X pune în discuție problema ratei de schimb valutar și a fluctuațiilor ei. El crede că în spatele acestui fenomen se află anumite personalități.
Rudolf Steiner: Acest lucru există, el aparține cauzelor parțiale. Este foarte dificil de spus care este cauza principală, deoarece aceasta s-a schimbat foarte mult în diverse momente. Însă cele mai diferite cauze confluează în situaţiile valutare. Cauza principală a pierderilor la schimbul valutar mai recente este discrepanța care a devenit posibilă în propria țară între etalonul aur și banii de hârtie.
În esență, etaloanele aur nu mai joacă un rol decisiv în țările cu monedă slabă. Dimpotrivă, în țările cu monedă puternică există încă acoperire, ceea ce conduce firește la faptul că asemenea țări, care au etalon aur, se află într-o cu totul altă situație în ceea ce privește situație a creditului decât celelalte. Problema valutei este în primul rând o problemă a creditului. Căci firește, atunci când are loc ceva precum discreditarea, distrugerea creditului unei regiuni economice se poate folosi la rândul ei și o astfel de cauză pentru a merge mai departe. Pe de altă parte, se poate cauza o coborâre a creditului prin intermediul bursei. La aceasta se adaugă tranzacțiile destul de fără sens din propria țară. Este cu totul indiscutabil că în prezent nu există niciun motiv pentru o prăbușire a mărcii germane de amploarea celei care a avut loc efectiv, și că în acest caz contribuie în mod esențial speculația propriei țări, care face vânzări în străinătate și astfel dă și ce este încă al său. Toate acestea aduc în final rata de schimb într-o rostogolire pe pantă abruptă.
Apoi lucrurile se petrec ca în Austria. Ce a contribuit pe lângă aceasta la situația din Rusia este greu de spus. În Austria și în Germania lucrurile au pornit de la scăderea rezervei de aur, de la diminuarea condițiilor de credit, de la speculația din propria țară. În Germania se speculează asupra exportului, în Austria chiar în prezent se speculează reținând stocurile din afară, ele devenind astfel încă și mai scumpe, astfel că în Austria valoarea coroanei scade din cauza francilor, dolarilor și așa mai departe care se află în propria țară. Acest lucru nu s-ar fi putut întâmpla dacă valutele cu o valoare de schimb ridicată nu ar fi început deja să crească. Atunci aceasta poate continua chiar în propria țară, iar astfel lucrurile pot să devină incomensurabile. Însă începutul acestei nenorociri a fost faptul că în timpul războiului aurul german a fost colectat într-o atât de mare măsură și dat apoi statului, care a a avut grijă ca aurul să iasă din țară. Nu mai există aur la oameni. Acesta este esențialul. Astăzi rezerva de aur a băncii centrale germane poate fi comparată doar cu întreaga rezervă de aur a populației germane de dinainte de război.
Firește, s-au mai adăugat și alte evenimente, însă ele sunt greu de identificat. Este suficient ca o anumită monedă să fie reţinută într-o țară pentru ca aceasta să afecteze la rândul ei schimbul valutar. În funcție de valoarea de schimb valutar, se poate iniția o accelerare sau o întârziere; după aceasta descrește și se prăbușește valoarea de schimb în țara cu monedă slabă. Din această direcție pentru anumite personalități este foarte ușor să păgubească celălalt stat. Căt de mult este din propria vină a țării, este greu de determinat. Suma la care se ajunge prin speculația anumitor oameni este o sumă considerabilă.
Întrebare: Mulți spun că vina pentru nenorocirea monetară s-ar datora modificărilor balanţei de plăți a țărilor mai sărace în raport cu celelalte țări. În Germania, această înrăutățire ar avea drept cauză în principal plățile către străinătate, fără ca în țară să intre o contravaloare. Astfel ar rezulta un sold în cont în favoarea Antantei. Acesta ar fi faptul decisiv.
Rudolf Steiner: Aceasta nu ar fi putut conduce la o asemenea devalorizare a monedei așa cum este în Germania și Austria. Părerea conform căreia discrepanța dintre etalonul aur și banii de hârtie ar fi numai partea exterioară nu este corectă, pur și simplu din motivul că înainte de război banii de hârtie aveau acoperire în aur. Acesta este un fapt economic real. Iar acum este suficient să luăm în considerare faptul că, atâta timp cât există în esență o acoperire în aur pentru banii de hârtie, în esență nu are loc nicio inflație. Așa sunt corelate lucrurile. Atunci când dispare aurul, apare inflația. Iar cu această inflație absurdă, care a fost posibilă numai pentru că nu s-a simțit nevoia să se mai țină cont de acoperirea în aur, puteți firește ieftini banii oricât de mult posibil. Aşadar, deoarece avem etalonul aur datorită puterii Angliei, în scumpirea aurului, atunci când aurul nu este prezent, rezidă una din cauzele care intră în joc mai întâi, şi care subminează apoi creditul. Iar apoi, când situația ajunge la banii de credit, balnaţa de plăți începe să-şi joace rolul său. Lucrurile trebuie doar să se pună mai întâi în mişcare.
Cauza devalorizării monedei exista deja dinaintea războiului. Vă veţi aminti că în timpul războiului s-a spus tot mereu că Germania se va prăbuşi din cauza lipsei sale de bani. Aceasta nu s-a putut întâmpla în timpul războiului. Însă atunci când războiul s-a încheiat, iar graniţele s-au mai deschis din punct de vedere economic, a intervenit ceea ce se dezvoltase în timpul războiului. Aceasta este ceea ce a pus în mişcare avalanşa. Apoi au conlucrat toate cauzele posibile. La balanţa de plăţi ar trebui să se facă referire abia atunci când cifrele balanţei au fost definite. Atâta vreme cât ele sunt doar simple cifre ale balanţei, nu te poţi baza pe balanţa de plăţi. Balanţa de plăţi trebuie să însemne mai întâi ceva, nu pur şi simplu o diferenţă.
X: Aurul doar se mișcă de colo colo în străinătate, acţionând devalorizator asupra banilor, atâta vreme cât există etalonul aur.
Rudolf Steiner: Aşa cum sunt constituite condițiile noastre economice actuale – că etalonul aur este elementul care stă la bază –, este neîndoielnic că ţările care nu au aur sunt în mod esențial cu totul dependente în evaluarea produselor lor, de ţările care au o rezervă de aur, și de acest fapt depinde apoi valoarea banilor. Aceste lucruri pot fi înţelese foarte bine din bulversările uriaşe care au loc în lume; însă efectele sunt atât de extraordinar de mari încât s-ar dori și găsirea unor „cauze cu totul secrete”. Însă exact această devalorizare a monedei nu este atât de ascunsă pe cât se doreşte mereu să se spună; problema este mai degrabă că în mod ciudat, oamenii din ziua de azi nu pot evalua deloc evenimentele.
Am spus adesea, după ce războiul se încheiase: Acela care examinează lucrurile în mod corespunzător găsește că începând din 1914 am trăit aproximativ tot atâtea secole, în ceea ce privește schimbările care s-au petrecut, pe câţi ani am trăit în acest timp. Iar faptul că anumite lucruri au rămas pe loc apare ca un anacronism. Ai impresia că după cinci până la şase sute de ani de obicei limba s-a schimbat; este ca un anacronism faptul că se vorbeşte încă, în esenţă, la fel ca în 1914. Însă aceasta n-a făcut vreo impresie puternică asupra oamenilor.
Dacă privim în trecut, în istorie, în mod obișnuit cuprindem cu vederea perioade mai mari de timp. Încercaţi o dată să studiaţi, de exemplu, fluctuațiile preţurilor la cereale în Anglia secolelor XV-XVI şi veţi vedea că există fluctuaţii ale preţului cerealelor, chiar şi în cazul schimbărilor care nu au avut loc în mod așa tumultuos, până la de douăzeci de ori preţul obişnuit. Din aceasta puteţi să deduceţi felul în care trebuie să fie de fapt evaluate lucrurile care s-au petrecut în viaţă din anul 1914 încoace. Oamenii nu cred aceasta, deoarece nu au niciun simţ pentru elementul calitativ al vieţii. Astfel, oamenii au observat abia în momentul în care a intervenit ceea ulterior a devenit evident – pentru că banii sunt un tovarăş necinstit –, în momentul când banii au fost demascaţi. Pentru că oamenii au de fapt un instinct de evaluare numai pentru propriul lor portmoneu. Abia atunci când situația se arată acolo – oamenii gândesc de fapt numai în termeni de bani –, abia atunci ei o observă în prăbuşirea monedei. Însă atunci când examinăm viaţa în mod calitativ – şi vă rog, luaţi Rusia, luaţi un întreg complex al vieţii ruseşti, impregnată până la Lenin de dispoziţia „tătucul ţar” –, ce trebuie atunci să intercalați acolo ca forme care se metamorfozează? Practic, însăşi deprecierea monedei ruseşti este doar un fel de barometru pentru ceea ce de altfel s-a petrecut în viaţă. Aşadar, situația nu este atât de inexplicabilă. Efectul este unul cu totul îngrozitor şi va fi încă şi mai îngrozitor. Însă această chestiune poate fi înţeleasă simplu pornind de la desfăşurarea restului evenimentelor.
Întrebare: Avem deja efectiv o economie mondială?
Rudolf Steiner: Nu putem formula ideea în acest fel. Trebuie să luaţi mai întâi situaţia de dinainte de războiul mondial. Acesta a fost într-o mare măsură o cârmire a evenimentelor într-un proces economic mondial. Nu trebuie decât să luaţi circulaţia internaţională a cecurilor şi veţi avea un criteriu pentru gradul înalt în care economia mondială exista deja.
Gândirea oamenilor nu s-a adaptat acestei apariţii a economiei mondiale. S-a rămas în continuare la formulările economiei naţionale. Nu ar fi fost deloc posibil, dacă gândirea s-ar fi adaptat la fapte, să apară toate chinurile omenirii prin tot felul de bariere vamale careu au fost create deja dinainte de război. Aceasta era deja în sensul răsturnării mondiale de la Versailles. Nu s-a dorit adaptarea gândirii la fapte. S-a dorit corijarea faptelor. Dacă ceva nu corespundea, undeva la graniţă se punea o taxă vamală. Însă lucrurile stau totuşi astfel că am atins deja un grad înalt de economie mondială, în ciuda tuturor barierelor vamale. Iar când există deja un grad ridicat de economie mondială, preţul pe care îl plătiţi atunci când călătoriţi cu tramvaiul de la Dornach la Basel depinde de condiţiile din America. Toate au fost treptat introduse deja în mare măsură în preţurile economiei mondiale. Aşadar, aceste lucruri erau deja prezente. Multe lucruri în valoarea lor reală prin bani erau pur şi simplu aşa cum se dezvoltaseră deja din economia mondială. – Prin război au apărut dintr-o dată bariere care condiţionau o circulaţie economică care nu era în acord cu ceea ce se dezvoltase deja.
Iar după ce că oamenii nici măcar nu începuseră să adapteze gândirea la realităţi, la Versailles s-a încercat corectarea lucrurilor, pe de-a-ntregul în vechiul stil. Întreaga dezmembrare a Austriei nu concordă absolut deloc cu vreun preţ, de exemplu preţului unei călătorii austriece cu vaporul cu aburi, cu preţului cărbunelui, cu nimic. Aceasta a creat apoi doar haosul, această încercare disperată care se face, de a stăpâni faptele cu vechile gânduri, vechile idei, în timp ce economia mondială era deja prezentă într-o mare măsură. Cu o gândire limitată s-ar putea spune că se vor forma din nou economii naţionale. Însă nu acesta este cazul. Ceea ce contribuie foarte mult la fluctuaţiile valutare dovedeşte că economia mondială există: căci în Austria există tot felul de valori din lume și deci cu acestea se poate influenţa economia mondială. Acestea sunt lucruri care dovedesc totuşi că în prezent nu este posibil ca economia mondială să fie ignorată.
Întrebare: Dacă America vrea să acorde împrumuturi Rusiei, pentru a ridica Rusia – prin construirea de căi fereate şi aşa mai departe –, atunci consecinţa acestui fapt va fi că se se vor introduce bani în Rusia şi că americanii doar vor avea titlul de proprietate, fără a putea să-i primească înapoi în vreun fel.
Rudolf Steiner: Dacă America s-ar hotărî să dea aceşti bani – indiferent în ce formă ar face aceasta –, atunci aceasta ar fi o donaţie. Din marele împrumut care a fost acordat, trebuie să rezulte o donaţie. Însă America nu va decide să ajute Europa – această poziţie este susţinută şi în prezent foarte deschis în America –, până când Europa va oferi garanţii că nu nu se va implica în alte încurcături de natură militară, respectiv economice. Singurul motiv pentru care America nu oferă un ajutor – căci America ar câştiga prin aceasta, deoarece propria sa economie ar deveni mai sănătoasă –, constă în aceea că Europa are o înfăţişare care spune: ceea ce introduc aici, se pierde. În America, oamenii se tem de acordarea oricărui împrumut. Împrumutul nu va fi acordat dacă în Europa, cu timpul, nu se va da mai mult credit personal. Cât de uşor ar fi în definitiv să se acorde un ajutor Europei puteţi deduce din faptul că atunci când s-a crezut că Rathenau și Wirth ar fi oameni capabili – chiar dacă este doar aparență, căci Rathenau nu era un om capabil, şi nici Wirth –, în acel moment s-au deschis perspective. Însă atunci când în ţările Antantei, cât şi în ţările înfrânte ar veni oameni noi în poziţiile de conducere, care nu ar avea nimic de a face cu ceea ce a fost înainte de război, dacă ar dispărea din viaţa publică toţi oamenii care reprezintă nume de dinainte, atunci Europa ar primi ajutor: atunci Europa ar avea creditul personal. Lucrurile stau așa, că nu mai există creditul personal; creditul personal trebuie să ridice din nou creditul real. Atunci s-ar putea ajunge la o ascensiune lentă. Dacă coroana şi marca s-ar ridica puţin, atunci s-ar crea o cu totul altă dispoziţie, atunci ar exista din nou tot felul de cauze care abia ele ar duce la o ascensiune ulterioară. Însă nivelul moral a scăzut atât de mult.
Obiecţie: Un sondaj privind cauzele nenorocirii valutare a avut ca rezultat cele mai contradictorii răspunsuri.
Rudolf Steiner: Dezlegarea acestei probleme nu constă în faptul că nimeni n-a avut dreptate, ci în faptul că toţi au avut dreptate; şi anume fiecare s-a referit la anumite cauze parţiale din câmpul lor de experienţă. Aceasta vă demonstrează necesitatea vieţii asociative. În viaţa economică nu există deloc posibilitatea ca o singură persoană să dea o judecată completă. Aşadar, în cea mai mare parte oamenii au avut dreptate. Însă dreptate în cea mai mare măsură, indicând cea mai profundă cauză – ce-i drept, chestiuni de ordin moral –, mie mi se pare că a avut Edison, care poate gândi într-un mod cu totul economic, şi care a spus: Lucrul cel mai important este după ce fel de principii sunt angajaţi oamenii care sunt angajați într-o afacere. Comerciantul priceput pune oamenilor care vor fi angajaţi întrebări care nu au nicio legătură cu conducerea afacerii. Ei își vor găsi drumul în ceea ce priveşte conducerea afacerii, dacă sunt capabili în general: De aceea, ca om de afaceri eu le adresez întrebări care să îmi dovedească dacă, de exemplu, mai ştiu sau nu ce au învăţat la şcoală. Dacă cel intervievat îmi spune un nonsens absolut, atunci întrebarea este răspunsă astfel încât eu cred că cel în cauză nu are o minte suficient de deschisă. – Edison punea un întreg şir de astfel de întrebări atunci când voia să angajeze pe cineva. Dacă abordăm chestiunea în mod practic, este o diferență dacă angajez pe cineva care nu poate deosebi grâul de secară, şi îl am la birou, sau dacă angajez pe cineva care poate distinge între ele. Iar aceasta este ceea ce oamenii nu cred în prezent. Oamenii cred că poţi fi un contabil foarte capabil fără a şti ce este o floarea soarelui. Aceasta este spus cum grano salis. Însă ceea ce Edison a dat aici ca îndemn îmi pare a fi extraordinar de nimerit. Acest îndemn este economic, el arată cât de amplu are în stăpânire spiritul munca.
Întrebare: Ce pretind cerinţele economice actuale de la cei care cred că trebuie să întemeieze o teorie economică nouă?
Rudolf Steiner: În cea mai mare parte, încerc să vă dau în fiecare zi răspunsuri parţiale la această întrebare. Căci lucrul important este să înţelegem într-adevăr această trecere efectivă care există de aproximativ cincizeci de ani, de la economiile parţiale naţionale la economia mondială, şi să nu mai lucrăm în continuare cu vechile categorii economice, ci să înţelegem cum în prezent trebuie create anumite lucruri care nu existau, şi care pot fi create doar pornind de la gândire.
Luaţi foste economii naţionale şi aveţi faptul că ele stau pur şi simplu una alături de cealaltă. Situaţia încă mai înaintea acesteia era cea în care economiile naţionale se află cu totul separate. Această situaţie economică exista în perioada în care teritoriile erau ușor de cucerit. Aceasta nu depinde de distanţe. Puteţi să vă imaginaţi Franţa încă necultivată şi francii care vin şi găsesc ținuturile nelocuite. Aceasta conferă cu totul alte condiţii economice decât dacă se vine într-un ţinut relativ închis, cu mai multă cultură. Vizigoții au avut o altă soartă decât francii, deoarece ei au invadat o regiune mai dezvoltată din punct de vedere economic. Iar cel mai mare exemplu pentru aceste economii separate, care atunci acţionează una asupra alteia, este tocmai raportul dintre Anglia şi India, dintre Anglia şi coloniile sale în general. În acest caz, economii separate sunt integrate într-un ţinut comun, prin cucerire, chiar dacă prin cucerire paşnică. Acesta este prima situație. A doua situație este atunci când ţinuturile sunt adiacente, separate prin graniţă, fiind economii independente. Iar a treia situație este cea în care este creat un ţinut închis prin aceea că nimic nu-i poate fi adiacent în sens economic – căci ţinuturile complet pustii, deşertice nu intră în discuţie. Acum ar trebui să luăm aminte la faptul că ne aflăm într-o perioadă cu transformări uriaşe, şi că lucrul esenţial este cerinţa mondială a economiei mondiale, la care trebuie să ne adaptăm. Această reînţelegere a tuturor lucrurilor din economie este faptul important.
Aveţi un exemplu foarte interesant de cât de puţin pot face oamenii acest lucru, în cartea lui Spengler „Declinul occidentului”, care are şi un capitol economic. Spengler face într-adevăr remarci pline de spirit, însă nu are nicio idee despre cum stau lucrurile în realitate. Conceptele sale nu sunt nicăieri în conformitate cu realitatea. În domeniul economic lucrurile stau prost mai ales în volumul doi, deoarece Spengler are o înţelegere relativ bună asupra modului în care au funcționat economic anumite ţinuturi economice antice. El înţelege aşadar pe de o parte economia naturală ţărănească extraordinar de bine, pe de cealaltă parte înţelege destul de bine şi viaţa economică modernă. El diferenţiază aici – aceasta este cochetăria spengleriană! - elementul faustian de cel homeric. Ceea ce este extraordinar de semnificativ este că chiar și un om atât de plin de spirit, cum este Spengler, nu poate ajunge absolut deloc să sesizeze că ceea ce a fost depăşit odată în mod aparent, intră încă în ceea ce îi succede, astfel că tot ceea ce el numeşte economie antică există ca zonă în mijlocul nostru.
În special acolo unde avem de a face cu ceea ce am numit bani pentru achiziții, acolo pătrunde înăuntru pretutindeni ceea ce Spengler atribuie doar antichităţii, cu excepţia faptului că forma s-a schimbat într-o oarecare măsură. El crede că în timp ce, conform părerii sale, înainte aveam bani materiali, în prezent avem doar bani funcţionali, în timp ce în prezent banii noştri trebuie meargă în direcția ca raportul dintre banii materiali şi banii funcţionali să fie transparent: El aruncă cu astfel de concepte concepute cochet şi cu toate acestea nu ajunge la concepte care corespund realităţii. De aici provine latura briliantă a conceptelor spengleriene. Aceast aspect orbitor, şi pe de altă parte cel derutant – felul în care amestecă conceptele –, este într-adevăr un pericol pentru cei care nu sunt imuni la această încâlceală. Sarcina noastră este să concepem raporturile care există conform realităţii lor.
Avem această triplă alăturare: cucerirea obişnuită şi desfăşurarea economică alăturată şi economia naturală originară, lucru care este mascat prin faptul că folosim banii pentru orice. Există această dispută într nominalişi şi metalişti. Primii sunt de părere că banii sunt doar simboluri, deci că materialul din care sunt făcuţi nu are nicio valoare, ci numai cifra înscrisă pe ei; în timp ce metaliştii sunt de părere că materialului din care sunt făcuţi este partea esențială, care le dă valoarea. Oamenii se ceartă din această cauză, în timp ce lucrurile stau în felul următor: într-o regiune în care avem de a face mai mult cu agricultura şi cu ceea ce îi este înrudit, în privinţa funcţiei banilor în economie metaliştii au dreptate, în timp ce în industrie şi în viaţa spirituală liberă nominaliştii au dreptate; căci în acest domeniu banii joacă rolul care le este atribuit de către nominalişti. Iar apoi avem interacţiunea și amestecătura dintre cele două. Astfel de lucruri trebuie să înţelegem! Oamenii se luptă pentru lucruri mult prea simple, în timp ce viaţa pe care o avem este complicată.
Obiecţie: Acum însă ar trebui să schimbăm denumirea cursului nostru de economie în „curs de economie mondială”!
Rudolf Steiner: Ei, numele se păstrează. Vedeţi dumneavoastră, a fost chiar un timp în care se considera că morala aparţine economiei. În secolele I, II după Christos, morala ţinea de domeniul economiei.
Întrebare: Nu pot ajunge să pricep mişcarea reciprocă produs natural – muncă – capital [ Nota 14 ] şi aşa mai departe. Mijloacele de producţie au trecut totuşi printr-un proces de transformare.
Rudolf Steiner: Însă inversiunea nu se referă la faptul că mijloacele de producţie sunt produse, ci la faptul că ele produc. Transformarea are o semnificaţie abia în momentul în care mijloacele de producţie încetează să mai fie o marfă. Ele rămân marfă până în momentul când pot fi convertite în a produce. În momentul în care încep să producă, pentru mijloacele de producţie se modifică direcţia fluxului de activitate economică. Începând din acel moment sunt scoase din contextul în care erau marfă. În lucrarea mea Punctele centrale ale problemei sociale am arătat că atunci mijloacele de producţie încep să fie de acelaşi fel cu natura, deoarece nu mai pot avea niciun preţ. Ele se află înglobate în procesele economice în acelaşi fel ca natura. Aşadar, ele se întorc din nou la natură.
Întrebare: Este aceasta reflectată în bilanț?
Rudolf Steiner: Vă referiţi la această dispariţie a valorii? Ea este exprimată în bilanţ numai în cazuri anormale. Apare numai atunci când, să zicem, cineva începe o afacere, aduce o sumă de mijloace de producţie, produce și apoi este ruinat, și un altul care este mai priceput, preia și continuă afacerea și reușește. Veţi găsi, dacă comparaţi aceste două bilanţuri, cel al năruirii şi cel al continuării, o asemenea apariţie parţială a devalorizării. Prin faliment – pur şi simplu prin procesul ruinării –, cel de al doilea antreprenor a cumpărat suma mijloacelor de producţie mai ieftin decât dacă le-ar fi cumpărat în condiţiile obişnuite. Prin aceasta a primit o parte cadou. Astfel că aceasta ar putea să capete apoi expresie în bilanţ. Dacă aţi urmări consecinţele acestui proces în desfăşurarea ulterioară în noul bilanț, atunci aţi avea în acesta o afacere care a fost dată în parte pe gratis. Deci acest lucru ar putea fi dovedit astăzi în termeni contabili.
Observaţie: Acestea sunt fireşte excepţii. În ziua de azi anormalul este normal.
Rudolf Steiner: Aceasta va conduce însă treptat la o monstruozitate, deoarece mijloacele de producţie sunt transferate direct în venit, în timp ce venitul funciar ia naştere abia în momentul când investesc capital.
Întrebarea nu a fost notată.
Rudolf Steiner: Nu trebuie să uitaţi: Dacă introduceţi captial într-o întreprindere, atunci din punct de vedere economic aceasta are o semnificaţie esenţialmente diferită faţă de cazul în care nu aveţi capital în această întreprindere. În cazul în care ai capital în aceasta, lucrează un cu totul factor activ decât în cazul în care nu ai capital în ea, unde a nu fi capital înăuntru nu este în definitiv decât o imagine fictivă. Situația conduce lucrurile la astfel de imagini aparente. Puteţi întreba: Unde sunt propriu-zis capitalurile, să zicem capitalurile de împrumut care nu se află în întreprindere? Fireşte, ele sunt acolo doar ca producţie şi ca venit funciar, doar acolo sunt ele. Iar dacă cineva ar dori bani pentru el, atunci ar trebui să-i retragă cu totul pentru o perioadă din procesul economic, provocând astfel o tensiune, și să-i dea din nou la o altă valoare. În acest caz el nu prea se alege cu ceva, deoarece banii se devalorizează progresiv – căci altfel nu este imaginabil, că procesul ar interveni radical –, iar aceasta schimbă situația.
Dacă s-ar lua economia în mână în mod sănătos, ar rezulta condițiile corecte. În prezent este adesea amuzant în ce mod se tratează, de exemplu, problema salariilor [ Nota 15 ]: se cer salarii mai mari, iau naştere costuri de producţie mai mari. Apoi salariile nu ajung. Se cer din nou salarii mai mari, și așa se merge, fără să se ştie încotro. Prin aceste lucruri oamenii îşi aruncă singuri cu nisip în ochi. În timp ce într-o economie asociativă – dacă păstrăm termenul de salariu, care fireşte că nu corespunde – iau naştere pur şi simplu acele salarii care pot lua naştere. Nu iau naştere salarii greșite.
Întrebare: De ce trebuie ca salariile „să ia naştere”?
Rudolf Steiner: Încercaţi să cercetaţi o dată: Un muncitor primeşte într-un loc sau altul, în medie, să zicem doi franci pe zi. Acum dumneavoastră puteţi spune: aceasta este un salariu foarte mic. – Prin ce poate acest salariu să devină un salariu foarte mare, fără să însumeze mai mult de doi franci?
Observaţie: Prin aceea că produsele se ieftinesc.
Rudolf Steiner: Abia atunci obţineţi valorile finale. Atunci veţi vedea că rezultă tot ce am spus. Nu trebuie să se tot pună carul înaintea boilor. Chestiunea trebuie pusă în felul următor: Doi franci, îi lăsăm atât. Însă în ce condiţii vor reprezenta doi franci o leafă de două ori mai mare decât în prezent, sau de trei ori mai mare? Trebuie să porniţi de la raporturile dinamice. Mereu se porneşte de la cele statice, dorindu-se ca lucrurile în repaus să provoace mişcare. În realitate: dacă pun cinci centime în buzunar, aceasta nu înseamnă nimic, ci numai dacă îi pun în relaţie cu întreaga economie.
