În înțelepciunea misteriilor trebuie căutat solul din care a răsărit, dezvoltându-se, spiritul creștinismului. Nu era nevoie decât de о extindere considerabilă a convingerii fundamentale că acest spirit ar trebui introdus în viață într-o măsură mai mare decât s-a petrecut acest lucru prin ființa misteriilor. О asemenea convingere era împărtășită de cercuri largi. N-avem decât să ne gândim la modul de viață al esenienilor și terapeuților, care au existat cu mult înainte de apariția creștinismului. Esenienii erau о sectă iudaică închisă în sine care număra, pe timpul lui Hristos, vreo 4000 de membri. Ei alcătuiau о comunitate care cerea membrilor ei să ducă о viață de așa natură, încât să dezvolte în adâncul sufletului о Sine superioară, determinând astfel о re-naștere. Cel care candida la primirea în comunitate era supus unui examen sever de verificare a maturității sale în vederea pregătirii pentru о viață superioară. Cine era primit trebuia să treacă printr-o perioadă de încercare. Trebuia depus un jurământ solemn, acela de a nu trăda străinilor tainele felului lor de viață. Viața însăși era dedicată înăbușirii naturii inferioare din om, pentru ca astfel spiritul ce dormitează în el să se trezească. Cel care trăise în sine spiritul până la un anumit nivel, acela era înălțat la un grad superior al ordinului și se bucura de о autoritate corespunzătoare, dobândită nu prin constrângere exterioară, ci condiționată firesc de convingerile fundamentale. – Înrudiți cu esenienii erau terapeuții, care locuiau în Egipt. Putem găsi orice informație legată de felul de viață al acestora într-o scriere a filosofului Filon, Despre viața contemplativă. (Disputa în legătură cu autenticitatea acestei scrieri trebuie considerată azi ca încheiată, iar presupunerea că Filon a descris într-adevăr viața unei comunități care a existat cu mult înaintea creștinismului și pe care el о cunoștea foarte bine trebuie privită ca întemeiată. În legătură cu aceasta, vezi G. R. Mead: Fragmente eines verschollenen Glaubens, Leipzig, 1902.) E suficient să ne oprim doar la câteva pasaje din această scriere, pentru a vedea despre ce este vorba. „Locuințele membrilor comunității sunt din cale afară de simple, oferind doar ocrotirea necesară împotriva arșiței solare și a frigului excesiv. Locuințele nu sunt înghesuite unele în altele ca în orașe, căci vecinătatea este mai puțin atrăgătoare pentru cel care caută singurătatea; nici nu se află la prea mare depărtare unele de altele, pentru a nu îngreuia legăturile prietenești, la care țin atât de mult, și pentru a-și putea acorda cu ușurință ajutor în cazul vreunui atac tâlhăresc. În fiecare locuință este un spațiu sfințit, numit templu sau mănăstire, о încăpere mică, o cameră sau о chilie, în care ei se ocupă de tainele vieții superioare... Ei au, de asemenea, lucrări ale unor scriitori vechi, care le-au îndrumat odinioară școala și le-au lăsat multe lămuriri privitoare la metoda obișnuită în scrierile alegorice... Explicarea scrierilor sfinte este îndreptată la ei spre sensul mai adânc al istorisirilor alegorice.” – Vedem deci că este vorba de о generalizare a ceea ce era cultivat și în cercurile mai restrânse ale misteriilor. Numai că о asemenea generalizare atenuează caracterul lor tainic. – Comunitățile de esenieni și terapeuți marchează trecerea firească de la misterii la creștinism. Dar, din ceea ce era о problemă de sectă, creștinismul voia să facă о problemă а omenirii. În felul acesta exista în mod natural temeiul unei mai ample atenuări a caracterului restrictiv.
Din existența unor asemenea secte ne dăm seama în ce măsură era coaptă acea vreme pentru a înțelege taina lui Hristos. În misterii, omul era pregătit în mod artificial pentru ca, pe treapta corespunzătoare, în sufletul său să se deschidă lumea spirituală superioară. În cadrul comunității de esenieni sau terapeuți se căuta, printr-un mod de viață corespunzător, maturizarea sufletului în vederea trezirii „omului superior”. Un pas mai departe este deci de a ajunge la presimțirea că о individualitate omenească ar fi putut evolua, în repetate vieți pământești, spre tot mai înalte și mai înalte trepte de desăvârșire. Cine putea întrezări asemenea lucruri putea de asemenea să presimtă și faptul că în Iisus se arătase о individualitate de înaltă spiritualitate. Pe cât de superioară spiritualitatea, pe atât de mare posibilitatea împlinirii unor lucruri importante. În felul acesta, individualitatea lui Iisus a putut ajunge capabilă să împlinească acea faptă la care Evangheliile se referă atât de misterios prin evenimentul botezului lui Ioan și pe care ele, în felul cum fac acest lucru, îl descriu totuși atât de clar ca pe ceva important. – Personalitatea lui Iisus a devenit capabilă să primească în propriul suflet pe Hristos, Logosul, așa încât acesta se făcu în ea trup. De la această primire, „Eul” lui Iisus din Nazaret este Hristos, personalitatea exterioară fiind purtătorul Logosului. Evenimentul acesta, prin care „Eul” lui Iisus devine Hristos, este reprezentat prin botezul lui Ioan. În epoca misteriilor, „unirea cu spiritul” era pentru puțini oameni chestiunea candidaților la inițiere. La esenieni, о întreagă comunitate trebuia să se străduiască timp de о viața, pentru ca astfel membrii ei să poată ajunge la „unire”; prin evenimentul hristic, în fața întregii omeniri trebuia pus ceva – tocmai faptele lui Hristos –, așa încât „unirea” să poată fi о chestiune de cunoaștere aparținând întregii omeniri.
