Întrebare: Se mai poate vorbi de valoare când un lucru şi-a îndeplinit scopul? Ce se întâmplă dacă lucrul respectiv revine din nou în procesul economic? – Reprezintă demolarea unei case o devalorizare prin munca umană? Această devalorizare are un sens sau nu? – Se poate vorbi despre devalorizare prin munca umană numai atunci când nu sunt create valori noi?
Rudolf Steiner: Exprimați-vă opiniile despre acestea! Vor rezulta teme, ca de exemplu huilă și lignit. Cineva ar putea avea ideea că huila, pur şi simplu ca substanţă, este un obiect mai valoros decât lignitul. Însă el va trebui atunci să-şi apere teza. O alta ar fi teza, mai îndrăzneaţă, conform căreia de regulă munca mecanică nu produce o creștere a prețului. Atunci distinsele persoane prezente aici vor avea de obiectat un lucru sau altul. Atunci, chestiunea atribuirii de valoare şi devalorizării nu va fi epuizată prin aceea că vor fi citate fenomene excepţionale, precum submarinele, ci va fi o chestiune despre faptul că pur și simplu în procesul continuu al vieţii economice, trebuie tocmai prin muncă, să se pricinuiască devalorizări necesare din punct de vedere economic.
Diverse întrebări puse între timp.
Rudolf Steiner: Problema care se pune este dacă se poate vorbi – de asemenea cu totul în sens economic – despre a da valoare şi a devaloriza prin muncă. Dacă maşinile se depreciază, atunci, din punct de vedere economic, aceasta ar însemna consum. Nu se pune problema dacă scopul unei munci este devalorizarea, ci dacă în procesul economic sunt necesare devalorizări care nu pot fi realizate decât prin muncă.
X: Devalorizarea prin muncă a valorilor intervine în scopul de a aşeza ulterior valori mai mari în locul lor (valori intermediare).
Rudolf Steiner: Acesta poate fi un exemplu, dar nu este absolut fără obiecții. Un exemplu mult mai simplu este unul cotidian: dacă înfășuraţi aţa pe o bobină, prin aceasta aţi realizat un produs. Această bobină a luat naştere prin aceea că a fost executată o muncă. Dacă continui munca atunci trebuie să desfăşor aţa de pe bobina. Pentru aceasta este într-adevăr nevoie de executat o muncă. În cazul operaţiilor intermediare este necesar ca lucrările efectuate în cadrul procesului să fie din nou dizolvate.
Întrebare: Acelaşi lucru ar fi valabil şi în cazul mutării produselor în alt loc?
Rudolf Steiner: Aceasta ar avea loc cel puţin atunci când schimbaţi trenul pe alt traseu. Atunci trebuie să distrugeţi prima valoare pentru a da celei de a doua valoarea corectă. Dacă aveţi un tren aici şi vreţi să-l poziționați acolo, atunci prin repoziționare aţi produs o astfel de devalorizare. Şi astfel de lucruri se întâlnesc peste tot. Acestea ar fi devalorizări care sunt necesare şi pentru a căror realizare este nevoie de muncă. Numai că în mod obişnuit nu le observăm. Ele există însă peste tot. Nu trebuie decât să luaţi ca exemplu pe cel ce încarcă cu lopata cărbunii în locomotivă. Fochistul trebuie să îi ia din nou de acolo cu lopata. Dacă vreţi să rămâneţi doar la nivel de noţiune, atunci puteţi spune: acesta este un proces continuu. – Nu ar fi însă de ajuns. Deoarece procesul continuu nu poate fi realizat aici în mod nemijlocit, ar trebui să calculaţi cât ar costa procesul continuu dacă aş avea peste tot cărbunii pregătiţi, în comparaţie cu cât ar costa dacă aş efectua întotdeauna un proces parţial, trebuind apoi să-l distrug din nou.
Întrebare: Industria ambalajelor ar fi de asemenea un exemplu?
Rudolf Steiner: Desigur. Un exemplu foarte izbitor, în care nu putem aplica cu adevărat noţiunea de utilizare şi nici cea de consum pur prin uzare, ca în cazul briciului de bărbierit care se tocește. Acolo un produs care are valoare este distrus şi aceasta este o muncă economică necesară. Consumul constă numai în tocire. Însă pentru a-l devaloriza complet este necesară muncă.
Întrebare: Colectarea – vânzarea – topirea – refolosirea fierului vechi – putem denumi rematrițarea o revalorizare?
Rudolf Steiner: Este similar cu valorificarea deşeurilor. Aceasta nu poate fi numită devalorizare.
Observaţie: Procesul este însă încheiat!
Rudolf Steiner: Da, şi apoi descopăr că eu pot revalorifica ceea ce există acolo precum un produs natural. Trebuie să fie acolo criteriul conform căruia este nevoie de muncă umană pentru a pricinui un proces de devalorizare.
Topirea fierului nu este propriu-zis un proces de degradare. Sigur, lucrurile pot fi echivoce. Un lucru poate fi interpretat într-un fel sau altul. Ar putea fi înţeles şi ca un produs al devalorizării.
Întrebare: Devalorizarea prin intermediul războiului – fabricarea grenadelor – pur şi simplu explodate?
Rudolf Steiner: Pentru cel care nu este învingătorul aceasta reprezintă o devalorizare.
Întrebare: În cazul echipamentelor de război se poate vorbi despre o creare de valori în sensul economic?
Rudolf Steiner: Poate deveni economic abia în urmările sale. Industria de război nu este creatoare de valori, atât timp cât produce pentru stoc. Atunci ea este de fapt o muncă distructivă – însă nu se poate spune că şi necesară.
Observaţie: Ceea ce este consumat peste nevoile normale, echipamente de război şi aşa mai departe, conduce după terminarea războiului de exemplu la un deficit.
Rudolf Steiner: Trebuie avut în vedere faptul că acest consum anormal care apare acolo are o anumită similaritate cu ceea ce consumă un rentier într-o comunitate economică. Acest consum este dat. Dacă vrem să-l justificăm – astăzi va fi combătut – atunci bineînţeles că pentru toate lucrurile există o anumită justificare. Consumul de către rentieri se justifică dacă producţia terenului furnizează o recoltă mai mare decât poate fi consumat în mod normal de cealaltă populaţie. Pentru realizarea echilibrului economic consumul aferent rentierilor este în anumite condiţii un lucru bun. Şi, privit din acest punct de vedere, există o justificare economică a forţelor armate. Justificarea este fondată pe faptul că oamenii spun: Lucrurile există şi pot fi produse. Nu ar fi echilibru economic, ar trebui să rămână şomeri atâţia şi atâţia oameni dacă armată nu ar consuma, fără ca ea în fapt să producă. Căci ea nu produce de fapt nimic.
Întrebare: Forţele armate nu ar trebui privite similar cu tratarea cu pesticide a grâului sau ceva în sensul acesta?
Rudolf Steiner: Această concepţie există: în şcoala de la Rodbertus. Apărarea este socotită printre factorii productivi. Problema care se pune este dacă concepem o economie sub anumite premize sau fără aceste premize sau cu alte premize. Aşadar dacă ne-am imagina că apărarea nu ar fi necesară prin intermediul unei armate, atunci ea ar dispărea. Dar maşina de stingere a incendiilor nu poate lipsi, căci ea corespunde unui consum necesar, ca și prima mâncare a zilei. Cine consideră armata ca fiind absolut necesară, atunci trebuie să o vadă pentru un consum necesar. Însă aici începe posibilitatea de a discuta asupra problemei consumului. Există oameni care consideră cele mai ciudate lucruri ca fiind asolut indispensabile. În evaluarea lor un rol îl joacă noţiunile privind întrebuințarea. Iar acestea sunt labile.
Întrebare: Munca mecanică, de exemplu forţa apei prin turbine, scuteşte munca omului. Evaluarea are loc ca şi cum munca mecanică ar fi realizată prin munca omului?
Rudolf Steiner: Imaginaţi-vă cumpăna care are braţe inegale; pe un braţ am o sarcină mare şi atunci trebuie să deplasez greutatea de pe celălalt braţ. Astfel, cu o greutate foarte mică pot contrabalansa o greutate foarte mare doar prin modificarea poziţiei. Tot astfel stau lucrurile cu alocarea economică a unor astfel de lucruri precum cele pe care le-aţi numit dvs. „munci mecanice”. Munca care trebuie prestată devine mai puţină numai într-o proporție – ca în cazul cumpenei. Însă o anumită cantitate dată, de muncă într-adevăr depusă, veţi găsi întotdeauna, şi în cazul muncii mecanice. Nu puteţi obţine ceva fără a face absolut nimic. Chiar dacă aţi vrea să puneţi o piatră pe ceva ca să facă o muncă, tot trebuie cel puţin să aduceţi piatra. Întotdeauna trebuie să cheltuiţi puţină muncă umană. Dar aceste lucruri nu țin deloc de știința economică, unde situația condiționează în mod funcţional raportul dintre munca consumată și producția realizată.
Întrebare: Munca mecanică în sine, nu conduce totuși la scumpirea produselor?
Rudolf Steiner: Dacă priviţi munca în întregul context, atunci trebuie să socotiţi o cotă peste tot.
Întrebare: Cum se încadrează munca de devalorizare în procesul economic?
Rudolf Steiner: Dacă aveţi un proces economic continuu în care trebuie să devalorizaţi – să presupunem că aveţi un salon de bărbierit atât de mare încât trebuie să angajaţi un lucrător special pentru ascuţirea briciurilor – atunci, bineînţeles trebuie să contabilizaţi munca acestui lucrător în alt mod decât contabilizaţi munca bărbierilor. Desigur, văzută din exterior este tot o muncă, dar ea se situează altfel în procesul economic şi anume negativ.
Întrebare: Ce se întâmplă deci în cazul munci de devalorizare? Este aceasta o donaţie, deoarece nu-i corespunde nici o contravaloare?
Rudolf Steiner: Numai semnele dinaintea valorii se modifică. Este peste tot la fel. Dacă aveţi o creare de valori pe care în procesul economic continuu o desemnaţi ca fiind pozitivă (+), atunci trebuie să desemnaţi devalorizarea ca fiind negativă (−), pe când dacă nu se întâmplă nimic folosiţi zero.
Observaţie: Dacă o maşină nouă înlocuieşte un proces, atunci produsul devine mai ieftin, pur şi simplu pentru că este scutită munca. Şi este indiferent dacă munca este creatoare de valori sau devalorizatoare.
Rudolf Steiner: Da, lucrurile stau aşa, că în principiu puteţi obţine întotdeauna acelaşi lucru. De aceea este mereu încă o divizare în crearea de valori şi devalorizare. Este de la sine înţeles că dacă vreţi să trageţi linie, atunci rezultă o sumă pozitivă, în cazul în care se va folosi o maşină. ... Singura întrebare care se pune este dacă se necesită să se utilizeze muncă pentru dizolvări, adică pentru distrugerea valorilor, care au fost generate deja în procesul economic.
Întrebarea nu a fost notată.
Rudolf Steiner: Pentru ca nici o noţiune să nu rămână neclară, va fi necesar să considerați în detaliu acea ceaşcă de ceai a cărei consumare ar fi o muncă economică.
Obiecţie: Nu pot accepta aceasta ca fiind o muncă. Lipseşte criteriul care defineşte munca.
O altă observaţie: Atunci când consumăm alimente, atunci creăm în noi valorile care sunt în măsură să furnizeze muncă în continuare, la fel ca în cazul în care producem maşini care urmează să creeze valori.
Rudolf Steiner: Nu este însă posibil ca ceea ce are loc în oameni să fie luat în calcul în domeniul economic. Aceasta ne-ar conduce la teoria marxistă [ Nota 12 ]. Dimpotrivă, domnul trebuie să se fi gândit la altceva. Probabil v-aţi gândit că băutul unei ceşti de ceai ar putea furniza o valoare economică, aşadar, din punct de vedere economic, este muncă.
Observaţie: Dacă un lucrător spiritual este susţinut cu valori economice, atunci rezultatul preliminar va fi că el poate mânca şi fi cu mintea proaspătă și sprintenă. Urmarea va rămâne pentru început în propria personalitate; dar nu rămâne acolo. Urmările radiază în afară în procesul economic. Acestea ar fi consecinţele care provin de la cel în cauză.
Rudolf Steiner: Acestea însă nu pot fi introduse în procesul economic chiar așa, fără să se mai adauge nimic altceva, deoarece nu puteţi privi consumarea unei ceşti de ceai drept ceva productiv. Ceaşca de ceai intră în discuţie din punct de vedere economic numai dacă atunci când aţi vrea să produceţi ceva, aţi mai bea o ceaşcă de ceai – în afară de hrana dvs. obişnuită – şi aşa aţi fi în măsură să munciţi mai mult decât aţi fi făcut-o fără ceaşca de ceai. Atunci problema s-ar pune dacă putem să privim aceasta ca pe o realizare economică.
Observaţie: Prin aceea că eu consum ceai, în colonii poate fi cules ceaiul. Eu devalorizez de fapt, dând din nou posibilitatea să fie create noi valori economice.
Rudolf Steiner: Dacă vreţi să determinaţi valorile economice în sens pozitiv, ajungeţi la un alt nivel atunci când puneţi întrebarea în ce măsură este necesar consumul pentru a continua procesul economic. Aceasta este o întrebare care de fapt nu are nimic de a face cu economia ca atare.
Observaţie: Doresc să aşez devalorizarea care există prin aceea că se consumă o ceaşcă de ceai pentru a putea presta din nou o muncă, la acelaşi nivel cu exemplul despre medic şi pantofar [ Nota 13 ]. Culegătorul de ceai prestează o muncă. Eu beau ceaiul. Culegătorul de ceai serveşte la a mă aduce din nou în situaţia de a putea presta muncă.
Rudolf Steiner: Dacă punem întrebarea astfel, atunci în cazul culegerii ceaiului, va rezulta o valoarea economică din produsul natural ceai. Acesta reprezintă generarea unei valori economice. Însă în actul consumării ceaiului va fi generată sau va dispărea în acelaşi sens o valoare economică?
X: Ea piere, este devalorizată.
Y: Eu aş spune că este reevaluată.
Rudolf Steiner: Aceasta aplicaţie nu este de fapt posibilă, căci atunci ar trebui să consideraţi fiecare consum ca fiind doar o transformare.
Observaţie: Transformare în energie.
Rudolf Steiner: Atunci părăsim domeniul economic şi intrăm în domeniul ştiinţei naturale. Atunci activaţi un proces natural care nu mai aparţine de domeniul economic.
Luaţi de exemplu procesul consumării ceaiului! Beţi ceaiul. Această valoare, care fusese creată, aţi lăsat-o acum să dispară din procesul economic. Nu există nici o îndoială. Acum fiind chiar întărit de ceai – vreau să fac această presupunere –, prestaţi o muncă economică. Acest lucru, ca atare, nu reprezintă încă nici o valoare, ci este o valoare doar dacă o aplicaţi asupra unui produs natural. Şi acum începe din nou crearea de valori în momentul în care abordaţi produsul natural. Nu se pune deloc întrebarea la crearea de valori dacă acum sunteţi mai în putere sau nu, ci crearea valorii începe abia după ce v-aţi întremat. Aşadar, ceea ce are loc în dumneavoastră prin consumarea ceaiului, chiar dacă deveniţi un atlet prin consumarea ceaiului, nu este ceea ce introduceți în procesul economic.
Acest proces natural trebuie exclus la fel ca și valoarea pământului. Bineînţeles, puteţi să-l introduceți; atunci este un caz analog cu acela în care aţi introduce râmele în procesul economic fără a fi folosită munca omenească în această treabă. Atunci când râmele străbat ogorul, fac pământul fertil. Nu puteţi introduce acest lucru în procesul economic. Încercaţi doar să urmaţi acest lucru în rezultatele de mai departe. Veţi vedea de asemenea: dacă l-am privi ca pe ceva creator de valori, dacă prin consum dvs. aţi deveni mai puternici, atunci am intra într-un sistem economic în care munca per se ar fi deja creatoare de valori. Ea este însă creatoare de valori abia în legătură cu natura sau cu spiritul uman.
Nu este posibil să determinăm ceva economic dacă introducem în economie procese care au loc în oameni sau în natură.
Întrebare: Cum ar trebui privită donaţia?
Rudolf Steiner: Pot vorbi în cazul donaţiei despre o devalorizare, deoarece eu, atât timp cât am în vedere numai capacitățile umane pentru care pot utiliza donaţia, nu vorbesc încă despre economie. Abia când acord un stipendiu, las această valoare să dispară în procesul economic până când reapare din nou.
Observaţie: Aproape că se vede cum lucrează are mai departe donaţia.
Rudolf Steiner: Ce acţionează mai departe depinde foarte mult de factori care se află complet în afara oricărei estimări contabile. Altfel ar trebui, de exemplu, să introduceți din punct de vedere economic hărnicia. Hărnicia însă ar fi o valoare fictivă din punct de vedere economic, nu numai fictivă ci chiar imposibilă. Dacă, să spunem, aş avea un atelier, din punct de vedere moral mi-aş mustra lucrătorii pentru că sunt leneşi; din punct de vedere economic i-aş mustra numai dacă ei nu îmi produc nimic. Din punct de vedere economic mă interesează doar ceea ce ei produc. Din punct de vedere moral mă interesează dacă sunt harnici sau leneşi.
Întrebare: Putem vorbi de muncă abia într-o economie cu diviziunea muncii ?
Rudolf Steiner: Abia când începe reciprocitatea unul pentru celălalt în muncă, atunci se poate vorbi de muncă în sens economic.
Întrebare: S-ar putea vorbi de muncă în cadrul economiei primitive?
Rudolf Steiner: S-ar putea vorbi, dar numai dacă s-ar avea în vedere că tatăl prestează o anumită muncă, că el consumă şi de asemenea soţia lui, fii şi fiicele lui consumă, fiicele prestează la rândul lor o altă muncă şi aşa mai departe, aşadar muncesc unii pentru ceilalţi.
Întrebare: Aşadar, cum ajungem de fapt la o noţiune despre muncă?
Rudolf Steiner: O noţiune despre muncă în sens economic este foarte simplu de formulat. Aceasta există atunci când avem un produs natural care a fost modificat prin activitatea umană cu scopul de a fi consumat.
Întrebare: Dacă este consumat sau nu, este totuna?
Rudolf Steiner: Trebuie să fie cel puţin apt de a fi consumat, căci atunci are o valoare.
Întrebare: Trebuie întotdeauna să privim asupra produsului natural sau a obiectului, atunci când o valoare este generată prin organizarea spirituală a muncii, sau trebuie verificat dacă există un obiect asupra căruia a fost utilizată munca organizată?
Rudolf Steiner: În acest caz nu puteţi privi un obiect, căci în contextul cu care aveţi de a face este posibil să nu existe un obiect permanent. Este posibil ca spiritualul să fie aplicat doar la divizarea, structurarea muncii. Atunci se poate să nu avem de a face cu un obiect.
Întrebare: Atunci nu se încadrează în noţiunea de muncă?
Rudolf Steiner: Aceasta este o noţiune secundară. Munca este acea activitate umană care este prestată pentru a face consumabil un produs natural. Aceasta reprezintă munca din punct de vedere economic. Aceasta trebuie să o luați acum ca o noţiune finală. Apoi, spiritul poate interveni şi organiza această muncă. Însă în desfășurarea lucrurilor, ceea ce dumneavoastră doriţi să cuprindeți ca fiind un proces economic coerent, se poate pur și simplu îndepărta de produsul natural. Poate consta în simpla structurare, în simpla diviziune a muncii.
Întrebare: Dar dacă se alătura devalorizarea prin muncă?
Rudolf Steiner: Devalorizarea este negativă numai pentru valoare. În ceea ce priveşte faptul de a face lucrurile apte de consum nu mergeţi înapoi. Mergeți înapoi numai în ce priveşte acordarea unei valori.
Observaţie: În ceea ce priveşte a le face consumabile există totuşi un declin de la un proces mai înalt la unul mai jos.
Rudolf Steiner: Mai întâi înfăşuraţi bobina. Aceasta necesită muncă. Aşa aţi creat o valoare. Şi acum desfăşuraţi bobina. Făcând aceasta, distrugeți valoarea. Însă dacă observaţi lucrurile veţi constata, că a un produs consumabil fost creat până la distrugere, şi după aceea scopul final al muncii este din nou un produs consumabil. În ce priveşte munca este vorba de a face un bun consumabil dintr-un lucru dat de natură. Dvs. nu aţi făcut decât să intercalaţi un sub-consum. Aveţi nevoie de un anumit număr de astfel de procese, pentru a le lăsa să fie consumate prin alte procese. În această consumare în care trebuie să aibă loc devalorizare, este prestată o muncă necesară.
Observaţie: Munca inutilă trebuie desemnată ca fiind muncă, deoarece produsul ei a fost adus până la a fi bun de consum.
Rudolf Steiner: dacă vreţi să aveţi o noţiune a muncii din punct de vedere economic, atunci trebuie să-o definiţi aşa, dar noţiunea de muncă economică nu este încă o valoare. Numai munca este definită. În economie nu este nicicum vorba de a presta muncă economică ci de a crea valori.
X: Cel ce predă prestează şi el o muncă.
Rudolf Steiner: Aici este problema. La aceasta realmente nu este aşa de simplu de răspuns.
X: Mă refer la activitatea spirituală liberă.
Rudolf Steiner: Aceasta aparţine de domeniul devalorizării, dar nu al devalorizării prin muncă.
X: Dar privit în viitor el este cel care produce. Cu acest scop prestează el munca.
Rudolf Steiner: Aici avem posibilitatea de a urmări mai departe noţiunea muncii. Bineînţeles, trebuie să considerăm în cel mai înalt grad predarea ca fiind o valoare economică, dar se pune întrebarea, atunci când începem să ne reprezentăm noţiunea de muncă în procesul economic, dacă mai putem păstra ceva din această noţiune atunci când numim predarea drept muncă. Bineînţeles că este prestată muncă atunci când profesorul vorbeşte, se mişcă, se consumă. Este prestată un fel de muncă. Însă aceasta nu este ceea ce se varsă în procesul economic. În acesta se varsă activitatea sa organizatoare, care nici măcar nu este legată de ceea ce el prestează ca muncă. De aceea munca de predare este atât de diferită. O persoană agitată poate presta multă muncă agitându-se. Un altul poate presta multă muncă trecând rapid prin ceea ce are de făcut. Însă cel care predă cu un anumit ritm liniştit, va presta şi el o muncă. Dar aceasta nu este cea care intră în procesul economic, ci cea care intră este activitatea sa spirituală liberă.
Observaţie: Şi în prestarea muncii unul depune mult efort şi obţine puţin, un altul depune puţin efort şi obţine mult.
Rudolf Steiner: Întrucât avem deja muncă care relativ se eliberează. Avem pe de o parte muncă realmente legată de obiect. Ea devine tot mai liberă de obiect. În cazul spiritualităţii libere ea este complet desprinsă de obiect. Şi ceea ce «lucrează» cel în cauză este irelevant. Munca profesorului nu reprezintă pentru procesul economic ceea ce este luat în considerare mai departe pentru el în procesul economic. Capacitatea sa, educaţia lui, toate celelalte sunt luate în considerare din punct de vedere economic, numai munca ce o prestează nu.
Întrebare: De ce activitatea spirituală liberă este devalorizatoare?
Rudolf Steiner: Ea este devalorizatoare în sensul că ceea ce pe de o parte este creat ca valori, ea anulează din nou. Romanii au avut o economie instinctivă foarte subtilă – numai că era potrivită pentru un alt caracter naţional – prin aceea că ei nu au vorbit numai de pâine, ci de pâine şi jocuri. Şi ei au luat în calcul amândouă, pâinea şi jocurile, în ceea ce, din punctul lor de vedere, trebuia să intre în organismul social. Ei şi-au spus: Exact cum atunci când eu fac o pâine, ea trebuie să dispară din nou – trebuie într-adevăr să dispară – tot astfel ceea ce există ca muncă pentru producerea pâinii, trebuie realmente să dispară la rândul său în procesul social prin munca utilizată pentru a se desfășura jocurile. Este o epuizare reciprocă, ca peste tot acolo unde există un organism, acolo există alternativ asimilare şi degradare. Tot aşa şi aici. Aşadar puteţi efectiv vedea cum activitatea spirituală, care este prestată pe de cealaltă parte, nu continuă procesul, ci îl conduce înapoi. De aceea am l-am desenat întotdeauna ca pe un circuit. Natură, muncă, capital. – Natura, munca, și capitalul se întoarce şi întregul proces este anulat atunci când se întoarce din nou în natură.
Întrebare: Putem include şi munca din economia privată în noţiunea de economie?
Rudolf Steiner: Trebuie s-o facem! Cu siguranţă în cadrul economiei private.
Obiecţie: Vreau să spun: nu pot include munca privată în noţiunea economiei naţionale.
Rudolf Steiner: Acest lucru rezultă din faptul că aici există o neclaritate a noţiunii. Ceea ce nu este clar este faptul că numim deja economie naţională o sinteză a economiilor private. Ar trebui să avem o noţiune superioară.
Întrebare: Este munca doar activitatea care trebuie orientată asupra unui obiect anume, pentru a-l face bun de consum?
Rudolf Steiner: Exact aşa este. În domeniul economic avem sarcina de a nu formula, aş spune, simple definiţii filozofice abstracte. Aceasta este ceva care, eventual, îţi poţi propune pentru distracţie sau antrenament filozofic. Însă în economie nu este vorba de a formula noţiuni corecte, ci noţiuni aplicabile. Tocmai astfel de oameni, precum economistul Lorenz von Stein, au formulat noţiuni minunat de pătrunzătoare; dar – se poate spune – o mulţime dintre acestea nu sunt interesante decât pentru filozofii economici. Ele nu au nici o aplicaţie economică.
