Unei idei despre tripartiția organismului social, mulți oameni îi vor obiecta mereu: mișcarea socială tinde spre depășirea inegalităților economice dintre oameni; cum să se realizeze aceasta prin transformările care au loc în viața spirituală și în ordinea juridică, de vreme ce ele au niște administrații independente de circuitul economic?
Această obiecție este ridicată de aceia care văd, ce-i drept, că există inegalități economice, nu însă și felul în care acestea sunt produse de oamenii care conviețuiesc în sânul organismului social. Ei văd că orânduiri ca ordinea economică a societății se exprimă în modul de viață al oamenilor. Ei năzuiesc ca pentru mulți oameni să apară posibilitatea unui mod de viață care să le pară mai demn. Și ei cred că această posibilitate va exista atunci când se vor fi produs anumite schimbări în orânduirea economică, în sensul prevăzut de ei.
Acela care privește mai în profunzime raporturile vieții umane va vedea cauza principală a relei stări de lucruri sociale din epoca prezentă în faptul că modul de reprezentare caracterizat adineauri a devenit dominant. Pentru capacitatea de înțelegere a multor oameni, ordinea economică a vieții este prea departe de reprezentările pe care ei le au despre viața spirituală și juridică, ca să-și poată da seama că în contextul uman prima se află în legătură cu celelalte două. Situația economică a oamenilor este un rezultat al felului în care ei se raportează unul la celălalt prin facultățile lor spirituale și prin reglementarea juridică existentă între ei. Cine înțelege acesta, nu va crede că poate găsi un sistem economic care ar putea prin sine să-i transpună pe oamenii ce trăiesc în el în niște condiții de viață care să le pară demne. Căci în cadrul unui sistem economic cineva găsește sau nu, în schimbul serviciilor sale, contra-serviciile necesare pentru un asemenea mod de a trăi; aceasta depinde de dispoziția spirituală a oamenilor în cadrul acestuia și de felul cum ei își ordonează relațiile reciproce pe baza conștienței lor juridice.
În ultimele trei-patru secole omenirea civilizată s-a dezvoltat din niște imbolduri care fac extraordinar de dificilă această înțelegere a adevăratului raport dintre viața economică și viața spirituală. Omul s-a rătăcit între ițele unor corelații de viață care, sub influența cuceririlor tehnice din domeniul economic, au luat o formă ce nu mai corespunde modalității de cultivare a spiritualului reprezentărilor juridice pe care el le-a dezvoltat în niște epocii mai vechi ale evoluției. Ne-am deprins să privim progresele spirituale ale epocii moderne cu o nețărmurită admirație. Trecem însă cu vederea faptul că aceste progrese au fost făcute, în principal, pe acele domenii care au o legătură nemijlocită cu viața tehnico-economică. Sigur, știința se poate mândri cu niște încercări grandioase, dar cuceririle ei cele mai mari sunt acelea care au fost reclamate de cerințele tehnico-științifice ale vieții.
Sub influența unui asemenea progres spiritual, în cercurile conducătoare ale omenirii s-a format deprinderea de a aprecia toate raporturile vieții pe baza unor substraturi economice. În majoritatea cazurilor ele nu sunt conștiente de acest mod de a gândi. Îl exercită în mod inconștient. Ele cred că trăiesc din tot felul de imbolduri etice, estetice, dar se supun în mod inconștient judecății lor determinate de către aspectele tehnico-economice ale vieții. Ele gândesc în mod economic, în timp ce cred că trăiesc în mod etic, religios estetic.
În decursul epocii moderne, această deprindere de gândire a claselor conducătoare, la cei cu gândire socialistă s-a transformat în dogmă. Aceștia sunt de părere că întreaga viață este condiționată de factorul economic, pentru că cei de la care și-au moștenit părerile au făcut din modul de gândire economic o deprindere a lor, în cea mai mare parte inconștientă. Și așa se face că oamenii cu gândire socialistă vor să transforme orânduirea economică pe baza unei concepții care tocmai ea a făcut să se nască manifestări de lucruri considerate de ei intolerabile. Ei nu-și dau seama că ar face să apară într-o și mai mare măsură o situație pe care nu o doresc, dacă ar acționa sub influența unui flux idei din care au rezultat raporturile ce trebuie schimbate. Aceasta vine de la faptul că oamenii se cramponează mult mai tare de ideile și deprinderile lor de gândire, decât de instituirile exterioare.
Acum însă evoluția umană a ajuns într-un punct în care ea însăși cere, prin entitatea ei, un progres nu numai a instituirilor exterioare, ci mai ales al ideilor și concepțiilor. De faptul că oamenii vor resimți, sau nu această necesitate impusă de istoria omenirii, depinde soarta mișcării sociale. Oricât de ciudat ar suna aceasta astăzi pentru mulți oameni: este totuși adevărat că viața modernă a luat o formă căreia nu i se mai poate face față cu vechile modalități de reprezentare.
Mulți spun, pe bună dreptate: problema socială trebuie abordată altfel decât au făcut-o, de pildă St. Simon [Nota 8], Owen [Nota 9], Fournier [Nota 10]. Prin impulsurile lor spirituale nu se poate remania viața economică. Dar asemenea oameni trag de aici concluzia că impulsurile spirituale nu pot avea absolut nici o influență transformatoare asupra raporturilor sociale ale vieții. În realitate, gânditorii amintiți și-au format reprezentările pe baza unei vieți spirituale care, conform cu natura ei, nu mai era pe măsura vieții economice moderne. În loc să adopte acest adevăr sănătos: prin urmare este nevoie de o înnoire a vieții spirituale – și a vieții juridice – acești oameni au ajuns la părerea că stările sociale dorite trebuie să rezulte de la sine din viața economică. Dar nu vor rezulta aceste stări, ci numai confuzie economică, dacă viața spirituală și juridică nu se vor dezvolta în continuare conform progresului cerut de epoca modernă.
Ceea ce este necesar să se întâmple pe tărâm social în prezent și în viitorul apropiat, va trebui să aibă de la temelie curajul de a păși spre acest progres al cultivării spiritualului și al ordinii juridice. Ceea ce nu va fi creat pe bazele acestui curaj, va fi, poate, bine intenționat, dar nu va duce la stări de lucruri durabile. De aceea, în zilele noastre lucrul cel mai important este acela de a aduce claritate în gândirea celor mai largi cercurilor în privința faptului că noua cultivare a spiritului este temelia unei dezvoltări prospere, în viitor, a omenirii civilizate. Roadele acestei cultivări a spiritului se vor arăta în sânul gândirii economice; o viață economică ce vrea să se transforme, din sine însăși, nu va face decât să-și perpetueze – într-un grad și mai înalt – vechile rele. Câtă vreme vom cere de la viața economică să-i transforme pe oameni potrivit cu predispozițiile existente în ei, vom adăuga vechilor rele altele noi; de-abia când vom ajunge să înțelegem că omul trebuie să dea din spiritul lui vieții economice cele de care acesta are nevoie, vom putea tinde în mod conștient spre cele pe care acum le cerem în mod inconștient.
