Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

SOMNUL ȘI VISELE


Capitolul III

SOMNUL ŞI LUMEA STELELOR


Unele variante ale ştiinţei spiritului, ca şi unele variante ale ştiinţei contemporane par să lipsească lumea de calitatea ei de a fi o individualitate. Atunci când, de exemplu, Dumnezeu este redus la un principiu sau la o forţă, pierdem sensul de o Persoană care Vorbeşte: pierdem Cuvântul. Când este negată orice fel de sine, când lumea semnificaţiilor este redusă la o lume a obiectelor sau proceselor, perspectiva noastră ajunge să fie neadecvată şi teoretică, în loc să fie vitală şi vie.

Întreaga tendinţă a lui Steiner se îndrepta în direcţia opusă: dinspre lucruri înspre ființe. Fiecare aspect al existenţei, care la început ar putea părea să fie material sau abstract, devine, în antroposofie, personal. În această conferinţă, Steiner urmăreşte sufletul de-a lungul ciclurilor de somn şi de veghe în timp ce acesta e supus sprijinului sau atacurilor unor variate fiinţe invizibile care străbat Pământul şi Cerurile.

Pe parcurs, deşi mai puţin insistent, Steiner va sublinia faptul că stelele şi planetele înseşi sunt expresia fiinţelor suprasensibile, adică spirituale. Steaua urmată de CeiTrei Magi nu era doar un corp sferic de materie gazoasă, ci un izvor plin de sens, asemeni luminii, Persoana care urma să se nască. În acelaşi fel, stelele şi planetele despre care vorbeşte Steiner sunt expresia unor entităţi care constituie sensuri vii. Steiner face afirmaţia şocantă că este capabil să citească semnele exterioare şi să ne spună detaliile mesajului lor.


DORNACH, 3 DECEMBRIE 1922, GA 219


Aş vrea ca pe parcursul consideraţiilor pe care le facem acum să devină tot mai clar faptul că omul nu aparţine cu entitatea sa numai lumii pământeşti, existenţei pământeşti, ci şi existenţei cosmice, existenţei lumii stelare. Eu am prezentat deja unele aspecte din ceea ce trebuie să spunem în această privinţă. Dar, pentru a preîntâmpina vreo neînţelegere, aş vrea să fac o remarcă înainte de a începe aceste consideraţii. Poate că atunci când vorbim de legătura omului cu lumea stelelor ne expunem riscului de a ni se reproşa că am avea o înclinaţie spre astrologia diletantă care se practică astăzi adesea. Trebuie doar să examinaţi în mod just ceea ce prezintă, în legătură cu acest subiect, şi atunci veţi observa deosebirea radicală dintre ceea ce cultivăm noi aici şi toate diletantismele care ies astăzi la iveală, legate, de cele mai multe ori, de nişte tradiţii astrologice vechi.

Noi spunem că omul este o fiinţă care în existenţa dintre naştere şi moarte se află în legătură cu Pământul şi cu procesele pământeşti. Ce înţelegem noi prin aceasta? Prin aceasta înţelegem, în primul rând, faptul că în existenţa dintre naştere şi moarte omul preia în sistemul său metabolic substanţele pământeşti ca substanţe nutritive şi le prelucrează în organismul său; apoi, prin respiraţia sa şi prin procesele care se leagă în interior de respiraţie, el se află într-o altă relaţie cu Pământul, adică, el stă într-o anumită relaţie cu atmosfera Pământului. Apoi, mai vorbim de faptul că omul percepe prin organele sale de simţ obiectele exterioare de pe Pământ, desigur, el mai percepe şi un reflex al lumii extrapământeşti, a cărei copie sunt, de altfel, mult mai multe lucruri pământeşti decât se crede de obicei. Astfel, putem spune, în general, că omul preia în sine existenţa pământească prin organele sale de simţ, prin organizarea sa ritmică şi prin organizarea sa metabolică, şi că în interiorul său are loc continuarea acelor procese care sunt stimulate de existenţa Pământului şi de procesele acestuia. În om are loc însă şi continuarea proceselor cosmice, extrapământeşti. Dar nu trebuie să credem că atunci când se spune că asupra omului s-ar exercita o influenţă de către Lună sau Venus sau Marte, ca planete, prin aceasta s-ar înţelege că Marte, Venus sau Luna ar trimite în jos nişte radiaţii, sau alte lucruri de acest fel, şi că omul ar fi străbătut de aceste radiaţii. Când se spune, de exemplu, că omul ar fi supus influenţei Lunii, trebuie să concepem această influenţă prin analogie cu ceea ce se înţelege când se spune că omul ar fi supus influenţei substanţelor pământeşti.

Când omul trece pe lângă un pom, pe lângă un măr, şi culege un măr şi îl mănâncă, se poate spune că mărul are o influenţă asupra omului; dar nu trebuie să înţelegem lucrurile într-un mod atât de direct, în sensul că mărul şi-ar fi trimis radiaţiile spre om. Sau când omul, să spunem, trece pe lângă o pajişte şi pe pajişte se află un bou, şi omul mănâncă după opt zile din carnea acestui bou, nu trebuie să înţelegem lucrurile într-un mod chiar atât de direct, în sensul că boul ar exercita o influenţă asupra omului. La fel, nu trebuie să înţelegem în sens direct nici ceea ce trebuie să spunem despre influenţa lumii stelelor asupra omului. Totuşi, relaţia lumii stelelor cu omul şi a omului cu lumea stelelor este reală, la fel de reală cum este relaţia omului cu boul pe lângă care trece şi a cărui carne o mănâncă după aceea.

Astăzi urmează să vorbesc despre anumite relaţii care există între fiinţa umană şi lumea existentă pe Pământ, pe de o parte, între fiinţa umană şi iniţiaţii extrapământeşti, pe de altă parte. Dacă ne îndreptăm privirea încă o dată spre felul în care trăieşte omul stările alternative de veghe şi somn, trebuie să ne fie clar, în primul rând, faptul că în starea de veghe se stabileşte mai ales relaţia de schimb a omului cu substanţele şi forţele pământeşti. În timpul stării de veghe, omul percepe prin organele sale de simţ. În timpul somnului, el nu percepe prin organele sale de simţ. În mod normal, omul mănâncă şi bea tot numai în starea de veghe din timpul zilei, deşi poate unii ar vrea s-o poată face şi în somn. Numai procesul respirator şi procesul care se află în strânsă legătură cu respiraţia, procesul circulaţiei sângelui, sunt procese – aşa cum sunt, în principiu, procesele ritmice – care se desfăşoară în om atât în starea de veghe, cât şi în starea de somn. Desigur, ele sunt diferite în starea de veghe şi în starea de somn. Va trebui să vorbesc mai târziu despre deosebirea care există, de exemplu, între respiraţia din timpul stării de veghe şi respiraţia din timpul stării de somn. Dar, deocamdată, să reţinem faptul că în timpul stării de veghe omul se află într-o relaţie cu lumea exterioară prin intermediul organelor sale de simţ şi, de asemenea, prin metabolismul său, iniţial numai în privinţa acelor lucruri pe care le cunoaşte oricine; aşadar, el nu poate constata prin intermediul lor nimic altceva decât ceea ce este în general cunoscut.

Să pornim de la faptul că în timpul stării de veghe omul preia în interiorul său din lumea exterioară substanţele nutritive. În timpul stării de veghe, în om apare, de asemenea, sub influenţa prelucrării hranei, o activitate internă. Dar nu trebuie să uităm că în timpul stării de veghe, după ce au fost preluate substanţele nutritive şi când, sub influenţa substanţelor nutritive, are loc activitatea internă fizică şi eterică, organismul uman, atât cel fizic, cât şi cel eteric sunt străbătute de Eu şi de corpul astral al omului.

Trebuie să remarcăm, de asemenea, că în timpul stării de veghe Eul şi corpul astral al omului se ocupă de ceea ce se petrece în omul fizic şi în omul eteric ca rezultat al procesului hrănirii. Dar ceea ce se petrece aici sub influenţa Eului şi a corpului astral nu se petrece în timpul somnului. În timpul somnului, asupra corpului fizic şi a corpului eteric se exercită o influenţă care nu vine de la Pământ, ci din ambianţa cosmică a Pământului, din lumea stelelor.

Am putea spune, şi nu ne exprimăm în sens figurat, ci această afirmaţie are un sens real: în timpul zilei, omul preia în sine elementul substanţial al materiei pământeşti, iar în timpul nopţii omul preia în sine ceea ce îi dau stelele şi procesele lor. Astfel încât omul, când e treaz, e oarecum legat de Pământ; iar atunci când doarme e oarecum îndepărtat de Pământ, şi în el se desfăşoară nişte procese cereşti, şi anume, nişte procese cereşti care au loc în corpul fizic şi în corpul eteric.

Cunoaşterea materialistă crede că după ce omul adoarme în interiorul lui îşi pun în activitate propriile forţe numai substanţele pe care le-a preluat, în timp ce, în realitate, când omul preia o substanţă sau alta, în timpul somnului aceste substanţe sunt prelucrate în interiorul lui de forţele ambianţei Pământului, de forţele cosmice. Să spunem, de exemplu, că omul consumă proteină. Această proteină va fi încătuşată de Pământ numai prin faptul că în timpul stării de veghe noi suntem pătrunşi, ca oameni, de fiinţa noastră sufletesc-spirituală, şi anume, de fiinţa noastră astrală şi de entitatea Eu. În timpul somnului, asupra acestei proteine acţionează întreaga lume planetară, de la Lună până la Saturn, acţionează, de asemenea, lumea stelelor fixe. Şi un chimist care ar vrea să studieze omul în privinţa proceselor sale interne din timpul somnului nu ar trebui să cunoască numai o chimie pământească, ci ar trebui să cunoască şi o chimie spirituală, căci procesele sunt altele decât în timpul stării de veghe.

Exact aşa stau lucrurile şi cu Eul şi corpul astral al omului, care în timpul somnului sunt separate de corpul fizic şi de corpul eteric. Acestea, ce-i drept, nu se află într-o relaţie nemijlocită cu lumea stelelor, ci cu acele entităţi a căror imagine sunt Soarele, Luna şi stelele, aşadar, cu entităţile ierarhiilor superioare. Astfel, am putea şpune: Omul, când doarme, este o fiinţă duală. Eul său şi corpul său astral (sau spiritul şi sufletul său) sunt atrase în esenţa spirituală a ierarhiilor cosmice superioare. Corpul fizic şi corpul eteric sunt atrase de reflectarea fizică, reflectarea fizică- cosmică, a acestor ierarhii superioare. – Omul, prin faptul că se cunoaşte pe sine ca entitate pământească, a devenit tot mai mult, sub influenţa intelectualismului, un filistin materialist. Epoca modernă, epoca progresului ştiinţific intelectual, ar putea fi numită la fel de bine epoca progresului filistinismului, al filistinismului materialist. Omul nu e conştient de faptul că el depinde şi de altceva decât de impresiile senzoriale pe care le face asupra lui Pământul, de procesele ritmice care au loc în interiorul lui sub influenţa proceselor pământeşti, de procesele metabolice care apar în interiorul lui tot sub influenţa elementului pământesc. De aceea, omul nu este conştient de felul în care este el integrat în Univers. Şi această integrare în Univers este ceva extraordinar de complex. Îndată ce se ridică vălul care se aşterne întotdeauna în faţa omului, astfel încât omul nu vede altceva decât lumea sensibilă şi nu spiritul care se află în spatele ei, îndată ce se ridică acest văl, viaţa devine extraordinar de complicată. Acest lucru se vede în primul rând din faptul că asupra omului au o influenţă, o influenţă care poate fi observată acum în mod nemijlocit, nu numai entităţile stelelor şi reflectarea lor fizică, ci chiar în interiorul Pământului sunt prezente nişte entităţi suprasensibile, înrudite cu lumea stelelor, dar care şi-au aşezat oarecum reşedinţa lor pe tărâmul pământesc.

Ştiţi că poporul vechi-testamentar îl venera pe Iahve. Veneraţia lui se îndrepta spre o entitate reală. Această entitate are o legătură cu ceea ce se revelează în lumea fizică drept Lună. Fireşte, acesta este mai mult sau mai puţin un mod figurat de a vorbi, dar prin această exprimare figurată se face referire totodată la ceva real când se spune că acea entitate Iahve şi-ar avea reşedinţa pe Lună. Şi tot ceea ce ţine de această entitate Iahve are legătură cu existenţa Lunii.

Dar noi ştim că există nişte entităţi care, atunci când Pământul s-a separat de Lună, au refuzat să facă împreună cu entitatea Iahve călătoria spre Lună şi au rămas în sfera Pământului. Astfel încât, într-un anumit sens, noi putem presimţi entităţile Iahve legitime când privim Luna. Putem spune: Acesta este reflectarea fizic-exterioară a tot ceea ce participă în mod reglementar la ordinea lumii ca entitate Iahve. – Dar, când aflăm ce se petrece în suprafaţa Pământului, atât  în elementul solid, cât şi în elementul apă, găsim aici nişte entităţi care au refuzat să-şi aşeze reşedinţa lor pe Lună şi care şi-au aşezat în mod ilegitim reşedinţa lor pe Pământ.

Ei bine, există nişte ajutoare ale acelor entităţi pe care le-aş numi, aşadar, entităţi lunare. Aceste ajutoare ţin de planetele Mercur şi Venus, tot aşa cum fiinţele lunare ţin de Lună, astfel încât, într-un fel, fiinţele lunare, fiinţele venusiene şi fiinţele mercuriene formează un fel de triadă. Fiinţele legitime din Univers de acest gen ţin de aceste astre. Dar, atât în elementul solid, cât şi în elementul apă al Pământului se găsesc nişte entităţi care aparţin aceleiaşi categorii, dar care ţin de o altă eră, entităţi care nu au mers în sensul evoluţiei, atunci când Pământul a devenit, prin influenţa Lunii, a lui Venus şi a altora, domeniu cosmic.

Fireşte, aceste entităţi au şi ele o influenţă asupra omului care doarme, ca şi fiinţele cosmice propriu-zise, dar ele au o influenţă funestă. Ele au o influenţă funestă, pe care aş putea-o caracteriza în felul următor: Când omul adoarme, apoi, în timp ce doarme, în intervalul dintre adormire şi trezire, aceste fiinţe lunare, venusiene şi mercuriene ilegitime se apropie de el şi au sarcina de a-i spune, de a-i insufla convingerea – toate acestea se petrec între adormire şi trezire într-o stare de inconştienţă – că răul ar fi bine şi că binele ar fi rău.

Acesta este, în realitate, faptul zguduitor, teribil de dureros, pe care îl aduce iniţierea: noi cunoaştem în acest fel lucruri de dincolo de pragul conştienţei obişnuite care nu reprezintă deloc pentru om ceva inofensiv. În cadrul existenţei orientate în sens materialist, oamenii nu-şi pot face nici o idee despre influenţele la care este expus omul între adormire şi trezire. El este expus în mod real influenţei acestor fiinţe, care îi insuflă în timpul somnului convingerea că binele ar fi rău şi că răul ar fi bine. Căci ordinea morală pământească este legată de corpul eteric al omului şi, când doarme, omul îşi lasă în urmă, pe pat, însuşirile morale pe care şi le-a cucerit. El trece în starea de somn neînarmat cu calităţile sale morale.

Peste tot acele lucruri care trebuie să fie explicate neapărat de către ştiinţa spirituală intră astăzi deja în atingere cu ştiinţele naturii. Poate aţi citit recent în ziare o comunicare interesantă, care a fost documentată statistic şi care se bazează, cu siguranţă, pe adevăr. S-a spus că în prezent criminalii din închisoare au somnul cel mai sănătos; criminalii adevăraţi, înrăiţi, nu sunt chinuiţi în timpul somnului de vise rele sau alte lucruri de acest fel. Lucrurile rele ies la suprafaţă abia după ce ei se cufundă în corpul lor eteric, unde rezidă moralitatea. Tocmai celui care se străduieşte să fie un om moral i se poate întâmpla mult mai curând să transpună ceva din constituţia morală a corpului său eteric şi în corpul său astral şi atunci este chinuit de vise din cauza unor carenţe morale relativ neînsemnate. Dar, oricum, ceea ce îşi cucereşte omul drept constituţie morală în timpul vieţii pământeşti nu trece deloc sau doar cu o intensitate foarte slabă în starea de somn, însă omul este expus în timpul stării de somn, de exemplu, influenţei acelor entităţi despre care am vorbit adineaori.

Aceste entităţi sunt identice cu acele entităţi pe care le-am socotit, de altfel, întotdeauna în categoria entităţilor ahrimanice. Ele au sarcina de a-l reţine pe om cât mai mult pe Pământ. Dumneavoastră ştiţi din descrierile făcute în cartea mea Geheimwissenschaft im Umriß (Ştiinţa ocultă în schiţă) că Pământul se va dizolva cândva şi va trece în stadiul Jupiter. Aceste entităţi vor să împiedice acest lucru. Ele vor mai ales să-l împiedice pe om să evolueze odată cu Pământul până la sfârşit şi să treacă apoi în mod normal în stadiul Jupiter, ele vor să conserve Pământul în starea lui actuală de existenţă, ele vor să menţină Pământul şi să-l reţină pe om pe Pământ. De aceea, aceste entităţi se străduiesc neîncetat, în modul cel mai intens, să facă următorul lucru. Aici e vorba de nişte procese care au loc în culisele existenţei, care, de când pe Pământ trăieşte un neam omenesc, se desfăşoară ca procese reale. În starea de somn, omul iese afară cu Eul şi cu corpul astral. Ei bine, aceste entităţi lunare, venusiene, mercuriene, care locuiesc pe Pământ în mod ilegitim, încearcă în fiecare stare de somn să le integreze oamenilor un corp eteric din eterul pământesc. Ele nu reuşesc aproape niciodată. În nişte cazuri rare, despre care voi vorbi mai târziu, ele au reuşit acest lucru, dar nu reuşesc aproape niciodată. Dar ele nu renunţă să încerce, căci acestor entităţi li se pare mereu că ar fi posibil să reuşească să-l învăluie, să-l pătrundă pe om, când doarme, când şi-a lăsat corpul eteric pe pat, cu un corp eteric luat din eterul pământesc. Aceste fiinţe vor să realizeze acest lucru.

Dacă o asemenea fiinţă ahrimanică ar reuşi să-i integreze omului, treptat, când el doarme din nou şi din nou, un corp eteric complet, atunci, după moarte, când omul se află în corpul său eteric, el s-ar putea menţine în corpul eteric. De obicei, corpul eteric se dizolvă în câteva zile. Dar omul s-ar putea menţine în corpul său eteric, şi astfel ar lua naştere un neam omenesc eteric. Acest lucru este urmărit din această direcţie a lumii spirituale. Atunci, prin aceasta, Pământul ar putea fi conservat. Într-adevăr, noi avem în elementul solid şi în elementul apă al Pământului o asemenea ceată de entităţi care ar vrea să facă din oameni, treptat, până la sfârşitul Pământului, nişte pure fantome, nişte fantome eterice, şi atunci ţelul, ţelul normal al evoluţiei Pământului, nu ar putea fi atins niciodată. În timpul nopţii, aceste entităţi nu îşi pierd curajul. Ele cred mereu şi mereu că încercarea lor ar putea reuşi.

Dar trebuie să ne fie clar următorul fapt: noi, oamenii, avem o inteligenţă acceptabilă; mai ales în epoca actuală a filistinismului care avansează, această inteligenţă cunoaşte o dezvoltare care dă de gândit. Aşadar, omul se poate lăuda cu o anumită inteligenţă, dar această inteligenţă nu se apropie nici pe departe de inteligenţa acestor entităţi mult mai înalte, care ar vrea să facă ceea ce v-am spus adineaori. De aceea, omul nu ar trebui să spună: Ei bine, dar aceste entităţi trebuie să fie teribil de proaste. – Nu, ele nu sunt deloc proaste. Şi ele nici nu se pot opri, când influenţa lor se exercită numai asupra omului care doarme, să creadă că, totuşi, înainte de sfârşitul Pământului, ar reuşi să împiedice o mare parte a neamului omenesc să-şi atingă misiunea sa viitoare, legată de întruparea Pământului ca Jupiter.

Dar cel care priveşte, într-un fel, în culisele existenţei sensibile, poate vedea că, totuşi, aceste entităţi devin uneori lipsite de curaj, sunt dezamăgite. Ele nu simt această dezamăgire în timpul nopţii, ci în timpul zilei. Vedem cum simt ele această dezamăgire când ne întâlnim cu aceste entităţi ahrimanice, de exemplu, în spitale. Căci, cu siguranţă, bolile de care suferă omul au o anumită latură care ne pretinde să facem, cu orice preţ, tot ce ne stă în putinţă pentru vindecarea lor. Dar, pe de altă parte, trebuie să întrebăm: Cum se înalţă din sânul întunecat al existenţei naturii stările de boală ale omului? – Orice îmbolnăviri care nu sunt provocate de nişte influenţe exterioare, ci care ies la suprafaţă din interiorul omului, au legătură cu faptul că, atunci când fiinţele ahrimanice aproape că au reuşit să-i integreze unui om un corp eteric pe lângă corpul său eteric obişnuit, aceşti oameni, care, aşadar, transpun la trezire legitatea corpului eteric în corpul lor fizic şi în corpul lor eteric obişnuit, poartă în sine cauze de boală. Prin aceste cauze de boală, entităţile legitime Venus, Mercur şi Luna se protejează de influenţa dăunătoare a entităţilor ilegitime. Ei bine, dacă un om nu ar contracta uneori o boală sau alta, el ar fi supus pericolului despre care am vorbit. Trupul său este ruinat printr-o anumită boală, pentru ca el să poată elimina prin transpiraţie – dacă mă pot exprima astfel – procesele eterice ilegitime pe care le-a primit prin influenţa ahrimanică.

Şi atunci un alt lucru care apare ca un fel de reacţie, pentru ca omul să nu cadă pradă acestei influenţe ahrimanice, este posibilitatea erorii. Un al treilea lucru este egoismul. Desigur, omul nu ar trebui să fie bolnav, nu ar trebui să cadă pradă erorii, nu ar trebui să fie egoist în sens exagerat. Egoismul ca atare este tot o menţinere a omului în cadrul evoluţiei normale a Pământului împotriva smulgerii fiinţei umane din cadrul acestei evoluţii normale de către fiinţele ahrimanice.

Acestea sunt un gen de fiinţe pe care le descoperim în spatele existenţei sensibile obişnuite. Ne putem reprezenta celălalt gen de fiinţe dacă ştim că nu numai Luna, Venus şi Mercur exercită din Cosmos influenţe asupra omului, ci că există şi Marte, Jupiter, Saturn, dincolo de Soare.

Dumneavoastră ştiţi, din conferinţele pe care le-am ţinut aici în cadrul aşa-numitului Curs francez, că Luna este mai ales reflexul fizic al acelor fiinţe care îl introduc pe om în lumea fizică. Saturn este reflexul fizic al acelor entităţi care îl scot din nou pe om din lumea fizică a Pământului. Luna îl poartă pe om jos, pe Pământ. Saturn îl duce din nou în depărtările cosmice şi de acolo în sânul lumii spirituale. Ei bine, exact aşa cum zeitatea Lunii Iahve are ca ajutoare fiinţele care ţin de Venus şi Mercur, tot astfel, Saturn are planetele Jupiter şi Marte ca ajutoare pentru a transporta entitatea umană în depărtările cosmice şi în lumea spirituală. Aceste influenţe, la rândul lor, sunt nişte influenţe care acţionează asupra omului în sens opus faţă de influenţele înrudite cu entitatea Lunii.

Fapt este că asupra noastră, a oamenilor, până la vârsta de şaptesprezece, optsprezece ani, se exercită mai ales influenţe din direcţia Lunii, a lui Venus şi Mercur. Apoi, mai târziu, când avem douăzeci, douăzeci şi unu de ani, se exercită o influenţă din direcţia lui Marte, Jupiter şi Saturn, care, fireşte, abia mai târziu ne scoate din existenţa pământească şi ne duce în lumea spirituală. În realitate, constituţia interioară a omului depinde de această trecere, aş putea spune, de la planetele interioare la planetele exterioare. De exemplu, până la şaptesprezece, optsprezece ani, noi suntem dependenţi, ca oameni, mai ales de marea circulaţie sangvină, care merge prin tot trupul. Mai târziu suntem dependenţi mai ales de mica circulaţie sangvină. Dar acestea sunt nişte lucruri pe care trebuie să le lăsăm pentru alte conferinţe. Acum ne interesează altceva, faptul că, exact aşa cum fiinţele ilegitime ale Lunii, ale lui Venus şi Mercur îşi au reşedinţa lor pe Pământ în părţile constitutive solide şi lichide ale Pământului, tot astfel, şi fiinţele ilegitime ale lui Marte, Jupiter şi Saturn îşi au reşedinţa lor, condiţiile lor de existenţă, la figurat vorbind, în căldura şi în aerul care înconjoară Pământul. Şi aceste entităţi au, la rândul lor, o mare influenţă asupra omului în timpul stării de somn. Dar influenţa lor merge în direcţia opusă.

Aceste entităţi ar vrea să facă din om un robot moral, dacă pot spune aşa, astfel încât omul să nu mai asculte deloc, în starea de veghe, de instinctele sale, de imboldurile sale, de limbajul sângelui său, să refuze cu dispreţ toate acestea, să asculte numai de inspiraţiile venite din partea acestor fiinţe ilegitime ale lui Marte, Jupiter şi Saturn şi să devină un robot moral fără nici o perspectivă de a-şi cuceri vreodată libertatea. Acest lucru îl vor aceste fiinţe, şi influenţa lor este, de asemenea, o influenţă foarte puternică, extraordinar de puternică. Ele sunt acele fiinţe care ar vrea să-l determine pe om în fiecare noapte să primească influenţa lumii stelare şi să nu se mai întoarcă înapoi pentru a primi influenţa lumii pământeşti. Ele ar vrea să-i îndepărteze pe oameni de existenţa pământească. Ele vor – ele au vrut acest lucru, de altfel, chiar de la începutul apariţiei neamului omenesc pe Pământ – ca omul să dispreţuiască Pământul, ele vor ca omul să nu se trezească pe Pământ la libertate – căci el doar pe Pământ se poate trezi la libertate –, ci vor ca el să devină un robot moral, aşa cum a fost cândva în stadiul anterior al Pământului, în timpul stadiului Lună.

Aş putea spune: omul stă, de fapt, la mijloc, între aceste două tabere cosmice de oşti, dintre care una îşi are sediul în elementul căldură şi în elementul aer, cealaltă, în elementul pământ şi în elementul apă. Corpul fizic îi ascunde omului faptul că în jurul entităţii sale se dă o luptă cosmică teribilă. Şi omul trebuie să păşească astăzi în sfera unei asemenea cunoaşteri care îl priveşte pe el, ca om, căci tocmai prin aceasta este el om, prin faptul că în jurul lui se dă o luptă între nişte forţe din lumea spirituală. Este important ca omul să-şi cucerească o cunoaştere despre această luptă în centrul căreia se află el.

Oamenii de pe Pământ vor avea cândva dreptul să acorde mai puţină atenţie cunoaşterii materialiste obscure din zilele noastre în comparaţie cu ceea ce va şti omenirea în viitor despre spiritualul care se află în spatele fizicului, vor avea mult mai mult acest drept decât avem noi astăzi dreptul să spunem: Ah, ce cunoştinţe naturalist-ştiinţifice naive aveau grecii! Ei erau chiar nişte copii, noi am făcut nişte progrese splendide! – Noi am făcut progrese splendide în ceea ce priveşte filistinismul, şi vom avea mult mai mult dreptul să facem o asemenea critică atunci când vom putea vorbi pe baza unei cunoaşteri depline despre aceste lupte care se dau pentru entitatea omului pe Pământ.

Dar există deja şi nişte semne care arată că în epoca noastră trebuie să înceapă să se răspândească o cunoaştere a acestor lucruri. Fireşte, ceea ce v-am relatat eu astăzi despre luptele dintre entităţile ahrimanice şi entităţile luciferice care au loc în Univers în jurul entităţii omului se ascunde încă pentru majoritatea oamenilor în întunericul crepuscular al existenţei lor. Dar aceste lupte ating nişte sfere pe care omul le poate percepe foarte bine, în care el se situează în mod conştient. Şi omul trebuie să înveţe să observe astăzi primele valuri care lovesc din lumea spirituală din acele direcţii pe care vi le-am prezentat astăzi, dacă nu vrea să ducă o existenţă somnolentă în cadrul vieţii civilizaţiei noastre.

Aceste două tabere de oşti, cea luciferică, din sfera raporturilor calorice şi aerice ale Pământului, cea ahrimanică, din sfera raporturilor solide şi lichide, îşi trimit valurile lor în viaţa civilizaţiei şi culturii noastre. Oastea luciferică se infiltrează astăzi, înainte de toate, în teologia învechită, şi se poate spune că acele afirmaţii care vor să facă din Christos un mit sunt o consecinţă a influenţei acestei puteri luciferice în cadrul vieţii culturale. Căci Christos a coborât pe Pământ prin Misteriul de pe Golgotha ca o entitate reală. Fireşte, acest fapt merge împotriva tuturor intenţiilor acelor entităţi care vor să facă din om un automat moral, nu o fiinţă liberă. De aceea: să eliminăm Entitatea reală a lui Christos, Christos este un mit! Şi puteţi urmări în literatura secolului al XIX-lea cât de ingenios sunt susţinute ipotezele unor teologi, ca, de exemplu, David Friedrich Strauss, Kalthoff şi alţii, sau ale adepţilor lor – mai bine zis: ale celor care îi imită papagaliceşte –, ca, de exemplu, Arthur Drews. Ei spun: Christos este o figură mitologică, nimic altceva decât o simplă imagine, o creaţie a fanteziei oamenilor. – Oh, încă multe valuri vor mai lovi din direcţia acestei tabere de oşti! Dar acesta este primul val care a lovit.

Ca prim val din cealaltă direcţie, din direcţia taberei oştii ahrimanice, din direcţia acelei tabere care îşi are sediul în raporturile solid-pământeşti şi lichide ale Pământului, loveşte concepţia opusă: aici Christos este dezavuat, şi se mai vorbeşte doar de „omul simplu din Nazareth”, Iisus, ca personalitate fizică – tot o problemă teologică!

Transformarea lui Christos într-un mit: pur luciferism; transformarea Celui care a trecut prin Misteriul de pe Golgotha într-un simplu om, care, fireşte, este înzestrat cu tot felul de însuşiri: pur ahrimanism. Dar nu se prea reuşeşte acest lucru, trebuie să fie mereu eliminate informaţii şi tradiţii pentru a fi creat acest „om simplu din Nazareth”! Dar în această problemă specifică a teologiei se vede foarte clar cum loveşte valul ahrimanic în civilizaţia şi cultura omenirii.

Dacă vrem să evaluăm aceste lucruri în mod just, trebuie să le putem urmări în culisele existenţei pământeşti obişnuite. Altfel, dacă omenirea nu vrea să-şi îndrepte privirea spre ceea ce se poate spune astăzi din lumea spirituală, va putea judeca tot mai puţin asemenea fenomene, şi atunci aceste fenomene vor pune stăpânire pe omenire în inconştient. Dar pentru om devine tot mai periculos să se lase în seama inconştientului. Examinarea pătrunzătoare, clară, atentă a lucrurilor, un simţ al realităţii, iată de ce are nevoie tot mai mult omenirea.

Şi putem presimţi poate cel mai intens încotro trebuie să se îndrepte această luciditate, acest simţ al realităţii, dacă vedem cum se impun astăzi nişte fenomene atât de ciudate – şi anume, faptul că teologia, pe de o parte, îl neagă pe Christos, pe de altă parte, face din Christos un mit. Asemenea fenomene, care se vor extinde tot mai mult, ne arată că omenirea trebuie să-şi cucerească o privire clară, o privire sigură, pentru a discerne influenţele spirituale exercitate asupra lumii fizice, mai ales asupra omului însuşi, dacă nu vrea ca aceste influenţe să-i ducă pe oameni la propria lor ruină.

Eu am mai spus cândva şi aici: Au fost odată doi oameni, care au găsit o bucată de fier modelată: Unul dintre ei a zis: O potcoavă bună! O să-mi potcovesc cu ea calul! – Celălalt a zis: Nu, nu merge; ăsta e un magnet, îl poţi folosi, totuşi, la cu totul altceva! – Nu văd niciun fel de magnet, a zis primul; eşti nebun dacă spui că în această bucată de fier ar exista nişte forţe invizibile, magnetice. E o potcoavă! La asta e bună.

Cam aşa sunt astăzi oamenii care nu vor să accepte lucrurile comunicate din lumea spirituală. Ei vor, dacă mă pot exprima în sens figurat, să folosească întreaga lume ca pe o potcoavă, fiindcă nu vor să vadă forţele suprasensibile prezente în lume; ei vor să potcovească nişte cai, nu să facă altceva, folosind forţele magnetice care se află în lume. A existat, fireşte, şi o perioadă – ea nu se întinde cu prea mult timp în urmă – când acea bucată de fier modelată în acest fel era folosită la potcovirea cailor. Numai că astăzi nu se mai poate face aşa ceva.

Va veni o vreme când omul va avea nevoie şi în cadrul convieţuirii sociale obişnuite de comunicările din lumea spirituală. Trebuie să ţinem minte acest lucru. Atunci antroposofia nu va pătrunde numai în intelect – înţelegerea ei cu intelectul are o importanţă neînsemnată –, ci va pătrunde, înainte de toate, în voinţă. Acest lucru are o mare semnificaţie. Să reflectăm tot mai mult la aceasta.