Biblioteca antroposofică

CăutareLucrări OnlineIndex GA142Precedenta
Corecturi

Rudolf Steiner
BHAGAVAD-GITA ȘI EPISTOLELE LUI PAVEL

GA 142

Observații și note


Ciclul de conferințe care apare acum a fost ținut de Rudolf Steiner la răscrucea dintre anii 1912–1913, cu ocazia întemeierii Societății antroposofice. Înainte el acționase, timp de un deceniu, în cadrul Societății teosofice. Cum s-a ajuns la această situație se află descris în mod amănunțit în cartea autobiografică Cursul vieții mele (cap. 30–34). Vom aminti aici, pe scurt, doar câteva puncte esențiale: La începutul secolului, în Rudolf Steiner se conturase hotărârea de a desfășura o activitate publică în sensul unei științe spirituale moderne. La început, el a găsit audiență, în ceea ce privește descrierea rezultatelor cercetării sale în legătură cu ființa umană și cu evoluția lumii, numai în cercul mișcării teosofice din acea vreme. De aceea, el s-a hotărât să-și asume conducerea secției germane a acestei societăți, pe cale de a fi întemeiată, funcție care-i fusese oferită de personalitățile aflate la conducerea societății. Înainte de a accepta această funcție, el a spus în modul cel mai clar posibil că va prezenta numai lucruri care rezultă din cercetarea spiritual-știintifică proprie care, spre deosebire de materialul oriental unilateral pe care-l propaga Societatea teosofică, își are rădăcinile în viața spirituală creștină europeană. Despre această problemă importantă Rudolf Steiner scrie în „Autobiografia” sa următoarele: „Nimeni n-a rămas nelămurit asupra faptului că în cadrul Societății teosofice eu voi prezenta numai rezultatele propriei mele clarvederi, pe baza căreia fac cercetările, pentru că am spus acest lucru de câte ori s-a ivit ocazia.” Și, ceva mai târziu: „Când am vorbit pentru prima oară, în anul 1902, la Londra, la congresul Societății teosofice, am spus: Uniunea pe care o formează diferitele secții trebuie să constea în faptul că fiecare aduce la centru ceea ce există ascuns în ea; și am subliniat cu cea mai mare hotărâre că eu intenționez să fac așa în special în ceea ce privește secția germană. Am arătat în mod clar că această secție nu-și va desfășura niciodată activitatea pornind de la dogme stabilite o dată pentru totdeauna, ci va constitui locul unde se derulează o cercetare spirituală independentă…” Pe parcursul câtorva ani, Rudolf Steiner a putut să activeze, în cadrul Societății teosofice, conform acestor principii. Apoi însă între el și personalitățile din conducerea acestei societăți au ieșit la suprafață divergențe din ce în ce mai profunde. Din punctul de vedere al conținutului, ele erau legate, în primul rând, de problemele creștinismului și de felul cum el se raportează la doctrinele înțelepciunii orientale. Între anii 1912–1913 aceste divergențe au dus la desprinderea definitivă a secției germane a Societății teosofice și la constituirea ei ca societate independentă, sub numele de Societatea antroposofică. În ultimele zile ale lunii decembrie 1912, la Köln, au avut loc dezbaterile decisive și a fost întemeiată Societatea antroposofică. În continuare, Rudolf Steiner a ținut ciclul de conferințe publicat acum, a cărui tematică a fost determinată de problematica amintită. El și-a prezentat în mod amănuntit modul de a concepe creștinismul, care era deja cunoscut, și a analizat importanța acestuia pentru înțelegerea doctrinelor înțelepciunii orientale, a expus principiile de bază ale problemelor abordate și a adus puncte de vedere noi.

Expunerile despre Bhagavad-Gita au fost continuate de către Rudolf Steiner în ciclul de conferințe Bazele oculte ale Bhagavad-Gitei, prezentat la Helsingfors între 28 iunie - 5 iulie 1913 (GA 146).

Stenograma acestor conferințe, precum și transcrierea inițială în text lizibil nu mai există. Nu s-a păstrat numele stenografului. Actuala ediție are la bază prima ediție, publicată de Marie Steiner von Sivers, Berlin 1913 (drept ciclul nr. 25). Pentru noua ediție din 1982 au fost completate trimiterile, iar cuprinsul a fost extins. Modul de scriere a numelor și expresiilor hinduse au fost adaptate celui folosit de obicei azi.

Lucrările lui Rudolf Steiner din cadrul ediției Opere complete (GA) sunt indicate la trimiteri prin numărul bibliografic.

  1. „...în marele poem oriental Bhagavad-Gita”: „Sublima cântare”. Episod în 18 cânturi din Cartea a 6-a (Cartea Bhisma) a marelui epos popular indian Mahabharata, a cărui importanță a fost considerată mai târziu egală cu aceea a Vedei. E cam de șapte ori mai mare decât Iliada și Odiseea luate împreună.
  2. „...în ciclurile de conferințe ținute la Basel și München”: Rudolf Steiner: Evanghelia după Marcu (Basel, 1912), GA 139 și Despre inițiere. Despre veșnicie și clipă. Despre lumina spiritului și întunericul vieții (Munchen, 1912), GA 138.
  3. Socrate din Atena, 496–399 î.Hr.
    Pericle, aprox. 500–429 î.Hr., politician și om de stat atenian.
    Fidias, aprox. 500–423 î.Hr., sculptor atenian celebru.
    Platon din Atena, 425–347 î.Hr.
    Aristotel din Stagira, 384–322 î.Hr.
    Eschil din Eleuseis, aprox 524–456 î.Hr., autor de tragedii.
    Sofocle din Colonos, 496–406 î.Hr., autor de tragedii.
    Euripide din Salamis, aprox. 480–406 î.Hr., autor de tragedii.
  4. Heraclit din Efes, aprox. 540–480 î.Hr., filosof.
    În cartea mea Creștinismul ca fapt mistic și misteriile Antichității, (1902), GA 8.
  5. Raffaello Santi, 1483–1520.
    Michelangelo Buonarroti, 1475–1564.
    Leonardo da Vinci, 1452–1519.
  6. Toma d'Aquino, vezi anii 1227–1274. Vezi Rudolf Steiner, Filosofia lui Toma d'Aquino (trei conferințe, Dornach, 1920), GA 74.
  7. Giordano Bruno, 1548–1600.
    Galileo Galilei, 1564–1642.
  8. Wilhelm von Humboldt (1767–1835): vezi scrisoarea către Schlegel din 21 iunie 1923 și scrisoarea către Gentz din 1 martie 1828.
  9. Vedele: Veda, adică „cunoaștere” sfântă, așa se numese, luate împreună, cele mai vechi scrieri religioase ale hindușilor, redactate în limba sancrită, scrieri în care mai persista începutul originar suprasensibil al lumii. E vorba de o „bibliografie” vastă, ale cărei texte fuseseră transmise, mult timp, numai pe cale orală. Documentele scrise găsite sunt următoarele: Sanhitas, Brahmanas, Aranyakas și Upanișadele. În scopul simplificării, adeseori primele patru părți ale Sanhitei (culegeri) sunt desemnate cu numele de cele patru Vede. Sunt culegeri de cântece, formule folosite la oficierea sacrificiilor și formule magice, RigVeda fiind colecția principală a celor mai vechi cântece și imnuri.
    Filosofia Samkhya: Samkhya (număr, enumerare). Sutrele, au fost așternute pe hârtie de-abia prin secolul V î.Hr., totuși originile sistemului sunt prebudiste, ca și Mahabharata. Capila, autorul ei, a trăit, probabil, între 800 și 500 î.Hr.
    Filosofia Yoga: Căile ascezei și cufundării meditative, sub numele de Yoga (jug, subjugare), există deja în Vede și în Mahakharata; aprox. 150 î.Hr. Patanjali a sintetizat practica și tradiția căii octuple în sutre conținând doctrina Yogăi.
  10. Vedanta (țel sau capăt al Vedei): își are prima formă scrisă în Brahma-sutrele lui Badarayana (aprox. 200 î.Hr.), care, bazându-se, în principal, pe Upanișade, a dat învățăturilor din Veda o formă sistematică. Cele mai importante comentarii asupra sistemului au fost făcute de Shankara (788–820; vezi nota 18).
  11. Gottfried Wilhelm Leibniz (1646–1716), Monadologie; comp. scurtul său tratat din 1714, în limba franceză (publicat fără titlu).
  12. Sattva, rajas, tamas: vezi Conferința a II-a.
  13. Rudolf Steiner, Știința ocultă (1910), GA 13
  14. „...întunericul era învăluit în întuneric...”: RigVeda X, 129, cunoscutul cânt despre crearea lumii.
  15. „...tot ce am spus în mica mea scriere Sângele e o sevă cu totul deosebită”: după o conferință din 25 octombrie 1906, ediție separată, Dornach, 1982; în Cunoașterea suprasensibilului în epoca noastră și importața ei pentru viața actuală, GA 55.
  16. „Nu eu, ci Hristos în mine”: Epistola către galateni II, 20.
  17. Shankaracharya (de obicei, Shankara, 788–820 d. Hr.): important maestru indian al înțelepciunii. În hinduism e venerat ca incarnare a lui Shiva; adversar al budismului. Comentator al celor mai importante scrieri religioase și al Bhagavad-Gitei și întemeietor al sistemului Vedanta, devenit clasic.
  18. „...corpul astral, corpul eteric sau al vieții și corpul fizic”; „...sufletul senzației, sufletul rațiunii sau afectiv și sufletul conștientei”: vezi Rudolf Steiner, Teosofie (1904), GA 9, cap. „Ființa omului”.
  19. „... acel ciclu de conferințe ... în legătură cu explicarea prin prisma științei spirituale a Creațiunii”: Misterele istoriei biblice a genezei. Lucrarea celor șase zile în Cartea I a lui Moise (Munchen, 1910), GA 122.
  20. Aristotel, De anima, în special cartea a II-a, cap. 1–3; aisthetikon, acea parte a sufletului care e stimulată prin simțuri, care simte; orektikon – partea care dorește; kinetikon – cea care se mișcă; dianoetikon – partea care gândește, a sufletului.
  21. Diversele pasaje din Aristotel referitoare la teoria culorilor (Despre suflet, II, 7; Despre percepțiile senzoriale) au fost reunite de Goethe în Istoria teoriei culorilor. Vezi Scrierile de științe naturale ale lui Goethe>, 5 volume, editate și comentate de Rudolf Steiner, în seria „Literatura națională germană a lui Kürschner”, GA 1a–e, Dornach, 1975; vol. IV, Despre teoria culorilor, II, p. 28–37, „Aristotel”, precum și scrierea peripatetică ce urmează după aceasta.
  22. „... mi-am asumat sarcina de a pune în valoare teoria goetheană a culorilor”: vezi Rudolf Steiner, Cursul vieții mele (1923–1925), GA 28, cap. V, ca și registrul. Rudolf Steiner era mandatat din 1882 cu editarea Scrierilor de științe naturale ale lui Goethe în seria „Literatura națională germană a lui Kurschner”; în 1890–1897 el s-a ocupat de editarea acestor lucrări pentru ediția ducesei Sophie, la Arhivele Goethe-Schiller din Weimar.
  23. Capilavastu: În nordul Indiei, la poalele Himalaiei. Localitatea a fost redescoperită de arheologi în secolul al XIX-lea, în apropierea satului nepalez Padeire.
  24. Joseph Dahlmann, 1861–1930. În legătură cu raportul dintre doctrina Samkhya și celelalte curente spirituale, comp. cartea sa Mahabharata ca epopee și carte juridică, Berlin, 1895, p. 225–233.
  25. „...În vremurile vechi era altfel”: comp., printre altele, conferințele ținute de Rudolf Steiner la Hamburg, în zilele de 22 și 31 mai 1908; în Evanghelia după Ioan, Opere complete, GA 103.
  26. „...în Evanghelia lui Ioan, asemenea oameni sunt înfățișați ca fii ai lui Dumnezeu: vezi Ioan I, 12 și 13.
  27. „...care poate să spună cu adevărat despre sine”: comp. versurile 20-39, din Cântul X.
  28. „Pe toți zeii îi văd în trupul tău... ”: Cântul XI, versurile 15 și urm. Acest citat și următoarele sunt o prelucrare liberă a traducerii făcute de Leopold von Schroeder, retipărite la Editura Eugen Diederich, Düssseldorf / Köln, 1955.
  29. „...Și cum ne-ar putea fi înfățișat mai bine că acest erou a fost Krishna decât prin legenda orientală”: Legendele cu zei și eroi din preistoria indiană au fost puse pe hârtie între 500 î.Hr. și 500 d.Hr. în asa-numitele Puranas, 18 culegeri voluminoase care conțin întreaga mitologie a indienilor. Multe dintre ele sunt închinate zeului Vishnu și diverselor sale incarnări. Legenda lui Vishnu-Krishna e relatată în Bhagavad-Purana.
  30. „...Krishna îi revelează lui Arjuna natura copacului ashvattha”: Cântul 15, începutul.
  31. „...dintr-un anumit punct de vedere, omul e o plantă inversată”: comp. conferințele lui Rudolf Steiner de la Berlin, 29 mai 1905; în Legenda templului și legenda de aur, Opere complete, GA 93, Leipzig, 16 februarie 1907, în Misteriul creștin, GA 97 și în alte locuri.
  32. „Renunțarea e forța..”: comp. Cântul XV, 3 (nu textual).
  33. Johann Gottlieb Fichte, 1762–1814; vezi Baza și compendiul întregii teorii a științei, Jena 1794.
    Georg Wilhelm Friedrich Hegel, 1770–1840.
  34. „...Pavel le spune corintenilor cum trebuie îmbinate diferitele daruri umane”: Epistola I către corinteni, cap. 12.
  35. „Simțurile nu înșeală...” Goethe, Maxime în proză, în Scrierile de științe naturale ale lui Goethe editate și comentate de Rudolf Steiner, GA 1a-e, vol. V, p. 345.
  36. „... Goethe... a avut dreptul să spună că el e unul dintre oamenii cei mai creștini”: Aceste cuvinte se referă, fără îndoială, la afirmația făcută de Goethe față de cancelarul Friedrich von Müller: „Dvs. știți desigur cât de mult respect eu creștinismul sau, poate, n-o știți. Oare cine e, în ziua de azi, un creștin așa cum voia Hristos să fie un crestin? Poate că eu singur, chiar dacă mă considerați că sunt un păgân.” Afirmația se găsește în Convorbiri cu cancelarul Friedrich von Müller, editate de C.A.H. Burkhardt, septembrie 1870, sub data de 7 aprilie 1830.
  37. „...Pavel îl numește pe Hristos al doilea Adam”: comp. 1 Corinteni 15, 45.
  38. „… există două relatări diferite despre copilăria lui Iisus Hristos”: vezi Rudolf Steiner, Conducerea spirituală a omului și a omenirii (1911), GA 15, conferința a III-a; Evanghelia după Luca (Basel, 1909), GA 114; Evanghelia după Matei (Berna, 1910), GA 123: De la Iisus la Hristos (Karlsruhe 1911), GA 131.
  39. „...în sensul cărții mele Știința ocultă: comp. cap. „Evoluția lumii și omul”, în Știința ocultă (1910), GA 13 (p. 259).
  40. „Vă amintiți conferințele de la Basel”: Evanghelia după Luca, GA 114.
  41. „Se revelează forțele lui Dumnezeu...”: Luca 2,14, în traducerea lui Rudolf Steiner.
  42. „...apariția de pe drumul Damascului”: Faptele apostolilor 9, 1–6.
  43. „...autorul Soliei păcii: Dr. Wilhelm Hübbe-Schleiden,1846–1916; comp. în legătură cu el, Rudolf Steiner, Cursul vieții mele (1923–1925), GA 28, cap. XXXII și ciclul de conferințe Istoria și condițiile mișcării autroposofice în raport cu Societatea antroposofică (Dornach,1923), GA 258, conferința a VI-a, precum și Rudolf Steiner, Scrisori, vol. II, Dornach, 1953 (Registru). Titlul broșurii este Solia păcii, conferință prezentată la Hanovra în ziua de 19 iunie 1912 pentru Societatea teosofică, Leipzig, 1912.
  44. „Și iată, erau bune foarte”: I, Moise 1, 31.

AcasăLucrări OnlineIndex GA142Precedenta