Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

TREPTE PREMERGĂTOARE MISTERIULUI DE PE GOLGOTA

GA 152

IV
IMPULSUL LUI MIHAEL ŞI MISTERIUL
DE PE GOLGOTA

A doua conferinţă

Stuttgart, 20 mai 1913

Ne-am străduit să aruncăm puţină lumină asupra caracterului epocii noastre, pornind de la legităţile cosmice, şi nu trebuie să trecem pe lângă aceasta. Căci atunci când vorbim despre puterile spirituale, despre impulsurile spirituale ale unei epoci este vorba despre acele puteri, acele impulsuri care acţionează înăuntrul sufletului fiecăruia dintre noi. Şi nu vom putea înţelege nimic din ceea ce se află în sufletele noastre, dacă nu vom şti cum să ne raportăm la aceste puteri şi la aceste impulsuri ale epocii actuale, care sunt totodată puterile şi impulsurile propriilor noastre suflete.

Este întru totul adevărat – oricum şi-ar justifica fiecare dintre dumneavoastră de ce crede una sau alta din cadrul ştiinţei spiritului – că în sufletele acelora care vin înspre ştiinţa spiritului cu sinceritate şi onestitate trăiesc, probabil inconştient, sentimente şi impulsuri care provin de la adevăratele impulsuri ale timpului nostru.

Am încercat să precizez alaltăieri că în prezent trăim în ceea ce poate fi numit epocă mihaelică. Înţelegerea lucrurilor spirituale va deveni inteligibilă pentru tot mai multe suflete. Pe când ultimele secole s-au desfăşurat de maniera că a fost posibilă în primul rând înțelegerea pentru lucrurile ştiinţelor exterioare ale naturii, pentru legile fizice, chimice, fiziologice, pentru tot ceea ce se referă la spaţiul exterior şi la timp, în vreme ce în epoca lui Gabriel a fost trezită în suflete înțelegerea pentru ceea ce a constituit în ştiinţele naturii triumf după triumf, accentuând în suflete înclinația înspre înțelegerea natural-ştiinţifică a lumii, acum ne îndreptăm înspre o epocă în care va fi, de asemenea, posibilă înțelegerea spiritualului.

Niciodată în evoluţia omenirii nu au existat două epoci succesive atât de radical deosebite între ele cum sunt cea care tocmai s-a scurs şi cea care începe. Iar sufletele care tind spre spiritual vor fi mai străine ca niciodată celor care se mai agaţă încă de ceea ce au adus ultimele secole. Şi nu va mai dura mult până când aceia care cred că stau pe terenul monismului materialist vor fi total anacronici în comparaţie cu acele suflete care caută cu ardoare o înțelegere a lumilor suprasensibile. Căci începând din ultima treime a secolului precedent s-a deschis o viitură spirituală, un aflux din lumile superioare într-a noastră, şi de aceea a devenit posibil de a dobândi înțelegere faţă de ceea ce conduce în mod spiritual omenirea şi Universul.

Acum aproximativ două mii de ani s-a petrecut evenimentul care vă este cunoscut tuturor sub numele de Misteriul de pe Golgota, şi acest Misteriu de pe Golgota a fost adesea dezbătut aici, şi iluminat, din cele mai diverse puncte de vedere, drept cel mai important eveniment al evoluţiei omenirii. Şi sigur că a fost suficient de limpede că înțelegerea pentru acest eveniment este posibilă fără ca el să fie privit din vreun punct de vedere confesional, ci numai dinăuntrul ştiinţei spiritului, astfel încât este de aşteptat ca el să fie înțeles de orice curent confesional al prezentului... Am vorbit amănunţit chiar şi despre motivele care îi determină pe unii sau pe alţii să nu vadă în Misteriul de pe Golgota centrul de greutate al evoluţiei omenirii. Dar noi vrem să cercetăm aceste lucruri şi dinăuntrul sufletelor noastre, subiect pe care l-am putut aborda şi în conferinţa publică de ieri [ Nota 10 ]. S-ar putea întâmpla ca cineva, datorită unei prejudecăţi, să nu vrea să ştie ce s-a întâmplat într-o mică ţară la începutul cronologiei noastre, s-ar putea întâmpla ca cineva să nu se intereseze de ceea ce numim noi Misteriul de pe Golgota. Bine, noi putem accepta că ar fi firesc ca un suflet să gândească şi parcursul istoric în aşa fel încât să nu ia în considerare ceea ce s-a petrecut pe Golgota. Să acceptăm, ipotetic, acest lucru. Dar dacă acest suflet analizează evoluţia omenirii, el va găsi totuşi ceva ce caracterizează în mod deosebit acest secol. Despre aceasta am vorbit ieri. În acea epocă dinainte de Misteriul de pe Golgota are loc o trecere de la raportarea superficială a sufletului faţă de lumea înconjurătoare înspre propria sa interioritate, şi aceasta independent de Misteriul de pe Golgota. În momentul în care are loc Misteriul de pe Golgota are loc marea trecere de la o viaţă în lumea înconjurătoare a omenirii la interiorizare. Şi orice om poate simţi acest lucru, chiar dacă face abstracţie de Misteriul de pe Golgota.

În acest moment, omenirea a ajuns la o răscruce. Nu este câtuşi de puţin nevoie să vorbim despre Misteriul de pe Golgota, ci putem avea în vedere şi alte elemente, şi ele ne vor arăta că anterior omenirea a vieţuit o exteriorizare, însă ulterior oamenii care sunt străbătuţi de impulsul timpului, de geniul lor, încep să vieţuiască o interiorizare.

Dar când au loc astfel de lucruri ele se petrec de maniera că sunt pregătite anterior. Eu nu vreau să subscriu la expresia curentă: Natura sau istoria nu fac salturi. Expresia îşi are justificarea sa în anumite limite, căci şi floarea este pregătită de frunzele verzi, dar nu constituie ea, totuşi, un salt în evoluţia plantei? Tot aşa a fost pregătit ceea ce constituie un moment crucial în evoluţia omenirii pe vremea Misteriului de pe Golgota. Şi nu numai dacă ne vom adânci în ceea ce ne întâmpină ca învățătură şi concepţie în ultimele secole ale Antichităţii ebraice vom găsi acolo un spirit – în orice caz specific – al pregătirii Misteriului de pe Golgota, ci putem găsi un asemenea spirit şi în alte regiuni ale Pământului.

În ceea ce priveşte spiritul ebraic, el prezintă cu totul alte caracteristici decât anterior. În secolul al VI-lea înainte de Misteriul de pe Golgota începe o epocă total nouă, un cu totul alt mod de a vedea lumea, faţă de ceea ce existase anterior în viaţa spirituală ebraică. Acest fapt se dezvăluie foarte limpede privirii văzătoare. Şi chiar dacă el apare aici altfel, căci, în orice caz, poporul evreu era altfel structurat, este totuşi acelaşi spirit, care primeşte doar o altă expresie; este spiritul care domneşte în filosofia greacă, chiar şi în poezia greacă, în ultimele secole înainte de Misteriul de pe Golgota. Noi îl găsim peste tot. E nevoie numai să cercetăm cu seriozitate spirite ca Platon şi Aristotel, chiar şi pe Socrate, pentru a vedea că acest moment crucial a fost pregătit peste tot.

Dar asemenea evenimente care se petrec aici pe Pământ sunt dirijate şi orientate din lumea suprasensibilă. Înainte de a avea loc, în viaţa pământească fizică, ceea ce desemnăm noi drept evenimentul de pe Golgota conducerea anterioară a evoluţiei a trimis un mesager – pe atunci încă trimisul lui Iahve – pentru a-l pregăti. Este spiritul care a pregătit epoca de cultură de până la Misteriul de pe Golgota, acelaşi spirit care este îndrumătorul epocii de cultură care începe acum, spiritul pe care l-am numit Mihael. Aşa cum Mihael conferă caracterul timpului nostru, tot astfel a conferit el caracterul întregii culturi care a pregătit Misteriul de pe Golgota. Numai că puterea care l-a trimis pe Mihael din lumile superioare a fost în acele vremuri Iahve sau Iehova.

Pe vremea aceea, lucrurile nu se petreceau ca în zilele noastre, când i se reproşează cu foarte multă uşurinţă cuiva care vorbeşte despre lucrurile spirituale: Tu vorbeşti foarte mult despre Spiritul poporului sau Spiritul timpului, sau despre alte realităţi spirituale, dar vorbeşti prea puţin despre Dumnezeu. – Oamenii nu observă de ce nu vorbim noi mult despre Dumnezeu: pentru că niciun concept omenesc nu-L poate cuprinde cu adevărat pe Cel în care ne aflăm şi vieţuim. Şi în această privinţă există concepţii parţial foarte interesante. Când am ţinut recent o conferinţă publică în acest oraş, şi, aşa cum s-a creat obiceiul, au fost puse întrebări, cineva a pus o întrebare foarte inteligentă. Anume, el a întrebat: Da, dacă din punct de vedere logic putem cunoaşte un obiect prin faptul că îl privim ca obiect, prin faptul că ne putem raporta exterior la el, şi nu putem avea o imagine obiectivă a unui obiect pe care îl avem în noi inşine, ca de exemplu globul ocular, din motivul că nu îl putem privi, cum rămâne cu afirmaţia unor mistici că ar trebui să ne îndepărtăm de Dumnezeu pentru a-L putea considera ca pe un obiect de contemplare?

Desigur, unii mistici au făcut afirmaţia că ar trebui să ne îndepărtăm de Dumnezeu pentru a ne putea plasa în faţa Lui. Întrebarea a fost inteligentă, dar trebuie să răspundem la ea spunând: Tu poţi să te îndepărtezi de Dumnezeu cât vrei de mult, dar rămâi totuşi în Dumnezeu, nu poţi ieşi din Dumnezeu. – Există o logică foarte logică, dar care este şi lipsită de perspectivă.

În vremurile în care oamenii mai erau încă foarte apropiaţi de spiritual mai exista încă sentimentul de venerare faţă de dumnezeirea în care ne aflăm şi vieţuim, căreia nu trebuia să i se dea un nume, şi de aceea vechii evrei, pentru a nu rosti un nume, foloseau expresia: „Chipul lui Iahve”. În cazul omului, chipul este ceea ce îndreaptă el în afară şi prin care se revelează. El nu constituie întreg omul. Recunoaştem lăuntricul unui om după trăsăturile chipului său, dar nu facem greşeala să considerăm că vorbim despre întreg omul atunci când avem în vedere chipul lui.

De aceea, Mihael era numit „Chipul lui Iahve”; căci oamenii preferau să-l numească pe reprezentantul prin intermediul căruia Iahve sau Iehova se făcea cunoscut omenirii printr-un chip îndreptat spre omenire. Chiar şi în cercurile confidenţiale se prefera numirea reprezentantului, decât vorbirea despre Iahve însuşi. Mihael era considerat deja din epoca aceea drept regentul spiritual al timpului, drept mesagerul lui Iahve, drept acel ierarh de la care radia pe vremea aceea ceea ce urma să vină ca impuls pentru pregătirea evenimentului de pe Golgota.

Între timp, alte entităţi din ierarhia arhanghelilor s-au succedat la conducerea spirituală a evoluţiei omenirii. Iar fiinţa care se afla la conducere când trebuia pregătit Misteriul de pe Golgota este aceeaşi fiinţă care trimite acum din nou impulsurile vieţii suprasensibile în lumea sensibilă. Atunci era o epocă mihaelică, iar cea care începe acum este tot o epocă mihaelică. Dar există o deosebire covârşitoare între acea epocă a lui Mihael şi cea a noastră, care începe acum.

Am ajunge astăzi prea departe dacă am vrea să caracterizăm ce înțelegere faţă de Misteriul de pe Golgota a existat în timpurile care s-au scurs de la acea epocă mihaelică până la a noastră. Au existat naturi profund lăuntrice, care dintr-o nevoie de credinţă mai mult sau mai puţin accentuată şi-au dobândit relaţia lor cu Misteriul de pe Golgota şi purtătorul său, au existat naturi profund religioase de la Misteriul de pe Golgota până în zilele noastre. Dar Misteriul de pe Golgota este un eveniment care, deşi constituie un fapt real desfăşurat la punctul de începere al noii epoci, sufletul omenesc nu se poate raporta pur şi simplu la el, pentru a-l înțelege şi cuprinde. Vor veni mereu alte epoci, în care sufletele oamenilor vor deveni tot mai profunde şi în care ele vor înțelege tot mai bine ceea ce s-a petrecut în Misteriul de pe Golgota. Evenimentul însuşi este situat în punctul crucial al evoluţiei omeneşti, dar înţelegerea acestui eveniment va creşte şi se va maturiza tot mai mult de-a lungul evoluţiei spirituale a Pământului.

Nu vom înscrie niciodată suficient de adânc acest lucru în sufletele noastre. Să cuprindem o dată cu privirea, printr-o anumită abstracţiune metafizică, ceea ce s-a petrecut atunci. Noi am caracterizat lucrurile din diferite puncte de vedere. De data aceasta vrem să alegem un punct de vedere mai abstract, care însă, dacă îl lăsăm să acționeze asupra sufletelor noastre, va putea declanşa în ele o impresie profundă.

Atunci când studiem lumea înconjurătoare din punctul de vedere obişnuit sau prin ştiinţa obişnuită – eu am atras atenţia asupra acestui lucru deja ieri, în conferinţa publică, dar vrem să-l mai cuprindem încă o dată cu privirea –, dacă se studiază lucrurile din jurul nostru, omul învață să recunoască, prin gândirea obişnuită şi ştiinţa obişnuită, legile existenţei din regnul mineral, vegetal, animal şi uman. Toate aceste legi culminează într-un ideal: înţelegerea vieţii. Dar viaţa însăşi nu poate fi înțeleasă aici pe Pământ. Numai ocultismul poate oferi înţelegerea vieţii. Ştiinţa exterioară nu va putea înțelege niciodată viaţa. Şi ar fi una dintre iluziile cele mai mari să se creadă că aşa cum pot fi întrezărite legile fizice sau chimice pot fi descoperite şi legile vieţii. Rămâne un ideal care nu poate fi atins. Pe plan fizic este imposibil să se ofere o cunoaştere a vieţii. Această cunoaştere a vieţii este rezervată cunoaşterii suprasensibile.

Pe cât de imposibilă este cunoaşterea sensibilă a vieţii pe atât de imposibilă este cunoaşterea suprasensibilă a morţii. În lumea spirituală există stări de singurătate îngrozitoare ale conştienţei, există cufundări temporare ale conştienţei ca într-un somn, dar în lumile superioare nu există moarte. Moartea este imposibilă în lumile superioare.

Toate fiinţele pe care am învățat să le cunoaştem drept fiinţe ale ierarhiilor superioare se caracterizează prin faptul că nu cunosc moartea, că nu trec prin moarte. Aşa cum se spune pe drept cuvânt în Biblie [ Nota 11 ] că îngerii îşi acoperă chipul în faţa tainei naşterii, a încarnării, tot astfel trebuie ei, ca şi toate celelalte fiinţe superioare, să-şi acopere chipul în faţa morţii. Căci moartea este un eveniment posibil numai pentru lumea sensibilă, şi nu pentru cea suprasensibilă.

Dintre toate fiinţele lumilor superioare a existat una singură care a trebuit să treacă prin moarte – noi putem spune: care a vrut să treacă prin moarte –, şi aceasta este Christos. Pentru aceasta, El a trebuit să coboare pe Pământ.

Pentru ca o fiinţă din lumile superioare să poată împlini ceea ce era necesar pentru evoluţia Pământului, Christos a trebuit să coboare dintr-o lume în care nu există moarte în lumea în care există moarte.

Noi trebuie să transformăm aceste idei, chiar dacă pentru început ele ne apar abstracte, în sentimente. Înțelegerea deplină a ceea ce am caracterizat acum în mod abstract va deveni obiect al evoluţiei omenirii. Noi ne apropiem astăzi de taina Misteriului de pe Golgota cu o anumită veneraţie, smerenie şi delicateţe.

Ce s-a întâmplat, de fapt, atunci? Noi am caracterizat adesea faptele. Christos a coborât din lumile suprasensibile în lumea în care trăieşte de atunci, ca putere tainică ce se va revela însă începând din secolul nostru. El a coborât din lumea în care nu există moarte în lumea morţii. Şi El – această putere – s-a unit cu Pământul. Dintr-o putere cosmică a devenit o forţă terestră. El a trecut prin moarte pentru a reînvia în sfera existenţei terestre, pentru a fi înăuntrul lumii pământeşti. Iar omenirea s-a străduit, printr-un suflet sau altul, care s-au umplut cu acest impuls, să-L înţeleagă de-a lungul secolelor. Dar pe măsură ce evoluţia s-a apropiat de epoca lui Gabriel, actualmente trecută, înţelegerea s-a estompat tot mai mult. Şi în ziua de azi tocmai aceia care trebuiau să aibă mai multă înţelegere sunt prea puţin prevăzuţi cu această înţelegere, căci materialismul nu se afirmă numai în ştiinţa materialistă actuală, ci şi în teologie. Adevărata înţelegere a impulsului lui Christos s-a atenuat. Materialismul a cuprins sufletele, el s-a cuibărit adânc în suflete. Materialismul a devenit în multe privinţe impulsul fundamental al ultimei epoci scurse. Au murit nenumăraţi oameni care au trecut prin poarta morţii cu dispoziţii materialiste. Iar ca un număr atât de mare de suflete să treacă prin poarta morţii cu dispoziţii materialiste ca în epoca trecută era imposibil în epocile anterioare.

Iar aceste suflete trăiau între moarte şi o nouă naştere astfel încât nu ştiau nimic despre lumea în care trăiau. Şi o fiinţă s-a apropiat de ele. Pe aceea au zărit-o în acea lume. Ele au trebuit să o zărească, deoarece acea fiinţă se unise cu existenţa Pământului, chiar dacă, deocamdată, ea domneşte invizibilă în existenţa sensibilă a Pământului. Şi prin strădaniile reunite ale acestor suflete trecute prin poarta morţii lor le-a reuşit – nu ne putem exprima altfel – să-L alunge pe Christos din lumea spirituală. Şi Christos a trebuit să vieţuiască o reînnoire a Misteriului de pe Golgota, chiar dacă nu în aceeaşi măsură ca atunci. Atunci El a trecut prin moarte, acum a fost izgonit din existenţa Sa în lumea spirituală. Iar ceea ce dispare în lumile superioare, în lumile spirituale, se naşte din nou în lumile de jos.

Şi dacă în secolul al XX-lea este posibil ca sufletele să evolueze către o înțelegere a Misteriului de pe Golgota, aceasta este din cauză că însuşi Christos a fost izgonit printr-un fel de conjuraţie, de către sufletele materialiste, din lumile spirituale, fiind transpus în lumea sensibilă, în lumea oamenilor, astfel încât şi în această lume poate începe o nouă înțelegere a lui Christos. De aceea, Christos este unit şi mai intim cu tot ceea ce constituie destin al oamenilor pe Pământ. Şi aşa cum înainte oamenii puteau privi în sus, înspre Iahve sau Iehova, putând şti că el era acea fiinţă care l-a trimis pe Mihael să pregătească ceea ce urma să înfăptuiască trecerea de la epoca lui Iahve la epoca lui Christos, acum nu mai este Iahve cel care îl trimite pe Mihael, ci Christos.

Acesta este marele eveniment, evenimentul cel nou, pe care trebuie să-l transformăm în sentiment. Aşa cum mai înainte puteam vorbi despre Iahve-Mihael, conducător al epocii, acum putem vorbi despre Christos-Mihael. Mihael s-a înălţat pe o treaptă superioară, de la rangul de Spirit al poporului la acela de Spirit al timpului, prin faptul că a devenit din mesagerul lui Iahve mesagerul lui Christos.

Şi vorbim despre o înțelegere corectă a impulsului lui Christos dacă vorbim despre o înțelegere corectă a impulsului lui Mihael în timpul nostru.

Înțelegerea abstractă se leagă de nume, mereu de nume, şi omul crede că a obţinut ceva când procedează de maniera că întreabă: Ce fel de fiinţă este Mihael? – vrând să ştie dacă face parte dintr-o ierarhie sau alta, dacă este arhanghel, ştiind că arhanghelii au anumite însuşiri. Apoi defineşte aceste lucruri şi crede că ştie ce fel de fiinţă este Mihael. Adesea mi s-au cerut şi mie definiții. Acest lucru îmi aminteşte mereu de cearta care a avut loc într-una din şcolile filosofice greceşti în privinţa valorii definiţiei. S-au certat în legătură cu modul în care poate fi definit un om. În fine, s-a ajuns la un acord în privinţa definiţiei: Omul este o fiinţă bipedă care nu are pene. – Desigur, nu se poate tăgădui că aceste caracteristici sunt ale omului, aşa cum unele definiţii se potrivesc obiectelor cărora li se aplică. Cu toate acestea, cel care în ziua următoare a adus o găină căreia îi jumulise penele şi a întrebat dacă ea este om, în conformitate cu definiţia adoptată – fiinţă bipedă şi fără pene –, a avut dreptate. Şi nu realizăm nimic dacă vorbim despre Mihael – deoarece atunci când vrem să înţelegem evoluţia omenirii trebuie să-l înțelegem pe Mihael în evoluţia lui – spunând că este aceeaşi fiinţă care a dat tonul pregătirii Misteriului de pe Golgota, iar astăzi dă tonul pentru înţelegerea Misteriului de pe Golgota. Căci pe atunci el era un Spirit al poporului şi acum este un Spirit al timpului. Pe atunci era mesagerul lui Iahve, iar acum este mesagerul lui Christos. Şi vorbim în mod corect despre Christos atunci când vorbim despre Mihael şi misiunea sa, şi ştim că pe atunci Mihael era purtător al misiunii lui Iahve, iar acum este purtător al misiunii lui Christos.

Am putut urmări traseul lui Mihael, un spirit care, ca să spunem aşa, s-a înălţat pentru a intermedia omenirii un nou impuls, care a urcat sau urcă de la rangul de arhanghel la rangul de arhai.

Locul său este umplut de către o altă entitate, care vine în urma sa. Eu am vorbit aici de multe ori despre evoluţia pe care a parcurs-o Buddha [ Nota 12 ]. Obiecțiile puerile [ Nota 13 ] care ni se aduc acum au impertinenţa de a se raporta şi la concepţia noastră în privinţa acţiunii impulsului lui Christos în Univers, ca şi cum expunerile noastre privitoare la impulsul lui Christos ar fi fost vreodată unilaterale. Noi ne îndreptăm privirea asupra evoluţiei generale şi caracterizăm ceea ce se află la baza evoluţiei provenind din diverse impulsuri, acordând fiecăruia dreptul său. De câte ori nu am accentuat că pentru noi este o realitate faptul că acel Bodhisattva care s-a născut drept Gautama Buddha s-a ridicat la rangul de Buddha? Noi i-am urmărit evoluţia până în momentul în care şi-a primit misiunea sa pe Marte. Despre toate acestea am vorbit deja aici.

Atât timp cât omul se află pe Pământ, oricât de evoluat ar fi, se poate vorbi mereu, în cazul fiecărui om, de acea individualitate care îl conduce dintr-o încarnare într-alta. Conducerea individuală a oamenilor revine îngerilor, fiinţelor îngereşti. Atunci când un om se ridică de la rangul de Bodhisattva la cel de Buddha, îngerul său devine liber, ca să spunem aşa. Și astfel de fiinţe îngereşti sunt cele care, după împlinirea misiunii lor, urcă în sfera fiinţelor arhanghelice.

Sesizăm deci într-adevăr înălţarea unei fiinţe arhanghelice la rangul de arhai şi înălțarea unei fiinţe îngereşti la rangul de ființă arhanghelică, dacă înțelegem cu adevărat şi privim tot mai adânc în ceea ce se află în spatele evoluţiei noastre sensibile drept evoluţie suprasensibilă.

Dacă v-am vorbit despre fundamentele spirituale ale Universului în care ne aflăm, şi în care vrem să ne încadrăm ca antroposofi, nu am făcut-o pentru ca sufletele să teoretizeze pur şi simplu asupra acestor lucruri, ci pentru ca ele să transforme în sentimente şi trăiri ceea ce a fost exprimat în cuvinte şi concepte. Da, a fi antroposof în ziua de azi înseamnă a cunoaşte însuşirile lumii suprasensibile care stau la baza lumii sensibile în care evoluează omenirea, înseamnă a te simţi în lumea spirituală aşa cum se simte omul fizic în atmosfera fizică. Dar nu te simţi astfel în lumea spirituală dacă repeţi pur şi simplu: spirit, şi spirit, şi spiritul este în noi! Ci aşa cum trebuie să apreciem în mod concret atmosfera Pământului în funcţie de configuraţia norilor, de umezeala ei şi de celelalte fenomene, tot astfel trebuie să caracterizăm concret şi lumea spirituală în care ne cufundăm în fiecare noapte la adormire, să simţim şi să resimţim ceea ce trăieşte şi se întrețese în această lume spirituală. Ceea ce se desfăşoară în prezent datorită misiunii atribuite lui Mihael – care este acelaşi spirit din ierarhia arhanghelilor de care s-a servit cândva impulsul lui Iahve pentru pregătirea Misteriului de pe Golgota – de către Christos este ceea ce se desfăşoară în spatele evoluţiei noastre fizicsensibile. Iar faptul de a te şti înăuntru, de a simţi aceste procese din lumea spirituală aşa cum ne simţim fizic în atmosfera pe care o inspirăm şi o expirăm înseamnă în prezent să ai conştienţa corectă, în sens concret, faţă de lumea spirituală.

Încercați să transformaţi aceste date ale ocultismului într-un sentiment general al sufletului dumneavoastră. Încercați astăzi, în această epocă, să dobândiţi un concept sensibil faţă de ceea ce încerc să vă depun acum în suflete, să-i daţi atenţie, ceea ce înseamnă să vieţuiţi conştient înăuntrul a ceea ce se petrece spiritual în jurul nostru, în acel loc în care merg sufletele noastre în fiecare seară când adormim, şi de unde vin în fiecare dimineaţă, când ne trezim. Încercați să vă îndreptați sufletele asupra acestei prezenţe concrete, denumită adesea, într-un mod cu totul abstract, „providenţă divină”. Stă în caracterul timpului nostru ca omul să poată recunoaşte şi resimţi în prezent, drept fiinţă individuală, ceea ce în epocile trecute putea să resimtă doar nedefinit ca providenţă ce scălda Universul. Puneţi-vă ca imagine înaintea sufletelor faptul că epoca trecută a trebuit să descopere legile naturii. Pe atunci, legile naturii erau bune dacă erau aduse corect în sufletele omeneşti pentru formarea concepţiei exterioare despre lume. Dar în această lume exterioară a mayei nu există nimic absolut bun sau absolut rău. Legile naturii devin rele în epoca noastră, dacă sunt folosite în continuare la alcătuirea unei concepţii despre lume, în timpul în care viaţa spirituală se revarsă în lumea sensibilă. Aceste cuvinte nu se referă la ceea ce au făcut epocile scurse, ci la ceea ce vrea să se menţină acum şi a existat în aceste epoci anterioare, la ceea ce nu vrea să se pună în serviciul noii revelaţii.

Mihael nu a luptat cu balaurul în epoca trecută, căci atunci balaurul pe care îl avem acum în vedere încă nu era balaur. El devine balaur atunci când conceptele şi ideile, care constituie doar legi natural-ştiințifice, urmează să fie edificate spre alcătuirea concepţiei despre lume în epoca următoare. Iar ceea ce vrea să meargă în sens invers curentului este din nou cuprins corect în imaginea balaurului ce trebuie învins de către Mihael, a cărui epocă începe în aceşti ani ai noştri.

Aceasta este o imaginaţiune importantă: Mihael învingând balaurul. Iar a fi în serviciul lui Mihael înseamnă a recepta viaţa spirituală ce inundă lumea senzorială. Îi slujim în învingerea balaurului ce vrea să crească în ideile care au adus materialismul în epoca trecută, şi care vor să se prelungească în viitor. Învingerea acestora înseamnă a te afla în slujba lui Mihael. Aceasta este victoria lui Mihael asupra balaurului.

Este aceeaşi veche imagine care avea o altă semnificație pentru vremurile anterioare, dar care urmează să primească această semnificaţie în epoca noastră. Putem recunoaşte şi resimți sarcina noastră în imaginea lui „Mihael învingând balaurul”, dacă simțim la ce trebuie să luăm parte ca oameni ai acestei noi epoci.

Să încercăm ca această imagine să devină imaginațiune în noi, să încercăm să ne înțelegem timpul prin a ne şti concret înăuntrul conducerii spirituale, care este conducerea spirituală a epocii noastre, care poate fi conducerea spirituală a fiecărui suflet omenesc, a acelor suflete omeneşti care caută în mod onest să evolueze, să urce pe trepte mereu mai înalte ale vieții spirituale.