Vom încerca printr-o serie de conferințe, printr-un fel de ordonare sistematică, să dobândim o imagine de ansamblu a convingerilor și concepției teosofice despre lume și a ceea ce, în acestea, poate constitui o bază pentru munca noastră spiritual-științifică. Totodată ne vom sprijini aceste considerații teosofice pe Evanghelia după Ioan. Va rezulta în mod cât se poate de natural ca după câteva conferinte să se facă lumină în documentul cel mai bizar din câte pot exista în lume. Căci așa ceva este această Evanghelie după Ioan. Permiteți-mi vă rog astăzi să indic ce este de fapt Evanghelia după Ioan.
Pentru aceasta trebuie mai întâi să ne creăm o bază pentru a înțelege sensul profund al capitolului 1. Dacă citești Evanghelia poți fi încântat de măreția imaginilor, însă ca om modern nu poți ajunge la fel de ușor să înțelegi ce se vrea de fapt cu această Evanghelie. Până acum ea a trecut drept un document despre viața reală a lui Christos Iisus pe Pământ și despre ceea ce s-a petrecut propriu-zis în Palestina. Ulterior, în cadrul cercetării protestante mai mult, și mai ales în cercetarea modernă, s-a crezut demn de remarcat că Evanghelia după Ioan pare să contrazică celelalte trei Evanghelii. De aceea, primele trei Evanghelii, Evangheliile sinoptice, au fost reunite, au fost tratate împreună. În ce privește cea de a patra Evanghelie, nu se vrea a fi pusă pe aceeași treaptă cu celelalte, deoarece ea a apărut mult mai târziu. Ea n-ar conține nimic istoric, ci ar fi un fel de redare poetică, un poem în care autorul așterne pe hârtie tot ce și-a imaginat el despre viața lui Christos Iisus. Acesta este punctul de vedere al așa-numitului credincios din prezent. De aceea, îndreptățit întru câtva, renumitul teolog Bunsen [Nota 15] spune: „Dacă Evanghelia după Ioan nu este altceva decât o efuziune poetică a cuiva, prin aceasta se anulează întreg creștinismul.” La baza tuturor acestor cercetări se află incapacitatea ultimilor patru-cinci secole de a afla substratul a ceea ce s-a dorit a se spune cu această Evanghelie după Ioan.
Omul și concepțiile s-au schimbat, iar omul actual nu-și poate imagina câtuși de puțin că lumea ar putea fi privită și din alt punct de vedere. Cea mai accesibilă înțelegerii omului prezentului este cunoașterea senzorială și intelectuală. Anterior, din contra, încă se știa că există și o altfel de cunoaștere. Se știa că există și alte simțuri și alte izvoare de cunoaștere. Cercetarea materialistă din ziua de azi se află, în ce privește această cunoaștere, într-un contrast puternic ce ceea ce crede credinciosul ortodox al Bibliei. Același lucru este valabil și pentru Istoria mozaică a Creațiunii. Credincioșii o iau literal, iar cercetătorii moderni spun: Aceasta nu trebuie luată niciodată literal; în aceasta avem de-a face cu intervale lungi, lungi de timp. Cei care cred în litera Bibliei și cercetătorii științelor naturii nu se înțeleg deloc. S-a căutat un fel de echilibrare, s-a încercat să se înțeleagă Istoria Creațiunii în mod simbolic, să se spună că are numai sens simbolic. Cum era interpretată Istoria Creațiunii în cercurile bisericii acum cinci sute de ani? Nici un om din biserică nu spunea la început: aceasta se desfășura vizibil material, în fața ochilor noștri exteriori. Teologului Evului Mediu i s-ar fi părut grotesc acest lucru. Ideea luării textuale a celor șapte zile ale Creațiunii a intervenit abia odată cu materialismul.
Concepția materialistă despre lume plutea deasupra Pământului nostru ca un fel de necesitate legică, și prima care a fost atinsă de acest val a fost religia. Nu știința a fost cuprinsă prima de concepția materialistă, mai întâi a fost Biserica. În ceea ce mai înainte fusese conceput spiritual s-a încuibat mentalitatea materialistă. Acum știința combate ceva care a fost adus de concepția materialistă despre lume.
Un exemplu în acest sens îl oferă concepția referitoare la Cina cea de taină. În secolul al XII-lea prin Biserică trecea ca un mare fior noul mod de a concepe Cina cea de taină, cum că vinul s-ar putea transforma realmente în sânge și pâinea în trup. Învățătura spirituală a transubstanțierii fusese uitată.
În felul acesta, puțin câte puțin, sensul spiritual s-a pierdut. Teologul secolelor al VI-lea și al VII-lea încă mai știa ce se avea în vedere în Istoria Creațiunii. Când se spune: „Adam a căzut într-un somn adânc” [Nota 16], prin aceasta se indică o viziune de vis prin care Adam a viețuit opera celor Șapte zile ca un proces astral.
Simțurile nu mai puteau ajunge să perceapă procesele întâmplate în străvechime. Cei ce contemplau însă cu ajutorul sufletului puteau ajunge, într-o stare spirituală superioară, să vadă acele lucruri. Ele le apăreau în imagini. Astfel ceea ce a văzut Adam atunci în vis ca cele Șapte zile ale Creațiunii erau imagini astrale; el privea în urmă lumea începuturilor din care a provenit.
Așadar, documentelor religioase li se atribuiau surse de cunoaștere superioară. Combaterea Bibliei se bazează pe înțelegeri greșite. A lua Evanghelia după Ioan textual în sens materialist înseamnă să nu o înțelegi. Aceasta nu înseamnă că ea trebuie luată în mod simbolic. Ceea ce se află scris în Evanghelia după Ioan poate fi la fel de puțin viețuit în această lume fizică senzorială precum poate fi viețuită opera celor Șapte zile sau Istoria Creațiunii. Acestea nu pot fi viețuite decât într-o altă stare de conștiență. Autorul celei de-a patra Evanghelii înfățișează cele percepute de el în afara corpului fizic, într-o altă stare de conștiență. Celelalte trei Evanghelii mai admit o tratare literală, textuală, nu însă și Evanghelia după Ioan. Este mai mult decât adevărat că ea conține cel mai profund adevăr al creștinismului. Ea vede în Christos Iisus centrul evoluției cosmice. Pentru Ioan, Christosul care se ascundea în trupul lui Iisus este o personalitate covârșitor de sublimă, ce poate fi înțeleasă doar dacă ne avântăm spre o cunoaștere superioară. Pentru a înțelege ceea ce trăiește în Evanghelia după Ioan este nevoie să cunoști tainele cele mai profunde ale existenței. Pentru a-l înțelege pe om și pe Conducătorul omenirii, trebuie să cuprinzi ființa Cosmosului. Evanghelia după Ioan începe cu cuvintele pe care se bazează taina întregului Cosmos. Lucrul cel mai deosebit în aceste cuvinte este faptul că ele nu apelează numai la înțelegerea noastră, ci au și o acțiune mental-magică. Ele ne oferă o imagine a interdependenței dintre om și Cosmos.
Evanghelia după Ioan trebuie viețuită. Primele cuvinte ale ei trebuie luate ca material de meditat, trebuie lăsate să trăiască în interior. Ele sunt hrană spirituală. Trebuie să-ți spui: Acestea sunt pentru mine o substanță cu care vreau să trăiesc cinci minute în fiecare zi. Aceste cuvinte vor deschide în mine ochii și urechile mele spirituale; dumneavoastră veți viețui puterea magică a acestor cuvinte, care sunt forțe, și anume le veți viețui în imagini astrale. Permiteți-mi să vă aduc în fața sufletelor ceea ce a simțit autorul Evangheliei după Ioan ca impuls, ceea ce a vrut el să spună. Mai întâi el a fost unul care, din punct de vedere sufletese, era un nou-născut, unul care fusese deșteptat prin puterea cunoștințelor aflate în aceste fraze:
„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și un Dumnezeu era Cuvântul.
Acesta era la început la Dumnezeu.
Toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.
În El era Viața, și Viața era Lumina oamenilor.
Și Lumina lumina în întuneric și întunericul nu a cuprins-o.”
Aceasta este prima parte a meditației. A doua parte este următoarea:
„Fost-a un om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan.
Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el.
Nu era el Lumina, ci un mărturisitor al Luminii.
Căci Lumina adevărată, care luminează pe tot omul, trebuia să vină în lume.
El era în lume și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.
El a venit în fiecare om (a venit până la oamenii-Eu), dar ei toți (oamenii-Eu) nu L-au primit.
Celor care L-au primit însă le-a dat putere ca să se facă prin El fii ai lui Dumnezeu.
Cei ce au crezut în numele Său, nu sunt născuți din sânge, nici din voința cărnii și nici din voință omenească, ci de la Dumnezeu s-au născut.
Și Cuvântul s-a făcut carne și a locuit printre noi, și noi am auzit învățătura Sa, învățătura unicului Fiu al Tatălui, plin de har și de adevăr.”
Dacă analizăm valoarea acestor cuvinte, nu valoarea lor pur lexicală, vom vedea că ele au o putere infinită. Așa, de exemplu, trebuie spus: „El a venit până la omul-Eu” – în loc de: „El a venit întru ale Sale.”
Dacă citiți aceste cuvinte, aveți un scurt rezumat al teosofiei lui Ioan și, de asemenea, al învățăturilor pe care noi le propovăduim. Să încercăm deci să ne ridicăm până la înțelegerea celor dintâi cuvinte. În acest scop este necesară o scurtă trecere în revistă a noțiunilor de bază ale teosofiei.
Există ființe aflate deasupra omului și care nu mai au nevoie de un corp fizic. Acestea sunt: Îngerii sau Fiii vieții, Arhanghelii sau Spiritele focului, Arhaii sau Începătoriile sau Spiritele personalității, Puterile sau Spiritele formei, Tăriile sau Spiritele mișcării, Domniile sau Spiritele înțelepciunii, Tronurile sau Spiritele voinței, Heruvimii sau Spiritele armoniei, Serafimii sau Spiritele iubirii.
Versetul 1: „La începuturi era Cuvântul, și acesta a căpătat viață și, pentru că El era creator, era un Dumnezeu." Totul, absolut totul este Cuvânt dumnezeiesc cristalizat, Cuvânt rostit. Acum omul are cuvântul; mai târziu el va da naștere prin cuvânt la semeni de-ai lui. Începătoriile sunt entitățile care la începutul evoluției pământești se aflau deja pe treapta la care va ajunge omul la sfârșitul evoluției pământești.
Prin faptul că a simțit acest impuls, Ioan a putut viețui în viziuni astrale grandioase ceea ce stă ascuns în aceste fraze. Acest lucru a fost însă ceva ulterior în sufletul său, primul lucru a fost deșteptarea acestor forțe. Al treilea pas a fost următorul. Vom încerca să înțelegem despre ce este vorba pe baza unui exemplu. Să zicem că într-o noapte aveți un vis; el vă arată un om pe care nu l-ați mai văzut niciodată până atunci. Visul vă dă certitudinea că acel om nu vă este indiferent; după puțin timp, dumneavoastră faceți cunoștință cu el. – Acest lucru i s-a întâmplat lui Ioan când a avut vietuirea lui Christos. El a avut în vis viziunile astrale asupra a ceea ce urma să se întâmple în Palestina. Viețuirile sale în lumile superioare, viziunile sale au devenit ulterior experiențe ale vieții trăite pe Pământ.
Meditația ar trebui să se facă zilnic dimineața, lăsând să treacă prin suflet primele cuvinte ale Evangheliei după Ioan. După luni, ani, decenii, acel om va viețui în sufletul său ceva din ceea ce este conținut în aceste cuvinte. Este importantă în special traducerea acestor cuvinte: „El a venit până la oamenii-Eu, însă oamenii-Eu nu l-au primit.” Dacă parcurgeți aceste cuvinte, în ele aveți pe scurt o schiță a teosofiei existente în Evanghelia după Ioan: teosofia pe care noi a propovăduim. De aici și efectul ei extraordinar. Nu poate viețui aceste lucruri decât eel care trezește mai întâi în el aceste forțe spiritual-sufletești.
Încercați să ajungeți la înțelegerea celor dintâi cuvinte, începeți cu cele mai elementare noțiuni de teosofie, și veți vedea cum din ele izvorăsc cuvintele Evangheliei după Ioan.
Să încercăm luând-o în jos. Dacă privim omul așa cum se prezintă el astăzi, putem spune: Ceea ce se cunoaște astăzi despre el este corpul fizic, doar un element al entității omenești. Corpul omenesc este străbătut deja de alte mădulare ființiale superioare; de aici și felul în care el ne apare nouă astăzi. Dacă nu ar fi străbătut de o altă ființialitate, el n-ar fi decât un aparat fizic, pe care nimic nu-l mișcă dinăuntru, căruia nimic nu-i provoacă durere. Ochiul fizic este asemănător unui aparat fizic. Imaginați-vă în mod viu faptul că omul crește și că un anumit lucru îi provoacă durere. Veți recunoaște atunci cum este impregnat corpul fizic cu alte două formațiuni: una face ca omul să crească, să se reproducă și să se hrănească; acest lucru are loc prin intermediul corpului său eteric, cealaltă face ca el să simtă, să aibă impulsuri, pofte și pasiuni; acestea vin de la corpul său astral. Pentru ca să crească corpul fizic are nevoie de corpul eteric. Pentru ca să simtă are nevoie de corpul astral.
Hidrogenul singur nu poate să fie apă; el are nevoie în plus de oxigen. Dacă hidrogenul și oxigenul se separă iarăși, nu mai avem apă; aici, ca și acolo, este necesară legătura. Dacă omul este despărțit de celelalte două corporalități ale sale, corpul fizic începe să se descompună instantaneu.
Corpul senzației, corpul eteric, corpul fizic, aceste trei mădulare ființiale merg mai jos până la animal. Corpul carnal omul îl are în comun cu Pământul, cu mineralul; corpul eteric îl are în comun cu plantele, corpul astral cu animalele. Putem, de asemenea, să spunem: Tot ceea ce condiționează creșterea și reproducerea sălășluiește în corpul eteric; impulsurile, plăcerea și senzațiile de durere sălășluiesc în corpul astral.
La moarte corpul fizic rămâne singur, corpurile eteric și astral rămân la început împreună, dar la puțin timp se desparte și corpul eteric de corpul astral. În timpul somnului, omul este deci în sensul cel mai deplin, ad litteram, plantă: corpul său mai este menținut în funcție doar de viața vegetativă, de corpul eteric. În mod normal, în somn omul este lipsit de conștiență și fără voință sau pofte. Puținii oameni care își mențin intactă conștiența în timpul somnului sunt înaintași ai omenirii; ei anticipează deja astăzi o stare pe care cândva, în viitorul îndepărtat, toți oamenii o vor atinge: ei sunt predispuși, predestinați pentru a fi conducători și profeți ai omenirii.
Cum sunt posibile visele? Cum apar ele? În corpul astral se află o predispoziție ascunsă. Când această facultate este deplin dezvoltată apare conștiența.
Alături de corpul fizic, corpul eteric și corpul astral mai apare ceva. Există un cuvânt care se deosebește de toate celelalte, deoarece omul nu-l poate rosti decât privitor la sine. Este cuvântul „Eu”. Acest fapt este de cea mai mare importanță. Un frumos exemplu despre semnificația acestui cuvânt ni-l dă o relatare a lui Jean Paul [Nota 17]. El ne descrie cum, copil fiind, stătea sub canatul ușii casei sale părintești, când deodată în el străfulgeră conștiența: Eu sunt un Eu! – Este un proces ce se desfășoară în lăcașul tainic cel mai sfânt al lăuntrului omenesc pe care naturile pure îl resimt deosebit de puternic, ca un mister. Amploarea acestui mister au resimțit-o preoții și înțelepții tuturor timpurilor. La baza acestui mister se mai află ceea ce la vechii iudei se chema „Numele inexprimabil al lui Dumnezeu”. Marele preot rostea o dată pe an numele „Joph”, atunci când voia să arate cum răsună „Inexprimabilul”. Joph este Eul. Eul, împreună cu corporalitățile numite mai sus, formează ceea ce este cunoscut drept pătrimea pitagoreică.
Clarvăzătorul poate vedea corpurile superioare în deplină conștiență. În hipnoză se întâmplă altceva. În această stare, cel hipnotizat vede ceea ce vrea hipnotizatorul. Cel hipnotizat este la discreția unei sugestii pozitive sau negative, după cum este făcut să creadă că într-un loc există cu adevărat ceva, că el simte ceva, de exemplu gustul dulce al unei pere când el, de fapt, mușcă dintr-un cartof, sau că nu există ceva, de pildă nu există nicio persoană sau niciun obiect în cameră, și așa mai departe.
Această din urmă stare ți-o poți produce în mod conștient, pentru a-ți face vizibil corpul eteric. Este o formă superioară de atenție. Printr-o hotărâre energică volitivă te autosugestionezi că corpul fizic a dispărut și te convingi apoi că spațiul ocupat mai înainte de corpul fizic nu este gol, ci este umplut cu o substanță luminoasă minunată, necomparabilă cu nimic pământesc, și în regiunea inimii și plămânilor vezi niște mișcări minunate ale acestei substanțe luminoase, care este corpul eteric al omului. Clarvăzătorul conștient vede corpul eteric ieșind puțin în afara corpului omului. La cal el este ieșit cu mult mai mult în afară.
În al treilea rând, ceea ce poate vedea clarvăzătorul, dacă elimină prin autosugestie corpul eteric, este corpul astral, care atunci apare ca un nor de formă eliptică. Impulsurile și poftele apar atunci ca un nor de formă eliptică. Se pot vedea impulsurile și poftele ca niște formațiuni luminoase colorate, un galben-luminos pentru o inteligență evoluată și o gândire clară, un albastru frumos pentru o fire evlavioasă și un spirit de sacrificiu neegoist.
La aceste trei aspecte care sunt vizibile clarvăzătorului se mai adaugă un al patrulea, care este alcătuită foarte diferit în funcție de om. În spațiul aflat îndărătul rădăcinii nasului, în corpul astral se observă un fel de sferă goală de culoare albastră, asemănătoare miezului unei flăcări, care apare albastră prin învelișul de lumină galben. La un om neevoluat ea este un oval mic albastru; la oamenii evoluati ea se observă ca o lumină albastră.
Prietenia, iubirea, religiozitatea apar în verde, albastru, roșu-albastru; totul se mișcă continuu și intens, în timp ce corpul eteric se rotește.
Dacă ne întrebăm acum în ce condiții s-au format aceste patru părți componente ale entității omenești, răspunsul este că corpul fizic, care doar oglindește viața pământului, este compus din forțele pământului. Pământul are o influență asupra lui. Corpul eteric, ca și plantele, este dependent nu doar de pământ, ci și de soare; el are tendința de a urca spre soare. Corpul nostru astral este dependent însă de forțele lumii stelare, de unde și numele său. Paracelsus spune pe drept cuvânt [Nota 18]: Nu există nimic în cer și pe Pământ care să nu fie și în om, iar Dumnezeu, care este în cer și pe Pământ, se află și în om. – În timpul nopții omul trăiește în stele, în acele forțe din care el a fost clădit. În somn, corpul său astral viețuiește orbitele pe care se mișcă și se mențin stelele. Din acest corp astral, din corpul născut din stele, se naște acum Eul.
Ceea ce poate fi perceput ca ton fundamental în mișcarea astrelor se cheamă, în limbaj pitagoreic, muzica sferelor. Acest acord fundamental al orbitelor stelare și al Universului, acest sunet îl numește și îl are în vedere autorul Evangheliei după Ioan atunci când vorbește de Cuvântul cosmic. Astfel, în conștiența noastră va începe să licărească o primă înțelegere a sensului mistic, profund, al acestor cuvinte. El ne va introduce din ce în ce mai adânc în semnificatia ocultă adevărată a acestui minunat document.
