Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

BAZELE NATURALE ALE ALIMENTAȚIEI


VIII. PROBLEME PRIVIND ALIMENTAŢIA, FERTILIZAREA SOLULUI, FORTIFICAREA ORGANISMULUI [ Notă ]

Dornach, 2 august 1924
(GA 354)

Astăzi aş mai dori să mai adaug ceva la ceea ce se putea spune joia trecută ca răspuns la întrebarea domnului Burle. Am arătat deci că oricărui om îi sunt necesare patru lucruri pentru alimentaţie: săruri, ceea ce numim hidraţi de carbon şi sunt conţinuţi în cea mai mare cantitate în cartofi, dar îi găsim în mare măsură şi în cerealele câmpurilor noastre, şi în păstăioase. Am spus apoi că omul are nevoie de grăsimi şi de albumine. V-am mai arătat cât de deosebită este alimentaţia cu albumine faţă de cea cu săruri. Sarea este preluată de om până sus, în cap; ea rămâne sare, nu se modifică altfel decât că este dizolvată. Ea îşi păstrează forţele proprii ca sare până în capul omenesc. Albumina, din contră, este distrusă în corpul omenesc încă din stomac şi intestine; ea nu rămâne albumină. Omul utilizează forţe pentru a distruge albumina, iar urmarea este că el capătă din nou forţă pentru a produce albumina proprie. El nu ar putea să facă asta dacă nu ar fi distrus mai întâi alte albumine.

Imaginaţi-vă, domnii mei, cum stau lucrurile cu albumina. Gândiţi-vă că aţi devenit un om foarte inteligent şi că sunteţi atât de deştept, încât aveţi siguranţa îndemânării de a face un ceas, dar nu aţi văzut un ceas decât aşa cum arată el din exterior. Cu siguranţă că nu veţi putea face imediat un ceas. Dacă însă riscaţi şi demontaţi complet ceasul, îl descompuneţi în părţile lui componente şi observaţi cum era asamblată întreaga maşinărie, învăţaţi cum ar trebui să-l montaţi la loc. La fel face corpul omenesc cu albumina. El trebuie să primească albumina în sine, o descompune complet. Albumina constă de fapt din carbon, azot, oxigen, hidrogen şi sulf; acestea sunt cele mai importante componente ale albuminei. Albumina este acum dezmembrată complet, aşa încât omul nu mai are albumine în organism atunci când aceasta ajunge în intestine, ci carbon, azot, oxigen, hidrogen şi sulf [ Nota 1 ]. Vedeţi, omul a descompus albumina aşa cum se demontează un ceas. Dumneavoastră veţi spune: Da, însă dacă demontezi o dată un ceas, poţi apoi face alte ceasuri; deci dacă mănânci o dată albumină ai putea să o fabrici mereu. Însă nu este aşa, căci omul – ca om întreg – are o memorie, dar corpul nu are o asemenea memorie ca să-şi poată aminti; el utilizează forţe pentru construcţie. Deci noi trebuie să consumăm mereu albumină ca să putem produce albumină.

Omul face ceva foarte, foarte complicat atunci când îşi fabrică propria albumină. El descompune albumina pe care o consumă; prin aceasta primeşte carbon peste tot în corpul său. Dumneavoastră ştiţi că oxigenul îl extragem şi din aer. Acesta se uneşte cu carbonul pe care-l avem în noi. Acest carbon îl avem în albumină şi în alte substanţe alimentare. Mai întâi expirăm carbonul prin dioxidul de carbon care a rezultat. O parte din el însă o păstrăm. Acum avem în corpurile noastre, împreună, carbon şi oxigen; deci noi nu păstrăm oxigenul pe care l-am consumat cu albumina, ci unim oxigenul inspirat cu carbonul existent în noi. Noi ne construim în interior propria albumină, nu aşa cum îşi închipuie materialiştii, că noi mâncăm multă carne de pui, care se distribuie în tot corpul, că avem puiul pe care l-am mâncat răspândit în tot corpul Acest lucru nu este adevărat. Noi suntem apăraţi, prin organizarea corpului nostru, ca atunci când mâncăm pui să nu devenim toţi nişte pui nebuni. Noi nu devenim pui nebuni deoarece în intestine distrugem deja albumina consumată. În locul oxigenului pe care-l are, luăm oxigen din aer. Pe acesta-l avem în noi acum. Vedeţi dumneavoastră, odată cu oxigenul inspirăm şi azot, deoarece în aer există întotdeauna şi azot. La fel, nu utilizăm azotul pe care-l consumăm odată cu carnea de pui, ci – din nou – azotul inspirat din aer. Hidrogenul pe care-l consumăm odată cu carnea de pui nu-l folosim absolut deloc; folosim acel hidrogen pe care-l căpătăm prin nas şi prin urechi, adică prin simţuri; asta o facem pentru propria noastră albumină. Sulful îl căpătăm din aer. Deci hidrogenul şi sulful le căpătăm de asemenea din aer. Din albumina pe care o consumăm păstrăm de fapt doar carbonul. Restul îl folosim aşa cum îl preluăm din aer.

Într-un mod asemănător se petrec lucrurile şi cu grăsimile. Grăsimea ne-o producem singuri; utilizăm doar carbonul din albumina străină. Pentru aceasta utilizăm doar foarte puţin din azotul pe care-l preluăm din alimente. Noi producem albumină şi grăsimi în felul nostru. Doar ceea ce preluăm din cartofi, păstăioase şi grăunţele cerealelor trece în corpul nostru, şi anume: ceea ce preluăm cu cartofii şi cerealele, nu trece în tot corpul, ci ajunge doar în părţile inferioare ale capului. Ceea ce preluăm cu sărurile trece în întreg capul, iar din acestea formăm ceea ce avem nevoie pentru oasele noastre.

Vedeţi domnii mei, deoarece este aşa, trebuie să ne îngrijim să aducem în corpul nostru albumină vegetală sănătoasă! De la albumina vegetală sănătoasă corpul nostru are foarte mult de luat. Dacă introducem în noi albumină de pui, corpul nostru poate să fie destul de leneş, poate fi un corp inert, leneş; el o va distruge, deoarece este uşor de distrus. Albumina vegetală, deci acea albumină pe care o căpătăm din fructele plantelor -aşa cum v-am spus alaltăieri – este foarte valoroasă pentru noi. De aceea pentru un om care vrea să se menţină sănătos este într- adevăr necesar să aibă în alimentaţia sa fructe în stare crudă sau fiartă. El trebuie să aibă fructe. Dacă un om evită să mănânce fructe, în corpul său digestia va deveni tot mai leneşă.

În acelaşi timp, este important şi ca noi să hrănim plantele într-un mod corect! Dacă vrem să hrănim plantele într-un mod corect, trebuie să ţinem seama de faptul că plantele sunt ceva viu. O plantă o avem prin faptul că ea a rezultat din sămânţa introdusă în sol. Plantele nu se pot dezvolta corect dacă solul nu este viu. Cum facem ca solul să fie viu? Solul poate fi viu dacă-l fertilizăm corect. Deci gunoirea corectă este cea care ne livrează cu adevărat albumina vegetală bună [ Nota 2 ].

Vedeţi dumneavoastră, din timpuri foarte, foarte vechi oamenii au ştiut că îngrăşământul cel mai bun este cel care provine din grajduri, din grajdul vacii ş.a.m.d. Îngrăşământul bun este cel care provine direct din gospodărie. În ultimul timp însă, când totul a devenit materialist, oamenii spun: Putem vedea ce substanţe sunt conţinute în gunoi şi le luăm din domeniul mineral, deci vom folosi îngrăşământul mineral.

Domnii mei, dacă se utilizează îngrăşământ mineral este ca şi cum am pune sare în sol; rădăcina devine puternică. Acum primim de la plantă ceea ce ajută la construcţia oaselor. Nu primim însă o albumină bună de la ea. De aceea plantele, holdele noastre suferă de ceva timp de lipsă de albumină, iar această lipsă va deveni tot mai intensă dacă oamenii nu se întorc la o îngrăşare corectă a solului.

Au avut loc deja adunări ale agricultorilor, care au semnalat că roadele devin tot mai rele! — dar, bineînţeles, nu ştiau din ce motive. Acest lucru este adevărat. Cine are o vârstă mai înaintată ştie că ceea ce produceau câmpurile mai demult era de o calitate mai bună. Nu poţi gândi simplist că, pur şi simplu, poţi sintetiza gunoiul din substanţe ce intră în componenţa balegii de vacă; trebuie să fie clar că balega de vacă nu se obţine din laboratorul chimistului, ci din laboratorul care este în animal – acesta este un laborator mult mai ştiinţific – tocmai de aceea îngrăşământul provenit de la vacă nu face puternice doar rădăcinile plantei, ci acţionează până sus, la roade, iar prin aceasta se produce o albumină corectă în plantă, iar omul care o consumă este cu adevărat puternic.

Dacă se vor folosi în continuare îngrăşăminte minerale, aşa cum se procedează în timpurile mai noi, sau chiar cu azot produs din aer, atunci domnii mei, copiii dumneavoastră şi chiar copiii copiilor dumneavoastră vor avea feţele complet palide. Nu veţi mai putea deosebi feţele de mâini. Pentru ca omul să aibă o culoare plină de viaţă, o culoare sănătoasă, este necesară îngrăşarea corectă a ogoarelor.

Vedeţi deci că atunci când se vorbeşte despre alimentaţie trebuie să se aibă în vedere modul în care se obţin alimentele. Este un lucru extrem de important. Faptul că şi corpul omenesc are nevoie să poftească la ceea ce-i trebuie poate fi observat în cele mai diferite situaţii. Să luăm de exemplu situaţia în care puşcăriaşii condamnaţi pentru mulţi ani – care primesc de obicei o hrană care nu este suficient de bogată în grăsimi – capătă o imensă poftă de grăsime. Dacă de la lampa pe care gardianul închisorii o poartă cu el în celulă cad pe podea câţiva stropi de grăsime, ei se apleacă şi o ling, deoarece corpul resimte puternic lipsa îndelungată a unui aliment de care are nevoie, care-i lipseşte. Aceasta nu iese la iveală când poţi mânca corect zi de zi, deoarece corpul nu duce lipsă de ceea ce-i trebuie. Dacă însă lipseşte ceva din alimentaţie timp de săptămâni, atunci corpul devine avid după acest ceva. Am adăugat această observaţie deoarece este foarte importantă.

Înaintaşii noştri din Europa, în secolele XII-XIII şi chiar mai devreme, se deosebeau de noi prin unele lucruri. În mod obişnuit, acest aspect nu este luat deloc în considerare! Între altele, spre deosebire de noi ei nu mâncau cartofi. Cartofii au fost introduşi mai târziu în alimentaţie. Alimentaţia cu cartofi a exercitat însă o puternică influenţă asupra omului. Vedeţi dumneavoastră, dacă se mănâncă cereale, devin puternice în special inima şi plămânii. Ele întăresc inima şi plămânii. Omul va avea coşul pieptului sănătos şi-i va merge bine din punct de vedere al sănătăţii. El nu este atât de avid de gândire cum este avid de respiraţie. Poate chiar să suporte condiţii de respiraţie nefavorabile. Doresc să spun că nu trebuie să vă închipuiţi că cineva este puternic în ceea ce priveşte respiraţia dacă trebuie mereu să deschidă ferestrele şi să strige: Oh, aer proaspăt! ş.a.m.d., ci acela care are o constituţie ce-i permite să suporte orice aer. Se înţelege de aici că puternic nu este acela care nu poate suporta, ci acela care poate suporta ceva.

În timpul nostru se vorbeşte mult despre călire. Gândiţi-vă cum sunt căliţi copiii. în timp ce noi, copii fiind, purtam haine care ne acopereau complet, acum îmbrăcămintea merge cel mult până la genunchi, sau chiar mai sus. Dacă oamenii ar şti că aceasta constituie cel mai mare pericol, pe care-l vor percepe mai târziu, pentru inflamarea apendicelui, s-ar gândi mai bine! Moda însă acţionează atât de tiranic, încât o asemenea chibzuinţă nici nu intră în discuţie. Acum copiii sunt astfel îmbrăcaţi încât hăinuţele le ajung cel mult până la genunchi şi se va ajunge ca ele să ajungă până la burtă; asta va fi, de asemenea, modă. Aici moda acţionează deosebit de puternic.

În organizarea sa, omul trebuie să poată într-adevăr să prelucreze în interior tot ceea ce preia în el ca aliment. Eu sunt de părere că este foarte important să se ştie că omul devine puternic dacă prelucrează corect alimentele pe care le consumă. De asemenea, trebuie să se ştie că omul nu se căleşte dacă procedează cu copiii cum v-am povestit. Mai târziu, aceşti copii vor avea probleme. Nu este călit cel care ajunge să nu mai poată suporta nimic, ci acela care poate suporta tot ceea ce este posibil. Aşa se face că oamenii, care înainte erau mai puţin căliţi, aveau totuşi plămâni sănătoşi, inimi sănătoase ş.a.m.d.

Acum a apărut şi alimentaţia pe bază de cartofi. Cartofii hrănesc mai puţin inima şi plămânii; ei merg sus, în cap – desigur, aşa cum v-am spus, doar în partea inferioară a capului, nu în cea superioară; ei merg în partea inferioară a capului, care face ca omul să devină deosebit de critic, să gândească critic. De aceea în trecut existau mai puţini ziarişti. Arta tipografiei încă nu era. Gândiţi-vă cât se gândeşte astăzi în lume, doar ca ziarele să fie făcute! Această gândire absolut inutilă – este mult prea multă – o avem mulţumită alimentaţiei pe bază de cartofi! Omul care consumă cartofi se simte stimulat continuu să gândească. El nu poate decât să gândească. Prin aceasta plămânii şi inima devin prea slabe. Tuberculoza, tuberculoza pulmonară s-a extins abia când a fost introdusă alimentaţia pe bază de cartofi! Cei mai slabi oameni sunt aceia din regiunile în care nu se mai cultivă aproape nimic în afară de cartofi, iar oamenii trăiesc cu cartofi.

Doar ştiinţa spirituală – v-am spus asta adeseori – poate să dezvăluie adevărul despre alimentaţie. Ştiinţa materialistă nu ştie nimic despre alimentaţie, nu ştie ce este sănătos pentru om. Aceasta este particularitatea materialismului, că el gândeşte, gândeşte mereu şi nu ştie nimic! Dacă vrei ca în viaţă să trăieşti corect, trebuie neapărat să ştii ceva. Acestea sunt lucrurile pe care voiam să vi le spun despre alimentaţie.