Walter Birkigt: Munca în sensul economic ar fi activitatea umană din perspectiva rentabilității sale economice. În domeniul fizicii se ştie foarte exact că munca fizică este determinată de efectul său mecanic. Este fiecare prestație care este valorificabilă economic, deja muncă? Nu. – Valoarea se poate naşte doar în final prin consumator. Atunci când prin muncă este realizat ceva, care în contextul economic capătă o valoare reală, atunci ea poate fi numită muncă economică.
Rudolf Steiner: Aş dori să dau o mică sugestie, întrebându-l pe domnul Birkigt, cum ar privi chestiunea dacă, să spunem, am discuta acum aceste argumente şi ar veni întrebarea: Dacă aş asimila într-un anumit fel munca din cadrul organismului sau procesului economic cu înțelesul muncii din punctul de vedere al fizicii, ce se întâmplă atunci când intram mai în detaliu cu noţiunea muncii fizice? [ Nota 8 ] – Desigur, tot ce aţi spus dvs. este adevărat, dar fizicianul, când stabileşte o formulă pentru munca sa, va introduce noţiunea de masă. Căci munca fizică, o energie, este o funcţie de masă şi viteză. Pentru cea din urmă veţi găsi cu uşurinţă ceva analog în procesul economic. Însă exact asta este specificul formulei fizice pentru munca fizică, faptul că acolo este introdusă noţiunea de masă, care poate fi determinată fizic prin greutate. Aşadar avem în noţiunea fizică a muncii „greutate”, pe care o înlocuim prin „masă” şi „viteză”. Acum, rămânând la analogia făcută de dvs., ar fi de văzut dacă este necesară introducerea a așa ceva precum noţiunea de masă sau greutate, şi în modul de abordare economic. Dacă am face acest lucru atunci ar trebui să încercă să găsim în procesul economic ceea ce ar corespunde cu masa. Aşadar, eu cred că s-ar putea pune în discuție această întrebare.
Obiecţie: Confirmarea, recunoaștere din partea cumpărătorului face parte din caracterului muncii. – Întreprinzătorul presupune aceste gânduri de confirmare. Faptul că o anumită marfă este vândută înseamnă confirmare.
Rudolf Steiner: Deoarece noţiunea dvs. de confirmare nu ţine, iniţial, pe deplin de domeniul economic, ci mai mult de domeniul filozofic, este necesar – pentru a putea justifica cumva că această noţiune are o valoare economică – să îi daţi o greutate economică. Căci în aprecierea ca atare – atunci când gospodina de exemplu vede mai întâi că ceva îi poate fi de folos – nu este mai mult decât o judecată. Domeniul economic începe abia atunci când ea poate cumpăra acel lucru. S-ar putea foarte bine ca acel lucru să fie excelent, dar din motive economice, pentru că este prea scump, să nu poată fi cumpărat. Aşadar, simpla aprecierea poate fi desigur o categorie filozofică, dar ea ar fi o categorie economică abia atunci când ar putea să intre, să aibă o poziție în viaţa economică. Şi atunci s-ar clarifica conceptul de activitate economică.
Întrebare: În ce relaţie se află acum verificarea unei acţiuni economice cu recunoașterea, aprecierea?
Rudolf Steiner: „Recunoașterea” ca atare, nu prea poate fi o categorie economică. Acest lucru ar rezulta din faptul că recunoașterea trebuie să fie ceva subiectiv. Bineînţeles, în categoriile economice intră şi ceva subiectiv. Însă apoi trebuie arătată calea prin care devine obiectiv. Presupuneţi că două gospodine apreciază în mod cu totul diferit un lucru şi, de exemplu, „da”-ul poate conduce la un succes economic şi „nu”-ul la un insucces economic. Aspectul economic ar fi de găsit acolo unde motivele conduc o dată la succes, de cealaltă dată la insucces, căci recunoașterea nu poate fi decât o noţiune filosofică. Desigur, aprecierea, recunoașterea se poate strecura în domeniul economic (privat), însă ea trebuie apoi să se strecoare totuşi dincolo, în economia naţională.
Observaţie din partea unui participant: Prin activitatea economică eu înţeleg o inițiativă anticipativă a manifestării fizice a unei verificări.
Rudolf Steiner: Aici poate mai este vorba de încă cu totul altceva decât ar putea reieşi în discuţie. Totuși noi vrem aici să ne mişcăm în gândirea economică. Această formulă nu mi-a dat dovada că dvs. aţi intrat în gândirea economică cu această chestiune. Formula desigur este demnă de apreciere, însă ea este de fapt mai mult formula unei filozofii economice care se străduieşte, chiar într-un mod oarecum scolastic, să găsească noţiunea de acţiune economică, pentru a justifica metafizic acţiunea economică în faţa întregii ordini universale. Dacă aceasta vă este intenţia, atunci puteţi merge pe această cale; atunci va fi desigur foarte interesant să discutăm despre acestea. Dar dacă vă puneţi întrebarea dacă astăzi nu este de exemplu important – şi este important! – ca un număr de oameni, care la urma urmei sunt oamenii moderni, să scoată din gândirea lor și să introducă în domeniul economic ceva care ar putea ajuta la redresarea vieţii economice, atunci nu este totuşi prea vizibil ce lucru cu adevărat special ar putea fi câştigat printr-o astfel de formulare.
Bineînţeles, ar putea fi câştigat faptul că oamenii învaţă să gândească mai bine, însă noi ne confruntăm cu necesitatea de a face cu adevărat rodnică și economia ca atare. În ştiinţele naturale şi în medicină nu contează foarte mult până la urmă dacă avem o metodologie. Acolo este de fapt mai mult o tehnică în utilizarea metodelor, instrumentelor de cercetare ş.a.m.d., dar metodologia în sine nu are o valoare deosebit de mare. În ştiinţa economică ea are însă o valoare deosebit de mare, deoarece ceea ce noi gândim asupra lucrurilor trebuie să devină practic, funcțional în economie. Altfel ea este doar ce a urmărit Brentano în felul său: pur empirică. Ea nu devine ceva practic. Avem astăzi nevoie de o gândire economică care se poate aplica în mod practic. Şi de aceea ar fi deosebit de interesant să luăm acum definiţia cuvânt cu cuvânt. Dar ea totuși se află mai mult pe terenul unei gândiri economic-filozofice decât al unei gândiri economice.
Argumentele domnului Birkigt au pornit de la a dobândi noţiuni ale muncii astfel încât cineva, care într-o asociaţie ar vrea să ştie cum trebuie evaluată o muncă sau alta, să se poată folosi de aceste noţiuni. Aceasta a fost tendinţa dvs. şi ar trebui să fie tendinţa noastră astăzi, dacă ar fi să ne aflăm într-o asociaţie în calitate de lucrător de un fel sau altul, ca noi să avem cumva o bază pentru a evalua lucrurile în procesul lor economic.
Observaţie: Munca economică este orice activitate umană care în mod direct sau indirect acţionează ca generatoare de valoare.
Rudolf Steiner: Eu cred că mai ales dacă vrem să dobândim un mod de gândire economic practic, va trebui să luăm în considerare altceva. Haideţi pentru a clarifica lucrurile să luăm un caz analog din ştiinţele naturii: întregul proces din organismul uman nu este deloc inteligibil dacă se observă doar procesele ascendente, aşadar procese care se desfăşoară într-o anumită direcţie. Dobândiţi o înţelegere reală a procesului ca întreg abea când observaţi şi procesele de degradare, de descompunere. Astfel, de exemplu, la nivelul oaselor şi în sistemul nervos avem pe deplin procese de degradare; avem în sânge pe lângă procesele de construire pronunțate şi procese de deconstruire. Am putea chiar spune: În organismul uman, începând de la formarea chilului intestinal, prin formarea limfei şi până la generarea sângelui venos avem de a face pe deplin cu procese de construire. Apoi avem procesele care se află în legătură cu respiraţia. Acestea sunt procese care reprezintă un fel de echilibru labil între procesele de construire şi cele de deconstruire. Iar procesele care se desfășoară în nervi şi oaselor sunt procese pronunțate de descompunere. Involuţii în contrast cu evoluţii! O adevărată înţelegere dobândim abia când ne stabilim noţiunile astfel încât, de exemplu, să înţelegem procesele hepatice ca o combinare de asimilație și dezasimilație, de construire şi de descompunere, dezintegrare. Ar putea veni cineva, care poate avea doar un interes teoretic şi care pune și procesele de descompunere tot în cadrul proceselor de construire. El spune: omul se dezvoltă fizic sub procese de construire până la un anumit grad. Apoi el începe să construiască spiritual, așadar altfel. Ei bine, atunci venim dintr-o sferă în alta şi reţinem numai ţesătura de noţiuni abstractă şi prin aceasta nu învățăm să înţelegem nimic. Vom învăţa să înţelegem acţiunea spiritului în organismul uman abea atunci când ştim că spiritul începe să acţioneze atunci când nu au loc procese de construire; atunci când ştim: în creier nu este construire, ci descompunere şi abia în descompunere se poate afirma spiritul. Atunci am de un fel de a înţelege prin care intru în realitate. Dacă mențin în mod abstract pas cu pas o orientare noţională logică pur dialectică, atunci nu ajung la o înţelegere practică.
Deci este necesar ca în cadrul economiei să se ia în considerare nu numai crearea de valori ci şi devalorizarea; aşadar să se vorbească într-o anumită măsură şi despre distrugere reală. Eu am și făcut acest lucru [ Nota 9 ]. Odată cu consumul deja începe, dar mai este prezent și un proces spiritual acolo unde are loc devalorizarea.
Să zicem, dacă eu demolez o casă, atunci şi aceasta reprezintă o valoare, căci în acest loc demolarea casei înseamnă că pentru cineva se creează ceva productiv. Bineînţeles, lucrurile pot fi privite aşa, dacă rămânem la dezvoltarea abstractă a noţiunilor. Însă pentru viaţa practică este semnificativ unde compun procesul economic din crearea de valori şi devalorizare. Şi atunci, bineînţeles, trebuie să fie clar că munca are însemnătate nu numai pentru producerea de valori ci şi pentru distrugerea de valori. Fără să consider acestea nu dobândesc nici o noţiune adecvată a muncii. Dacă munca nu ar exista şi pentru distrugere, atunci nu am putea deloc să facem economie. Acest lucru trebuie să-l includeţi în noţiunea dvs.
Cred că, chiar pentru viitorul apropiat, va avea o mare importanţă să se identifice ce trebuie să se întâmple din punct de vedere economic în direcţia creării de valori şi distrugerii de valori. Căci atunci când sunt generate valori, care nu sunt distruse în mod corespunzător, cu toate că ele sunt acolo pentru a fi distruse, atunci se produce o perturbare a procesului economic. Prin producţie excedentară procesul este perturbat. Procesul este tulburat pur şi simplu prin aceea că, figurativ vorbind, în stomacul vieţii economice se află prea mult.
Întrebare: Nu ar trebui să concepem noţiunea muncii în sensul că munca este o activitate care intră în considerare pentru un organism economic închis?
Rudolf Steiner: Aici intră în considerare ca lucrurile să fie percepute ca realităţi. Fără îndoială, producerea de prea multe umbrele poate fi un proces de degradare; dar din punct de vedere al prestării de muncă este în orice situație un proces de construire, atât timp cât ne referim numai la muncă. Din punct de vedere al muncii nu este un proces opus, de degradare, de distrugere a umbrelelor. Distrugerea umbrelelor de multe ori nu se realizează prin ceea ce aţi defini ca muncă. Dar în orice caz nu putem numi producerea de prea multe umbrele un proces de degradare, dacă vrem să gândim lucrurile din punct de vedere al muncii.
Trebuie să fim conştienţi de faptul că, în ce priveşte consideraţiile economice trebuie să caracterizăm, aşadar să încercăm să obţinem o noţiune prin afirmarea ei din diferite direcții pentru a dobândi o judecată cu adevărat clară, descriptivă. De la o definiţie abstractă nu avem nimic. A fost enunţată o noțiune a muncii: munca este activitatea umană în termeni de eficienţă economică, pe scurt activitate economică a omului. – Însă prin ce se deosebeşte o astfel de definiţie a muncii în sens economic de definiţia muncii în sens fizic? Într-o astfel de definiţie economică nu avem nimic real. Când fizicianul defineşte munca fizică printr-o formulă, printr-o funcţie şi în ea are masa şi viteza, atunci în ea aveţi ceva real; căci masa este măsurabilă. Când fizicianul vrea să definească viteza, atunci el construieşte o definiţie. Definiţia serveşte numai pentru înţelegere. Fizicianul este pe deplin conştient că prin aceasta el nu face decât să indice ceea ce trebuie luat în considerare. Căci o noţiune a vitezei o are numai cel ce o cunoaşte din experiență. Ceea ce el defineşte este măsura vitezei. Şi astfel fizicianul nu va crede niciodată că el dă o explicaţie reală atunci când definește viteza. Însă el este probabil de părere – dacă pe drept sau nedrept, nu vreau să cercetez aceasta – că dă o explicaţie reală, atunci când explică munca drept o funcţie de masă şi viteză. Cu aceasta el merge pe o explicaţie reală.
Dacă fac acest lucru în viaţa economică, atunci se pune problema să abordez chestiunea în punctul corect. Aşadar dacă, de exemplu, dau explicaţia mea despre valoare într-un anumit loc astfel: valoarea este creată, valoarea se naşte, valoarea este o funcție de muncă şi obiectul natural, natură însuflețită sau de spirit şi natură, atunci aveţi munca în modificarea care se produce acolo. Aceasta este însă o modificare calitativă, în timp ce în fizică corpul care se mişcă suferă o schimbare a locului. Ceea ce fizicianul are ca măsură, este substanţă naturală reală. Totuși, eu mă îndrept spre o definiţie care în fapt corespunde foarte bine cerinţelor unei astfel de definiţii reale din fizică. Nu fac nimic deosebit pentru economie dacă mă străduiesc să definesc munca ca atare. Mai presus de toate trebuie să-mi clarific că munca devine o categorie economică abia atunci când o aduc într-o funcție cu produsul naturii. Când construim astfel de definiţii, atunci ajungem la un mod de înţelegere a lucrurilor, care mai târziu efectiv ne uimește. De exemplu, ştiţi că în epoca fizicii clasice fizicianul a definit întotdeauna munca astfel, ca fiind o funcție de masă şi viteză. În faţa concepţiilor moderne privind procesele la nivelul ionilor şi electronilor, această definiţie a muncii îşi pierde complet sensul, deoarece dispare noţiunea de masă. Avem de a face numai cu acceleraţia. Acolo procesul fizic se emancipează de ceea ce există în el ponderabil ca masă, exact cum la mine capitalul se emancipează de natura prelucrată şi intră într-o funcție proprie.
Aşadar intrăm într-o zonă care realmente se justifică pe toate părţile. Aceasta este particularitatea în cazul gândirii conforme cu realitatea, că gândim mai departe decât ce avem în definiţii. Asupra acestui lucru doresc să atrag atenţia, că atunci când vorbesc din punct de vedere economic, niciodată nu încerc să fixez o definiţie acolo unde nu poate fi fixată. Nici „masa” în fizică nu o pot atinge, nu o pot apuca direct, ci numai funcţia sa. „Masa este cantitatea materiei”, aceasta este tot numai o definiţie a cuvântului! De asemenea nu consider că este semnificativ din punct de vedere economic ca noţiunile de natură, muncă şi capital să fie definite una după alta, ci ele trebuie să fie abordate, considerate acolo unde sunt realităţile: nu natura ci natura prelucrată; nu munca ci munca organizată; nu capitalul ci capitalul dirijat de spiritul uman, pus în mişcare, pus în mişcare economică. A aborda lucrurile acolo unde se află ele, acest lucru cred eu că este necesar astăzi în economie!
Întrebarea nu a fost notată.
Rudolf Steiner: Doresc numai să atrag atenţia asupra faptului că diferenţierea în muncă intelectuală şi muncă manuală, în fapt nu este îndreptăţită [ Nota 10 ]. Dacă cineva ar vrea să definească un lucru ca muncă intelectuală şi celălalt lucru ca muncă manuală, atunci nu ar putea găsi cu adevărat nimic altceva decât o tranziție lentă de la un pol la celălalt, dar nu o opoziţie propriu-zisă. Din punct de vedere fiziologic acolo nici nu există o opoziţie reală. Că lucrurile au fost privite incorect, puteţi vedea din faptul că oamenii s-au înşelat întotdeauna în privinţa efectului de recreere al gimnasticii. Astăzi se ştie că gimnastica nu are acel caracter recreativ care i-a fost atribuit în trecut. Elevul nu va munci mai mult făcând aşa-numita muncă spirituală, decât făcând gimnastică aceeaşi perioadă de timp. Bineînţeles, întotdeauna este vorba de a gândi lucrurile fructuos din punct de vedere economic.
Întrebare referitoare la relaţia dintre gândirea economică şi biologică.
Rudolf Steiner: Entităţile economice sunt în realitatea lor, aşa cum sunt ele, deja foarte asemănătoare entităţilor biologice. Puteţi foarte bine verifica acest lucru dacă încercaţi să stabiliţi valoarea economică a unei munci, de exemplu munca unui tipograf. Să presupunem că un poet îşi imaginează că este un poet extraordinar de mare, și chiar ajunge, fie fiind luat sub patronaj, fie prin sprijin financiar sau prin ceva similar, ca poeziile să-i fie tipărite. Şi acum la realizarea acestui volum de poezii lucrează cei care fac hârtia, culegătorii de litere, o mulţime de oameni, care conform noţiunii marxiste indubitabil prestează muncă productivă. Dar să presupunem că nu va fi vândut nici măcar un exemplar, ci toate vor fi topite, reciclate. Atunci veţi avea acelaşi efect real ca şi cum ele nici nu ar fi fost făcute. Practic, în cazul acesta s-a prestat muncă într-un mod complet inutil. Acum însă ar trebui să cercetaţi din nou dacă ceea ce spun marxiştii este în proporţie de şapte optimi o prostie sau dacă nu are totuşi un sens. Şi în acest caz veţi observa că modul de abordare biologic oferă un anumit analogism. Într-adevăr, puteţi spune: În biologie pot observa întreaga fiinţă de la început până la sfârşit şi o am în faţa mea, pe când în economie am de a face numai cu tendinţe şi altele asemenea. Dar acum vă întreb dacă aveţi mai mult decât tendinţe în întreaga natură din faţa dvs. atunci când reflectați asupra faptului că nu toate ouăle de hering devin heringi, ci că, în comparaţie cu cele care devin heringi, nenumărate ouă de hering sunt pur şi simplu distruse? Se pune însă întrebarea dacă aceste ouă distruse nu înseamnă nimic pentru întreg procesul naturii, sau dacă ele doar urmează o altă direcţie în întreg procesul biologic. Căci acesta este cazul. Nu ar putea exista heringi şi multe ale fiinţe marine, dacă nu ar fi pur şi simplu distrus un număr așa de mare de ouă de hering. Nu vă aflaţi încă pe terenul unei observări reale dacă spuneţi: Ei bine, aici sunt distruse ouă – şi aşa mai departe. Sunteţi obligaţi să mai spuneţi și: Aici am în faţa mea o evoluţie. Oul a fost creat şi piere prin ceva. Întregul hering, de asemenea, a fost creat şi piere prin ceva. Numai că procesele urmează căi diferite şi heringul pur și simplu continuă tendinţa începută de ou. – Niciodată nu aţi putea spune cumva că heringul are un drept mai mare de a înceta să existe decât oul. Şi acum aveţi o analogie cu acea muncă care este distrusă, cu entităţile economice care pier.
Ajungeţi la nenumărate exemple în care aveţi analogii în modul de gândire între gândirea economică şi cea biologică. Numai că acest lucru nu este observat, deoarece noi nu avem nici o gândire biologică așa cum trebuie şi nici una economică. Dacă biologia ar începe să dezvolte o gândire corectă, atunci ar deveni foarte similară celei economice. Pentru a face biologie în adevăratul sens, sunt necesare aceleaşi capacităţi care sunt necesare și pentru a face economie.
Întrebare: În ce constă, comparativ cu ouăle de hering, îndreptăţirea poeziilor tipărite dar care apoi sunt transformate în pastă de celuloză?
Rudolf Steiner: Lucrurile pot sta în felul următor. Dacă nu ar avea de lucru oamenii care sunt angajați acolo, atunci aceşti oameni ar trebui bineînţeles să lucreze în altă parte. Şi dacă ei ar trebui să lucreze în altă parte, atunci probabil nu ar fi suficient deviat din activitatea umană. Activitatea umană trebuie și ea în anumite situații, ca și ouăle de hering, să fie deviată şi această deviere are de asemenea un efect economic. Trebuie desigur să spunem – un lucru care se spune atât de uşor – că somnul este repaus, viaţa este activitate. Dintr-un anumit punct de vedere însă pentru viaţă somnul este mult mai necesar decât veghea. La fel este cu această activitate. Bineînţeles, puteţi spune: vreau să o folosesc într-un mod mai util; însă este discutabil dacă este mai util când e vorba de umbrele care sunt produse într-un număr prea mare. În primul rând acestea sunt elemente ajutătoare temporare într-un proces economic necorespunzător, pentru a înlătura munca care ar putea avea un efect perturbator. Lucrurile ar sta altfel dacă s-ar gândi sănătos din punct de vedere economic. Dacă s-ar gândi sănătos din punct de vedere economic atunci ar trebui să facă uz de o deșteptăciune colosal de mare – însă în acest caz depăşim modul obişnuit de observare economic – pentru a folosi timpul de muncă, care se creează în exces prin aceasta, pentru acei oameni care nu se pot îndeletnici cu ceva. Deci, lucrurile stau efectiv aşa: Dacă s-ar gândi sănătos din punct de vedere economic, atunci s-ar produce imediat un lucru, pe care probabil l-aţi întâmpina cu bucurie. Dar oamenii nu-şi pot imagina că ar fi necesar ca pe oamenii care nu pot fi ei înşişi activi, care nu-şi pot întrebuința ei înşişi timpul, să-i înveţi ce înseamnă să economiseşti timp. Căci abia dacă ar fi necesar ca un om care astăzi lucrează nouă ore, să lucreze mai mult de trei, patru ore. Dacă oamenii ar gândi economic judicios atunci ei ar avea nevoie mult mai puţin să fie activi în modul în care o fac acum. Şi atunci ceea ce corespunde pieirii ouălor de hering ar cădea în acest timp. Acum oamenii risipesc așa mult timp în munca care oricum trebuie să piară.
Observaţie: Dacă vorbim de modul de gândire biologic, atunci avem de a face cu un anume obiect delimitat al percepţiei noastre, asupra căruia gândim. În cazul gândirii economice trebuie să denotăm prin gândire asupra ce gândim economic.
Rudolf Steiner: „Obiectul de percepţie delimitat” îl aveţi în biologie tot numai relativ. De exemplu, în cazul unor formațiuni fizice pe care le observaţi la microscop, sau la care vă uitați mai mult la aspectele individuale care apar dintr-un context mai mare, nici acolo nu aveţi aşa ceva. Puteţi spune că într-o picătură de sânge aveţi un obiect gestionabil, ceva ce puteți cuprinde cu privirea. Dar în momentul în care îl priviţi la microscop, vedeţi mai mult – într-un milimetru cub vedeţi cinci sute până la şase sute de celule roşii şi acestea sunt toate în activitate. Acest lucru este cu siguranță vizibil pentru ochi prin microscop, și totodată arată extrem de similar cu ceea ce vedem dacă privim undeva un proces economic limitat. Să presupunem că va aflaţi în faţa unui stand la târg şi îl vedeţi pe cel care are standul, vedeţi cum stau acolo mărfurile lui; vedeţi cum vin clienţii, el îşi vinde marfa, ei îi lasă banii,... dacă acum toate acestea – eu îmi imaginez că aţi reuşi să fiţi un asemenea uriaş – le-aţi privi pe toate odată ca un singur lucru, ceva foarte dens, formând un tot, atunci nu există o diferenţă reală. Într-un domeniu limitat pot vedea economia într-un mod la fel de relativ. Dacă observ proprietarul standului cu tot ce ţine de acesta, atunci este numai relativ altfel, decât, să spunem, atunci când englezii vând opiu în China şi eu observ tot ce este corelat cu aceasta. Nu văd de ce nu ar fi niciun obiect acolo.
Întrebare: Eu nu ştiu exact unde începe domeniul economic şi unde se sfârşeşte.
Rudolf Steiner: De asemenea, nu ştim nici unde începe biologia. Ceea ce ne face posibilă înţelegerea naturii a ceea ce este viu, acelaşi lucru, din punct de vedere conceptual, ne face posibilă înţelegerea economiei. Numai că este necesar un lucru. Poate că este valabil ceea ce spuneţi dvs.: în contemplarea obiectului din natură, obiectul ne vine în întâmpinare, pe când în cazul economiei subiectul trebuie să-i vină obiectului puţin în întâmpinare. În economie trebui să ai ceea ce eu ieri am numit spirit. Biologii pot avea, dacă este nevoie, doar puţin spirit şi pot lucra numai cu metode. Dar pentru a gândi economic, ai nevoie de ceva spirit.
Întrebare: Mie mi se pare că procesul economic s-a format fără ca gândirea să fi fost economică; că gândirea trebuie să devină economică. Faptul că economia merge într-un mod sănătos sau nesănătos, nu contează. În acest sens voi putea totuşi vorbi de un obiect în economie, în mod corespunzător ştiinţei naturale.
Rudolf Steiner: Domnul G. are dreptate: diferenţa constă în faptul că în economie avem nevoie să pornim de la o anumită înțelegere subiectivă a ceea se întâmplă afară în lume. Dar în schimb în economie această subiectivitate ne este mai facilă decât în biologie. Atunci când studiază biologia omul – deoarece nu este un cărăbuş de mai atunci când o studiază – se află bineînţeles întotdeauna în afara ei şi trebuie să stea în afară, în timp ce atunci când observi ceva economic ești în exterior doar într-o măsură mult mai mică. Întotdeauna mai poţi găsi în tine atâta umanitate încât să înţelegi bine muncitorul, să poţi înţelege şi angajatorul. Aceasta reprezintă partea general umană iar aceasta înlocuieşte ceea ce în biologie reprezintă privirea din exterior. În această privință domnul G. are dreptate. Dar pe de altă parte cred că, de exemplu, Goethe a dat o definiţie aşa de bună părţii întunecate a noţiunii de comerţ, tocmai pentru că ajunsese atât de departe în perspectiva sa asupra biologiei. Astfel, găsim câteodată la Goethe concepţii uimitor de pertinente economic. Aceasta are un pic de a face cu perspectiva lui morfologic-biologică. În biologie natura joacă tocmai rolul celuia care dă un brânci atunci când tu însuţi nu ai spirit. În cazul economiei trebuie să-ți pui tu însuți la bătaie spiritul.
Obiecţie: Există teoreticieni care spun că nu ar exista ştiinţă economică deoarece nu există economie. Spann se exprimă în acest sens.
Rudolf Steiner: El este foarte admirat şi în Viena oamenii deştepţi îl consideră drept o minte deosebit de luminată. M-am preocupat prea puţin de persoana sa încât să pot judeca prea mult asupra lui, dar ceea ce spun oamenii deştepţi despre el, nu m-a luminat prea mult. Însă ar fi numai o dialectică ingenioasă să spui că nu există economie. Există de asemenea oameni care spun: nu există viaţă ci numai mecanism.
Ar trebui acum să facem observaţii speciale. Cineva ar trebui să încerce să arate mai concret unde sunt necesare procese economice de valorizare şi de depreciere.
