Ieri am vorbit despre întâlnirea aspirantului ocult cu Lucifer și cu moartea, și am arătat că dacă e ca situația să intervină în mod corespunzător, trebuie menținută amintirea Eului sau a gândului-Eu din viața pământeană obișnuită. Am mai văzut că pentru omul actual sunt disponibile ajutoare prin faptul că el poate primi impulsul lui Christos în cadrul lumii pământești. Și noi am considerat particularitatea acestui impuls al lui Christos și am văzut că acea ființă pe care noi o numim Christos se diferențiază de ceilalți întemeietori de religii și că de fapt noi nu putem vorbi despre Christos ca despre o personalitate care a fost inițiată pe Pământ, ci că entitatea lui Christos avea deja și a adus cu sine, în timpul celor trei ani ai zăbovirii Sale pe Pământ toate acele forțe pe care le-a folosit. Așadar prin faptul că entitatea lui Christos a devenit om, ea a fost dispusă să facă marea jertfă – pentru entitatea lui Christos a fost o mare jertfă – ca înlăuntrul unui trup omenesc să folosească doar forțe specific umane, și să exprime întreaga Sa legătură cu Divinitatea prin forțe specific umane.
Vedeți dumneavoastră, pe aceasta se bazează aspectul total neobișnuit al apariției lui Christos. Încercați să înțelegeți prin forțele sufletești obișnuite, un alt întemeietor de religie – eu nu spun să credeți în el, ci să-l înțelegeți: acolo este întotdeauna necesar să înțelegeți treptele inițierii sale, pentru că trebuie să vă înălțați la o înțelegere a ceea ce iradiază dintr-o lume superioară în acea personalitate umană. Și dumneavoastră trebuie să procedați așa în cazul lui Buddha și al tuturor celorlalți întemeietori de religii. La Buddha trebuie să faceți legătura cu iluminarea sa de sub arborele Bodhi și să dobândiți o înțelegere pentru faptul că la vârsta de douăzeci și nouă de ani ai unui om, poate interveni ceva inspirativ în viața lui, așa cum a trăit Buddha sub arborele Bodhi. Dar dacă vă înălțați la această înțelegere, atunci, dacă veți reflecta puțin, veți înțelege și ceea ce mai trebuie adăugat, oricât de ciudat ar apărea: nu numai marii întemeietori de religii trebuie înțeleși printr-o familiarizare cu metodele de inițiere, ci și evangheliștii înșiși, și Sf Apostol Pavel.
Dacă vreți să-i înțelegeți pe Evangheliștii care și-au redactat scrierile din inspirații, trebuie să vă înălțați mai întâi la înțelegerea, trebuie să aflați mai întâi cum au putut ajunge individualități ca acelea care se ascund sub numele de Matei, Marcu sau Ioan la lucrurile care se află în Evanghelii. Pentru aceasta, am încercat, cercetând Evangheliile, să dobândim o idee – de mult pierdută – anume aceea că evangheliștii au spus adevărul. Dar cine vrea să-L înțeleagă pe Christos nu are nevoie de toate acestea. Pe Christos Îl poate înțelege orice om având rațiunea omenească cea mai obișnuită. Nu există grad de educație – oricât de redus ar fi el – prin care să nu poată fi înțeles Christos. Aceasta se datorează faptului că entitatea lui Christos a adus în forțele pur omenești, în tot ceea ce acționează prin forță omenească, ceea ce era El, în timp ce comunicările celorlalți întemeietori de religii se bazează pe ceea ce au văzut ei în lumile superioare. De aceea, se poate spune realmente: Christos este un întemeietor de religie pentru omul cel mai simplu, pentru orice nivel de înțelegere.
Desigur că relația lui Christos cu lumile superioare poate fi cunoscută abia prin inițiere. Dar de aceasta este nevoie abia atunci când se ajunge la inițiere. Am încercat ieri să vă fac să înțelegeți ce serviciu imens oferă Christos aspiranților oculți. El le dă acestora mijlocul de a-și aminti de Eul lor atunci când se află în lumile superioare. Acest lucru nu se poate înfăptui deloc fără impulsul lui Christos, și de aceea Christos devine un ajutor în inițierile moderne, și va deveni un ajutor tot mai mare pentru aspiranții oculți. Pe măsură ce înțelepciunea progresează, omul devine conștient de cât de mult avem nevoie de El. Christos este prezent, pe de o parte, pentru oamenii cei mai simpli, și pe de altă parte și pentru aceia care au nevoie de înțelepciune, înțelepciune și iar înțelepciune. În asta constă ființa sa, esența sa. Și aceasta provine de la însușirile despre care am încercat să vorbim ieri. De aceea, este de la sine-înțeles, tocmai pentru că evoluția Pământului avansează, să existe o înțelegere tot mai mare pentru Christos. Această înțelegere va deveni tot mai mare. Vor exista din ce în ce mai mulți oameni care vor recunoaște că este pe deplin justificat să afirmi că ființa lui Christos este prezentă pentru oricine, chiar și pentru firile cele mai simple, și că oricine Îl poate găsi; dar că El este prezent și pentru aceia care trebuie să caute înțelepciunea pentru că simt că au obligația să o facă.
Acum vom părăsi pentru un scurt timp aceste gânduri și vom aborda din nou considerarea acelei întâlniri despre care am vorbit ieri. Trebuie să spunem: Așadar omul îl întâlnește mai întâi pe Lucifer. Am văzut că Lucifer ne arată ceea ce am devenit noi de fapt de la o încarnare la alta în decursul evoluției Pământului, și noi am adus deja ieri în fața sufletelor noastre faptul că Lucifer ne prezintă o înfățișare de-a-dreptul oribilă. Prin Lucifer învățăm ce am devenit de-a-lungul evoluției Pământului.
Acum se pune problema să învățăm să recunoaștem în mod corect faptul că noi, ca aspiranți oculți, nu rămânem la aceea că Lucifer ne indică, relativ la ceea ce am obținut prin ei,: Aceasta, care se află în fața ta, este înfățișarea ta fragilă. Pe când ceea ce ai câștigat prin mine, este nemurirea. – Dar aceasta se dovedește apoi a fi urâțenie. La început, lucrurile stau așa că dobândești o presimțire, atunci când contempli calea de inițiere avută în vedere aici, despre faptul că ființa lui Christos nu te poate ajuta numai cu ceea ce s-a spus ieri, ci El te poate ajuta și să-ți schimbi înfățișarea. Dar pentru aceasta este nevoie și de hotărârea de a rămâne fidel impulsului lui Christos, de a nu-l mai pierde și de a te strădui să dobândești tot mai multă înțelegere pentru impulsul lui Christos. De aceea, nu există niciun mijloc – tocmai la adepții noilor misterii – prin care ei să poată fi abătuți de la impulsul lui Christos.
Dar acum trebuie să ne amintim că din omul triplu, pe care l-am considerat, noi a trebuit să facem oarecum legătura între partea de sus a omului și întreaga lume stelară. Dar am spus apoi că acea ființă pe care Vechiul Testament o numește Iahve sau Iehova îi conferă omului-cap ca un fel de compensare pentru ceea ce a pierdut omul pe acest Pământ, îi conferă ceea ce noi îi putem atribui Lunii; astfel încât dacă ne amintim cele parcurse, trebuie să spunem: Partea de sus a omului este, într-o anumită privință, asociată cu Luna. Omul median, omul-piept, omul care poartă inima în sine, este asociat, într-o anumită privință, cu Soarele. Astfel încât noi ne putem forma o idee despre ceea ce a fost mereu înțeles în școlile și misteriile oculte privind coordonarea omului-median, a omului care poartă inima în sine, cu Soarele, și a omului din partea de sus, care poartă capul, fie cu întregul cer al stelelor, fie numai cu Luna.
Dar și Lucifer a acționat asupra omului. La fel cum purtăm influența Soarelui în omul nostru median, la fel cum purtăm în omul-cap influența Lunii – așa cum v-am descris pentru vechea clarvedere –, tot așa purtăm în noi și influențele unei alte stele, dacă gândiți în mod corespunzător forțele care pornesc de la această stea.
Vă veți putea imagina cu ușurință că această influență trebuie să fie altfel configurată decât influența Soarelui și influența Lunii. În vremurile vechi, influențele lunare erau în așa fel încât clarvederea omenească parcurgea realmente o perioadă lunară de douăzeci și opt de zile, în sensul că în răstimpul a douăzeci și opt de zile omul se simțea într-o stare mai mult sau mai puțin clarvăzătoare. Aceasta a fost o influență care a intervenit în om astfel încât el a putut-o percepe direct. Influențele Soarelui sunt, desigur, evidente; nu este nevoie să discutăm prea mult pentru a arăta că întregul om median depinde de Soare. Ceea ce s-a spus în ultima conferință, ar trebui să fie suficient. Cea de-a treia influență ce reprezintă acel domeniu care ne apare în inițiere drept al lui Lucifer este de așa manieră încât acționează deja în mod spiritual. Aici nu poate fi vorba de o influență evidentă. De aceea, influența Lunii poate fi întrucâtva negată, dar influența Soarelui nu este negată de nimeni. Cu toate acestea, există deja unii oameni în prezent care vorbesc despre o influență a Lunii asupra naturii omenești. Influențele celorlalte stele sunt, desigur, respinse de materialism. El trebuie să le respingă, pentru că acestea sunt spirituale, iar materialismul nu admite acțiunea forțelor spirituale. Dar la fel cum este legată partea de sus a omului cu Luna și partea mediană a omului cu Soarele, tot așa sunt legate și influențele lui Venus de statura care ne întâmpină atunci când trecem pragul inițierii; și eu remarc totodată că este vorba de steaua pe care astronomii o numesc în ziua de azi Venus. Venus este așadar tărâmul lui Lucifer.
Lucrurile stau pentru început așa că noi aflăm prin inițiere, cu exactitate, că omul de jos, omul pe care noi l-am desemnat drept cel de-al treilea om septuplu, constituie acel domeniu din întreaga natură umană care a fost repartizat de zeii superiori împărăției lui Lucifer. Numai că Lucifer a pus stăpânire pe întregul om într-un mod despre care vom mai vorbi, la fel cum a pus Iahve sau Iehova stăpânire pe întreg omul. Și dacă vreți să cuprindeți cu privirea influența deplină a lui Iahve sau a lui Iehova, atunci trebuie să vă spuneți: în acea parte din om pe care îl cunoașteți, în conformitate cu conferințele noastre anterioare, drept omul-cap, acționează acea forță a lui Iehova ce corespunde Lunii noi, adică Lunii lipsită de lumină, a Lunii care nu reflectă înapoi pe Pământ lumina fizică a Soarelui. În schimb, lumina fizică a Soarelui care este reflectată de Lună trebuie să o gândiți ca fiind influența forțelor lui Iahve sau ale lui Iehova ce se desfășoară din Lună asupra omului din partea de jos, asupra celui de-al treilea om. – Astfel încât trebuie să spunem: Dacă în mijloc se află omul-median, asupra omului de jos acționează acele forțe ale lui Iehova care corespund Lunii pline; asupra omului-median sau a omului-piept acționează forța solară, ceea ce știm, dar și forțele lunare. Forțele lui Iahve sau ale lui Iehova au pus astfel stăpânire pe întregul om. Ele acționează alternativ asupra omului-cap și a omului de jos, efectul asupra omului-cap corespunzând Lunii noi, iar efectul asupra omului de jos corespunzând Lunii pline.
Nu cred că se va îndoi cineva de ceea ce am spus eu acum dacă și-a creat o înțelegere în privința faptului de ce tocmai în vechile confesiuni ebraice, în vechiul rit ebraic, Lunii noi i-a fost atribuită o asemenea importanță, ca de festivitate. Dacă priviți festivitatea de Lună nouă și vedeți ce sentimente erau legate în Vechiul Testament de festivitatea Lunii noi, atunci vă veți putea crea o înțelegere rațională față de cele spuse acum. Fazele intermediare ale Lunii se reflectă în așa fel încât Luna crescătoare și cea descrescătoare acționează asupra întregului om-piept. Dacă vă mai reprezentați și faptul că așa cum Luna – adică spiritul său Iahve sau Iehova – acționează asupra întregului om tripartit, acționează și Soarele asupra întregului om, dar în principal asupra celui median și că de acolo influențele sale iradiază asupra întregului om, atunci aveți două tipuri de forțe cosmice care acționează în mod legic în om.
Despre Lucifer aflăm că împărăția sa este Venus, și că acele forțe care-și găsesc expresia fizic-simbolică prin aceea că vin la noi ca lumină a lui Venus, a Luceafărului de dimineață și de seară, că aceste raze fizice ale lui Venus care sunt trimise în spațiul cosmic, constituie influența fizic-simbolică a lui Lucifer asupra omului. Lucifer nu s-a limitat să acționeze numai asupra omului de jos. El ar acționa numai acolo doar atunci când Venus strălucește cu întregul său glob de lumină [Nota 29], ca în cazul Lunii pline. Dumneavoastră știți că Venus are faze, la fel ca și Luna, așadar că există o Venus crescătoare, una plină și una descrescătoare. Pătrarele acționează la fel ca pătrarele Lunii asupra omului-piept. Dar Venus, cea care acționează spiritual, acționează asupra omului-cap, astfel încât o expresie în privința a ceea ce sunt influențele spirituale asupra omului poate fi văzută în interacțiunea dintre Soare, Lună și Venus pe cer. Vă rog să rețineți: O expresie pentru ceea ce se află în spiritul uman.
Așa cum acționează în om marele spirit al Soarelui în legătură cu spiritul Lunii, în legătură cu Iahve sau Iehova, tot așa acționează și Lucifer – care este întotdeauna activ în natura umană – în raport cu aceștia doi. Dacă am vrea să reprezentăm grafic această lege a interacțiunii și să o redăm printr-un desen, cel mai bun mod de a proceda ar fi acela de a căuta constelațiile realizate de Soarele fizic, Luna fizică și Venus. Modul în care se raportează acestea între ele, dacă una se află în opoziție cu cealaltă, dacă intensifică sau atenuează influența celeilalte prin aceea că stă în dreptul său și o eclipsează, constituie și raportul dintre cele trei puteri spirituale caracterizate din om. Omul își poate dezvolta în mod deosebit efectul solar din sine dacă acesta nu este împiedicat nici de forțele Lunii și nici de forțele lui Venus. Dar se poate, ca să spunem așa, ca Soarele din om, forțele care se află în omul median, în inima lui, să fie eclipsate de Lună, de forțele capului, așa cum pot interveni eclipsări și de către Lucifer, prin Venus. După cum știți, există ceea ce se numește acoperiri ale Soarelui de către Venus, treceri ale lui Venus prin fața Soarelui în spațiul cosmic.
Aveți așadar corespondența dintre triada lăuntrică a omului, ca să spunem așa, dintre spiritul solar, spiritul lunar și spiritul lui Venus sau Lucifer, simbolizată în spațiul cosmic și exprimată prin constelația formată de Soare, Lună și Venus. Acum vi se va părea ușor de înțeles – deoarece am împărțit întreaga statură umană în așa fel încât am atribuit părțile staturii omenești anumitor semne, stele fixe ale zodiacului – că din nou poate exista o relație între aceste trei puteri spirituale din om și părțile componente individuale ale staturii omenești. Așa, ar exista, de exemplu, un tip deosebit de semnificativ al acestei relații, atunci când inima – adică puterile inimii, ale spiritului solar – ar acționa deosebit de puternic în omul median. În omul median este înscris semnul Leului; astfel încât putem spune: Atunci când Soarele acționează în așa fel încât forțele sale se pot exercita îndeosebi asupra acelei părți ale staturii omenești asupra căreia noi înscriem în mod simbolic semnul Leului, atunci în om există o constelație remarcabilă. Tot așa, există o constelație remarcabilă atunci când forțele lui Iahve sau Iehova sunt deosebit de puternic dezvoltate în spiritualul lor, să spunem, sub semnul Berbecului – care semnifică poziția verticală – sau al Taurului, ce redă îndreptarea spre înainte în vederea vorbirii. Acestea sunt părțile staturii omenești care trebuie să aibă, într-o măsură deosebită, o relație primordială cu forța Lunii. Dacă aceasta se poate dezvolta cel mai puternic acolo, atunci există o constelație deosebit de favorabilă pentru om.
Acum veți remarca și pe ce se bazează de fapt principiul, esența astrologiei. Eu nu remarc acest lucru pentru că aș intenționa să vorbesc amănunțit despre astrologie, căci pentru asta nu mi-ar ajunge timpul, ci doar ca să vă arăt în ce constă esența acesteia. Iar aceasta poate fi clarificată în câteva cuvinte. Dumneavoastră vedeți că așa cum este omul, cu statura sa triplu septuplă, el este deja repartizat puterilor spirituale ce corespund împărățiilor cosmice. Căci așa cum corespund forțele spiritului solar care acționează în om, spiritului solar, așa cum corespund forțele Lunii omului-cap, iar celui de-al treilea om îi corespund forțele care sunt repartizate în întreg omul, tot așa corespund părțile componente ale staturii omenești stelelor fixe, ale căror simboluri le-am înscris alături de părțile componente ale staturii omenești. Avem astfel în fața noastră omul complet în statura sa fizică.
Ceea ce provine de la aceste puteri, care acționează din aceste domenii, din aceste direcții, nu a acționat numai atunci când a fost alcătuită statura omenească, ci a continuat să acționeze de-al-lungul timpurilor și continuă să mai acționeze și acum; și acționează în așa fel încât ceea ce trăiește omul în ziua de azi ca destin exterior al său, poate fi adus, într-o anumită privință, în legătură cu constelațiile stelare, la fel cum trebuie să aducem în legătură cu aceste constelații ceea ce a devenit deja omul. Ceea ce a fost favorabil pentru om, pentru organizația sa, anume faptul că forțele sale solare au acționat oarecum laolaltă cu acele părți din statura sa cărora am putut să le atribuim semnul Leului, va fi favorabil și în ziua de azi pentru anumite însușiri ale omului, dacă anumite momente importante din viața sa, și în primul rând importantul moment al nașterii sale, are loc atunci când Soarele se află în semnul Leului, adică Soarele se află în fața Leului, astfel încât forțele lor se intensifică reciproc, sau, în general, se influențează.
Așa cum este înscris în spațiul ceresc prin constelațiile stelelor ceea ce este omul astăzi, este înscris și ceea ce se va întâmpla mai departe cu el. Pe aceasta se bazează adevărata astrologie. Veți vedea imediat din cele pe care le vom considera acum că, în fond, este suficient să cunoașteți cu adevărat ocultismul, pentru a deține principiul astrologiei, căci acum vrem să trecem la caracteristicile celei de-a doua trepte de inițiere.
Am caracterizat faptul că pentru ca aspirantul ocult să ajungă la prima treaptă de inițiere, la întâlnirea cu Lucifer și cu moartea, este important să se pornească de la statura omenească, de la ceea ce reprezintă omul la început pentru privirea fizică. Pentru următoarea treaptă, altceva este important. Aici este important să se pornească de la mișcarea lăuntrică a omului. Remarcați:
Prima treaptă: Pornire de la statura omenească.
A doua treaptă: Pornire, de preferință de la mișcarea lăuntrică a omului.
Vrem să aducem acum această mișcare lăuntrică a omului în fața sufletelor noastre, la fel cum am adus statura, configurația omului, în fața sufletelor.
Avem pentru început o mișcare pe care omul o execută mai puțin în viața ulterioară, dar care a trebuit să fie executată cândva cu toate puterile sale, pentru că altfel ar fi rămas un patruped, sau ar fi trebuit să se târască de-a-lungul întregii sale vieți. Omul trebuie să efectueze acea mișcare care face dintr-un copil ce merge în patru labe, o ființă verticală. Omul nu este o ființă verticală numai în privința staturii sale exterioare; el este o ființă care se verticalizează pe sine de-a-lungul vieții sale, astfel încât prima mișcare lăuntrică importantă pe care o execută omul – căci ea este o mișcare lăuntrică – este mișcarea verticalizării. Așadar mișcarea de verticalizare este cea dintâi pe care trebuie să o avem în vedere.
A doua mișcare lăuntrică este la rândul ei o mișcare pe care deși omul o mai folosește și în viața următoare, el trebuie să și-o însușească la vârsta copilăriei. Este mișcarea vorbirii, acea mișcare a vieții lăuntrice ce trebuie îndeplinită ca să ia naștere cuvântul. Trebuie că vă imaginați că este nevoie de o sumă de mișcări lăuntrice pentru ca un cuvânt să ajungă să fie exprimat. Mai înainte însă, omul trebuie să manifeste și o altă mișcare, ce se ascunde și mai mult. De fapt el învață să execute oarecum împreună cele două mișcări: În fond, mișcarea vorbirii este anterioară celeilalte mișcări. Puteți găsi mai multe amănunte în această privință în mica mea lucrare Educația copilului din punctul de vedere al științei spirituale [Nota 30]. În orice caz, cele două mișcări există, cele două mișcări pe care omul le învață, pe care el trebuie să le execute ca mișcări lăuntrice de-a-lungul întregii sale vieți. De mișcarea vorbirii omul este chiar conștient. Orice om știe asta. Dar nu orice om știe că atunci când gândește are loc continuu o mișcare subtilă în creier. Pentru a ajunge la aceasta e nevoie de o observație subtilă. Eu nu predic aici materialismul atunci când vorbesc despre „mișcare”. Mișcarea în creier există deja, numai că ea este efect, și nu cauză. Avem așadar de a face cu mișcarea gândirii și mișcarea vorbirii, ca mișcări lăuntrice.
Dacă urmăriți în continuare mișcările veți descoperi ca următoarea mișcare importantă, care este necesară pentru a putea avea loc viața lăuntrică a trupului este acea mișcare pe care noi o putem numi mișcarea sângelui. Ea face parte dintre acele mișcări care trebuie să se desfășoare cu necesitate pentru ca omul să poată fi om. Ordinea acestei mișcări pare să fie arbitrară. Dar asta nu contează.
Cea de-a cincea mișcare care trebuie să existe pentru ca mișcarea sângelui să se poată desfășura, este mișcarea respiratorie. Aceasta este o mișcare aparte, o mișcare în sine. Ea diferă de mișcarea sângelui, și nu este deloc la fel. Spuneam că succesiunea acestor mișcări este oarecum arbitrară, în sensul că mișcarea gândirii și mișcarea vorbirii pot fi schimbate între ele prin aceea că una dintre ele poate fi pusă pe locul al doilea și cealaltă pe locul al treilea – dar nu asta contează. Poate fi indicată în primul rând mișcarea respiratorie [Nota 31] și apoi mișcarea sanguină, mișcarea sângelui; dacă avem mai mult în vedere plămânii, chiar trebuie să stabilim o astfel de ordine. Dar dacă privim mai degrabă la originea mișcărilor, atunci trebuie să abordăm succesiunea menționată, deoarece, în special la bărbat originea propriu-zis centrală a mișcării respiratorii se află în diafragmă, care se află sub inimă. Așadar dacă vrem să considerăm o succesiune în privința originii mișcărilor, trebuie să alegem această succesiune.
Cea de-a șasea mișcare – eu vorbesc așadar mereu despre mișcări lăuntrice trupului, mișcări ce trebuie să aibă loc – este aceea pe care trebuie să o efectueze anumite organe și care ar putea fi numită – pentru a avea o expresie comună – mișcare glandulară sau mișcare vasculară. Vasele sângelui trebuie să se afle într-o activitate necontenită, într-o mobilitate continuă, pentru ca omul să poată fi întreținut ca ființă vie. Din anumite motive, care ar lua prea mult timp pentru a fi enumerate, aș dori să o numesc pur și simplu „mișcare glandulară”.
O a șaptea mișcare este cea care are loc atunci când în trupul omenesc nu se mișcă numai anumite vase sau glande pentru a elimina ceva de care are omul nevoie, ci pe care trebuie să o execute trupul omenesc – subliniez, trupul omenesc – atunci când sunt îndeplinite de la natură condițiile de a da naștere unui om nou. Avem aici de a face cu o totalitate a mișcărilor trupului. În timp ce la restul mișcărilor vasculare avem de a face numai cu mișcarea unei părți, la mișcarea de reproducere avem de a face, într-un mod sau altul, cu separarea întregului om. Indiferent că este vorba de un trup feminin sau unul masculin, este întotdeauna vorba de o separare a întregului om. Numim așadar această mișcare „mișcare de reproducere”.
Dacă înțelegeți corect cele șapte tipuri de mișcări indicate, nu există alte mișcări interioare. Toate celelalte mișcări sunt mișcări exterioare. Atunci când, de exemplu, omul își mișcă picioarele și mâinile, acestea sunt mișcări exterioare. Însă ceea ce există în om ca mișcări interioare a fost adus cu sine de om, chiar dacă Pământul l-a modificat de multe ori. Și la fel cum întreaga statură a omului poate fi pusă în relație cu constelațiile zodiacale [Nota 32] și de aceea li se poate adăuga părților individuale ale formei umane semnele constelațiilor zodiacale, aceste mișcări individuale sunt constituite din întregul sistem planetar.
Așadar noi trebuie să derivăm aceste șapte elemente componente ale mobilității lăuntrice a omului din sistemul nostru planetar; și pentru că relațiilor reciproce ale acestor mișcări în om le corespund relațiile planetelor din sistemul nostru planetar, putem desemna și aceste mișcări individuale cu semnele stabilite pentru planete:
| Mișcarea de verticalizare Mișcarea de gândire Mișcarea de vorbire Mișcarea sângelui Mișcarea respirației Mișcarea glandelor Mișcarea de reproducere |
♄ ♃ ♂ ⨀ ☿ ♀ ☽ |
În privința mișcării sângelui, aceasta se atinge cu ceea ce am cunoscut anterior ca fiind punctul central al organelor care fac parte din omul median și care constituie în special suprafața de abordare a spiritului solar. De aceea, trebuie să punem în legătură mișcarea sângelui cu cea mai importantă forță din omul median, această mișcare a sângelui care își are centrul în omul median, astfel încât noi trebuie să o desemnăm cu semnul Soarelui. Aici este vorba de forța spiritului Soarelui, în măsura în care acesta se mișcă. Noi putem spune că Soarele, ca stea fixă, acționează asupra întregului om median, dar asupra mișcărilor care depind în principal de omul median, asupra mișcării sângelui, Soarele acționează la fel ca una dintre celelalte planete menționate. Dacă folosesc așadar semnele pe care le mai folosesc încă astronomii actuali – așadar în acest caz eu nu folosesc vechea terminologie pe care a modificat-o Kepler [Nota 33], ci denumirile obișnuite din astronomia actuală –, atunci mișcarea respiratorie poate fi denumită prin Mercur ☿, mișcarea glandulară prin Venus ♀, mișcarea de reproducere prin Lună ☽. Mișcarea de reproducere, localizată în omul de jos este din nou ceva care coincide, ca să spunem așa, cu influențele spiritului lunar, care intervine aici în omul de jos și atinge mobilitatea lăuntrică a omului.
Avem așadar, pe de o parte, trei oameni septupli în configurația omenească, și un om septuplu în contextul mișcărilor interioare ale omului. Dacă aspirantul ocult se străduiește să deosebească în sine aceste mișcări interioare, atunci el poate face următorul pas în ceea ce v-am spus deja.
Vedeți dumneavoastră, acum nu e la fel de simplu ca înainte, căci statura exterioară stă, ca să spunem așa, în fața ochilor omenești, pe când mobilitatea lăuntrică, nu. Trebuie depusă o strădanie mai mare pentru a simți mobilitatea lăuntrică. Trebuie să învățăm să diferențiem și trebuie să învățăm să simțim lăuntric mișcarea de verticalizare, mișcarea de gândire, mișcarea de vorbire – acest fapt este cel mai simplu –, să învățăm să simțim mișcarea sângelui, să simțim mișcarea de respirație – ceea ce iarăși nu este greu; să simțim, în fine, ceea ce simțim de obicei doar ca rezultat, anume dacă ne culcăm sau stăm pe verticală, și să simțim mișcarea de secreție.
Capacitatea de diferențiere a mișcărilor individuale care au loc este ceva foarte necesar dacă aspirantul ocult dorește să progreseze. Dacă aspirantul ocult procedează în privința acestor mișcări lăuntrice așa cum v-am spus ieri că ar trebui să facă omul în privința staturii exterioare, atunci – în loc să fixeze în mod exterior statura umană și să aștepte ecoul, imaginea ulterioară a acesteia – el ar trebui să încerce să se simtă lăuntric pe sine, să simtă mobilitatea lăuntrică a omului, activitatea lăuntrică. Și apoi, după ce s-a fixat lăuntric în mod corporal, ca să spunem așa, ar trebui să încerce să rețină această impresie, așa cum am încercat ieri să reținem impresia configurației numai în amintire. Atunci omul ajunge realmente să recunoască într-adevăr șapte staturi, așa cum ieri am întâlnit două staturi, două configurații. Ieri am întâlnit configurația morții și a lui Lucifer,și noi am auzit că dacă ne amintim de gândul-Christos, atunci avem ceva pe care-l putem purta în cealaltă lume, în lumea suprasensibilă.
Atunci când aspirantul ocult, după cum am descris, iese din omul său mobil, lăuntric, este realmente întâmpinat de șapte staturi. El face cunoștință cu șapte entități spirituale, și el știe că aceste șapte entități spirituale corespund mișcării sale lăuntrice la fel cum corespund Soarele, Luna și Venus celor despre care am vorbit ieri și astăzi. Omul învață să cunoască faptul că el a ieșit din sistemul nostru planetar, că planetele, ca stele fizice, sunt dominate de spirite planetare, și că mișcarea verticală a omului poate avea loc numai prin faptul că în el guvernează spiritul lui Saturn, spiritul care își desfășoară activitatea pe Saturn, așa cum Lucifer își desfășoară activitatea pe Venus. Aspirantul ocult știe apoi că mișcarea gândurilor sale este legată de regentul sau spiritul conducător al lui Jupiter, că mișcările sale de vorbire sunt conectate cu spiritul conducător al lui Marte, că mișcarea sângelui său este legată de spiritul conducător al Soarelui, că tot ceea ce este mișcare respiratorie se află în legătură cu spiritul conducător al lui Mercur, că tot ceea ce este mișcare glandulară se află în legătură cu spiritul conducător al lui Venus și că, în fine, tot ceea ce este mișcare de reproducere se află în legătură cu spiritul conducător al Lunii. El mai știe și că toate aceste spirite acționează laolaltă, și că sediul lor principal și punctul lor principal de atac se află în om, în așa fel încât un tip de mișcare îl afectează pe celălalt, că, de exemplu, spiritul lui Saturn acționează în om în primul rând prin mișcarea de verticalizare, dar că el participă indirect și la toate celelalte mișcări. Și este o situație deosebit de remarcabilă atunci când acest spirit conducător al lui Saturn dezvoltă o forță deosebit de puternică în Berbec sau în Taur. Atunci are loc o situație deosebit de importantă, și pentru că dumneavoastră cunoașteți acum modul în care sunt legate elementele componente ale naturii mișcărilor umane de spiritele conducătoare ale planetelor, putem face experiența că în ceea ce am cunoscut noi ca semne [Nota 34] pentru părțile componente individuale se află principiul adevăratei astrologii. Este suficient să știți despre ce este vorba aici, și atunci veți ști că principiul adevăratei astrologii constă în realitatea semnificativă că omul s-a născut din Univers, că el este un extract al întregului Univers.
Așa cum a trebuit să mergem până la stelele fixe pentru a înțelege forma, statura umană, și așa cum am găsit că aceasta este influențată de cele mai importante forțe care vin de la Soare, Lună și Venus, găsim acum că mobilitatea lăuntrică a omului este determinată în mod deosebit de șapte spirite planetare. Omul învață așadar să cunoască șapte entități spirituale. Ar aici este ceva deosebit de remarcabil. Vă rog să dați atenție faptului că printre aceste șapte spirite se află și spiritul lui Venus, pe care l-am întâlnit mai devreme drept Lucifer. Ceea ce se întâmplă cu aspirantul ocult este foarte, foarte ciudat. Atunci când el face primul pas în inițiere, îl întâlnește pe Lucifer, și noi am văzut că Lucifer îi arată înfățișarea despre care am vorbit ieri. El îl întâlnește pe Lucifer ca fiind ființa care l-a făcut să devină atât de urât, și acum, când întâlnește spiritul lui Venus, el îl întâlnește încă o dată pe Lucifer. Numai că acum Lucifer se dovedește a fi cu totul altul. De această a doua oară, el nu mai este aceeași ființă care a fost întâlnită prima oară. E drept că omul știe că este aceeași ființă, dar aceasta i se arată în două înfățișări diferite. Candidatul la inițiere ajunge așadar la cunoașterea că Lucifer i se poate arăta sub două înfățișări. Prima dată el i se arată la trecerea Pragului, despre care am vorbit ieri, acolo unde el indică faptul că omul îi datorează nemurirea, acolo unde el spune, întrucâtva: Zeii ți-au dat un trup fragil, dar eu ți-am dat nemurirea. – Și dacă privește în jur, vede dragonul despre care am vorbit ieri. De aceea se numește această statură și Micul păzitor al Pragului [Nota 35].
Acum, pe cea de-a doua treaptă de inițiere, ni se arată altceva; ni se arată că Lucifer poate dezvolta și alte forțe. Dacă noi nu am putea dezvolta în noi toate forțele de secreție, toate forțele care pornesc din vasele noastre, noi nu am putea fi oameni; ar fi imposibil să fim oameni. Doar mișcarea sângelui, mișcarea respiratorie, ele singure, nu ne-ar putea menține. Mișcarea sevelor, mișcarea vasculară, mișcarea glandulară, care sunt dirijate de Lucifer, spiritul lui Venus, trebuie să existe și ele. Aceasta este deosebirea dintre toate tradițiile exoterice posibile și ceea ce este expus aici, anume că în tradiții, deși se vorbește despre Lucifer și spiritele individuale ale planetelor, nu se furnizează o cunoaștere adevărată în privința acestor lucruri. Adevărata cunoaștere nu este o joacă de copii. Ea ni-l revelează pe Lucifer ca fiind cel care a urâțit înfățișarea omenească, și pe de altă parte ca fiind spiritul necesar, singurul care face posibilă existența noastră ca oameni.
Și acum viețuim ceva extrem de remarcabil în cadrul inițierii. Dacă am reușit să ne atașăm strâns de Christos, să ne conectăm lăuntric cu El, să ne unim cu El, astfel încât El să ne dea mijloacele de a duce în lumea suprasensibilă gândul Eului, reprezentarea Eului, conștiența de sine a Pământului pe care pășim, atunci am dobândit o presimțire despre faptul că această putere a lui Christos are ceva de a face cu forța Soarelui. Pentru început, dobândim o astfel de presimțire; căci pe prima treaptă a inițierii nu este mai mult decât o presimțire care i se revelează omului despre legătura dintre puterea lui Christos și forța spirituală a Soarelui. Pe cea de-a doua treaptă lucrurile stau așa că această putere a lui Christos ni se prezintă, aș spune, ca o configurație tangibilă, care poate fi deja cunoscută mai îndeaproape, care devine tot mai clară și mai limpede în lumea suprasensibilă. Așadar pe cea de-a doua treaptă de inițiere omul se familiarizează mai mult cu entitatea suprasensibilă Christos. Următorul aspect pe care ni-l arată Christos este că El îl numește pe spiritul conducător al lui Venus – despre care noi am aflat că este Lucifer – fratele Său, și îl desemnează ca pe un spirit planetar, asemănător celorlalte spirite planetare. În clipa în care Lucifer se arată pe cea de-a doua treaptă, el se arată ca spirit planetar care se încadrează în mod fratern între cei șapte regenți ai planetelor.
Pășim așadar pe un teren în care învățăm să cunoaștem un înalt colegiu alcătuit din șapte spirite planetare care se raportează în mod fratern unul la celălalt. Or acesta este un obstacol periculos, și aspirantul ocult trebuie să cunoască și alte lucruri, dacă e să nu eșueze în fața acestui obstacol periculos, pentru că lui nu îi este îngăduit să preia, fără doar și poate, ceea ce i se prezintă. El trebuie să încerce să-și creeze o cunoaștere exactă a lucrurilor care stau la baza celor văzute.
Dacă intrăm, ca să spunem așa, în detaliile cunoașterii oculte, putem alege diverse mijloace ajutătoare pentru a ne descurca pe tărâmul ocultismului. Prin faptul că noi îi cunoaștem pe cei șapte frați care sunt șapte spirite planetare, noi nu știm încă totul; pentru că șapte frați pot fi diferiți unul de altul, iar deosebirea nu ni se oferă din capul locului. Noi trebuie să privim lucrurile mai îndeaproape, să facem studii mai amănunțite dacă vrem să le cunoaștem mai amănunțit. Și aici aș dori să vă ofer o descriere pe care, dacă o verificați îndeaproape cu ceea ce oferă miturile exoterice, o veți găsi întrutotul întemeiată și rațională, oricât de ciudată ar părea, și dumneavoastră o veți găsi întemeiată, pentru că ea este dată din cercetarea ocultă. Comparați-o cu documentele religioase și cu cele istorice. Rațiunea vă va spune atunci: Da, sunt liniștită. – Și cu cât veți merge mai departe, rațiunea dumneavoastră vă va putea spune „Da!” la ceea ce vă spun, dacă îl veți considera drept rezultat al cercetării oculte ce poate fi dobândit în prezent în domeniul marii vieți cosmice, și care este relativ ușor accesibil omului contemporan.
Pentru aceasta trebuie să pornim de la ceva, trebuie să ne luăm de undeva punctul de pornire ca să cunoaștem cele șapte spirite cosmice și tărâmurile lor. Dar în felul acesta învățăm să cunoaștem numai cele mai înalte spirite conducătoare și tărâmurile lor, planetele corespunzătoare. Dar nu se poate rămâne la aceasta. În măsura în care cercetarea ocultă face posibile lucrurile, noi trebuie să cercetăm aceste tărâmuri puțin mai îndeaproape, trebuie să intrăm mai în detaliu, și atunci aspirantului ocult contemporan, dacă procedează prin mijloacele pe care le poate oferi ocultismul modern practic, va avea următoarele posibilități. La sfatul unui ocultist experimentat, el va putea porni de la studiul unei vieți cum a fost cea a lui Buddha, el va putea porni de la viața lui Gautama Buddha.
Vedeți dumneavoastră, eu am subliniat adesea, și trebuie să subliniez și aici, că viața lui Gautama trebuie înțeleasă așa cum înțeleg budiștii această viață a lui Buddha, și nu așa cum o concepe considerarea istorică materialistă exterioară, în ziua de azi. Trebuie să ne înălțăm la o astfel de cunoaștere a vieții lui Buddha, încât să știm că el a devenit Buddha prin aceea că a trecut prin multe, multe întrupări, a devenit Bodhisattva, și apoi, după ce s-a născut ca Bodhisattva, ca fiu al regelui Suddhodana, s-a înălțat la demnitatea de Buddha la vârsta de douăzeci și nouă de ani. Trebuie să știm că înălțarea lui Bodhisattva la demnitatea de Buddha înseamnă de fapt – și orice inițiat budist și în general orice inițiat știe – că o astfel de individualitate care din Bodhisattva a devenit Buddha are în viața pe care o trăiește ca Buddha ultima sa încarnare pământească; că prin aceea că el a devenit Buddha nu trebuie să se mai întoarcă într-un trup pământesc, ci acționează în alte lumi, care nu sunt pământești.
Aceasta trebuie reținută drept condiție prealabilă. Trebuie să știm că este corect faptul că la înălțarea de la rangul de Bodhisattva la cel de Buddha, Buddha s-a înălțat la o asemenea demnitate cosmică încât nu mai este nevoie să coboare din nou ca ființă fizică pe Pământ în cadrul evoluției sale ulterioare, pe care trebuie să o parcurgă. Pentru cei care au urmărit aceste aspecte, eu am atins deja, aș spune, singurul punct în care Buddha [Nota 36] ne îngăduie să observăm ceva din dezvoltarea lui; acesta a fost când v-am arătat că s-au născut doi copii Iisus, copilul Iisus din Evanghelia după Matei și copilul Iisus din Evanghelia după Luca, prilej cu care am spus că la nașterea copilului Iisus din Evanghelia după Luca, Buddha a încorporat trupului astral al lui Iisus forțe astrale pe care el le-a trimis din lumea spirituală. Cu aceasta am atins doar ceea ce a trimis Buddha odată pe Pământ. La Norrköping am spus [Nota 37] că inițiații se pot întruni cu Buddha și într-un alt mod. Dar în privința vieții pe Pământ, se poate spune că după viața în care el a devenit Buddha, el nu a mai trăit pe Pământ. – Ocultistul care continuă să meargă pe calea lui poate urmări în continuare și calea lui Buddha. Desigur că aceasta nu este o viață pământeană, dar ea poate fi totuși observată astfel încât în domeniul ocultismului practic ia naștere întrebarea: Ce a devenit Buddha de când nu se mai încarnează într-un trup fizic omenesc? Buddha poate fi căutat și găsit, așa cum este el în lumea largă. S-ar putea să vi se pară ciudat, dar inițiații îl găsesc pe Buddha într-adevăr ocupat cu o sarcină mare, importantă, o sarcină covârșitoare. Dacă privirea deschisă a ocultistului caută în spațiul cosmic, el găsește ca următor loc de acțiune al lui Buddha [Nota 38], un loc remarcabil pe acea planetă care este desemnată în astronomia fizică drept Marte, iar ocultistul trebuie să-și spună cu toată seriozitatea: Din perioada când Buddha a dobândit capacitatea de a nu mai trebui să apară în viața pământească, lui i-a fost repartizată o nouă misiune. Noi cunoaștem această nouă misiune printr-o observare ocultă a lui Marte. Învățăm astfel să cunoaștem misiunea sa primordială.
Dacă vrem să cunoaștem cu exactitate această misiune, aflăm, prin cercetarea ocultă, că acele ființe de pe Marte care ar corespunde oamenilor de pe Pământ dar sunt de o cu totul altă natură – pe care îi putem numi, în accepția actuală, lipsită de considerație, Marțieni – au fost transpuși într-un anumit moment al evoluției lor într-o necesitate asemănătoare celei în care au ajuns oamenii pământeni în cea de-a patra epocă de cultură postatlanteană, când urma să vină Christos la ei. Și așa cum Christos a devenit mântuitor al omenirii, așa cum a înviat El, așa cum a fost aceasta misiunea lui Christos pentru omenirea Pământului, tot așa a fost misiunea ulterioară a acelei entități Bodhisattva, după ce a devenit Buddha, să fie un mântuitor și un eliberator al oamenilor de pe Marte. Așadar el a avut de îndeplinit pe Marte un eveniment asemănător celui pe care trebuia să-l îndeplinească pe Pământ Christos.
Dacă vom considera viața lui Buddha, aceasta se descompune practic în două părți: prima parte, în care Buddha a lucrat pentru oamenii de pe Pământ, aducându-le ceea ce urmau să primească prin Buddha și tot ceea ce le-a adus deja în perioada existenței sale ca Bodhisattva, și cea de-a doua parte, în care Buddha lucrează în afara Pământului, în care el s-a înălțat la puteri superioare, pentru care traseul său de pe Pământ a constituit doar o condiție preliminară. Da, Buddha s-a înălțat până la forța de eliberare, forța de mântuire. Și dacă am putea compara – despre sentimentele cu care au venit oamenii de pe Marte în întâmpinarea faptelor lui Buddha vom vorbi mai târziu, dacă va fi posibil – acțiunea lui Buddha de pe Marte cu acțiunea întrutotul asemănătoare – dar nu identică, ci întrucâtva diferită – a lui Christos Iisus de pe Pământ și cu Misteriul de pe Golgota, vom găsi o deosebire care trebuie să existe deoarece există o diferență între pământeni și marțieni.
Vedem așadar că entitățile care evoluează în Cosmos primesc sarcini. În clipa în care o ființă se înalță de la o demnitate la alta, i se acordă o nouă sarcină. Vedem așadar că omul trebuie să-și parcurgă calea sa de pe Pământ, dar că el este atins în acest proces de entități care, fie că au o sarcină cosmică de la bun început, cum este Christos, fie că au evoluat pe Pământ înspre o sarcină cosmică, așa cum a fost cazul la Buddha.
