Rudolf Steiner

VIAȚA ÎNTRE MOARTE ȘI O NOUĂ NAȘTERE

în relație cu realitățile cosmice

GA 141

Traducere după:
Rudolf Steiner
DAS LEBEN ZWISCHEN DEM TODE UND DER NEUEN GEBURT IM VERHÄLTNIS ZU DEN KOSMISCHEN TATSACHEN
Editura Rudolf Steiner, Dornach/Elveția 1974
GA 141

Ediția în limba franceză poartă titlul:
La vie entre la mort et une nouvelle naissance
en relation avec les réalités cosmiques


Traducător: Nicolae Ioan Crăciun
Lector: Delia Popescu
Redactor: Leonte Popescu

Despre publicarea conferințelor lui Rudolf Steiner

Ansamblul operelor lui Rudolf Steiner (1861 – 1925) se împarte în trei mari secțiuni: lucrări scrise – conferințe – opere de artă (vezi privirea generală de la sfârșitul volumului).

Între anii 1900 și 1924, Rudolf Steiner a ținut numeroase conferințe și cursuri, atât publice cât și pentru membrii Societății Teosofice, mai târziu, ai Societății Antroposofice. Inițial, el nu voia ca aceste conferințe, prezentate întotdeauna liber, să fie fixate în scris, ele fiind concepute „drept comunicări orale, nedestinate tipăririi”. Dar când textele acestor conferințe au început să fie răspândite sub diverse forme incomplete și cu greșeli, fiind redactate de unii dintre auditorii săi, el s-a simțit răspunzător să pună în ordine aceste notițe. El i-a încredințat această sarcină Mariei Steiner von Sivers. Ei îi revenea alegerea stenografilor, administrarea textelor și corectarea lor în vederea editării. Deoarece, din lipsă de timp, Rudolf Steiner nu a putut să corecteze el însuși textele decât într-un număr foarte mic de cazuri, trebuie să se țină seama de rezerva sa față de toate conferințele tipărite în acest fel: „Trebuie, totuși, să se țină seama de faptul că în stenogramele nerevizuite de mine există greșeli”.

În lucrarea autobiografică Cursul vieții mele (capitolul 35), el se exprimă în legătură cu raportul dintre conferințele pentru membri, care la început nu au fost accesibile decât sub formă de manuscrise tipărite având un caracter particular, și scrierile sale cu caracter public. Pasajul respectiv este redat la sfârșitul acestui volum. Ceea ce este spus acolo este valabil, în același fel, și pentru cursurile referitoare le diferite domenii particulare, cursuri care se adresau unui număr mic de partici-panți, familiarizați cu bazele științei spirituale.

După moartea Mariei Steiner (1867-1948), s-a început, conform îndrumărilor date de ea, editarea Operelor Complete ale lui Rudolf Steiner. Prezentul volum face parte din această ediție.

CUPRINS

PRIMA CONFERINȚĂ — Berlin, 5 noiembrie 1912

Voința de adevăr, ca punct de plecare al strădaniei antroposofice. Faptă și cunoaștere în lumea spirituală. Anul de tranziție, 1899, în privința chemării lăuntrice a omului față de viața spirituală. Viața de după moarte în viziuni. Imposibilitatea modificărilor relațiilor față de ceilalți oameni. Marile opere de artă ca revelație a adevărurilor spirituale. Homer. Michelangelo. Ocultism și artă. Cunoașterea spirituală și relațiile reciproce dintre oameni. Întemeierea unei adevărate morale în viitor. Viața de după moarte. Dependența de constituția morală a vieții în sfera lui Mercur; de dispoziția religioasă în viața pământească trecută, în sfera lui Venus. Gândurile ca realități în lumea spirituală. Necesitatea reîntoarcerii în trupul fizic pentru corectarea gândurilor incorecte și pentru compensarea karmei.

A DOUA CONFERINȚĂ — Berlin, 20 noiembrie 1912

Eul și conștiența de Eu în viața dintre naștere și moarte. Dezvoltarea conștienței de Eu la copil, prin ciocnirea cu lumea exterioară. Distrugerea treptată a învelișului trupesc până la moarte și refacerea lui în viața dintre moarte și o nouă naștere. Viața de după moarte. Extinderea omului în sferele planetare. Sfera lunară: kamaloka. Sfera lui Mercur: oamenii care au avut o viață morală sunt ființe sociabile, cei cu viață imorală, sunt eremiți. Sfera lui Venus: dispoziția sufletească religioasă ca premisă a reunirii cu alte ființe. Diviziunea în funcție de confesiunea religioasă și concepția despre lume. Sfera solară: înțelegerea față de toate sufletele și toate confesiunile religioase drept premisă pentru înțelegerea Misteriului de pe Golgota. Caracterul religios egoist al religiilor vechilor popoare și seminții. Creștinismul, o confesiune pentru toți oamenii. Relația omului cu Christos și Lucifer în sfera solară. Construirea noului trup eteric. Trecerea prin sferele lui Marte, Jupiter și Saturn. Pregătirea prin înțelegerea spiritual­științifică a Misteriului de pe Golgota.

A TREIA CONFERINȚĂ — Berlin, 3 decembrie 1912

Caracterul neschimbător al relațiilor omenești cu alte suflete, după moarte. Constituirea karmei. Influența celor vii asupra celor morți. Modificarea relațiilor celui decedat în kamaloka, prin lectura pentru morți. Intervenția celor morți în lumea fizică, în sfera posibilităților vieții. Fenomenele posibile ca expresie a acțiunii puterilor spirituale. Lumea posibilităților ca aură reală a lumii; legătura ei cu karma. Independența ființei sufletești de trupesc. Legătura vieții sufletești cu forțele solare și cele planetare. Omul aparține macrocosmosului. Christos, înalta ființă solară, redă omului sentimentul pierdut al apartenenței sale la macrocosm. Confirmarea rezultatelor cercetării oculte prin gândirea obiectivă asupra vieții obișnuite.

A PATRA CONFERINȚĂ — Berlin, 10 decembrie 1912

Procesele de descompunere determinate de starea de veghe conștientă și procesele de refacere în timpul somnului, în comparație cu puterile de edificare (soma) ale lumii stelare în viața de după moarte. Somnul și moartea din punctul de vedere al conștienței clarvăzătoare. Aura omului în starea de veghe și în starea de somn. Divizarea aurei Eului la omul care doarme. Modificarea atitudinii sufletești a omului în epocile succesive de cultură. Viețuirea proceselor stelare în perioada egipteană. Amintirea vechilor viziuni în perioada greco-latină. Platon și Aristotel. Dispariția acestei amintiri, și apariția copernicanismului. Aducerea la suprafață a impresiilor uitate din alte timpuri prin știința spirituală. Transformarea învățăturii spirituale în puteri vivifiante în viața dintre moarte și o nouă naștere.

A CINCEA CONFERINȚĂ — Berlin, 22 decembrie 1912

Acțiunea lui Christian Rosenkreutz în unire cu Christos, și Misteriul de pe Golgota. Acțiunea pe Pământ a lui Gautama Buddha. Continuarea acțiunii sale din lumile spirituale, în curentul dezvoltării Occidentului. Francisc de Assisi. Misteriile de la Marea Neagră din secolele VII și VIII. Evoluția Pământului și evoluția lui Marte. Evoluția descendentă a lui Marte până în secolul al XVI-lea. Influența forțelor decadente asupra sufletului lui Copernic. Nicolaus Cusanus. Pericolul scindării omenirii în două categorii: în oameni care să nu cultive decât o viață materială și în oameni care să cultive numai o viață spirituală, în sensul lui Francisc de Assisi. Învingerea acestui pericol datorită lui Christian Rosenkreutz: delegarea lui Buddha pentru acțiunea cosmică de pe Marte, la începutul secolului al XVII-lea. Fapta sa eliberatoare ca început al perioadei ascendente în cultura lui Marte.

A ȘASEA CONFERINȚĂ — Berlin, 7 ianuarie 1913

Întru înțelegerea impulsului lui Christos și al misteriului Sfântului Graal. Adăugarea învățăturii de reîncarnare și karmă celei a rosicrucianismului, condiționată de relația omului actual cu universul. Problema nemuririi. Eul real și Eul reprezentărilor. Activitatea Eului în primii ani de viață: învățarea mersului, vorbirii și gândirii. Forma omului ca dar al spiritelor formei. Învingerea spiritelor luciferice, care predau omul elementului gravitațional. Viețuirea formei umane. Diferențierea organelor omenești, de exemplu a mâinilor și a capului. Dezvoltarea creierului în perioada lemuriană și în cea atlanteană. Viețuirea Eului „de reprezentare” în starea de veghe a vieții fizice pământești. Viețuirea adevăratului Eu în viața dintre moarte și o nouă naștere.

A ȘAPTEA CONFERINȚĂ — Berlin, 14 ianuarie 1913

Ciclurile septenale ale vieții omului. Evenimente care intersectează aceste perioade. Principiul formei ca expresie a activității spiritelor formei până la schimbarea dentiției. Încetarea creșterii ca expresie a spiritelor luciferice retardate ale formei. Schimbări în viața sufletească a omului. Puterea autorităților individuale în timpurile vechi. Apariția și esența „opiniei publice”. Învățătura Sfântului Apostol Pavel despre primul Adam, cel superior. Importanța impulsului lui Christos pentru viața dintre moarte și o nouă naștere. Conducerea spre independență a omului înainte și după Misteriul de pe Golgota de către spiritele celei de-a treia ierarhii. Activitatea lui Buddha pe Marte drept contrapondere față de influența entităților luciferice. Progresul omenirii. Eliberarea de „opinia publică” subumană prin fortificarea lăuntricului omenesc. Apariția de noi dispoziții omenești la o vârstă mai târzie a oamenilor.

A OPTA CONFERINȚĂ — Berlin, 11 februarie 1913

Regnurile naturii ca amintire a gândurilor zeilor. Memoria omenească. Concepția fizică asupra lumii în opoziție cu considerarea spirituală a lumii, din punctul de vedere al somnului. Procesul de distrugere din organismul omenesc drept condiție a vieții sale sufletești și a dezvoltării sale spirituale. Viața dintre moarte și o nouă naștere. Trupul omenesc ca lume exterioară, universul drept lăuntru al omului. Pregătirea următoarei existențe terestre. Reglarea însușirilor ereditare pornind din lumea spirituală. Considerarea spirituală a trupului omenesc, pe cale de pieire, prin trezirea clarvăzătoare în timpul somnului, și a trupului omenesc, în devenire, în viața dintre moarte și o nouă naștere. Procesul de pieire a Pământului. Dezvoltarea sufletească, începând din epoca egipteană: coborârea de la concepția spirituală asupra lumii la cea subsensibilă (fizica modernă). Pericolul pustiirii vieții în încarnările viitoare. Conceptele și ideile spiritual-științifice ca putere de viață lăuntrică pentru următoarea încarnare.

A NOUA CONFERINȚĂ — Berlin, 4 martie 1913

Dependența configurării vieții de după moarte de atitudinea din timpul vieții. Dobândirea înțelegerii față de darurile ierarhiilor în viața dintre moarte și o nouă naștere prin preluarea ideilor spirituale în timpul vieții pământești. Consecința lipsei de înțelegere. Omul în viața de după moarte în calitate de colaborator al entităților spirituale care acționează constructiv sau distructiv în univers. Misiunea antroposofiei: învingerea prăpastiei dintre vii și morți. „Lectura pentru cei morți”. Descrierea relațiilor individuale. Transformarea vieții prin antroposofie.

A ZECEA CONFERINȚĂ — Berlin, 1 aprilie 1913

Concordanța dintre descrierea vieții dintre moarte și o nouă naștere în cartea Teosofie (din punctul de vedere sufletesc lăuntric) și expunerea din aceste conferințe (legat de raporturile cosmice). Sfera lunară sau perioada de kamaloka. Sfera lui Mercur: „regiunea luminii sufletești”. Sfera lui Venus: „regiunea puterii sufletești active”. Sfera solară: „regiunea vieții sufletești propriu-zise”. Eliberarea definitivă de ultima încarnare. Sfera lui Marte: „domeniul continental” al ținutului spiritului, lumea arhetipurilor vieții fizice. Sfera lui Jupiter: „domeniul oceanic”; desprinderea de confesiunea religioasă. Sfera lui Saturn: „domeniul aeric”. Cerul stelelor: cel de-al patrulea domeniu al ținutului spiritului. Impulsurile pentru progresul cultural exterior provin din cosmosul stelar de dincolo de sfera lui Saturn. Impulsionarea progresului omenesc lăuntric pornind din viața solară.

Adnotări

Rudolf Steiner despre stenogramele conferințelor sale

AcasăIndex GALucrări OnlineUrmătoarea