Alcătuirea lumii este legată de triadă. În sistemul de evoluție al omului trebuie să distingem, de la primul germen de devenire al omului până la deplina realizare a acestui germen; „trei stări de conștiență formează prima triadă”.
Prima din aceste stări de conștiență este o stare mai mult sau mai puțin surdă (asemănătoare stării de somn) deoarece „eul” încă nu se născuse. La acest nivel, omul este încă legat de un „eu” superior; el este clarvăzător, dar nu poate considera conținutul clarvederii sale ca fiind al său.
A doua stare de conștiență este provocată de nașterea „eului”. Este o stare mai elevată și provine din pierderea clarvederii. Începe vederea unei lumi exterioare.
A treia stare de conștiență este provocată prin reapariția clarvederii dar, de data aceasta, în „eu”; omul devine un clarvăzător conștient de sine.
În limbajul scris ocult, prima stare de conștiență este simbolizată prin semnul 
, adică: conștiența
radiază din „absolut” inundând lumea cu valurile sale (=).
În aceste trei stări de conștiență, în fiecare, se deosebesc câte trei trepte inferioare, în total nouă, după cum urmează.
| 1. Prima treaptă de conștiență |
 |
1. Subtreapta I 2. Subtreapta II 3. Subtreapta III |
| 2. A doua treaptă de constiență | |
1. Subtreapta IV 2. Subtreapta V 3. Subtreapta VI |
| 3. A treia treaptă de constiență | |
1. Subtreapta VII 2. Subtreapta VIII 3. Subtreapta IX |
Prima treaptă de conștiență este complet subiectivă, cu alte cuvinte omul nu percepe nimic din exterior, ci numai ceea ce implantează în el divinitatea. Această treaptă de conștiență se
transmite prin cele trei subtrepte ale primei epoci și este reprezentată prin semnul 
A treia treaptă de conștiență este în întregime obiectivă, ceea ce înseamnă că omul va percepe Universul întreg ca fiind divin și se reprezintă prin semnul 
Treapta intermediară va avea deci semnul 
Dar prima treaptă de conștiență se transformă în mod continnu în a doua, iar aceasta, de asemenea, în a treia; în felul acesta, treptele inferioare III și IV și VI și VII se întrepătrund și dau
următorul tablou:
Vedem cum numărul 7 provine din numărul 9.
Aceste șapte stări de conștiență sunt dobândite.
1. pe Saturn
2. pe Soare
3. pe Lună
4. pe Terra
5. pe Jupiter
6. pe Venus
7. pe Vulcan
În prezent, omul se află în a 4-a și, după cum se vede, aceasta este precedată de a 3-a, care derivă din confluența a două subtrepte, și va fi urmată de a 5-a, care, de asemenea, derivă din
confluența a două subtrepte. Dacă se notează conștiența pur lunară cu III și conștiența pur terestră cu V, între ele se plasează ceva ce s-ar putea considera a fi conștiența lui Marte. Acest
fapt provine din aceea că, înainte de a se separa de Lună și de Soare, Pământul a întâlnit pe Marte. O întâlnire asemănătoare a avut loc și cu Mercur; conștiența lui Mercur o notăm cu VI.
Să luăm acum suma treptelor de conștiență pe care omul le-a parcurs până în prezent, ele sunt V până la conștiența terestră. De aceea, semnul este: 
Acesta este un semn închis pentru că fără intervenția conștienței lui Mercur omul s-ar fi pietrificat în el însuși. Dacă la această treaptă nu ar fi primit sprijinul Conducătorului divin (Mercur), el s-ar fi găsit într-un impas în evoluția sa.
Să mergem mai departe: fiecare din cele șapte stări de conștiență are șapte stări de viață de parcurs. Există deci:
| pentru Saturn șapte stări de viață pentru Soare șapte stări de viață pentru Lună șapte stări de viață pentru Pământ șapte stări de viață pentru Jupiter șapte stări de viață pentru Venus șapte stări de viață pentru Vulcan șapte stări de viață |
 |
care în literatura teosofică se numesc și „ronde”. |
Sunt, așadar, 7 x 7 stări de viață pentru întregul ciclu uman de evoluție, adică 7 x 7 = 49.
Dar trebuie să ne reprezentăm lucrurile în așa fel că în primele stări de conștiență germenul uman nu are încă o viață proprie. Ceea ce se manifestă deocamdată este valul de viață provenit din
evoluții trecute și care acum este înlocuit cu încetul de viața umană propriu-zisă. Schematic se prezintă astfel:
în care viața preumană este complet depășită și viața pur umană devine viața evoluției umane.
Există, deci, în evoluția umană un punct unde în ansamblul sistemului planetar viața proprie acestui sistem ia locul curentului care venea dintr-un sistem anterior. Istoric vorbind, aeest punet este venirea lui Christos și reprezintă sub acest raport mijlocul evoluției umane.
Stările de viață se derulează în stări de formă; fiecare din cele 49 stări de viață traversează câte șapte stări de formă, care în total, în ansamblul evoluției, sunt 49 x 7 = 343 stări de formă (7 x 7 x 7).
Dar aceste stări de formă nu sunt la început proprii omului, deoarece și ele provin dintr-un sistem anterior. Tot ce se referă la asemenea stări de formă se denumesc prin termenul macrocosmos.
Stările de formă pe care le creează omul însuși constituie microcosmosul. Nu se poate vorbi de microcosmos decât în momentul când spiritul uman devine creator de forme, după cum înainte era Spiritul divin (Spiritul cosmic) cel care creea forme.
Tranziția o face Sufletul universal, Spiritul divin care se individualizează în mod lent.
În esoterismul creștin se notează astfel:
| stările de conștiență ca Tatăl stările de viață ca Fiul sau Cuvântul stările de formă ca Sfântul Duh |
A B C |
Literatura teosofică consideră:
| A ca fiind primul B ca fiind al doilea C ca fiind al treilea |
 |
Logos |
Se obține astfel un tablou de ansamblu al evoluției, dacă vom considera că:
primul Logos se manifestă în om ca Atma (Omul-spirit)
al doilea Logos se manifestă în om ca Buddhi (Spiritul vieții)
al treilea Logos se manifestă în om ca Manas (Sinea spirituală)
deci:
Când din aceste 7 x 7 x 7 = 343 trepte s-au scurs 666 = 6 x 6 x 6 = 216, deci după cinci stări de conștiență sau planete (Saturn, Soare, Lună, Terra, Jupiter) adică în Venus, când în aceasta au trecut din nou cinci stări de viață, deci în a șasea stare de viață din Venus, și în a șasea stare de formă din aceasta a șasea stare de viață, atunci se va desprinde din evoluția Pământului tot ceea ce nu mai poate ajunge la perfecțiune; numărul 666 reprezintă deci 216 trepte care s-au scurs din ansamblul evoluției și este numărul critic al evoluției (Apocalipsa).
Dar o stare critică poate interveni (deși de o amploare și o importanță mai mică decât a momentului arătat) oricând raportul evolutiv este 666, de exemplu, în a șasea subrasă din a șasea rasă principală din a șasea planetă, calcul care ia în seamă pe Marte și Mercur, și când se formează ciclul următor:
1. Saturn
2. Soare
3. Lună
4. Marte
5. Terra
6. Mercur – această influență este deja foarte mare în a șasea subrasă. Umanitatea se va găsi și atunci la un punct critic al evoluției sale*.
* Dacă „rasă principală” este de fapt ce am numit „perioadă”, iar subrasă ceea ce am numit „epocă de cultură”, s-ar putea considera că această influență critică se va situa în perioada a șasea (a Peceților) (N.T.).
