Există deci, din întreaga mea operă antroposofică, două rezultate; în primul rând cărțile mele publicate la vederea întregii lumi, și în al doilea rând o serie întreagă de cursuri, care inițial au fost gândite ca ediții private și destinate spre vânzare doar membrilor Societății Teosofice (mai târziu Antroposofice). Acestea erau notițe/stenograme, luate mai mult sau mai puțin bine la conferințe și care – din cauza lipsei de timp – nu au putut fi corectate de mine. Aș fi preferat cel mai mult dacă cuvântul rostit oral ar fi rămas cuvânt rostit oral. Membrii însă au vrut tipărirea privată a cursurilor. Și așa s-a înfăptuit această dorință. Dacă aș fi avut timp pentru a corecta lucrurile, atunci de la bun început n-ar mai fi fost nevoie de specificația restrictivă „Doar pentru membri”. Acum, de mai bine de un an, ea a fost retrasă.
Aici, în „Cursul vieții mele”, este necesar înainte de toate să spunem cum se integrează cele două: cărțile mele publicate și aceste ediții private, în ceea ce eu am elaborat ca Antroposofie.
Cine vrea să urmărească lupta și munca mea interioară pentru prezentarea Antroposofiei înaintea conștienței timpului prezent, trebuie să o facă pe baza scrierilor publicate pentru toată lumea. În ele am tratat, de asemenea, și tot ceea ce constituie o năzuință spre cunoaștere în această perioadă. Acolo este dat ceea ce mi s-a cristalizat din ce în ce mai mult prin „contemplare spirituală” și a devenit – desigur, în multe privințe într-un mod imperfect – edificiul Antroposofiei.
Pe lângă această cerință de a edifica „Antroposofia” și de a sluji doar cauzei care rezultă atunci când ai de transmis comunicări din lumea spirituală, în general, lumii cultivate de astăzi, a apărut însă cealaltă cerință, de a veni pe de-a întregul în întâmpinarea a ceea ce s-a manifestat drept necesitate sufletească și dor după spirit în rândul membrilor.
A existat acolo în primul rând o puternică înclinație de a auzi Evangheliile și cuprinsul scrierilor biblice, în general, prezentate în lumina care rezultase drept lumină antroposofică. Se dorea în aceste cursuri să se vorbească despre aceste revelații date omenirii.
În timpul în care s-au ținut cursurile interne de conferințe în sensul acestor cerințe, a mai apărut ceva. La aceste conferințe participau doar membri. Ei erau familiarizați cu comunicările de început din Antroposofie. Lor li se putea vorbi la fel ca unora avansați pe tărâmul Antroposofiei. Ținuta acestor conferințe interne erau una diferită de cea din scrieri, care erau destinate în întregime publicului.
În cercurile interne mi-am permis să vorbesc într-un fel despre lucruri, care, dacă ar fi fost destinate de la bun început prezentării publice, ar fi trebuit să fie altfel formulate.
Astfel, în această dublă ipostază, de scrieri publice și scrieri private, există în fapt ceva ce provine din două straturi diferite. Scrierile complet publice sunt rezultatul luptelor și frământărilor mele interioare; în tipăriturile private se luptă și se frământă împreună cu mine Societatea. Eu ascult vibrațiile din viața sufletească a membrilor, iar prin transpunerea mea vie în ceea ce aud acolo ia naștere ținuta conferințelor.
Nicăieri nu s-a spus ceva, nici în cea mai mică măsură, care să nu fie rezultatul Antroposofiei în curs de edificare. Sub nicio formă nu poate fi vorba de vreo concesie făcută prejudecăților sau presentimentelor membrilor prezenți. Cine citește aceste tipărituri private le poate lua în sensul cel mai deplin drept cea ce are de spus Antroposofia. De aceea, atunci când apelurile (cererile) în această direcție au devenit prea insistente, neam putut abate de la măsura de a răspândi aceste tipărituri doar în cercul membrilor. Trebuie doar de ținut seama, că în manuscrisele nerevăzute de mine se pot găsi greșeli.
O judecată în privința conținutului unei astfel de tipărituri private va putea fi admisă, desigur, doar dacă vine de la cineva care cunoaște ceea ce se consideră drept premisă a judecății. Iar pentru cele mai multe dintre aceste tipărituri aceasta este cel puțin cunoașterea antroposofică a omului, a Cosmosului, în măsura în care ființa sa este descrisă în Antroposofie, și a ceea ce se găsește drept „istorie antroposofică” în comunicările din lumea spirituală.
