În prezent crește numărul oamenilor care admit faptul că o însănătoșire a stării statale și economice poate proveni numai din impulsurile venite din partea vieții spirituale. Este suficient de evident cât de puțin este adecvată gândirea ce merge pe vechile căi ale „oamenilor de stat” față de sarcinile ce rezultă din haosul ultimilor ani. Am viețuit evenimentele de la Versailles, Spa, St. Germain, ș.a.m.d. Ideea de „alianță a popoarelor” bântuie ca idee salvatoare în nenumărate capete. Popoarele lumii civilizate însă nu au fost aduse în felul acesta la vreo idee de perspectivă în privința a ceea ce ar trebui să facă în propriile lor domenii sau a modului cum să se raporteze unele la altele. În estul Europei, superstiția că din puncte de vedere organizatorice exclusiv economice s-ar putea clădi un regat, își exercită influența sa nefastă. Incapacitatea gândirii oamenilor de stat în vest, superstiția distructivă în est, care a dus la un militarism economic, își au contribuția lor bună în sensul că unele personalități care se îngrijesc de viitorul omenirii privesc înspre viața spirituală căutând un ajutor în ea.
Cei care cultivă concepțiile americane despre lume [Nota 38] își înalță vocile. În țările neutre, aceste voci pot fi deja auzite. De ce să nu pătrundă atunci și în Europa Centrală? Sensul ce poate fi perceput din aceste voci ar fi întru câtva acesta: „Alianța între popoare” trebuie să se realizeze. Căci ea va fi plină de binecuvântare. Dar ceea ce provine din creierul „oamenilor de stat” nu îi poate da o configurație de perspectivă. Aceasta trebuie să-și aibă rădăcinile în inimile oamenilor, și nu în organizațiile exterioare. Acestea pot deveni ceea ce trebuie numai dacă sentimentele morale și spirituale ale oamenilor conduc la o înțelegere în privința lumii civilizate. Așadar să aprindem la o nouă viață sentimentele religioase paralizate, puterile spirituale devenite inerte. – Nu se poate nega că din asemenea dispoziții lăuntrice pot fi rostite uneori cuvinte frumoase. Și pot fi ținute discursuri bine intenționate. Dar cel care observă nepărtinitor lucrurile trebuie să vadă că accesul unor astfel de cuvinte la inimile oamenilor este închis. Ele nu au puterea să trezească în firea omenească ceea ce ar trebui să ajungă la ideea alianței între popoare, pentru a-i da viață și puterea de a exista. Și dacă vrem să cunoaștem cauza faptului că ele nu au această putere, trebuie să reflectăm în ce dependență față de stat și economie au ajuns problemele de concepție despre lume în ultima vreme. Statele au adaptat structurii lor viața spirituală prin acapararea deplină a esenței învățământului și a celei educaționale în așa fel încât acestea au fost implicate odată cu statele, în toate crizele acestora. Unde poate fi acea viață spirituală care să servească unei înnoiri a esenței statale, dacă statele au lăsat să se înalțe numai ceea ce era adecvat lor în forma care se pune astăzi sub semnul întrebării?
În Europa Centrală se lansează un apel imperios din mijlocul dezastrului și al pustiirii în privința unei reuniri a confesiunilor, a unei vivifieri și concilieri în viața religioasă. Toate acestea sunt bine intenționate. Dar nici aici nu există, nici în cuvinte și nici în vorbire, nicio forță. Formele statale vor să fie înnoite, iar ceea ce vor oamenii să reunească și să reînvie a fost într-atâta legat cu ființa vechiului, încât a fost implicat în declinul acestuia.
Înnoirea vieții statale și a celei economice prin vechile puteri spirituale nu poate fi un țel de perspectivă, ci un astfel de țel este numai înnoirea vieții spirituale însăși. Oamenii trebuie să găsească curajul de a-și mărturisi că trebuie deschise noi izvoare ale vieții spirituale.
Concepția despre tripartiția organismului social include în sine acest curaj. Ea ar dori să trezească o judecată nepărtinitoare în privința faptului că spiritul științific intelectual dominant în prezent este o consecință a statalizării esenței învățământului și a educației, și cu aceasta a părții preponderente a vieții spirituale publice. Însă acest spirit științific este singurul în care omenirea prezentului crede atât de puternic încât i se atribuie valabilitate în domeniile vieții publice. Pe lângă acest spirit științific, vechile concepții despre viață nu au actualmente nicio putere. Numai persoanele înstrăinate de viață pot să se amăgească în această privință. Numai ele pot crede că din vechile confesiuni se pot extrage discursuri pline de forță, care să aibă o anumită influență asupra statului sau a economiei. Prin asemenea discursuri se poate crea o anumită dispoziție, sub un anumit aspect al constituției sufletești a oamenilor. Dar ele nu pot acționa în viața publică prin profitul pe care urmăresc să-l aibă acești oameni de la astfel de influențe.
Cel care nu vrea să cadă pradă iluziilor, nu trebuie să se închidă cunoașterii faptului că omenirea contemporană are nevoie de o concepție față de viață care să nu păstreze vechile confesiuni alături de noul spirit științific, ci care să crească din însuși acest spirit. Or strădania științei spirituale orientate antroposofic este aceea de a configura o astfel de concepție față de viață. Știința modernă cultivă numai înțelegerea rațională a fenomenelor naturii. Însă această înțelegere nu are puterea să acționeze asupra sufletelor și voinței oamenilor. De aceea ea nu este adecvată pentru configurarea socială a vieții. Știința spirituală antroposofică nu se adapă numai din rațiune, ci și din toate forțele sufletești ale omului. De aceea ea și acționează ulterior din nou asupra tuturor asupra tuturor acestor forțe sufletești. Ea poate oferi idei fertile vieții statale și celor economice.
Statele actuale mai păstrează încă vechile confesiuni și concepții despre lume, pentru propria lor viață, ca și pentru cea a vieții economice. Numai că ea este atât de diluată încât nu mai poate fi recunoscută drept moștenire a vechiului. De aceea oamenii nu recunosc această realitate. Știința contemporană pur intelectualistă poate realiza lucruri mărețe în cunoașterea naturii, dar pe tărâmul social ea poate produce numai teorii socialiste străine de viață, sau experimente sociale ce distrug viața. Dar ea este capabilă să poată fi configurată la nivelul de concepție spirituală. Dacă se va întâmpla acest lucru, ea va putea produce și idei în privința unor formațiuni sociale capabile de viață.
Simpla cerință a unui stimul spiritual pentru viața publică nu mai este suficient în ziua de azi. Este nevoie de curajul unei noi nașteri spirituale. Prezentul trăiește în crizele statale și ale vieții economice. Acestea nu pot fi rezolvate prin forțele vechii vieți spirituale. Ele vor putea fi rezolvate numai dacă se întrevede însăși criza vieții spirituale și dacă soluția va fi căutată în domeniul propriu spiritului.
