În urmă cu aproximativ o jumătate de secol înflorea în Europa materialismul, în calitate de concepție despre lume. Omul urma să fie cunoscut până în adâncurile ființei sale sufletești, după aceleași legi care erau puse la baza proceselor naturale. Se invocau în acest sens idei, cum ar fi cea a lui Goethe: „Noi trebuie să ne împlinim cu toții cercul existenței noastre în conformitate cu legile veșnice, imuabile” [Nota 31]. Numai că nu se observa cu acest prilej că acele legi pe care Goethe voia să le știe la baza cunoașterii natural-științifice, l-au adus în lupta cea mai acerbă cu științele naturii care dominau în timpul său. Căci el tindea înspre o știință a naturii care, configurată consecvent, putea duce la înțelegerea ființei omenești ca fiind una spiritual-sufletească. Dar materialiștii nu aveau în vedere acest mod de reprezentare natural-științific al lui Goethe, ci esențialmente pe acela al adversarilor săi. Anume ei aveau în vedere concepția lipsită de spirit a naturii, care nu putea duce niciodată la înțelegerea entității omenești.
Și din această concepție lipsită de spirit, unele personalități consecvente s-au exprimat și în privința aspectului moral al omului. Cu o jumătate de secol în urmă se puteau auzi judecăți deosebit de ciudate în această privință. În corespondența [Nota 32] unei asemenea personalități – având o gândire consecventă – cu un savant materialist, este formulată, de exemplu, părerea că omul care acționează în mod criminal procedează în conformitate cu legile naturii înnăscute în el, la fel ca așa-numitul om moral. Și că acela care este predispus, prin legile naturii, să devină mincinos, ucigaș și așa mai departe, poate deveni un caracter desăvârșit, armonios în sine, numai dacă își viețuiește până la capăt predispozițiile de a minți și de a ucide. Astfel de gânduri nu erau deloc izolate în acea perioadă a teoriilor materialiste.
Consecințele moral-sociale ale modului de gândire materialist nu au fost considerate cu seriozitatea necesară de mulți oameni. Ele erau considerate drept toane. Dar nu sunt așa. Ele sunt mai degrabă o dovadă a faptului că modul de reprezentare natural-științific configurat în ultima treime a secolului XIX nu poate aduce la suprafață idei moral-sociale. De aceea, sub influența acestor reprezentări a luat naștere acea epocă în răstimpul căreia s-au pus fraze lipsite de orice conținut moral-social, în locul ideilor etic-sociale. Și cu aceste fraze moral-sociale a pătruns omenirea civilizată în secolul XX.
O anumită direcție științifică încearcă să se amăgească pe sine însăși și pe adepții săi în privința acestei situații. Din această direcție, se pot auzi următoarele: Materialismul secolului XIX este mort din punct de vedere științific. Dar el nu este mort. Diferența dintre cei care vorbesc astfel în ziua de azi și materialiștii secolului XIX constă exclusiv în aceea că cei din urmă aveau pe deplin curajul de a se recunoaște drept materialiști, pe când cei de azi, care îi resping pe cei din trecut, gândesc exact la fel ca și ei, numai că își închipuie că explicațiile lor lipsite de spirit în privința naturii nu ar fi materialism. În locul consecvenței periculoase, a intervenit și mai periculoasa inconsecvență a lucrurilor gândite numai pe jumătate.
Sub semnul lucrurilor gândite numai pe jumătate stă viața noastră publică actuală. în gândurile considerate capabile să întemeieze o concepție despre lume, nu viețuiește nici un impuls moral-social. S-a încercat să se alcătuiască o imagine socială a lumii, pornind de la științele naturii. Acest lucru s-a putut face atât timp cât oamenii mai trăiau din obișnuință în conformitate cu vechile tradiții social-etice, și atâta timp cât gândurile lor nu au avut nici o influență asupra dezvoltării vieții publice.
Datorită acestei stări de lucruri, catastrofa războiului a putut face deja ravagii și ea face tot mai multe ravagii cu fiecare lună care trece, în tot ceea ce se petrece de când a început. Oamenii în care au murit vechile tradiții, dobândesc tot mai multă influență. În ei trăiesc numai ideile care sunt nerodnice pentru o imagine social-etică asupra lumii.
Orice privire nepărtinitoare aruncată în viața publică a întregii lumi civilizate zărește această stare de lucruri. Ea trebuie să ajungă în conștiența unui număr suficient de mare de oameni, înainte de a putea interveni posibilitatea reclădirii raporturilor sociale distruse. Această îmbunătățire depinde numai de concepția despre lume.
Cine persistă în părerea că o concepție despre lume ar fi ceva pe care o pot alcătui gânditorii abstracți împreună și că ea nu ar avea nimic de realizat practic, acela conlucrează cu distrugerea, oricât de intens ar crede că acționează pentru reconstrucția socială. În ziua de azi este necesar și pentru cea mai mică întreprindere economică faptul ca acela care participă la conducerea ei să-și poată face gânduri în privința modului în care se încadrează acea întreprindere în procesul general al evoluției omenirii. Astfel de gânduri nu se pot institui niciodată într-un mod onest și corect la acela care-și orientează mai mult sau mai puțin conștient gândirea în conformitate cu direcția materialistă a epocii contemporane. Căci în majoritatea cazurilor el nu observă cum conlucrează această gândire materialistă în impulsurile activității sale sociale.
Nu putem sublinia suficient de puternic faptul că realitățile vieții publice trebuie văzute în ziua de azi tocmai în această lumină. Numai aceia care le văd așa, gândesc în direcția unei însănătoșiri. Lor trebuie să le apară ca de la sine faptul că nu trebuie să realizeze compromisuri cu ceea ce a provenit din modul de reprezentare materialist și a dus la distrugerea vieții sociale. Multora li se pare greu să gândească astfel, pentru că ei consideră în mod eronat că dacă e să așteptăm până intervine o îmbunătățire datorată modului de gândire, ar trebui să așteptăm vreme îndelungată. Celor care gândesc așa ar trebui să li se spună: Tocmai gândirea voastră face parte dintre cele mai rele lucruri. Căci se pune problema ca noi să nu ne punem singuri, printr-o asemenea gândire fatalistă, cătușele care ne determină „să așteptăm vreme îndelungată”. Oricine își spune: Eu voi determina transformarea socială în privința modului meu de gândire – scurtează timpul de așteptare care îl face să șovăie.
De aceea trebuie mereu să accentuăm că astăzi se pune problema acelui curaj lăuntric ce se înalță la a vedea în calea către un nou spirit adevărata practică a vieții, și în abaterea de la această cale, cauzele declinului actual. Numai cei care pot judeca astfel sunt oamenii viitorului, ceilalți sunt reacționari, chiar dacă își dau o nuanță marxist-radicală. Dar judecata trebuie să fie pregătită să devină faptă, să devină practică energică în viață. – „Practicienii” vor întreba: „Se poate merge cu asemenea păreri în Spa?” [Nota 33]. O, da, s-ar putea merge; am putea aștepta liniștiți să vedem ce s-ar întâmpla dacă s-ar merge cu ele; dar precis că ne vom înapoia cu cele mai nerodnice rezultate dacă mergem într-acolo cu vechile gânduri. Ar trebui să ne formulăm astfel o judecată în privința faptului că aceste vechi gânduri nu vor duce la nimic altceva în Spa, decât la ce au dus de decenii.
