Cel ce vrea să-și formeze astăzi o judecată politică va trebui să renunțe la ideile și programele prin care s-au constituit până nu demult partide, și prin care s-au purtat discuțiile oficiale. Și acolo unde persistă astfel de partide, acolo unde continuă să se poarte asemenea discuții, ele rămân cu mult în urma evenimentelor.
Puternica Mișcare socialistă, care a zguduit civilizația modernă, nu trebuie cuprinsă în conceptele cu care oamenii se apropiau de ea cu un deceniu în urmă. Pe atunci se credea că politica statală o va putea domina. Această politică statală era diferit configurată, în funcție de faptul că oamenii erau conservatori, liberali sau socialiști, dar nimeni nu se îndoia de faptul că politica statală ar trebui să poată domina problemele publice într-un mod oarecare.
Însă aceste probleme arată actualmente cu toată claritatea că ele nu vor să se supună nicăieri politicii statale. Și dacă privim mai atent la mersul evenimentelor, vom putea afla cum concepțiile referitoare la stat care vor să se afirme în ziua de azi nu coincid pe nicăieri cu strădaniile generale ale omenirii. În estul european [Nota 35], fanaticii vor să clădească un stat într-o formă care le plutește lor pe dinaintea ochilor drept comunitate economică. E drept că ei ne asigură că țelul lor îndepărtat ar fi desființarea oricărei formațiuni statale. Dar că temporar, ei ar vrea să configureze un stat economic organizat militar. Însă acesta poartă în sine germenul descompunerii. Căci la ora actuală în omenire acționează un impuls politico-democratic care nu se poate afirma într-un stat economic militarizat. „Dictatura” proletariatului a putut frâna pentru scurt timp acest impuls; dar ea nu îl poate eradica. Și la fel de puțin ar putea crea un stat orientat pur economic o viață spirituală care să poată satisface necesitățile omenirii.
Acest lucru este văzut de către oameni cu predispoziții idealiste. De aceea ei se străduiesc să revivifieze ideile religioase și spirituale. Pe drumul către acest țel pot fi văzuți catolici, protestanți și persoane liber-religioase. Dar strădaniile lor, adesea pline de forță și bine-intenționate, se dovedesc a fi neputincioase. Căci ele nu pătrund până în acele adâncuri ale sufletelor omenești în care acționează forțele care determină războiul și pacea sau care să creeze stări economice durabile. În Elveția vorbesc reprezentanții americani ai vieții spirituale, pentru a oferi o forță portantă din punctele lor de vedere, ideilor de alianță între popoare. Cine este nepărtinitor trebuie să ajungă la convingerea că ei vorbesc în zadar. Căci cuvintele lor nu vor găsi nici un acces înspre inimile acelora ale căror instincte îi împing numai la transformarea vieții economice.
În Anglia, greva minerilor [Nota 36] a bulversat spiritele. Și chiar dacă Parlamentul a reușit momentan să o domine, acest lucru a trebuit să se realizeze datorită unor măsuri prin intermediul cărora mersul economiei nu se va mai putea menține peste câțiva ani. Ceea ce a făcut Parlamentul în acest caz arată cu deplină claritate că un Parlament de stat poate discuta problemele publice ordonându-le temporar datorită luării lor în discuție, dar că el este totuși neputincios să domine viața economică.
Europa a răsuflat ușurată pentru că bolșevismul [Nota 37] nu a reușit să cucerească Polonia. Mulți vor mai răsufla ușurați dacă o putere sau alta va repurta „victoria” împotriva Rusiei bolșevice. Dar cei care gândesc în felul acesta nu presimt că dacă vor continua să acționeze prin „politica statală” în sensul vechi, vor trebui să vadă, într-un viitor nu prea îndepărtat, născându-se din bolșevismul care apune, o altă configurație groaznică. Și anume, una care să fie cu mult mai aproape de ei decât bolșevismul rus.
Politica statală, care și-a extins domeniul asupra vieții spirituale și a celei economice, care vrea totodată să educe pe oameni și să aibă grijă de economia ei, a ajuns să educe în așa fel încât viața spirituală a devenit neputincioasă în privința configurării vieții sociale. Ea trăiește prin parlamente și organizații administrative care vorbesc și acționează fără să atingă fondul adevăratului mers al vieții spirituale. Ea duce în final – atât la masele largi cât și la conducătorii lor – la un ideal de stat care vrea să incorporeze un diletantism economic tiranic și insuficient.
De ce este viața spirituală neputincioasă? Pentru că ea trebuie să devină neputincioasă atunci când statele stabilesc normele educaționale și de învățământ. Căci spiritul poate ajunge la puterea ce i se cuvine numai dacă-și poate urmări propriile țeluri în deplină libertate. Numai autoadministrarea vieții spirituale emancipate de stat, anume a celor mai importante domenii ale sale, a esenței educaționale și de învățământ poate deschide impulsurilor spirituale accesul la inimile umane. Școlile complet independente de viața statală și de cea economică vor putea da absolvenți a căror forță spirituală poate acționa configurator asupra statului și a economiei. Se obiectează că asta ar duce înapoi, la lipsa de cultură. Căci acolo unde nu ar exista constrângerea statului în privința școlii, majoritatea copiilor nici nu ar fi trimiși la școală. Dar mai degrabă oamenii ar trebui să procedeze la rezolvarea problemei cum pot fi aduși copiii la școală, fără constrângerea statului?
Aceeași separare de stat și autoadministrare ca și viața spirituală, este necesitată și de viața economică. Statul își poate extinde puterea numai asupra acelor probleme în privința cărora toți oamenii deveniți majori sunt capabili să emită judecăți. Parlamentarismul democratic este elementul său de viață. Dar acest parlamentarism trebuie să aibă drept completare organică o viață spirituală și o viață economică ce se autoadministrează. Căci în acestea două trebuie să domnească alte forțe decât cele ce se pot dezvolta într-un parlament democratic.
Vechile configurații statale, care și-au încorporat în cea mai mare măsură viața spirituală și economia, nu vor fi structuri ale societății umane în care să se poată rezolva problemele omenirii moderne. Neliniștea din civilizația modernă își are originea în strădaniile vieții spirituale și a celei economice de a ieși din aceste formațiuni statale.
În est domnește haosul. În vest ar trebui să se găsească suficiente capete capabile să emită judecăți și care, prin eliberarea vieții spirituale și a celei economice, să caute calea de ieșire din paralizia ce cuprinde tot mai mult forțele spirituale publice. Atâta timp cât nu vor exista suficienți oameni care să poată avea succes cu astfel de concepții, civilizația modernă va fi zguduită de neliniște și se va menține amenințarea ca din haosul estului să se dezvolte haosul lumii.
