În anul 1912, de Crăciun, a avut loc prima reuniune oficială a acelor adepți ai unei orientări spirituale teosofice care nu voiau să se afunde într-un curent indianist dogmatizant și care, ținând seama de cuceririle vieții spirituale din epoca modernă și de impulsul cu totul nou pe care Evenimentul hristic l-a dat evoluției de pe Pământ, nu puteau recunoaște drept îndreptățită pentru Occident decât o cale spirituală adecvată stadiului de dezvoltare la care a ajuns omenirea europeană actuală. Ei au recunoscut în Rudolf Steiner pe gânditorul și cercetătorul spiritual care corespundea tuturor exigențelor științei moderne, care sesizase conexiunile evoluției istorice cum n-o mai făcuse nimeni înainte și ale cărui descrieri cu privire la ființa umană dezvăluiau legături între fenomene care vorbeau prin ele însele, nu erau culese din cărți. Dintotdeauna el a dat concepției sale despre om numele de „antroposofie”. Și acest nume l-au ales acum adepții, întruniți la Köln, ai unei științe întemeiate pe o antropologie spirituală a omului, ai unei științe care dorește să se apropie de cunoasterea Divinului, căutând să cuprindă germenele divin existent în om, eul său.
În momentul în care Rudolf Steiner a adus Societății teosofice ceea ce-i lipsea, ridicând-o deasupra nivelului ei anterior, anumite puteri dătătoare de impulsuri, care intenționau să transforme într-un instrument al lor această mișcare aflată în decădere, s-au speriat și și-au văzut scopurile puse în pericol. Fiindcă scopul lor nu era sinteza dintre înțelepciunea orientală și cea occidentală, care ar fi dus la stimularea omului, ci acoperirea vieții spirituale europene ucise cu o înțelepciune precreștină.
Acum apăruse cineva care aducea un suflu nou din străfundurile esoterismului creștin, din îmbinarea gândirii orientale cu cea occidentală, din întelepciunea trecutului și a viitorului.
Acest impuls trebuia suprimat.
Și astfel dorului după Hristos, care se trezea sub o formă nouă în sufletele europenilor, i-a fost opusă imaginea unui om făcut din carne și sânge. Încă băiețandru, exercitând seducția exotismului, un indian urma să fie „dresat” pentru a juca rolul de Mesia.
Aș vrea să-l cruț pe cititor de manipulările aberante legate de băiatul Khrisnamurti. Tot ceea ce reclama și propaganda pot face a fost pus în practică, spre a-l lansa. Prin diplomație, prin rugăminți, șiretlicuri și amenințări s-a acționat asupra secțiilor teosofice, în scopul de a le aservi noii intenții. În diferite țări, membrii acestor secții au părăsit în grupuri masive rândurile societății. Secția germană a protestat în mod energic, ca o comunitate unitară. Consecința acestui gest a fost excluderea ei din cadrul Societății teosofice. Legătura exterioară cu această societate era acum ruptă. Munca pentru realizarea unei științe spirituale, orientată în sens antroposofic, a fost continuată, în Europa, la fel ca înainte. Deja cu câțiva ani în urmă Rudolf Steiner condiționase continuarea colaborării de independența și autonomia deplină a muncii sale, în raport cu conducerile teosofice de orice fel. Acum comunitatea antroposofică, din care făceau parte și mulți străini, cei care nu putuseră să accepte noua etapă de dezvoltare a Societății teosofice, a luat forma unei societăți de sine stătătoare.
Ultimele dezbateri legate de această problemă au avut loc în ultimele zile de decembrie ale anului 1912, la Köln. În acest context, Rudolf Steiner a ales, drept temă pentru ciclul de conferințe pe care l-a ținut în fața antroposofilor adunați acolo, titlul: Bhagavad-Gita și epistolele lui Pavel.
