Când domnul profesor Kürschner mi-a încredințat sarcina de onoare de a mă îngriji de editarea scrierilor de științe ale naturii ale lui Goethe pentru seria «Literatura Națională Germană», eram pe deplin conștient de dificultățile care-mi stau în față într-o asemenea întreprindere. Trebuia să mă opun unei opinii statornicite la aproape toată lumea.
În timp ce convingerea că operele poetice ale lui Goethe sunt temelia întregii noastre culturi câștigă tot mai mult teren, până și aceia care merg cel mai departe în recunoașterea străduințelor sale științifice nu văd în acestea mai mult decât presimțiri ale unor adevăruri care, în dezvoltarea ulterioară a științei, și-au găsit confirmarea deplină. Privirii lui geniale pare a-i fi reușit aici să presimtă legități ale naturii care au fost regăsite apoi de către știința riguroasă, independent de el. Ceea ce se recunoaște pe deplin celorlalte activități ale lui Goethe, anume că orice om cult trebuie să se confrunte cu ele, este respins când este vorba de concepția sa științifică. Nu va admite aproape nimeni că printr-o adâncire în lucrările de știință ale poetului s-ar putea dobândi ceva ce știința ne oferă azi și fără el.
Când am fost introdus de K. J. Schröer, mult iubitul meu profesor, în concepția despre lume a lui Goethe, gândirea mea luase deja o direcție care îmi permitea să mă aplec, dincolo de simplele descoperiri izolate ale poetului, asupra lucrului principal: felul cum integra Goethe un asemenea fapt singular întregului concepției sale despre natură, felul cum îl valorifica spre a ajunge să înțeleagă interdependența ființelor naturii sau, cum se exprimă el atât de potrivit (în articolul «Puterea de judecată contemplativă» – «Anschauende Urteilskraft» [Obs 1.I]), spre a lua spiritual parte la creațiile naturii. Mi-am dat curând seama că acele realizări care-i sunt recunoscute lui Goethe de către știința actuală, reprezintă partea neesențială, în timp ce lucrul cu adevărat important este trecut cu vederea. Acele descoperiri izolate ar fi fost într-adevăr făcute și fără cercetarea lui Goethe; știința va duce însă lipsă de grandioasa lui concepție despre natură câtă vreme nu o va sorbi direct de la el însuși. Cu aceasta era dată direcția pe care trebuiau să o ia introducerile la ediția îngrijită de mine [Obs 2.I]. Ele trebuiau să arate că fiecare idee izolată exprimată de Goethe trebuie derivată din totalitatea geniului său.
Principiile după care trebuie să se facă aceasta formează obiectul micii scrieri de față. Ea își propune să arate că ceea ce prezentăm drept concepții științifice ale lui Goethe sunt capabile de o fundamentare proprie independentă.
Cu aceasta cred că am spus tot ceea ce îmi părea necesar să pun în fața expunerilor ce urmează. Îmi mai revine îndeplinirea unei plăcute obligații, aceea de a exprima mulțumirile mele profunde domnului prof. Kürschner care, prin modul deosebit de binevoitor cu care a venit mereu în întâmpinarea eforturilor mele științifice, a acordat sprijinul său cel mai prietenos și acestei mici scrieri.
