Contribuţiile antroposofiei la problematica alimentaţiei pot fi asociate diferitelor domenii spirituale, dacă sunt extrase în conferinţe individuale din coerenţa logică a marilor cicluri de conferinţe ale lui Rudolf Steiner şi sunt apoi asociate într-o succesiune logică în tema „Alimentaţia omului”.
Operele publice ale ştiinţei spirituale, în măsura în care sunt dezvoltate pe bazele moderne ale ştiinţelor naturii şi ale concepţiilor de viaţă, constituie, ca goetheanism contemporan, piatra fundamentală a caracterului ştiinţific cuprinzător al antroposofiei. Din aceste „rădăcini ale cunoaşterii” [1] s-au extins, până în cele mai fine ramificaţii ale „organismului social”, interesele generale pentru viaţă ale lui Rudolf Steiner. Spiritul său ştiinţific a tins cu voinţă de cunoaştere sigură de ţel, încă din tinereţea timpurie, spre realităţile vieţii contemporane, spre „cerinţele sociale ale prezentului”. Deja „publicaţiile din opera literară timpurie” (caietul 17/1891, 1897) [2] ca Necesitatea de reformare a conformaţiei contemporane a agriculturii (referitoare la scrierea lui C. Andresen: Dezvoltarea omului), sau necrologul dedicat reformatorului american al solului Henry George, 1897, autorul lucrării Progres şi sărăcie, constituie un imbold generos şi curajos-realist spre cunoaştere.
Ne dăm seama cu uimire din amintirile autobiografice de mai târziu ale lui Rudolf Steiner, cum el, în anii copilăriei şi ai tinereţii, apropiat de viaţă prin activitatea vie din existenţa ţărănească, a avut capacitatea de a-şi forma forţa de observare, de înţelegere şi simţul liber pentru adevăratele rădăcini sociale ale timpului său. În mijlocul lumii tehnico-industriale ce lua naştere, al mediului său nemijlocit de viaţă, încă mai curgea cultura sufletească a trăirii naturii, specifică populaţiei austro-ungare; ei îi datorează Rudolf Steiner forţa sa tinerească, forţa de rezistenţă a sănătăţii sale fizice şi prospeţimea cunoaşterii sale.
În acelaşi timp, puteau fi încă găsite acolo vechi comori de înţelepciune şi conţinuturi ale experienţei timpurilor trecute, ca de exemplu: întâlnirile cu venerabilul culegător de ierburi Felix Koguzki sau călătoriile în Transilvania, unde se păstraseră până în acele timpuri împărţirea fundamentală a culturilor şi a structurii regiunii în cultura forestieră, cultura păstoritului, cultura cultivării cerealelor şi cea a grădinăritului.
În ultima operă, neterminată, Cursul vieţii mele (cap. 3,4,8), drama interioară a luptei pentru cunoaştere caracteristică începutului studiului ştiinţific apare în prim-plan, luminată ca de un fulger de asemenea întâlniri: „Mai întâi mă chinuisem să găsesc noţiuni pentru fenomenele naturii, la care s-ar fi putut găsi ceva asemănător pentru Eu. Acum voiam invers, ca, pornind de la Eu, să pătrund în devenirea naturii. Spiritul şi natura stăteau pe atunci în completa lor opoziţie în faţa sufletului meu...”. „Aşa m-am lăsat înscris atunci la studiul matematicii, istoriei naturii şi chimiei.” El scrie despre întâlnirea cu Felix Koguzki, culegătorul de ierburi: „Dacă erai cu el, puteai să arunci priviri profunde în misterele naturii. El căra pe spate legătura sa cu plante medicinale, dar în inima sa purta rezultatele pe care le câştigase prin cules din spiritualitatea naturii... Acest om mi-a rămas apropiat sufleteşte, chiar dacă viaţa m-a dus din nou departe de el...” Despre nevoia de cunoaştere, „în special în domeniile ştiinţelor naturii”, el spune: „Atunci când voiam să cultiv în acest mod viaţa ştiinţifică, găseam pretutindeni acces, până în medicină.”
Ceea ce poate conta în interior, în toate activităţile practice de viaţă din anii tinereţii pentru formarea unei înalte şi sănătoase năzuinţe spre cunoaştere, ca şi pentru experienţa de viaţă în igiena publică, găseşte în 1924 următoarea expresie în instrucţiunile pentru aprofundarea artei vindecării pentru medici şi studenţi în medicină [3]: „Deci, ceea ce este cunoaşterea înaltă ia în considerare cu adevărat omul ca întreg, iar acela care nu primeşte nicio impresie din imaginaţii şi inspiraţii, acela nu ştie că imaginarea este o muncă, iar această muncă ajunge imediat în munca fizică, deoarece încordează muşchii, aşa încât o adevărată imaginare este ca o muncă fizică. De aceea există o corelaţie între o muncă fizică şi imaginaţie. De exemplu, dacă îmi permiteţi, voi menţiona ceva personal: am descoperit mereu că pentru imaginaţia mea a contribuit enorm de mult faptul că am despicat lemne, am recoltat cartofi, am lucrat cu săpăliga şi altele asemenea... A fi făcut aceste lucruri odată, uşurează readucerea în muşchi a unei încordări necesare pentru a imagina mai uşor, ca şi cum ai fi obişnuit cu aşa ceva. Aşa cum era în tinereţe când aţi încordat muşchii, aşa este mai târziu când vreţi să imaginaţi. Vedeţi însă, aici nu folosesc nimănui mişcări care nu sunt muncă.”
În acest fel, apare de timpuriu şi o preocupare subtilă pentru domeniile sociale ale igienei vieţii (deja de la al optsprezecelea an al meu), care, mai târziu, apare exprimată într-o limbă nemijlocit spiritual-practică în conferinţele şi răspunsurile la întrebări pentru muncitorii de la construcţia Goetheanumului: „Vedeţi dumneavoastră, relaţiile igienico-sanitare sunt deja extraordinar de interesante tocmai din anumite puncte de vedere...Trebuie totuşi ca acestea să poată fi privite din nou din punctul de vedere al sănătăţii.” [4] Când, mai târziu, de Rusalii, în 1924, în estul Sileziei, la Koberwitz, pe proprietăţile contelui şi contesei de Keyserling, prin cursul de agricultură este dat impulsul pentru o dezvoltare viitoare a agriculturii şi alimentaţiei [5], Rudolf Steiner se poate referi la trăirile timpurii ale copilăriei sale, la activitatea variată şi la viaţa mic-ţărănească tocmai acolo unde începe să caracterizeze procesul de transformare a tuturor structurilor, a tuturor „structurilor naturii”, ca şi a vieţii moral-umane, iniţiat odată cu începutul secolului al XX-lea: „De asemenea, noi stăm în faţa unei mari transformări a interiorului naturii. Ceea ce a ajuns până la noi din vechile timpuri, ceea ce noi am transmis mereu ca aptitudini naturale, ca o cunoaştere moştenită de la natură şi altele asemenea, ca şi ceea ce am moştenit ca medicamente, îşi pierde însemnătatea. Trebuie să obţinem cunoştinţe noi pentru a pătrunde în ansamblul complet al naturii unor asemenea lucruri. Omenirea nu are altă alegere, decât fie să înveţe din nou ceva în cele mai variate domenii din ansamblul complet al naturii, din ansamblul lumilor, fie să lase ca natura şi viaţa omenească să moară cu încetul, să degenereze! Aşa cum în vechile timpuri era necesar să ai cunoştinţe care să pătrundă cu adevărat în structura naturii, tot aşa avem şi astăzi nevoie din nou de cunoştinţe care pătrund cu adevărat în structura naturii.”
De fapt, nici în domeniul medico-vindecător, nici în domeniul pedagogico-educaţional, şi tot atât de puţin în domeniul agriculturii şi alimentaţiei, nu se poate reveni la formele şi practicile de mai înainte ale conştienţei. Dacă vrea să acţioneze în sensul dezvoltării, al progresului în domeniile naturii, ecologiei, fiinţei Pământului, agriculturii şi alimentaţiei, educaţiei şi artei vindecării [6], cercetarea spirituală a epocii moderne are sarcina de a dezvolta pe mai departe metodele ştiinţifico-experimentale adecvate lumii fizic-anorganice în discipline de cercetare corespunzătoare pentru lumea organic vie, sufletească şi spirituală.
De aici rezultă, ca de la sine, liniile fundamentale ale unei structurări a contribuţiilor antroposofiei la „alimentaţia omului”. Conferinţele despre alimentaţie ale lui Rudolf Steiner destinate publicului stau în relaţie nemijlocită cu concepţia ştiinţei spirituale despre istoria culturii şi educarea spirituală a omului; de aceea pot fi recunoscute în ele anumite motive generale, pedagogic-populare şi social-igienice, care-şi află mai târziu, în mod separat, o dezvoltare detaliată în instruirea muncitorilor. Aici, la Goetheanum, la Dornach, Rudolf Steiner a putut să transpună mai apoi în realitate intenţia sa, care mai înainte, în perioada de trecere de la un secol la altul, l-a condus ca profesor de formare profesională a muncitorilor la Berlin: o cercetare spirituală pe baze natural-ştiinţifice pentru oamenii social productivi, pentru muncitori, care nu trebuie să se cantoneze într-un agnosticism şi ateism îngust, în graniţele de cunoaştere „Ignoramus-Ignorabimus”, ca acele teorii materialiste ale unei ştiinţe popularizate, ci, pornind din înţelegerea omenească sănătoasă şi din simţirea adevărului vieţii de muncă social-productivă, să fructifice conform vieţii rezultatele cercetărilor ştiinţei [7]. Astfel, atât conferinţele de predare organizate regulat pentru muncitorii de la Goetheanum la Dornach între anii 1922-1924, cât şi răspunsurile la întrebări, prin conţinuturile lor de istorie a culturii, se caracterizează printr-o comuniune cu ideea de evoluţie a omului, a Pământului şi a Cosmosului, care acum însă este extinsă în toate domeniile individuale ale fiinţei naturii: domeniile mineralelor, plantelor, animalelor şi omului, ale epocilor popoarelor, raselor şi culturilor, ale geografiei, astronomiei şi evoluţiei lumii. Cufundate în aceste idei de bază, apar mai apoi conferinţele de pedagogie populară, despre fiinţa omului, despre cerinţele fundamentale ale educaţiei, despre sănătate şi boală; în special expuneri foarte amănunţite despre medicină, arta vindecării şi ştiinţa medicamentelor; se vorbeşte despre modul de alimentaţie, despre alimente, despre utilitatea şi despre efectele negative ale delicateselor, deci despre alcool, nicotină, opiu, otrăvuri şi despre acţiunea lor sufletesc-spirituală şi fizic-corporală asupra fiinţei umane.
Dacă am încerca să caracterizăm aceste expuneri ţinute de Rudolf Steiner în faţa muncitorilor, expuneri în care el, independent de dogmele abstracte şi de convenţiile caracteristice concepţiilor mediului său ştiinţific, a prezentat o concepţie spirituală liberă drept conţinut al realităţii, atunci aşa numitele „Conferinţe pentru muncitori” ale acestuia se dovedesc a fi un nou drum interior de cunoaştere şi cercetare pentru formarea pedagogico-popular-creativă, popular-spirituală a omului [8]. Aici se clarifică deja regulile de aur ale unei învăţături antroposofice a alimentaţiei, care în corelaţie cu pedagogia, medicina, agricultura şi totodată cu domeniul autoeducaţiei esoterice, apar ca maxime, unice în felul lor, ale antroposofiei.
Deja în 1907, Rudolf Steiner, ca profesor spiritual în domeniul conferinţelor teosofice, anunţă o „Vitaesophia”, care găseşte mai întâi o sinteză în cărticica Educaţia copilului din punctul de vedere al ştiinţei spirituale [9]. Am dori să caracterizăm această mică scriere comprimată ca o „adevărată bijuterie” a antropologiei umane practice. În ea apare acea abundenţă radiantă sintetizată într-o unitate, care prin ştiinţa spirituală luminează apoi, ca antropologie umană pedagogico-didactică, cu o strălucire inepuizabilă, pedagogia şcolii Waldorf libere. Ea conţine concomitent prima regulă de aur a dieteticii spiritual-știinţifice: dietetica libertăţii!
„Decisiv pentru această vârstă (până la schimbarea dinţilor în al şaptelea an) este să se ia în considerare faptul că la copil corpul fizic se face măsură pentru ceea ce îi este suportabil. El face aceasta prin formarea poftelor. În general se poate spune că un corp fizic sănătos poartă ca dorinţă ceea ce îi este de folos. Atât timp cât avem în vedere corpul fizic al omului în creştere, trebuie să privim înăuntru, la ceea ce dorinţele sănătoase, poftele, bucuria, vor să aibă. Bucuria şi buna dispoziţie sunt forţe care modelează forma fizică a organelor în modul cel mai corect.
Se poate păcătui desigur în această direcţie prin faptul că nu se pune copilul în relaţiile fizice corespunzătoare cu mediul. Aceasta se poate întâmpla în special în legătură cu instinctele de hrănire. Copilul poate fi supraalimentat cu asemenea lucruri încât să-şi piardă complet instinctele sănătoase de hrănire. Printr-o hrănire corectă, ele pot fi păstrate astfel încât copilul să ceară tot ceea ce lui, în anumite condiţii, îi este suportabil (până la paharul cu apă) şi să refuze ceea ce îi poate dăuna.
Ştiinţa spirituală va şti să ofere totul, până la orice aliment sau delicatesă, dacă va fi chemată pentru întemeierea unei arte a educaţiei. Aceasta deoarece ea este pentru viaţă un lucru realist...!”
Prin faptul că avem dată prin naştere, mai întâi prin copilăria şi prin tinereţea noastră, participarea la modul de viaţă şi de hrănire din cadrul organismului social în familie, şcoală etc. se trezeşte pentru cei mai mulţi o conştienţă altruistic-social-igienică a responsabilităţii alimentaţiei pentru proprii copii în creştere şi care se formează astfel ca grijă dezinteresată de întreţinere a vieţii, tocmai în aspiraţia comună a tinerilor părinţi spre o igienă de viaţă mai trează, mai generală. Aici au o mare importanţă toate indicaţiile şi practicile antroposofice pentru „educaţia copilului din punctul de vedere al ştiinţei spirituale”. Pot fi chemate aici şi forţele de voinţă active, în năzuinţa modernă a tinerilor spre responsabilitatea igienică comună de conducere generală a vieţii; în locul forţelor egoităţii subiective este trezit interesul; iubirea socială veritabilă, iar aceasta la rândul ei este lărgită prin orientare spirituală spre conştienţa general socială a omenirii.
Ceva necesită însă o deosebită atenţie: toate instrucţiunile de alimentaţie dietetică ale cercetării spirituale antroposofice sunt fundamentate de la început de Rudolf Steiner pe baza cerinţelor metodelor ştiinţifice contemporane de cunoaştere a naturii; tot el a fundamentat din însăşi antroposofia, în comun cu toate impulsurile şi directivele pedagogice şi artistice, o artă a vindecării extinsă, spiritual-ştiinţifică. Deja în martie 1911, Rudolf Steiner ţine la Praga un număr de opt conferinţe dintr-un ciclu cuprinzător, O fiziologie ocultă, venind în întâmpinarea profundei năzuinţe spre cunoaştere atât a medicilor, terapeuţilor şi farmacologilor orientaţi antroposofic, cât şi pentru membrii societăţii care se străduiau pentru un mod spiritual de vindecare. Sub mottoul: „A rămâne neştiutor înseamnă a păcătui împotriva voinţei divine” este fondată o antropologie spirituală a omului, cu reprezentări despre fiinţa umană, dualitatea umană, sistemul lumii interior omului, sistemele de forţe suprasenzoriale, sângele ca expresie şi unealtă a Eului omenesc, despre viaţa conştientă a omului, forma omenească, structurarea forţelor şi altele. Pe acest fundament esoteric s-au putut întemeia apoi succesiv, treptele operei de conferinţe şi cursuri medical-terapeutice: Ştiinţa spirituală şi medicina – 20 de conferinţe ţinute în 1920 (GA 312); Puncte de vedere spiritual-ştiinţifice asupra terapiei – 9 conferinţe ţinute în 1921 (GA 313); Terapeuticul fiziologic ca fundament al ştiinţei spirituale despre terapie şi igienă (GA 314); Discuţii şi convorbiri cu medici – 1920-1924.
Nu poate să nu apară ca semn important al sorţii faptul că Rudolf Steiner, cu trei zile înaintea morţii, putea să corecteze „cu bucurie şi mulţumire interioară” manuscrisul cărţii Fundamente pentru o lărgire a artei vindecării conform cunoştinţelor spiritual-ştiinţifice [10]; faptul că el, în colaborare cu medicul antroposof şi fondator al Institutului clinico-terapeutic din Arlesheim/Dornach, dr. Ita Wegman, a inclus această carte ca operă fundamentală publică, ultima din întreaga sa operă. Ea a apărut ulterior, în septembrie 1925, editată de Ita Wegman, conducătoarea secţiei de medicină a Universităţii libere de la Goetheanum / Dornach, şi sintetizează cu o măiestrie incomparabilă, pe o bază spirituală lărgită, domeniile specificate mai sus ale medicinei, terapiei, igienei şi dieteticii. Din aceasta se dezvoltă mai întâi, în interiorul revistei „Natura” [de lărgire a artei vindecării conform antropologiei umane spiritual-ştiinţifice (1926)], un şir de contribuţii cuprinzătoare referitoare la problematica alimentaţiei şi a dieteticii actuale, editate de secţia medicală a Goetheanumului, sub conducerea şi semnătura dr. med. Ita Wegman, dr. Eugen Kolisko, dr. W. Zeylmans von Emmichoven, dr. H. Walter, dr. Grete Bockholt, dr. E. Schickler. Ar mai fi de menţionat numele altor autori importanţi cu contribuţii în dietetică: dr. Karl König, dr. Rudolf Hauschka, dr. G. Suchantke, dr. E. Pfeiffer, E. M. Dank (vezi în special „Natura”, 1927, 1930).
În timpul ultimilor ani de viaţă şi de acţiune ai lui Rudolf Steiner, mână în mână cu secţia de medicină, s-a dezvoltat şi contribuţia sa fundamentală pentru o lărgire a gospodăririi agricole a pământului pentru prezent şi viitor prin aşa-numitul „Curs de agricultură” şi prin întemeierea „Cercului de cercetare a agricultorilor antroposofi” în cadrul secţiunii ştiinţifice a Universităţii libere de la Goetheanum. Concomitent, din condiţiile interioare cosmico-pământeşti de fertilitate a solului şi de calitate a hranei, a fost fondată şi colaborarea cu secţia matematico-astronomică, sub conducerea dr. Elisabeth Vreede.
În cele din urmă, toate aceste iniţiative comune au rodit, imprimând acestei noi dietetici caracterul adevărat al fiinţei Universităţii spiritual-ştiinţifice, în sensul iniţiatorului, unic în felul său, al acestui nou impuls al misteriilor.
Pornind de la aceste premise, o ediţie în două volume de instrucţiuni dietetice privind cerinţele alimentaţiei omenirii pretinde nu numai o structurare obiectivă conformă cu fiinţa interioară a conţinutului, ci şi observaţii şi explicaţii amănunţite privind conţinutul şi bibliografia, care să cuprindă textele selectate din cadrul purtător de spiritualitate al operei complete a lui Rudolf Steiner, în special din cel al terapeuticii medicale şi al agriculturii.
Prin aceasta, ambele volume privind alimentaţia vor trebui să fie - în sensul sănătos - veritabile ghiduri de muncă, veritabile cărţi de studiu pentru oricine, fie el cercetător ştiinţific, fie aspirant spre un mod de viaţă igienico-terapeutic. Numai prin aceasta sunt ele îndreptăţite la existenţă în cuprinzătoarea serie de ediţii de buzunar.
Conferinţele conţinute în primul volum par a fi dezvoltate mai mult din concepţia despre lume şi viaţă a lui Goethe şi din contactele – apropiate vieţii – ale cercetării cu munca; ele par să ia mereu poziţie faţă de rezultatele ştiinţifice validate oficial şi sunt orientate către public. Conţinutul celui de al doilea volum (în special conferinţele pentru membrii Societăţii antroposofice) însumează rezultate de cercetare interne ale Societăţii antroposofice şi pătrund astfel mai profund în enigma spirituală a existenţei omului şi a lumii. Ele ating prin aceasta mai direct domeniul voinţei morale a omului, în măsura în care modul de comportament al conştienţei contemporane, în aspiraţia sa spre libertate, caută să fundamenteze punctul de vedere necesar pentru orientarea proprie în viaţă pe fundamentul cunoaşterii, adică pe sine însuşi. Această voinţă de cunoaştere va căuta şi în domeniul unei dietetici moderne să se elibereze atât de teoriile dogmatice, cât şi de căile greşite ale unei civilizaţii comerciale şi va năzui să cultive conştienţa morală liberă pe două căi: aceea a responsabilităţii pentru viaţa organismului Pământ şi pe aceea a îngrijirii sănătăţii omului prin hrănire. Aceasta conduce spre responsabilitatea individuală a elevilor cunoaşterii spirituale, la participarea la întreaga natură a Pământului şi nu în cele din urmă la responsabilitate colectivă pentru viaţa şi propăşirea semenilor, a omenirii. Prin aceasta este dezvoltat interesul pentru situaţia generală a hrănirii omenirii tocmai în domeniul egoităţii cerinţelor alimentare. Tocmai acestor scopuri le este dedicat cel de-al doilea volum. Conferinţele despre alimentaţie redate în el descriu „direcţiile de bază pentru o dietetică socială şi terapeutică”, prezintă însemnătatea lor pentru dezvoltarea spirituală a omului şi-şi au rădăcinile într-o agricultură orientată spre calitate, într-o producţie a alimentelor bazată pe cercetarea spiritual-ştiinţifică şi pe experienţa de viaţă a antroposofiei. Aceste idei fundamentate pe antroposofie îşi dovedesc rodnicia prm practica de viaţă a agriculturii biodinamice dezvoltată astăzi pe toate continentele şi prin instituţiile orientate antroposofie: şcoli, centre de predare, sanatorii etc.
Ambele volume constituie, în fond, o unitate, cu atât mai mult cu cât ele, în textele şi adnotările lor, prezintă două aspecte diferite şi trepte independente pentru studiu. Postfaţa celui de al doilea volum doreşte să treacă în revista împreună cu dumneavoastră perspectivele unei viitoare dietetici generale şi noile metode de îmbunătăţire a fertilităţii solului şi a calităţii hranei.
Kurt Th. Willmann
NOTE
1. Vezi ciclul de conferinţe Antroposofia – rădăcinile de cunoaştere şi roadele de viaţă (Stuttgart, 1921), în Rudolf Steiner, Opere complete (GA 78), Editura Rudolf Steiner, Dornach / Elveţia.
2. în GA 31 (Gesammelte Aufsätze zur Kultur- und Zeitgeschichte).
3. Conferinţa din 08.01.1924, în Consideraţii meditative şi indicaţii pentru aprofundarea artei vindecării, GA 316.
4. Conferinţa din 01.03.1924: Influenţa atmosferei cimitirului asupra omului, în Istoria omenirii şi concepţiile despre lume ale popoarelor civilizate, GA 353.
5. Fundamentele spiritual-ştiinţifice pentru prosperarea agriculturii. Cursul de agricultură, GA 327.
6. Compară cu postfaţa din volumul Alimentaţia omului, vol. 2. („Carte de buzunar cu teme”, voi. 7).
7. Vezi Rudolf Steiner, Cursul vieţii mele, cap. 28; GA 28.
8. Vezi conferinţa din 04.05.1918: Viaţa plină de aşteptări, în GA 182 (Der Tod als Lebenswandlung).
9. Ediţia nouă – Dornach 1978 şi în GA 34.
10. Apărute în GA 27.
