Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

VIAŢA ÎNTRE MOARTE ŞI O NOUĂ NAŞTERE

în relaţie cu realităţile cosmice

GA 141


Zece conferinţe ţinute la Berlin între 5 noiembrie 1912 şi 1 aprilie 1913


Traducere după:
Rudolf Steiner
DAS LEBEN ZWISCHEN DEM TODE UND DER NEUEN GEBURT IM VERHÄLTNIS ZU DEN KOSMISCHEN TATSACHEN
Editura Rudolf Steiner, Dornach/Elveţia 1974
GA 141

Ediţia în limba franceză poartă titlul:
La vie entre la mort et une nouvelle naissance
en relation avec les réalités cosmiques


Traducător: Nicolae Ioan Crăciun
Lector: Delia Popescu
Redactor: Leonte Popescu


©2004 Editura TRIADE Cluj-Napoca
ISBN 973-8313-90-0

EDITURA TRIADE
Str. Cetăţii Nr. 9
400166 Cluj Napoca

Tel/Fax: 021.240.13.17
Mobil: 0740.216.020;  0745.086.007
edituratriade@yahoo.com
coperta cartii



Despre publicarea conferinţelor lui Rudolf Steiner

Ansamblul operelor lui Rudolf Steiner (1861 – 1925) se împarte în trei mari secţiuni: lucrări scrise – conferinţe – opere de artă (vezi privirea generală de la sfârşitul volumului).

Între anii 1900 şi 1924, Rudolf Steiner a ţinut numeroase conferinţe şi cursuri, atât publice cât şi pentru membrii Societăţii Teosofice, mai târziu, ai Societăţii Antroposofice. Iniţial, el nu voia ca aceste conferinţe, prezentate întotdeauna liber, să fie fixate în scris, ele fiind concepute “drept comunicări orale, nedestinate tipăririi”. Dar când textele acestor conferinţe au început să fie răspândite sub diverse forme incomplete şi cu greşeli, fiind redactate de unii dintre auditorii săi, el s­a simţit răspunzător să pună în ordine aceste notiţe. El i­a încredinţat această sarcină Mariei Steiner von Sivers. Ei îi revenea alegerea stenografilor, administrarea textelor şi corectarea lor în vederea editării. Deoarece, din lipsă de timp, Rudolf Steiner nu a putut să corecteze el însuşi textele decât într­un număr foarte mic de cazuri, trebuie să se ţină seama de rezerva sa faţă de toate conferinţele tipărite în acest fel: “Trebuie, totuşi, să se ţină seama de faptul că în stenogramele nerevizuite de mine există greşeli”.

În lucrarea autobiografică Cursul vieţii mele (capitolul 35), el se exprimă în legătură cu raportul dintre conferinţele pentru membri, care la început nu au fost accesibile decât sub formă de manuscrise tipărite având un caracter particular, şi scrierile sale cu caracter public. Pasajul respectiv este redat la sfârşitul acestui volum. Ceea ce este spus acolo este valabil, în acelaşi fel, şi pentru cursurile referitoare le diferite domenii particulare, cursuri care se adresau unui număr mic de partici-panţi, familiarizaţi cu bazele ştiinţei spirituale.

După moartea Mariei Steiner (1867­1948), s­a început, conform îndrumărilor date de ea, editarea Operelor Complete ale lui Rudolf Steiner. Prezentul volum face parte din această ediţie.




CUPRINS

PRIMA CONFERINŢĂBerlin, 5 noiembrie 1912 — Voinţa de adevăr, ca punct de plecare al strădaniei antroposofice. Faptă şi cunoaştere în lumea spirituală. Anul de tranziţie, 1899, în privinţa chemării lăuntrice a omului faţă de viaţa spirituală. Viaţa de după moarte în viziuni. Imposibilitatea modificărilor relaţiilor faţă de ceilalţi oameni. Marile opere de artă ca revelaţie a adevărurilor spirituale. Homer. Michelangelo. Ocultism şi artă. Cunoaşterea spirituală şi relaţiile reciproce dintre oameni. Întemeierea unei adevărate morale în viitor. Viaţa de după moarte. Dependenţa de constituţia morală a vieţii în sfera lui Mercur; de dispoziţia religioasă în viaţa pământească trecută, în sfera lui Venus. Gândurile ca realităţi în lumea spirituală. Necesitatea reîntoarcerii în trupul fizic pentru corectarea gândurilor incorecte şi pentru compensarea karmei.

A DOUA CONFERINŢĂBerlin, 20 noiembrie 1912 — Eul şi conştienţa de Eu în viaţa dintre naştere şi moarte. Dezvoltarea conştienţei de Eu la copil, prin ciocnirea cu lumea exterioară. Distrugerea treptată a învelişului trupesc până la moarte şi refacerea lui în viaţa dintre moarte şi o nouă naştere. Viaţa de după moarte. Extinderea omului în sferele planetare. Sfera lunară: kamaloka. Sfera lui Mercur: oamenii care au avut o viaţă morală sunt fiinţe sociabile, cei cu viaţă imorală, sunt eremiţi. Sfera lui Venus: dispoziţia sufletească religioasă ca premisă a reunirii cu alte fiinţe. Diviziunea în funcţie de confesiunea religioasă şi concepţia despre lume. Sfera solară: înţelegerea faţă de toate sufletele şi toate confesiunile religioase drept premisă pentru înţelegerea Misteriului de pe Golgota. Caracterul religios egoist al religiilor vechilor popoare şi seminţii. Creştinismul, o confesiune pentru toţi oamenii. Relaţia omului cu Christos şi Lucifer în sfera solară. Construirea noului trup eteric. Trecerea prin sferele lui Marte, Jupiter şi Saturn. Pregătirea prin înţelegerea spiritual­ştiinţifică a Misteriului de pe Golgota.

A TREIA CONFERINŢĂBerlin, 3 decembrie 1912 — Caracterul neschimbător al relaţiilor omeneşti cu alte suflete, după moarte. Constituirea karmei. Influenţa celor vii asupra celor morţi. Modificarea relaţiilor celui decedat în kamaloka, prin lectura pentru morţi. Intervenţia celor morţi în lumea fizică, în sfera posibilităţilor vieţii. Fenomenele posibile ca expresie a acţiunii puterilor spirituale. Lumea posibilităţilor ca aură reală a lumii; legătura ei cu karma. Independenţa fiinţei sufleteşti de trupesc. Legătura vieţii sufleteşti cu forţele solare şi cele planetare. Omul aparţine macrocosmosului. Christos, înalta fiinţă solară, redă omului sentimentul pierdut al apartenenţei sale la macrocosm. Confirmarea rezultatelor cercetării oculte prin gândirea obiectivă asupra vieţii obişnuite.

A PATRA CONFERINŢĂBerlin, 10 decembrie 1912 — Procesele de descompunere determinate de starea de veghe conştientă şi procesele de refacere în timpul somnului, în comparaţie cu puterile de edificare (soma) ale lumii stelare în viaţa de după moarte. Somnul şi moartea din punctul de vedere al conştienţei clarvăzătoare. Aura omului în starea de veghe şi în starea de somn. Divizarea aurei Eului la omul care doarme. Modificarea atitudinii sufleteşti a omului în epocile succesive de cultură. Vieţuirea proceselor stelare în perioada egipteană. Amintirea vechilor viziuni în perioada greco­latină. Platon şi Aristotel. Dispariţia acestei amintiri, şi apariţia copernicanismului. Aducerea la suprafaţă a impresiilor uitate din alte timpuri prin ştiinţa spirituală. Transformarea învăţăturii spirituale în puteri vivifiante în viaţa dintre moarte şi o nouă naştere.

A CINCEA CONFERINŢĂBerlin, 22 decembrie 1912 — Acţiunea lui Christian Rosenkreutz în unire cu Christos, şi Misteriul de pe Golgota. Acţiunea pe Pământ a lui Gautama Buddha. Continuarea acţiunii sale din lumile spirituale, în curentul dezvoltării Occidentului. Francisc de Assisi. Misteriile de la Marea Neagră din secolele VII şi VIII. Evoluţia Pământului şi evoluţia lui Marte. Evoluţia descendentă a lui Marte până în secolul al XVI­lea. Influenţa forţelor decadente asupra sufletului lui Copernic. Nicolaus Cusanus. Pericolul scindării omenirii în două categorii: în oameni care să nu cultive decât o viaţă materială şi în oameni care să cultive numai o viaţă spirituală, în sensul lui Francisc de Assisi. Învingerea acestui pericol datorită lui Christian Rosenkreutz: delegarea lui Buddha pentru acţiunea cosmică de pe Marte, la începutul secolului al XVII­lea. Fapta sa eliberatoare ca început al perioadei ascendente în cultura lui Marte.

A ŞASEA CONFERINŢĂBerlin, 7 ianuarie 1913 — Întru înţelegerea impulsului lui Christos şi al misteriului Sfântului Graal. Adăugarea învăţăturii de reîncarnare şi karmă celei a rosicrucianismului, condiţionată de relaţia omului actual cu universul. Problema nemuririi. Eul real şi Eul reprezentărilor. Activitatea Eului în primii ani de viaţă: învăţarea mersului, vorbirii şi gândirii. Forma omului ca dar al spiritelor formei. Învingerea spiritelor luciferice, care predau omul elementului gravitaţional. Vieţuirea formei umane. Diferenţierea organelor omeneşti, de exemplu a mâinilor şi a capului. Dezvoltarea creierului în perioada lemuriană şi în cea atlanteană. Vieţuirea Eului „de reprezentare” în starea de veghe a vieţii fizice pământeşti. Vieţuirea adevăratului Eu în viaţa dintre moarte şi o nouă naştere.

A ŞAPTEA CONFERINŢĂBerlin, 14 ianuarie 1913 — Ciclurile septenale ale vieţii omului. Evenimente care intersectează aceste perioade. Principiul formei ca expresie a activităţii spiritelor formei până la schimbarea dentiţiei. Încetarea creşterii ca expresie a spiritelor luciferice retardate ale formei. Schimbări în viaţa sufletească a omului. Puterea autorităţilor individuale în timpurile vechi. Apariţia şi esenţa „opiniei publice”. Învăţătura Sfântului Apostol Pavel despre primul Adam, cel superior. Importanţa impulsului lui Christos pentru viaţa dintre moarte şi o nouă naştere. Conducerea spre independenţă a omului înainte şi după Misteriul de pe Golgota de către spiritele celei de­a treia ierarhii. Activitatea lui Buddha pe Marte drept contrapondere faţă de influenţa entităţilor luciferice. Progresul omenirii. Eliberarea de „opinia publică” subumană prin fortificarea lăuntricului omenesc. Apariţia de noi dispoziţii omeneşti la o vârstă mai târzie a oamenilor.

A OPTA CONFERINŢĂBerlin, 11 februarie 1913 — Regnurile naturii ca amintire a gândurilor zeilor. Memoria omenească. Concepţia fizică asupra lumii în opoziţie cu considerarea spirituală a lumii, din punctul de vedere al somnului. Procesul de distrugere din organismul omenesc drept condiţie a vieţii sale sufleteşti şi a dezvoltării sale spirituale. Viaţa dintre moarte şi o nouă naştere. Trupul omenesc ca lume exterioară, universul drept lăuntru al omului. Pregătirea următoarei existenţe terestre. Reglarea însuşirilor ereditare pornind din lumea spirituală. Considerarea spirituală a trupului omenesc, pe cale de pieire, prin trezirea clarvăzătoare în timpul somnului, şi a trupului omenesc, în devenire, în viaţa dintre moarte şi o nouă naştere. Procesul de pieire a Pământului. Dezvoltarea sufletească, începând din epoca egipteană: coborârea de la concepţia spirituală asupra lumii la cea subsensibilă (fizica modernă). Pericolul pustiirii vieţii în încarnările viitoare. Conceptele şi ideile spiritual­ştiinţifice ca putere de viaţă lăuntrică pentru următoarea încarnare.

A NOUA CONFERINŢĂBerlin, 4 martie 1913 — Dependenţa configurării vieţii de după moarte de atitudinea din timpul vieţii. Dobândirea înţelegerii faţă de darurile ierarhiilor în viaţa dintre moarte şi o nouă naştere prin preluarea ideilor spirituale în timpul vieţii pământeşti. Consecinţa lipsei de înţelegere. Omul în viaţa de după moarte în calitate de colaborator al entităţilor spirituale care acţionează constructiv sau distructiv în univers. Misiunea antroposofiei: învingerea prăpastiei dintre vii şi morţi. „Lectura pentru cei morţi”. Descrierea relaţiilor individuale. Transformarea vieţii prin antroposofie.

A ZECEA CONFERINŢĂBerlin, 1 aprilie 1913 — Concordanţa dintre descrierea vieţii dintre moarte şi o nouă naştere în cartea Teosofie (din punctul de vedere sufletesc lăuntric) şi expunerea din aceste conferinţe (legat de raporturile cosmice). Sfera lunară sau perioada de kamaloka. Sfera lui Mercur: „regiunea luminii sufleteşti”. Sfera lui Venus: „regiunea puterii sufleteşti active”. Sfera solară: „regiunea vieţii sufleteşti propriu­zise”. Eliberarea definitivă de ultima încarnare. Sfera lui Marte: „domeniul continental” al ţinutului spiritului, lumea arhetipurilor vieţii fizice. Sfera lui Jupiter: „domeniul oceanic”; desprinderea de confesiunea religioasă. Sfera lui Saturn: „domeniul aeric”. Cerul stelelor: cel de­al patrulea domeniu al ţinutului spiritului. Impulsurile pentru progresul cultural exterior provin din cosmosul stelar de dincolo de sfera lui Saturn. Impulsionarea progresului omenesc lăuntric pornind din viaţa solară.

Adnotări

Rudolf Steiner despre stenogramele conferinţelor sale