pentru a te putea ridica către cauze. Desigur, în sfera practică trebuie să ne îndreptăm exact spre cauze. Pe aceasta se bazează însă ceea ce vrea ştiinţa economică pentru viaţa practică. Înveţi să evaluezi efectele şi văzând abaterile de la drum, căile greşite ale efectelor, ajungi să cunoşti cauzele şi apoi să le corectezi. Nu obții mare lucru doar prin faptul că ajungi să cunosti cauzele. Trebuie să ajungi la cauze astfel încât să poţi spune: Le cunosc prin aceea că am pornit de la efecte. – O cunoaştere de o așa enormă importanță, precum că centrul vorbirii se află în emisfera cerebrală stângă, a fost obținută numai pornind de la efecte: pierderea vorbirii (afazie) în urma lezării emisferei stângi. Mai întâi vă dați seama de efect. Apoi abia sunteţi conduşi înspre a cerceta chestiunea. Deci este necesară această metodă recurentă...
Întrebare: Eu nu pot privi sub aspect economic tot ce are de a face cu arta şi religia sau cu sportul. La acestea, putem privi din punct de vedere economic părți din ele, dar totalitatea lor nu?
Rudolf Steiner: Eu călătoresc printr-o regiune şi găsesc în această regiune clădiri construite foarte artistic – prin aceasta zugrăvesc bineînţeles o utopie. Aceasta nu este numai un concepție artistică. Aceste construcţii foarte elaborate sunt posibile numai pe baza unei anumite situaţii economice. Atunci când călătoresc printr-o regiune, în care se află foarte multe clădiri foarte elaborate, voi avea imediat o imagine asupra vieţii economice de acolo. Dacă dimpotrivă călătoresc printr-o regiune în care şi aşa numitele construcţii frumoase sunt lipsite de gust, aşa voi căpăta o reprezentare privind situaţia economică a regiunii în cauză. Şi atunci când găsesc numai construcţii utilitare, voi dobândi o reprezentare privind situaţia economică a regiunii respective. Acolo unde întâlnesc construcţii elaborate voi deduce că acolo se plătesc salarii mai mari decât în locurile în care nu găsesc nici un fel de construcţii ornamentate. – Aşa că nu-mi pot imagina ca ceva să nu poată fi privit sub aspect economic. Totul, până la cele mai înalte domenii, trebuie privit economic. Dacă un înger ar coborî astăzi pe pământ, fie va trebui să apară doar în vis, atunci nu ar schimba nimic; însă de îndată ce el apare oamenilor în stare de veghe, el s-ar angrena deja în viaţa economică. El nu poate face altfel.
Obiecţie: Sunt de acord că poate fi privit din punct de vedere economic – dar subliniez poate! Dar poate fi totuşi privit şi din alte puncte de vedere.
Rudol Steiner: Intraţi într-un cerc. Tot ce se poate spune este că: este necesar ca pentru examinare mai întâi să așezați la bază punctul de vedere economic. Aceasta are numai o valoare euristică, o valoare a cercetării, a examinării. Dar dacă vreţi să găsiţi o ştiinţă economică exhaustivă, conformă cu realitatea, nu veţi putea evita să caracterizaţi sub toate aspectele efectele economice. Trebuie să caracterizaţi influenţa pe care o are asupra vieţii economice a unei regiuni, faptul că în aceasta trăiesc o sută de pictori eminenţi sau numai zece. Este aproape de neconceput ca viaţa economică să poată fi altfel înţeleasă. Altfel nu aş fi insistat atât de mult referitor la aceste evidențieri. Exact prin faptul că ceva este scos în evidenţă se ajunge întotdeauna la definiţii, care în anumite domenii nu sunt de fapt valabile, sau care trebuie forțate excesiv. Este realmente imposibil să definim venitul pe care un om ar trebui să-l aibă, atrăgând atenţia că el are dreptul la „ceea ce a produs el însuși”. Există chiar această definiţie: cineva are dreptul la ceea ce a produs el însuși. Pare a fi foarte frumos când se face o astfel de definiţie. În unele domenii este corectă. Însă cel ce evacuează haznaua nu poate să facă nimic cu ea. Ideea este că în cazul economiei nu ar trebui evidenţiat ceva din suma fenomenelor, ci ar trebui parcursă întreaga sumă. Trebuie să fii conştient: Eu încep să gândesc economic, pentru că atunci eu îi pot ajuta pe cei ce nu pot gândi economic. Însă trebuie să fii în acelaşi timp conştient că tocmai gândirea economică trebuie să aibă pretenția să fie aproape totală, o gândire foarte cuprinzătoare. A gândi juridic este mult mai uşor. Cei mai multi economişti gândesc foarte juridic.
Întrebare: În ce priveşte „normalul” în economie, părerile sunt atât de contrare încât nici nu mai ştii ce este normal.
Rudolf Steiner: Nu consider că merită să dezbatem aceste concepte de „normal” şi „anormal”. Există proverbul: există numai o sănătate şi nenumărate boli. – Eu nu împărtăşesc această idee. Fiecare om este sănătos în felul să propriu. Oamenii vin şi spun: Acolo este un bolnav de inimă care are cutare sau cutare mic defect care ar trebui vindecat. – Eu am spus adesea: Lăsaţi omului micile sale defecte. – Un medic mi-a adus un bolnav care avea osul nazal vătămat într-un mod atât de nefericit, că avea acum obstrucţionată una din fosele nazale şi din această cauză respira greu. Medicul a spus: Asta trebuie operată, este o operaţie extrem de uşoară. – Eu am spus: lăsaţi operaţia! Omul are un plămân care este astfel constituit, că nu are voie să primească mai mult aer; este un noroc pentru el că are una din fosele nazale obstrucţionate. Aşa mai poate trăi încă zece ani. Dacă ar avea un nas normal atunci în trei ani cu siguranţă ar fi mort. – Aşadar eu nu pun mare preţ pe „normal” şi „anormal”. Prin acest termen eu înţeleg numai ceea ce este „obișnuit”. Eu spun adesea: un cetăţean normal, o cetăţeană normală. Și oamenii înţeleg imediat la ce mă refer.
Este pusă o întrebare legată de valoarea statisticii.
Rudolf Steiner: Este adevărat că statistica poate ajuta foarte mult. Însă metoda statistică este aplicată astăzi în mod exterior. Cineva întocmeşte o statistică despre creşterea valorii caselor într-o anumită regiune şi apoi o alta statistică despre o altă regiune şi apoi le compară. Aceasta nu este însă bine. Singurul mod neîndoielnic este să analizezi cursul evenimentelor, condițiile ca atare. Atunci ştii cum trebuie evaluate asemenea cifre. Căci se poate ca o dată o serie de cifre să reprezinte ceva deosebit, pur şi simplu pentru că un eveniment deosebit s-a interpus în serie…
Întrebare: Intervine şi inspiraţia în compilarea cifrelor?
Rudolf Steiner: Inspiraţia intervine acolo în măsura în care, atunci când aveţi o serie, o a doua serie, o a treia serie, determinaţi apoi – acum iarăși prin spirit –, privind lucrurile calitativ, care fapte din prima serie se modifică prin faptele corespunzătoare, să spunem din a treia serie. Prin aceasta probabil se anulează anumite valori numerice. În cadrul metodei istorice eu denumesc aceasta observare simptomatologică [ Nota 7 ]. Trebuie să ai posibilitatea de a evalua lucrurile şi eventual să poţi cântări corect lucrurile care se contrazic.
Tocmai ştiinţa economică este practicată momentan într-un mod care nu este deloc obiectiv. Ai sentimentul că statistica este folosită astfel încât de exemplu la ministerele de finanţe ale diferitelor ţări, structura bilanţului este decisă aşa sau aşa în funcţie de punctele de vedere ale partidelor politice. Acolo unde cineva vrea să argumenteze o anumită orientare politică, acolo se utilizatează într-adevăr date numerice, care însă la fel de bine ar putea demonstra şi o alta. Nimic altceva nu este de folos decât faptul de a fi imparţial în suflet. Atunci este luat în considerare ceva cu adevărat elementar, primordial. În cazul tuturor ştiinţelor care au de a face cu elementul uman – chiar dacă este vorba de o ştiinţă care vă învaţă să trataţi animale, să învăţaţi să le domesticiţi –noţiunile dumneavoastră trebuie să se dovedească modificabile. Și aceasta cu atât mai mult în economie. Aici vine inspiraţia. Atunci trebuie să o ai. Nu mi-o luaţi în nume de rău că spun aceasta într-un mod sec.
Eu sunt convins că mult mai multi din studenţii de astăzi ar avea această inspiraţie – căci ea nu este ceva îngrozitor, care pluteşte în înălţimi mistice nebuloase – dacă ea nu le-ar fi propriu-zis izgonită din principiu în şcoală, deja în gimnaziu şi în şcolile reale. – Ca studenți la universitate în ziua de azi, avem sarcina să ne aducem aminte acel lucru care ne-a fost alungat când eram în gimnaziu, pentru a ne ocupa în mod viu cu ştiinţa. Astăzi știința se practică într-un mod teribil de mort. Mi s-a întâmplat într-o ţară străină să vorbesc cu un număr de conferenţiari economişti. Ei spuneau: Atunci când vrem să ne vizităm colegii de breaslă din Germania, aceştia spun: Da, poftiţi, numai că nu la cursurile mele, vizitaţi-mă acasă! – Avem realmente nevoie astăzi de o înţelegere imparţială a acestor lucruri... Această ştiinţă economică a degenerat în special în ultima vreme. Totul este într-adevăr legat de faptul că oamenii au pierdut această capacitate creatoare a spiritului. Astăzi, oamenii nu cred un fapt până nu se lovesc în mod real cu nasul de el.
Putem citi acum în ziare articole despre blocajul spiritual din Germania. Bineînţeles acesta s-a format într-o lungă perioadă de timp. Dacă vrem astăzi să livrăm revista Das Goetheanum în Germania, atunci trebuie să livrăm un exemplar la preţ de cost la 18 mărci! Gândiţi-vă la revistele de specialitate tehnică, medicală! Sunt imposibil de obţinut. Gândiţi-vă la consecințele culturale! Aceasta este de asemenea o problemă economică. Germania are un blocaj spiritual... Retragerea acestor reviste este în mod direct ceea ce ar trebui să conducă în Germania la prostire… În Germania aceasta are un caracter economic, în Rusia a luat deja forma unui caracter de stat, acolo nu se mai poate citi ceea ce nu este vândut de însuși regimul sovietic. Oamenii devin cea mai pură imitaţie a sistemului sovietic. Cel mult aţi putea să introduceţi în mod fraudulos o carte ici şi acolo.
Întrebare: Este de folos ca în cazul observării efectelor economice să nu pornim în primul rând de la statistici, ci de la observarea faptelor existente?
Rudolf Steiner: Acest mod de observare este necesar şi când ne ajutăm de statistici. Prin statistică suntem în măsură doar să dovedim lucrurile prin cifre. E clar, dacă cineva vine acum la Viena atunci este suficient numai să meargă pe străzi şi că culeagă experienţele. Nu este nevoie decât să observaţi în ce locuinţe au trăit cunoştinţele dumneavoastră în urmă cu zece ani şi în care trăiesc astăzi. Şi astfel una după alta, puteţi face astfel de observaţii de cel mai îngrozitor fel. Vă puteţi convinge că o întreagă clasă de mijloc a fost suprimată, care practic mai este în viață numai pentru că nu a murit încă. Ea nu trăieşte din punct de vedere economic, căci dacă vedem din ce trăieşte este îngrozitor. De la aceste observaţii s-ar porni, dar tot vă pot fi extrem de importante cifrele ca act justificativ.
Trebuie să ai un anume „fler”; căci atunci când poţi să dovedeşti lucrurile folosind cifre, atunci cifrele te conduc la rândul lor un pic mai departe. De exemplu, deprecierea coroanei în Austria: Este ridicol cât de puţin înseamnă coroana astăzi, însă nu se poate să scadă o valoare, fără să i se ia cuiva ceva. Dacă căutaţi acum victimele ratei de schimb a valutei atunci acestea de găsit în rândul celor ale căror pensii şi alte venituri similare valorează mai puțin. Aici putem continua cu calculul, şi lucrul de remarcat este că, astăzi, calculul deja nu ar mai putea fi corect pentru Austria, ca să nu mai vorbim de Rusia. Austria ar trebui să aibă dreptul, deoarece totul era deja epuizat, să devalorizeze în continuare coroana, și aceasta totuşi nu ar declara falimentarea statului. Acest lucru poate fi bineînţeles atins numai printr-un blocaj provocat într-un fel oarecare. În momentul în care ridicaţi acest blocaj oamenii trebuie să adopte alte măsuri...
Întrebare: Poate statul, atâta timp cât există avuție, să acapareze această avuție prin emiterea de mai mulți bani?
Rudolf Steiner: Sigur statul poate exista prin emisiunile suplimentare de bancnote, dar atunci când este atins acest punct că venitul este epuizat, dacă el nu este menţinut în mod artificial, atunci statul nu ar mai putea să existe de fapt din punct de vedere economic – chiar dacă fabrică alte bancnote. Căci fabricarea în continuare a bancnotelor ar trebui să ducă până acolo că fiecare dublare ar conduce spre o creştere la infinit. Statul trebuie să se restrângă din ce în ce mai mult.
Întrebare: Dar statul nu trăieşte din însuși capitalul economic care se află în companii, care este investit în afaceri?
Rudolf Steiner: Da, dar din ceea ce există ca beneficiu.
Întrebare: Da, vroiam să spun, el absoarbe capitalul. Capitalul se reduce?
Rudolf Steiner: În măsura în care capitalul are caracter de beneficiu. Căci dacă statul îl absoarbe, atunci el poartă acest caracter. Desigur statul poate trăi, însă nu mai poate face activitate economică. Aceasta nu mai este economie. El poate trăi doar din ceea ce a fost deja produs; el doar consumă din ceea ce e bătrân. Epuizează venitul. În Austria trebuie să fi fost atins de mult punctul în care venitul este mort, epuizat. În Germania este încă departe de a se fi ajuns acolo. Mai mult ca sigur că nici în Austria nu ar mai putea continua lucrurile dacă nu ar exista anumite legi coercitive, ca de exemplu cele referitoare la chirii. Acolo, chiriaşii nu plătesc aproape mai nimic – cred că în jur de douăzeci şi cinci de centime pentru un apartament cu trei camere. Numai aşa se menţin lucrurile, prin aceea că anumite lucruri sunt gratuite. În Germania este tot așa, că pentru locuinţă se plăteşte poate numai o zecime din salariu. Prin astfel de lucruri, într-o anumită clasă socială, care poate plăti până la un punct, se poate rezista. În Austria pentru o anumită clasă socială situația s-a degradat într-atât încât nu mai poate plăti nici cele douăzeci şi cinci de centime. Oamenii care aveau un venit de, să zicem, trei mii de coroane, puteau trăi din ele în anumite condiţii; astăzi această sumă nu mai valorează decât puţin peste un şiling englezesc. Şi nu-i aşa?, din asta nu se poate trăi!
Astăzi fenomenele economice sunt realmente atât de înfiorătoare încât oamenii ar putea deveni deja atenţi, că de fapt acum ar trebui studiate legile economice, şi anume astfel încât să ajute din în mod practic. Această încercare a eşuat în 1919; atunci însă deprecierea valutei nu era încă aşa de mare precum astăzi.
Am putea să tratăm subiectul: Ce înseamnă gândire economică? – Apoi: Cum ajungem la o noțiune a muncii în sensul economic? – Şi apoi ar fi bine dacă cineva ar trata mai departe, în mod complet liber în mintea sa, noţiunile pe care le-am dedus deja. De asemenea ar fi bine dacă cineva ar încerca să elaboreze noţiunea capitalului întreprinderii: ce este capitalul pur al întreprinderii. Dacă cineva vrea să caracterizeze capitalul întreprinderii conform noţiunii sale, aceasta ar trebui să contrasteze în mod exact cu ceea ce este doar capital din venituri.
